Publicat în Tag-uri şi lepşe

THE SEASONS TAG


42c0d10564023f2b1cd96a3031e1c9c2--four-seasons-art-the-four-seasons-vivaldi

Hey, dragilor! Am găsit acest tag la Ioana de pe The One That Reads (apropo, vă invit pe blogul ei, dacă nu l-ați descoperit încă!). Mi s-a părut tare drăguț și am zis să-l împrumut și eu!

1. O carte cu personaje înfloritoare ca o zi de primăvară.

O să trișez puțin și o să aleg seria Alina Marinescu a Monicăi Ramirez. Pe parcursul celor 6 volume, personajele evoluează din toate punctele de vedere, încât sunt momente când pari să nu le mai recunoști, din cauza situațiilor cărora sunt nevoite să le facă față. Și tocmai aceste evenimente, de cele mai multe ori neașteptate și extrem de periculoase, fac ca ele să pară atât de reale, încât ajungi să te întrebi dacă undeva, cumva, acești agenți operativi se mișcă printre noi, ca și când ar fi de-ai noștri, niște oameni simpli ce-și duc traiul de zi cu zi, și nu doar niște umbre ce au menirea de a ne salva fundurile de antagoniști.

seria-alina-marinescu-6-volume-4859-4

2. O carte cu o poveste atât de steamy și de fierbinte precum o săptămână caniculară de vară.

Dacă tot am dat-o pe serii, aș vrea să menționez Crossfire de Sylvia Day. O poveste foarte fierbinte, pasională și plină de scântei. Îți dă tare multe palpitații, nu alta!

3. O carte cu un final atât de schimbător și neașteptat precum trei luni de toamnă.

Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez, volumul final al seriei. A fost mai mult decât am putut suporta.

pachet-crossfire-sylvia-day-seria-completa-5-volume-3352-4

4. O carte cu un personaj cu un suflet rece ca prima ninsoare din iarnă.

Gideon Cross, dar și Eva Tramell. Două suflete reci care își refuzau nevoia de a mai simți cu adevărat iubirea, fericirea și speranțele pentru un nou început. Asta până când o simplă „întâlnire” într-un hol le schimbă traiectoria sufletelor și îi îndeamnă să simtă.

După cum se vede, m-am limitat doar la aceste două serii. Cine zice că nu poți să faci un tag, folosindu-te doar de atât? :))

Dacă dorește cineva să preia tag-ul, sunteți liberi să o faceți. Nu uitați să menționați sursa. Pe data viitoare! ^^

capture-20170630-084158

 

Publicat în Reviews

Obsidian (Lux #1) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)


Fotografie2408

Descriere

Începuturile sunt întotdeauna dificile. Când ne-am mutat în Virginia de vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet şi teribil de multă plictiseală… până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt şi cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau deja să meargă mai bine.

Şi pe urmă a deschis gura. Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne înţelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un străin mă atacă şi Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mişcare a mâinii, ei bine, ceva… neaşteptat se întâmplă.

Vecinul meu extraterestru sexy a lăsat o urmă pe mine. Da, aţi auzit bine. Extraterestru. Se pare că Daemon şi sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor să le fure abilităţile, iar atingerea lui Daemon mă face să strălucesc asemenea luminilor din Las Vegas.

Singurul fel în care pot rămâne în viaţă în toată povestea asta este să stau cât mai aproape de Daemon, până când amprenta vrăjii extraterestre dispare de pe mine.

Asta dacă nu-l omor mai întâi.

Gândurile mele

O lectură pe cât de amuzantă şi plină de emoţii, pe atât de imprevizibilă şi plină de mister! Un mic orăşel neştiut mai de nimeni, personaje bizare şi priviri crucişe, incidente în miez de noapte, un vecin sexy, dar cu un caracter infect, o adolescentă obişnuită, cititoare şi o bloggeriţă entuziasmată, o vorbăreaţă înnăscută ce se dovedeşte o prietenă de nădejde. Toate acestea, combinate cu nişte replici de mare efect, ironice şi pline de umor, presărate cu secrete cutremurătoare ce-ţi pot schimba viaţa atunci când nu te aştepţi, contribuie într-un mod absolut delicios la lumea fascinantă creată de Jennifer L. Armentrout.

5cfb75bba16b7e09a48f25213649fc27

După trei ani de la moartea tatălui său, Katy, împreună cu mama sa, decid să o ia de la capăt. Un nou început pentru amândouă, departe de lucrurile impregnate cu mirosul şi amintirile celui pierdut. Aşa că, cele două se mută din călduroasa Florida, într-un orăşel uitat de lume, unde zvonurile iau foarte repede amploare, răspândindu-se mai ceva ca aroma unui parfum.

„…am simţit deodată un miros familiar care îmi gâdila nasul. Mama gătea. Asta nu era bine deloc. M-am năpustit în jos pe scări. Stătea în faţa aragazului, îmbrăcată cu şorţul ei cu buline. […] S-a întors şi a fluturat spatula spre mine, în semn de salut, împrăştiind pe aragaz ouă pe jumătate făcute.
– Bună dimineaţa, scumpo. Am privit înţepenită mizeria din jur, întrebându-mă cum aş putea să opresc acest fiasco în curs de desfăşurare fără să-i rănesc sentimentele. Încerca să facă şi ea o chestie maternă. Asta era colosal. Un progres.”

Dorind să pună la punct grădiniţa din faţa noii case, Kat se gândeşte să se ducă la vecinii de vizavi pentru a cere câteva indicaţii despre cel mai apropiat loc de unde ar putea procura cele necesare. Dar, ajunsă la uşa lor, nu şi-ar fi imaginat niciodată că, în viaţa ei, va da peste un asemenea specimen, scos parcă dintr-o revistă de modă. Timp de clipe bune, aceasta rămâne fără cuvinte, holbându-se neîncetat la cel din faţa ei. Într-un final, reuşeşte să poarte o discuţie destul de „civilizată” cu tânărul, la început, mai bâlbâită şi emotivă, ca mai apoi, furia şi iritarea să răzbată din tonul ei, atunci când acesta, abia trezit din somn, nu face decât s-o enerveze cu replicile ironice şi poreclele pe care i le oferă. După câteva momente, Kat sau Kitten, cum o „alintă” Daemon, nu poate să nu observe că, pe cât de frumos şi sexy este tipul, pe atât este de arogant şi nemernic.

