Publicat în Reviews

„Lacrimi de Îngeri – Dincolo de viață” de Ioana Dumitrăchescu (recenzie)


20180803_200727

Descriere

Crezi că te poţi îndrăgosti nebuneşte de o persoană pe care nu o cunoşti câtuşi de puţin?

Un simplu vis o aruncă pe Alexandra în prea frumoasele braţe ale dragostei. O leagănă pe acordurile sale magice, o mângâie, o mistuie. Îi oferă iubire pură ce o consumă şi reface inima rănită de cel pe care cândva îl iubea. Alexandra se luptă cu propriile trăiri, întrebări, vise şi speranţe. Trăieşte o dramă, o iubire, o aventură plină de peripeţii pe care doar citind le poţi descoperi.

Romanul „Lacrimi de îngeri” este romanul ce îţi va frânge şi reîntregi inima.

„Lacrimi de îngeri” este o dramă despre iubire, despre viață și despre alegerile pe care le facem. O poveste cu numeroase răsturnări de situație, o carte care îl ține pe cititor captiv până la ultima pagină. Este o carte plină de emoții, care te trece prin toate stările posibile și îți smulge și câte o lacrimă.”

Eva Anca, Rândurile Evei

Gândurile mele

*Spre finalul recenziei, aceasta poate conține mici spoilere.

Pe Ioana am descoperit-o deja prin intermediul cărții Visucy și eram tare curioasă să citesc o nouă poveste de-a ei. Voiam să văd dacă stilul i s-a mai schimbat, dacă a ajuns mai profundă în scrierile sale sau dacă a reușit să creioneze situații ceva mai plauzibile. După ce am terminat de citit Lacrimile, pot afirma sincer că Visucy mi-a plăcut mai mult.

În cartea de față, autoarea reușește să creeze o adevărată învălmășeală în ceea ce a dorit să transmită. Au fost prea multe subiecte abordate, iar pentru mine, chestia asta a năruit întreaga poveste. S-a pierdut în multe idei și a acordat prea puțină atenție fiecăreia, când ar fi putut să se lipsească de unele și să se joace armonios cu altele.

„- Unde locuiești, Alexandra?

– Aici în oraș. În lumea asta care te pândește și așteaptă să te înhațe.”

Nu mi s-a mai întâmplat până acum să fiu atât de dezamăgită de o carte. Cuvântul ăsta m-a obsedat pe tot parcursul lecturii. Am tot așteptat ca ceva să se schimbe spre final, dar am sperat degeaba. Deși inspirată din realitate, povestea mi-a părut neverosimilă. A lipsit credibilitatea pe care o așteptam de la ea, multe lucruri nu au avut sens, iar pe alocuri am găsit exprimări aiurea și neconcordanțe între subiect și predicat. Nu știu dacă Ioana a avut vreun editor care să-și arunce o privire peste poveste sau și-a corectat-o singură însă, indiferent de persoana în cauză, ar trebui să aibă mai multă grijă la exprimare, la legarea frazelor și la coerența acestora.

Singurele lucruri care mi-au plăcut la carte au fost nota de jurnal care încheia fiecare dintre cele trei părți și rândurile de la începutul capitolelor. Doar atât. Oricât am căutat și alte plusuri. S-a vrut o dramă emoționantă, despre viață și despre alegerile pe care suntem nevoiți să le facem în diferite circumstanțe, însă nu mi-a părut deloc așa.

„Oare unde se pierd amintirile când nu mai vin înapoi?”

Povestea debutează cu visul Alexandrei, spațiu în care ajunge să-l cunoască pe Florin. Iubirea înflorește neașteptat de repede între ei, ceea ce îi face să-și promită revederea a doua zi. Dimineața, Alexandra se trezește cu gândul la vis. Ideea că acesta ar putea fi real o îndeamnă să evite facultatea și să plece spre casa prietenului ei cel mai bun, Cristian. Voia să-i povestească de vis și să o însoțească în parcul din apropiere pentru a-l aștepta pe Florin. Bineînțeles că el crede că fata a înnebunit (la fel și eu!) însă, ținând prea mult la ea, acceptă totuși să meargă.

La scurt timp după ce au ajuns în parc, apare și Florin. Văzând că băiatul nu reacționează la fel, Alexandra începe să-i reproșeze că el a uitat ce i-a promis, că nu-și mai aduce aminte de ea și că este la fel ca toți ceilalți. În schimb, adolescentul de 17 ani nu are habar cine e tipa, crede că s-a distrat cu ea când era beat și, chiar dacă nu-și amintește, se simte atras de prezența ei, pe când Cristian se amuză de situația creată.

Sensibil la sentimentele fetei, Florin îi cere o întâlnire pentru ziua următoare, iar Alexandra se entuziasmează numaidecât, crezând, în naivitatea și iluziile ei deșarte, că el și-a amintit. Această reacție mi se pare una cam deplasată. Se folosește de ceea ce a visat pentru a proiecta momentul în realitate, iar chestia asta nu o avantajează deloc. Și nu e singura ei reacție de genul!

„Tot ce las în urma mea, este o parte din mine, din ceea ce am fost, din ceea ce am trăit și ceea ce am însemnat pentru ceilalți.”

Când cei doi tineri se întâlnesc și-i povestește că l-a visat, puștiul o ia în râs. Aceasta vrea să plece, însă el n-o lasă și din acea clipă sunt de nedespărțit. Relația lor îl trezește pe Cristian la realitate și îi arată ce a pierdut, atunci când nu și-a mărturisit sentimentele la timp. Nici Alexandra nu scapă de emoțiile vechi, emoții ce nu fac decât să o obsedeze și să-i tulbure legătura cu Florin. Se minte singură și pe cei din jur că nu-l mai iubește pe Cristian, deși adevărul este altul.

Într-una din zile, se nimeresc toți trei plecând la mare în același timp, iar pe drum li se alătură o domnișoară care prinde imediat drag de Cristian, spre gelozia Alexandrei care, sperând să scape de prezența lui, îi aruncase chiar ea unul în brațele celuilalt. Fapta bună se întoarce însă împotriva ei și vacanța nu se anunță una prea liniștită. Geloziile se iscă din toate părțile, deprimarea îi acapară și băutura le alimentează emoțiile la maximum. Nici la întoarcere situația nu e prea roz: Cristian dispare, Alexandra îl caută disperată, iar Florin se simte abandonat de iubita lui. Despărțirea lor e inevitabilă, atunci când el cedează și se întâlnește cu fosta.

„Nu tot noi inventăm povești pe care apoi le trăim, intimidați de gânduri ce parcă nu se mai termină și speriați de propriile trăiri?”

Lucrurile continuă să se complice în cele mai neașteptate și ciudate moduri. După ceva vreme, nemaisuportând depresia în care a căzut după ce relația s-a terminat, Florin alege calea cea mai ușoară de a uita. Chiar și așa, Alexandra continuă să-l caute pe Cristian, neacceptând ideea că el nu mai este. Coșmarul pe care l-a avut pare să se adeverească atunci când ambii băieți nu mai sunt parte din viața ei. De asemenea, tânăra trece prin multe momente ireale, fiind lovită din toate direcțiile. Coincidențe sau nu, întâlnește persoane cu povești asemănătoare cu a ei și toți băieții care îi ies în cale par să se îndrăgostească de ea la prima vedere.

După câte se întâmplă până la sfârșitul cărții, te aștepți ca Alexandra să nu mai fie în toate facultățile mentale, mai ales că dădea semne de nebunie încă din dimineața cu visul în care l-a cunoscut pe Florin. E curios faptul că scapă ușor de acest titlu și pare să știe ce i se întâmplă, chiar dacă bântuie după Cristian, cel dispărut din nou.

„Nu ştiu ce este mai nedrept, că te caut şi poate nu te voi găsi niciodată sau că sunt nevoită să te uit şi să mă prefac că nu ai existat vreodată?”

Vă spuneam că lipsește credibilitatea. Ei bine, am dat peste niște episoade mult prea departe de adevăr. Unul în acest sens este chemarea în vis a lui Florin care se află prins între lumi. Fata se roagă ca el să o viziteze, adoarme instant și băiatul apare în clipa următoare. Toată treaba se întâmplă așa dintr-odată, când autoarea ar fi putut să lucreze mai mult la această parte. Un alt moment este înscenarea morții unuia dintre personaje. Se presupune că bara de oțel a autobuzului nu a intrat suficient de mult în acesta, deoarece purta vestă antiglonț. Această situație este cam trasă de păr încă de când autobuzul rămâne pe neașteptate într-o singură roată.

Nu mi-a plăcut de Alexandra. Nu mi-a lăsat impresia că ar fi un personaj real, se vede din prima clipă că are probleme pe care nu încearcă deloc să și le rezolve. Este egoistă și exagerat de naivă. Majoritatea alegerilor pe care le face sunt greșite, dar nu se poate opri. Parcă le face intenționat. Ba mai mult, nici nu e conștientă de faptul că este ceva în neregulă cu ea. Trăiește într-o lume doar a ei, transpunându-și iluziile în viața de zi cu zi. Aleargă după ceva ce doar ea știe. Modul în care a fost creionată mă face să cred cu tărie că nu merita pe cineva care să-i ia apărarea sau să riște vreodată ceva pentru ea, deoarece, la rândul ei, nu a făcut nimic special pentru ca asta să conteze, în afară de a-și căuta prietenul.

Lacrimi de Îngeri nu a fost lectura mea. Am încercat să nu am așteptări prea mari, însă nu m-a ajutat cu nimic. Deși nu am fost pe aceeași lungime de undă, nu înseamnă că alți cititori nu vor fi. Poate că, spre deosebire de mine, voi veți găsi mai multă plăcere citind-o.

Nota mea: 1/5

1


Îi mulțumesc autoarei și Editurii Celestium pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți comanda de aici.

26730779_2029627223731891_6649054974228985108_n

capture-20160928-044054

Reclame
Publicat în Reviews

„Sinuciderea ielelor” de Ana Mănescu (recenzie)


20180626_110513.jpg

Descriere

Și dacă destinul său era tocmai cel de care încercase să fugă? Și dacă nu avea, de fapt, de ales?

Ana Mănescu nu scrie pentru oricine, fiindcă în cuvintele ei nu sunt povești despre simpla devenire a omului, ci mai mult despre zbuciumul sufletesc pe care preferăm să nu îl vedem. Poveștile Anei nu sunt despre ce e urât în viața noastră, ci despre negura care ne face deosebiți. Scriitura Anei expune o lume pe care deseori evităm să o explorăm, o lume în care lucrurile sunt cu susul în jos și nimeni nu are o problemă cu asta.

