Publicat în Reviews

Un tron întunecat (Trei Coroane Întunecate #2) de Kendare Blake (recenzie)


20190213_130844

Descriere

În lumea lor magică întunecată, Katharine, Arsinoe și Mirabella își continuă lupta. Pe viață și pe moarte. Katharine cea toxică, sora cea mai plăpândă, este acum mai puternică decât oricând. Naturalista Arsinoe, descoperind adevărul despre puterile ei, trebuie să-și dea seama cum să-și folosească talentul secret în propriul interes, fără să îl dezvăluie însă nimănui. Elementala Mirabella se confruntă cu atacuri pe care nu le poate împiedica și care îi pun în pericol pe cei din jurul ei. Mister, intrigi, comploturi, crime, răzbunări și trădări, totul este permis în lupta celor trei surori pentru coroană.

Povestea deja întunecată a lui Blake capătă nuanțe și mai întunecate. Un stil de o austeritate delicată, un ritm echilibrat, o acumulare de numeroase întorsături de situație șocante, care conduc către un punct culminant exploziv. O carte superbă într-un fel dureros și înspăimântător de fascinantă. – Kirkus Reviews

Gândurile mele

Al doilea volum al seriei mi s-a părut a fi cu mult peste primul: mai bun, mai dinamic, mai întunecat. Avem parte de noi dezvăluiri neașteptate, de secrete cutremurătoare și de răsturnări de situație pe măsură. Se varsă mult sânge și sunt sacrificate vieți, doar pentru a le face mai ușoară calea Reginelor spre tron. Iar acestea se simt în continuare constrânse să-și câștige coroana prin orice vicleșug, uneori fără ca ele să știe de intervenția altcuiva decât atunci când este prea târziu, deși erau convinse și încurajate că se vor descurca singure.

„O regină tânără nu are decât o țintă, și aceea este coroana.”

Insula Fennbirn și Zeița își cer nerăbdătoare drepturile și așteaptă ca următoarea Regină să-și facă prezența victorioasă cât mai curând. Surorile se confruntă cu numeroase probleme, atât între ele, cât și amenințări ce vin de la cei din jur. Propria conștiință nu le dă pace, vor să încheie odată pentru totdeauna acest joc macabru și periculos la care sunt supuse și să-i supraviețuiască, rămânând în viață.

Cât despre Anul Ascensiunii, acesta este în plină desfășurare, obligându-și cele trei Regine să-și ducă lupta pe viață și pe moarte până la capăt, până când doar una va mai sta în picioare. Însă generația actuală de triplete nu este la fel ca și celelalte anterioare. Mezina Katherine este singura determinată să se răzbune și să ia ce consideră că îi aparține de drept – Coroana, pe când celelalte două tinere caută să scape cu viață și să găsească o cale prin care să trăiască în siguranță toate trei, ca în copilărie, fără să se teamă de ziua de mâine.

„Ce a rămas din ele e mai oribil decât oasele albe și pielea lor cenușie.
Sunt speranțele lor distruse. Aerul e plin de amărăciunea lor.”

De asemenea, ultimele pagini ale primului volum ne-au dezvăluit că unele Regine au un cu totul alt har decât cel de care se știa. Arsinoe descoperă că este o toxică după ce se înfruptă nestingherită din câteva bomboane otrăvite. Două Regine cu același har într-o singură generație nu este ceva care să se întâmple prea des. Chiar deloc, aș putea adăuga. Katherine nu pare a fi toxica de care să se simtă mândrii ai săi, când abia de este în stare să suporte otrăvurile care-i sunt introduse în corp. Deși ea s-a obișnuit cu toxinele în tot acest timp, cred că, mai mult ca sigur, rolul ei a fost inversat cu al Arsionoei. Oare Regina Mamă nu a știut ce har au de fapt cele două fiice, de le-a trimis în locurile de care nu aparțineau, sau a făcut-o intenționat, cu bună știință, sperând că generația lor avea să schimbe lucrurile în mai bine?

PSXHk97.png

„- Nu-mi vine să cred ce bine te simți, îi șoptește el, uimit.
A fost atâta otravă… suficientă pentru a ucide un om de două ori mai mare ca tine.
– Suficientă pentru a ucide douăzeci de oameni, îl corectează ea. Dar nu-ți face griji, Nicolas. Consum otrăvuri de când eram copil. Practic, acum sunt făcută din otravă.”

Și pentru că tot suntem la Katherine, să vorbim puțin despre ea. Îndrăgostită până peste cap de Pietyr, nepotul Nataliei, tânăra s-a încrezut în el și a ajuns împinsă în abisul prezent pe Domeniul Breccia, inima neagră a insulei, unde sălășluiesc Reginele moarte de generații. Sufletele acestora au pus stăpânire pe fată și au ajutat-o să se ridice mai puternică și mai crudă ca oricând, cu o dorință arzătoare de a se răzbuna. Pentru asta, a fost nevoită să-și sacrifice propriul suflet și să se lase controlată de cele ce n-au reușit să răzbească la timpul lor, devenind astfel o Regină Moartă-Vie, o otravă în stare pură.

eRpgzlr.png

„Nu vreau să le ucid. Și nu cred că ele vor într-adevăr să mă ucidă.

Arsinoe a rămas preferata mea și după acest volum, deși îmi venea s-o cert pentru că a acceptat să folosească magia joasă a lui Madrigal, mama lui Jules, pentru a se apăra de surorile sale. M-am bucurat însă că și-a descoperit propriul har, deși o voiam naturalistă și speram să-și găsească familiarul în cele din urmă. Am fost fericită pentru legătura regăsită cu Mira, ajutându-se una pe alta și sperând că o vor atrage și pe micuța Kate de partea lor, în ideea de a destrama tradiția insulei. Iar legătura cu Billy, unul dintre pețitorii continentali, este pur și simplu adorabilă. Amândoi fac o pereche pe cinste.

4oLM19L.png

„- Tu ai impresia că dacă am fost crescută pentru coroană,
nu pot să gândesc cu capul meu.”

Cea mai mare dintre surori, elementala Mirabella, a început să-mi placă aproape la fel de mult ca Arsinoe. Chiar dacă a avut unele momente de cotitură, i-am înțeles oarecum alegerile și mi-a devenit mai simpatică pe parcurs. Mai ales pentru apropierea și afecțiunea față de sora ei, reciprocitate și din partea Arsinoei. Mi-a părut totuși rău pentru că nu a ajuns să se bucure mai mult de iubirea pe care i-o purta lui Joseph, prietenul lui Jules. Fără intenție, au rănit-o pe naturalistă cu scurta lor idilă dintr-o noapte furtunoasă petrecută cu puțin timp înainte de începerea Ascensiunii. Iar, pe lângă asta, a trebuit să se resemneze și să accepte că tânărul era al fetei cu puma.

