Publicat în De prin blogosferă, Interviuri

Autorii români contraatacă. Ținta: Lectură pentru suflet


Acum îmi dau cu adevărat seama că bloggerii au fost tare blânzi în interogatoriul lor. Acela nu a fost decât încălzirea pentru ce avea să urmeze din partea autorilor români. Dacă până la sfârșitul acestui articol o să mă dați dispărută, să știți că fie am reușit să scap cu bine și mă dau la fund o perioadă, fie am fost prinsă de Maco și transformată în pisică.

Înainte de a începe, vreau să-i mulțumesc Andrei (Duca) de la Readers Republic pentru că m-a ajutat să vânez autorii pentru acest articol. De asemenea, mulțumesc tare mult Dianei (Maco), personajul principal al acestei aventuri, deoarece a răbdat să fie intervievată la sânge de către victimele sale, fie ei bloggeri sau autori. Love you, girls! ❤

Foto reprezentativ: Diana cu Duca și Roxana Citește în continuare „Autorii români contraatacă. Ținta: Lectură pentru suflet”

Reclame
Publicat în De prin blogosferă, Interviuri

Bloggerii își iau revanșa: Diana Macovei (Lectură pentru suflet)


A venit rândul celor intervievați să își ia revanșa în fața Dianei de la Lectură pentru suflet. Ce? Credeați că doar ea poate să ne încolțească și să ne scoată cuvintele cu cleștele din gură, în timp ce ne bagă lanterna în ochi? De data asta, am avut grijă să fim toate prezente și să o punem sub lupă pe instigatoarea la lectură. Vedeți ce a urmat! :))


Eva (Rândurile Evei)

„Arată-mi cărţile pe care le iubeşte şi voi cunoaşte omul mult mai bine decât prin prietenii săi muritori.” – Dawn Adams

Cine este Diana, din prisma cărţilor sale preferate?

Diana este un suflet al nopţii ce nu se hrăneşte însă sugând seva vieţii celorlalţi. Diana este o contradicţie de trăiri şi sentimente, un amestec sufletesc supravegheat nu doar de un înger şi un drac, ci de o întreagă armată de îngeri şi drăcuşori ce, culmea, fac alianţă pentru a o ţine în siguranţă, fiindcă aşa cum îmi place mie să cred, Abel al Dianei se simte mai diabolic încercând să o ţină departe de pericole decât împingându-o spre ele.

Simona (Adventures after tea)

„Cărţile sunt oglinzi: vezi în ele ceea ce ai deja înăuntrul tău.”
Carlos Ruiz Zafón – Umbra vântului

Descrie-te puțin.
Dacă ai putea schimba finalul unei cărți/serii, care ar fi acela? Dacă ai fi personajul unei cărți, în ce gen te-ai încadra?

Frumoasă şi deşteaptă, frumoasă şi deşteaptă! Aşa mă prezint de obicei. :)) De fapt, sunt o cană de cafea decorată cu pisici, asezonată cu ciocolată şi aşezată artistic lângă o carte bună.

Cred că ştiu toţi, inclusiv autoarea, că aş schimba finalul seriei Alina Marinescu. Şi totuşi… nu l-aş schimba. Nu pot spune cum l-aş schimba, fiindcă aş da spoiler celor ce nu au citit seria. Cei ce au citit-o, vor şti de ce îmi doresc un alt final. Cu toate că, recunosc că ceea ce s-a făcut, a fost necesar să se întâmple. Dar eu, fiind fiinţă egoistă şi urmărindu-mi propriul interes, aş fi făurit finalul după inima mea. De aceea, seria Alina Marinescu a fost scrisă de minunata Monica Ramirez şi nu de egoista Diana Daniela Macovei (oricum eu n-am talent decât la a critica munca altuia). :))

Dacă aş fi personajul unei cărţi, desigur că aş fi extras din genul fantasy. Şi aş fi o scorpie nemuritoare iubitoare de pisici. Fiindcă pisică! :))

Teo (Fata din bibliotecă)

„Bănuiesc c-ar trebui să mă bucur că sunt bună și eu la ceva, chiar dacă asta înseamnă să asasinez oameni.” – Balanța puterii, Monica Ramirez

Descrie-te cu ajutorul a 5 titluri pe care le-ai citit.

Poftă de ciocolată – iubitoare de ciocolată
Prietenul nevăzut – prietenoasă
Dublă identitate – gemeni (zodie)
Tăcerea poate fi asurzitoare – tăcută
Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea – cititoare şi iubitoare de cafea

Geo (Just reading my books)

“Prima dragoste nu se uită niciodată, așa se spune. E acea iubire specială de care ne dorim să avem parte întreaga viață…” — Lorena Lenn

Care este prima ta dragoste în ce privește lectura și de ce?

Prima mea dragoste literară? Armand, desigur. Cine este Armand? Unul din vampirii frumos creionaţi ai Annei Rice. Şi nu, nu seamănă cu Antonio Banderas din filmul Interviu cu un vampir. Cu toate că prima iubire ar fi trebuit să fie Lestat fiindcă, dacă nu mă înşeală memoria, Armand nu apare în volumul Povestea Hoţului de Trupuri ce m-a transformat într-o obsedată după cărţile cu vampiri. Nu l-am luat pe Lestat fiindcă era deja luat… de o colegă. A zis: „Stop! Al meu!” înaintea mea. Ăsta este unul dintre regretele vieţii mele. Dar e frumos şi al meu iubit Armand. Cam tinerel el, dar nici vremurile nu mai sunt ce au fost. :))

Anca (Anca şi cărţile)

„Tot ce mai avea de făcut era să ajungă în lagăr, să învețe engleza mai bine și să-si găsească ceva de lucru și un loc în care să stea. Iar pe urmă, cel mai important lucru, să cumpere o bibliotecă. Și un pian.” – Podul de lut, Markus Zusak

Ce titlu nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui cititor adevărat?

E greu de spus un singur titlu, aşa că mă rezum la a spune că nici o casă nu ar trebui să nu aibă propriul său colţ de imaginaţie, cu proprii admiratori. Dacă oamenii şi-ar descoperi cartea favorită, viaţa lor ar fi mai plină şi mai lină.

61771760_2394691163922026_2212973313624375296_n.jpg

Ana (A drop of inspiration)

„El caută apa din care bea curcubeul. El caută apa din care curcubeul își bea frumusețea și neființa.” L.Blaga – Autoportret

Ce anume cauți tu la alți bloggeri, acel ceva care să te atragă?

Mereu m-am întrebat de ce scriu recenzii, dacă mie nu-mi place să citesc recenzii!?

Ok, recunosc: nu-mi place să citesc recenzii! Gata, am spus-o. Dar tot citesc, într-un final. O fac din 3 motive: două obiective şi unul subiectiv.

Cele 2 motive obiective sunt: citatele şi curiozitatea. Îmi aleg lecturile, de cele mai multe ori, după copertă şi citate. Citatele le găsesc de obicei în recenzii, astfel sfârşesc prin a le citi. Curiozitatea apare atunci când vreau să ştiu câţi cititori au fost încercaţi de aceleaşi sentimente ca şi mine, citind o anumită carte.

Motivul subiectiv este acela că am prieteni recenzenţi cărora le citesc articolele, fiindcă îi stimez şi-i apreciez. Şi nu de puţine ori, mi-au fost şi sursă de lecturi viitoare.

Duca (Readers Republic)

„Omul nu mai e acelaşi după ce descoperă ceva.” – Cel mai iubit dintre pământeni

Cum te-au influenţat parteneriatele dintre tine şi alţi bloggeri? Dar cele cu editurile? Ce părere ai despre ele?

Parteneriate cu alţi bloggeri nu am. Am prieteni bloggeri cu care fac schimb de cărţi şi ne surprindem sistematic. În rest, fiecare e pe felia lui. Şi fiecare are o felie bogată. De influenţat, nu am fost influenţată în niciun fel. Poate mă simt doar mai bogată sufleteşte, fiindcă am o gaşcă de oameni asemeni mie: dependenţi de lectură.

De când sunt pe ramura de recenzent, am avut două colaborări mari şi late intitulate Editura Quantum Publishers şi Editura Rao. Aceste parteneriate m-au influenţat în bine. Autorii editurii Quantum Publishers mi-au arătat că şi scriitorii sunt oameni, că poţi interacţiona cu ei fără a simţi impulsul de a leşina de emoţie şi că poţi vorbi deschis cu fiecare în parte despre creaţia lor. Am devenit mai deschisă şi mai comunicativă. Nu mă mai ascund aşa de mult în spatele foilor. Am spus nu AŞA MULT, că de ascuns, stau ascunsă în continuare. Oamenii editurii Rao m-au învăţat că aprecierea nu vine în funcţie de popularitatea recenzentului, ci în funcţie de emoţiile şi cuvintele transmise prin fiecare recenzie. Aşa că de influenţat, parteneriatele mele m-au influenţat: în bine. Mi-au transmis încredere şi dăruire.

Le mulţumesc atât oamenilor minunaţi din cadrul celor două edituri, cât şi prietenilor recenzenţi şi speciali din preajma mea!

Ghanda (Jurnalul unei cititoare)

„Prețul plătit pentru a fi destul de inteligent ca să devii prima specie conștientă de existența cosmosului este capacitatea de a simți un univers întreg de întunecare.” – Câteva motive să iubești viața de Matt Haig (Nemira)

Când ești în reading/blogging slump, ce faci pentru a te motiva să te apuci de un roman/articol nou?

Când intru în depresia aia „lipsă chef de orice”, în general mă îndrept spre cărţi cu umor din belşug sau cu romantism siropos ce nu mă prinde. :)) Dacă sunt atât de afundată în reading slump, şi orice carte nouă aş lua, pare să nu mă prindă, aleg întotdeauna să recites Umbra nopţii şi Văpaia soarelui de Raluca Butnariu sau Seducţia apei de Monica Ramirez. Cele 3 cărţi combină romantism siropos cu umor din belşug. Nu mai spun că avem 3 protagoniste cu spirit bătăios, demne de laude.

Când vine vorba de scris articole şi tind să las blogul în paragină, trec la tag-uri şi lepşe. Praf de stele este dealerul meu preferat pentru astfel de idei. Astfel, mă menţin prezentă în mediul online chiar şi când spiritul meu tinde să fie absent.

Oana (Crâmpeie de suflet)

,,Dacă joci la loterie, poţi să câştigi sau să pierzi. dar dacă nu joci… mi se pare că ai atât de puţin acum, că nu ai ce pierde jucând. deci, trebuie să încerci!” (Cella Serghi)

Cum vezi literatura română contemporană, care sunt minusurile și care sunt plusurile și ce ar trebui făcut pentru a avea o literatură ca afară?

Literatură română contemporană este frumoasă, când nu este urâtă. Este frumoasă, când descoperi autori talentaţi ce te prind în mrejele poveştilor ghidate de o imaginaţie strălucită şi un condei magic. Este urâtă, când apar „războaie” inutile, când oamenii nu sunt deschişi şi sinceri. Dar aşa este în orice domeniu unde sunt oameni implicaţi.

Nu aş putea înşirui minusuri şi plusuri în literatura română contemporană, cum nu pot spune nici ce ar trebui făcut pentru a avea o literatură ca afară. Cel mai bun răspuns l-ar putea oferi autorii români ce au reuşit să cucerească piaţa de carte internaţională.

Cătălina (Porţia de citit)

“Dacă vrei să faci ceva în viață trebuie să fii mai puternic decât frica.” (Translatorul – Daoud Hari)

Ți-a fost vreodată atât de frică să nu faci ceva greșit, încât ai renunțat la visele tale?

Frică nu mi-a fost niciodată. Sunt mereu pe picior de a înfrunta „inamicul”. Oricum, frica este cea mai mică problemă a mea. Întotdeauna a rezolvat timiditatea tot. Nu mi-a fost frică în a-mi urma visele, cât am fost de timidă în a-mi deschide propriile uşi. Aşa că, dacă nu mi-am îndeplinit visele, nu au fost din cauza fricii, ci din cauza timidităţii. Recunosc că, acum, gradul de timiditate mi-a scăzut. Dar asta se întâmplă odată cu trecerea anilor: îţi scade timiditatea şi îţi creşte maniera zeflemistă de a privi lucrurile. Dar în acelaşi timp, trecerea anilor îţi reduce şi dorinţa de a avea vise măreţe şi naive tipice aerului „tineresc”.