După ce a experimentat cu o realitate acută în romanele „alter.ego.” și „Stresul dintre orgasme” și a făcut câțiva pași în lumea fantasticului prin volumul de proză scurtă „Quasar”, Ana Mănescu trece de-a binelea granița fantasticului cu noul său volum de povestiri, „Sinuciderea Ielelor”. Incluzând teme și motive populare, precum și personaje familiare din basmele copilăriei noastre, „Sinuciderea Ielelor” cuprinde un univers matur construit, plin de emoții și răsturnări neașteptate de situație.

(Ana-Maria Anghelescu)

Gândurile mele

Nu e prima lectură de-a autoarei pe care o citesc și cu siguranță nu va fi nici ultima, deoarece scrierea Anei Mănescu se simte ca fiind întotdeauna o parte importantă din ea. Aceasta scrie cu sufletul, curat, armonios, fără să se ascundă și cu înțelesuri neașteptate ce te urmăresc chiar și când ai dat ultima pagină. Are o blândețe anume în stil, o imaginație cameleonică și un condei care nu stă locului.

Cochetând deja cu fantasticul încă de la Quasar, și în Sinuciderea Ielelor avem parte de magie, de căderi de cortină și de sinceritate. Ne plimbăm prin locuri de poveste și ne aducem aminte de copilărie prin intermediul tinerei autoare, care ne provoacă să ne pierdem printre flori de nu-mă-uita și stele, ne îndeamnă să alergăm după mâțe și ghivece, să zburăm fără teamă pe balauri, alături de zâne, să înotăm cu sirenele și să dansăm cu fascinantele iele.

„Ce viață fără de chicoteli trebuie să fi avut nefericitul care a aruncat luna pe cer…”

Fiecare (re)povestire în parte te hipnotizează, te aruncă în visare și îți arată o altă față a basmelor feerice ce îți luminau nopțile în frageda pruncie, unde binele câștiga întotdeauna la final, oricât de grea era lupta împotriva forțelor răului. Prințesa care aștepta să fie salvată de prințul pe cal alb sau de cavalerul în armură strălucitoare rămâne în urma tinerei ce își ia viața în propriile mâini și caută să se salveze singură, dar și pe cei de lângă ea, trasându-și un destin al ei. Nu doar binele, dar și răul are acum câștig de cauză. Dorințele pot lua o altă turnură, dacă nu le rostesți corect, iar cântul sirenelor te îmbie să te pierzi pentru totdeauna cu zâmbetul pe buze, mut la frumusețea valurilor ce-și întind brațele alunecoase pentru a te cuprinde în abisul lor înecăcios.

În comparație cu personajele clasice de basm, ale Anei au esență, au o uriașă putere interioară și pot alege să facă altceva, nu doar ceea ce se așteaptă mereu de la ele. Gândesc singure în privința a tot și toate, se frământă, se întreabă lucruri de care altora le este teamă și caută răspunsuri pe măsură, optând pentru ce este mai bine pentru ele. Se pun pe primul loc și abia apoi au grijă de restul.

„- Ai grijă ce-ți dorești.

– Și cît de clar o rostești.”

Lumile magice creionate de autoare oglindesc realitatea din jurul nostru, doar că personajele ei au alte chipuri. Întâlnim oameni care devin acei monștrii de sub pat, ce ne speriau în copilărie, atunci când noaptea se lăsa aievea și pe care-i alungam, aprinzând lumina. Aici, razele luminoase nu îi fac nici măcar să clipească, cu atât mai puțin să dispară. Nimic nu le poate face rău. Cu cât îi alungi mai mult, cu atât mai aprig își fac drum înapoi spre tine. Și te găsesc, oriunde te-ai ascunde.

ace410daf5c69e181352dfd600cc1b13.jpg

Photo: pinterest

Pe parcursul lecturii, îți dai seama de elementele specifice și atât de cunoscute pe care le-ai întâlnit deja în basmele dragi copilăriei tale, iar ceea ce aduce nou Ana, amprenta ei unică și de necontestat, te dă peste cap cu schimbările nuanțate de situație la care nu te-ai fi așteptat în veci. Unele povești își găsesc în cele din urmă finalul fericit, marcat de speranțele și visurile unui nou început, pe când altele se aleg cu varianta urâțită a fericirii altora, fericirea monștrilor de sub pat.

„Ard pentru tot ce nu voi face, pentru sutele de ani pe care nu îi voi trăi şi pentru miile de lecţii pe care nu le voi învăţa, ard pentru iubirile pe care nu le voi simţi, pentru cascadele dulci sub care nu voi înota, pentru monştrii pe care nu îi voi găsi şi pentru toate incendiile din oraşe, din păduri şi din apocalipse, ard pînă cînd se va instala răceala unei morţi mult prea apropiate, ard pînă cînd mă voi stinge în spuma stelelor.”

Am observat că, deși fiecare (re)povestire tratează un anumit basm sau mit, acestea au continuitate, chiar dacă nu se leagă prea mult între ele. Destinul este oarecum singurul element comun în jurul căruia se adună personajele. Acestea sunt fie legate de apă, fie de înaltul cerului, pământul fiind doar o punte de legătură a celor două. O punte care le aduce fericire, siguranță, liniște, chiar iubire, dar de care nu se simt însă legate pe interior, oricât și-ar dori să conviețuiască departe de casă. Ceva le trage înapoi spre adevărata lor natură, și nu toate au privilegiul de a scăpa sau puterea de a alege în a-și urma inima… și nu sufletul.

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru plăcerea acestei lecturi! O puteți comanda de aici sau din librăriile online partenere.

74860_169257519770573_7813986_n

capture-20160928-044054

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Tag: Mid-Year Book Freak-Out Tag [2018]


Andreea (Andreea Pandelea: blog de cititoare) s-a gândit să mă provoace la o leapșă și doresc să-i mulțumesc încă o dată pentru asta. Aceasta se referă la cărțile citite în prima jumătate a anului, iar pentru mine nu este chiar atât de nouă, deoarece am făcut deja, ca să spunem așa, și varianta adaptată pentru anul trecut. O puteți găsi aici.

Cum a trecut ceva timp de la ultimul tag și, totodată, de la ultima postare de pe blog, m-am hotărât să revin cu un astfel de articol. Dacă sunt doritori care vor să preia tag-ul, în afară de cei pe care îi voi provoca, sunt liberi să o facă, însă să nu uite să menționeze sursa. Enjoy! ^^

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o, până acum, anul acesta?

Asasinarea lui Roger Ackroyd de Agatha Christie, unul dintre cele mai bune romane ale autoarei pe care l-am citit. Povestea ni-l aduce pe Hercule Poirot pensionat, retras în liniștea generată de un sătuc englezesc. Două morți suspecte se succed la scurt timp una de alta, iar autoritățile încearcă să descopere făptașul și dacă acestea sunt cumva legate: o aparentă sinucidere și o crimă, două personaje care ar fi putut ajunge împreună, de nu și-ar fi găsit sfârșitul tragic atât de neașteptat. Detectivul este contactat de familia Ackroyd pentru a afla vinovatul din spatele crimei, iar doctorul Sheppard, un apropiat al lui Roger, îl va ajuta să pună cap la cap indiciile.

Pe tot pacursul lecturii te simți tentat să bănuiești pe unul și pe altul, în special pe fiul vitreg al lui Ackroyd care pare suspectul principal, dar, pentru nici măcar o clipă, gândul nu ți se duce spre adevăratul făptaș. Doar spre finalul cărții, îți dai seama că autoarea te-a fentat înt-un mod ingenios și că nu te așteptai ca acea persoană să facă ce a făcut. Iar pentru cum s-a desfășurat acțiunea, ținându-mă mai mereu în priză și surprizându-mă cu fiecare moment important, am fost acaparată total de lectură și mi-a plăcut. Chiar foarte mult.

2. Cel mai bun sequel pe care l-ai citit?

Nu am citit prea multe continuări până acum. Voi merge pe Steaua captivă, volumul al doilea al trilogiei Stelele din Mithra de Nora Roberts. Comparativ cu prima cartea, Steaua ascunsă, mi s-a părut mult mai bună, poate și pentru faptul că personajele principale sunt oameni de acțiune, cărora le place aventura, sarcasmul și glumele bune, iar de la început până la final nu au stat o clipă locului. Lectura te ține în alertă maximă, ceea ce nu m-a lăsat să încerc să iau vreo pauză de la ea și nici măcar să respir nu am avut timp.

3. O carte ieșită recent, dar pe care nu ai citit-o încă?

Abia aștept să mă apuc de primele volume ale trilogiei Gemini de Monica Ramirez. Am stat prea mult fără să le încep, deoarece știu ce impact colosal au asupra mea cărțile autoarei și nu am vrut să stau cu gândul la ele, în timp ce licența trebuia scrisă, prelucrată și susținută. Acum că în sfârșit am scăpat de ea, pot să respir ca lumea și să mă întorc la citit.

4. Ce carte aștepți cu nerăbdare să iasă în a doua jumătate a anului?

Cum deja ne apropiem de finalul lui iulie și această lună face parte din a doua jumătate a anului, volumul al doilea din Titanii lui Jennifer L. Armentrout, care poate fi comandat în clipa asta.

5. Cea mai mare dezamăgire?

Război în doi, volumul de debut alt Mirelei B. Florentina. Nu știu dacă a fost chiar o mare dezamăgire, deoarece a avut câteva elemente ce mi-au atras atenția și finalul a avut ceva e îmi doream într-o oarecare măsură să se întâmple. Însă faptul că nu a venit cu ceva nou pe lângă clișeul fata bună – băiatul rău, iar personajele m-au enervat teribil, mi-au lăsat un gust amar. Cu riscul de a părea ușor superficială, coperta îmi place foarte mult, deși nu și ceea ce se află în spatele ei.

6. Cea mai mare surpriză?

Labirintul rozelor de Titania Hardie. O surpriză foarte plăcută! Conspirații secrete, idei fascinante din vechea istorie, indicii neașteptate de la Adam și Eva încoace, viața trăită prin altcineva și o iubire ce se leagă pas cu pas, dar sigur, au fost elementele ce mi-au rămas întipărite în minte și care mi-au spus o poveste mărginită de credință proprie, dragoste și eliberare, o poveste a două inimi ce bat ca una.

7. Noul tău autor preferat?

Ana Mănescu. Odată cu Sinuciderea ielelor, acest sentiment a crescut și mai mult și nu cred că mă voi sătura vreodată de cărțile autoarei. Scrie minunat, ca o zAnă.