8095f142d6b7194f84128568aaab1db3.jpg

Neînfricata Jules Milone, prietena cea mai bună și gardianul Arsinoei, descoperă că harul i-a fost legat la naștere de către mama ei și că aparține de fapt războinicilor din Bastian, purtând blestemul legiunii. Un blestem ce stă sub semnul nebuniei și care ar putea distruge insula și pe ea însăși. Se va antrena din greu să-și stăpânească puterea, pentru a reuși să o ajute pe Arsinoe în lupta necruțătoare împotriva lui Katherine cea întunecată. Îi va ierta lui Joseph „mica” ieșire cu Mira și se va bucura de timpul petrecut cu el, chiar dacă este limitat. O va accepta chiar și pe elementală pe lângă ei, de dragul prietenei sale, descoperind totodată că poate avea o oarecare încredere în ea.

„Pe frunte, coroana ei zgâriată fusese șearsă de sânge, curățată,
și acum se vedea din nou doar banda simplă, neagră.”

Jocurile de culise ale Consiliului Negru și ale Preoteselor le împiedică pe triplete să facă ceea ce își doresc cu adevărat. Fiecare vrea ca propria Regină să ocupe tronul întunecat și sunt în stare să calce pe cadavre pentru ca asta să se întâmple, indiferent cine le va ține calea. Personajele noastre încep să se maturizeze și să observe cu mare atenție ceea ce se petrece în jur. Încearcă să gândească singure și să nu se mai lase controlate de semenii lor care le vor împotrivă.

Întunericul își întinde brațele insinuante în fiecare loc de pe suprafața Fennbirn-ului, profitând de toți cei care îi cad în capcană. Nu se dă în lături de la a-i face martorii evenimentelor nefaste care au loc. Comploturile, trădările și vicleniile sălășluiesc avide de putere, încolțind și mai multă teamă în sufletele oamenilor de pe insulă, iar Reginele se luptă să-și impună propria voință pentru a schimba vrerea Zeiței.

Nota mea: 5/5

nota 5

Photo: pinterest

langit-merah.regular

Reclame
Publicat în De prin blogosferă

#Fiidiferit şi #Citeşte


48223601_267388790625441_3442450067661783040_n

Editura UP – Unconventional Publishing –  site

Proiecte:

#Fiidiferit #Citeşte este o campanie care se adresează în special publicului tânăr, cu vârste cuprinse între 15-18 ani. Editura UP susţine şi promovează scriitorii români contemporani, iar acest proiect are ca scop aducerea adolescenţilor – şi nu numai – mai aproape de carte şi de lectură. Prin acest început de drum, îşi propun iniţierea unei serii de evenimente organizate cu sprijinul bibliotecilor judeţene, al librăriilor din mai multe oraşe şi, nu în ultimul rând, al conducerii liceelor din Bucureşti şi din ţară.

Un alt proiect este Clubul de lectură Eu citesc!. Acesta este un concept diferit. Pornind de la ideea de book club clasic, vor aduce un plus de dinamism prin participarea scriitorilor la dezbaterea romanelor propuse, astfel că îi veţi putea cunoaşte personal, le veţi putea pune întrebări şi veţi putea afla povestea din spatele poveştii.

Douăsprezece evenimente, doisprezece scriitori.

Primele întâlniri din cadrul clubului de lectură:

Evenimentele vor avea loc la Cafeneaua LENTE.
Un proiect realizat în colaborare cu Literatura pe tocuri.
Înscrierile se fac pe adresa contact@edituraup.ro sau la telefon 0742881416.

De asemenea, puteţi găsi deja la precomandă romanul Fugi! cu autograful personalizat al Oanei Arion. Curând, ne vom bucura din nou de seria Nemuritor a autoarei, dar şi de seria Alina Marinescu şi romanele Traficantul de umbre, Viaţă dublă la Veneţia şi Fantoma de pe lac, ale Monicăi Ramirez. Staţi cu ochii pe ele! ^^

Blogurile partenere: detalii aici

imageedit_1_9175619769

Publicat în Reviews

Îngerul întunecat (Orașul îngerilor #1) – Mihaela Strenc / recenzie


20190125_143248

Descriere

De milenii, Veghetorii îi apără pe oameni de strigoi și de creaturile lumii de dincolo. Ana ignoră regulile ce le obligă pe Veghetoare să-și aleagă tineri la fel ca ele și intră într-o relație cu un bărbat fermecător, dar cu un trecut întunecat. Iubitul ei ascunde însă un secret care o va pune față în față cu cele mai negre coșmaruri ale ei. Acesta este în realitate fiul conducătorului, un Veghetor care a fost izgonit din familie după ce s-a aflat că s-a dedat unor practici interzise. Dar asta nu e cea mai mare problemă a Anei…

Gândurile mele

Deși s-a mișcat lent cu acțiunea, povestea a decurs destul de bine din alte puncte de vedere, cel puțin până la partea a doua a acesteia. Apoi m-am simțit băgată în ceață de evenimentele care se petreceau. Stilul autoarei este unul simplu, fără înflorituri, iar cartea se citește repede. Mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe detalii din lumea Veghetorilor, însă poate următorul volum va fi mai bine ancorat în subiect și va elucida unele mistere.

„– Făpturile demonice sunt împărțite în mai multe categorii: începătorii, cei ascunși, strigoii, stăpânitorii. Dar n-ai de ce să te temi. Câtă vreme în tine e lumină, nu vei păți nimic.”

„Între tărâmuri umblau ființe primejdioase: suflete rătăcite, strigoi, orbiuri. Acestea din urmă erau entități malefice create de oameni înzestrați cu o mare forță mentală; orbiurile, fiind lipsite de conștiință de sine, erau ușor de nimicit, însă nu trebuia să le subestimezi.”

Ana este o Veghetoare (descendentă din Casa Norilor) și are grijă ca zona ei să fie apărată de creaturile întunericului. Mă așteptam să o văd într-o manifestare de genul, ca să aflăm cum își desfășoară activitatea, dar nu s-a întâmplat nicidecum așa. Încă tânjind după fostul iubit, tânăra acceptă să iasă să petreacă cu fetele într-un club și se trezește prinsă în mrejele atrăgătorului Alex, atracția dintre cei doi atingând cote maxime. Seara se termină cu ea acasă la el, pierdută în brațele lui, seară ce va anunța totodată și începutul problemelor ce vor urma.