Eu 

„Caut… Mă descopăr. Învăţ… Mă transform.” – Lina Moacă

Cu ce alte activități îți mai ocupi timpul, atunci când nu citești?

În afară de citit, îmi place să practic… somnul. E un hobby şi el, nu? Mai ales când îl faci cu drag. :)) Citesc, ascult muzică, mă uit la filme sau desene animate, după cum îmi tună şi din timp în timp, mă mai apucă cheful de a învăţa câte o limbă străină. Nu de alta, dar am eu o dorinţă acerbă de a mă uita la filme cu „spatele”. :))


Acesta a fost interviul, dragi cititori. Sper că v-aţi bucurat de el la fel de mult ca mine. Pe data viitoare! ^^

2019-05-28_075028.png

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #18 – Cristina Oțel


61369513_698236940594847_3484312203362828288_n.jpg

Cine sunt eu?

O studentă care zâmbește de câte ori scrie, citește sau încropește o rețetă nouă.
Îmi place să scriu și să concretizez toate gândurile care umblă hai hui prin mintea mea, să citesc în nopțile de vară și să prepar rețete dulci, dar sănătoase.
Dacă nu-mi petrec timpul printre litere și ingredientele unei prăjituri, mă găsești lângă oamenii care mă fac fericită. Și lângă toți cățelușii mei.
sursa


1) Bună, Cristina. Spune-mi, te rog, trei lucruri pe care le faci des și la care nu ai putea renunța.

Doar trei lucruri? Greu, tare greu. Hmm, faptul că beau multă cafea se încadrează în ceea ce-mi ceri? Sper că da, deoarece beau extrem de multă cafea, dar nici nu vreau să renunț. Îmi place să fotografiez, în ultima vreme am avut norocul să fotografiez multe apusuri și n-aș vrea să mă opresc prea curând. Un alt lucru la care nu aș vrea să renunț este scrisul. Cred că este de la sine înțeles. Câteodată nu am timp să scriu. Aproape deloc. Dar mă asigur că păstrez toate ideile, că le notez undeva, și știu că, la un moment dat, o să vină și rândul lor.

2) Pasiunea pentru scris a fost dintotdeauna sau ai descoperit-o fără să vrei?

Cred că am mai spus asta, însă întodeauna mi-au plăcut literele. Și, da, mă refer la litere în sine. Litere și cuvinte, și povești, și informații, și tot ceea ce îți oferă ele. Mă mai jucam și eu cu ele când eram mică, scriam mărunțișuri, cum probabil facem mulți, dar nu am avut niciodată în minte ideea de a fi scriitoare. În timp, am realizat că scrisul îmi face bine și că trebuie să așez undeva toate acele idei din capul meu.

3) Care este povestea din spatele cărții „Hanoracul tău”?

O conversație foarte lungă despre anxietate și self-harm. Prietena mea spune, de foarte multe ori, că am greșit facultatea și că era mult mai bine să studiez psihologia. 😊

4) Vom avea parte de o duologie sau vor fi mai multe volume?

Doar două volume.

61427438_3123505557674562_805931311511371776_n.jpg

5) Ce ne așteaptă în partea a doua a poveștii? Va prinde Anastasia mai mult curaj? Va lupta Mihail pentru prietenia lor în continuare?

Ha! Vrei să mă tragi de limbă! Ți-aș spune, dar îmi e tare teamă că dacă încep să povestesc… nu mă mai opresc și dau prea mult din casă. Dar îmi place să cred că, cei care l-au cunoscut deja pe Mihail, știu că e încăpățânat și prea bun pentru propriul lui bine ca să renunțe așa ușor.

Cât despre ce vă așteaptă…  Hmmm. Vă rog, pregătiți câteva pachete de șervețele.

6) Te regăsești în personajele pe care le creezi? În care dintre ele?

În unele personaje am lăsat mai multe bucăți din mine, în altele mai puține. În Mihail am pus idei, frustrări, tristețe, furie, discernământ, subiectivism, obiectivism și… vai, o grămadă de lucruri. Mihail suferă, ca mine, de altfel, de sindromul Salvatorului. Atât el, cât și eu, am avut ceva de învățat în timp ce scriam această poveste. Ce-am avut de spus, am spus, într-un fel sau altul, prin el.

7) De care dintre cărțile tale te simți mai apropiată?

Hanoracul tău.

8) O carte pe care o recomanzi oricând și oriunde?

Demian de Herman Hesse.

9) Ai putea împărtăși cu noi câteva rânduri din ceea ce scrii acum?

Ah!!! Iar mă tragi de limbă! Andreea, iartă-mă, dar momentan o să păstrez totul doar pentru mine.

61816858_417257945794191_1588981859063169024_n.jpg

10) Ultima rețetă pe care ai încercat-o și pe care ne-o poți oferi și nouă?

În ultima vreme, am mâncat doar cartofi dulci, carne, avocado, rondele de orez cu unt de arahide și banană, iar alea în pauzele mici pe care le am și alergatul prin oraș. Da, umblu cu faimoasele caserole de mâncare după mine. Nici măcar pe Instagram nu am mai postat poze cu mâncare, pentru că nu am timp. Dar un smoothie de banane, lapte de cocos și capșuni se pune la socoteală? 😊 Nu e cine știe ce rețetă, dar garantez că este foarte bun.

11) Mulțumesc pentru că ai acceptat invitația de a răspunde la interviu. Îți doresc succes și inspirație! Câteva cuvinte pentru cititorii blogului?

Și eu îți mulțumesc mult de tot!

Cât despre cititorii tăi… A little kindness goes a long way. Cred că asta o să vă arate și Mihail în roman și poate, cine știe, vă învață că uneori trebuie să facem ochii mari și să îi vedem pe cei din jur. Și dacă putem ajuta, ar fi bine să o facem.


Cărțile sale le găsiți aici și în librăriile online partenere (Elefant, Libris etc).

Recenzie Hanoracul tău, vol 1.

Pozele aparțin autoarei.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #17 – Marina Costa


59532957_601942726946961_6663497886929518592_n.jpg

A debutat în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul Pribegii mărilor. A urmat, în anul 2017, la aceeași editură, Vieți în vâltoare, ambele romane istorice, iar în anul 2018 romanele pentru adolescenți Prietenii dreptății, la Editura Astralis, și Echipajul, la Editura Amanda Edit. Anul 2019 a început cu apariția volumului de proză scurtă Soarta mercenarului și alte destine, la Editura Hoffmann, urmat de romanul istoric de aventuri Farmecul mării, la Amanda Edit, și de prezentul Alte vâltori ale vieții, la Editura Betta. Mai multe detalii pe Goodreads.


1) Bună, Marina! Vorbește-ne puțin despre tine. De asemenea, cu ce calitate te mândrești și de care defect ai dori să scapi?

Bună! Am 51 de ani, locuiesc în București de o viață și sunt, de profesie, economist. Am lucrat 25 de ani în domeniul managementului de proiecte europene. Am un soț care mă sprijină cu tot ce poate în cariera literară. Am debutat editorial în anul 2016, la editura Betta, cu romanul istoric de aventuri intitulat Pribegii mărilor, care se petrece în vremea vikingilor. Mă mândresc că sunt o persoană pe care te poți baza, o prietenă devotată. Nu mă răzgândesc, dacă depinde de mine. Defectele principale îmi sunt încăpățânarea și impulsivitatea.

2) Când ai descoperit plăcerea de a scrie și de a crea povești?

Mama spune că de a crea povești, încă de la grădiniță. De scris, mostra cea mai… timpurie a fost scrisă în vacanța de iarnă a clasei întâi. Era o povestioară despre o vrăjitoare care a zburat deasupra unui om și l-a prefăcut în iepure. După aceea, din clasa a doua, a început să-mi placă să mă laude învățătoarea că fac propoziții frumoase la gramatică, întotdeauna legate între ele într-o povestioară, și să-mi ajungă compunerile și poeziile la Gazeta de perete a clasei.

59356168_1145711162256123_5887894481956503552_n.jpg

3) Ce te-a inspirat să așterni povestea Echipajului pe hârtie?

Eram în clasa a noua, în timpul anului școlar, și mi-era dor de Brăila, de Dunăre și de echipajul de verișori. Acesta a existat în realitate, nu chiar în aceeași formație, însă în afara numelor și a descrierilor fizice de la momentul acela, romanul nu reflectă nici personalitățile copiilor și adolescenților reali de atunci, nici întâmplări ale acestora. În schimb, am compilat, modificat și îmbogățit diverse întâmplări povestite de alți brăileni, din trei generații diferite, adăugându-le propria mea imaginație și transformându-le în aventurile romanului.

Povestea, inițial un caiet de 48 file dictando, la care mai cususem câteva file în plus, a fost transcrisă ulterior pe calculator și șlefuită în vreo 2 runde, până la publicare.

4) De care dintre personajele romanului te simți mai apropiată și de ce?

Primul răspuns ar fi că de fiecare, în felul propriu! Dar tu vrei ceva mai specific… Am lăsat câte ceva din firea mea adolescentină în Em. Cum să nu fiu apropiată de ea? La fel cum ea se simțea apropiată de Virgil și de Lemoni, până la momentul când distanța și faptul că au luat-o pe drumuri diferite i-a despărțit cumva (deși sângele apă nu se face!) mă simt și eu apropiată de ei. Și tot la fel sunt apropiată de Nastea, cea care i-a fost Emiliei ca o soră mai mică. Dar personajul principal de care sunt apropiată, și care este acolo, printre rânduri și pe copertă, și în gândurile majorității personajelor, e Dunărea mea dragă!

5) Personal, mi-a plăcut mult mai mult de Serioja și mi-aș fi dorit un alt final pentru el. Nu ți-a fost greu să-l lași singur?

Ba mi-a fost greu, numai că unii mai și pierd, nu pot câștiga cu toții. Și, între el și Leftheris, el fusese cel care greșise… Dar mai scriu o continuare în care va avea șansa la fericire. Se va numi A DOUA CURSĂ.

59698688_2160115397404692_4346198825547857920_n.jpg

6) În care dintre poveștile tale consideri că ai lăsat mai mult din tine?

În fiecare am lăsat câte ceva din mine. Cred, totuși, că în Echipajul și în Prietenii Dreptății am lăsat mai mult, fiind singurele din perioada contemporană. Cu toate acestea, eu nu sunt Emilia! Personajul are și aspecte în care mă regăsesc, dar este și diferită de mine. Nu aș fi făcut unele dintre greșelile ei… dar aș fi făcut altele, la vremea respectivă, dacă aș fi fost pusă în situația ei.

7) Te-ai gândit vreodată să scrii o serie? Dacă da, despre ce?

Am deja o serie, Vieți în vâltoare (2 volume) continuată cu Alte vâltori ale vieții. Este istorică, de aventuri, cu puțin western. Se petrece în republicile italiene sfâșiate de războaiele napoleoniene (primul volum – Ținuturi însângerate) în căutarea libertății, egalității, fraternității și democrației. După ce Napoleon se proclamă prim consul, personajele mele văd aceasta ca primul pas spre dictatură, și hotărăsc să emigreze în SUA, singura republică democrată rămasă… În volumul al doilea, intitulat Lumea Nouă, aceștia se duc spre Vest, împreună cu un convoi de emigranți venețieni, fondând, vizavi de Saint Louis, în Illinois, așezarea Venice. În Alte vâltori ale vieții, vedem cum se dezvoltă, în paralel, Venice și Saint Louis, dar și cum fiii venețienilor stabiliți în SUA se întorc, în 1830, în Italia, să lupte de partea carbonarilor, pentru aceleași idealuri de republică democrată pe care le avuseseră, cândva, părinții lor.

În total, seria acoperă perioada 1794-1849. Într-o ediție a doua, care sper să apară în 2020, Vieți în vâltoare va rămâne titlul seriei, și fiecare volum va fi de sine stătător (asta presupune, în primul rând, o reordonare cronologică a unor capitole între volume).
Mai am una în plan, se va intitula Prețul libertății și va fi cu pirați. Va avea 4 sau 5 volume, fiecare de sine stătător. Primul volum, intitulat Îngerul cu sabie, este deja scris în proporție de 70%.

