Posted in Tag-uri şi lepşe

The A to Z Bookish Survey Tag


atozsurvey-1017x1024

Am dat de tag-ul acesta drăguț pe blogul Dianei, Dreams Have Wings, așa că mi-am zis de ce nu.

A. Autorul de la care ai citit cele mai multe cărți.

Richelle Mead

B. Cea mai bună continuare a unei serii (volumul 2).

Identități secrete, cel de-al doilea volum al seriei Alina Marinescu de Monica Ramirez.

C. Cartea pe care o citești în acest moment.

Rivalitate” de Edith Wharton

IMG_20160816_132718

D. Băutura pe care o consumi cel mai des atunci când citești.

Sucul fără acid.

E. Carte în format fizic sau E-reader?

Prefer cartea în formatul ei fizic mai mult. Iar e-book-urile le citesc pe tabletă sau pe telefon.

F. Personajul fictiv cu care cel mai probabil ai fi fost împreună în liceu.

Jack Harper (R)! L-aș fi ales pe Marius Stephano (AM), dar e puțin cam prea în vârstă pentru acea perioadă.

G. Cartea căreia ești fericit/ă că i-ai dat o șansă.

Cred că „Alias Grace” de Margaret Atwood se încadrează aici. Un roman voluminos care mi-a cam dat bătăi de cap la prima sută de pagini. Chestia era că, deși voiam să renunț la lectură, ajungând să mă enerveze, ceva mă îndemna să continui să aflu cum se termină povestea. Și așa am făcut! Am dus-o mai departe și nici nu știu când am dat și ultima pagină. Finalul m-a cam supărat, aș fi vrut ca Grace să rămână cu altcineva.

IMG_20160824_142115

H. O carte pe care o consideri ca fiind precum un diamant ascuns (ceva gen subevaluată).

Pânã acum, nu îmi trece prin minte niciuna.

I. Un moment important din viața ta de cititor.

Când, în sfârșit, m-am ales cu un corp de bibliotecă. Pot să-mi mai eliberez biroul de cărți, să mai răsufle și el.

J. Ultima carte pe care ai terminat-o.

Un sărut periculos” de Amanda Quick

IMG_20160824_133821

K. Gen(uri) de cărți pe care nu l-ai (le-ai) citi niciodată.

Nu am abordat chiar toate genurile, dar niciodată să nu spui niciodată.

L. Cea mai lungă carte pe care ai citit-o.

Alias Grace – aproximativ 700 de pagini.

M. Cel mai mare book hangover pe care l-ai avut după ce ai terminat o carte.

După ce am terminat volumul 5 din AM.

N. Numărul de biblioteci pe care le deții.

Una.

O. O carte pe care ai citit-o de mai multe ori. 

Seria Academia vampirilor.

IMG_20160824_143018

P. Locul preferat de citit.

În camera mea, pe patul meu.

Q. Citat preferat.

„Dacă mi-ar fi chipul o frază, buzele ar fi semnul de exclamare de la sfârșitul ei.” Ru Paul

R. Un regret din punct de vedere al cititului.

Că nu m-am apucat mai devreme de citit serios? Da, cred că ăsta e unul din regretele mele.

S. Serii pe care le-ai început și pe care vrei să le termini (cu toate cărțile apărute).

Alina Marinescu. Mai e atât de puțin până la Gaudeamus, până apare ultimul volum al seriei, că nu mai am răbdare.

Fetele Gallagher de Ally Carter. S-au tradus doar patru volume la noi, iar asta a fost acum hă, hă, hă.

IMG_20160824_152454

Lux de Jennifer L. Armentrout. Am citit doar primele două volume până acum.

IMG_20160824_133315

T. Trei cărți preferate.

Căutând fericirea, primul volum al trilogiei de Teresa Wojcik, Abis, volumul 5 din AM și Provocarea, primul volum din seria Rephelimii de Simona Stoica.

IMG_20160824_133139

U. Un moment fangirl de care nu îți este rușine.

De toate momentele fangirl pe care le-am avut și le voi avea, nu o să-mi fie rușine, atât timp cât nu o să mă apuce prea tare în public. :))

Cred că momentul în care Alina l-a acceptat în sfârșit pe Marius, deși o cam „trădase” în același mod ca și Alex, de data asta cu consimțământul ei.

V. O nouă apariție pentru care ești foarte nerăbdător/nerăbdătoare.

Recviem pentru un asasin” de Monica Ramirez!

W. Cel mai prost obicei în materie de cărți. 

Aștept cam mult timp până să citesc următoarea carte, după ce am terminat-o pe ultima.

X. Pornește de la primul raft al bibliotecii și alege cartea cu numărul 27. Ce carte este?

IMG_20160824_115737

Y. Cea mai recentă achiziție literară.

Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes. Efectiv mi s-a lipit de mână, imediat ce am pus ochii pe ea! ❤

IMG_20160802_151134

Z. Ultima carte care te-a ținut treaz/ă până târziu în noapte.

Un sărut periculos” de Amanda Quick.text214932257

Posted in Reviews

Te voi găsi (Nemuritor #2) – Oana G. Arion (recenzie)


14055537_1154491391260883_194175232_n

Mai întâi de toate, doresc să-i mulțumesc autoarei pentru șansa de a citi manuscrisul celui de-al doilea volum al seriei Nemuritor, Te voi găsi!

Gândurile mele

Am observat că, în cărțile Oanei, aceste prime două volume, misterul se simte ca la el acasă. Nici când ai ajuns la final, acesta nu s-a lăsat elucidat complet, provocându-te constant să-ți regândești scenariile imaginate pe mai departe. Și pot să pun pariu cu voi că ne surprinde, în majoritatea cazurilor, cu ceva la care nu ne așteptam vreodată. Este atât de imprevizibilă și de jucăușă acțiunea, încât nu prea ai șanse să ghicești ce va urma în continuare. Asta dacă nu cumva ești vreun cititor de gânduri, pentru a putea scormoni prin colțișoarele întunecate ale minții autoarei, să vezi ce se mai perindă pe acolo.

Am citit cartea mult prea repede din punctul meu de vedere și nu pot să spun decât că m-a lăsat fără cuvinte la propriu, nu doar la figurat. Nu mai spun că am terminat-o de citit chiar cu foarte puțin timp înainte ca bateria de la telefon să se ducă! Cred că nu a suportat nici ea faptul că lectura s-a sfârșit deja. Și mi-au dat lacrimile! Dar nu din cauza asta, cât pentru un moment din carte ce îmi pusese capac. Bine că a fost mai mult o sperietură, că altfel chiar nu știu ce aș fi făcut. Probabil s-ar fi ajuns cu mine la ușa Oanei și nu cred că ar fi ieșit bine…pentru ea sau, poate, pentru una din pisicile sale. Deși, dacă mă gândesc mai bine, sărăcuțele chiar nu au nicio vină.

Înainte să pătrundem cum trebuie în acest volum, haideți să ne aducem puțin aminte de ce s-a întâmplat data trecută. În prima carte, Victoria renunță la job-ul ei de medic veterinar și revine în orășelul natal pentru a prelua o afacere de familie – o veche cafenea, al cărei nume va fi Coquette. Până aici, totul pare cât se poate de normal.

Dar când, într-o noapte târzie, pe o alee întunecată de lângă Coquette, un necunoscut îi moare în brațe, lăsându-i o monedă străveche de argint de care trebuie să aibă mare grijă, lucrurile încep să se complice. Iar tot ce credea Victoria că este doar o plăsmuire a imaginației altora, devine cât se poate de real. Și periculos.

„Și mai erau ei, bărbați care au apărut treptat în viața mea, ființe care făceau parte din acea lume ascunsă oamenilor normali. Eu – care până mai ieri râsesem în gura mare la auzul poveștilor despre vampiri, vârcolaci și adolescenți supranaturali – găzduiam azi în micul meu apartament o „creatură a nopții”, pe Arrio cel frumos și întunecat, al cărui bun prieten era un berseker nemuritor. Ce ziceți de asta?”

Finalul primei cărți anunță plecarea lui Arrio cu Ian pentru a răspândi comoara blestemată prin diferite colțuri ale lumii, iar cea de-a doua carte ne surprinde cu dispariția vampirului chiar când cei doi, ajunși la sfârșitul călătoriei, se îndreptau spre casă. În aceste momente de cumpănă, Victoria se gândește la toate scenariile posibile și imposibile, luând în considerare și părăsirea ei pentru o altă femeie, o posibilitate ce se dovedește, mai târziu, a fi exclusă din ecuație.

Ian, cunoscând-o prea bine pe aceasta, o anunță că are un zbor spre Lyon chiar în seara respectivă. Îndrăgostită până peste cap și îngrijorată până-n măduva oaselor pentru scumpul ei Arrio, tânăra nici nu stă prea mult pe gânduri și pleacă să-și găsească iubirea, rugându-se din tot sufletul ca bărbatul să fie în viață. Și astfel că femeia se abandonează total inimii, lăsând rațiunea ce o caracteriza odinioară de o parte, fiind în stare de orice pentru a-l salva pe vampir.