Pe zi ce trece, Ana se simte tot mai legată de bărbat și nu are puterea de a se îndepărta de acesta, oricât și-ar dori să pună uneori un zid între ei. Totul decurge mult prea repede. Ajung să se mute împreună la scurt timp de când s-au cunoscut, atracția nesănătoasă dintre ei îi ține strâns lipiți unul de celălalt, iar Alex se poartă curtenitor și neașteptat de frumos cu ea. Ana știe însă că ceva se întâmplă, dar nu-și poate da seama care este exact problema. Acel ceva îi acapară total mintea, aruncând un văl de ceață asupra ei, nedorind s-o lase să vadă care este de fapt adevărul. O senzație ciudată și întunecată răzbate dinspre partenerul ei, iar cheful de viață începe să se evapore, lăsând-o extenuată și cu gânduri negre tot mai des.

„Întunericul e frumos. Există frumusețe și într-un copac distorsionat, și într-o casă abandonată, și într-un zid în ruină. Dar oamenii trec pe lângă ele, fără să le vadă cu adevărat.”

Atunci când este lovită din toate părțile, obiectele se mișcă prin casă, ușile se deschid și se închid singure, iar Alex îi spune că doar i se pare și că ar trebui să se odihnească mai mult, crede că este pe cale să înnebunească, imaginația bogată fiind cea care îi joacă feste. Însă cumva știe că este ceva necurat la mijloc și că iubitul ei îi ascunde lucruri. Este hotărâtă să descopere ce se întâmplă, chiar dacă ceea ce va afla o va face să renunțe la Alex, poate pentru totdeauna.

„- Diana l-a prefăcut în asta, l-a devorat pe dinăuntru și i-a luat totul. Ca să se aline, Iustin a început să se hrănească cu lumina oamenilor. Când s-a aflat, a trebuit să îl dau afară din familie.”

„N-avea cui să ceară sfatul, căci dacă se răspândea vestea că o Veghetoare avusese o relație cu unul dintre cei ascunși, problema urma să escaladeze.”

Nu am reușit să empatizez mai deloc cu personajele. Poate doar puțin cu Ana. Personal, cred că a acceptat mult prea ușor să se mute împreună cu Alex, mai ales că îl cunoștea de foarte puțin timp. S-a lăsat pe mâinile lui, crezându-se în siguranță și sperând că avea să-și revină după marea dragoste pierdută, dar s-a înșelat. Clipele de fericire de lângă acesta vor fi umbrite de comportamentul schimbător al bărbatului de care începe să se îndrăgostească. Nu va dura mult până când va afla ce ascunde: este fiul alungat al Conducătorului lor. Va putea ea să-l părăsească, în ciuda iubirii ce i-o poartă?

Un început de serie care mi-a trezit interesul mai curând prin prisma acestor Veghetori ce luptă împotriva întunericului. Sunt curioasă să aflu tot ce ne poate oferi autoarea despre ei și despre puterile lor, dar și de cum va evolua povestea mai departe. De asemenea, sper că voi descoperi și răspunsurile pe care le caut în privința celor petrecute.

Nota mea: 3/5

nota 3

langit-merah.regular

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Book-tag: Romance


Deoarece nu se putea să las să treacă luna Februarie fără un tag pe măsura dragostei ce plutește în aer, am căutat prin blogosferă unul ceva mai romantic pentru a fi în ton cu atmosfera.

1| Romance instantáneo ♥ Un libro en el que los protagonistas se enamoran muy rápido. // Iubire instant O carte în care protagoniștii se îndrăgostesc foarte repede.

Duologia Triplu H de Corina Cîndea. În fiecare dintre cele două volume, protagoniștii se îndrăgostesc instant, de parcă așteptau doar clipa în care privirile să li se întâlnească și iubirea să le poarte pașii unul spre celălalt. Atât Kim & Hayden, cât și fiica lor, Hailey, cu al ei pretendent, Cameron, formează un cuplu în scurt timp de când s-au cunoscut.

2| Romance a primera vista ♥ Un libro donde la pareja se enamora con sólo mirarse. // Dragoste la prima vedere ♥ O carte în care cuplul se îndrăgostește la prima vedere.

Alina & Alex din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez. Deși aceștia se îndrăgostesc de la prima întâlnire, durează ceva timp până vor fi cu adevărat împreună.

3| Romance distópico ♥ Un libro donde la pareja desarrolle su amor en un mundo distópico. // Distopie romantică ♥ O carte în care perechea își dezvoltă iubirea într-o lume distopică.

Jocurile foamei de Suzanne Collins. Katniss & Peeta. Nu e chiar un cuplu pe care să-l agreez, însă par potriviți unul pentru altul.

4| Romance doloroso ♥ Libro donde la pareja protagonista te haya hecho llorar o enojarte. // Iubire dureroasă O carte în care protagoniștii te-au făcut să plângi sau să te enervezi.

Alina & Marius din aceeași serie de mai sus a Monicăi. Am plâns mult pentru finalul lor. Încă am resentimente pentru ceea ce s-a întâmplat. *îșitragenasulamintindu-și*

5| Romance paranormal ♥ Libro donde haya esta clase de amor. // Paranormal & romantism  O carte în care are loc o astfel de iubire.

Atracție periculoasă de Amanda Quick. Povestea de dragoste se petrece într-un astfel de cadru. Ea se poate folosi de puterea cristalelor, iar el este un maestru al hipnozei.

6| De romance a amor perfecto ♥ Una pareja que se te hizo perfecta. // De la romantism la dragoste perfectă Un cuplu care ți se pare perfect.

Nu există perfecțiune, însă dacă ar fi să aleg un cuplu cel mai aproape de tot ceea ce înseamnă această noțiune, i-aș alege pe Victoria & Arrio din seria Nemuritor de Oana Arion. O pereche superbă care se potrivește din toate punctele de vedere. Nu ți-ai putea dori în veci ca cei doi să fie cu altcineva, pentru că sunt ceea ce au nevoie împreună.

7| Cita romántica ♥ Una escena donde se narre una cita entre los protagonistas. // Întâlnire romantică  O scenă în care se descrie o întâlnire între protagoniști.

După două luni, trecute cu o răbdare extraterestră, Cam reușește să o convingă pe Avery să iasă cu el la o primă întâlnire (Te aștept – J. Lynn).

PS. Speră că pentru a doua nu va fi nevoit să aștepte tot atât de mult. :))

8| Frase amor preferida ♥ Tu frase romántica preferida. // Citatul de dragoste preferat Citatul tău romantic preferat.