8) Împărtășește cu noi un fragment din noua carte la care lucrezi sau un fragment preferat din oricare alt roman de-al tău.

O declarație de dragoste originală! Însă nu dau spoiler, evitând, din citatul de aici, numele celei care îl ascultă… Ele, însă, din primul dialog, sunt fiicele Marinei, Aliki și Dora.

„- Mă bucur. Acesta este primul pas pentru a lăsa trecutul în urmă și a începe viața nouă pe care ți-o dorești. Am văzut ce bine te înțelegeai cu ele. Când îți vei găsi soția potrivită, vei fi un tată bun.
Îl văzuse cum se purtase și cu cei mici ai Nastei, ai Dașei, ai Murei. Era convinsă de ce spunea.
Cuvintele ei îl surprinseră, deși îl încurajase întotdeauna că era posibilă, cândva, o schimbare a norocului. Înghiți ceaiul pe care abia îl sorbise, spunând pe un ton resemnat, fără să se gândească, uitându-se la ceașca de ceai, de parcă ea ar fi fost subiectul discuției:
– N-am eu norocul acesta, să găsesc o femeie pe potriva mea, să-i câștig inima. Mă uit tot la cele care nu-s pentru mine. În afară de Marina, pierdută demult, sau, de fapt, care n-ar fi fost niciodată iubita mea, singura pe care mi-aș dori-o alături pentru o viață ești tu. Alta ca ea, prea departe de mine!
Se auzi ce spusese și înțepeni. Obrajii îi ardeau, la fel ca la șaptesprezece ani, când îi mărturisise Marinei ce simțea pentru ea. Și atunci se întâmplase brusc, după ce, împreună, puseseră pe fugă trei golani de cartier.
Își ascunse stânjeneala în spatele ceștii de ceai, dorind să-l înghită pământul. N-ar fi trebuit să-și lase slobode gândurile încâlcite din după-amiaza și seara aceasta.”

59788208_475227659881652_5272923936185647104_n.jpg

9) Pe lângă scris, ce alte pasiuni îți mai ocupă din timp?

Ascult muzică, citesc. În ultima vreme, am dat în mintea copiilor și mai și colorez, câteodată. Am primit de Crăciun carioci, semne de carte de colorat și o carte cu păpuși rusești de colorat. (Da, se știa că lucrez la A doua cursă.)

10) O carte care te-a impresionat în ultima vreme?

Mai multe! Mâța Vinerii de Doina Ruști, de un realism magic aproape sud-american, dacă subiectul nu ar fi fost din vremea fanarioților noștri. Livada de mango de Robin Bayley, despre o călătorie în Mexicul revoluției lui Pancho Villa și despre istorii de familie surpriză. Și altele.

11) Îți mulțumesc frumos pentru că ne-ai povestit despre tine și despre cărțile tale. Inspirație și succes în continuare! Câteva cuvinte pe care să le transmiți cititorilor blogului?

În primul rând, să citească literatură contemporană românească, promovându-i astfel pe autori. În al doilea rând, le-aș oferi câteva versuri de Antonio Machado, un poet spaniol care mă reprezintă:

Călătorule, drum nu există,
drumul sunt urmele pe care le laşi.
Călătorule, drum nu există,
drumul se face mergând.


*Pozele aparțin autoarei.

Echipajulfragment + interviu cu personajul principal feminin

Cărțile sunt disponibile pentru a fi comandate online (click pe titluri):

Echipajul

Farmecul mării

Prietenii dreptății

Alte vâltori ale vieții

Soarta mercenarului și alte destine

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #16 – Theo Anghel [martie 2017]


14212630_10153886776828994_6291509541189290656_n

„Scriu din copilărie când, cucerită de stilul lui Dumas, inventam și eu muschetarii mei bucureșteni, însă niciodată nu mi-a trecut prin cap c-o să ajung să public.

S-a întâmplat, și e fabulos!”

Salutare, dragi cititori! Iată-ne cu un alt interviu, de data asta cu Theo Anghel care ne-a răspuns la câteva întrebări. Autor și redactor la Editura Quantum, printre cărțile publicate se numără și ale sale: seria Am murit, din fericire, seria Păcatele Fiului și romanul Rochia aurie.


1) Bună, Theo! Spune-ne, te rog, câte ceva despre tine.

Despre mine… Hm! Bineee… Tu ai vrut-o! 🙂 Sunt un om cât se poate de banal. Singura chestie mai interesantă la mine sunt nebuniile pe care le scriu în cărțile mele.

16729287_10154337149778994_1589085404572615211_n

2) De unde dorința pentru scris? Te gândeai că vei ajunge să publici ceea ce lua ușor, ușor contur din mâinile tale?

Nu m-am gândit niciodată la publicare. Scriam pentru că așa îmi venea și pentru că, după aia, mă simțeam ca după o ședință cu ăl mai tare psiholog de pe fața pământului. Se spune că scrisul este terapie; așa este!

3) Ce ne poți spune despre povestea din spatele seriei „Am murit, din fericire”?

Această serie, chiar dacă este fantasy, este despre ceea ce se întâmplă în oameni și între oameni, zi de zi. Vorbesc despre răutate, ipocrizie, ură, nepăsare, despre angelicul și diabolicul ce sălășluiesc laolaltă în fiii Domnului. Multe dintre scenele din carte au fost culese din media zilelor noastre. De exemplu, aceea în care Oriana prinde o adolescentă care își îndesase nou născutul într-o sacoșă de plastic, dorind să-l arunce într-o pubelă de gunoi, este deja clasică, și se tot repetă în realitate.

4) Cum s-au născut cei doi îngerași năzdrăvani, Ama și Abel?

Îngerii reprezintă dualitatea ființei umane. Cu toții avem răul și binele în noi. Ca și Oriana, recuperatorul de suflete, și noi alegem căreia dintre cele două posibilități vom da ascultare. Ama și Abel există în fiecare.

e42f4cf8140bcc2c61e50bd12fd3aea8 (1)

5) În care dintre personajele tale crezi că te regăsești mai mult?

În Oriana, de cele mai multe ori. Și eu am un spirit justițiar care, de cele mai multe ori, mi-a atras numai necazuri. Dar asta nu însemnă că, de dragul tihnei, voi schimba ceva. Sunt a „real pain in the ass” pentru ipocriți, mediocri, răutăcioși sau agresivi, fiindcă devin un Abel în toată regula. Habar nu am de unde am scos-o pe Ama; eu nu am fost niciodată atât de blândă sau… cine știe… o fi și ea pe acolo, pe undeva…

6) Ai planuri pentru un nou roman? O altă idee răzleață care așteaptă s-o așterni pe hârtie?

Ideea răzleață s-a cristalizat deja. După ce termin volumul 5, și, sper eu, ultimul al seriei (aici nu se știe niciodată, credeam c-o să închid după vol. 2, apoi am crezut la fel după vol. 3… 🙂 ), voi scrie despre o poveste pe care am auzit-o chiar din gura protagonistului, dar pe care o voi îmbogăți cu întâmplări imaginare.

7) O carte care te-a marcat, pe care ai dori să o împărtășești cu noi?

M-a marcat Fructele mâniei, de John Steinbeck. De multe ori m-am întrebat dacă aș putea da dovadă de atâta forță câtă aveau personajele romanului. Este foarte interesant să observi cum un om ajuns la capătul puterilor, lovit de soartă în toate felurile posibile, găsește resurse să continue drumul. Iar sfârșitul… wow! Mi-a rămas în memorie ca nimic altceva.

mkj

8) Autori români sau străini? De ce?

Și unii și alții, deși, în ultima vreme înclin tot mai mult spre ai noștri. Sunt unii care scriu genial!

9) Cu ce alte pasiuni îți mai ocupi timpul, atunci când nu citești și scrii?

Din păcate, pasiunile mele sunt agățate în cui de multă vreme. Aș avea nevoie de o zi cu cel puțin 48 de ore pentru a le putea include și pe ele, bietele, în program.

10) Ce reprezintă propria bibliotecă pentru tine?

Un loc unde mă duc de multe ori pentru a mă adăpa. Mi-e sete uneori de o carte sau alta sau de un autor sau altul. De multe ori am fost rugată să donez cărți… Am spus că mai bine mi-ar cere un rinichi, o bucată din ficat, dar nu cărți. Nu mă pot despărți de niciuna dintre cele pe care le am deja.

11) Mulțumesc pentru gândurile împărtășite! Un mesaj pentru cititori? 

Mulțumesc și eu pentru că te-ai gândit la mine. Cititorii și feedbackurile pe care le primesc de la ei sunt combustibilul care alimentează motorașul ăla ce mă tot îndeamnă la scris. Reverențele mele, domnilor și doamnelor!

Cărțile sale le găsiți chiar aici.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #15 – Lavinia Călina [martie 2016]



Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timișoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul că, poate într-o zi, se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firmă (Călina Audio-Video).

De data asta, o vom cunoaște pe Lavinia Călina, o tânără ce s-a remarcat încă de la debutul său literar. Printre romanele apărute la editura Herg Benet, se numără și Copiii întunericului, primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie despre care autoarea ne prezintă câte ceva mai jos.


1. Bună, Lavinia. Te-aș ruga, pentru început, să ne prezinți trei lucruri fără de care n-ai fi tu.

Nu aș fi eu fără persoanele minunate din jurul meu, inclusiv familia, nu aș fi eu fără cărțile din biblioteca mea și jocurile video de care nu mă mai satur. 🙂

2. Când și cum te-ai apucat serios de scris? Care a fost factorul declanșator?

În generală obișnuiam să scriu diverse texte amuzante, aberații despre mine și colegii mei. De obicei cum luptam noi împotriva tiraniei profesorilor, dar m-am apucat serios de scris odată cu Ultimul avanpost. Prin 2013 m-a prins febra distopiilor și m-am enervat că în toate acțiunea se petrecea în alte țări. Așa că am scris una care să se petreacă în România.

3. Prima carte scrisă a fost o distopie. Ce te-a făcut să abordezi și genul fantasy?

Mereu mi-au plăcut poveștile cu vrăjitoare și ființe supranaturale, iar genul fantasy mereu a fost unul din preferatele mele. Mi-a făcut plăcere să dau naștere unei lumi în care diverse neamuri de vrăjitori se luptă pentru supremație.

10382157_745232885513681_8069871619482471592_n.jpg

4. Cum a luat naștere Neamul Corbilor?

Știu că nu sună prea profesionist, dar cartea asta s-a născut de la o simplă glumă. În 2014, la masa de Paște, bunica mea a făcut o glumă la adresa mea. Eu sunt vegetariană, iar ea mi-a spus că nu ar putea renunța niciodată la carne căci e neam de Corb (numele de fată al mamei ei era Corbu). Pe moment am râs, dar mi-a plăcut atât de mult cum sună Neamul Corbilor că am scris o carte… de fapt e o serie. Tot bunica mea a servit drept inspirație și pentru bunica lui Nicol, caracterul ei blând și înțelegător se reflectă în acel personaj.

Din păcate, în septembrie anul trecut, bunica mea a încetat din viață, probabil de asta îmi e atât de greu să scriu volumul 2 din Corbi.

5. Dacă nu sunt prea curioasă, ai putea să ne spui mai multe despre cele 5 neamuri de vrăjitori? În caz că nu dorești să ne dezvălui prea multe și vrei să ne surprinzi pe parcursul seriei, atunci descrie-ne într-un cuvânt fiecare dintre aceste neamuri.