„Eram la fel de comună ca şi linoleumul de pe jos, dar ăştia doi păreau că luminează cu frumuseţea lor desăvârşită şi cu prezenţa lor pe care nu aveai cum s-o treci cu vederea. Ah, medicamentul începuse să-şi facă efectul. Eram poetică. Şi drogată. Ce fericire.”

În timpul cumpărăturilor, Katy o cunoaşte pe Dee, sora geamănă a lui Daemon, care apare parcă de nicăieri, speriind-o straşnic. În aceasta, descoperă cu bucurie o tânără ce i-ar putea deveni o bună prietenă, deşi turuie mai ceva ca motorul maşinii ei învechite. Observă cu stupoare câtă asemănare poate exista între Dee şi fratele ei referitor la înfăţişare. Nu poate să nu admită că sunt de-a dreptul superbi şi aşa de aproape…ba nu! sunt chiar perfecţiunea întruchipată! Totuşi, caracterele lor sunt atât de diferite, ca de la cer la pământ, fiindu-i greu să-şi închipuie cum de aceştia sunt fraţi, şi încă gemeni!

„Am încercat să mă abţin, dar tot am izbucnit în râs.
– 
Ţi-a luat cheile?
S-a întors încruntat spre mine.
– Nu mi se pare amuzant.
– Ai dreptate, am râs. E de-a dreptul comic.
Daemon mi-a aruncat o privire rea. Mi-am încrucişat braţele. 

– Îmi pare rău, însă. Nu pot să-ţi accept scuzele nu tocmai sincere. 
– Nici măcar când vezi că îţi spăl maşina?
– Nici. Am zâmbit când l-am v
ăzut cum îşi îngustează ochii. S-ar putea să nu mai vezi niciodată cheile alea.
– Şi uite cum s-a dus naibii planul meu. Fără să vrea, în colţul gurii i s-a ivit un zâmbet.”

Aflându-se mai mereu prin preajma celor doi, în special a lui Daemon, Kat are parte de numeroase momente imprevizibile, unele plăcute, altele nu. Se nimereşte numai în situaţii ciudate, ce o pun serios pe gânduri, întrebându-se constant dacă totul este chiar real sau este doar în mintea ei. Nemaipunând la socoteală faptul că Daemon pune paie pe foc şi o face să creadă că doar îşi închipuie lucrurile acelea, când, de fapt, adevărul este altul. Ceva ce ea n-ar trebui să ştie şi, pentru binele tuturor, ar trebui să fie fată isteaţă şi să se ţină la distanţă de ce n-o interesează în mod direct. Dar, se putea ca ea să asculte ceva din tot ce-i îndruga Daemon acolo? Ei bine, nu! Curiozitatea învinge de fiecare dată.

„- Ştii ce am crezut eu întotdeauna? a zis el cu o voce caldă. […] Am ajuns la concluzia că în general oamenii frumoşi, adică cei cu adevărat frumoşi, şi pe dinăuntru şi pe dinafară, nu sunt niciodată conştienţi de efectul pe care îl produc.”

Astfel că, într-un moment absolut terifiant, nu doar pentru ea, tânăra este salvată de către Daemon şi, într-un sfârşit, descoperă secretul lui, al lui Dee şi al celor ca ei. Contrar aşteptărilor, atât ale lui Black, cât şi ale noastre, Kat reacţionează destul de bine la informaţiile primite, încercând să proceseze tot ce a aflat în acel moment decisiv. Nu era teama, cât era firul de entuziasm pentru a descoperi mai multe despre cel din faţa ei.

Acum, ştiind ce fel de fiinţe sunt fraţiidar şi mare parte a populaţiei a micului oraş, Kat are de bc11990a43bdb05f02face541a5ea6a6gând să lupte cot la cot cu aceştia împotriva arumilor, care sunt iremediabil atraşi de urmele lăsate de luxeni pe oameni. Luxenii sunt o specie extraterestră ce pot manipula după bunul plac lumina. Ei înşişi, în forma lor adevărată, sunt o formă a luminii. Pe lângă acestea, luxenii pot avea diferite alte abilităţi, la unii fiind mult mai conturate decât la alţii. Arumii, în forma lor naturală, sunt un fel de fum negricios, chiar întunericul, care nu au alt scop decât să fure abilităţile luxenilor atunci când prind ocazia. Dar vă las pe voi să aflaţi de ce sunt în stare aceste creaturi extraterestre. 

Katherine Swartz pare genul timid, ascultătoare, mereu la locul ei, care ar face orice pentru cei de care-i pasă, indiferent dacă îi cunoaşte de o viaţă sau de câteva zile. Dar când îi sare ţandăra, ei bine, atunci să te fereşti din calea „gheruţelor ei” de pisicuţă. 

„- Mda, am un blog.
– Cum se nume
şte blogul tău?
– Nu e treaba ta, am spus cu un zâmbet dulce.
– Interesant nume. A răspuns la zâmbetul meu cu un fel de rânjet. Şi despre ce e blogul tău? Tricotat? Puzzle-uri? Despre singurătate?”

Nu poate să înţeleagă de ce Daemon încearcă s-o îndepărteze de sora lui, când ea n-a făcut absolut nimic care să o rănească. Este sătulă de atitudinea lui josnică, pe care o manifestă faţă de ea, sfidând-o şi umilind-o cu fiecare ocazie, iar, pe lângă toate acestea, de parcă nu erau de ajuns, o atracţie necruţătoare şi o curiozitate acerbă o îmbie spre el, deşi se comportă ca un nemernic atunci când se află prin preajma ei si sunt „încolţiţi” de prezenţa celorlalţi, fie că e vorba doar de sora lui sau de restul lumii.

„- Nici unul dintre noi nu poate să controleze perfect ceea ce putem face. Unii au multe probleme cu capacităţile astea.
– Tu po
ţi?
– Da, eu sunt grozav.”

