Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #4 – Arrio Raul & Victoria Grey


Personajele ce ne vor încânta astăzi sunt Arrio & Victoria din seria Nemuritor a Oanei Arion. Și deja au început să se tachineze unul pe altul, ca de obicei. :)) Veți zâmbi cu gura până la urechi la iubirea ce plutește în aer sau vă veți trezi chiar râzând cu lacrimi în ochi la replicile lor spirituale, mai ales la cele ale vampirului, veți fi la asentiment cu stările lor și vi se va mai îndulci dorul de ei, doar „ascultându-i”.

Lectură plăcută! ^^


Victoria Grey

„Pierdusem mult, oameni la care am ţinut sincer, locuri care îmi fuseseră dragi. Şi, cel mai important, pierdusem o bucăţică din mine. Mă schimbasem. În urmă cu un an, Victoria era doar o femeie normală cu multe visuri şi planuri de viitor. Astăzi era stăpâna argintului, cea atinsă de blestem.”

Arrio Raul

„…era înalt și avea cel mai negru păr pe care îl văzusem vreodată, știți, nuanța aceea de negru care bate în albastru. Și era ondulat, aproape prea perfect ca să pară real. Destul de lung cât să îi încadreze fața, se răsucea în bucle spre ceafă. Eram de-a dreptul invidioasă în acel moment pentru că părea nedrept ca un bărbat să aibă un astfel de păr.”


Dede (D): Bună, dragilor! Mă bucur tare mult că ați acceptat să fiți astăzi aici și să îmi răspundeți la câteva întrebări… mai indiscrete. Sunteți pregătiți?

Victoria (V): Bună, Andreea. Mă bucur să te cunosc. Oana mi-a povestit numai lucruri bune despre tine.

Arrio (A): Bună, frumoaso.

D: Vom începe cu… hmm. Grey? Pentru început, ce mai faceți?

V: Suntem bine. Ne-am liniştit în sfârşit şi pot spune că în momentul de faţă suntem o familie normală. Sau pe cât de normali putem fi noi doi, ca şi cuplu.

D: Raul, mai ai ceva de adăugat?

A: Da, doamnă! În ultimii ani viaţa noastră a fost de un banal delicios.

D: Care a fost primul gând ce te-a lovit atunci când ai văzut-o pentru prima dată pe Victoria? Te-ai simțit în vreo clipă nesigur de faptul că ea l-ar fi putut alege la început pe Ian?

A: Nici măcar o secundă! (Râde)

D: Dacă arogantul de lângă tine s-ar fi îndrăgostit într-adevăr de Lili, Ian ar fi fost o posibilă alegere? Te-ai vedea formând un cuplu cu el, poate într-o altă viață? Sau preferai să rămâi cu Liam, mai aproape de normalitate?

V: Dragă Andreea, Ian îmi este ca un frate mai mare. Cât despre Liam… (îşi pleacă încet ochii, iar Arrio o strânge uşor de mână)… am ţinut foarte mult la el. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă el nu ar fi dispărut, probabil că am fi fost cei mai buni prieteni.

D: Cum v-ați descrie unul pe altul? Ce înseamnă celălalt pentru voi și ce ați învățat în toți acești ani de când sunteți împreună?

V: Încăpăţânat.

A: Încăpăţânată.

(Râd amândoi)

V: Ce am învăţat? Să nu renunţ. Ştiu că sună a clişeu, dar asta ne-a adus împreună şi ne-a ajutat să trecem peste obstacole.

A: Dap, ce a zis ea.

D: Cum e viața de părinte? Vă așteptați să ajungeți într-un asemenea punct al vieții voastre? Vă gândeați că miracolul o să vă atingă și pe voi cândva?

V: Eu, ca muritoare am avut întotdeauna această opţiune. Faptul că s-a întâmplat cu Arrio este cu adevărat un miracol.

A: (Îşi ia o figură serioasă) Scutece, pudră, loţiune de baie, lapte praf. A, şi da, mai multe scutece. Problema este că nu pot sub nici un chip să-l constrâng sa tacă atunci când se trezeşte urlând la două dimineaţa.

V: N-ai face asta!