„- Eu vreau să fiu aici cu tine, Avery. Nu-i nevoie să-ți faci griji că trebuie să mă impresionezi sau să mă lași cu gura căscată. Asta ai făcut-o deja.” – Te aștept, J. Lynn


Le provoc pe Maco de la Lectură pentru suflet și pe Simona de la Adventures after tea. Dacă sunt și alți doritori romantici, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile la această postare. ^^

Photo: pinterest

77hnc

Publicat în Fragmente

Fragmente #17 | Te aștept – J. Lynn/Jennifer L. Armentrout


„Culese o foaie de hârtie și își ridică privirile.
– Introducere în astronomie? Și eu tot acolo mă duceam. Grozav. Tot semestrul aveam să-l văd pe tipul pe care aproape îl omorâsem pe hol.
– Ai întârziat, am zis eu neinspirată. Îmi pare foarte rău.
Cu toate cărțile și pixurile la loc în geanta mea, el se ridică și mi-o înapoie.
– E în regulă.
Zâmbetul acela arcuit se lărgi, dând la iveală o gropiță în obrazul stâng, dar nu și pe cel drept, totuși.
– Sunt obișnuit ca fetele să se arunce pe mine.
Am clipit des, crezând că nu l-am auzit bine pe frumosul cu ochi albaștri, pentru că sigur nu spusese ceva atât de stupid. Ba spusese și nu terminase.
– Încercarea de a-mi sări în spate e nouă, totuși. Oarecum, mi-a plăcut.
Simțindu-mi obrajii în flăcări, l-am repezit brusc:
– N-am încercat să-ți sar în spate, nici să mă arunc pe tine.
– Nu? Rânjetul într-o parte rămase. Ei, ce păcat. Ar fi făcut să fie cea mai bună primă zi de școală din istorie.”

2019-01-12_121205.png

„- Deci, dacă eram urâtă, n-ai mai fi fost drăguț cu mine?
Cam se răsuci pe un picior ca să mă privească în față. Chiar și cu o treaptă mai jos, era mai înalt decât mine.
– Tot aș fi fost drăguț cu tine și dac-ai fi fost urâtă.
– OK.
Un zâmbet malițios îi flutură pe buzele pline. Își plecă fruntea și vorbi:
– Doar că nu ți-aș fi oferit niciun fursec.”

2019-01-12_121205.png

„- Așadar, pe baza experienței tale de la prima întâlnire, vrei să mai ieși și la a doua?
O senzație plăcută cocea în pieptul meu.
– La o a doua, în general?
– În general.
Am ridicat din umeri și apoi am gustat și eu din ciocolata mea.
– Ei bine, asta a fost o primă întâlnire foarte bună. Dacă a doua întâlnire ar fi la fel ca asta, atunci cred că aș vrea.
– Hmm. Cu oricine sau… ?
Mi-am coborât ochii.
– Nu cu oricine.
– Deci ar trebui să fie cineva anume?
Senzația plăcută se răspândi până în vârful degetelor.
– Cred că ar trebui să fie.
– Interesant, murmură el, luând încă o sorbitură.
Când se uită la mine, ochii lui sclipiră clar. Dumnezeule. Mă îmbătasem. Ochii sclipiseră la mine.
– Și acest cineva anume trebuie să aștepte alte două luni, dacă te invită?
Nu-mi puteam stăpâni zâmbetul, așa că am mai luat o înghițitură.
– Depinde.
– Oh.
– De dispoziția mea.”

2019-01-12_121205.png

„- Avery?
Am tresărit când mi-am auzit numele și mi-am scăpat sticla goală de bere. A zăngănit pe asfalt și s-a rostogolit sub mașina cuiva. Oops.
Cam venea cu pași mari pe alee, spre mine, cu vântul răsfirându-i șuvițele de păr ondulat pe frunte. Ce se întâmplase cu șapca? Îmi plăcea șapca. Expresia de pe fața lui mi-a răscolit măruntaiele.
– Ce mama naibii faci aici?
– Eu… mă uit la stele.
– Ce?
Se opri lângă mine și se lăsă pe vine.
– Avery, sunt vreo două grade minus. O să te îmbolnăvești iar.
Am ridicat din umeri și mi-am întors privirea.
– Tu ce faci aici?
– Te căutam pe tine, tâmpită mică.
Mi-am întors iute capul spre el și mi-am mijit ochii. Poate că erau numai două grade cu minus afară, dar tequila era caldă în burta mea și mă inflamă.
– Pardon? Tu ești aici, afară, așa că și tu ești un tâmpit, tâmpitule.
Buzele îi zvâcniră, de parcă încerca să nu zâmbească.”

6

Publicat în Books I've Read/Wrap-up

Wrap-up #8 | ianuarie 2019


Deși aveam în plan să citesc mai mult luna aceasta, poate-poate reușeam performanța de anul trecut, nu am avut starea necesară. Am avut parte de două lecturi ce m-au „terminat” emoțional și nu m-am putut concentra pe altceva în unele zile.

20190119_161111

5/5

Recenzie.

„- Pentru că știi, tati, când ești atât de sus, treci de nori și e ca și cum ai fi într-un avion, și poți vedea navele spațiale și soarele și toate stelele…”

Prima carte care mi-a făcut asta a fost al nostru este cerul de Luke Allnutt. O poveste sfâșietoare care m-a făcut să plâng. Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit-o. Te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

img-20190110-wa0003

4/5

Recenzie.

„- OK, zise Shane. Asta… asta n-ar fi trebuit să se-ntâmple.
– Probabil că nu, acceptă ea. Dar plec peste două zile. Ar fi fost o prostie dacă nu te-aș fi sărutat măcar o dată.”

Am căutat ca următoarea lectură să fie total opusă celei de dinainte, așa că am început o serie fantasy pe care voiam să o citesc de mult timp. Vampirii din Morganville de Rachel Caine. Până acum am citit doar primele două volume – Casa de sticlă și Balul fetelor moarte. Ambele mi-au plăcut la fel de mult și sper să continui în februarie cu alte două volume din serie, pentru a urmări peripețiile celor patru adolescenți: Claire, Eve, Shane și Michael. O serie fantasy adolescentină cu un început promițător. Povestea te prinde imediat și devii dependent de fiecare pagină pe care o dai într-un ritm amețitor, din dorința de a descoperi cât mai multe despre vampirii din Morganville și despre istoria străveche țesută în jurul lor.