8. Cel mai recent crush ficțional?

Adrian din Frumuseți monstruoase de Marina Neagu. Spre finalul cărții mi-a dat ceva palpitații și eram gata să tabăr peste autoare, crezând că ceva anume se va întâmpla cu el. Însă nu a fost așa și mă bucur tare mult pentru asta! :))

9. Cel mai recent personaj preferat?

Axel din Fugi! de Oana Arion. Trecerea de la urban fantasy la thriller nu știrbește absolut deloc din stilul jucăuș al autoarei. Din contră, acest standalone este minunat scris, alert, ironic și dureros. O lume postapocaliptică definită pe baza telefonului mobil de toate zilele. Mi-a plăcut modul în care a fost creionat acest personaj masculin, cum a acționat mânat de instinctul de supraviețuire, de moralitate și de simțul practic. Deși nu era de datoria lui să aibă grija altcuiva, a luat-o pe Amira sub aripa lui, deși știa din prima clipă că e ceva suspect în legătură cu ea.

10. O carte care te-a făcut să plângi?

Bad Romance de Heather Demetrios a fost foarte aproape de a mă face să vărs câteva lacrimi. O lectură tulburătoare care mi-a arătat și fața urâtă a unei relații, o legătură care înflorește frumos la început, răspândind peste tot parfumul iubirii și al clipelor de fericire, dar care se ofilește pe parcurs și devine obsesivă, generând teamă și îndoieli. O poveste palpabilă, reală, abuzivă, care s-ar putea transpune în a noastră oricând, dacă nu ieșim la timp din ceea ce ne face rău, transformându-ne în marionetele celui/celei care ne poate fura propria identitate.

11. O carte care te-a făcut fericită?

Te aștept de J. Lynn. Mi-a plăcut tare mult povestea celor două personaje! Atât de mult, încât nici în clipa asta nu mă pot desprinde de Cam și Avery, deși am dat ultima pagină acum două săptămâni.

12. Cea mai bună adaptare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta?

Aici zic pas. Nu prea am urmărit filme adaptate după cărți până în clipa asta.

13. Recenzia preferată pe care ai scris-o în acest an?

Cred că cea scrisă pentru Bad Romance. Chiar și acum mi se pare că nu am scris tot ce voiam să exprim despre ce mi-a transmis această carte.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ai cumpărat-o anul acesta?

Un tron întunecat, al doilea volum din Trei Coroane Întunecate de Kendare Black, pe care nu am citit-o încă. Volumele 2 și 3 ale trilogiei Salem de Corina Cîndea. 💜

15. Ce carte trebuie să citești până la sfârșitul anului?

Doar una? :)) Sunt mai multe pe care vreau să le citesc, dar nu cred că o să ajung să o fac, așa cum mi-aș dori.


Le provoc mai departe pe Teo aka Fata din bibliotecă, Maco de la Lectură pentru suflet, Simo de la Adventures after tea și Ana de la A drop of inspiration.

*Sursa foto: pinterest – @heatherstillufsen

untitled1

Publicat în Apariţii

NOUTĂȚI: GRUPUL EDITORIAL CORINT


Vara aceasta, Grupul Editorial Corint a pregătit lecturi incitante, prin care vă oferă posibilitatea călătoriei în alte lumi. Poveștile inspirate din realitate, cazurile misterioase și pline de suspans, vă vor face vacanța de neuitat, dezvăluind trei titluri nou-nouțe.

3D Disparitia lui Daniel Tate.png

Ø  Dispariția lui Daniel Tate de Cristin Terrill, colecția Leda Edge coordonată de Shauki Al-Gareeb

Când a dispărut, în urmă cu șase ani, a fost un mister. Când s-a întors acasă, a fost un miracol. Doar că Daniel Tate nu este cu adevărat Daniel Tate. Familia însă îl primește cu brațele deschise și îi acceptă, fără să clipească, toate minciunile.

Deși povestea lui e cusută cu ață albă, mama și frații îi oferă, ca din întâmplare, explicații, scuze, informații de care să se agațe și îl protejează atunci când psihologii, polițiștii și agenții FBI îl încolțesc. De ce oare, se întreabă falsul Daniel? Ce secret teribil ascund membrii respectabilei familii Tate?  Și când a devenit el, maestrul  minciunilor, cel păcălit?

CRISTIN TERRILL este licențiată în actorie la Vassar College (New York). Înainte să scrie cărți, a lucrat ca manager de teatru la Teatrul Tricycle din Londra, Shakespeare’s Globe, Teatrul Woolly Mammoth din Washington D.C. și la Centrul Kennedy. În prezent predă ateliere de scriere creativă pentru copii și adolescenți.

3D Intre doua miercuri.png

Ø  Între două miercuri. Jurnalul unei crime misterioase de Maria Popescu, colecția Istorie cu blazon coordonată de Filip-Lucian Iorga

„Pentru unii, Maria Popescu reprezenta imaginea femeii fatale, deosebit de perversă și periculoasă, în timp ce, pentru alții, reprezenta imaginea unei tinere strivite de un aparat judiciar fără milă, victimă a unei erori judiciare monstruoase.

Dar pentru mine a fost și rămâne Mama.

Anii copilăriei sale, așa cum îi făcea plăcere să-mi spună, au fost fermentul care i-a permis să rămână dreaptă și demnă. Îmi amintea adesea asta. Am cunoscut, am visat, cu ajutorul acestor povești țesute în jurul albumului de familie, o lume a bucuriei, a hohotelor de râs, a prostiilor copilărești, o Românie din alte vremuri, trecute, acea Românie Mare dintre cele două războaie.”

Gilbert Monney-Câmpeanu, fiul Mariei Popescu

MARIA POPESCU s-a născut pe 4 septembrie 1919, la București, fiica lui Toma Câmpeanu, moșier, și a Elenei Cernescu, provenind dintr-o străveche familie boierească. A avut un frate mai mic, Nicolae. A crescut într-o casă boierească de pe Strada Sfântul Constantin, lângă Parcul Cișmigiu. A studiat Artele Frumoase. S-a căsătorit în 1941, în ciuda tatălui său, cu fiul unuia dintre cei mai mari dușmani ai acestuia, fost de ministru de justiție, directorul ziarului Universul, Stelian Popescu. După căsătorie, a plecat împreună cu soțul ei în Elveția în 1942, fugind din calea războiului. În 1945 este acuzată de uciderea soacrei și a servitoarei acesteia, fiind condamnată pe nedrept pentru crimă în 1946. După ani lungi de suferință în închisoare, este eliberată în 1957, când reușește să-și refacă viața. Moare în Elveția, în 2004.

3D Doua surori.png

Ø  Două surori. Din Norvegia în juhadul din Siria de Åsne Seierstad, colecția Corint Istorie coordonată de Lavinia Betea

Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-au transmis părinților prin e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.”

Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească.

Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă?

Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.

Aventura celor două surori norvegiene este povestită în filmul documentar ONLY A FATHER. 

Åsne Seierstad (n. 1970) este o ziaristă și scriitoare norvegiană, răsplătită, pentru reportajele despre viața cotidiană din zonele de război, cu numeroase premii, cum ar fi: Premiul pentru înțelegere europeană al Târgului de Carte de la Leipzig (2018), Den store journalistprisen – cea mai înaltă distincție acordată unui jurnalist din Norvegia (2003), Premiul „Gullruten” pentru cele mai bune relatări transmise din Kosovo (1999). A scris One of Us: The Story of a Massacre in Norway – and Its Aftermath, The Bookseller of Kabul, A Hundred and One Day: A Baghdad Journal, The Angel of Grozny: Orphans of a Forgotten War și With Their Back to the World: Portraits from Serbia. Locuiește la Oslo, în Norvegia.

capture-20161017-044417

Publicat în About

Books #6 / aprilie-iunie 2018


Nu am mai făcut de mult (foarte mult timp chiar!) un unboxing, așa că m-am gândit că e cazul să revin și cu un astfel de articol, să vă arăt ce a mai poposit în biblioteca mea în ultima vreme. De pe la jumătatea anului trecut sunt parte a unui grup „sub acoperire”, alături de cinci suflete frumoase care mi-au devenit bune prietene, un grup legat datorită pasiunii noastre pentru ceea ce înseamnă lectură și nu numai. Vorbim despre cam orice, ne ispitim una pe alta și ne ridicăm moralul împreună. În ultimele luni am primit multe cărticele de la fete și m-am lăsat și pradă tentației. De asemenea, blogul continuă colaborarea (după un an de pauză) cu Editura Herg Benet și dispune de una nouă cu Editura Celestium care a renăscut sub o nouă imagine.

Primele cărți pe care mi le-am cumpărat au fost nuvelele grafice din Academia Vampirilor de Richelle Mead, părțile 2 și 3 ale seriei. Cam la o lună distanță, am găsit disponibil și primul volum, pe toate trei achiziționându-le de pe elefant. Sunt foarte încântate de ele, deoarece AV este una dintre seriile mele preferate și chiar mi le doream de mult timp.

20180627_180042

Am primit de la Editura Celestium primele două cărți apărute la ea, Lacrimi de îngeri a Ioanei Dumitrăchescu și primul volum din Război în doi a Mirelei B. Florentina, a cărei recenzie o găsiți deja pe blog.

20180524_172734

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, am primit Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys de la Simona (Adventures after tea), ultimul volum al seriei Am murit, din fericire de Theo Anghel – Diabolic și O mare de lacrimi de Ruta Sepetys, ambele de la Maco (Lectură pentru suflet), plus câteva semne de carte făcute de ea. Mulțumesc încă o dată, fetelor! ❤

20180619_132208

20180619_133223

Ghanda (Jurnalul unei cititoare) m-a ajutat să-mi iau câteva cărți de la Bookfest, deoarece târgul m-a lovit chiar în timpul sesiunii și nu am avut cum să ajung: Tinerele Elite, Un tron întunecat și Ecouri eterne. Tot prin intermediul ei, am luat de la o tipă din grupurile de vânzare cărți alter.ego și Nume de cod: Arkon și mi-a făcut rost de primul volum din seria Alina Marinescu, în ediția de la Tritonic. V-am zis oare că am de gând să-mi îmbogățesc lecturile marca Ramirez și cu această ediție? :)) De asemenea, am câștigat pe blogul ei Furia Roșie cu autograf de la autor! De ziua mea, am primit de la ea Rogue și Partea întunecată a magiei. Mulțumesc mult, Ghanda! ❤

20180619_13161520180619_13082420180619_133340

Cu ocazia reînnoirii colaborării cu Editura Herg Benet, în biblioteca mea au ajuns Bad Romance de Heather Demetrios, Ielele Anei Mănescu și Râurile din Londra de Ben Aaronovitch. Am citit deja primele două cărți, recenzia la Bad Romance putând să o găsiți aici.