Daemon Black. Sexy. Arogant. Nemernic. Ironic. Misterios. Amuzant. Hmm..modest?! De fapt, extrem de „modest”, aş putea adăuga. Brunet şi cu nişte ochi verzi superbi. Ei bine, cam acesta este Daemon Black. Tipul acesta ar trebui interzis pentru frumuseţea pe care o debordă! Este genul acela care-ţi taie respiraţia, care-ţi induce o stare de leşin la propriu, nu doar la figurat, care-ţi trimite fiori pe şira spinării doar cu o privire, care te face să-ţi uiţi cuvintele înainte să deschizi gura şi să te bâlbâi mai ceva ca atunci când o mulţime este cu ochii pe tine, aşteptând să îndrugi ceva acolo măcar pentru amuzamentul lor, dacă nu altceva. 

„- De ce eşti tu aşa nemernic? Am rostit cuvintele aproape fără să-mi dau seama. 
– Fiecare trebuie să fie bun la ceva, nu?”

 

Bineînţeles că, deşi pare întruchiparea perfectă a unui „zeu”, are şi un caracter „pe măsură”. Totuşi, atitudinea pe care ne-o aruncă în faţă este doar de faţadă, de cele mai multe ori, lăsându-ne cu impresia unui nemernic, care nu face decât să o „rănească” pe Kitten, atunci când deschide gura.

e1b2dee277f5cab8412c69ed59ccf9e2.jpg

Am adorat legătura sinceră care a început să se înfiripe uşor, uşor între cei doi, deşi aveau mare grijă să se ferească unul de altul, să se distanţeze, dar, totodată, să-şi caute compania neîncetat. Amândoi erau conştienţi de ce simţeau unul în preajma celuilalt, chiar dacă n-o spuneau cu voce tare. Doar nu degeaba se spune că gesturile fac cât toate cuvintele ce ar fi trebuit spuse la momentul potrivit.

Am apreciat şi faptul că lectura decurge cât se poate de rapid, uşor şi armonios, autoarea având un stil atât de natural în redarea replicilor delicioase dintre personajele noastre, încât te lasă cu o acută impresie a prezenţei tale la faţa locului. Pasajele descriptive, dar şi cele narative, nu-ţi induc acea stare de plictiseală atunci când treci prin ele, ci te îmbie tot mai mult să te pierzi în lumea palpitantă ţesută cu atâta măiestrie în jurul eroilor noştri, Katy şi Daemon.

Recomand din tot sufletul acest volum!
Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Pasiunea unei femei (vol. 2) de Virginia Henley (recenzie)


IMG_20170810_160348

Descriere

Transportîndu-ne în strălucitoarea, plină de intrigi, Anglie a epocii elizabetane, readucînd la viață o eroină care chiar a trăit la curtea reginei Elizabeta, Virginia Henley îmbină în ultimul ei roman, detaliul istoric, bogat, cu o somptuoasă poveste de dragoste – o sărbătoare plină de strălucire, a ficțiunii romantice…

Gândurile mele

Intrigile, nesocotința, secretele scandaloase de la Curtea Tudorilor și jocurile meschine de putere, ce servesc doar intereselor proprii, continuă să-și facă simțită prezența și mai acut în acest volum fascinant, pictat în finele detalii istorice inspirate din realitatea crudă a vremii demult apuse.

Personajul feminin, cu ambiția-i crescândă, luptă fără încetare pentru fericire și dragoste. La fel de pasională și de încăpățânată ca întotdeauna. Cu fruntea sus și mândră de faptele sale. Nelipsite atuuri ce-i stăpânesc viața și o aruncă în vârtejul cumplit și înecăcios al lumii mondene și al celor de viță nobilă, pentru care titlurile reprezintă totul.

„- De ce oare obțin bărbații tot ce vor?
Frances rîse.
– Pentru că le permit femeile.”

„Brusc, Bess știu că nu mîndria ei era problema. Ambiția ei teribilă era cea care-i făcea atît de grea luarea unei decizii.”

„Cînd îi intră ei în cap ceva, nimic și nimeni nu o poate convinge de contrariul.”

2d3e4ed64dd09e71b2fef5205f207c66.jpg

William „Rogue” Cavendish

Povestea continuă parcă netulburată de evenimentele trecute și ne (re)întâlnim cu tânăra noastră războinică într-un context nu prea fericit. La scurt timp după regăsire și pură acceptare a iubirii lor, Rogue este trimis în numele Coroanei cu niște treburi care vor dura mai mult timp decât se presupuse. Chinuiți amândoi de această perioadă departe unul de celălalt, își doresc cu ardoare ca totul să se termine și să fie împreună pentru totdeauna, așa cum și-au promis.

„- M-a refuzat din nou. Nici un culcat fără măritat. Și atunci ce poate face un bărbat în puteri?

Bess realiză dintr-o dată că era 20 august, aceeași zi în care fusese dată afară din casa Hardwick. Simți un nod în gît. Aceasta era ziua ei fatidică, cînd se puteau întîmpla fie lucruri rele, fie bune-lucruri care îi vor schimba viața. Zîmbi printre lacrimi și-i dădu mîna lui William.”

În lipsa bărbatului, Bess se simte mai singură ca niciodată, gândurile cele mai negre punând neiertătoare stăpânire pe sufletul ei. Iar descoperirea că este însărcinată nu face decât să amplifice disperarea ce a cuprins-o și să semene îndoieli în privința naivității sale de a se încrede din nou în el, văzând că acesta tot întârzia să vină, cu fiecare zi care trecea. Însă aceste idei se spulberă odată cu reîntoarcerea lui Cavendish care, numaidecât, grăbește căsătoria lor, înainte de a afla că va deveni tată. Împreună, vor petrece zece ani minunați, alături de cei șase copii, scălzându-se într-o dragoste trainică, fără margini, fericiți cu mica lor familie.

Totuși, destinul nu pare să le împărtășească prea mult simțămintele, fiind pregătit să-i lovească din nou. Devenită regină, Mary găsește de cuviință să se răzbune pe toți cei care i-au fost împotrivă. Cavendish, trezorierul regal, nu scapă de mânia femeii, mai ales că acesta era căsătorit cu Bess. Astfel că bărbatul se trezește în postura de a datora 5000 de lire Coroanei, o sumă enormă ce nu putea fi neglijată.

„- Prima oară cînd te-am întîlnit, te-am întrebat dacă ți-ar plăcea să ai trei case. Răspunsul tău a fost atît de direct, atît de convins. < Sigur că mi-ar plăcea >, ai spus tu. M-ai mustrat că rîdeam de tine și ai jurat că vei avea propria ta vastă gospodărie. În acea primă zi, am știut că te vroiam. Am simțit imediat că ambiția ta se potrivește cu a mea. Din ziua aceea am început să văd cîtă forță, cît curaj și cîtă determinare există în tine. Tu ai voința și energia să transformi visul < palatului tău dintre culmi >, în realitate.”

