Stindardul virtuții
În suflet îl poartă
Iubește-ți aproapele
Greșitului iartă.
Privește spre soare
Dă umbra în spate
Iubește lumina
Și uită de toate.
Bucură-ți sufletul
Cu tot ce-i frumos
Ajută-ți cugetul
Fii inimos.
În suflet păstrează
Doar ce-i luminos
Și dă mai departe
Doar gândul frumos.
Nimeni nu cunoaște regulile lumii în care trăim, drept urmare de ce ar fi ciudat dacă peste noapte s-ar întoarce totul cu fundul în sus? Omul a uitat că moartea este singurul adevăr pe care îl cunoaște și face tot posibilul să distrugă totul în jurul său, trăind cu convingerea că este stăpânul incontestabil al lumii.
Cartea este despre neputință, despre mândria exagerată a unei creaturi care nu își găsește locul într-un Univers mult prea complex, cu taine pe care nu are voie să le știe. Omul se găsește față în față cu o nouă realitate impusă, despre care nu cunoaște nimic, dar pe care trebuie să o accepte ca atare. Dreptatea vine pe nepusă masă, cu o forță în fața căreia umanitatea nu poate sta. Vânătorul devine vânat și i se ia orice șansă de luptă. Răzbunarea este cruntă și nu datorează nici un soi de explicații nimănui.
Citește în continuare „Omul a uitat că trebuie să moară – Ioana Trif”
„La dracu’!
Înjurătura îmi scapă de pe buze, urmată de alte câteva, mult mai colorate și pentru care trebuie să le mulțumesc fraților și verilor mei că le-am învățat, dar nicio înjurătură, oricât ar fi de grosolonă, nu m-ar putea scoate din necaz. Căci este un necaz! Să schimb roata unui Ferrari, singură, în plin câmp, este ceva imposibil pentru mine și singurul lucru care nu m-au învățat.
Deschizând portiera, îmi iau poșeta de pe bancheta din dreapta și oftez din nou, cu ochii pe telefon. Dacă aș suna acasă, probabil că ar începe nebunia. Garda națională ar fi alertată, poate și FBI-ul, NASA m-ar căuta cu toți sateliții disponibili și o coloană de Ferrari-uri ar porni spre acest loc, riscând o grămadă de accidente, totul pentru a o recupera pe prințesa familiei pierdută la dracu-n praznic. Minunat! Primul meu drum lung făcut singură va deveni și ultimul, pentru cel puțin următorii cincizeci de ani, îmi spun ironică. Și așa a fost nevoie de munca de lămurire a tuturor femeilor din familie pentru a fi lăsată să plec o zi de acasă.
Citește în continuare „Fragmente #31 | Triplu H (vol. 3) – Corina Cîndea”
Pe tine ce te-ar convinge să intervii?
Când Ella Longfield surprinde doi tineri atrăgători flirtând cu două adolescente într-un tren, nu-și bate prea mult capul cu asta – până în clipa în care află că băieții tocmai au ieșit din închisoare, iar instinctul ei matern o pune în stare de alertă. Dar chiar în momentul în care vrea să ceară ajutor, ceva o oprește. În dimineața următoare află vestea că una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusețe cu ochii verzi – a dispărut. Un an mai târziu, Anna tot nu a fost găsită. Ella este devastată de vina că nu a intervenit, și nu e singura care nu poate uita. Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață. Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete. Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella.
Dacă o situație ți s-ar părea ciudată, poate chiar periculoasă, ai interveni? Ai alege să-ți faci simțită prezența pentru a înfrunta persoanele în cauză sau ai renunța la cel mai mic semn care ți-ar fi împotrivă?