20180619_130308

Tot de ziua mea, am primit de la Maco cele două volume ale trilogiei Ephialte de Cristine C.C. și Păcatele fiului de Theo Anghel, pe care mi le doream tare mult! Mulțumesc, Machissimo! ❤

20180619_125914

Aveam în plan să mă abțin de la cumpărat cărți până ce nu aveam să mai citesc din cele ce mă așteaptă de ceva vreme pe rafturi, dar ispitele, bată-le vina să le bată, nu m-au lăsat în pace, așa că mi-am mai luat ultimul volum al trilogiei Salem a Corinei Cîndea, Jurnal de librar și Sertarul cu ură ale Ancăi Zaharia, pe acestea din urmă citindu-le deja. ^^

20180619_133124

20180627_192958

De asemenea, Andreea Pandelea (blogul ei) a pornit o inițiativă tare faină, dorind să ofere bookaholicilor câteva cărți din biblioteca sa. Recunosc că m-a surprins și m-a încântat peste măsură gestul ei, atunci când m-a contactat. Cu ocazia asta. vreau să-i mulțumesc din nou pentru că s-a gândit și la mine! ❤ #femeialacarte

20180619_124856


Cam asta a fost tot. Voi cu ce cărți v-ați mai îmbogățit biblioteca?

11.png

 

 

Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #4 – Arrio Raul & Victoria Grey


Personajele ce ne vor încânta astăzi sunt Arrio & Victoria din seria Nemuritor a Oanei Arion. Și deja au început să se tachineze unul pe altul, ca de obicei. :)) Veți zâmbi cu gura până la urechi la iubirea ce plutește în aer sau vă veți trezi chiar râzând cu lacrimi în ochi la replicile lor spirituale, mai ales la cele ale vampirului, veți fi la asentiment cu stările lor și vi se va mai îndulci dorul de ei, doar „ascultându-i”.

Lectură plăcută! ^^


Victoria Grey

„Pierdusem mult, oameni la care am ţinut sincer, locuri care îmi fuseseră dragi. Şi, cel mai important, pierdusem o bucăţică din mine. Mă schimbasem. În urmă cu un an, Victoria era doar o femeie normală cu multe visuri şi planuri de viitor. Astăzi era stăpâna argintului, cea atinsă de blestem.”

Arrio Raul

„…era înalt și avea cel mai negru păr pe care îl văzusem vreodată, știți, nuanța aceea de negru care bate în albastru. Și era ondulat, aproape prea perfect ca să pară real. Destul de lung cât să îi încadreze fața, se răsucea în bucle spre ceafă. Eram de-a dreptul invidioasă în acel moment pentru că părea nedrept ca un bărbat să aibă un astfel de păr.”


Dede (D): Bună, dragilor! Mă bucur tare mult că ați acceptat să fiți astăzi aici și să îmi răspundeți la câteva întrebări… mai indiscrete. Sunteți pregătiți?

Victoria (V): Bună, Andreea. Mă bucur să te cunosc. Oana mi-a povestit numai lucruri bune despre tine.

Arrio (A): Bună, frumoaso.

D: Vom începe cu… hmm. Grey? Pentru început, ce mai faceți?

V: Suntem bine. Ne-am liniştit în sfârşit şi pot spune că în momentul de faţă suntem o familie normală. Sau pe cât de normali putem fi noi doi, ca şi cuplu.

D: Raul, mai ai ceva de adăugat?

A: Da, doamnă! În ultimii ani viaţa noastră a fost de un banal delicios.

D: Care a fost primul gând ce te-a lovit atunci când ai văzut-o pentru prima dată pe Victoria? Te-ai simțit în vreo clipă nesigur de faptul că ea l-ar fi putut alege la început pe Ian?

A: Nici măcar o secundă! (Râde)

D: Dacă arogantul de lângă tine s-ar fi îndrăgostit într-adevăr de Lili, Ian ar fi fost o posibilă alegere? Te-ai vedea formând un cuplu cu el, poate într-o altă viață? Sau preferai să rămâi cu Liam, mai aproape de normalitate?

V: Dragă Andreea, Ian îmi este ca un frate mai mare. Cât despre Liam… (îşi pleacă încet ochii, iar Arrio o strânge uşor de mână)… am ţinut foarte mult la el. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă el nu ar fi dispărut, probabil că am fi fost cei mai buni prieteni.

D: Cum v-ați descrie unul pe altul? Ce înseamnă celălalt pentru voi și ce ați învățat în toți acești ani de când sunteți împreună?

V: Încăpăţânat.

A: Încăpăţânată.

(Râd amândoi)

V: Ce am învăţat? Să nu renunţ. Ştiu că sună a clişeu, dar asta ne-a adus împreună şi ne-a ajutat să trecem peste obstacole.

A: Dap, ce a zis ea.

D: Cum e viața de părinte? Vă așteptați să ajungeți într-un asemenea punct al vieții voastre? Vă gândeați că miracolul o să vă atingă și pe voi cândva?

V: Eu, ca muritoare am avut întotdeauna această opţiune. Faptul că s-a întâmplat cu Arrio este cu adevărat un miracol.

A: (Îşi ia o figură serioasă) Scutece, pudră, loţiune de baie, lapte praf. A, şi da, mai multe scutece. Problema este că nu pot sub nici un chip să-l constrâng sa tacă atunci când se trezeşte urlând la două dimineaţa.

V: N-ai face asta!

A: (Râde) Bineînţeles că nu, Victoria, drept cine mă iei! Acum serios vorbind, este incredibil. Nu cred că am fost vreodată mai fericit.

D: Credeți că „te iubesc” ar trebui să fie spus doar atunci când simțiți sau ori de câte ori aveți ocazia să vă exprimați față de cel drag? Sau va înțelegeți pur și simplu din priviri, fără să mai fie nevoie de vorbe? 

A: Eu tot încerc să îi transmit telepatic chestii, dar o ştii pe Victoria: nu crede până nu vede sau, mă rog, până nu aude.

V: Glumeşte. Nu, eu cred că după ce ai trecut prin ce am trecut noi nu mai este nevoie de cuvinte. Am rămas împreună şi asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu ne legau sentimente extrem de puternice. Da, ne iubim şi nu avem nevoie de cuvinte…

A: Asta o zici acum, că suntem în public.

(Victoria îl loveşte uşor peste mână, iar el râde cu poftă. Se privesc apoi unul pe celălalt şi-şi zâmbesc.)

D: Regretați ceva ce ați făcut de-a lungul acestei „călătorii”?

V: Multe lucruri. Dar dacă privesc în urmă, nu aş face altfel, pentru că în acele momente toate deciziile au fost cele corecte, date fiind condiţiile. Da, îmi doresc uneori ca lucrurile să fi stat altfel şi să pot avea puterea de a le schimba. Dar ştim cu toţii ce înseamnă să te amesteci în planurile destinului. Am experimentat asta când m-am întors în timp.

A: Eu nu am regrete, draga mea. Am învăţat să mă împac cu mine însumi, De fapt, am fost nevoit să o fac. Nu poţi trăi genul de viaţă pe care am avut-o eu dacă te laşi copleşit de regrete. Te pot ucide.

D: Dragul meu Arrio, cum te simți când atâtea fane oftează după tine, sperând să primească și cel mai mic semn din partea ta? Victoria ce părerea are despre asta?

A: Este foarte greu. (Îşi duce mâna la frunte, mimând oboseala..) Epuizant chiar. Glumesc. Nu ştiu ce să-ţi răspund. Sunt încântat că povestea noastră, spusă de Oana, a plăcut. Că noi am plăcut.

(Victoria îi dă un ghiont)

V: Îi place să pozeze în modest uneori. (Se apleacă în faţă şi şopteşte.) În fiecare zi îşi verifică mailul şi pagina de Facebook.

D: I-ai spus odată Victoriei că dacă vreodată veți rătăci drumul, o vei găsi, indiferent de ce se va întâmpla. Ea te-a găsit pe tine. Cunoaștem cât de mult a afectat-o pe ea situația de atunci. Am simțit pe pielea noastră! Însă a venit și rândul tău. Ai fost nevoit să suporți „pierderea” ei și chiar erai dispus să sacrifici tot. Ce-a fost în capul tău brunet, când te-ai gândit că ai fi putut să trăiești cu asta pentru tot restul vieții tale plictisitoare?

A: Cine a spus că urma să supravieţuiesc pierderii ei? (Zâmbeşte trist) Da, eram dispus să fac orice pentru a o aduce înapoi. Orice. Chiar dacă asta ar fi însemnat să dispar. Nu am făcut-o, nu din laşitate, ci pentru că mi-am dat seama că EA nu ar fi putut trăi cu asta. Oricum am fi dat-o, ieşea prost pentru unul dintre noi.

D: Draga mea Victoria, ai putea împărtăși cu noi câteva rânduri despre cărticica ta de debut dedicată copiilor?

V: Oh, încă nu. Sunt superstiţioasă.

D: Mai știi cum arăta o zi din viața ta obișnuită, dinainte să te trezești aruncată într-o lume ce exista doar în legende? Cât de mult consideri că s-au schimbat zilele de-atunci față de ceea ce trăiești astăzi?

V: Nu foarte mult. Acum suntem trei, dar rutina zilnică este minunată. Plecăm în călătorii lungi şi am reuşit să vedem în ultimul an o mare parte din Europa. Eu scriu, iar Arrio, ei bine, nu voi dezvălui natura proiectului la care lucrează, dar pot să vă spun că va fi o surpriză.

D: Dar tu, Arrio? Cum era înainte să o cunoști pe Victoria?

A: Întunecată. Blazată. Crudă. Sunt vampir, pentru Dumnezeu! Dar (îşi atinge pandantivul legat în jurul gâtului cu un şiret subţire) după aproape trei sute de ani de întuneric, pot sta dimineaţa pe terasă ţinându-mi fiul în braţe. Dacă asta nu este un miracol, atunci nu ştiu ce este.

D: Dacă ai avea din nou șansa de a alege între a continua ca medic veterinar și a te întoarce acasă pentru a prelua micuța cafenea, ai porni din nou pe același drum, războinică Grey? Ai mai alege să accepți moneda necunoscutului sau ai arunca-o de data asta?

V: Cu siguranţă da! Aş face exact ce am făcut în trecut. Pas cu pas!

D: Odată cu moneda, ceva s-a schimbat și în tine, nu doar lumea din jurul tău. Ai ajuns să poți ucide creaturi supranaturale, să le oferi vindecarea și chiar să retrezești morții ce-și găsiseră deja împăcarea eternă. Experiența această te-a marcat extraordinar de mult, așa că te întreb: cum te-ai descrie în clipa asta? De ce adăugiri are acum parte noua versiune a Victoriei Grey?

V: Este mai sigură pe sine. Am învăţat că, de fapt, curajul nu înseamnă să nu-ţi fie teamă, ci să continui să lupţi chiar dacă îţi este teamă. Şi am mai învăţat ceva: să-mi asum deciziile. Şi greşelile.

D: Doriți să împărtășiți câteva gânduri cu cititorii blogului?