La scurtă vreme după această veste îngrozitoare, toate problemele încep să se adune și să apese greu pe umerii lui Rogue care nu dorea s-o împovăreze și pe soția sa. I se destăinuie în cele din urmă, însă povara mult prea grea și vârsta înaintată își spun cuvântul. Un atac de cord îi vine de hac, iar Bess rămâne pentru a doua oară văduvă și cu o datorie infernală.

0cd42f7c2cc356f98ffe88c78021be9b.jpg

William St. Loe

Mult prea îndurerată de lipsa bărbatului în viața ei, tânăra femeie își promite că nu se va mai căsători niciodată, dar nu asta crede și Elizabeth Tudor, care își va lua locul de drept ca regină a Angliei, odată cu moartea surorii sale vitrege. Aceasta îi va reduce considerabil datoria față de Coroană, la intervenția Contelui de Shrewsbury, și o va arunca în brațele lui Sir William St. Loe, căpitanul gărzii regale. Chiar și după doi soți îngropați, Bess era de o frumusețe naturală absolut răpitoare, iar bărbații roiau în jurul ei, gata s-o prindă în laț, printre care și George Talbot ce și-o dorea ca amantă, însă Regina a fost prevăzătoare și și-a jucat mâna cu inteligență, spre nemulțumirea lui Bess.

„- Da, Cavendish m-a răsfățat, prea mult. Niciodată nu o să mai iubesc. I-am dat lui William toată inima mea și cînd mi-am promis dragostea, a fost pentru totdeauna. Niciodată nu voi mai putea simți astfel pentru un alt bărbat.”

„Inima mea a murit odată cu Rogue Cavendish.”

Gentleman-ul o va iubi și o va adora pe tânăra lui soție, ca pe ochii din cap, și îi va ocroti pe copii, ca și cum ar fi ai lui, având grijă ca cei mari să fie educați în cele mai bune și respectate școli. De asemenea, St. Loe o va încuraja să termine Chatsworth-ul, construcție pe care o începuse în perioada petrecută alături de Rogue.

„Bess știa cît de vulnerabil era Sir William în fața ei. Vroia să-i dea stelele și luna, dar ea nu dorea să fie acuzată că îl manipulează ca să se îmbogățească în detrimentul familiei lui.”

„Va trece iarna… și va veni primăvara.”

Dar nici de această dată, viitorul nu-i surâde femeii. Soțul ei este mereu la datorie, ori de câte ori Regina are nevoie de el, iar toată această alergătură încolo și-ncoace nu-i face decât rău. Nu durează mult și acesta ajunge să fie doar „o umbră fragilă a celui ce-a fost cândva”. În cele din urmă, moartea are grijă să-i dea o nouă lovitură lui Bess, luându-l și pe Will cu ea. Deși era îndurerată de pierderea acestuia, tânăra încă îl mai plângea pe Cavendish, marea sa iubire.

f4d24ddf35276be19182b6c82ebd5716

George Talbot, Conte de Shrewsbury

Încă din adolescență, din prima clipă în care a cunoscut-o pe Bess, George a avut o sclipire năzdrăvană în privința fetei. Nu se sfia deloc să-și manifeste deschis gândurile șocante în privința Vulpoaicei, cum îi plăcea să o alinte. Fiecare întâlnire a celor doi ieșea cu scântei, spre amuzamentul celorlalți, însă Bess nu era interesată de tânărul de atunci care o ironiza cu fiecare ocazie, deși nici ea nu se lăsa și-i răspundea cu aceeași monedă.

„Era ridicolă acea scînteie de animozitate care trebuia să se aprindă între ei, de cîte ori își vorbeau. Talbot era hotărît să încerce un nou început. Va trebui să se stăpînească, să se poarte frumos și să o cîștige. Ea era cea mai ațîțătoare provocare din viața lui.”

Chiar dacă în acea perioadă, părea că băiatul făcuse doar o obsesie pentru fata pe care n-o putea avea, adevărul era altul. Acesta o va ajuta mult pe Bess de-a lungul anilor, însă ea nu va fi în cunoștință de toate astea. Cel puțin, nu de toate. Fie vorba între noi, roșcata nu ar fi acceptat în veci vreun ajutor din partea lui, dacă ar fi aflat. Avea și ea mândria ei!

„- Nu ai nevoie de mască, Lord Talbot, ca să-l personifici pe diavol. Propria ta față este exact ca a lui Lucifer.”

Acum, nimic nu pare să-l mai oprească pe George să o facă pe Bess a lui. Doar ea putea face asta, dar știe că scutul ei de apărare aproape că a dispărut complet, spre mulțumirea lui. Și are de gând să-l înlăture pe tot pentru a putea fi cu ea.

Însă, tânăra femeie avea încă în picioare vechile sale principii la care nu va renunța așa de ușor. Ea nu va deveni amanta niciunui bărbat. Își dorea să aibă din nou ceea ce a avut cu Rogue, își dorea iubire, pasiune, fericire. Contele părea să corespundă tuturor cerințelor ei, mai puțin faptul că era căsătorit. Nu ar fi călcat pe nefericirea soției lui niciodată. Nu și-ar închipui vreodată să distrugă căsnicia lor sau a altora, doar pentru a fi cu el.

„Frumoasa mea Vulpoaică. Suntem atît de asemănători. Noi dăruim tot și luăm tot, în același timp. Este o potrivire aranjată și în cer și în iad…” 

Dar dacă Talbot nu o să renunțe niciodată în a o avea pe Vulpoaica lui? Va fi el în stare să stea departe de singura femeie care-l împlinește din toate punctele de vedere? Va ceda Bess până la urmă? Oare, o nouă căsătorie o va arunca din nou în abisul văduviei sau vor putea ajunge cu adevărat împreună, pentru tot restul vieții?