„Trăgând în piept aerul curat am zâmbit. Nu ştiam unde erau ceilalţi, dar în momentul acela mă simţeam cu adevărat egoistă şi prea încântată de propria stare de bine ca să îmi mai pese. Erau cu toţii fiinţe supranaturale, deci îşi puteau purta singuri de grijă.”

Pe parcursul acestui joc periculos, avem de-a face cu tot felul de chestii dubioase și imprevizibile. Nu știi când scapi de un tip pe cale să te omoare, că imediat dai de un altul care are exact același scop. Nicăieri nu te mai simți în siguranță. Când te gândești că ar trebui să fie tocmai invers, tot cei răi te găsesc, indiferent unde te-ai afla.

Nu vă voi dezvălui mai multe din ce se întâmplă, deoarece vreau să vă las să descoperiți singuri.

Apar noi personaje, mai bine zis ființe supranaturale, în peisaj, ceea ce te face să te întrebi ce alte creaturi mai urmează să-ți iasă în cale data viitoare. Unele dintre acestea îi vor ajuta să-l găsească pe vampir, chiar dacă rasele lor au „puncte de vedere diferite” asupra lumii, altele vor face tot ce le stă în putință pentru a-i omorî, iar restul, cam puțini ce-i drept, par că nu sunt de nicio parte a baricadei. Dar cu toții cunoaștem că aparențele pot fi înșelătoare, nu?

Un personaj feminin care mi-a plăcut tare mult, deși la început am fost puțin cam sceptică în privința ei, este Serena. Tânăra este o elfiță! Aceste creaturi se atașează rapid de persoanele pe care le plac, sunt plini de afecțiune (să nu te mire, dacă te mai trezești cu câte o îmbrățișare din partea lor, atunci când te aștepți mai puțin), dar sunt și tare cruzi, ucigând cu sânge rece pe cei care le vor răul sau le rănesc apropiații.

„Mă uitam fascinată la noua venită: puţin mai înaltă decât mine, suplă şi frumos proporţionată, se mişca într-un fel fluid şi graţios, ca şi cum articulaţiile sale ar fi fost unse cu un ulei special şi magic. Nu ştiam dacă să o urăsc sau să o admir. Până la urmă m-am decis pentru a doua variantă. În definitiv, ea era cea care, măcar în teorie avea să ne ajute să descifrăm misterul dispariţiei lui Arrio.”

De la prima ieșire cu Victoria, așa ca între fete, mi-am dat seama că totul o să fie bine și că nu aveam de ce să-mi fac griji în legătură cu ea. Mi se pare o tipă simpatică foc, amuzantă și nebună. Dar nu o întrece pe Victoria! La câte a făcut în acest volum fătuca asta, e greu să o depășești.

O altă apariție, a cărei prezență m-a cam enervat când a apărut prin zonă, este Einar. Acesta este o altă ființă supranaturală – un nefilim, fiind pe jumătate nemuritor. Este un fel de vânător, deoarece se ocupă de alte creaturi, cum ar fi vampirii. Tipul lucrează pentru Elatha, un fomor, acesta fiind tot un nemuritor. Revenind la Einar, a ajuns să-mi placă puțin de el ca persoană și nu mi se mai pare un ciudat. Chiar mi se pare un tip pe cinste, iar legătura care începe să se întrevadă la orizont între el și Serena nu m-ar deranja absolut deloc. Dar asta depinde doar de Oana, dacă va fi ceva durabil între ei.

2b9d8970aa2f18385bcb391550ca6e6c

Bineînțeles că, pe la început, am crezut că s-ar putea lega ceva între Serena și Ian, dar n-a fost să fie. Asta e! N-a găsit încă fata potriviă pentru el. Totuși, au fost ceva momente pe aici ce m-au făcut să cred că simte ceva mai mult pentru Victoria. Eu sper să mă înșel. Arrio este cel care i se potrivește mănușă și n-o vreau în preajma altuia, chiar dacă acela e Ian.

Poate că este doar o afecțiune de prietenie sau admirație și mândrie pentru cum a făcut față presiunii, dar și o combinație de furie și enervare pentru prostiile pe care le făcea. Nu pot să îl condamn. La unele faze, îmi venea și mie să o bat, să o leg de-o creangă și să o las să atârne cu căpățâna în jos o săptămână întreagă. Ceea ce m-a surprins însă, a fost faptul că unele tâmpenii se terminau neașteptat de bine, atât pentru ea, cât și pentru restul găștii. Habar n-am cum reușea asta, dar te dădea gata prin ceea ce îi trecea prin cap! Așa noroc să tot ai!

„- Eşti curajoasă, domnişoară.

– Mi s-a mai spus. Dar vă rog să nu confundaţi curajul meu cu inconştienţa. Poate că nu vă cunosc întreaga istorie şi nu sunt la curent cu întâmplările, pe care le bănuiesc extraordinare, din viaţa dumneavoastră, dar nu îmi este teamă. Nu pot muri decât o singură dată, pe când greşelile le pot repeta la nesfârşit. Mi le asum. Într-un anumit fel vă înţeleg dorinţa de a trăi în anonimatul acesta poleit. Ceea ce nu înţeleg este de ce pretindeţi de la noi să jucăm un joc în care nimeni nu crede.

Îl vedeam cu coada ochiului pe Ian, care mai avea puţin şi ţâşnea spre tavan de mânios ce era.

– Mă crezi ipocrit? întrebă fomorul rezemându-şi braţele de masă şi aplecându-se în faţă ca să mă vadă mai bine.

– Ipocrit? Nu. Dar bănuiesc că v-aţi jucat atâta vreme cu vieţile celorlalţi, încât aţi ajuns să confundaţi jocul cu realitatea. Probabil că este greu să fii lider, am adăugat eu ca o concesie făcută gazdei. […]

– Ai dreptate. Ai perfectă dreptate. Eşti una dintre puţinele persoane care au avut curajul să îmi vorbească astfel. Celelalte nu mai sunt în viaţă ca să poată povesti, adăugă el, însă o făcu pe un ton glumeţ.”

Elatha ăsta, pe vremuri regele fomorilor, care, în prezent, trăiește ascuns printre oameni, mi se pare cel mai ciudat dintre toți. Și acesta e înconjurat de mister și nu ni se dezvăluie prea multe detalii despre persoana sa și despre intențiile sale. Sunt sigură că, până la finalul seriei, o să mai auzim de el și nu mă pot abține să nu mă întreb dacă, mai târziu, acesta o să le fie într-adevăr prieten sau o să le devină dușman. Ultima variantă nu îmi surâde mai deloc, dar cine poate știi ce se va mai întâmpla pe parcurs? Să sperăm că n-o să întâmpinăm mari probleme cu el.

Arrio nu prea a fost prezent în carte, având în vedere că a cam dispărut, iar toată acțiunea poveștii s-a bazat pe găsirea sa. Totuși, consider că a fost suficient cât a apărut, putând s-o vedem pe Victoria într-o nouă lumină. O variantă a ei mai puternică, mai devotată, mai curajoasă, mai încăpățânată, mai nebună și mai periculoasă ca oricând. Deși nu prea vreau asta, deoarece îmi trece prin minte tot ce e mai rău, urmează rândul lui Arrio să o găsească, fiindcă ea a făcut-o deja. Și a făcut-o cum a știut mai bine, chiar dacă au fost momente în care nu puteai să fii de acord cu ea.

„- Mi-ai spus odată că, indiferent ce se va întâmpla, chiar dacă vom rătăci drumul, mă vei găsi. Eu te-am găsit. Sper să mă găsești și tu pe mine.”  

Nu mă așteptam ca Liam să fie deja cu cineva, dar mă bucur pentru el. Sper să le țină și să fie fericiți! Între el și Victoria se legase ceva înainte, ca urmare a blestemului comorii, și astfel bărbatul fusese puternic atras de ea. Dar, acum, odată ce monezile de argint au fost împrăștiate, totul a revenit la normal. Aproape totul. Amândoi împărtășesc o prietenie frumoasă și atât.

Nu de multe ori îmi venea să arunc telefonul, atunci când Victoria mai făcea ceva caracteristic ei, dar m-am ținut tare. În acest volum, a fost o mare inconștientă și încă nu-mi vine să cred cât de mult noroc a avut fata asta, de a scăpat basma curată în fața unor tipi care i-ar fi putut tăia beregata, înainte ca măcar să clipească.

Cum am spus ceva mai sus, femeia aceasta e nebună rău de tot! Nici nu vreau să mă gândesc ce o să urmeze în continuare, ce alte prostii o să mai facă. Dacă în prima carte, rațiunea ei încă o mai ținea pe loc, aici, inima și instinctul sunt cele care preiau comanda în totalitate și îi conduc în mare parte acțiunile.