A: (Râde) Bineînţeles că nu, Victoria, drept cine mă iei! Acum serios vorbind, este incredibil. Nu cred că am fost vreodată mai fericit.

D: Credeți că „te iubesc” ar trebui să fie spus doar atunci când simțiți sau ori de câte ori aveți ocazia să vă exprimați față de cel drag? Sau va înțelegeți pur și simplu din priviri, fără să mai fie nevoie de vorbe? 

A: Eu tot încerc să îi transmit telepatic chestii, dar o ştii pe Victoria: nu crede până nu vede sau, mă rog, până nu aude.

V: Glumeşte. Nu, eu cred că după ce ai trecut prin ce am trecut noi nu mai este nevoie de cuvinte. Am rămas împreună şi asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu ne legau sentimente extrem de puternice. Da, ne iubim şi nu avem nevoie de cuvinte…

A: Asta o zici acum, că suntem în public.

(Victoria îl loveşte uşor peste mână, iar el râde cu poftă. Se privesc apoi unul pe celălalt şi-şi zâmbesc.)

D: Regretați ceva ce ați făcut de-a lungul acestei „călătorii”?

V: Multe lucruri. Dar dacă privesc în urmă, nu aş face altfel, pentru că în acele momente toate deciziile au fost cele corecte, date fiind condiţiile. Da, îmi doresc uneori ca lucrurile să fi stat altfel şi să pot avea puterea de a le schimba. Dar ştim cu toţii ce înseamnă să te amesteci în planurile destinului. Am experimentat asta când m-am întors în timp.

A: Eu nu am regrete, draga mea. Am învăţat să mă împac cu mine însumi, De fapt, am fost nevoit să o fac. Nu poţi trăi genul de viaţă pe care am avut-o eu dacă te laşi copleşit de regrete. Te pot ucide.

D: Dragul meu Arrio, cum te simți când atâtea fane oftează după tine, sperând să primească și cel mai mic semn din partea ta? Victoria ce părerea are despre asta?

A: Este foarte greu. (Îşi duce mâna la frunte, mimând oboseala..) Epuizant chiar. Glumesc. Nu ştiu ce să-ţi răspund. Sunt încântat că povestea noastră, spusă de Oana, a plăcut. Că noi am plăcut.

(Victoria îi dă un ghiont)

V: Îi place să pozeze în modest uneori. (Se apleacă în faţă şi şopteşte.) În fiecare zi îşi verifică mailul şi pagina de Facebook.

D: I-ai spus odată Victoriei că dacă vreodată veți rătăci drumul, o vei găsi, indiferent de ce se va întâmpla. Ea te-a găsit pe tine. Cunoaștem cât de mult a afectat-o pe ea situația de atunci. Am simțit pe pielea noastră! Însă a venit și rândul tău. Ai fost nevoit să suporți „pierderea” ei și chiar erai dispus să sacrifici tot. Ce-a fost în capul tău brunet, când te-ai gândit că ai fi putut să trăiești cu asta pentru tot restul vieții tale plictisitoare?

A: Cine a spus că urma să supravieţuiesc pierderii ei? (Zâmbeşte trist) Da, eram dispus să fac orice pentru a o aduce înapoi. Orice. Chiar dacă asta ar fi însemnat să dispar. Nu am făcut-o, nu din laşitate, ci pentru că mi-am dat seama că EA nu ar fi putut trăi cu asta. Oricum am fi dat-o, ieşea prost pentru unul dintre noi.

D: Draga mea Victoria, ai putea împărtăși cu noi câteva rânduri despre cărticica ta de debut dedicată copiilor?

V: Oh, încă nu. Sunt superstiţioasă.

D: Mai știi cum arăta o zi din viața ta obișnuită, dinainte să te trezești aruncată într-o lume ce exista doar în legende? Cât de mult consideri că s-au schimbat zilele de-atunci față de ceea ce trăiești astăzi?

V: Nu foarte mult. Acum suntem trei, dar rutina zilnică este minunată. Plecăm în călătorii lungi şi am reuşit să vedem în ultimul an o mare parte din Europa. Eu scriu, iar Arrio, ei bine, nu voi dezvălui natura proiectului la care lucrează, dar pot să vă spun că va fi o surpriză.