Corbii sunt cei puternici, dar pierduți în întuneric. Lupii sunt cei neînfricați, dar care se lasă conduși de instinctele animalice și de multe ori fac alegeri greșite din impuls. Cerbii cei corecți, cei ce se îngrijesc de respectarea regulilor, dar totodată sunt la fel de nemiloși, precum Corbii, cu cei ce încalcă rânduiala. Roibii sunt cei calmi și sufletiști, dar caracterul lor blând îi împiedică de multe ori să vadă adevărata față a persoanelor din jurul lor. Șoimii nu mai există deoarece toți membrii au fost uciși în războiul dintre neamuri.

pizap.com14580662537671.jpg

6. Ce planuri ai pregătit în continuare pentru fetele noastre, Roxana și Nicol?

Ufff… nu prea e de bine. La începutul noului volum Nicol face tot posibilul să o găsească pe Roxi, chiar dacă asta înseamnă să își ia rolul de Corb în serios și să folosească blestemul zorilor ca să obțină de la alți vrăjitori informațiile necesare (cum funcționează blestemul o să aflați în carte, deși am lăsat câteva indicii și în primul volum).

Își dorește să dea de ea înaintea lui Ștefan, căci și el e pe urmele celor doi fugari (Roxana și Liviu). Evident că o să fie și câteva confruntări între Nicol și Ștefan, mai ales după ce a făcut Nicol (cine a citit Copiii întunericului știe despre ce vorbesc), dar și o întorsătură de situație pe care, recunosc, nu am anticipat-o nici măcar eu. Totodată Roxana realizează că nu poate fugi pentru totdeauna de acest război, iar când situația o constrânge va trebui să aleagă dacă jură credință unui neam sau pierde o persoană dragă ei.

Se întâmplă multe lucruri în acest nou volum și sper ca rezultatul final să fie pe placul cititorilor… bine, rezultatul final al seriei căci Blestemul zorilor se termină cu un cliffhanger.

12743663_952181924818775_2479452199451167092_n.jpg

7. Înafară de scris, citit, bloggerit și booktube, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc și să fac fotografii, dar sunt pasionată și de jocuri video. Acum sunt la un pas de a-mi dezinstala Diablo 3 de pe comp, altfel volumul doi nu o să fie gata la timp :))

8. Pentru că a trecut ceva vreme de când ești în „lumea” asta a booktube-ului, ai putea să ne spui ce reprezintă această activitate pentru tine? Dacă cineva ar dori să încerce, ce l-ai sfătui?

Sfatul meu e să fie naturali și să o facă din pasiune. Știu că sunt mulți cei care nu se apucă de asta din cauză că îi sperie reacțiile negative, dar important e să faci ce îți place, iar restul nu au decât să critice.

9. Numește trei cărți sau serii preferate și spune-mi primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la ele.

Trei serii care mie îmi plac mult sunt Jocurile foamei (Suzanne Collins), Întoarcerea acasă (Orson Scott Card) și Am murit, din fericire (Theo Anghel). Nu le pot descrie într-un singur cuvânt, sunt prea faine și intense ca să mă limitez la un cuvânt.

11426321_1745486369011601_6689233687799041618_n.jpg

10. În ce lucruri din jur îți găsești inspirația?

Mă inspiră cele mai banale lucruri. De multe ori sunt la volan sau la alimentară și din te miri ce îmi vine o idee în cap, iar atunci e musai să ajung cât mai repede acasă ca să o pun în aplicare. Noaptea, înainte să adorm, mă gândesc cum vor evolua lucrurile în romanele mele, apoi mă trăsnește câte o idee și adio somn!

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația de a ne împărtăși câte ceva despre ține și mult succes în continuare. Așteptăm următorul volum al seriei. Câteva gânduri pentru cititorii noștri?

Mulțumesc și eu. Mă bucur că ți-au plăcut Corbii. 🙂 Cititorilor le doresc numai bine și cât mai mult timp liber să poată citi cât mai mult. Eu duc lipsă de timp. :p

CĂRȚI PUBLICATE LA Editura HERG BENETLibrex Publishing.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #14 – Andreea Ban [august 2015]


Astăzi vom cunoaşte o altă persoană deosebită, autoarea cărţii „Încă o dorinţă”. Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, se întâmplă cu un scop. Cărţile pe care le citim, oamenii pe care îi întâlnim, lucrurile pe care le vedem ne ajută să luăm deciziile potrivite.

Andres e ca marea. Capabilă de o iubire profundă, adâncă, constantă, masivă. Ca adâncimea și robustețea mării. Ca să înțelegi iubirea ei trebuie să cunoști marea. Marea există și atât. E un fenomen în sine, un mister, o lume inaccesibilă muritorilor, un miraj periculos și promisiunea unei alte realități. E ca iubirea. Un soi de esență a noastră pe care nu o putem prinde în forme, nu o putem poseda sau împărți după bunul nostru plac.


  1. Bună, Andreea! Spune-ne, te rog, trei lucruri care te caracterizează şi de ce.

Bună, dragilor!

Să fie trei lucuri pozitive, negative… Voi începe cu încăpățânarea. Ca orice taur care se respectă, îmi port coarnele cu grație. Atunci când e vorba să îl iau pe nu în brațe, păi este nu. Cu greu pot fi scoasă din ale mele (dar nu e imposibil!). Sunt optimistă – oricât de gri mi-ar fi norii, oricât de înecate mi-ar fi corăbiile, găsesc undeva puterea de a mă ridica și a merge mai departe. Entuziasmul. Ce m-aș face fără el? Cu siguranță nu aș fi ajuns unde sunt. Îmi însoțesc pasiunile cu entuziasm și încerc să-l dau mai departe, celor din jur.

11949761_10153534068228771_1893595389_n

  1. De unde a izvorât această pasiune pentru scris? Acum zece ani, îţi imaginai că vei ajunge în postura de a scrie o carte şi de a o dărui lumii?

Pasiunea pentru scris a apărut cu mult timp în urmă. Eram în al treilea an de liceu când profesoara de română mi-a spus că va publica în revista școlii câteva dintre poeziile mele. A fost una dintre micile bucurii care mi-au dat aripi. Am scris mai departe fără a avea vreun gând de a trece la proză. Puneam în cuvinte imagini pe care le-aș fi desenat, erau versuri stângace, cele mai multe fără rimă, și triste. Da. Adolescența e plină de tristețe, de melancolie, de vise deșarte. Cuvintele m-au ajutat să trăiesc intens aceste stări. De aici și până la a scrie o carte a fost cale lungă. Acum zece ani nu visam că voi scrie o carte, asta e clar. Dar ce vorbesc aici, nu visam pe atunci nici că voi avea un jurnal online (blogul) pe care aveam să-l deschid doi ani mai târziu, în noiembrie 2007.

  1. Care este povestea din spatele a „Încă o dorinţă”? Ce sau cine ţi-a dat imboldul necesar de a crea lectura aceasta?

Încă o dorință are în spate o poveste tare frumoasă. Întorcându-mă la întrebarea anterioară, nici atunci când am început să scriu Încă o dorință nu mă gândeam că voi scrie o carte. Plănuisem împreună cu un prieten să scriu o povestioară împărțită în zece articole pe care să le publicăm pe situl lui (un site pentru femei care a fost închis între timp). Începutul a fost greu. Și când spun începutul, mă refer strict la titlul poveștii și la numele personajelor. Am ales unele provizorii la care, culmea, nu am mai putut renunța. Povestea era Încă o dorință și personajele Ana, Giulia, Lisa, Simy și Daria.

După ce am scris primele trei capitole, destul de scurte după cum ai putut observa (pot fi descărcate aici), mi-am dat seama că povestea avea să fie mult mai amplă decât o gândisem. Prinsese viață. Pe atunci, publicam fiecare articol (capitol) lunea. Acele săptămâni au fost absolut minunate. În week-end scriam și lunea, la prima oră, publicam capitolul scris. Primeam feedback de la cititori. Nu mă mai puteam opri. Atunci i-am spus lui Andrei, prietenul de care spuneam mai sus, că povestea nu se va opri la zece capitole. Va merge mai departe. Va ieși un proiect minunat, mi-a spus el, poate chiar o carte… Nu la carte mă gândeam eu, dar proiectul avea să fie, într-adevăr, minunat. Dar nu chiar atunci.

A fost nevoie de încă șase ani pentru ca povestea Încă o dorință să devină cartea Încă o dorință. În acești ani am întâlnit oamenii care au făcut posibilă publicarea cărții, sunt cei care au pus câte un strop de magie în poveste: redactorul, corectorul, tehnoredactorul, designerul, cei care au citit-o, care mi-au dat încredere că povestea merită lăsată să plece în lume, să fie citită. Singură nu aș fi reușit, asta e clar. Universul lucrează la împlinirea dorințelor, se spune. Oamenii care m-au ajutat să dau viață poveștii sunt, cumva, Universul meu.

11949526_10153534065198771_1380126032_n

  1. Tuturor ne place să folosim din când în când pseudonimele. De ce tocmai Andres?

Este o întrebare care mă face să zâmbesc. Andres, cum să spun, a fost o greșeală. E adevărat că prin clasa a 9-a îmi doream foarte mult să mi se spună altfel decât Andreea, dar nu-mi plăcea niciun pseudonim. Andreea mi se părea prea comun (am fost o generație întreagă de Andree). Apoi, într-o zi, o colegă a scris din greșeală Andres în loc de Andreea. Atunci a avut loc declicul. Am aflat mai târziu că în limba spaniolă Andres este nume de băiat. Nu a mai contat. Andres este acum parte din mine. E plin de amintiri, umflat de zâmbete și dorințe împlinite.

  1. Din câte am citit, ai ales ca, prin intermediul cuvintelor ce ţi se desprind din mână, să oferi o nouă şansă sufletelor nevinovate din ţara noastră. Cum a luat naştere ideea asta faină?

Odată cu această idee, cartea a primit o a doua șansă de a ieși în lume, de fi citită. Renunțasem să mai sper că va fi acceptată de vreo editură. Și totuși nu puteam renunța la poveste. Era ca un magnet. Făceam ce făceam și mă întorceam la ea. Când prietenul meu mi-am spus că am putea să publicăm cartea pe un site dedicat (www.incaodorinta.com) și că, în acest fel, putem dona o parte din bani, s-a aprins beculețul. În plus, ideea de a lăsa cititorul să aleagă cât dorește să plătească, cât să doneze și cât să acorde autorului, mi s-a părut genială. Mai departe, am căutat o asociație caritabilă dedicată copiilor – are legătură cu o anumită parte din carte – și, cred eu, am ales-o pe cea mai potrivită. Restul e… o dorință împlinită.

  1. Când romanul a ajuns pe mâinile cititorilor, ce simţeai atunci când aflai părerile lor?

Bucurie. Da, acesta e cuvântul, (câte) o mare bucurie. Încă mi se strânge stomacul atunci când se comandă cartea, căci știu că va fi citită. Undeva acolo e cineva care alunecă în povestea mea. (Oare îi va plăcea? Oare va zâmbi? Oare…?) La fel simt și când primesc o recenzie, o citesc pe nerăsuflate și o recitesc. Am găsit diverse interpretări ale poveștii, tendința de a prefera un personaj sau altul, o parte a cărții sau alta, am primit mustrări pentru anumite întâmplări – încă mai primesc. Astfel am ajuns să mă detașez de poveste. Acum este a cititorilor. Eu nu pot decât să ascult, să notez ce a ieșit bine, ce nu a ieșit bine, pentru că, da, mai am de învățat. Dar, din toate reacțiile primite (comentarii, recenzii) știu că am realizat ceva frumos. Am scris o poveste în care mulți s-au regăsit, o poveste care a adus zâmbete și speranță. Este o poveste care sper să împlinească dorințele cititorilor ei.

11944896_10153534062948771_565367351_n

  1. Cei care am trecut prin lecturarea cărţii tale, suntem foarte curioşi şi entuziasmaţi dacă ne vei mai încânta cu o altă apariţie. Planuri de viitor legate de acest aspect?

Nu aș putea spune că nu visez la o a doua carte. Dacă ai scris o primă poveste, dacă aceasta a fost citită și apreciată, dar și criticată, atunci cu siguranță vei dori să revii cu încă una. Mai bună, mai frumoasă. E ca atunci când scrii un articol, cineva îți spune cât de mult i-a plăcut și că abia așteaptă să citească mai mult. Se declanșează ceva în tine, dorința de a oferi mai mult, de a aduce bucurie.

Mă gândesc la o nouă apariție, da, însă nu aș putea spune când îi voi da drumul în lume și sub ce formă. Fie că va fi la o editură, fie că va fi pe un site dedicat, cartea va fi lansată la momentul potrivit. Dacă Încă o dorință a fost dăruită cititorilor de la primul capitol scris, următoarea va sta cu mine până la capăt. Cel puțin așa îmi doresc.