746c19233b7078bb224c2b8b239199d1

La finalul primului volum, Arrio i-a oferit sângele său, astfel creându-se o legătură mult mai profundă între ei: „- Acum suntem legați. Te voi găsi oriunde ai fi, iar tu mă poți găsi pe mine.” Iar această legătură o va ajuta să-l găsească, dobândind chiar ceva puteri pe care nu le poate controla pe de-a-ntregul deocamdată. O să descoperiți voi ce poate să facă cu ele.

Mă gândesc că în următorul volum, va începe să facă ceva antrenamente pentru a le putea stăpâni mai bine, altfel își va solicita prea mult corpul și mintea și nu va ajunge nicăieri. Și mai sper, din tot sufletul, să nu mai acționeze așa de nesăbuit cum a făcut-o acum. Nu se știe când norocul o va părăsi. Dacă a murit o dată și a fost readusă la viață, asta nu înseamnă că se mai poate întâmpla din nou. Ulciorul nu merge de două ori la apă.

„- La început au fost doisprezece. Doisprezece răsculaţi care au primit blestemul lui Freyr. Au fost numiţi “ucigaşii luminii”. În timp, după ce au creat şi alţi vampiri s-au organizat în familii sau linii de sânge, fiecare dintre acestea purtând numele unui vampir originar. Astăzi mai sunt doar cinci familii: Damnor, Ialele, Noor-Taa, Lilith şi Naosi, cea din care face parte Arrio. Fiecare familie are un simbol. Ialele are o coroană de aur, Noor-Taa un clopot de smarald, Damnor – două suliţe încrucişate, Lilith un şarpe, iar Naosi un trandafir roşu.”

Un alt aspect care mi-a plăcut mult a fost documentarea în privința legendelor și miturilor pe care autoarea le-a făcut, intrigându-te tot mai mult cu lumea ființelor supranaturale. De asemenea, locurile pe care personajele noastre au fost nevoite să le ia la pas pentru a-l găsi pe Arrio, par de-a dreptul magice, ireale. Pe parcursul lecturii, ni se dezvăluie și versurile cântecului pe care Ian îl îngânase în prima carte, atunci când a condus-o pe Victoria în ascunzătoarea comorii, pentru a se elibera de blestemul monedei de argint. Un fragment în acest sens, găsiți pe site-ul autoarei, chiar aici.

De altfel, stilul Oanei este unul foarte șic, amuzant și prietenos, ușor ironic, un stil ce aruncă scântei și te face instantaneu să cazi în plasă. Iar nouă ne place tare mult când se întâmplă asta.

Un volum care ne plimbă prin locuri de poveste, destinații pline de magie, ritualuri străvechi și ființe supranaturale. Un volum impregnat cu mister și speranță, în care prezența feminină, o mică războinică, se lasă condusă de dragoste și de o încăpățânare, deseori prostească, doar pentru a-și salva sufletul pereche.

Nota mea: 5/5

nota 5


Aici puteți citi un mic teaser!

13975320_589830867866555_1649090407194835649_oGrupul seriei Nemuritor.

Interviul luat autoarei.

Recenzia primului volum, Ultimul viking.

text1505688352

Posted in Reviews

„Șarada iubirii” de Amanda Quick (recenzie)


amanda_quick__sarada_iubirii
Descriere

După un an plin de aventuri în care a vizitat ruinele antice din Italia și Grecia, Iphiginia Bright se întoarce în Anglia și descoperă că viața mai are multe surprize de oferit. Se pare că mătușa ei Zoe a căzut victimă unui șantaj sinistru și numai Iphigenia este în stare să-l oprească pe vinovat înainte să facă și mai mult rău. Punând la cale un plan ingenios, Iphigenia se va transforma cu totul și va intra în societatea londoneză drept uluitoarea amantă a lui Marcus Valerius Cloud, conte de Masters. Se zvonește că șantajistul este cel vinovat și de dispariția contelui și, pozând în amanta sa necunoscută, Iphiginia este convinsă că poate să-l determine pe ticălos să iasă la iveală. Peste noapte, tânăra stârnește nenumărate pasiuni, chiar și una total neașteptată ‚ însuși contele de Masters, care reapare surprinzător ca să-și cunoască „amanta”. Iar acesta este exact cum se zvonește… arogant, atractiv, seducător, și Iphiginia nu se poate decât să fie entuziasmată când contele este de acord cu șarada ei. Dar cum totul are un preț, și Marcus are propriul plan: să o facă pe frumoasa înșelătoare să se îndrăgostească de el și să-i devină iubită nu numai cu numele.

Gândurile mele

Cartea debutează cu prologul, în care ni se prezintă vizita neașteptată a unui tânăr depravat la moșia din Yorkshire a contelui de Masters. Dornic de a împărtăși ultimele bârfe din lumea bună și cunoscând faptul că Marcus se ghidează în viață după anumite reguli stricte, Charles Trescott îi aduce la cunoștință apariția uneia dintre fostele metrese ale contelui. Odată cu ivirea acestei văduve la balurile societății, se zvonește că aceasta este cea care l-ar fi părăsit pe Masters, fiind deja în căutarea unui nou iubit. 

Fire răutăcioasă, căreia îi place să iscodească și să se bage în treburile altora, musafirul încearcă prin vorbele sale s-o facă pe gazda sa să iasă din zona de confort, urmărind avid orice tresărire care ar da-o de gol cu privire la noutățile aflate. Bineînțeles că Marcus nu pică în capcană și intră în joc, fiind destul de intrigat de această doamnă Bright care se dă drept amanta sa. Fosta amantă, de fapt.

Nemulțumit că nu poate obține nicio reacție de la Masters, Trescott încearcă o altă abordare, dar și aceasta se dovedește ca având același rezultat, ca și prima. Eșec total. Odată scăpat de musafirul nepoftit, Marcus se hotărăște că nu are altă alternativă, decât să revină înapoi la Londra. Această prezență interesantă l-a acaparat într-o mare măsură. Aproape la fel de mult ca și stelele.

👑👑👑

Odată întoarsă acasă din călătoriile sale pline de aventură și ruine antice, Iphiginia Bright are de-a face cu o problemă gravă ce nu necesită amânare. Mătușa ei Zoe a ajuns victima unui șantaj, iar tânăra crede că poate ajuta la găsirea celui care a decăzut la o asemenea manevră nedemnă, înainte să mai rănească și pe altcineva.

Aflând din scrisoarea șantajistului că Masters e mort, din cauza faptului că a refuzat să plătească, doamna Bright, ajutată și de relațiile mătușii sale, se dă drept „amanta” contelui și participă la toate petrecerile din înalta societate. În special, la balurile date de posibilii suspecți care ar putea cunoaște secretul Zoei.

„Într-o noapte, după ce rolul ei o solicitase mai mult decât de obicei, stătuse trează și-și închipuise cum s-ar fi simțit dacă ar fi fost într-adevăr amanta lui Marcus, femeia cu care el își împărțea patul, femeia pe care el o iubea.

Femeia pe care el o iubea. Cu mult timp în urmă, ajunsese singură la concluzia că nu era genul de femeie capabilă de o pasiune puternică sau care să fie iubită cu înflăcărare de un bărbat.”

La ceea ce nu s-a gândit însă Iphiginia, este că ar fi trebuit să se intereseze dacă într-adevăr acesta s-ar fi lăsat șantajat și apoi ucis. Se găsește pusă în fața faptului împlinit abia atunci când, la unul din baluri, își face apariția însuși contele de Masters. Descoperă cu stupoare că, de fapt, acesta nu este atât de mort pe cât credea ea. În următoarele clipe, se trezește cu el în fața sa, iar singura reacție pe care o are, sperând că nu s-a înșelat în privința curiozității bărbatului, este mimarea unui leșin. Foarte inteligentă mișcarea, după cum afirmă și contele, având în vederea situația în care se afla.

Feriți de privirile curioase, cei doi se găsesc, la scurt timp după ieșirea grandioasă de la bal, în trăsura lui Marcus. Un moment oportun de a începe interogatoriul. Iphiginia îi declară că, din clipa în care l-a văzut croindu-și drum spre ea în mulțimea nerăbdătoare de noi bârfe, a știut că acesta va lua parte la joc până va înțelege care e rolul ei în toată treaba asta.

Mișcat de încrederea acordată, Masters ține să o asigure că mintea sa suficient de ageră nu-i permite să se lase distrat de niște complimente de la problemele cu adevărat importante în acel moment. Până să ajungă la miezul discuției, ceea ce ar fi trebui să facă încă de la început, doamna Bright îi aduce la cunoștință admirația sa pentru articolele științifice și tehnice ale acestuia. „Marcus o asculta năucit, minunându-se din ce în ce mai tare.”

„Se gândea că indiferent de ce spera să găsească atunci când în sfârșit o încolțise pe noua sa „amantă” în sala de bal a familiei Fenwick, Iphiginia Bright îi depășise toate așteptările. Charles Trescott se înșelase grozav de tare atunci când sugerase că această văduvă aventurieră lua în râs ideea de castitate și puritate alegându-și rochiile de un alb neprihănit. Iphiginia Bright reușea cumva să lase impresia că era chiar așa: o doamnă dintre cele mai virtuoase.”