2133de830baa773383aac4a53b0a7b8b.jpg

Elizabeth „Bess” Hardwick

Încă de la început, Bess a demonstrat că este un personaj de care suntem nevoiți să ținem seama. Un personaj emblematic, inteligent, puternic și curajos, un personaj care nu se lasă mai prejos decât ceilalți și care luptă, prin toate mijloacele de care este în stare, pentru cei pe care-i iubește și pentru ceea ce își dorește cu adevărat. Și asta doar datorită atitudinii sale de netăgăduit în fața omenirii!

„Bess era mereu atît de vie și de vitală, gata oricînd să rîdă. Cînd se juca cu copiii era ca un băiețoi – și atît de sălbatic ciufulită, încît nimeni n-ar fi zis că era suficient de mare ca să le fie mamă. Apoi, seara se transforma într-o gazdă elegantă, modernă, atît de inteligentă, de rafinată, de spirituală, încît ar fi putut face față unei încăperi ticsite cu nobili de viță veche.”

Ambițiile sale au condus-o la ceea ce este astăzi și au ajutat-o să se mențină la suprafață. Se folosește de toate atuurile sale pentru a izbăvi în viață, trăind la intensitate maximă și cu aceeași nesfârșită pasiune ce o înconjoară.

Nota mea: 4/5

nota-4

Mulțumesc EDITURII MIRON pentru exemplarul trimis spre recenzie! ^_^

10325242_456712794487964_4568008205658429802_n

capture-20160928-044054

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #8 – Corina Ozon


20668166_1629806817053256_1760797058_n.jpg

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1) şi un update de 2 ani în producţie TV (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mamă de studentă, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reușitele din plan literar.

În 2014, debutează cu Zilele amanţilor, carte începută pe blogul personal. În scurt timp, aceasta a avut un succes fenomenal, devenind un must have al cititorilor, inspirând în același timp evenimente din domeniul fashion și business, iar o linie de parfumuri primind numele personajelor principale din carte. În 2015, romanul are parte de două continuări, Nopțile amanților și Amanții 3.0, receptate de către public la același nivel de entuziasm. Campania de promovare a trilogiei Amanții a fost recompensată cu Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015.

Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul Până când mă voi vindeca de tine. În noiembrie 2016 a lansat la Târgul de carte Gaudeamus romanul Tentații. (Prezentare autor, editura Herg Benet)

Luna mai 2017 aduce cu ea Divorțurile amanților. Astfel că trilogia se transformă într-o serie, având 4 volume în prezent.


20644034_1629807023719902_1985073208_n.jpg

1) Bună, Corina. Îmi pare bine să te cunosc, chiar dacă prin intermediul cuvintelor deocamdată. Care consideri că sunt cele 3 lucruri care te definesc cel mai bine?

Tenacitate, disciplină, empatie.

2) Ceea ce îți doreai atunci când erai mică se apropie de ceea ce ești astăzi?

Da, aproape în totalitate și chiar mai mult. 🙂

3) Ce te-a inspirat să scoți la suprafață „tentațiile” oamenilor?

Experiența de jurnalist și interacțiunea cu oamenii, care își doresc să se cunoască pe sine.

4) Ziua sau noaptea? Care moment te reprezintă cel mai bine?

Ambele, depinde de proiectele la care lucrez. Mă echilibrează faptul că încă am un serviciu de opt ore, care îmi organizează timpul liber. De obicei, scriu în weekend, atât ziua, cât și noaptea.

20684529_1629807597053178_1877705418_o

5) Dacă ar fi să alegi o melodie sau mai multe care să redea cât mai fidel ceea ce se întâmplă în romanul „Tentații”, care ar fi aceea/acelea?

Exact cele despre care se vorbește și în carte: „One of us”- Joan Osborne, „Groovie kind of love”- Phil Collins, „Always”, „It’s My Life”- Bon Jovi.

6) Cum crezi că a evoluat literatura contemporană de azi?

Evoluția, în orice domeniu, este strâns legată de gusturile oamenilor și de stilul lor de viață, dar și de condițiile socio-economice. Cred că cititorii de azi preferă frânturi din realitate, mai multe răspunsuri la propriile întrebări și povești de viață, pe care, fie le-au trăit, fie ar fi vrut să le trăiască.

7) Despre ce este vorba în următoarea ta carte? Ne-ai putea oferi câteva rânduri?

Nu aș dori să dau detalii, deocamdată.

8) Care este autorul preferat? 

Nu am doar un autor preferat, consider că preferințele se schimbă în diverse etape ale vieții.

9) Cum ai descrie în 3 cuvinte viața ta de acum?

Liniște, libertate, iubire.

20706750_1629807083719896_522967475_n

10) În afară de pasiunea pentru scris, cu ce alte hobby-uri îți mai ocupi timpul?

Sinceră să fiu, îmi rămâne foarte puțin timp. Dar, atât cât îmi rămâne, îmi place să ies cu prietenii, merg la film, citesc mult, cărți și articole diverse, stau de vorbă cu fiica mea, îmi vizitez părinții, îngrijesc motanul din dotare. Călătoresc mult, dar este legat de evenimentele cu cărțile, și găsesc că este o armonizare minunată.

11) Mulțumesc pentru gândurile tale! Un mesaj pentru cititorii blogului?

Mulțumesc și eu. Le doresc cititorilor să facă ceea ce le place în viață și le aduce bucurii.

Recenzia romanului Tentații o găsiți aici, iar cărțile autoarei le puteți comanda chiar de aici.

capture-20170630-084158

Publicat în About, Cuvinte

Să dansez curcubeul de pe norul tău


C9imxt1UwAAa1YA

Photo: Twitter – Jennifergrenz

Aș vrea să te văd alergând prin sufletul meu

Să dansez curcubeul de pe norul tău,

Aș vrea să descurci ițele din al meu cap

Să te privesc în ochi și… să nu te mai scap,

Aș vrea s-alungi negrele-mi gânduri de pe frunte

Să hoinăresc printre amintirile-ți cărunte,

Aș vrea să te văd alergând prin sufletul meu

Să-mi regăsesc inspirația și al meu dor.

capture-20160928-044054

Publicat în Uncategorized

Au’gust cărțile Herg Benet!


saga---bilete-la-clasa-de-mijloc_1_fullsize-horz.jpg

Cărțile străine și pachetele promoționale au reducere de 25% pe site-ul nostru, iar cărțile semnate de Flavius Ardelean sunt reduse cu 50% sau la prețul unic de 9,90 lei. La oricare comandă de pe site vom oferi și o carte cadou, „Saga – bilete la clasa de mijloc” de Vlad Tăușance.