11934061_10153534061523771_1467215276_n

  1. Pe lângă lectură, bloggerit şi scris, ce alte hobby-uri te mai încântă?

Îmi place să desenez. De fapt, desenul a fost prima mea iubire. Anul acesta am scris mai putin, e adevărat, dar am desenat mai mult. Redescopăr magia creionului și a foii albe, cuvintele sunt forme, sunt chipuri. Unde voi ajunge cu acest hobby, nu știu. Dar mă relaxează și, momentan, e tot ce contează.

  1. Mulţi avem o muză care să ne inspire. Care e a ta?

Muza. Dacă există așa ceva, a mea e rebelă tare. Vine și pleacă atunci când poftește. Zilele acestea, ca să nu zic lunile, stă la distanță. Lăsând gluma la o parte, inspirația o găsesc în jurul meu. O găsesc în muzică, în filme, în cărțile pe care le citesc. De obicei, distinsa muză mă vizitează atunci când nu am nimic de scris asupra mea, de aici și sfatul meu: să aveți întotdeuna ceva de scris la voi, nu se știe niciodată când apare ideea minune.

11950871_10153534066978771_2019531159_n.jpg

  1. Curioasă din fire, aş dori să ştiu ce reprezintă cărţile pentru tine şi cât de bogată este biblioteca ta în lecturi.

Cărțile. Le iubesc. Sunt cititoare în serie, după cum știi. Foarte rar mi se întâmplă să nu am o carte în curs de citire. Cărțile sunt cele care, nu de puține ori, m-au scos din stările mai puțin colorate. Cred că fiecare carte ne apare în față atunci când avem nevoie de ea. Ți s-a întâmplat, nu-i așa? Să stai în fața bibliotecii și, dintre toate cărțile, una să “strige” la tine: citește-mă! Aceea este cea care are ceva important să-ți spună, care îți va oferi soluția pentru problema ta.

Despre biblioteca mea îți pot spune că este minunată. Ai fi uimită să vezi diversitatea genurilor, de la cărți de dragoste, chick-lit-uri până la SF-uri și thrillere. Nu îmi lipsesc clasicii, nu lipsesc nici vampirii “strălucei” sau vampirii “adevărați” (adevărații aparțin minunatei Anne Rice, să se știe!). Iubesc fiecare carte care este acolo, citită sau necitită. Din păcate nu am reușit să le citesc pe toate din simplul motiv că apar mereu cărți pe care mi le doresc și care își fac drum pe rafturi (au puteri magice!). Soluția e una singură, nu las niciodată pauză între două cărți!

  1. Mulţumim pentru că ai acceptat invitaţia noastră! Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu vă mulțumesc pentru invitație, pentru întrebările frumoase. Ați reușit să mă plimbați prin timp, am retrăit momente pline de bucurie și vă sunt recunoscătoare. 

Cititorilor voștri le doresc să aibă parte de lecturi fascinante, să nu lase să treacă nicio zi fără câteva pagini citite. Și să vorbească despre cărțile citite! Citind, recomandând cărțile pe care le iubim, trăim mai intens, mai frumos și aducem bucurie celor din jur. Și încă ceva, să vă rostiți dorințele, să le scrieți, să credeți în ele. Se vor împlini!

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #13 – Cristina Boncea [iulie 2015]


Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpăţânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puţin nu aşa de tare încât să renunţe). Locuieşte în Bucureşti, îi plac pisicile şi orice ţine de viaţa de noapte.

Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum şi se bucură de fiecare clipă în care îşi aminteşte că a reuşit. Cărţile sunt obiectele pe care le preţuieşte cel mai tare şi nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viaţă este „Munceşte aşa de tare, încât idolii tăi să îşi devină rivali”. Îi place ceaiul negru.

Cărţi publicate: Octopussy, Becks merge la şcoală, Antidot, Mi-ai promis că vom muri împreună

De cumpărat: Herg Benet, Shah Publishing



1. Bună, Cristina! Ai putea să ne dezvălui câteva lucruri esenţiale despre tine?

Bună. În primul rând, consider că zodia mea e un lucru foarte important de ştiut despre mine. Sunt un capricorn tipic; pe lângă asta, îmi plac foarte mult pisicile.

2. Cum a apărut pasiunea aceasta pentru scris? Care a fost factorul ce te-a determinat să mergi pe calea asta?

Scriu de când mă ştiu, am început cu poezii şi apoi am avut diferite bloguri. Pe calea asta m-am decis să merg în continuare doar după ce am reuşit să-mi public primul meu roman, chestie pe care nu am luat-o foarte în serios la început.

3. De unde şi până unde „Octopussy”? Dacă ţin eu bine minte, datorită unor vise, ai desenat o caracatiţă şi o fată, iar acestea te-au ajutat într-o anumită măsură în privinţa cărţii.

Da, le-am visat pe cele două gemene din carte, Becks şi Hyena. De acolo am continuat să scriu şi pe parcurs mi-a venit ideea de a mă folosi de desenul Hyenei pentru a structura restul romanului în jurul său. Deci da, la început nu aveam în minte decât să descriu câteva scene cât mai şocante şi apoi să le leg cumva între ele. Vă dezvălui un secret… înainte să desenez caracatiţa şi să am o idee clară asupra romanului, mă gândisem la titlul de „Carnivore Sweets”.

4. Ne-ai putea vorbi mai mult, dacă se poate, despre legătura ciudată dintre cele două surori, Becks şi Hiena? De unde au apărut ele?

Legătura lor a fost ciudată încă de la începutul romanului, când Hyena vine acasă, iar lui Becks îi e teamă de această întâlnire. Apoi se obişnuiesc una cu alta, nu chiar cu uşurinţă… după ce se judecă puţin reciproc, ajung însă la un consens. Când lucrul acesta se întâmplă, şi natura legăturii lor se schimbă. Dar sugerez că treaba asta să nu fie luată prea în serios. Cel mai important lucru în legătură dintre cele două va fi poate relevat în cel de-al doilea volum.

11330017_976813025691979_8141883780836736230_n

5. Când romanul tău a ajuns pe rafturile librăriilor şi apoi în mâinile cititorilor, ce impact a avut asupra ta acest aspect?

M-am bucurat foarte tare, în special de primele reacţii ale cititorilor. Îmi era teamă că nimeni nu-mi va înţelege ideea, aveam dubii în privinţa ei eu însămi, însă lucrurile au fost ok în final. Acum am multe recenzii pozitive şi mă bucur că din ce în ce mai mulţi oameni mă citesc. Consider că e un privilegiu să-ţi găseşti cartea în cele mai mari librării din ţară, nu toţi scriitori au această posibilitate şi bineînţeles, sunt recunoscătoare pentru acest lucru în fiecare zi – în primul rând mamei mele, care m-a susţinut financiar, cât şi celor de la editură.

6. Ce alte subiecte doreşti să tratezi pe viitor? Ce alte surprize ai pregătit pentru noi, cititorii?

Sinceră să fiu, am o idee pentru un fel de distopie sau ceva fantasy, care să poată fi citit la orice vârstă. Înafară de asta, mai am câteva lucrări terminate, dar toate la timpul lor. În principiu, îmi doresc să abordez cât mai multe subiecte, însă momentan sunt în vacanţă pe toate planurile.

7. Pe lângă scris, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să cânt, dar nu fac mare caz din asta. De asemenea, ador să fac orice legat de cărţi, de la filmatul videoclipurilor pentru canalul meu de YouTube până la cumpăratul lor online sau din anticariate.

11223323_834718366576070_8197454760888367522_n.jpg

8. Din câte am observat, eşti o mare fană a Cristinei Nemerovschi, dar îţi plac şi autobiografiile şi cărţile ce sunt destinate mai mult copiilor şi preadolescenţilor. Ai putea să ne faci câte o recomandare din fiecare categorie şi să ne spui de ce ar trebui să le citim?

Sigur, chiar îmi plac autobiografiile. Cel mai mult mi-a plăcut cartea „Dear Dad: Letters from an Adult Child” scrisă de Louie Anderson. Vorbeşte despre traumele din copilăria sa şi drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge un comediant de succes. Nu-mi plac aşa de mult cărţile YA sau middlegrade, le prefer mai degrabă pe cele contemporane şi new adult, însă aş putea recomanda trilogia „Scoala Fricoşilor” de Gitty Daneshvari – o trilogie foarte amuzantă şi perfectă pentru cei care sunt încă în şcoala generală sau chiar mai mici.

9. Ce te inspiră atunci când scrii? Muzica, liniştea, o plimbare în aer liber sau alte activităţi?

Niciuna din astea. Nu trebuie să fac nimic ca să am vreo idee nouă, genială. Mă inspiră visele mele, în special coşmarurile. Poate vreo ştire auzită la TV sau poveştile de viaţă ale altor oameni. Am o grămadă de lucruri în minte pe care trebuie să am grijă cum le „extirp”, pentru a le păstra esenţa. Aici apare greul, atunci când eşti scriitor.

11071614_1804146659809450_9099207164977407568_n.jpg

10. Dacă nu sunt prea indiscretă, ai putea să ne spui cam câte cărţi numără biblioteca ta şi ce reprezintă acestea pentru tine?

În jur de 300 şi sunt ca o comoară pentru mine… o comoară care trebuie să se extindă mult pe parcursul vieţii mele, până la numărul miilor. Nu sunt doar un cititor, sunt şi colecţionar; vreau o bibliotecă imensă pe viitor.

11. Mulţumesc că ai acceptat să ne dezvălui câte ceva despre tine. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Mulţumesc şi eu pentru interviu. Nu le pot ura decât vacanţă plăcută, dacă e cazul; dacă nu, spor în toate! Stay cool 🙂

capture-20170630-084158

 

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #12 – Simona Stoica [mai 2015]


11210172_10205681428626361_913742249_n.jpg

Simona Stoica s-a născut în noiembrie 1991. După ce studiile de economie începute s-au dovedit împotriva unei direcţii creative, decide să urmeze cursurile Facultăţii de Jurnalism şi ştiinţele Comunicării. Alumna AIESEC Bucuresti – 3 ani de voluntariat pe Comunicare si Alumni Development. 

Această tânără scriitoare cu mare potenţial şi pasionată de cărţi a debutat cu prima ei carte la Editura Herg Benet, anume Provocarea, care face parte din seria Rephelimii şi care s-a bucurat de un real succes în rândurile cititorilor. Aşa că, dragii mei, vă invit să o cunoaştem mai bine pe don’şoara noastră talentată!

11000136_862980523745306_3472223750704998248_n.jpg


1. Bună, Simona! Spune-ne trei lucruri esenţiale despre tine, care consideri că te reprezintă.

Bună, Andreea, şi mulţumesc pentru interviu! Sunt tentată să dau răspunsul clasic. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Dar voi încerca să găsesc alte trei elemente care să mă reprezinte, fără să trişez şi să mă folosesc de pasiunea mea arzătoare pentru aceşti misterioşi prieteni necuvântători.

Fire_from_brazier.jpg

Focul. Este un element foarte important în seria Rephelimii, nu doar pentru protagonişti, ci şi pentru mine. Mă defineşte. Mă consumă. Mă tentează. Focul este simbolul pasiunii, al firii rebele şi al riscului. A devenit o parte din mine înainte de a lua decizia de a mă face roşcată şi de a recunoaşte că sunt fascinată de foc şi că îmi place să urmăresc flăcările, cum ard şi distrug totul din jur. Nu sunt o piromană, dar dacă ai privi cu atenţie puterea văpăilor, vei înţelege sentimentele contradictorii care mă învăluie, când ceva care distruge poate să aibă un impact atât de copleşitor asupra unui suflet mereu în căutare de răspunsuri.

Cerul. Pentru că refuz să îmi caut limitele, pentru că întodeauna îmi doresc mai mult, pentru că iubesc să călătoresc, să văd, să simţ şi să gust ceva nou, care devine o parte din fiinţa mea şi formează o nouă amintire.