Timp de un an, Ella Longfield duce pe umerii săi o povară grea, cu fiecare zi în care tânăra Anna Ballard e dată tot dispărută. Regretul că nu a intervenit atunci când a avut ocazia între cele două adolescente și tinerii bărbați, abia ieșiți din pușcărie, care le-au vrăjit în tren, îi macină sufletul. Se condamnă zi de zi pentru că nu a avut curajul să facă ceva în acel moment. Cu toții o privesc astfel. Chiar și cititorul. Și, pe lângă faptul că ar fi trebuit să rămână un martor anonim, protejat de autorități, numele ei scapă presei și este asaltată de ziariști acasă și de mesaje de la tot felul de oameni. Soțul și fiul ei o susțin cum pot și sunt alături de ea, dar femeia nu se poate opri din a se întreba dacă fata va fi găsită în cele în urmă.
Citește în continuare „Sunt cu ochii pe tine – Teresa Driscoll”
Tag: Bookish Rita
Photo: pinterest
***
Depinde de starea mea. Cel mai mult, cred că am stat o lună fără să citesc din cauză că nu aveam chef de nimic.
Dacă vorbim de o vacanță, iau o singură carte cu mine în format fizic, iar dacă vorbim de un târg de cărți, cred că maxim 10-12 cărți am cărat cu mine spre casă.
Legat de cărțile electronice, din astea pot să duc sute sau mii. Nu mă îngreunează cu nimic. :))
„Fiindcă se va ridica din cenușă cuprinsă de flăcări.
Fiindcă nicio apă nu-i va potoli vreodată durerea.
Fiindcă nicio mânuire asupră-i nu va pogorî.
Fiindcă nicicând numele nu i-l vom rostii.”
***
„Stai nemișcată, micuță preoteasă!
Tata îngenunchează în fața mea cu un șirag de dinți împletit printre degete. Strălucesc ca niște perle lustruite, iar eu îmi îndrept umerii și stau mai dreaptă, ca să fie mândru de mine. Sunetul îndepărtat al tobelor djembe îi acoperă glasul, dar nu-i domolește sclipirea din ochi când îmi pune șiragul în jurul gâtului. În seara aceasta voi deveni o adevărată fiică a tribului Aatiri.
Magie de toate culorile joacă în aer ca niște bătăi ușoare de aripi. Nu pot rămâne nemișcată când dansează pe pielea întunecată a tatei de parcă ar fi licurici. Îi țâșnește peste falcă și îi sare pe nas. Mâinile mi se reped să prindă tăciunele de aur care-mi scapă printre degete. Chicotesc, și râde și tata.
Celelalte fețe sporovăiesc în timp ce mamele le aranjează caftanele și talismanele din oase. La fiecare fată pe care o atinge magia, sare alte două, de parcă am fi invizibile. Simt o apăsare în piept, privind-o cum se duce la celelalte, când la mine n-a venit niciodată – nici măcar o dată.
Cele câteva fete care vorbesc tamarană mă întreabă cum e să trăiești așa de departe, în Regatul Atotputernic. Îmi spun că nu sunt cu adevărat o Aatiri pentru că mama nu face parte din trib. Simt un junghi în măruntaie, pentru că e adevărat ce spun ele.
Îmi țin capul în sus în timp ce tata îmi îndreaptă gulerul. E singurul bărbat din cort, iar celelalte șușotesc și din cauza asta. Dar mie nu-mi pasă ce spun ele; mă bucur că tata e aici.
– De ce nu vine magia la mine, tată?
Rostesc întrebarea prea tare, iar în cort se lasă tăcerea. Celelalte fete și mamele lor se uită la mine de parcă aș fi zis ceva urât.
– Nu-ți face griji, fata mea, spune tata, îndoind mânecile caftanului meu portocaliu cu albastru, care se asortează cu al lui. O să vină la vremea ei.”
Photo: Utopia State of Mind
Sursa: Netflix (aici)
Sinopsis: După un an traumatizant, o adolescentă indo-americană nu vrea decât să-și ridice statutul social, dar prietenii, familia și sentimentele nu prea o lasă.
Citește în continuare „Seriale | Never Have I Ever (sez. 1)”
Praf de stele 