În cele din urmă, revenind la subiectul principal al discuției, Iphiginia îi povestește despre biletul primit de mătușa ei de la un presupus șantajist. Acesta afirma că Masters a fost ucis în urma neachitării platei și astfel se va întâmpla cu oricare altă persoană ce va refuza să plătească. Un bun prilej de șantaj, având în vedere faptul că Marcus s-a retras pe neașteptate la moșia sa în plin sezon.

Mânat de îndoieli în privința istorisirii de necrezut a doamnei Bright, gândindu-se că altele sunt de fapt intențiile ei, și extrem de încântat să se bucure de presupusa amantă, contele se arată de acord să continue șarada. O ocazie convenabilă pentru ambele părți, chiar dacă din motive total diferite.

„Nu te recăsători. Nu vorbi despre trecut. Nu-ți justifica faptele în fața nimănui. Nu renunța să-ți urmărești țelurile și nu reveni asupra unei decizii. Nu te încurca niciodată cu virgine sau cu nevestele altora.”

Ghidându-se în viață dupa un set strict de reguli pe care le respecta cu sfințenie, Marcus se trezește vrăjit iremediabil de femeia din fața sa, iar aceste reguli sunt încălcate ușor, ușor. Revine chiar la una dintre deciziile sale, deși și-a propus să nu facă niciodată asta, dar Iphiginia îl dezarmează și de ultima urmă de control pe care o mai avea, expunându-i motivele pentru care ar trebui ca fratele său mai mic să învețe pe propria piele consecințele.

Ca orice frate mai mare și grijuliu, dar încă prins în pânzele trecutului, Marcus dorea ca Bennet să nu aibă parte de ce a pățit el în tinerețe, atunci când s-a îndrăgostit prostește de o fetișcană a cărei tată dorea doar un bărbat cu titlu și avere pentru fiica sa. Iar atunci când a dat norocul peste el și a moștenit titlul de conte și Nora a fost lăsată gravidă de un depravat în primul ei sezon, tatăl fetei a aruncat-o imediat în brațele lui Marcus, pentru a tăia, încă de la rădăcini, scandalul ce s-ar fi declanșat. Ce s-a întâmplat cu prima sa soție și cu acel copil, trebuie să aflați singuri.

Astfel că, cedând în fața Iphiginiei, acesta consimte într-un final la căsătorie și îi lasă mână liberă lui Bennet de a fi cu mireasa de care era profund îndrăgostit, fără ca el să se împotrivească în vreun fel acesteia. Chiar dacă față de tatăl fetei nu avea gânduri prea bune.

Nu știe cum a ajuns în acest punct și nu pare chiar atât de contrariat de aceste simțiri care-l acaparează atunci când se află lângă Iphiginia. Se simte mai viu ca niciodată, încât până și pasiunile sale din timpul liber pălesc în comparație cu ea, ceea ce nu s-a mai întâmplat până în aceste momente.

„Marcus se opri din îndesat cămașa în pantaloni și se uită la ea, uluit s-o vadă fericită. El era responsabil pentru starea asta, se gândea nevenindu-i să creadă. El o făcuse fericită. Și asta era o realizare infinit mai plăcută decât crearea unui valet mecanic sau privirea stelelor printr-un telescop.”

Pe măsură ce parteneriatul lor avansează și pericolele încep să-i încolțească, povestirea doamnei Bright nu i se mai pare doar un joc de imaginație bine pus la punct de către aceasta, mai ales atunci când buna lui prietenă, Helen, este șantajată și ea de aceeași persoană misterioasă. Masters se hotărăște să facă și el propriile cercetări, ajutând-o pe Iphiginia să găsească adevăratul făptaș.

Dar nu se oprește doar aici! Este extrem de curios în privința femeii de lângă el. Așa că îl pune pe secretarul său să facă ceva cercetări despre așa-zisul domn Bright, soțul decedat al Iphiginiei, și despre orice altceva are legătură cu trecutul femeii.

„- Spune-mi, ce speri să afli studiind lumina stelelor?
– Nu știu încă sigur, ridică Marcus din umeri. Dar ceea ce a scris domnul William Herschel acum câțiva ani mi-a stârnit curiozitatea.
– Despre ce era vorba?

Marcus se întinse spre ea, îi luă mâna și o conduse spre treptele largi de piatră care coborau în grădină.

– El a subliniat că, atunci când ne uităm la stele, într-un fel ne uităm la trecut.
– Nu înțeleg.
– După toate calculele din zilele noastre, lumina stelelor are nevoie de mii de ani ca să ajungă la noi.
– Desigur. Înțeleg ce vrei să spui. Lumina pe care o vedem în prezent a fost emisă cu mult timp în urmă, șopti Iphiginia. Nu m-am gândit niciodată așa la stele.”

Înafară de șantajistul problematic care le stă în cale, profitând doar de persoanele ale căror secrete i-au intrat în posesie, mai este și lordul Sands. Acesta crede că Masters este amantul soției sale, Helen, dar adevărul e altul. Contele nu face decât să-și ajute prietena, deși a sfătuit-o să îi dezvăluie lui Sands marele ei secret, la care a fost părtaș și el însuși, salvând-o de un scandal ce ar fi putut izbucni la momentul respectiv.

În paralel cu toate aceste „evenimente”, relația celor doi evoluează destul de frumos, având în vedere situația dată. Chiar dacă întâmpină câteva obstacole pe drum, unul dintre acestea având loc chiar la moșia lui lady Pettigrew, amândoi trec cu vederea acel impediment, ca să-l numesc așa, și se bucură în continuare de această șaradă. O „șaradă” a iubirii ce începe să înflorească între ei.

Totuși, deși legătura dintre ei merge strună, completându-se reciproc pe toate planurile, îndoielile tot își fac simțită prezența în mintea Iphiginiei. Cunoscând mult prea bine regulile pe care Marcus și le-a impus, în special una anume care îi interzice să se îndrăgostească, Iphiginia crede că Marcus n-o va putea iubi, așa cum îl iubește ea.

„- Sunt făcuți unul pentru celălalt.
– Cine?
– Verișoara mea și domnul Manwaring. Sunt foarte încrezătoare că vor înțelege în curând că sunt un cuplu ideal. Au atât de multe în comun, începând cu personalitatea și inteligența.
– Ce tâmpenie! se întoarse Marcus, nerăbdător. Tu de când faci pe pețitoarea?
– Vei vedea, domnule, spuse Iphiginia, pe un ton superior. Am un instinct deosebit când este vorba de aceste lucruri.
– Prostii. Ai un instinct înnăscut de a crea probleme.”

Dar în mintea contelui trec cu totul alte gânduri. Deja se vede alături de viitoarea lui soție, chiar dacă acum dragostea îi este străină. Știe că se potrivesc perfect din punct de vedere intelectual, abordând variate subiecte de discuție, și nici pe plan fizic nu sunt mai prejos, așa că nu vede niciun inconvenient care ar putea sta în calea căsătoriei lor. Dar oare asta va fi de ajuns pentru ca Iphiginia să rămână lângă el, când tot ce vrea ea este să fie iubită?

Va fi găsit vinovatul care n-are altceva mai bun de făcut, decât să șantajeze niște oameni nevinovați? Ceea ce Marcus va afla în legătura cu trecutul Iphiginiei, va reuși să-l îndepărteze de ea sau, din contră, îi va întări decizia de a o cere în căsătorie?

De ce patru note muzicale și nu cinci? Pentru că au fost momente când m-a cam plictisit lectura și mă enerva la culme. Recunosc că vara aceasta a fost ceva gen lasă-mă să te las și cititul nu prea s-a numărat printre activitățile întreprinse, dar au fost cărți care au reușit să mă scoată din starea în care intrasem. Din nefericire, aceasta nu a reușit suficient. Totuși, mi-a plăcut mult povestea imaginată de autoare, iar lectura s-a terminat cu bine. Pentru ambele părți.

Nota mea: 4/5

nota 4

text1505688352

Posted in About, Tag-uri şi lepşe

Liebster Award Nomination! #2


liebster

Îi mulțumesc lui Geo de pe blogul Just reading my books pentru nominalizare!

La 10 lucruri despre mine, voi modifica doar câteva puncte, deoarece am mai făcut această leapșă acum câteva zile. O găsiți aici!

Pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă ai fost nominalizat:

1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.

2. Listează regulile în postarea ta.

3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.

4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.

5. Scrie zece lucruri random despre tine.

6. Nominalizează 5-11 blog-uri și informează-le că au fost nominalizate.

7. Asigură blog-urile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.

10 lucruri despre mine:

1. Mi-am propus să citesc mult anul acesta, să-mi ating goal-ul de pe goodreads. Și uite că mai sunt doar câteva luni, iar eu nu am citit nici măcar jumătate. De s-ar pune și lecturile online de pe wattpad pe goodreads, ce bine ar fi.

2. În ultima vreme mi-am cumpărat multe oje, pentru a începe să-mi fac din nou modele pe unghii, dar nu prea s-a concretizat această idee până acum.