Încăpăţânarea. Am tendinţa de a face ce vreau, când vreau. Îmi susţin cu patimă părerile şi le schimb cu greu, dar asta nu înseamnă că nu accept sfaturi sau reacţionez urât la feedback. Zodia e de vină, aşa sunt Scorpionii. E greu să te înţelegi cu ei.

2. Din câte ştiu, eşti ploieşteancă de-a mea. Mărturisesc că îmi place cum sună asta! Nu ştiu câţi cititori se pot mândri cu faptul că unul din autorii săi preferaţi locuieşte în acelaşi oraş cu ei. Aşa că, întrebarea mea este: care loc te atrage mai mult, cel natal sau Bucureştiul, unde stai în prezent?

Permite-mi întâi să mă înroşesc: „autori preferaţi”. Fiecare oraş mă atrage, dar în mod diferit, nu aş putea să aleg. Prima mea reacţie a fost niciunul, dar mi-am dat seama că răspunsul potrivit e amândouă. În Ploieşti e mereu linişte, nu este aglomerat şi nu miroase că metroul din Bucureşti, când leşini pe timp de vară şi te sufoci iarna, când îţi dai seama că şi sardinele au mai mult loc într-o conservă. Aici se află familia mea, prieteni vechi, care m-au urmărit crescând şi mereu făceau mişto de mine că eram minoră (eram mereu cea mai mică din grupuri), pisicile şi câinii, pe care îi iubesc enorm de mult, comoara mea cea mai de preţ, biblioteca şi o curte demnă de un conac, cu hamac, balansoar, leagăn şi o magnolie de 4m. Dar în Bucureşti e mereu activitate. Teatru, evenimente, cinema (urăsc să merg în Ploieşti), AIESEC, seri de remi (doar de canastă în Ploieşti), cafenele şi CLANul, acel grup de prieteni care a devenit o parte importantă din familia şi alături de care am lansat şi site-ul pălărisme.ro.

11245268_10205681428666362_1798042953_n

3. De unde a izvorât toată această pasiune pentru scris? Acum zece ani, credeai că vei ajunge într-un asemenea moment?

Acum zece ani scriam doar compuneri scurte, câteva poezii şi descopeream pasiunea pentru citit. Am vrut întodeauna să scriu, dar mereu găseam o scuză pentru a nu aşterne pe hârtie/calculator (da, atunci existau!), ceea ce ochii mei vedeau când ascultam muzică. Îmi era teamă că am să dezamăgesc, că voi scrie prost, aşa că am ales să fug de scris câţiva ani, până când am decis să mă opresc şi să îmi înfrunt propria frică. Îmi place să cred că am furat din talentul părinţilor: mama a început să scrie un roman, dar nu l-a finalizat, iar tata scria poezii (nici până în ziua de azi nu am reuşit să citesc una dintre ele).

Jack-Harper

4. Cum a luat naştere seria „Rephelimii”? De unde s-au ivit aceste fiinţe misterioase şi letale?

S-au ivit din dorinţa de a crea ceva nou, unic, inedit şi misterios. Fiinţe periculoase. Fiinţe aflate la graniţa dintre Bine şi Rău, care iubesc şi urăsc, ucid şi trăiesc, cu o dorinţă nefirească de a sluji o Soartă potrivnică, doar pentru a curma Viaţa celor care trebuie să devină spirite şi să părăsească pământul pe care Rephelimii l-au transformat în lumea lor, dar şi într-un teren de vânătoare. Sunt prădători, luptători şi asasini. Firea lor o să fie dezvoltată în următoarele volume, când voi pune într-o ipostază incertă cititorul: vei trece de partea lor, le vei accepta harul, sau te vei alia împotriva lor?

Cât despre inspiraţie, revin la serialul Tru Calling şi la enigmaticul Jack Harper, care m-a fermecat din prima clipă şi pe care am vrut să-l cunosc mai bine, alegând, într-un semn de revoltă, să îi fur calităţile şi defectele şi să creez o personalitate nouă, care va putea să seducă şi să iubească, să plângă şi să rănească, cu o simplă privire, fără ca victima să aibă puterea de a riposta. E privit drept un personaj pozitiv, în ciuda trecutului său necunoscut şi a mâinilor pătate de sânge, dar când adevăratul lui caracter va ieşi la iveală, rămâne de văzut dacă fanele lui îl vor accepta sau îşi vor schimba părerea despre Rephelim.

5. Spuneai că muzica te ajută foarte mult, atunci când dai frâu cuvintelor să se aştearnă pe foaie, iar imagini în contrast cu acestea, îţi învăluie mintea. Ai putea să ne povesteşti mai multe despre acest aspect?

Mă las purtată de muzică. Renunţ la legăturile pe care le am cu realitatea, mă separ de lumea care mă înconjoară şi mă predau versurilor care îmi ating mintea. Rephelimii pot să lase Elementele să îi domine, să renunţe la orice urmă de control pentru a preda trupul lor unei forţe necunosute, care îi poate distruge. Puterea este incredibilă, dar totul are un preţ. Le urmez paşii. Mă las învăluită de ficţiune şi fug de prezent, alegând o lume pe care eu o creez, de la personaje şi poveste, până la modul în care frunzele alunecă în bătaia vântului pentru a se aşterne la picioarele mele. Muzica este declanşatorul, dar, faţă de Rephelimi, eu o controlez şi deţin puterea. Eu modelez melodia, astfel încât gândurile mele să devină imagini. Frica mea este să nu mă pierd în ceva ireal, nu pentru că nu aş putea să găsesc calea de întoarcere, ci pentru că aş fi tentată să nu mai plec.

s560x316_Intelienta_muzicala,_muzica

6. Dacă tot suntem la capitolul muzică, ne-ai putea dezvălui numele unor melodii ce te-au ajutat să pui în scenă şi să conturezi lumea fascinantă a rephelimilor?

Hmm… cele mai importante, în prezent, sunt: In The Air Tonight – Full Blown Rose, One Way Or Another (Until the Ribbon Breaks), All The Kings Horses (Karmina), Cities in Dust (The Everlove), A Call To Arms (Laura Jansen), Do You Feel Alive (Extreme Music), Wonderful Life (Hurts), Paradise/Pale/A Dangerous Mind/Stairway To The Skies/Stand My Ground/All I Need (cam toate melodiile de la Within Temptation), Before The Dawn/Bring Me Back To Life (Evanescence), In The End/What I’ve Done (Linkin Park), Invincible (Epic Rock), Wolf’s Law (The Joy Formidable) şi multe altele… (unele versuri descriu ce se întâmplă în următoarele volume).

7. Ne-ai putea detalia, atât cât se poate, despre firul invizibil care-i leagă pe eroii noştri, pe Jack şi Desiree?

Cred că îl las pe Azazeal să vă spună mai multe şi vă ofer un mic teaser, după.
„- În momentul de faţă nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă Oracolul are sau nu dreptate. Ceva sau cineva îl va forţa pe Harper să o transforme pe sora ta într-un Rephelim.

– Dar el nu are puterea să facă aşa ceva, ţipă Bowen. Doar tu ai şi…

– Ei întodeauna au fost diferiţi, îl întrerupse Azazeal. Încă de la naştere.

– Nu ai de unde să ştii asta. Nu l-ai cunoscut pe Jack când era copil.

Azazeal se aşeză din nou pe tron, înainte ca Bowen să-şi ducă la bun sfârşit gândul. Îşi puse mâinile de o parte şi de alta a corpului, apoi îşi ridică privirea şi îşi fixă ochii cenuşii şi reci în cei blânzi şi albaştri ai nepotului său, conştient de impactul pe care cuvintele sale o să le aibă asupra lui. Asupra tuturor.

– I-am urmărit pe Jack şi Desiree din momentul în care s-au născut, până în clipa în care destinele lor s-au contopit într-o singură Soartă. La baza legăturii dintre suflete lor se află cea mai periculoasă formă de magie, puternică, dar întunecată. Legământul a fost făcut prin sacrificiu: stropit cu sânge şi închis prin lacrimi. Sentimentele care s-au născut între ei nu sunt naturale, nu sunt fireşti. Ea este tulburată din cauza asta. Ştie că trebuie să se ferească de el, dar e atrasă de Rephelim. El o influenţează, o manipulează, îî trimite o parte din gândurile şi emoţiile sale, astfel încât Desiree nu ştie dacă tot ceea ce simte sunt trăirile lui sau ale ei. Demonul i-a ales şi i-a legat, dar voi face orice ca să distrug conexiunea dintre ei. Nu le voi risca vieţile.”


Desiree şi Jack sunt doi pioni pe o tablă de joc care nu are graniţe. Nu există iubire între ei, cel puţin nu încă. Tot ceea ce simt în momentul de faţă este fals, indus de o putere pe care ei nu o cunosc şi pe care nu o pot controla. Demonul i-a unit cu un motiv, însă legătura îl implică şi pe Malek, care a trădat Rephelimii şi este de partea Celor Zece Orori. Au fost aleşi cu un scop, însă pentru a obţine răspunsuri trebuie să nu mai fugă. Jack vrea să o protejeze, dar ştie că Soarta Rephelimilor depinde de deciziile ei. E conştient că nu poate să îi devină mentor, însă nici nu vrea ca altcineva să o înveţe să îşi dezvolte puterile. Este şi el confuz: e atras de ea pentru că o înţelege şi sunt la fel de încăpăţânaţi şi imprevizibili în acţiunile lor sau este la rândul lui manipulat, de un demon fără chip, care o urmăreşte pe Desiree în coşmaruri?

Demonul are un nume: Ukrasna. Legendele vorbesc despre crime şi durere. Hope a întâlnit creatura. Azazeal a înfruntat-o. Helen i-a auzit vocea. Însă toţi sunt manipulaţi şi nu au încredere în propriile simţuri. Refuză să vorbească despre Trecut, ignoră Prezentul şi se gândesc doar la Viitor.

8. Am înţeles că anul acesta vom avea parte de o surpriză dublă. La ce să ne aşteptăm din partea celor două cărţi, având în vedere finalul celei dintâi?

Încă mă gândesc dacă voi finaliza următoarele două volume din seria Rephelimii, Capcana şi Alegerea, sau voi lansa primul roman dintr-o altă serie, în toamnă, iar Capcana la vară. Pot să spun că următorul volum o să fie neaşteptat. Am învăţat din greşelile făcute cu Provocarea, o să observaţi o schimbare (bună) în stilul meu şi… multe surprize. Veţi afla cum au fost creaţi Rephelimii şi de ce. Cine sunt Cele Zece Orori, cunoscute şi ca Nagazi şi de ce au traversat Voalul. Detalii despre cei doi Rephelimi căzuţi, ale căror nume nu sunt rostite. Cine sunt ceilalţi Rephelimi şi poveştile lor. Jurnalul Elestei este găsit… ne întoarcem în trecut şi descoperim ce s-a întâmplat cu familia Rockner. Iar finalul de la Capcana… am avut probleme mari cu el. Oameni, Umbre, Nagazi şi Rephelimi se întâlnesc într-o înfruntare de câteva zeci de pagini, într-un oraş subteran, aflat sub conacul Wolfmaner. V-am atras atenţia?

Bonus: Un fragment din volumul 3, Alegerea. O să facem un salt în timp: 4 ani. Abia aştept.

9. Ce ai simţit când, în sfârşit, ţi-ai văzut cărţile pe rafturile librăriilor şi în mâinile cititorilor tăi?

Emoţii din belşug şi un gol în stomac. Eram încântată şi speriată: încântată când vedeam sau aflam că o persoană îmi citeşte cărţile, dar, în acelaşi timp, speriată de părerea finală. Oare i-a plăcut? S-a enervat? Va arunca romanul? A fost intrigat? Mereu îmi pun întrebări, sunt curioasă din fire, însă după prima lună m-am liniştit şi doar m-am bucurat să îmi văd cărţile în librării sau alături de cei care mi-au oferit o şansă să arăt ce pot şi mi-au acceptat Provocarea. O să fiu sinceră: am în minte 3 serii, 13 romane. Sper să reuşesc să le scriu pe toate, pentru că ideile sunt trecute, rămâne doar să găsesc cuvintele potrivite pentru a atrage cititorul în meleagurile pe care urmează să le creez. 