A: Păi, ca să o citez pe Oana, citiţi şi rămâneţi frumoşi. Şi nu vă lăsaţi muşcaţi de vampiri (Râde şi îşi arcuieşte sprâncenele într-o grimasă sugestivă)

V: Termină, Arrio! (Râd amândoi) Păi, pot să îi încurajez să nu renunţe. Să rămână bine ancoraţi în realitate şi în prezent, dar să nu uite să viseze. Cam atât!

D: Vă mulțumesc pentru că v-ați rupt din timpul vostru și ne-ați lăsat să vă cunoaștem mai bine. Sper să ne revedem cu bine!

V: Noi îţi mulţumim!

A: Mulţumim, Andreea! (Se ridică şi o sărută uşor pe Andreea pe obraz) Eşti foarte foarte drăguţă.


În rubrica Citește românește!, veți găsi toate recenziile volumelor, cât și părerea mea asupra aventurii la care am luat parte alături de personajele Oanei.

Ne citim data viitoare! ^^

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

„Bad Romance” de Heather Demetrios (recenzie)


 20180618_144154

Descriere

„Așa începe cel mai groaznic an al vieții mele: într-o mașină Mustang cu geamuri aburite, alături de un băiat superb care plânge.”

Grace vrea să iasă. Să iasă afară din casă, de acolo de unde tatăl ei vitreg tună și fulgeră, paralizând-o de frică, iar mama ei o pune să frece noroi închipuit de pe podele. Să iasă din orășelul ei din California, prea mic pentru a-i cuprinde visurile despre o metropolă cu freamăt neîncetat. Să iasă din propria piele și să intre în cea a unui artist parizian, regizor din New York, orice, orice altceva, numai să nu mai fie speriată și singură.

Și iată-l pe Gavin: fermecător, talentat, adorat. Obsedat de control. Periculos. Atunci când Grace și Gavin se îndrăgostesc, Grace e convinsă că e prea minunat totul ca să mai fie și adevărat. Și totuși, nu are nici cea mai vagă idee că relația lor va deveni o închisoare din care îi va fi imposibil să scape.

De o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii: Bad Romance.

Gândurile mele

“Now I look at that girl who adores you, who thinks she’s safe with you, and I want to scream at her to jump out of that car and run like hell. Because you won’t be her happy place for long.”

„Nu știu cine naiba mai sunt!”

Nu cred că am mai întâlnit până acum un personaj pe care să-l urăsc din tot sufletul meu de cititoare, pe toată durata lecturii, sau să-i doresc ca acel lucru pe care l-a încercat să fi avut un alt rezultat. Au fost nenumărate momentele când mi-am dorit să arunc cartea și să nu mai dau peste un asemenea personaj vreodată. Ba chiar am vrut să-l scot cu forța din carte și să-l strâng cu mâinile mele de gât, poate așa scăpam de el mai repede, numai să stea cât mai departe de Grace. Și nu doar cu el am experimentat această senzație de tristețe, de neputință, de furie. Părinții fetei sunt și ei trecuți pe lista neagră, pentru felul în care își tratează copilul, obligând-o să-i slugărească până când cedează din toate punctele de vedere.

Bad Romance trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă ești prins într-o relație abuzivă, fie ea familială sau o legătură amoroasă. Cea din urmă este inspirată chiar din viața autoarei care cu greu a avut curajul să iasă dintr-o relație de doi ani și jumătate, odată cu finele liceului. Personajele principale, Grace și Gavin, pornesc pe un astfel de drum și se complac într-o legătură ce stă să explodeze oricând. Nefiind de ajuns situația de acasă, întocmită pe reguli rigide și constrângătoare, acesteia i se va lua chiar și puțina libertate de care dispunea de către iubitul mult prea posesiv și gelos.

“Nu o știu acum, dar asta va fi una dintre cele mai fericite amintiri ale noastre. E de dinainte de țipete și lacrimi, înainte de vină și de tăcerile apăsătoare. Dinainte da îmi doresc să nu fi fost eu fata pe care o sărutai la petrecere.” 

Dar să începem cu începutul! Cartea debutează oarecum cu finalul, știm că ea s-a despărțit de el, dar nu știm cum au ajuns cei doi să fie împreună și cum a avut loc ruperea acestei legături bolnave. Acțiunea este redată la persoana a doua, Grace fiind cea care ne înșiră evenimentele și tot ceea ce se întâmplă în jurul ei pe parcursul ultimilor ani de liceu. Am putea spune că povestea e prezentată sub forma unui jurnal, unde aflăm fragmente importante din perioada cea mai frumoasă a unui adolescent. Cel puțin, așa ar fi trebuit să fie. Însă Grace nu a fost una dintre norocoși.

Înainte ca totul să degenereze, erau doar ele trei: Grace, sora ei mai mare, Beth, și mama lor. Tatăl lor le părăsise, între timp, după ce se întorsese de pe front, fiind măcinat de moarte și de pierderea camarazilor, căzând astfel în patima alcoolului și a drogurilor. Indiferent dacă o duceau bine sau nu, cel mai important lucru pentru ele era faptul că erau împreună. Cântau și râdeau până le dureau burțile, mâncau prăjituri la micul dejun și câte și mai câte. Însă fericirea nu a durat mult, iar mama lor s-a recăsătorit. Au fost nevoite să se mute într-un alt oraș și să o ia de la capăt.

“Ești ca un labirint. Nu știu cum să ies din tine, nu pot vedea unde sunt. E ca alergatul pe întuneric atunci când sunt cu tine. Mă simt prinsă într-o capcană. Oriunde întorc privirea, e o fundătură. Mă tot întorc în punctul din care am plecat.” 

Situația nu a devenit una prea roz. Singurul care îi întreținea era tatăl vitreg (Matahala, cum l-au poreclit surorile), mama lor necâștigând mare lucru, având în vedere că ea primea o sumă moderată în fiecare săptămână de la soțul ei. Astfel că bărbatul era cel care conducea în casă și impunea restricții. Iar femeia, ca să intre în grațiile lui și pentru a evita certurile ce se terminau uneori cu lovituri, își punea fiicele să facă majoritatea treburilor casnice. De teamă și neputință, ajunsese să vadă mizerie peste tot, chiar dacă era curat lună. Îi sărea repede țândăra de la o simplă pată pe masa din bucătărie, de la firele mult prea lungi de iarbă din grădină, și chiar de la neîmpachetarea perfectă a hainelor proaspăt spălate. Făcea caz de absolut tot ce se putea lega.

Nici cele două fete nu scăpau de furia Matahalei, alegându-se cu urme și vânătăi pe corp. Nu se mai înțelegeau cu propria mamă, nu o mai recunoșteau pe femeia care era înainte. Între timp, familia s-a mărit cu un frățior, dar chiar și așa, fericirea era departe de casa lor. Pentru ca adolescentele să poată ieși afară cu prietenele sau să primească o amărâtă de înghețată, erau obligate să facă ceva la schimb. Dacă încălcau vreo regulă, erau pedepsite, iar libertatea lor era redusă drastic. Singurul care mai aducea o scânteie de speranță în acea familie plină de probleme era Sam, mezinul. Dar era prea mic pentru a cunoaște cele ce se întâmplau chiar lângă el.

“Când îți cresc aripile, nu simți nicio durere. E ca o furnicătură pe spate, apoi în tot corpul.”

„- Încerc să te apăr de mine.
– Asta ce vrea să însemne?
– Dacă m-ai vedea… pe mine cel adevărat, poate că nu ai vrea… ” 

După ce Beth a plecat la facultate, totul a căzut pe Grace. Sarcinile s-au dublat, a început să lucreze pentru a-și putea cumpăra cele necesare, neprimind mai nimic de la „scumpii” ei părinți și, pe lângă toate astea, încearcă să-și facă timp pentru prietenele sale cele mai bune și pentru pasiunea ei de regizor de teatru, participând constant la activitățile liceului. Însă ca orice adolescentă, începe să simtă și primii fluturi în stomac: Gavin Davis, cel mai cool băiat din liceu, solist și chitarist al formației Evergreen, împreună cu prietenii săi, și actor în piesele de teatru. Acesta nu pare chiar atât de perfect pe cât este la prima vedere. Iubita lui actuală se desparte de el, iar tipul încearcă să se sinucidă. Grace, tare naivă în acel moment, deși o tipă foarte rațională în general, își scrie sentimentele pe o foaie pe care i-o și trimite. Pasionată și veșnic îndrăgostită de operele shakespeariene, credea că e romantic gestul lui dramatic, făcut pentru iubita care l-a părăsit. Dacă ar știi ea care este de fapt adevărul…

De aici, începe cea mai emoționantă, fericită și tumultoasă etapă a vieții ei, totodată și cea mai plină de durere, neîncredere și neputință. Începe să devină ceea ce urăște cel mai mult: mama ei. Pe de o parte, Gavin îi mai ia gândul de la familia nesănătoasă ce o așteaptă acasă și o surprinde mai mereu, de la o aventură în miezul nopții, până la ceva ce ea își dorea foarte mult. Pe de altă parte, semnalele sunt acolo, o alertează de fiecare dată când ceva nu i se pare în regulă, dar Grace le ignoră. Prietenii și sora sa îi atrag atenția că tipul începe să capete control asupra vieții sale, însă se trezește că îi tot ia apărarea, chiar dacă știe că ei au dreptate, că își aude propriile gânduri rostite cu voce tare de către altcineva. Nu-l poate părăsi. Îl iubește. Nu-i așa?!

“Tu, eu și alți oameni venim din stele. Ține minte asta data viitoare când te vei mai simți la pământ.” 

Tânărul îi spune doar ce ar vrea fetele să audă de la tipul de care sunt îndrăgostite, îi compune cântece de dragoste, plânge la comandă pentru a o sensibiliza și a o face să se simtă ea vinovată, îi interzice să se mai lase atinsă de alți băieți (nu mai are voie să-și îmbrățișeze proprii prieteni!), îi mărturisește că a renunțat la facultatea lui de vis pentru că o iubește, așteptând ca ea să facă la fel pentru el, să renunțe la cel mai mare vis al său dintotdeauna, acela de a ajunge un regizor renumit. După ce Gavin se duce la facultate, își pune unul dintre prietenii de liceu să o urmărească, pentru a fi sigur că nu stă prin preajma altui tip. De asemenea, o pândește din umbră chiar și la locul de muncă, acolo unde lucrează împreună cu fostul ei iubit care îi este acum ca un frate mai mare. Nici măcar acasă nu o lasă să respire, spionând-o în miezul nopții atunci când ea doarme.

Spuneți voi că nu e ceva absolut înfricoșător ca tipul care ți-e iubit să-ți facă așa ceva! Și acestea sunt doar o parte. Grace se așteaptă oricând ca el să-i spună că se va sinucide din nou, dacă ea îl părăsește, ceea ce nu e prea îmbucurător. Nu vrei să-l ai pe conștiință, dar nici nu-ți convine ca el să arunce cu asta în tine, să te facă pe tine vinovată de ceea ce i se întâmplă. Speri din tot sufletul ca el să te părăsească sau să existe măcar o altă cale de a termina relația.