3. Nu îmi place ciocolata amăruie. Rar se întâmplă să mă mai păcălească mama și să-mi bage pe gât câte o bucățică. :))

4. Îmi plac jocurile de logică.

5. Iubesc muzica lui Lindsey Stirling! Ce face din vioara aia, e super!

6. Ador culoarea albastră!

7. Nu există zi din săptămână în care să nu râd sau măcar să zâmbesc.

8. Acuarele nu au fost niciodată prietenele mele, atunci când venea vorba de colorat.

9. Acum agreez descrierile, ajungând să-mi placă, chiar dacă unele sunt prea lungi. Ideea este să nu mă plictisească și să nu repete aceeași chestie la infinit.

10. De ceva vreme, am o pasiune pentru cerceii care se prind și de pavilionul urechii.

Întrebările la care am fost nominalizată să răspund…

7493847_orig.jpg

1) Care este personajul de carte preferat?

Alina Marinescu, cu toate gândurile ei! Chiar și alea rele. Un om e făcut și din bune, și din rele, nu? Trebuie să-l accepți cu tot ce are de oferit. Alina a fost o copilă naivă, drăgăstoasă și plină de speranță cândva. Înainte de intrarea într-o lume fără culoare. Nu că acum n-ar mai fi. Dar timpul și lucrurile pe care a fost obligată să le facă au lăsat urme adânci în sufletul ei, iar viața din ea s-a scurs, cu fiecare bătaie de vânt, până când aproape că nu mai rămăsese nimic viu în ceea ce ar fi trebuit să fie Alina. Și, totuși, cei care o cunosc și o iubesc n-au lăsat-o la greu, dorindu-și din toată inima ca ea să revină la ce a fost odată: Alina lor, toată un zâmbet și lumină pură!

2) Cum ai ajuns să-ți faci un blog?

Încă de când am dat de blogurile de cărți, mi-am dorit și eu să am unul al meu. Dar nu prea aveam curajul necesar să-mi fac unul la acea vreme. Dar, cu timpul, m-am lăsat „prinsă” de fetele de pe Shattering Words și mi-am început activitatea de blogger. Încă activez în prezent. La un an după ce am căpătat puțină experiență, a apărut și Praf de stele care, aproape de sfârșitul anului, va face doi anișori. Nici nu știu când a trecut timpul ăsta așa de repede.

3) Ce te motivează să mergi mai departe?

Familia, prietenii, cărțile, dar, cel mai mult, EU. Oricât de greu mi-ar fi și oricât ar dura să fac un anumit lucru, deși există șansa ca acesta să eșueze încă de la început, nu mă las până nu reușesc.

4) Dragoste, fantasy sau desene animate?

Ămm, toate trei? :))

069e47cc1ed73ef7d7914605c6853b6a

5) Dacă ai scrie o carte, despre ce ar fi?

Despre dragoste, speranță și încredere.

6) Când a fost ultima dată când ai plâns în timpul lecturării unei cărți?

La Substitut de L. I. White. Au fost doar câteva lacrimi.

785958

7) Cum s-ar numi povestea vieții tale?

O idee de fericire

8) Spune-mi 5 cărți pe care crezi că fiecare cititor ar trebui să le citească?

40 de zile de Chris Simion – (re)găsire

Alina Marinescu de Monica Ramirez – speranță

Alias Grace de Margaret Atwood – adevăr

Jane Eyre de Charlotte Bronte – puterea dragostei

Invitație la vals de Mihail Drumeș – iertare

Louise_Rayner_Salisbury_The_Poultry_Cross.jpg

9) Dacă ar fi să trăiești într-un alt timp, care ar fi acesta?

Epoca Victoriană, clar!

10) Ce-ți dorești pentru viitor?

Să depășesc mia de cărți citite.

Să ajung o importantă Doamnă Inginer în Prelucrarea Petrolului.

Întrebările mele pentru blog-urile nominalizate…

1. Care este romanul preferat?

2. Cea mai bună carte/serie pe care ai citit-o până acum?

3. Un moment important din viața ta de cititor este…?

4. Dacă ai da un titlu poveștii vieții tale, care ar fi acela?

5. Citatul preferat?

6. Aștepți cu nerăbdare ca o carte anume să apară și la noi?

7. Ai vreun obicei prost legat de cărțile tale?

8. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

9. Numește trei cărți pe care le recomanzi oricui.

10. Ce gen de lectură nu ai aborda niciodată?

Nominalizez în continuare următoarele blog-uri:

The Sagittarius Book – Audrey

Cristina Boncea

Cerșetor de zâmbete

Illusion’s Street

Walking on Letters

Oricine altcineva este binevenit să o preia!🙂

text346389748

Posted in About, Tag-uri şi lepşe

Liebster Award Nomination! #1


liebster

Îi mulțumesc Deliei de pe blogul The Sagittarius Books pentru nominalizare! A trecut ceva vreme de când n-am mai dat curs unei lepșe și chiar îmi era dor.

Pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă ai fost nominalizat:

1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.

2. Listează regulile în postarea ta.

3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.

4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.

5. Scrie zece lucruri random despre tine.

6. Nominalizează 5-11 blog-uri și informează-le că au fost nominalizate.

7. Asigură blog-urile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.

10 lucruri despre mine:

1. Nu îmi place pepenele galben.

2. Acum ceva vreme, dacă o carte mă plictisea și enerva de la primele pagini, o închideam și nici că o mai lecturam vreodată. Acum nu mai este așa. Cred…

3. Nu îmi place ciocolata amăruie. Rar se întâmplă să mă mai păcălească mama și să-mi bage pe gât câte o bucățică. :))

4. Îmi place să scriu, deși nu-mi iese mereu cum vreau și câteodată durează ceva mai mult până îmi vine inspirația. Scriu în special short story, dar m-am apucat și de ceva mai mare, ca să zic așa.

Găsiți pe blog câte ceva postat sau pe wattpad, dacă sunteți interesați.

5. Nu știu să înot, dar iau lecții în prezent.

6. Am mai spus-o, dar o mai zic o dată: sunt o romantică incurabilă!

7. Nu există zi din săptămână în care să nu râd sau măcar să zâmbesc.

8. Îmi place să mă îmbrac cât mai lejer și confortabil. Deși am multe rochițe și fuste, se întâmplă destul de rar să le port.

9. Nu prea mă machiez. Luciul de buze sau rujul le folosesc cel mai mult. Iar în zilele în care chiar mă „colorez” pe față, utilizez doar puțin fond de ten, eyeliner, rimel și ruj.

10. De ceva vreme, am o pasiune pentru cerceii care se prind și de pavilionul urechii.

Întrebările la care am fost nominalizată să răspund…

1. Ce carte din afara zonei tale de confort ți-a plăcut cel mai mult?

„40 de zile” de Chris Simion.

Înainte, nu eram atrasă de cărțile care nu prea aveau dialog și prezentau narațiune în abundență, descrieri peste descrieri, pasaje întregi de profunzime care să te pună serios pe gânduri, fraze cu dublu înțeles care să te dea peste cap și să te facă să te-ntrebi câte-n lună și-n stele. Nu citeam cărți care nu aveau o poveste care să mă facă să râd, să plâng, să mă enervez, să arunc cu ceva sau orice altceva. Pur și simplu, nu aveam tangențe spre astfel de lecturi. Dar, acum, nu mă mai deranjează acest lucru.

2. Există un autor pe care nu-l suporți? Care e acela?

Încă nu am avut ocazia să dau peste un autor care să mă enerveze așa de tare. :))

3. Ce fel de muzică asociezi cărților pe care le citești? E același gen pentru toate, sau e un amestec divers?

Depinde de carte, de ceea ce îmi transmite pe moment. Muzica nu e aceeași pentru fiecare lectură pe care o citesc.

4. Dacă te-ai descrie într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

Curioasă.

5. Care e locul tău preferat de citit? Ai cumva un loc special sau preferi să citești peste tot și oriunde?

În patul meu. Mai citesc și în alte locuri, în funcție de starea pe care o am în acel moment, dar patul din camera mea rămâne preferatul meu.🙂

6. Stilul cărei perioade vintage ți se potrivește? Nu vorbim neapărat despre modă, ci despre tot ce reprezintă stilul perioadei respective: artă, muzică, reclame…

Grecia antică, secolele XII – XIV, secolul al XIX – lea.

7. Îți place să mănânci sau să bei când citești? Dacă da, atunci ce anume?

Da, se mai întâmplă să mănânc sau să beau în timp ce citesc, dar am mare grijă să nu pătez cărțile. Suc, ceai sau bere cu lămâie, la capitolul băuturi. Iar, pentru burdihan, consum iaurt, pizza, cartofi prăjiți, fructe sau ceva dulce.

8. Cu ce personaj literar te identifici cel mai mult?

Bună întrebare! Consider că mă identific, mai mult sau mai puțin, cu fiecare personaj pe care-l întâlnesc în aventurile mele.