De asemenea, mai avem și o campanie în parteneriat cu Libris, unde toate cărțile de la Herg Benet au reducere de 30%, iar la comenzile de minimum 40 de lei primiți cadou „Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes” de Cristina Nemerovschi.

Și nu uitați că vara aceasta cărțile noastre pot fi împrumutate și citite în Vama Veche, de la Plaja de carte, unde pe 12 august vor fi prezenți și trei dintre autorii noștri, Cristina Nemerovschi, Ioana Duda și Alexandru Voicescu. Găsiți evenimentul aici pentru mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/202713440258456/

capture-20161017-044417

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Tag : Mid-year book freak out


2334c1cf411279996306a335e4c9ff56

Photo: pinterest.com

Mulțumesc lui Audrey pentru acest tag drăguț! ^_^

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017.

Descătușarea de Sylvia Day, cartea a cincea din Crossfire. Fără doar și poate, una din cele mai bune cărți citite anul ăsta.

2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.

Dincolo de timp, cel de-al treilea volum al seriei Nemuritor de Oana Arion.

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.

La naiba! Sunt mai multe decât pot număra, dacă este să iau în considerare și cărțile relansate.

Kit Black de Monica Ramirez.

4. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.

Ultimul volum al seriei Nemuritor! 💜

5. Cea mai mare dezamăgire.

Nu chiar cea mai mare, dar pe aproape: Trezirea de L.J. Smith.

6. Cea mai mare surpriză.

Visucy de Zanuka Lisandros/Ioana Dumitrăchescu.

7. Noul autor preferat. (Debutant sau nou pentru tine)

Corina Ozon.

8. Cel mai nou crush pe un personaj.

Alex din Nemuritoarea Starling de Angela Corbett.

9. Cel mai nou personaj preferat.

Aripi-roșii/Lin din Misterul gemenelor de Adi Rule, dar și Elizabeth (Bess) Hardwick din Pasiunea unei femei de Virginia Henley.

10. O carte care te-a făcut să plângi. 

Nu m-a făcut chiar să plâng, dar m-a întristat foarte tare un moment din Pasiunea unei femei de Virginia Henley – volumul II.

11. O carte care te-a făcut fericit.

Camere de hotel de Anda Docea.

12. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta.

Nu am niciun răspuns aici încă.

13. Recenzia preferată scrisă până acum.

Nu m-am gândit niciodată la o recenzie preferată. La fiecare în parte am muncit cu drag și am încercat să iasă cât mai bine. La unele, mi-a ieșit, la altele, să zicem. :)) Dar, indiferent de rezultatul final, am încercat ca, prin ele, să transmit dorința cititorilor de a dori să le ofere măcar o șansă.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul ăsta.

Prin cenușă de visuri de Oana Arion. Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez. Rebela de Corina Cîndea.

15. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?

Mult prea multe. O bună parte din ele sunt primite pentru recenzii.


Le provoc mai departe pe fetele de la We are Women of Letters și Three Raven Feathers, pe Dare Claudia și pe Roxi de la Slices of a life.

Oricine mai dorește să facă acest tag este binevenit, putând să răspundă atât pe blogul personal (lăsând un link aici, spunând de unde au preluat tag-ul), cât și în comentarii.

capture-20170630-084158

Publicat în Music

Lady Gaga – The Cure


I’ll undress you, ‘cause you’re tired
Cover you as you desire
When you fall asleep inside my arms
May not have the fancy things
But I’ll give you everything
You could ever want, it’s in my arms.

capture-20161017-044214

Publicat în Stories

Întrecere în doi (#1)


f74e353a9474a68ca56f64c5fe9e954f

Photo: pinterest.com

Trecuseră trei zile de cȃnd Derina era acasă. Iar specia masculină nu contenea să nu apară prin preajma ei mai tot timpul. Pe cȃnd fata era total indiferentă în fața lor, avȃnd ochi doar pentru unul singur, Demetri părea că avea să-și iasă din minți din clipă în clipă.

– Alex, unde ești? îl strigă pe un ton șoptit Derina. Alex? repetă din nou, ceva mai tare, dar nici de data asta nu primi vreun răspuns.

Oftă iritată de nepăsarea lui și de jocul ăsta stupid de-a v-ați ascunselea. Aveau lucruri mai importante de pus la punct. Nu știa cum de s-a lăsat angrenată în joc. De fapt, știa cum! O provocase, iar ea nu era genul care să dea înapoi. Mai ales în fața lui.

Pe când ea încerca să pregătească terenul în fața tatălui ei, pentru a i-l prezenta, el se comporta de parcă asta era ultima problemă de pe pământ care necesita rezolvare în acea clipă. Ori era bătut în cap și nu își dădea seama la ce ia parte, ori era surd. Toată lumea cunoștea sau măcar auzise cine era Tiranul. Iar alții văzuseră de ce e în stare. Numai Alex părea că nu știe pe ce lume trăiește.

Fata își puse mâinile în șold și scană zona grajdului cu atenție, poate avea să se dea de gol singur, dar știa că nu e atât de idiot încât să o lase să câștige. Niciodată nu avusese sorți de izbândă atunci când juca, avându-l pe el adversar. Într-un fel, asta o și atrase la el. Faptul că nu se dădea bătut și căuta o cale să reușească, indiferent de natura situației în care se afla. Spera din tot sufletul că această calitate i-o va observa și tatăl ei și o să facă un pas spre binecuvântarea de care au nevoie ca să fie împreună.

Încă nu i-l prezentase oficial, dorind să găsească momentul potrivit și să nu aibă prea mulți spectatori la o posibilă reacție de-a tatălui ei care să se termine cu sânge. Oricum, dacă s-ar întâmpla asta, ea nu avea de gând să stea cu mâinile în sân. Avea să lupte pentru iubirea lor. Chiar dacă asta îl implica pe Tiran ca inamicul numărul unu.

Mama sa îi era alături și o susținea în alegerea pe care a făcut-o în privința bărbatului de care avea să-și lege sufletul pentru totdeauna, asigurând-o că nimic de genul nu va avea loc. Nu cât ea este încă în viață. Nu o să permită soțului ei să facă ceva necugetat în fața fiicei sale.