D: Dar tu, Arrio? Cum era înainte să o cunoști pe Victoria?

A: Întunecată. Blazată. Crudă. Sunt vampir, pentru Dumnezeu! Dar (îşi atinge pandantivul legat în jurul gâtului cu un şiret subţire) după aproape trei sute de ani de întuneric, pot sta dimineaţa pe terasă ţinându-mi fiul în braţe. Dacă asta nu este un miracol, atunci nu ştiu ce este.

D: Dacă ai avea din nou șansa de a alege între a continua ca medic veterinar și a te întoarce acasă pentru a prelua micuța cafenea, ai porni din nou pe același drum, războinică Grey? Ai mai alege să accepți moneda necunoscutului sau ai arunca-o de data asta?

V: Cu siguranţă da! Aş face exact ce am făcut în trecut. Pas cu pas!

D: Odată cu moneda, ceva s-a schimbat și în tine, nu doar lumea din jurul tău. Ai ajuns să poți ucide creaturi supranaturale, să le oferi vindecarea și chiar să retrezești morții ce-și găsiseră deja împăcarea eternă. Experiența această te-a marcat extraordinar de mult, așa că te întreb: cum te-ai descrie în clipa asta? De ce adăugiri are acum parte noua versiune a Victoriei Grey?

V: Este mai sigură pe sine. Am învăţat că, de fapt, curajul nu înseamnă să nu-ţi fie teamă, ci să continui să lupţi chiar dacă îţi este teamă. Şi am mai învăţat ceva: să-mi asum deciziile. Şi greşelile.

D: Doriți să împărtășiți câteva gânduri cu cititorii blogului?

A: Păi, ca să o citez pe Oana, citiţi şi rămâneţi frumoşi. Şi nu vă lăsaţi muşcaţi de vampiri (Râde şi îşi arcuieşte sprâncenele într-o grimasă sugestivă)

V: Termină, Arrio! (Râd amândoi) Păi, pot să îi încurajez să nu renunţe. Să rămână bine ancoraţi în realitate şi în prezent, dar să nu uite să viseze. Cam atât!

D: Vă mulțumesc pentru că v-ați rupt din timpul vostru și ne-ați lăsat să vă cunoaștem mai bine. Sper să ne revedem cu bine!

V: Noi îţi mulţumim!

A: Mulţumim, Andreea! (Se ridică şi o sărută uşor pe Andreea pe obraz) Eşti foarte foarte drăguţă.


În rubrica Citește românește!, veți găsi toate recenziile volumelor, cât și părerea mea asupra aventurii la care am luat parte alături de personajele Oanei.

Ne citim data viitoare! ^^

capture-20160928-044054

Reclame
Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #3 – Cumnatele Morgan


Un nou interviu, dragilor! Ne-am amuzat împreună cu frații Morgan, așa că a venit timpul să ne bucurăm și de partea feminină a familiei. Cumnatele Morgan, Kim, Sam și Marlene, mi-au făcut deosebita plăcere de a răspunde la câteva întrebări. Sunteți curioși să descoperim ce au mai făcut și cu ce pățanii s-au confruntat atunci când copiii lor erau încă mici? :))


Kim (foto stânga): „Mă întorc spre femeia ce mi-a dat viață… Uneori mi-aș fi dorit să îi semăn mai mult…”

“Puține persoane au fost cele care m-au apreciat pe mine, pentru ceea ce sunt eu și reprezint cu adevărat. Pentru adevărata eu, Kim Larsen.”

Sam (foto dreapta): „Fata din fața mea este ca o păpușă. Blondă, cu părul lung, ochi incredibili de verzi și tenul ca de porțelan. Suntem cam de aceeași înălțime, dar în rest reprezentăm două contraste. Zâmbetul îi este însă deschis și sincer și îmi place de ea din prima clipă.”

“Ai reușit să te ciocnești de toți trei în aceeași zi și i-ai făcut să reacționeze cum nu i-am mai văzut s-o facă niciodată, mai ales pentru o fată!”

Marlene (foto centru): „- La duș?! Cum să se înece la duș?!
– Păi…stai să-ți explic! În timp ce făceam duș, împreună bineînțeles, adăugă șoptit, m-am gândit să încercăm și planul vertical și…
– Holden! se aude țipătul disperat al Marlenei. Sper că nu le și desenezi, că te omor!”