9. Care e țara ta preferată din fiecare continent al lumii (în afară de Antarctica și Australia, pentru că motive)?

Mi-ar plăcea să fac o călătorie în jurul pământului, pentru a cunoaște mai bine fiecare țară în parte și sper că în viitor să pot face asta. Nu pot spune că am una preferată, mai ales din fiecare continent. O să le numesc pe cele pe care aș dori să le vizitez pentru început.

Europa – România, pentru că țara mea! Ar mai fi Spania, Grecia, Franța, Norvegia, Anglia, Irlanda, Scoția și Moldova. Și să nu uităm de Rusia!

Asia – Japonia, pentru că, datorită anime-urile, am descoperit-o și mi-aș dori tare mult să ajung să o vizitez într-o zi! Coreea și India.

Africa – Egipt, pentru că, pe bune acum, cine nu este curios în privința a tot ceea ce înseamnă această țară?

America de Nord – Mexic, pentru că RBD! Dar, bineînțeles, SUA și Canada ar urma la rând.

America de Sud – Brazilia, pentru că mi-ar plăcea să iau parte la carnavalul de la Rio! O alta ar fi Argentina și… cam atât.

10. Care e personajul literar pe care l-ai lua la palme și de ce?

O întrebare interesantă. Ar fi mai multe personaje, dar cea care îmi trece acum prin minte este Nicol din Neamul corbilor. De ce? Pentru că a făcut ce a dus-o căpățâna, crezând că așa e mai bine pentru toți, dar s-ar putea să nu fie chiar așa cum crede. Vedem ce se întâmplă în cel de-al doilea volum.

Întrebările mele pentru blog-urile nominalizate…

1. De la ce autor ai citit cele mai multe cărți?

2. Cea mai bună serie pe care ai citit-o până acum?

3. Un moment important din viața ta de cititor este…?

4. Cam câte cărți numără biblioteca ta?

5. Citatul preferat?

6. Aștepți cu nerăbdare ca o carte anume să apară și la noi?

7. Ai vreun obicei prost legat de cărțile tale?

8. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

9. Numește trei dintre cărțile tale preferate. Descrie-le pe fiecare în 2-3 cuvinte.

10. Ce gen de lectură nu ai aborda niciodată?

Nominalizez în continuare următoarele blog-uri:

HopeLess

Simina Maria

Three Raven Feathers

Adolescență cu nasu-n cărți

World of books

Oricine altcineva este binevenit să o preia.

text90455842

Posted in Apariţii

Editura Litera: „My dilemma is you” de Cristina Chiperi


Primul volum al cărții „MY DILEMMA IS YOU”, de Cristina Chiperi!

13770413_10157214163565464_4516567645371810808_n
O liceană din orașul Padova, născută în Moldova, a reușit să devină una din cele mai citite scriitoare ale tinerilor italieni. Istoriile sale, scrise cu ajutorul smartphone-ului și publicate pe o platformă web, au devenit foarte populare, astfel că au ajuns într-un final în librăriile din Italia, materializate într-o trilogie.

13659020_10157214123395464_1904274304396591171_n

Cristina Evans trăiește la Los Angeles și crede că are o viață perfectă, până în ziua în care părinții ei hotărăsc să se mute la Miami. Totul se năruie pentru adolescenta de șaisprezece ani, care se vede obligată să-și părăsească prietenii dintotdeauna și să ia totul de la capăt într-un alt oraș, la o altă școală. Deși Los Angeles-ul și cei mai buni prieteni de acolo rămân permanent în gândurile ei, Cristina reușește foarte repede să se acomodeze în noua casă și să se împrietenească cu câțiva dintre cei mai populari elevi ai liceului. Toți o primesc în cercul lor, mai puțin Cameron și Susan, iubita lui, care o privesc amandoi cu ostilitate. Și astfel, printre tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute, Cris reușește să-și facă o nouă prietenă, Sam, și se îndrăgostește de Matt. Deși lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine în viața ei, ițele inimii ajung să se încurce tot mai mult când Cris și Cameron încep să-și dea seama că antipatia pe care o simt unul față de celălalt ascunde, în realitate, un sentiment complet diferit. Vor accepta oare cei doi tineri să privească în față această descoperire și să lupte pentru a fi împreună?

„«My dilemma…» este senzația internetului și a librăriilor, deopotrivă. Cititorii și fanii au înnebunit complet: nimic altceva nu mai există” – La Repubblica

Posted in Cuvinte, Short story

Miracol (#2) – La fel ca atunci


2d158e90371f5fbf42eeab92fe375a7e

– Băiete, pe unde te-ai ascuns de data asta? Miracol? strig amuzat după patruped.

Un fulg de zăpadă staționa pe nasul meu, întrerupându-mi căutarea. Ceva se deșteptă deodată în interiorul meu. Niște amintiri pe care cu greu le pot uita.

Oricât de mult am încercat să le arunc în cel mai îndepărtat colț al minții mele, ele revin de fiecare dată atunci când sărbătorile de Crăciun se apropie. Nu știu cum se face că doar în perioada asta își fac loc în capul meu, dar, de data aceasta, parcă ceva urma să se întâmple.

Strada goală. Un motor turuind. Zgomot. Din ce în ce mai mult zgomot.

O mașină care vine cu viteză. Gândul la mama și îngerii din cer care așteaptă să ajung lângă ei.

Foame. Sete. Neputința de a sta pe propriile picioare.

Lacrimile șiroindu-mi pe obrajii roșii de la gerul de-afară. Trupușorul aproape înghețat, prăbușit la pământ.

Din nou zgomot. Mult mai aproape de mine. Nimeni care să mă ajute. Nimeni…

Acea zi părea să fie sfârșitul meu. Nu știam atunci ceea ce știu acum. De fapt, acele momente aveau să fie un nou început pentru mine și nicidecum un sfârșit. Și asta datorită lui Miracol!

Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu adevărat, dacă nu era el. Parcă așteptând momentul potrivit, a apărut în viața mea și, de-atunci, am fost de nedespărțit. Miracol a fost salvarea mea de când l-am cunoscut. A avut grijă de mine și m-a iubit cum nu a mai făcut-o nimeni altcineva. Mi-a fost prieten și familie deopotrivă. Și încă îmi este.

Mâine se împlinesc 12 ani de când amândoi am câștigat o familie adevărată. O familie care ne-a acceptat în sânul ei, fără să ceară nimic la schimb, decât ceea ce ne și oferă: înțelegere, încredere și iubire. Ceea ce nu a fost așa de greu, deoarece ne-am acomodat destul de rapid printre membrii acesteia și ne-am ales fiecare cu doi frați mai mari, care ne răsfață de fiecare dată când au ocazia.

În special sora noastră, Dede. Nu am mai văzut atâta iubire care să încapă într-un om așa mic!

Chiar dacă o mai supăram din când în când, adică mai mereu, ea știa să ne pună la punct fără prea mult efort. Și o făcea cu multă afecțiune, după câteva minute trecându-i orice umbră de supărare pe noi. Ne era și rușine să mai facem vreo prostie, doar pentru a nu-i dispărea zâmbetul de pe față. Dar, când fratele nostru venea acasă, era destul de greu să rezistăm tentației cu care ne îmbia să mai facem câte o posnaie împreună cu el.

Câteodată ia parte și Dede la trăsnăile noastre, fiind pedepsiți toți patru. Dar mereu găseam ceva care să ne amuze, chiar dacă n-aveam voie să ne mișcăm din locul dedicat pedepsei noastre. Damian imita foarte bine animalele și aproape orice zgomot pe care îl fac unele lucruri, făcându-ne să ne tăvălim pe jos de la prea mult râs. Iar surioara știa cum să ne atragă cu povestioarele ei amuzante.

Râdem până la urechi ori de câte ori ne povestește despre acea zi în care a crezut că are școală și că era în întârziere la ora de fizică. Și ce căzătură și-a luat după ce a realizat acest lucru. Și despre cum Miracol i-a furat sendvișul din mână, iar ea l-a urmat, luându-și altă căzătură în timp ce-l fugărea nervoasă. Și asta nu e singura întâmplare! Mereu se împiedică la evenimentele importante, gândesc amuzat.

Încă mai sunt momente când Dede și Miracol mârâie unul la altul. Totuși, sub aparența că nu se înțeleg deloc, ceea ce întregii familii i se pare de-a dreptul comică situația, au ajuns să țină enorm unul la celălalt. Nu de puține ori, am surprins-o pe surioară îmbrățișându-l minute întregi, nepărând să-i dea drumul prea curând. Iar el? Ei bine, lingușitorul profită de absolut fiecare clipă de atenție și afecțiune pe care o primește.

Trezit din reverie, tot de un fulg de zăpadă ce s-a așezat pe nasul meu, îmi scutur capul de gândurile ce m-au acaparat. Revenind înapoi cu picioarele pe pământ, îmi ridic încheietura mâinii și trag de mâneca gecii pentru a vedea cât mai este ceasul. Trecuseră deja zece minute de când mă lăsasem să plutesc printre amintiri. Sigur Miracol a avut timp suficient să se ascundă până acum. Am început să pășesc ușor pe stratul subțire de zăpadă, încercând să nu fac prea mult zgomot.