„E ceva ce voi învăța cât timp voi fi cu tine – nu acum, ci mai târziu: sunt mai multe felurile în care poți să te îneci.”

Recunosc că au avut și momentele lor bune, dar din păcate au fost puține. Gavin a încercat să pară tipul perfect, care știe cum să-și facă iubita fericită, dar obsesia pentru Grace a câștigat teren și nu a făcut decât să o îndepărteze de el, să o sperie și să o facă să-și dorească înapoi libertatea. A făcut-o să-și dorească să fie din nou ea, nu doar o păpușă, a cărei sfori erau controlate mai tot timpul de către el. Ajunsese să-și aleagă cu grijă cuvintele în preajma lui, de teamă să nu-l supere și să o rănească apoi. Sentimentele pentru el se aflau într-o învălmășeală totală, iar senzația că era urmărită oriunde mergea o termina psihic. O situație extraordinar de tristă pe care nu i-ai dori-o nimănui.

Mi-a plăcut mult prietenia strânsă dintre Grace, Natalie și Lys. Legătura lor puternică a ajutat-o pe tânără să se mențină la suprafață, chiar și atunci când era prea pierdută în mrejele lui Gavin. Faptul că cele două nu au părăsit-o la greu, când ea petrecea mai mult timp cu iubitul și pe ele le lăsa baltă, i-a oferit forța necesară de a-i ține lui piept și de a încerca să scape din ceea ce îi făcea rău și o distrugea puțin câte puțin.

Îndemnul autoarei vine în ideea de a ne impulsiona să avem încredere că va fi mai bine și că nu trebuie să renunțăm la noi, în detrimentul celor care ne rănesc: „Oricine ai fi, fii convinsă că va fi mai bine. Trebuie doar să sari. Să ai încredere în tine.”

Nota mea: 4/5

nota 4

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți găsi aici, dar și în librăriile partenere. ^^

74860_169257519770573_7813986_n

capture-20160928-044054

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Nemuritor Book Tag


v zxv.jpg

Bună, dragilor! Iată că vin cu primul meu tag pe care abia așteptam să-l împărtășesc cu voi. Mă tot gândeam de ceva vreme la el și zilele astea am reușit să mă „joc” puțin, iar acesta e rezultatul final. Sper să vă placă cel puțin la fel de mult! Am încercat să mă leg de fiecare volum în parte și, cred eu, că am reușit destul de bine să mă asociez cu povestea din spatele lor.

Dacă sunt și alți doritori pe lângă cei pe care-i voi nominaliza la finalul articolului, îi poftesc să preia leapșa, cu condiția de a nu uita să anunțe de unde au luat-o. De asemenea, puteți posta și în secțiunea de comentarii răspunsurile voastre, dacă nu aveți un blog. Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul!

Ultimul viking:
Te afli în cafeneaua preferată, iar în fața ta stă una dintre figurile feminine memorabile întâlnite de-a lungul lecturilor ce ți-au bucurat sufletul. Cu cine împarți cafeaua?

Cu Victoria Grey. Fiind o mare consumatoare de cafea, i-aș ceda ei și cana mea. Bineînțeles că aș percepe un schimb. Jumătate din dulcele ei trebuie să ajungă în stomacul meu. De altfel, aș asculta-o cu drag povestind despre aventurile fascinante și periculoase prin care a trecut de când a ales să rămână în orașul natal. Nu scapă ea cu una, cu două.

***

Te voi găsi:
Ai mare nevoie de un ghid turistic. Ești singură într-un oraș cunoscut ca și „capitala gastronomiei”, din Franța, iar orientarea ta în spațiu e plecată în vacanță. Pe cine alegi să-ți îndrume pașii?

William Stattford din Labirintul rozelor de Titania Hardie. Fotograf și deținătorul unei motociclete, tânărul bărbat a văzut numeroase locuri pe care le-a imortalizat apoi în pozele sale. Cu siguranță s-ar aventura să mă adune de prin cine știe ce loc în care m-am pierdut și să-mi arate tot ce are mai frumos de oferit zona.

***

Dincolo de timp:
Ai șansa de a-ți readuce la viață unul dintre cele mai dragi personaje. De la surse nu prea sigure, se zvonește că există un elixir magic care poate trezi până și un vampir din „morți”, așa că te încumeți să-l găsești orice ar fi. Cine e norocosul sau norocoasa?

Marius Stephano. Preferatul meu cel mai preferat. Un bărbat șarmant, protector și pasional, un brunet posesor a doi ochi verzi minunați, care a demonstrat de nenumărate ori că merită să fie aici. A iubit-o mult pe Alina și a trezit-o din amorțeala rece ce o cuprinsese, readucându-i sclipirea din ochi și din zâmbet. S-a lăsat pe el la urmă, pentru ca sufletul său să poată trăi în pace, iubire și speranță, departe de nuanțele de gri.

***

Prin cenușă de visuri:
Dacă ai rămâne blocat într-un alt timp pentru totdeauna, unde ai dori să poposești și cu cine?

Aș vrea să ajung cu vreo 200 și ceva de ani în urmă, pe Insula Paradisului din Pirații Lindei Lael Miller și să iau parte la aventurile legendarului Duncan Rourke, alături de Pheobe Turlow. Aș vrea să urc pentru prima dată pe o corabie și să mă lupt cu pirații, să urmăresc îndeaproape cum protagoniștii se îndrăgostesc și să asist amuzată la ciorovăielile lor zilnice.

***

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești:
Pui capul pe pernă și adormi. Începi să visezi. Lilith te ține prizonieră într-o lume necunoscută ție. Nu există nici o cale de scăpare, în afară de a adormi la loc și de a visa iar. Însă nu poți. Cafeaua pe care ea ți-o oferă zi de zi te ține treaz/ă și îți creează dependență. După ceva vreme, simți că ceva te îmbie în sfârșit la somn. Oare cine încearcă să te salveze de visul ce te-a prins în plasă?

Georgina Kincaid a lui Richelle Mead. Ea s-ar încumeta să mă salveze, strecurându-se în visul meu și încercând să mă aducă înapoi cu picioarele pe pământ.

***

Bonus: Doar pentru cei care au citit seria fantasy a Oanei Arion! Cici, ai putea răspunde chiar și tu! La întreg tag-ul sau la oricare dintre întrebări. :))

Nemuritor:
Care este nemuritorul tău preferat?

Vampirul Arrio Raul. Încă din primele clipe, acest misterios, sexy și sarcastic personaj mi-a intrat în suflet și nici că a mai ieșit de acolo. Mi-a demonstrat că și o inimă ca a lui poate să se încălzească atunci când apare sufletul potrivit. Și că, sub aparenta răceală și calmul mușcător, poate exista o atitudine protectoare, blândă și plină de iubire.


Le nominalizez pe Andreea Pandelea, pe Oana de la Crâmpeie de suflet și pe Maco de la Lectură pentru suflet.

untitled1

Publicat în Reviews

Război în doi (Război în doi #1) de Mirela B. Florentina (recenzie)


20180606_201506

Descriere

Abygail Smith crede că știe exact ce își dorește de la viață. Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă, lumea ei perfectă este zguduită din temelii.

Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința.

Deși diferiți, pe cei doi îi leagă ceva: haosul din suflete. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. Niciunul nu știe ce vrea, dar ambii își doresc totul.

Gândurile mele

Primul volum ne aduce față în față cu acel clișeu atât de binecunoscut: dragostea dintre fata bună și băiatul rău. Am sperat că o să am parte de o poveste care va aduce ceva nou pe lângă, am sperat că autoarea va oferi un suflu proaspăt lecturii și că va pune în altă lumină acest clișeu universal, am sperat la o poveste care să mă facă să zic: Da, asta e cartea pe care o așteptam! Dar, din nefericire, nu s-a întâmplat mai deloc așa. Am avut așteptări mari, am fost prinsă în capcana copertei și am rămas destul de dezamăgită.

„- Gândește-te puțin la asta și pune lucurile cap la cap! Abygail Smith, meriți să evadezi, măcar pentru câteva ore, din această închisoare care este propria ta viață!”

Mai sunt doar două săptămâni până ce liceul se va termina, până când elevii se vor bucura de vacanță și de libertate, pregătiți de un nou început la facultate sau de truda grea pentru un loc de muncă. Abygail Smith, șefă de promoție, pasionată de lectură, dar și caracterizată de ambiția de a învăța foarte bine pentru a ajunge la renumitul Harvard, se trezește convinsă de cea mai bună prietenă, Madison, să participe alături de ea la o petrecere, așa ca de final de an. Însă distracția asta se anunță cu ceva surprize, cea mai mare fiind apariția chipeșului Dylan Turner, cel mai cunoscut și mediatizat tânăr din oraș. Acesta apare în chip de salvator, alungându-l pe tipul beat ce aproape că a violat-o.

Bineînțeles că acest gest eroic nu durează prea mult, iar Turner o invită într-una din camerele mai liniștite pentru a continua ceea ce începuse cel de dinainte, de data asta cu acceptul ei. Aby nu este însă așa ușor de fraierit, de aceea îl refuză și pleacă de lângă el, scopul ei fiind acela de a ajunge cât mai repede acasă. Pentru câteva clipe, chiar se lăsase păcălită de acest Don Juan, plăcându-i sărutările primite și fiorii dulci ce-i traversaseră întreg trupul.

Din acest moment, lucrurile încep să se precipite, iar Abygail nu mai este atât de sigură pe ea. Ceva se schimbă în interiorul ei, inima pare, mai mult ca niciodată, să gândească singură și să fie în totală contradicție cu mintea. Nu știe exact ce simte față de Dylan, dacă e doar atracție, o noutate de moment sau ceva mai profund ia naștere în sufletul său. E hotărâtă să se țină cât mai departe de el, chiar dacă o doare. Însă inimii nu-i poți dicta, deoarece va găsi o cale pentru a-i fi ei mai bine, indiferent ce alegeri va face creierul. Oricât încearcă să-l evite, tot fata e cea care se trezește căutându-l cu privirea, care-l visează nopțile și în timpul zilei sau care se găsește în brațele lui sărutându-l.

„Dylan este doar un băiat pe care îl știu, care mi-a sucit mințile, lucru pe care îl face și cu alte fete și care m-a sărutat. Suntem doi oameni care se știu și care s-au sărutat.

Doar atât.

Între noi nu este nimic și nici nu va fi. Ne leagă un nimic ce mă face să simt furnicături în stomac doar când îi pronunț numele în gând, un nimic care mă face să mă gândesc doar la el.”