11195418_10205681428786365_1184907275_n.jpg

10. Pe lângă faptul că eşti scriitoare, eşti şi o cititoare pe măsură. Cam câte cărţi se află în micul tău paradis, numit bibliotecă? Ce reprezintă acestea pentru tine?

Cred că am aproape 5 000 de cărţi în bibliotecă, iar numărul lor creşte săptămânal. Nu mă pot abţine. Sunt tot timpul reduceri şi atâtea serii care îmi fac cu ochiul. Îmi place să îmi admir cărţile, să le miros, să le şterg de praf şi să îmi completez lista de pe laptop, mândră de paradisul pe care am reuşit să-l creez. Baza am primit-o de la părinţii mei, care îmi împărtăşesc pasiunea. Au citit fiecare mii de cărţi. Eu mă simt ca un ucenic în preajma lor, dar într-o zi voi deveni şi eu Maestru!

11221013_10205681428746364_1093809980_o.jpg

Cărţile reprezintă lumea mea, îmi sunt atât prieteni, cât şi duşmani (cred că toţi ştim autori şi personaje care ne-au făcut să suferim). Sunt o parte din mine, din sufletul meu şi asta nu se va schimba vreodată. Biblioteca mea este vrăjită. Am văzut asta când a venit CLANul la mine să petrecem Revelionul împreună. Am văzut uimirea de pe chipurile prietenilor mei şi curiozitatea care îi controla, acea curiozitate care îi îndemnă să răsfoiască romane şi să facem schimb de recomandări şi autori preferaţi. A fost un moment foarte special pentru mine: atunci i-am primit în lumea mea, lumea cuvintelor.

11. Mulţumesc mult pentru că ai acceptat să împărtăşeşti cu noi mici fragmenţele din viaţa ta. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu îţi mulţumesc, Andreea! Mă bucur să am o fană ca tine!

Mesajul meu o să fie simplu: le mulţumesc tuturor celor care au citit tot interviul („vorbesc mult”, sunt conştientă de asta), sper că am reuşit să vă atrag atenţia asupra seriei şi să vă fac curioşi, apreciez din suflet sprijinul şi încurajările voastre, pentru că fără voi, dragi fani şi viitori cititori, un autor devine o persoană singuratică, pierdută printre propriile gânduri. Tot ceea ce creez este o invitaţie pentru voi, într-o lume cu reguli nescrise, pe care vă încurajez să o descoperiţi. Sunteţi o forţă care nu are graniţe, care formează autorul şi îi oferă tot ce are nevoie pentru a scrie din pasiune, pe aripile creaţiei!

Citiţi cu drag şi din plăcere!

10417619_853060971391850_2525785694378522633_n

 

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #11 – Monica Ramirez [aprilie 2015]


Monica Ramirez locuiește în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Tritonic cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss și Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în România la editura Tritonic: Asasin la Feminin – Seria Alina Marinescu, vol.1, Identități secrete – Seria Alina Marinescu, vol.2, Balanța puterii – Seria Alina Marinescu, vol.3, Bariere de fum – Seria Alina Marinescu, vol.4, Abis – Seria Alina Marinescu, vol.5, Kit Black, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes, Traficantul de Umbre, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac. În prezent, Monica are în lucru The Other Half of her Dreams, un thriller/romance/fantasy.

Bună, dragilor! Dacă mi-ați urmărit activitatea din urmă cu ceva ani pe blogul Shattering Words, probabil că o să recunoașteți acest interviu. Am decis să-l readuc și pe Praf de stele, deși ar fi trebuit să o fac de mai multă vreme. De asemenea, vor mai urma și alte interviuri „trecute” zilele acestea. :))


1. Am înţeles că prima pasiune a fost baletul. Ce a reprezentat acesta pentru dumneavoastră? În unele momente, mai simţiţi nevoia să vă lăsaţi purtată pe ritmurile line ale acestuia?

Mama mea, fostă dansatoare profesionistă și, la vremea aceea, profesoară de sport, coordona un grup de dans modern pentru copii. Așa că m-am suit pe scenă pentru prima oară la 6 ani și nu m-a mai dat nimeni jos de acolo până mult mai târziu. Dansul a fost prima iubire și pasiune a vieții mele. Am intrat la Liceul de Coregrafie, însă am continuat să dansez cu grupul mamei mele timp de mulți ani. Pe scenă mă simțeam mereu cu adevărat liberă, ceea ce în vremurile acelea era ceva aproape ilegal. Câteodată mi-e dor de luminile scenei, dar faptul că mi-am transferat pasiunea pentru dans în scris mă ajută foarte mult.

dans-si-balet-pentru-copii-ro_74_0-1

2. Cum aţi ajuns de la paşi de dans, să dansaţi cu nişte simple cuvinte?

Viața de dansator este extrem de frumoasă, dar din păcate mult prea scurtă și la un moment dat era clar că va trebui să mă orientez în altă direcție. Mi-am dorit să scriu încă din timpul școlii, așa că trecerea de la dans la scris a fost cât se poate de naturală. Sigur, nu s-a întâmplat totul dintr-o dată, mai ales pentru faptul că viața mea a luat-o pe un făgaș pe care nu-l anticipasem vreodată, dar după un anumit timp, nevoia de a scrie a apărut mai mult sub forma unei exorcizări. Trebuia să spun o anumită poveste ruptă din realitate și scrisul a reprezentat o eliberare. Inițial, nu am scris în ideea că voi și publica. Cariera de scriitor a prins contur aproape fără voia mea. Dar mi-a plăcut, mi s-a potrivit ca o mănușă, așa că odată ce m-am eliberat de povestea despre care vorbeam, am continuat să scriu.

3. Ne puteţi spune cum a luat naştere seria „Alina Marinescu”? În special personajele, Alina şi Alex, care au parte de o poveste atât de plină de nuanţe?

Seria Alina Marinescu reprezintă povestea care m-a împins către scris. Este o poveste reală, oricât ar părea de halucinant, dar trebuie să nu uităm faptul că realitatea bate de cele mai multe ori ficțiunea. Alex și Alina au existat cu adevărat și continuă să existe, povestea lor complicată de dragoste constituind nucleul seriei. Primele 5 volume au apărut deja în România, volumul 6 și ultimul a apărut deocamdată doar în America, urmând să apară și la noi probabil prin toamnă. La o primă vedere, chiar și acum, Alina și Alex, ba chiar și Marius, cu care cititorii se întâlnesc în cel de-al 3-lea volum, sunt niște oameni obișnuiți. În realitate, însă, duc o viață dublă la granița dintre lumea normală și o lume întunecată a umbrelor… o lume despre care nu se știe mare lucru. Cu permisiunea ta, o să schițez un fel de profil psihologic pentru a introduce cititorul în atmosfera întunecată și plină de neprevăzut a lumii aflate dincolo de realitatea de zi cu zi. O să mă întind puțin, dar promit că merită!


Alina Marinescu preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex Therein iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.

Alex este un asasin profesionist. Pare un om de oțel, nu cunoaște frica în timpul misiunilor sau în afara lor, dar în mod paradoxal nu a reușit încă să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Alex este de fapt mai mult o fantomă dacă-l comparăm cu un om normal și trebuie să fie așa ca să poată ucide pe oricine i se ordonă. Lui nu-i mai pasă de lucrurile pe care oamenii normali le găsesc importante, sau măcar stimulante, trăiește într-o altă dimensiune în care nu există emoții inutile. Cu toate acestea, între el și Alina se stabilește o conexiune foarte puternică. Alina reprezintă singurul suflet cu adevărat pur din lumea întunecată ce-l înconjoară. Alex reprezintă un mister nu numai pentru oamenii din jurul lui, ci mai ales pentru Alina, care nu-i înțelege aparenta răceală sufletească. Romantismul și sensibilitatea pe care le simte mai mult la nivel instinctiv în el o duc mai degrabă cu gândul la un fel de cavaler modern. Relația paradoxală rece-fierbinte dintre cei doi devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea în timpul misiunilor la care trebuie să participe. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat? Nu putem răspunde la această întrebare decât urmărind acțiunile lui Alex în ceea ce-o privește pe Alina, ținând cont de existența siguratică și rece în care cei doi sunt nevoiți să supraviețuiască.Până la urmă, Alina l-a schimbat pe Alex de când a apărut în viața lui, și dacă până atunci el se considera mort din punct de vedere sufletesc, ceva se trezește la viață în inima lui din acel moment. Alina este motivul pentru care Alex începe să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuiește atât de mult. Trebuie să întelegem că un om care a ucis atât de mulți oameni, de multe ori chiar fără să știe de ce, un om care a văzut atât de multă moarte în jurul lui, nu poate rămâne întreg la minte fără un control strict al emoțiilor, pentru a se proteja de realitatea în care trebuie să supraviețuiască. Înainte de Alina, nu exista nimic pentru Alex decât munca pe care o făcea la modul superlativ. SSO și mai apoi Elite îi cer ori să facă ceea ce trebuie, ori să moară. Nu există alte opțiuni: te supui ordinelor, ori ești lichidat. Iar pentru Alex, care este un perfecționist, alegerea morții nu reprezintă nimic mai mult decât o evadare. Așa că decide să trăiască și tot ceea ce-i rămâne este munca lui pe care o face la modul superlativ. Nu neapărat din mândrie, ci pentru că nu mai are nimic altceva.

Asta încearcă să-i insufle și Alinei, faptul că pentru a deveni un asasin desăvârșit trebuie să devii complet rece, să nu dezvalui niciodată nimanui cine ești cu adevărat, ce simți cu adevărat, pentru a nu da acces nimănui la orice slăbiciune s-ar ascunde pe dinăuntru. Pe de altă parte, este și o formă de onestitate, în sensul că atunci când colegii lui Alex îl privesc în ochi, știu sigur că nu reprezintă nimic pentru el. Și de fapt așa stau lucrurile în Elite; oamenii ca atare nu există, sunt numai niște executanți care trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel. Un mod excelent de a controla totul, începând de la emoții, până la nevoi si dorințe personale. Cu toate acestea, în viața lui Alex apare această ambivalență odată cu apariția Alinei. Nu-i pasă de nimeni și nimic, dar îi pasă, poate chiar prea mult pentru binele lui, de Alina. Asta nu înseamna însă, că-i arată cu adevărat ce simte. Alex nu se mișcă, nu gesticulează, nu se exprimă ca un om normal. Dimpotrivă. Economia totală de gesturi, cuvinte, mișcări nu sunt egalate decât de aura letală pe care o degajează.

Singura poartă prin care-i este îngăduit Alinei să patrundă câteodată sunt ochii lui în care citește adevărate romane, însă niciodată mai mult de cateva fracțiuni de secundă, niciodată suficient de mult timp pentru ca ea să înțeleagă dacă a întrezărit fragmente din propria ei imaginație, sau ceva real. Alex nu este un bărbat real, ci o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. De aceea nu afișează nicio emoție, cu toate că trăirile lui interioare sunt extreme. Ca atunci când în ciuda faptului că este bulversat sufletește, îi arată Alinei documentele care atestă execuția ei pentru a o face să înțeleagă că nu mai există pentru lumea reală, umanitatea ei nu mai contează nici măcar din punct de vedere oficial și ca atare poate fi anihilată cu prima ocazie când nu respectă regulile. Îl doare enorm să-i facă asta femeii pe care o iubește, însă știe că trebuie dacă vrea să o ajute să supraviețuiască.