Fulgii care cădeau din cer, erau din ce în ce mai mari cu fiecare pas pe care îl făceam. Liniștea era singura care predomina întregul parc. Dar și stratul alb, fără urme, de zăpadă care se așternea ușor pe jos.

Părea că eram singur. Dar capătul lesei care se zărea la câțiva metri depărtare, pe lângă tufișul din spatele băncii albastre mă asigură de ascunzătoarea patrupedului ce, mai mult ca sigur, credea că n-am să-l văd. De fiecare dată era la fel. El credea că și-a găsit locul potrivit în care să se pitească, dar se dădea de gol cu fiecare ocazie.

– Ce nătăfleț! Mă amuz pe seama lui.

Bineînțeles că, pentru câteva momente, îl lăsam să creadă că m-a păcălit, apoi îi veneam eu de hac când nici nu se aștepta. Deja trecuseră mai bine de cincisprezece minute, de când se lăfăia vesel că nu l-am găsit. Acum era timpul să-l sperii puțin.

Îmi târăsc ușor picioarele către tufiș, pregătind din mers un bulgăre de zăpadă ce avea să-mi răcorească bine de tot prietenul. Dar când ajung, ia-l pe Miracol de unde nu-i. Ștrengarul! Iar și-a dat lesa jos.

Zâmbesc victorios când observ urme de labe ce se îndreaptă spre căsuța din lemn colorat din centrul locului de joacă. Iau lesa și o bag în buzunarul de la pantaloni. Apoi o iau la pas, îndreptându-mă spre maimuțoi.

Mă aplec pe vine și, cu bulgărele pregătit într-o mână și pe clanță cu cealaltă, deschid ușița cu un mic scârțâit. Dar, ca să vezi, nici aici nu era. Ceva roșu se întrezărește de sub băncuța de lângă mica fereastră. Mă las în genunchi și merg de-a bușilea până la ea. Întind mâna spre material, constatând că era una din mănușile lui Miracol.

– Oare ce are de gând, câinele ăsta? Vrea să mă plimbe prin tot parcul până să îl găsesc? Șoptesc iritat și amuzat în același timp, neștiind încă ce mă așteaptă în continuare.

Ies din căsuță și privesc în jur după un alt indiciu care să mă conducă la locația patrupedului. Totul pare în regulă, fiecare lucru fiind la locul său. Ocolesc căsuța, sperând să mai găsesc ceva în jurul ei, dar nimic. Așa că înaintez spre topogan, zona preferată de Miracol atunci când venim să ne jucăm.

Urc cele câteva trepte ale scăriței, uitându-mă cu atenție după vreo altă mănușă roșie sau albă. Mama și Dede au ținut morțiș ca Miracol să aibă mănuși de iarnă, speciale pentru câini, să nu-i înghețe lăbuțele de la gerul aspru de-afară, așa că i-au luat totul felul de modele care să se potrivească culorii părului său blond. Astăzi, purta două mănuși albe pentru labele din față și două mănuși roșii pentru cele din spate.

Chiar el și le-a ales. Eu nu am făcut decât să mă supun alegerii lui, dându-mi ochii peste cap, astfel obținând un mârâit de la el, ceea ce mă amuza la culme. Nu m-ar mira dacă din cauza asta se și lasă greu de găsit. Probabil vrea să se răzbune pentru că nu voiam să-l și încalț cu ele. Ce? E băiat mare! Ar trebui să știe să facă asta la vârsta lui.

I-am și arătat cum, dar când te pui cu unul la fel de încăpățânat ca și tine, e mai greu. În cele din urmă, plictisindu-mă eu de câte ori a încercat, nu m-a lăsat inima să nu-l ajut. În semn de mulțumire, m-am ales cu niște bale pe față. Mă gândesc că or face bine la ten, așa că le-am lăsat să se ducă singure. Miracol se supăra atunci când te ștergeai de balele sale.

Te asigur că nu dorești să te pui cu el când e în starea asta. Au pățit-o prieteni de-ai mei și îi cam mârâie și acum. Nu mai zic de sora noastră, care a avut și ea o altercație cu el la început. Nici până azi nu am reușit să aflăm cum a făcut să îi treacă supărarea în privința balelor pe fața ei. Prietenii noștri nu au avut nici o izbândă cu asta, dar surioara da.

Pierdut în gânduri, nici nu observ peticul alb ce iese din zăpadă, decât în ultima clipă când îmi fuge piciorul înainte. În alunecarea mea, reușesc să prind mănușa albă și îmi ridic la timp mâinile pentru a mă duce de-a dura în topogan.

Odată ieșit, mai alunec câțiva metri în față, știind sigur că vor apărea ceva vânătăi în urma căzăturii. Mă ridic cu greu de jos, încercând să mă mențin pe propriile picioare, dar cad în fund și rămân acolo pentru câteva clipe. Lasă că vezi tu, băiete! O să te rogi mult și bine până o să te scot iar afară!

– Cel puțin m-am ales cu încă o mănușă, strig ca să mă audă, neprimind niciun mârâit, niciun lătrat înapoi. Și-așa mănușile astea nu erau chiar preferatele mele, continui să încerc să-l enervez. O să mă bucur tare mult când o să scap de eleee! Și tu nu mă poți opri!

Mă concentrez pe sunetele din parc, dar niciunul nu pare să fie caracteristic patrupedului. Deci așa-mi ești, ha? Vedem cine râde la urmă, flăcău!

În cele din urmă, catadicsesc să mă ridic în patru labe, ca mai apoi să revin pe picioarele mele. Mă scutur energic de zăpada ce s-a lipit de mine și pornesc spre leagăne. Nu găsesc nimic.

După alte zece minute în care am luat fiecare chestie în parte, am reușit să mai găsesc un mare NIMIC. Ce să spun? Da, bravo mie! Și mai vreau, cică, să mă fac detectiv. Nu sunt în stare nici să-mi găsesc propriul câine și o s-o fac cu oamenii? Pfiu. Ce o să mă mai râd când o veni vremea să fac asta!

Nici nu mi-am dat seama când am părăsit locul de joacă, decât când m-am trezit pe aleea ce duce spre fântâna din mijlocul parcului. Pe mânuța dreaptă a îngerașului era trasă cealaltă mănușă albă. Cum naiba a reușit Miracol să facă asta singur?

Frânturi din dimineața asta îmi trec prin fața ochilor într-un ritm amețitor.

Sclipirea jucăușă din privirea surioarei. Ceva nu este în regulă. Dede are privirea asta doar când urmează ceva ce nu miroase a bine. Absolut deloc nu e de bine.

Rânjetul răutăcios al lui Damian. Un zâmbet pe care-l arăta doar când o fată îl refuza pe față, ceea ce îl intriga la maxim, sau când urma să facem o prostie toți patru.

Clătitele mamei. Și nu cele pe care le face deobicei, ci clătitele speciale cu ciocolată pe care mama le face doar ocazional, când sărbătorim ceva sau, mai bine zis, pe cineva.

Evitarea tatei. Ceva s-a întâmplat sau urmează să aibă loc. Ceva rău. Altfel nu-mi explic de ce, dintre toți, tata e cel care mi-a evitat privirea până am ieșit afară cu Miracol. Tot ce mi-a spus, a fost doar: Ai grijă!

Ceea ce m-a pus serios pe gânduri. Oare ce îmi ascund cu toții? Și nu cred că măscăriciul ăsta a reușit să facă asta singur. E ceva putred la mijloc și eu am să aflu!

Mă urc cu mare atenție pe marginea fântânei, având grijă să nu mi-o iau și de data asta, că altfel s-a zis cu spatele meu, și întind mâna spre mănușa buclucașă. Privirea îmi cade, fără să vreau, pe fața îngerașului și prin minte îmi trec aceleași cuvinte ca acum doisprezece ani: Mama și îngerii care așteaptă să ajung lângă ei.

La fel ca atunci.

text738372624

Posted in Reviews

Neașteptata iubire & Provocarea – Sandra Brown (recenzii)


A trecut ceva vreme de când am citit ultima dată o carte de-a Sandrei Brown, dar noroc cu o prietenă, care a fost atât de bună să-mi împrumute și mie alte două cărți ale autoarei pe care nu le lecturasem încă.

Prima carte avea altă copertă, dar aceasta e singura peste care am dat. O găsiți aici pe cea care a avut-o cartea împrumutată de mine.

„Romanele Sandrei Brown te fac să crezi în toate lucrurile calde, minunate și sălbatice ale vieții.” Rendezvous

#1 „Neașteptata iubire” de Sandra Brown

Neasteptata iubire

Neașteptata iubire este o poveste romantică, siropoasă pentru unii, dar delicioasă pentru alții, care se citește destul de repede, datorită stilului ușor și cursiv al SB. Cartea ne arată că oricât de răniți și îndurerați am fi, datorită pierderii celui pe care-l iubeam cu toată ființa noastră, viața va avea grijă să ne regăsim pe noi cei de altădată, dacă ne dăm voie să simțim din nou.