Aby este acea fată bună care ajută pe toată lumea, care își petrece mai tot timpul citind, învățând și uitându-se la seriale și Next Top Model, minunându-se de cât de slabe și de frumoase sunt tipele de acolo. Este o fire destul de singuratică și retrasă, singura persoană care o mai scoate din anonimat fiind exuberanta și zăpăcita de Madi, singura ei prietenă bună. Total opuse ca și atitudine, cele două se înțeleg tare bine și petrec suficient timp împreună pentru a se destăinui și pentru a-și ridica moralul una alteia. Au o prietenie strânsă, chiar dacă se mai ciondănesc câteodată. Odată cu apariția lui Turner, ajung chiar să mintă una pentru cealaltă în fața părinților, nu de puține ori putând fi prinse cu minciuna. Mai ales că Aby nu a mințit niciodată în viața ei. Cel puțin nu așa de mult ca acum. Ajunge chiar să se furișeze din casă pentru a fi cu băiatul de care simte că se îndrăgostește.

Dylan este genul de tip care preferă să se distreze, să participe la curse ilegale și să schimbe fetele zi de zi. Iar mai presus de toate astea, vrea să demonstreze că el este cel mai bun și că nu are comparație, putând să câștige la orice oră din zi și din noapte. Încă din prima clipă, Abygail îi trezește interesul și, astfel, experimentează surprinderea tot mai des, datorită faptului că ea îl cam refuză la început, necăzând în plasă la fel de repede ca și celelalte. Însă nu are de gând să o lase să scape, până ce nu va ajunge în brațele sale. Pe tot parcursul lecturii este secretos, primește apeluri necunoscute ce-l fac să se ferească de Aby, o minte pe fată doar pentru a o atrage în patul lui și chiar acceptă să înceapă un fel de… legătură. Însă chiar și așa, tot își petrece timpul în preajma altor fete, atunci când nu e cu ea.

Această așa-zisă relație a lor nu e cunoscută nimănui, în afara celor doi. Lui Aby îi este teamă de cum ar reacționa părinții ei, deși tatăl său și-a cam dat seama că ea e amorezată de un băiat și chiar au avut o mică discuție profundă despre dragoste. Mama ei și-a exprimat deja părerea în legătură cu băieții, ceea ce îi întărește și mai mult decizia de a le ascunde acest aspect. Nici măcar prietena ei cea mai bună nu e în cunoștință de cauză, evitând să i se destăinuie chiar și ei. La fel e și la Dylan. El niciatât nu s-ar fi lăudat în stânga și-n dreapta că e deja luat și că nu va mai umbla cu alte fete.

„- Uite-o pe fiica mea perfectă, fata care m-a făcut să mă simt cel mai mândru tată din univers! tata mă strânge în brațe și mă ridică, învârtindu-mă apoi de câteva ori. […]

– Discursul tău a fost… bun! Doar bun! o aud pe mama spunând, fără să mă privească, în timp ce înconjoară mașina pentru a urca pe locul ei.

Știam că nu este complet mulțumită de mine.

– Dacă nu ai fi avut sfârșitul ăla lacrimogen, ar fi fost excelent. Ai arătat ca un copil sclifosit, nicidecum ca o tânără femeie ce este pregătită să își ia viața în mâini și să plece singură la drum.”

Pe lângă toate acestea, mama lui Aby este creionată ca o scorpie care nu știe cum să aducă fericirea propriului copil, luând asupra sa toate meritele fetei. Pentru ea pare să nu conteze deloc faptul că fiica ei a fost cea care a depus toate eforturile necesare pentru a avea notele mari ce-i vor asigura intrarea garantată la o universitate cunoscută și grea. Iar chestia e că nu se sfiește să-i arunce aceste cuvinte în față, chiar în ziua absolvirii și a balului, când ar fi trebuit să fie una dintre cele mai fericite zile din viața tinerei.

Narată la persoana I, din perspectiva lui Aby, cartea am citit-o relativ repede, în ciuda faptului că personajele și situațiile în care nimereau m-au enervat cumplit. Naivitatea protagonistei și primii fiori ai iubirii pentru un tip care îi spusese verde în față ce așteaptă de la ea, încă de la prima lor „întâlnire”, m-au făcut să-mi dau ochii peste cap de nenumărate ori. În unele momente am fost foarte aproape să abandonez cartea, dar am strâns din dinți și am continuat, sperând că o să fie mai bine, pe măsură ce paginile zburau. Eram curioasă de cum va fi finalul, de ce alegere va face personajul feminin, o decizie pe care o tot așteptam din partea ei și care parcă nu mai venea. A fost tare nehotărâtă fata asta, neștiind nici ea ce vrea cu adevărat. Această trăsătură i-a cam dăunat și sper să fie mai determinată în ceea ce va urma. Mai are multe de descoperit despre ea însăși, înainte să afle dacă ceea ce o așteaptă în viitor, este chiar ceea ce își dorește sau ce-i doresc alții.

” – Nu, Aby. De data asta, chiar nu te mai las.”

***

„- Ești bolnavă? o voce de copil se aude.
Îmi ia câteva secunde bune până să îmi dau seama că vorbește cu mine.
Atunci când în sfârșit deschid ochii văd că în fața mea stă un băiețel cu ochi mari și negri.
– Da, sunt… răspund cu voce stinsă, încercând să schițez un zâmbet.
Copilul se apropie de mine pentru ca mai apoi să se așeze și el pe iarba rece.
– Ce te doare? mă întreabă privindu-mă cu uimire amestecată cu o umbră de îngrijorare.
– Sufletul.”

Recunosc însă că au fost și câteva momente în care m-am regăsit, care au avut o scânteie de mai bine, de aceea încă am speranțe că volumul doi va aduce schimbări semnificative și că poate o să ajung mai aproape de personaje decât am fost acum.

O lectură despre prima iubire, pasiune, suferință, neîncredere, nesiguranță, minciuni și clipe de neuitat. O lectură pe care o recomand mai mult cititorilor adolescenți. Cu siguranță, aceștia vor rezona cu aceasta mai mult decât am făcut-o eu.

Nota mea: 3/5

nota 3

Mulțumesc Editurii Celestium pentru șansa de a citi acest volum! Cartea o puteți comanda de aici

26730779_2029627223731891_6649054974228985108_n.jpg

capture-20160928-044054

Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #3 – Cumnatele Morgan


Un nou interviu, dragilor! Ne-am amuzat împreună cu frații Morgan, așa că a venit timpul să ne bucurăm și de partea feminină a familiei. Cumnatele Morgan, Kim, Sam și Marlene, mi-au făcut deosebita plăcere de a răspunde la câteva întrebări. Sunteți curioși să descoperim ce au mai făcut și cu ce pățanii s-au confruntat atunci când copiii lor erau încă mici? :))


Kim (foto stânga): „Mă întorc spre femeia ce mi-a dat viață… Uneori mi-aș fi dorit să îi semăn mai mult…”

“Puține persoane au fost cele care m-au apreciat pe mine, pentru ceea ce sunt eu și reprezint cu adevărat. Pentru adevărata eu, Kim Larsen.”

Sam (foto dreapta): „Fata din fața mea este ca o păpușă. Blondă, cu părul lung, ochi incredibili de verzi și tenul ca de porțelan. Suntem cam de aceeași înălțime, dar în rest reprezentăm două contraste. Zâmbetul îi este însă deschis și sincer și îmi place de ea din prima clipă.”

“Ai reușit să te ciocnești de toți trei în aceeași zi și i-ai făcut să reacționeze cum nu i-am mai văzut s-o facă niciodată, mai ales pentru o fată!”

Marlene (foto centru): „- La duș?! Cum să se înece la duș?!
– Păi…stai să-ți explic! În timp ce făceam duș, împreună bineînțeles, adăugă șoptit, m-am gândit să încercăm și planul vertical și…
– Holden! se aude țipătul disperat al Marlenei. Sper că nu le și desenezi, că te omor!”

„- Ce poate fi mai deosebit decât să te cer când suntem înghesuiți într-o toaletă?”


Dede (D): Fetelor, mă bucur tare mult să vă am aici! Ce mai faceți? 

Kim (K): Foarte bine, mulțumesc de întrebare. Ocupată, după cum știi.

Samantha (S): Minunat, mulțumesc.

Marlene (M): Foarte bine, ca de obicei.

D: Vă descurcați admirabil să țineți în frâu întreaga familie, în special masculii posesivi. Cam câte bătăi de cap vă dă chestia asta?

S: Am crescut cu ei și m-am obișnuit cu felul lor de-a fi, deci nu am nicio problemă cu asta. Niciuna dintre noi nu ne-am schimbat felul de a fi și nici nu ezităm să facem ce vrem, pentru că posesivitatea lor se manifestă doar ca să arate tuturor că suntem ale lor, nu ca să ne îngrădească pe noi.

K: Poate că toți bărbații din familia Morgan sunt posesivi și excesiv de protectori și știu că nu tuturor femeilor le-ar plăcea asta, dar eu îi iubesc așa cum sunt. Pe toți! Pentru că sub tot acel aspect, sunt niște bărbați iubitori și grijulii, pe care noi, femeile Morgan, îi învârtim exact cum dorim. Puțin îmi pasă că Hayden mai mârâie la câte cineva, când eu îl rog ceva, îmi îndeplinește orice dorință. Ador modul în care mă privește chiar și după atâția ani, de parcă eu aș fi centrul universului său.

M: Eu aș putea spune că mă distrez. Sigur, Holden are aceeași posesivitate ca și restul familiei, doar că, la el, e învelită în umor. Și încă mă mai întreb de unde scoate toate prostiile! Cu toate astea, e suficientă o privire de-a mea atunci când este cazul și devine imediat serios, deci mă descurc mai mult decât bine.

D: Dacă nu ai fi ales să pleci pentru a-ți făuri o viață normală departe de vedetismul ce te înconjura acasă, cum crezi că ai fi ajuns astăzi?

K: Nu știu. Probabil că tot mi-aș fi croit propriul meu drum până la urmă, așa cum mi-am dorit, dar nu cred că aș fi fost la fel de fericită. Știi bine că nu suntem chiar o familie normală. Suntem mulți și suntem cam nebuni, dar suntem perfecți unul pentru altul în toată nebunia noastră.

D: Sam, ai fi recunoscut vreodată în fața lui Heaton ceea ce simțeai pentru el, dacă nu s-ar fi intervenit în viața voastră?

S: Nu știu. Poate că da, în cele din urmă. Când m-a scăpat gura și i-am pomenit lui Kim de faptul că sunt îndrăgostită de Heaton, am fost… speriată. Nu credeam că există vreo șansă ca noi să trecem la ceva mai mult decât prietenia care ne lega de-atâția ani, pentru că și el și-a ascuns sentimentele extrem de bine. S-a dovedit că acea scăpare, și Kim, bineînțeles, ne-au schimbat viața.