20190125_143248

3/5

Nedorind să las provocările deoparte și în acest început de an, m-am înscris cu mare entuziasm la un maraton pentru tot anul 2019. Astfel că mi-am ales pentru ianuarie o carte cu titlul format din două cuvinte și cu mai puțin de 300 de pagini, așa cum ni se cerea. Această carte s-a nimerit să fie Îngerul întunecat de Mihaela Strenc, care deschide seria Orașul îngerilor.

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.”

Povestea a decurs destul de okay, cel puțin până la partea a doua a cărții unde m-am simțit băgată în ceață. Stilul autoarei este ușor de digerat, iar cartea se citește repede. Mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe din lumea Veghetorilor, însă poate următorul volum va fi mai bine ancorat în subiect.

Ana este o Veghetoare și are grijă ca zona ei să fie apărată de creaturile întunericului. Mă așteptam să o văd într-o manifestare de genul, ca să aflăm cum își desfășoară activitatea, dar nu s-a întâmplat așa. Încă tânjind după fostul iubit, tânăra iese să petreacă cu fetele și se trezește prinsă în mrejele lui Alex, atracția dintre cei doi atingând cote maxime. Pe zi ce trece, Ana simte ceva ciudat și întunecat venind dinspre bărbat, iar cheful de viață începe să se evapore, lăsând-o extenuată și cu gânduri negre. Atunci când este lovită din toate părțile, ușile se deschid și se închid singure, iar Alex îi spune că i se pare și că ar trebui să se odihnească, crede că e pe cale să înnebunească. Însă știe că e ceva necurat la mijloc și că iubitul ei îi ascunde lucruri. E hotărâtă să descopere adevărul, chiar de acesta o va face să renunțe la Alex.

49748532_1539594879477304_4404239042196013056_n.jpg

În continuare, pentru o altă provocare, datorată aceluiași grup în care m-am înscris și la cea anterioară, am avut de ales maxim 3 cerințe din 10, iar apoi, după ce ni se dezvăluiau titlurile din spatele lor, trebuia să citesc cel puțin unul din alegerile făcute de mine:

6. Foc și Basm – Aleasa Dragonului – Naomi Novik
7. Dragostea nu iubește ura – Nu veți avea ura mea – Antoine Leiris
8. Vise din spini – Trandafirii din Mexic – Pam Minox Ryan

Am citit, după cum se observă și din poza de mai sus, titlul corespunzător cifrei 7.

„Cu o rafală de mitralieră, ei ne-au stricat puzzle-ul. Și atunci când îl vom reface piesă cu piesă, nu va mai fi același. Cineva o să lipsească din imagine, vom mai fi doar noi doi, dar vom umple tot locul. Ea va fi cu noi, acolo, invizibilă. Prezența ei ni se va ghici în ochi, flacăra ei va arde în bucuria noastră, lacrimile ei ne vor curge prin vene.

Nu ne vom întoarce niciodată la viața noastră dinainte. Însă nu ne vom construi o viață împotriva lor. Vom merge mai departe într-o viață a noastră.”

Cartea este scrisă sub formă de jurnal și începe cu ziua în care soția lui Antoine a căzut victimă atentatului de la Paris. Bărbatul povestește despre zilele ce i-au urmat, despre cât de greu i-a fost să-i spună fiului său că mama lui nu se mai întoarce acasă și despre compasiunea oamenilor din jur care își ofereau ajutorul pentru orice ar fi avut nevoie.

Lectura decurge ușor și nici nu-ți dai seama când ai ajuns la final. Nu am putut oferi o notă poveștii, deoarece autorul nu a reușit să mă facă să fiu acolo cu ei și să empatizez mai mult cu drama ce i-a lovit.

Aceasta este povestea lui Antoine și a familiei sale. Ei suferă cel mai mult de pe urma acestui eveniment nefast pe care nu îl dorești nimănui și ei sunt singurii care au puterea de a-și trăi viața mai departe, cu amintirea femeii ce le-a umplut cândva zilele.

28168194_10160166784680464_2513774018692946008_n

4/5

Pentru o altă provocare, de data asta pe alt grup, am avut de ales o ușă din multe altele. Alegerea mea a fost Mushroom Kingdom, care mi-a dezvăluit două titluri (Aleea cu licurici sau Se numea Sarah), dintre care trebuia să citesc măcar unul. Am mers pe licurici.

Recenzie.

„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici! […] Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună, vedeau locurile unde vor ajunge cândva.”

Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva.

jocurile-foamei-3141-400x400.jpg

4/5

„Îl numesc prietenul meu, dar, în ultimul an, cuvântul a început să pară prea banal faţă de ceea ce înseamnă Gale, cu adevărat, pentru mine. Săgeţi de dor îmi îndurerează pieptul. Măcar dacă ar fi aici, cu mine! Însă fireşte că nu-mi doresc asta. Nu vreau să fie în arena unde ar muri peste câteva zile… Numai că… numai că îi simt lipsa. Şi detest să fiu atât de singură. Oare lui îi e dor de mine? Trebuie să-i fie.”

O altă lectură a lui ianuarie a fost primul volum din trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins, o trilogie care aștepta de mult timp (foarte mult timp!) să o încep. Văzusem deja filmele care mi-au plăcut și era cazul să ofer o șansă și cărților, așa că iată-mă.

Deși cunoșteam o parte din evenimente, povestea a fost totuși interesant de urmărit și m-am bucurat de fiecare moment al ei, mai mult sau mai puțin. M-am atașat de micuța Rue, una dintre jucătoare, și mi-a părut rău pentru că n-a avut parte de un alt final. În schimb, personajul lui Katniss Everdeen m-a enervat la fel de mult la unele faze, așa cum a făcut-o și pe ecran. Stilul autoarei este ușor de parcurs, cartea fiind povestită la persoana I (din perspectiva lui Kat), însă pe alocuri, mi s-a părut cam copilăros. Dacă i-aș fi acordat atenție mai acum ceva ani, sigur aș fi avut o cu totul altă părere. Sau poate că nu. :))

20190131_154841

3.5/5

“Dintotdeauna, întinderea uriașă de apă îi adusese liniște și mângâiere. O făcea să se simtă mică, de parcă n-ar fi fost decât un punct de energie în infinitul Universului, iar acest gând îi aducea, cumva, pace. Cu toate că apa fusese cea care provocase o tragedie în viața ei, nici măcar o dată nu se gândise să urască marea.”

Nu se putea să nu închei luna fără puțină magie și un strop de iubire supranaturală predestinată încă de la începutul lumii. Voiam de ceva vreme să o descopăr pe Laura Nureldin și ale sale povești, așa că o prietenă mi-a făcut plăcerea de a îmi împrumuta această lectură.