„El zâmbi când îi văzu picioarele goale.
– Sunt puține femeile care ar fi la fel de practice. Îmi place de tine, Cyn.
Râse și ea: – Te-ai hotărât, așa brusc, după atâția ani?
– Nu. Te-am plăcut din momentul în care mi te-a prezentat Tim pentru prima oară. Se aplecă spre ea și continuă șicanator: Și nici măcar nu știam atunci că te-nfășori ca un cocon în fiecare noapte.
– Și celălalt poate face la fel, domnule Lansing. Ochii ei deveniră două lame verzi: mata întotdeauna începi noaptea cu o pernă în brațe, pe care pînă dimineață ajungi să o azvîrli la picioarele patului?
– Da’ tu de când ai montul ăla la piciorul stâng?
– Și de când, mă rog, folosești șampon pentru bebeluși?
– Ei, ei. Fii atentă, dacă te legi de șamponul meu pentru bebeluși, va trebui să devin mîrșav.
[…] Izbucniră amîndoi în rîs și se îmbrătișară.
– Și mie-mi place de tine, Worth.”

Worth Lansing și Cyn McCall (Cinthya) sunt cei mai buni prieteni, încă de când s-au cunoscut prima oară. Cei doi, împreună cu Tim care, între timp, devenise soțul lui Cyn și care murise însă la scurtă vreme după căsătorie, aveau o legătură pe care nu le-o putea destrăma nimeni. Chiar dacă Tim a ajuns să-i părăsească într-un final, lăsând-o atât pe Cyn și pe cel mic, cât și pe Worth, singuri, cei doi nu s-au distanțat, ci au continuat să mențină prietenia lor vie. Au continuat să aibă grijă unul de celălalt, chiar dacă o parte din ei a dispărut.

Chiar și după ce prietenul său se însurase, Worth nu renunțase la statutul de celibatar, indiferent de câte femei i se perindau prin fața ochilor. Nu era niciuna care să-l facă să cedeze așa ușor. Era ferm convins că nu o să găsească nici o femeie care să-i pună capac, care să-l facă să-i acorde mai multă atenție decât celorlalte. O femeie care să-l facă să-și dorească propria familie cu ea.

„- Tu ce vrei?
-Nu știu. Vreau…
Ce? Căută o explicație pentru posomoreala ei. Nu-i era prea ușor să spună cu exactitate ce-i lipsea în viață. Dacă ar fi știut, ar fi încercat demult să umple acel gol. De luni de zile avea acest sentiment, că funcționa într-un vid uriaș. […] Nici o împlinire, nici o satisfacție de nicăieri. Tinerețea și întreaga ei vitalitate i se scurgeau în monotonie.
-Vreau să se întâmple ceva, spuse în cele din urmă, ceva care să scuture toate lucrurile astea, să-mi răscolească viața.
-Când îți dorești ceva, fii atentă la ce îți dorești, o sfătui Ladonia aproape șoptit.”

Cyn îl iubise din toată inima pe Tim și îi era greu să lase pe altcineva să-i între pe sub piele din nou. Era conștientă că fiul ei avea nevoie de un model masculin în viața sa, pentru a putea să aleagă cu atenție drumul pe care urma să-l parcurgă, dar nu se simțea pregătită deocamdată.

„- Știi ce îmi spunea mereu mama, că să fiu atentă cu ce îmi doresc?
– Pentru că s-ar putea să primești mai mult decât ți-ai propus.”

Toată lumea insista ca ea să înceapă să mai iasă din rutina acasă – serviciu, dar parcă vorbeau la pereți. Femeia nu ceda cu niciun chip în fața lor. Deși își dorea ca ceva neprevăzut să apară în viața ei, totodată, Cyn nu dorea să iasă din monotonia în care se complăcea zi de zi. Mama ei o sfătui să aibă grijă ce își dorește…

altfel nu se știe când dorința i se va împlini.

Nota mea: 4/5

nota 4


#2 Provocarea de Sandra Brown (Astray & Devil #2)

Provocarea - Sandra Brown.

Pentru a reuși să-și ducă misiunea la bun sfârșit, Kerry Bishop are nevoie de cineva destul de în măsură ca să o ajute să traverseze jungla din Montenegro în siguranță, până la avionul ce va aștepta după aceasta. Dar exista o problemă! Nu doar ea trebuia să ajungă de cealaltă parte, ci împreună cu cei nouă orfani cărora le era profesoară.

Astfel că, presată de timp și disperată ca totul să se termine cu bine și mai repede, tânăra se dă drept o prostituată și se încumetă să intre într-o tavernă plină de bărbați periculoși și femei care, într-adevăr, duc o viață de genul celei în care s-a deghizat. Aflându-se înăuntru, Kerry pune deja ochii pe cineva.

„Era bărbatul cel mai frumos şi periculos din tot barul. De-asta îl dorea.”

Nu era genul de mascul la care se așteptase. Bărbatul căruia reuși să-i stârnească interesul, care era mai mult beat decât treaz, se dovedește a fi Lincoln O’Neal, „unul dintre cei mai renumiți și mai prolifici fotoreporteri din lume”, după cum avea să-și dea seama Kerry puțin mai târziu. Acesta își câștigase reputația în timpul evacuării Vietnamului și nu numai. Înregistrase pe peliculă multe războaie și catastrofe, al căror martor nu putea să le fie oricine. Avea deja la activ două premii Pulitzer pentru lucrările sale mult prea realiste și, cu siguranță, mai urmau și altele.

Acum, știind cu cine are de-a face și, mai ales, că l-a făcut să-și piardă singura șansă la libertatea pe care o câștigase destul de greu, Kerry știe că o să aibă de muncă să-l convingă pe Linc să o ajute. Odată ce a aflat despre ce e vorba, bărbatul încă refuza să facă ceva în privința asta, până nu se asigura că are și el ceva de câștigat, dacă va accepta.

„- Într-o bună zi, nepăsarea ei o s-o bage rău de tot în belea.
Cage, ascunzându-și zîmbetul, își spuse că deja Kerry intrase rău de tot în belea. Linc O’Neal era cea mai mare „belea” pe care o văzuse în viața lui. Cage îl plăcea și mai mult din acest motiv. Și el fusese o mare belea și întotdeauna îl încântase reputația de a fi „băiatul rău” din oraș.”

Ajungând, într-un final, la un consens, cei doi au pornit la drum, sperând să ajungă la capăt în aceeași formație în care au și plecat. Nu le era suficient că drumul era și-așa greu de traversat și plin de obstacole că, între cei doi încăpățânați, deja izbucnise un foc lăuntric pe care amândoi încercau să-l oprească încă de la primele scântei.

Oare avea să reușească misiunea? Dar ei? Aveau să se comporte ca doi străini, după ce aceasta lua sfârșit, sau continuau să meargă pe același drum împreună?

Nota mea: 3.5/5

nota-3,5

text90455842

Posted in Apariţii

Cărțile de sâmbătă #9


7fa97f2b054935388df347b63c4620e8

Romanele pe care le veți putea citi în luna AUGUST în colecția Alma – Iubiri de poveste, romane publicate sâmbăta la chioșcuri, împreună cu ziarul Libertatea:

6 august PLĂCERILE NOPȚII de Lorraine Heath
Volumul al patrulea al seriei Rebelii din St. James

13 august CUCERIREA UNUI DUCE de Leonora Bell
O nouă autoare și o nouă serie: Duci fără onoare

20 august APROAPE O LADY de Alissa Johnson
Încă o noutate în colecție. Primul volum al seriei Familia Harveston

27 august PĂCĂLIREA UNEI BESTII de Elizabeth Hoyt
Volumul al treilea al seriei Legenda celor patru soldați.

Sursa aici și aici.

Posted in Apariţii

Vineri: „PARTENERI PERFECȚI” de Amada Quick


13659110_988071444623790_3132066341222185610_nJoel Blackstone a petrecut zece ani ca să transforme un mic magazin local într-un jucător important pe piața echipamentelor sportive și de camping. Recompensa pentru munca sa era promi-siunea bătrânului Thornquist de a-i vinde afacerea în mai puțin de un an. Din păcate, proprietarul moare pe neașteptate și-i lasă moștenire imperiul unei nepoate – o bibliotecară.

Joel consideră acest lucru doar o piedică minoră – se va oferi pur și simplu să cumpere compania de la ea. Leticia Thornquist este profund îndurerată de moartea unchiului ei și vede în moștenire ocazia perfectă de a-și schimba radical viața, mai ales după ce își surprinde logodnicul într-o postură extrem de compromițătoare. Drept pentru care se hotărăște să-și dea demisia, să se mute la Seattle și să preia conducerea companiei. Curând însă își dă seama că un obstacol major îi stă în cale – Joel Blackstone.

Prin urmare, este inevitabil ca, profesional, Joel și Letty să se înfrunte cu înflăcărare pentru câștigarea controlului asupra companiei… dar asta nu îi împiedică să realizeze că sunt parteneri perfecți în toate celelalte privințe.