D: Draga mea Marlene, ai avut parte de cea mai nonconformistă cerere în căsătorie, de până acum, de la un Morgan. Te consideri o norocoasă? 

M: Mi s-a pus adeseori această întrebare, iar răspunsul meu este același: a fost o cerere perfectă și da, sunt o norocoasă. Nu contează unde ești cerută în căsătorie, nici dacă e o ambianță romantică sau nu. Nu contează nici dacă există acel inel. Singurul lucru important este ca acea persoană să te iubească cu adevărat și suficient de mult încât să își dorească să vă petreceți viața împreună.

D: Care a fost ultimul gest romantic pe care băieții l-au făcut pentru voi?

M: M-a dus într-un parc de distracții. Am fost doar noi doi, am mâncat vată de zahăr și ne-am urcat în toate aparatele. Ne-am simțit ca doi adolescenți.

K: Un weekend prelungit la Bora Bora. Hayden m-a răsfățat cu ciocolată și înghețată, mâncată în brațele lui, și mi-a dăruit o brățară de care atârnă trei litere H. Am privit împreună apusuri și răsărituri de soare.

S: Am găsit dormitorul plin de flori. Nu era niciun eveniment, nu sărbătoream nimic, dar Heaton știe că îmi plac mult florile.

D: Dar pe care l-ați făcut voi pentru ei?

K: L-am invitat la un club country ca să-i arăt că putem dansa și împreună. Am reușit câțiva pași apoi, ca de obicei, am stat îmbrățișați și doar ne-am legănat pe muzică. Cred că eram caraghioși printre toți cei care țopăiau, dar nouă nu ne păsa. Ne-a amintit de prima oară când Hayden m-a strâns în brațe, pe motiv că mă învăța să dansez.

M: Am schimbat patul. Din nou. Hahaha! Glumesc! Sau nu.

S: O plimbare cu balonul. Eu eram fermecată de peisaj, Heaton de mine. Nu știu cât de romantic a fost totul, dar dacă mă iau după noaptea care a urmat, cred că l-am impresionat.

D: Ne-ați putea povesti o fază amuzantă din viața de părinte în care protagoniștii erau chiar soții voștri? Poate să fie și una la comun. :))

Cumnatele: Când i-am lăsat singuri pe ei trei cu toți copiii, iar noi ne-am răsfățat cu o zi la Spa. Trei bărbați și șapte copii cu vârste între unu și cinci ani? Un adevărat coșmar! Când ne-am întors, casa era plină de pene, pentru că s-au bătut cu pernele și au rupt vreo câteva, nu mai spunem de jucăriile și mâncarea care erau peste tot. A fost prima și singura dată în care i-am văzut depășiți de situație. Au avut ceva probleme cu schimbatul scutecelor lui Stuart, care era cel mai mic, dar care era foarte activ. Nu i-au putut prinde un nou scutec, iar Holden, ca un tătic mândru ce era, l-a lipit cu bandă adezivă. De fapt, jumătate de scutec era învelit în bandă adezivă. Când ne-am întors, soții noștri ne-au privit ca pe niște minuni coborâte din cer, dar când le-am spus că tot ei trebuie și să spele copiii, să-i culce și să facă curat pentru că nu voiam să ne stricăm unghiile proaspăt lăcuite… Dap, fețele lor disperate ne-au făcut să râdem cu lacrimi și încă mai glumim pe seama lor din cauza asta

D: Cât de mult v-au terorizat copiii pe când erau mici? Și ce măsuri ați luat pentru a-i pune la punct?

K: Hailey a fost o fetiță cuminte. În plus, fiind singura fetiță, cam toată lumea voia să stea cu ea, așa că nu mi-a dat prea mult de furcă. Gemenii, în schimb, au fost niște drăcușori care se întreceau în năzbâtii. Erau doi, deci aveam mereu emoții duble. Hayden se distra de câte ori făceau vreo boacănă, dar eu mă dădeam de ceasul morții. Am învățat repede că cel mai bine era să mă prefac supărată, așa toți trei se învârteau în jurul meu, încercând să mă determine să îi iert. Când au crescut, a trebuit să schimb tactica. Era o nebunie când se întâlneau toți șase, așa că aveam nevoie de altceva. Nu sunt adepta bătăilor, așa că puneam furtunul cu apă pe ei. Când erau afară. Dacă erau în interior, o cană de apă rece făcea minuni, mai ales că ei erau cei care trebuiau să ștergă tot și să facă ordine după aceea.

S: Nu cred că am fost mai terorizată decât alte mame. Nu-mi plăcea când se băteau, chiar dacă o făceau în joacă. Am fost mai speriată când, pe la 5 ani, Scott a căzut de pe bicicletă și și-a rupt mâna. Heaton, calm ca de obicei, ne-a urcat pe toți în mașină și ne-a dus la spital. M-a consolat spunându-mi că ăsta e doar începutul și a avut dreptate. Până când băieții au ajuns la adolescență, au mai fost mâini rupte, un picior rupt și capete sparte. Ca să-i fac să se potolească, era suficient să mă încrunt la ei, cu mâinile în șolduri. Ăsta era semnul că au întrecut măsura. Și se potoleau!

M: Pentru că Michael și Matt erau puțin mai mici decât băieții lui Kim și Samantha, eram deja obișnuită de la ceilalți cu firea activă a copiilor Morgan. Eu am fost terorizată de câte ori se urcau în copaci și mă enerva că Holden, în loc să-i certe, se cățăra și el cu ei. Am fost tentată de câteva ori să îi pocnesc pe toți trei, dar am descoperit că o lacrimă falsă are mai multă putere. Nu sunt o bună acriță, dar cu ei mergea întotdeauna. Și încă mai merge!

D: Vă simțiți mai dominante acum că familia începe să se înmulțească pe partea feminină?

S: Oarecum. Eu nu am o fată și nici nepoțică, dar le iubesc pe Hailey, Heather și pe Angel ca și cum ar fi ale mele și e o încântare că numărul fetelor crește, spre disperarea bărbaților.

M: Angel a fost o surpriză pentru toată lumea, dar a învățat extrem de repede ce înseamnă să fii născută o Morgan și cum să îi joace pe toți după cum vrea ea. Poate că suntem mai puține numeric, dar nu suntem nicidecum dominate. Și să-ți mai spun ceva: Angel a moștenit firea lui Holden, deci face cât zece!

K: Nu m-am simțit copleșită de predominanța masculină din familia Morgan pentru că era ceva la care mă așteptam, dar asta a făcut ca legătura mea cu Hailey, cea de mamă – fiică, să fie mult mai puternică. Nu o dată ne-am coalizat împotriva lor și întotdeauna noi am fost cele care am câștigat. În plus, băieții ne-au adus fete. Aria și Dakota sunt minunate, potrivindu-se perfect cu nebunia generală a familiei.

D: Un moment în care v-ați aprins rău, dar unul dintre copii v-a întrerupt. Cum s-a terminat?

M: Nu au existat momente în care să fim întretrupți, pentru că Holden se asigura întotdeauna de asta. Și-a instruit băieții să nu intre niciodată peste noi, iar uneori chiar anunța în gura mare că nu vrem să fim deranjați. La început, am fost jenată când o făcea, dar toată lumea se comporta ca și cum era ceva normal, așa că…

S: Dormitorul nostru are cheie, așa că… Desigur, au existat dăți când au bătut la ușa noastră în momente mai… delicate, dar Heaton ieșea un minut sau două și rezolva problema copiilor imediat, apoi se întorcea la mine.

K: Hayden nu s-a ferit niciodată să arate cât de mult mă iubește și nici să mă țină mereu în brațe. De fapt, cred că ar părea ciudat dacă nu ar face-o. Noi așa am fost de la bun început, iar copii au crescut știind că sunt momente în care ne dorim să fim numai noi doi și le-au respectat.

D: Ultima carte citită? Ultimul film văzut împreună cu soțul vostru?

S: Moarte pe Nil de Agatha Christie, pentru că îmi plac misterele și cărțile polițiste.

M: Un volum de poezii ale lui John Keats. Ultimul film l-am văzut împreună toți șase, vă spune Kim despre care e vorba.

K: Ultima carte pe care am început-o am primit-o cadou de la Samantha și Marlene. Încă nu am terminat-o, dar am fost la ecranizarea ei și i-am luat și pe băieți cu noi. Cincizeci de umbre ale lui Grey. A fost o nebunie totală! Hayden, Heaton și Holden au fost printre puținii bărbați din sală și nu s-au simțit prea bine la început. Hayden m-a bombănit la început că l-am cărat la acel film, apoi a întors totul în favoarea lui. „Vezi, ăsta e mai nebun decât mine! Eu nu ți-aș face așa ceva!” Nici Heaton sau Holden nu s-au lăsat mai prejos, iar după prima jumătate de oră de film, era ca la circ. Jumătate din femeile din sală nu se mai uitau la ecran, ci ne sorbeau bărbații din priviri, iar cealaltă jumătate era pe sub scaune, tăvălindu-se de râs. A trebuit să plecăm înainte să sară vreo nebună pe ei sau să fim dați afară de cei de la pază.

D: Când le-ați spus ultima dată „te iubesc” fraților Morgan? Cât de des faceți asta?

S: Astăzi. Cel puțin o dată pe zi.

K: Astăzi. Zilnic.

M: Astăzi. Zilnic.

D: Primul cuvânt la care vă gândiți atunci când îi aveți în față pe bărbații voștri?

K: Chiar și după atâția ani, când Hayden mă țintuiește cu privirea, simt o mulțime de lucruri. Cu greu aș putea găsi doar un singur cuvânt care să cuprindă toate sentimentele și gândurile mele din acel moment. Cred că dragoste ar fi cel mai complex.

M: Dragoste și veselie, pentru că astea două merg mână în mână când e vorba despre Holden.

S: Dragoste, în primul rând. Apoi o mulțime de alte sentimente.

D: Câteva gânduri pentru cititorii voștri?

K: Vă mulțumim că ne-ați fost alături în toată povestea asta nebună pe care a creat-o Corina și sperăm că v-am făcut să zâmbiți măcar.

S: Să nu ne uitați!

M: V-aș da niște sfaturi despre paturi, dar cred a făcut-o deja Holden suficient de des, așa că o să mă rezum să vă mulțumesc că ne-ați citit povestea.

D: Vă mulțumesc pentru că mi-ați acceptat invitația de a-mi acorda din timpul vostru și sper să ne mai auzim!

Cumnatele: Și noi îți mulțumim!


Puteți achiziționa Triplu H (2 volume), dar și restul cărților autoarei de pe site-ul Editurii Hathor.

Ne citim data viitoare! ^^

*Edit realizat de Ioana Duță.

capture-20160928-044054