Așa cum veți afla și din descrierea cărții, Lisa, personajul principal, își primește moștenirea la împlinirea celor 16 ani, o moștenire care-i va dezvălui trecutul familiei sale și care-i va da viața peste cap. Demonul Yadiel o va ajuta să învețe ce poate să facă și cine este ea, pentru a putea face față Răului ce o pândește de peste tot.

Mi-ar fi plăcut ceva mai multe pagini, poate chiar și oleacă de mai mult întuneric în jurul poveștii, pentru a amplifica misterul din trecutul vrăjitoarelor și pentru a pune Răul și într-o postură victorioasă în anumite momente. Mi s-a părut că acesta pierdea de fiecare dată când se arunca în luptă cu Lisa. Nu țin cu el, să nu mă înțelegeți greșit, dar nici nu mi s-a părut corect să fie mereu în pierdere.


Ce lecturi ați citit voi luna asta? 🙂

6.png

Publicat în Reviews

Aleea cu licurici – Kristin Hannah / recenzie


28168194_10160166784680464_2513774018692946008_n

Descriere

În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea sa, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe strada ei și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție. La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret care o distruge. Ele fac un pact pentru a fi cele mai bune prietene pe vecie, iar până la sfârșitul verii devin de nedespărțit. Timp de treizeci de ani, Tully și Kate se sprijină una pe alta, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia: gelozie, furie, durere, resentimente. Și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții până când un singur act de trădare le va despărți… și le va supune curajul și prietenia la testul final.

Gândurile mele

„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici! […] Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună, vedeau locurile unde vor ajunge cândva.”

Prima dată când am făcut cunoștință cu stilul autoarei a fost spre final de 2017 și, de atunci, mi-am zis că o să mai citesc și alte cărți de-ale sale. Acest lucru s-a datorat lecturii A doua șansă care mi-a plăcut foarte mult. O femeie, soție și mamă, se dedică familiei trup și suflet, renunțând la ceea ce o făcea fericită. Aceasta primește o nouă șansă de a se (re)găsi pe sine, de a lupta și pentru ea, nu doar pentru cei din jur. Ocazia s-a lăsat așteptată și de-abia zilele acestea am descoperit o nouă poveste – Aleea cu licurici. Așa cum reiese și din descriere, este despre prietenia cu suișuri și coborâșuri a două femei, de-a lungul a peste treizeci de ani, femei care au avut și au grijă una de cealaltă din clipa în care s-au cunoscut.

Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva.

„Asta era special la cei mai buni prieteni. La fel ca în cazul surorilor și al mamelor, puteau să te calce pe nervi, să te facă să plângi și să-ți frângă inima, dar în final, în caz de forță majoră, îți erau alături, făcându-te să râzi chiar și în cele mai grele momente.”

Aleea cu licurici este structurată în patru părți, fiecare reprezentând o etapă importantă din viața celor două prietene, Tully (Tallulah) și Kate (Kathleen). Într-o zi, fetele se întâlnesc pe aceeași stradă, Aleea cu licurici, și devin vecine. Singurătatea ce le marca pe amândouă le aduce împreună și noi speranțe se nasc în sufletele lor. Își promit că vor fi cele mai bune prietene pentru totdeauna, orice s-ar întâmpla.

Anii trec, aspirațiile pentru viitor cresc și prietenia fetelor devine tot mai puternică, cu fiecare obstacol înlăturat. Tully își dorește să ajungă cea mai cunoscută reporteriță din lume, pentru a o face mândră pe mama prietenei sale, iar Kate îi ține isonul, deși visul ei este total diferit. Cu toții se învârt în jurul lui Tully, dar pe ea n-o întreabă nimeni ce vrea cu adevărat.

1548599851839-e1548600364643.jpg

– Nu e bine să stai deoparte, să aștepți ca cineva sau ceva să-ți schimbe viața. Din acest motiv, femei ca Gloria Steinem și-au dat foc la sutiene și au pornit spre Washington.
– Ca să-mi fac eu prieteni?
– Ca să știi că poți fii așa cum îți dorești. Generația ta e foarte norocoasă! Poți fi orice vrei. Dar uneori trebuie să-ți asumi și riscuri. Acționează. Un lucru pe care pot să ți-l spun cu certitudine este că regretăm tot ce n-am făcut în viață.”

Prietenia lor va fi traversată de numeroase emoții, răzvrătiri, tensiuni, gelozii și iubiri trecătoare. În timp ce Kate e cea care face mereu primul pas spre împăcare, ori de câte ori se ceartă, Tully continuă să arunce vina pe ceilalți, deși ea greșește în majoritatea cazurilor. Maică-sa i-a spus, pe vremea când era doar un copil, că doar celor slabi le pare rău, iar această noțiune i s-a întipărit bine în minte și face întocmai chiar și cu prietena ei.

Părăsită de mama narcomană (Cloud) și crescută de bunicii ce vor pleca în cele din urmă, Tully simte acut lipsa dragostei în viața sa. Prezența constantă a lui Kate și a familiei acesteia îi aduc un oarecare comfort, însă singurătatea este tot acolo, arzând la foc mic. Nu știe să iubească și nici să se lase iubită cu adevărat, cariera de succes fiind singurul lucru pentru care se dedică trup și suflet. Se are doar pe sine și pe Cloud, femeia ce dispare de fiecare dată când are cea mai mare nevoie de o mamă.

Kate are aproape tot ce își dorește, mai puțin un timp dedicat propriei persoane. Familia pe care și-a întemeiat-o îi aduce fericirea și iubirea de care are nevoie, iar aceste lucruri par suficiente pentru ea, chiar dacă a renunțat la job și a ales să devină o femeie casnică dedicată alor ei. Însă nu se poate abține să nu arunce un ochi în viața televizată a bunei sale prietene Tully și să nu simtă un strop de invidie pentru ceva ce nu va mai veni niciodată pe strada ei.

„- Mă întreb cine a dat numele străzii noastre, spuse Tully. N-am văzut niciun licurici.
Kate ridică din umeri. 
– Dincolo de pod este strada Missouri. Poate cuiva îi era dor de casă. Sau se rătăcise.
– Poate e o magie. E posibil ca asta să fie o stradă magică. Tully se întoarse spre ea. Aceasta ar putea însemna că am fost destinate să fim prietene.
Kate se înfioră la auzul afirmației făcute de Tully.
– Înainte să te muți tu aici, credeam că este doar un drum înfundat, care nu duce nicăieri.
– Acum este drumul nostru.” 