Derina încerca să se încreadă cu toată ființa în vorbele blânde ale mamei ei, dar nu era sigură că apele vor fi prea liniștite.

– Iubito? Nu își dădu seama că se pierduse în gândurile învălmășate ce se perindau prin mintea ei, până ce nu se trezi cu un Alex îngrijorat în fața sa. Acesta o strigase de câteva ori și, văzând că nu răspunde, o scuturase energic din umeri.

Acum, odată ce atenția ei se revărsa asupra lui, tânărul o luase de mână și o trase după el în grajd. Alex își alesese un pursânge la fel de întunecat ca și noaptea fără stele, iar Derina se dusese nedumerită spre Manya, o iapă brun roșcată. Ambii cai păreau entuziasmați că vor ieși din boxele lor afară, așa că stătură foarte cuminți, cât timp stăpânii lor îi pregătiră de plimbare.

Odată urcați în spatele cailor, porniră spre pădurea ce împrejmuia castelul. Niciunul nu spunea nimic, de parcă erau de prisos toate cuvintele pe care le-ar fi scos pe gură. Nu aveau nevoie decât să știe că celălalt era acolo. Nimic altceva.

Dar bineînțeles că Derina nu poate să tacă mai mult de cinci minute pe ceas. Era prea confuză în urma a ceea ce s-a întâmplat, de la pierderea printre gânduri, până la înșeuarea cailor și momentul de față.

– Unde mergem?

– Vei vedea în scurt timp, zâmbi amuzat, de parcă abia așteptase ca ea să vorbească.

– Ce e așa amuzant? Poate mă molipsesc și eu, dacă îmi spui, îi aruncă o încruntătură Derina.

– Mă întrebam cât timp aveai să mai reziști fără să scoți un cuvânt. Nu prea mult, din ce îmi amintesc, chicoti acesta. Dar, acum, ai rezistat cu un minut mai mult decât în ultimele dăți. Ceea ce e ceva, nu-i așa?

Tânăra nu se putu abține să nu se strâmbe la el. Uite unde era amuzantul! Și ea nu știuse până acum că are așa ceva prin preajmă. Ce descoperire! A pufnit enervată, atrăgându-i atenția de la drum. Dar asta doar l-a întărâtat mai mult, făcându-l să izbucnească în hohote.

Văzându-l atât de fericit și fără griji, un zâmbet imens îi înflori pe toată fața. Acest moment îi aducea aminte de o discuție pe care a avut-o cu mama sa zilele trecute. Femeia îi povestise de una din surprizele pe care i le-a făcut tatăl său acum ceva vreme. O dusese într-o poieniță superbă, unde lacul era atracția principală. O priveliște de vis ce îți tăia răsuflarea, de care să te bucuri alături de sufletul tău pereche, spunea mama ei.

Când tânăra i-a cerut să o conducă și pe ea la acel loc, i-a răspuns că încă nu e timpul și că nu este persoana potrivită care să facă asta.

Presimțea că mama sa nu i-a dat chiar toate detaliile cu privire la acea surpriză. Dar nici fata nu insistase prea mult pe subiect, fiindcă fuseseră întrerupte de tatăl ei, ce părea că le spionează.

Oare Alex aflase între timp de locația poianei și a lacului? Și ei nu îi spusese? O să vadă el!

– Cât mai avem de mers? întrebă curioasă.

Alex o privi ciudat, simțindu-i dulceața din ton. Niște cuvinte rostite cam prea dulce, gândi el neîncrezător.

– Cât trebuie, hotărî să-i răspundă, nedându-i prea multe amănunte.

– Ce înseamnă acest „cât trebuie”? insistă ea.

– Adică, nici prea puțin, nici prea mult.

– Mulțumesc de lămurire, dragule! Chiar nu aveam habar de asta. Nu te mai râde de mine! îi strigă nervoasă, văzându-l cum se amuza pe seama ei. Mai avem cinci minute? Zece? O oră? O eternitate? Vorbește sau mă întorc să continui cu antrenamentele!

– O eternitate sună bine, mormăi el, dar ea nu fu atentă.

Juca la cacealma și probabil că Alex bănuia asta, dar adopta o expresie impenetrabilă, fără să-i zică absolut nimic. Putea să jure că l-a auzit mormăind ceva, dar idiotul părea să nu o bage în seamă.

Adevărul era că nu avea niciun chef să transpire din nou și să stea să se uite urât la nemernicii care o priveau, de parcă ar fi fost gata să o mănânce în clipa imediat următoare. Așa că atunci când Alex i-a propus să se furișeze împreună de la norma pentru ziua de azi, acceptase pe loc, fără să se gândească nici măcar o dată.

Totuși, spera ca el să cedeze și să-i spună cât mai aveau de mers, în cele din urmă. Sau poate că nu avea să facă asta. Afurisitul!

Pentru câteva clipe bune, Alex nu scoase niciun sunet. Chiar când credea că avea să nu mai afle nimic, acesta îi răspunse cu o altă întrebare.

– Ce zici de o întrecere?

– Poftim?! De ce ocolești întrebările me…?

– Te bagi sau nu? o întrerupse fără nicio jenă.

Derina își acordă câteva clipe de gândire pentru a se liniști, altfel avea să-l ia la bătaie. O întrecere? Ce naiba mai punea la cale și de data asta?

– Dacă voi câștiga, îmi vei spune pe unde ajungem la lac, se hotărî ea.

O undă de mirare acoperi pentru o fracțiune de secundă privirea tânărului, ceea ce pe Derina o încânta la maxim. În sfârșit, reuși să îl ia puțin prin surprindere și să avanseze cu un pas în jocul lor de tachinări.

Amuzamentul se așternu iarăși pe fața lui, dar Alex își întoarse capul, înainte ca iubita lui să observe și să riște în a o enerva din nou. Atât i-ar trebui, ca să ajungă pe bucăți înapoi la castel.

– În schimb, dacă eu voi fi cel care câștigă, când ne întoarcem, îi vom spune lui Demetri adevărul, indiferent de consecințe.

– Dar…?

– Niciun dar, iubito.

Iubito. Un fior îi străbătu trupul la acest cuvânt delicat. Încă nu se obișnuise cu apelativul. Învățată să-și împartă timpul între antrenamentele fizice și controlarea puterilor sale, nu prea avusese când să își facă prieteni. Să nu mai pomenim de iubiți.