Însă Alina este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și ramâne o rebelă și după. Nu se sfiește să se răzvrătească fățiș împotriva regulilor cu care Alex încearcă să o modeleze. Dacă până atunci regulile generale după care se ghida viața ei – și orice viață normală, nu-i așa? – erau să nu furi, să nu minți, să nu… ucizi, acum totul este diferit. Acum i se cere să mintă, să fure, să omoare, și în general să facă absolut orice pentru a-și îndeplini misiunea. Si culmea, Alex este cel care trebuie să o învețe toate astea. Nu mai vorbim despre încrederea în oameni, ceva natural pentru Alina, pe care Alex încearcă cu disperare să o distrugă. Până la urmă, realitatea în SSO se află de cealaltă parte a oglinzii față de societatea normală. Lucruri lipsite de importanță în lumea noastră, cum ar fi un gest, o frază, poate chiar un zâmbet, încrederea în cineva, pot deveni greșeli fatale în realitatea de dincolo. Cineva care trebuie să trăiască ucigând, care trebuie să aducă moartea prin simpla-i prezență nu poate zâmbi, vorbi, trăi usor. Poate face toate astea, dar nu la fel ca oamenii normali.

ganduri

Cu timpul, rebeliunea instinctivă a Alinei se manifestă din plin împotriva celor care doresc să o plaseze sub control, însă învață repede regulile jocului și devine chiar foarte bună în jocul ei aproape zilnic cu moartea, la fel cum învață să manipuleze politicile și pericolele lumii întunecate din care se trezește că trebuie să facă parte fără acceptul ei în prealabil. Însă Elite nu o poate controla. Nimeni nu poate. Chiar dacă joacă după regulile ce i se impun, nu se adapteaza sistemului și nu-și vinde sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Alina rămâne complexă și tridimensională într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea dramei întregii ei existențe. La început nu știe exact ce să simtă despre rolurile pe care trebuie să le joace în misiunile în care este trimisă, în afară de frustrare și ostilitate, însă trebuie să se adapteze rapid cerințelor și modus-ului operandi Elite dacă vrea să supraviețuiască. În timp devine mult mai sofisticată și controlată în emoțiile pe care le afișează, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând nu numai că poate să joace după regulile ei proprii, ci că poate deveni chiar mai bună decât ei la jocul lor. Prin asta nu urmărește să urce treptele ierarhice ale organizației din care face parte. Singura ei aspirație este să-și trăiască frânturile de viată care i-au mai rămas cu cât mai multă integritate. În sensul acesta este foarte ambițioasă. Poate să joace jocul, este extrem de bună la el și singurul lucru pe care-l vrea este să câstige bataliile propriei ei vieți, incapabilă să devină o mașină de ucis.

Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită care posedă mai multă umanitate si conștiință decât ar trebui pentru binele ei. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte. Organizația Operațiuni Anti-teroriste Ultra-Secrete Elite este o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. O organizație fără titlu oficial, neînregistrată nicăieri, ai cărei angajați sunt fantome. Nu există coduri de referință și nu este parte integrantă a niciunui serviciu de informații. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără analiza mass-mediei. De aceea, acțiunile agenților operativi Elite nu par de multe ori prea diferite de cele ale teroriștilor împotriva cărora luptă, făcând dificil de tras o linie clară între unii și alții.

Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile. Cu toate că luptă în numele binelui, Elite nu garantează absolvirea de păcatele pe care trebuie să le comită în numele acelui bine. Dimpotrivă, Elite reprezintă purgatoriul personal al fiecăruia, un loc foarte opresiv în care sistemele de securitate sunt mai importante decât viețile celor ce-i asigură continuitatea. Când pășesc în lumea reală, agenții operativi nu simt că ar fi eroi care luptă pentru binele omenirii. Ei trebuie să mintă, să înșele, să comploteze, să asasineze. În lumea lor morala se opune în mod direct logicii, datoria anulează iubirea și umanitatea, autoritatea anulează compasiunea, eficiența justifică victimele colaterale.

182305_10151574948497666_1082824199_n

4. Ce v-a atras spre lumea „cenuşie” a spionajului? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi dacă aţi face parte din ea?

După cum am mai spus, lumea secretă e reală și poveștile ei pot bate de departe realitatea. Oamenii care fac parte din această lume întunecată sunt nevoiți să ducă vieți duble extrem de complicate din toate punctele de vedere. Agenții operativi sunt supuși unor antrenamente intense pentru a învăța cum să devină soldații perfecți pe teren. Însă nu-i învață nimeni cum să facă față frânturilor de viață normală care le mai rămâne, eventual în mijlocul familiei și prietenilor. Asta sunt nevoiți să învețe pe cont propriu. Și exact acest aspect mă atrage în principal la lumea cenușie a spionajului. Îmbinarea a două lumi aflate la granița dintre alb și negru. Plus că americanul are o vorbă: Scrie despre ce știi. Ceea ce mă aduce la cea de-a doua întrebare, cu care mărturisesc că m-ai pus în încurcătură. Am trei variante de răspuns: să mint, să mint, ori să spun adevărul, ceea ce, evident, este exclus. Problema e că de la un timp am cam obosist să tot dau răspunsuri evazive la genul ăsta de întrebări, așa că o să iau exemplu de la politicieni; am văzut că funcționează.

„Nu înțeleg întrebarea.”

5. Ce aţi simţit atunci când prima dumneavoastră carte a fost publicată? În prezent, aveţi parte de aceleaşi emoţii ca prima oară? Cât a trebuit să aşteptaţi până când prima carte şi-a facut loc pe rafturile librăriilor?

Am fost extrem de emoționată atunci când mi-a apărut primul roman, cu toate că nu mă așteptam. The Unwilling AssassinAsasin la feminin, primul volum al Seriei Alina Marinescu, a reprezentat cumva o mica izbândă personală nu neapărat prin faptul că a fost publicată, ci mai ales pentru faptul că în felul ăsta povestea multor oameni la care țin nespus va rămâne undeva pentru totdeauna. Alina, Alex, Marius, Ford, Jason, Roman, Webb, Oliver, Vallis, Kosmas și mulți alții care, din păcate, nu mai sunt printre noi.

Emoțiile rămân la fel de mari pentru fiecare roman nou publicat. La fel și bucuria pentru fiecare cititor nou în parte.

Din momentul în care am terminat cu Seria Alina Marinescu de scris-convins-că-trebuie-să-public-rescris-despărțit-în-cinci-volume-și-iar-rescris, a durat cam un an până când am văzut primul volum în librării. Spun cinci volume pentru că initial atâtea au fost. Și ca să fac o mărturisire în premieră, toate cele cinci volume sunt strâns înlănțuite cu o poveste reală. Dar asta o știi deja. Ce nu știi este faptul că volumul șase e ficțiune pură cu o singură excepție: soarta organizației Elite. Restul a pornit de la o idee și mi-au trebuit câțiva ani să termin romanul de scris. Adevărul e că am încurcat ițele atât de tare încât n-am mai stiut cum să le mai descurc.

6. De ce aţi ales ca în Statele Unite să publicaţi sub numele de Monica Daneţiu-Pană, iar în România, sub numele de Monica Ramirez?

Monica Ramirez e numele meu legal după căsătorie. Editorul meu din America a decis că Monica Danețiu-Pană ar fi mai exotic. Paradoxal, editorul din România n-a fost de accord. Ca să evităm confuziile, în ultimii doi ani am publicat și în America drept Monica Ramirez.

7. De ce Editura Tritonic? Aceasta a fost prima alegere sau aţi avut în vedere şi la alte opţiuni?

În octombrie 2009, m-am întors în România. La Otopeni, în timp ce navigam printre munți de bagaje, încercând în același timp să am grijă și de cei patru copii pe jumătate adormiți după un drum care a durat 23 de ore, am trecut pe lângă un stand de cărți. Atenția mi-a fost atrasă de coperta unei cărți pe care se afla poza unei femei care ținea în mâini o armă automată. Poza și atmosfera în sine degajată de acea copertă m-au dus imediat cu gândul la Alina Marinescu. Cartea respectivă se numea Somalia, Mon Amour, scrisă de Bogdan Hrib. Am investigat și am aflat că Bogdan Hrib era și editor la Tritonic, așa că i-am trimis Asasin la Feminin. N-a mai durat decât trei luni până a apărut cartea. După cum spune americanul, the rest is just history.

8. Ce a determinat întoarcerea acasă, în locul natal? Dacă ar fi să descrieţi în trei cuvinte atât România, cât şi SUA, care ar fi acelea?

M-am întors pentru că era necesar să revin…datorită job-ului și datorită sufletului. Măcar pentru o perioadă, care se pare că se apropie de sfârșit.

România: dor, primăvară, trecut.

America: spațiu, libertate, început.

11158113_10152809929382666_772468579_n

9. Din micile mele cercetări, am aflat că aveţi parte de o viaţă destul de activă. Cum vă împărţiţi timpul între scris, dans, profesiile de traducătoare şi de editoare, rolul de mamă şi de soţie?

Lucrurile sunt în continuă schimbare în viața mea. Din ceea ce ai enumerate mai sus au mai rămas valabile rolurile de scriitoare, traducătoare (doar pentru romanele mele), mamă și soție. Mai există și o altă ocupație care-mi răpește destul de mult timp, nevoită fiind să… dispar câteodată pentru o perioadă nedeterminată de timp, dar mă tem că despre asta nu pot da prea multe amănunte. Și aici aș dori să le cer scuze cititorilor care-mi scriu si câteodată nu primesc un răspuns timp de mai multe zile. Îi asigur că mă străduiesc să răspund imediat ce reapar J Evident, cu timpul stau extrem de prost! Mi-aș dori o zi cu 48 de ore, dar încerc să mă descurc cu ce am la dispoziție.

10. Cam în jur de câte cărţi se află în biblioteca dumneavoastră? Aveţi vreun scriitor preferat, vreo carte? Ce genuri literare preferaţi?

Cu tot cu cele pe care le am pe e-book reader, câteva mii. Cel puțin! Când m-am mutat înapoi în România, am trimis cu vaporul peste ocean cam 40 de cutii. Probabil vă imaginați că mi-am adus mobila, vesela de bucătărie, garderoba? Da, câteva cutii conțineau și așa ceva. Marea majoritate, însă, conțineau cărți. Am vrut să le donez unei bilbioteci publice, gândindu-mă că ar fi o nebunie să car după mine toate acele volume. Am vorbit cu biblioteca, am aranjat transportul, am semnat hârtiile. Când au venit să ridice cărțile, le-am deschis ușa mirată, m-am prefăcut că habar n-am despre ce e vorba și le-am închis ușa în nas. Pur și simplu n-am putut s-o fac… am simțit că mi-aș dona jumătate din inimă. În schimb, m-am pus pe cumpărat cutii…

Nu am putut niciodată să aleg un singur un autor favorit. Fiecare carte în parte m-a marcat și influențat într-un fel sau altul. Totuși, singurul roman pe care l-am citit de cel puțin douăzeci de ori, ultima oară la patruzeci de ani, a fost Toate Pânzele Sus, de Radu Tudoran. Dintre scriitorii preferați i-aș menționa pe Gabriel Silva, Barry Eisler, Carol Goodman, Alice Hoffman, Khaled Hosseini, Mark Burnell, Kelley Armstrong, Stephenie Meyer, Phillip Kerr, Leif Davidsen, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer, Veronica Roth, Suzanne Collins… și lista poate continua la nesfârșit.

11160265_10152809929397666_1033121418_n

11. Mulţumesc mult pentru că aţi acceptat să ne împărtăşiţi câteva din micile dumneavoastră fragmenţele de viaţă. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Nu citiți pentru că așa trebuie, ci pentru că habar n-aveți ce pierdeți în caz contrar! Pentru că citind, te cunoști pe tine. Cunoscându-te pe tine, îi poți intui pe ceilalți. Intuiția îți oferă protecție. Desigur, cu condiția să ai tupeul să te privești în oglindă și să conștientizezi cu adevărat cine ești. Îți trebuie curaj să te poți accepta așa cum ești, cu bune și cu rele. Cartea, indiferent de formatul său, copertată sau e-book, înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea îți dă putere. Măcar ție în fața ta, dacă nu altfel. Oricât s-ar strădui cei care doresc să modeleze lumea noastră imperfectă într-o utopie de tip corporatist, rece și strict materială, adevărul este că nu suntem numai materie, ci și spirit. Omul are nevoie de emoții, sentimente, are nevoie să viseze, să evadeze din rigorile existenței zilnice. Și exact asta se întâmplă când ne pierdem în paginile unei cărți. Simțim, experimentăm trăiri emoționale, evadăm. Este cel mai minunat sentiment, o plăcere uriașă, o experiență în sine cu fiecare carte în parte. Ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, devenim mai buni, mai înțelepți, mai… umani. Așa că citiți cu pasiune și, vorba americanului, Keep your mind and heart open.

Aici puteți găsi toate cărțile autoarei traduse la noi!

capture-20170630-084158