Fiecare dintre cele două femei își dorește puțin din ceea ce are cealaltă, simțindu-se neîmplinite din acest punct de vedere. Tully vrea o familie iubitoare care să o aștepte acasă, iar Kate vrea timp pentru a avea mai multă grijă și de ea. Totuși, destinul nu pare să le ofere prea curând aceste dorințe ce le macină interiorul. Nu fără ca ele să depună efortul necesar spre împlinirea lor.

Aleea cu licurici este despre familie și prietenie, despre dragostea și obstacolele ce le inundă pe amândouă. Este o poveste mărginită de speranță, de visuri și de șansa de a lupta pentru ceea ce îți dorești. E despre iertare și păreri de rău, e despre puterea de a merge mai departe. Este despre toate acestea la un loc, un întreg care reprezintă însăși viața de toate zilele, cu bucuriile și dezamăgirile ce o însoțesc pas cu pas în trecerea ireversibilă a timpului.

Nota mea: 4/5

nota 4

langit-merah.regular

Publicat în Fragmente

Fragmente #16 | Aleea cu licurici – Kristin Hannah


Li se spunea fetele de pe Aleea cu licuricii! Asta a fost cu mult timp în urmă, să tot fie vreo treizeci de ani, dar acum, stând în pat şi ascultând furtuna care făcea ravagii afară, i se părea că totul s-a petrecut ieri.

Săptămâna trecută (care fusese, fără îndoială, cea mai grea din viaţa ei), îşi pierduse capacitatea de a se detaşa de amintiri, în ultimul timp, revenise mult prea des cu gândul la anul 1974; era din nou o adolescentă, care-şi începea viaţa în umbra unui război pierdut, mergând pe bicicletă alături de cea mai bună prietenă, ce părea invizibilă din cauza întunericului. Locul căpăta relevanţă doar ca punct de referinţă, dar şi-l amintea cu detalii vii; o panglică şerpuitoare de asfalt, mărginită pe ambele părţi de bălţi de apă stătută şi smârcuri mari de iarbă. înainte de întâlnirea lor, drumul părea să se înfunde; era doar un drumeag de ţară care purta numele unei insecte, pe care n-o văzuse nimeni în acest colţ sălbatic, albastru şi verde de lume.

Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună la poalele dealului, în loc de copaci ameninţători, băltoace de noroi şi piscuri îndepărtate acoperite de zăpadă, vedeau locurile unde vor ajunge cândva. Noaptea se furişau din casele lor învecinate şi se întâlneau pe acel drumeag de pe malurile râului Pilchuck, fumau ţigări furate, cântau versurile cântecului Billy, n-o face pe grozavul, n-o face pe grozavul şi-şi spuneau una alteia tot ce aveau pe suflet, îngemănându-şi într-atât vieţile, încât, la sfârşitul verii nimeni nu mai ştia unde se termină viaţa uneia şi unde începe a celeilalte. Pentru toţi cei care le cunoşteau erau doar Tully şi Kate şi „timp de peste treizeci de ani, prietenia lor a fost solidă, durabilă”. Poate că de-a lungul vremii muzica s-a mai schimbat, dar promisiunile făcute pe Aleea cu licurici au dăinuit.

Cele mai bune prietene pentru totdeauna.

Pe atunci, credeau că jurămintele lor vor dura, că într-o zi vor îmbătrâni şi vor sta în balansoare pe o duşumea care scârţâie, vorbind despre vieţile lor şi amuzându-se.

Ea ştia asta mai bine acum. De peste un an îşi spunea întruna că totul este în ordine, că va putea trăi în continuare fără o foarte bună prietenă. Uneori chiar ajunsese să creadă acest lucru.

Atunci, asculta muzica. Muzica lor preferată. Goodbye Yellow Brick Road, Material Girl, Bohemian Rhapsody, Purple Rain. Ieri, în timp ce-şi făcea cumpărăturile, o variantă neinspirată a melodiei You’ve got a Friend, a lui Muzak, a făcut-o să izbucnească în plâns chiar lângă raftul cu ridichi.

Dădu cearşaful la o parte şi coborî din pat cu grijă, ca să nu-l trezească pe bărbatul care dormea alături. O clipă rămase acolo, privindu-l prin întuneric. Chiar şi în somn părea încordat. Luă receptorul din furcă şi ieşi din dormitor, pe holul liniştit, care ducea spre ponton. Acolo, privi furtuna de afară şi prinse curaj. în timp ce forma numerele bine cunoscute, se întrebă ce să-i spună celei care-i fusese cea mai bună prietenă odinioară, cum să înceapă, după atâtea luni de tăcere. Am avut o săptămână proastăviaţa mea se destramă… sau simplu: Am nevoie de tine.

8

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Leapşa curcubeu


Preluată tot de pe blogul lui Sayuki. :))

Se presupune că ar trebui să pun o poză cu mai multe cărți din bibliotecă așezate după culorile curcubeului. Deoarece nu vreau să fie doar o simplă poză și atât, voi vorbi puțin despre fiecare carte. Am ales doar titluri pe care nu am ajuns încă să le citesc, din diverse motive, dar pe care le am în vizor pentru acest an. Unele sunt mai noi în bibliotecă, iar altele staționează de ceva ani, ca să fiu sinceră. Îmi pare rău pentru ele. 🙈

20190104_172412

Roșu – Îmi propusesem să descopăr povestea încă din august (pentru o provocare), însă nu am mai ajuns să o citesc și am tot amânat-o. Sper ca, de data asta, să nu mai fac astfel și să pun piciorul în prag. :))

20190104_171952

Portocaliu – Abia aștept să mă aventurez prin viața lui Sergiu Manta!

20190104_172344

Galben – O carte care mi-a fost recomandată și care mi-a atras atenția de ceva vreme, dar pe care am tot înlăturat-o din calea mea, din dorința de a citi altceva. Ușor-ușor, încerc să pătrund mai mult tainele SF-ului, deși nu e chiar genul meu preferat.

20190104_172239

Verde – Staționează de multă vreme prin bibliotecă și chiar sper să-i fac „botezul” cât de curând. :)) Bineînțeles, ar fi cazul să văd și filmul dacă tot o s-o citesc.

20190104_172112

Albastru – Am citit o singură carte de-a autoarei și știu că mi-a plăcut tare mult, așa că nu m-am putut abține să nu cumpăr și alte cărți de-ale sale, printre care și aceasta.