– Accepți sau nu? o trezi din reverie acesta.

Joacă dur, ha? Nici măcar nu era pregătită pentru asta încă. Tatăl ei nu era prea pregătit nici măcar el, deși nu se îndoia că ar bănui ceva în privința relației dintre ei doi. Doar era singura lui fată. Singurul lui copil. Orice băiat care roia în jurul ei, chiar și pe post de amic, mai mult de două minute, intra în vizorul lui numaidecât.

– Bine. Așa facem.

– La trei, da?

Derina aprobă tăcută din cap.

– Unu.

Tânăra se aplecă în față pe Manya, șoptindu-i pe un ton blând cuvinte pline de încredere.

– Doi.

Se încordă instinctiv în același timp cu iapa sa, apucând hățurile mai bine în mâini.

– Trei! strigă Alex.

Porniră la galop, amândoi fiind pe aceeași linie. Când prelua el conducerea, când ea. Nu reușeau deloc să se distanțeze suficient de mult unul de celălalt, pentru a câștiga avans.

Așa că Derina își desprinse o mână și își desfăcu primii doi nasturi de la cămașă, mimând faptul că îi era cald. Atât i-a trebuit să-l depășească pe iubitul ei, odată ce acesta și-a îndreptat privirea flămândă asupra fâșiei de piele pe care ea a scos-o la iveală. Doamne, ce ușor era să-l păcălească uneori!

Reveni la ce avea de făcut, și anume să mențină avantajul pe care îl avea în fața lui Alex. Nu trebuia cu niciun chip să îl lase să treacă înaintea ei. Își dorea prea mult să afle locația poieniței, ca să îi permită să câștige.

Încă nu putea să-și închipuie cât de repede s-a petrecut totul. Nu au trecut nici măcar trei zile întregi de când a revenit acasă, dar ea se simțea de parcă a copilărit dintotdeauna aici, ca și cum nici nu a stat atât de mult timp departe de casă.

Iar cu Alex, se întâmpla același lucru. Simțea că l-a mai întâlnit și înainte, dar nu știa de unde să-l ia. De la prima intersectare a privirilor lor, ceva s-a aprins în ea, de parcă trupurile lor s-ar fi recunoscut ca aparținând unul celuilalt din alte vieți.

Deodată a fost lovită de liniște, prea multă liniște. Bine, nu chiar atât de multă! Se mai auzea doar tropăiala Manyei și respirațiile lor întretăiate. Riscă o privire în spate și constată că Alex nu mai era în urma sa, așa cum se așteptase.

Oare pe unde o fi? Sigur pregătește ceva, altfel nu ar fi dispărut subit, când nu eram atentă. Trebuie să învăț să mă controlez și să nu mai permit gândurilor să mă acapareze în cele mai inoportune momente. Ca acum. Dacă eram atentă la cursă, nu l-aș mai fi pierdut din vedere. Off… La naiba! Nici măcar nu știu unde se termină cursa!

– Alex? Încetează cu gluma și apari odată! Până unde trebuie să ajungem? Fir-ai tu să fii! Alex!

Manya începu să prindă viteză, făcându-o atentă la drum. În față începea să se ivească o răscruce.

Atâta timp cât idiotul nu răspundea, eram nevoită să aleg singură calea. Care să fie? Dreapta sau stânga?

Fie ce-o fi! Se spune că e bine să pornești cu dreptul în viață, așa că dreapta să fie.

Îi dădu pinteni Manyei să o ia spre direcția indicată, în timp ce își ciuli urechile spre orice sunet ce l-ar putea da de gol pe Alex. Dar acesta nu dădea semne că va apărea. Hotărî să continue pe drumul ales, rezistând stoic dorinței de a face cale întoarsă spre castel.

În momentul următor se trezi într-o poieniță superbă.

„O priveliște de vis ce îți tăie răsuflarea și un loc intim unde să te bucuri alături de sufletul tău pereche.” Răsunau, pentru a nu știu câta oară, cuvintele mamei sale în mintea ei.

Dar era tot singură. Alex nu se vedea pe nicăieri.

Mare parte din capitol a fost scris pentru a ajuta o prietenă într-un moment lipsit de inspirație la povestea ei – Iubită de un tiran, pe care o găsiți integral pe wattpad, însă voi reveni cu o ultimă parte ceva mai diferită de povestea în sine. Enjoy! 🙂
capture-20160928-044054
Publicat în Concursuri

Concurs #2 – Muzică, fericire și cărți


IMG_20170721_194935

UPDATE: Deoarece nu sunt decât două persoane care s-au înscris la concurs, am decis să-l transform într-unul normal și să renunț la cel de fidelitate. Concursul se va desfășura, de data asta, pe pagina de facebook a blogului. Cei doi înscriși vor avea 2 șanse de a câștiga premiile. 

La încheierea concursului de pe pagina de facebook, spuneam că în curând voi reveni cu altul, dar a trecut mai mult timp decât mi-am propus. Însă am revenit acum cu el! De data asta, voi premia doi cititori fideli.

Regulile sunt simple:

# să urmăriți blogul (prin email sau WordPress) – 3 pct

# like paginii de facebook a blogului (o găsiți în partea dreaptă a postării) – 2 pct

# maxim 3 comentarii pe zi – fiecare are 1 pct – (doresc păreri pertinente care să fie în ton cu articolul la care comentați – recenzii/lepșe/apariții de carte/povești sau alte rubrici de pe blog; comentariile trebuie să conțină mai mult de 5 cuvinte, iar cele gen „super asta”, „foarte drăguț” sau altele asemănătoare nu se iau în considerare)

# opțional: dați un share – 2 pct

# lăsați la postare un comentariu care să includă metoda prin care mă urmăriți și numele de facebook (și link-ul de share, în caz că ați dat de veste)

Premiile:

I

„Muzica inimii” de Jane Lovering

„Aproape îngeri” de Sergiu Someșan

„Poezii pentru văduve” de Marcica Beleartă

II

„Fericire periculoasă” de Jo Beverly

„Ultimul viking” de Oana Arion

„Torrent” de Stoian Bogdan

Perioada concursului: 24 iulie – 25 august 2017

Succes tuturor! 😊

capture-20161017-044644