20190104_172123

Indigo – Primul volum al seriei l-am citit acum o mie de ani. Nu mă întrebați de ce nu am continuat cu al doilea, că nici eu nu știu. De aceea, vreau să remediez situația și mi-am propus să termin de citit seriile începute și la care am restanțe.

20190104_172138

Violet – Că tot vorbeam de restanțe, aceasta este tot o a doua carte (dintr-o trilogie), primul volum citindu-l într-un timp la fel de îndepărtat ca mai sus. Ar trebui să-mi fie rușine și să fac ceva în privința asta, pentru a nu se mai întâmpla pe viitor.


Le provoc pe Ana (A drop of inspiration), pe Anca (Anca și cărțile) și pe Oana (Crâmpeie de suflet) să ne spună ce cărți curcubeu vor ele să citească anul acesta. Dacă sunt și alți doritori, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile aici. Acestea fiind spuse, spor la curcubeie! ^^

small-7330-5b9952211d4eb

Publicat în Reviews

al nostru este cerul – Luke Allnutt / recenzie


20190119_161111.jpg

Descriere

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.

Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.

Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.

“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.

Gândurile mele

“Nu uiți niciodată, se spune. Nu uiți. Moliciunea degetelor lor mici, zâmbetul dulce și dezarmant, râsul pe care îl auzi prin cameră dintr-o dată atunci când te apuci de curățenie ca să scapi de depresie. Nu uiți niciodată.”

Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit o asemenea carte. al nostru este cerul spune o poveste care îți aduce instant lacrimi în ochi de fiecare dată când te întorci cu gândul la ea. Chiar și acum mă încearcă o tristețe apăsătoare ce mă urmărește de când am dat ultima pagină. al nostru este cerul te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

Alături de Rob Coates, urmărim viața sa și a celor din jur înainte de a deveni tată și momentele de după. Privim cu drag cum el și Anna experimentează primii fiori ai iubirii și cum promit că își vor fi alături la bine și la rău. Vedem numeroasele obstacole ce le apar în cale și faptul că nu renunță așa ușor din cauza sorții, atunci când fericirea nu le este completă fără un ghemotoc pe care să-l iubească. Însă într-o zi, soarele răsare și pe strada lor. Ca răspuns la strigătele îndurerate ale părinților și la iubirea pe care o au de dăruit, apare micuțul Jack.

„Viața noastră părea acum să fie mereu în așteptare.”

Anii trec, băiețelul crește frumos și moștenește pasiunea tatălui pentru fotografie și locurile înalte, iar familia se bucură de tot ce are viața mai bun de oferit. Dar, deși fiecare moment feeric părea așezat la locul lui, ceva se întâmplă cu Jack, iar Anna observă și vrea să ia măsuri. Rob tot ocolește adevărul, crezând că este doar obosit și că nu are nimic, dar își dă seama că nu poate miza de fiecare dată pe asta, nu atunci când puștiul nu e deloc în apele lui.

Diagnosticul doctorilor este unul crunt și părinții simt cum le cade cerul în cap la propriu. În timp ce Anna încearcă să se resemneze și să ia în seamă sfaturile acestora, dorind să-i facă viața mai ușoară lui Jack și să creeze ultimele amintiri frumoase împreună, Rob caută cu disperare o cale de a-și ajuta fiul. Nu vrea să accepte că băiatul lui nu-și va mai reveni și că ar putea pleca de lângă ei pentru totdeauna. Nu poate înțelege cum soția sa poate să fie atât de rece în ceea ce privește situația lor și de ce nu este de acord cu el, când pare că a găsit soluția ce le-ar putea salva copilul.

„- Pentru că știi, tati, când ești atât de sus, treci de nori și e ca și cum ai fi într-un avion, și poți vedea navele spațiale și soarele și toate stelele…”

Legătura dintre cei doi soți începe să se destrame, catalizatorul fiind vestea ce le-a spulberat viitorul dintr-o singură lovitură. Jack este singurul ce îi mai ține împreună. Prăpastia din relația lor se adâncește pe măsură ce Rob se încăpățânează cu ideea că a găsit tratamentul de care au nevoie, iar Anna îi răspunde cu aceeași monedă, argumentând faptul că nu este de încredere acea sursă și că poate fi o înșelătorie ce vrea doar să le ia banii. Din această cauză, ajung să se certe și să se poarte ca doi străini, de parcă iubirea, încrederea și devotamentul ce-i uneau până în acel moment, dispăruseră în neant.

Să privești un copil cum își pierde de la zi la zi esența vieții, energia și bucuria de a trăi, dorindu-și să nu mai fie bolnav și să se poată urca în cei mai înalți zgârie-nori de pe pământ, nu este o priveliște la care vrei să asiști, nu când știi că singurul lucru pe care-l mai poți face pentru el este de a-i ușura și înfrumuseța timpul rămas. Ai vrea să fii tu în locul lui și toată durerea să fie a ta. Ai vrea să-i strigi Celui de Sus cu ce ai greșit ca această greutate să atârne tocmai pe umerii copilului tău. Dar nu poți. Ai mâinile legate. Poți doar să trăiești prezentul și să dai totul din tine pentru fiecare clipă pe care o mai aveți împreună.

„Uitându-mă pentru ultima oară la grădină, am văzut-o. Cea de-a treia floare a soarelui, legănându-se în vânt.”

Am plâns în timp ce citeam și citeam în timp ce plângeam. La un moment dat, am fost nevoită să las cartea din mâini, pentru că efectiv nu mai puteam să continui. Simțeam cum mi se frânge inima pentru Jack, pentru un copil care a fost obligat să lupte de mic cu ceva atât de rău. M-a impresionat foarte mult povestea lui, a întregii familii de altfel, și nu cred că o voi uita prea curând. Iar faptul că autorul s-a lovit de același obstacol în viața sa, doar că sub o altă formă, aduce un plus de emoție și de realism cărții, deoarece reușește să-și transpună sentimentele și trăirile din acele clipe grele în această poveste devastatoare pe care ne-o oferă nouă.

„Pentru că, uneori, să îți spui povestea este singurul fel în care poți rămâne în viață.”

Motivul florii-soarelui și cel al cerului, pe care Luke Allnutt le-a împletit în carte, te vor lăsa cu un zâmbet trist pe buze, cu lacrimile uscate pe obraji, cu o sclipire în ochii înroșiți și cu nostalgia amintirilor a ceea ce a fost și a ceea ce ar fi putut fi dacă…

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această lectură! O puteți comanda de aici sau din librăriile online partenere.

74860_169257519770573_7813986_n

langit-merah.regular