„- Ce poate fi mai deosebit decât să te cer când suntem înghesuiți într-o toaletă?”


Dede (D): Fetelor, mă bucur tare mult să vă am aici! Ce mai faceți? 

Kim (K): Foarte bine, mulțumesc de întrebare. Ocupată, după cum știi.

Samantha (S): Minunat, mulțumesc.

Marlene (M): Foarte bine, ca de obicei.

D: Vă descurcați admirabil să țineți în frâu întreaga familie, în special masculii posesivi. Cam câte bătăi de cap vă dă chestia asta?

S: Am crescut cu ei și m-am obișnuit cu felul lor de-a fi, deci nu am nicio problemă cu asta. Niciuna dintre noi nu ne-am schimbat felul de a fi și nici nu ezităm să facem ce vrem, pentru că posesivitatea lor se manifestă doar ca să arate tuturor că suntem ale lor, nu ca să ne îngrădească pe noi.

K: Poate că toți bărbații din familia Morgan sunt posesivi și excesiv de protectori și știu că nu tuturor femeilor le-ar plăcea asta, dar eu îi iubesc așa cum sunt. Pe toți! Pentru că sub tot acel aspect, sunt niște bărbați iubitori și grijulii, pe care noi, femeile Morgan, îi învârtim exact cum dorim. Puțin îmi pasă că Hayden mai mârâie la câte cineva, când eu îl rog ceva, îmi îndeplinește orice dorință. Ador modul în care mă privește chiar și după atâția ani, de parcă eu aș fi centrul universului său.

M: Eu aș putea spune că mă distrez. Sigur, Holden are aceeași posesivitate ca și restul familiei, doar că, la el, e învelită în umor. Și încă mă mai întreb de unde scoate toate prostiile! Cu toate astea, e suficientă o privire de-a mea atunci când este cazul și devine imediat serios, deci mă descurc mai mult decât bine.

D: Dacă nu ai fi ales să pleci pentru a-ți făuri o viață normală departe de vedetismul ce te înconjura acasă, cum crezi că ai fi ajuns astăzi?

K: Nu știu. Probabil că tot mi-aș fi croit propriul meu drum până la urmă, așa cum mi-am dorit, dar nu cred că aș fi fost la fel de fericită. Știi bine că nu suntem chiar o familie normală. Suntem mulți și suntem cam nebuni, dar suntem perfecți unul pentru altul în toată nebunia noastră.

D: Sam, ai fi recunoscut vreodată în fața lui Heaton ceea ce simțeai pentru el, dacă nu s-ar fi intervenit în viața voastră?

S: Nu știu. Poate că da, în cele din urmă. Când m-a scăpat gura și i-am pomenit lui Kim de faptul că sunt îndrăgostită de Heaton, am fost… speriată. Nu credeam că există vreo șansă ca noi să trecem la ceva mai mult decât prietenia care ne lega de-atâția ani, pentru că și el și-a ascuns sentimentele extrem de bine. S-a dovedit că acea scăpare, și Kim, bineînțeles, ne-au schimbat viața.

D: Draga mea Marlene, ai avut parte de cea mai nonconformistă cerere în căsătorie, de până acum, de la un Morgan. Te consideri o norocoasă? 

M: Mi s-a pus adeseori această întrebare, iar răspunsul meu este același: a fost o cerere perfectă și da, sunt o norocoasă. Nu contează unde ești cerută în căsătorie, nici dacă e o ambianță romantică sau nu. Nu contează nici dacă există acel inel. Singurul lucru important este ca acea persoană să te iubească cu adevărat și suficient de mult încât să își dorească să vă petreceți viața împreună.

D: Care a fost ultimul gest romantic pe care băieții l-au făcut pentru voi?

M: M-a dus într-un parc de distracții. Am fost doar noi doi, am mâncat vată de zahăr și ne-am urcat în toate aparatele. Ne-am simțit ca doi adolescenți.

K: Un weekend prelungit la Bora Bora. Hayden m-a răsfățat cu ciocolată și înghețată, mâncată în brațele lui, și mi-a dăruit o brățară de care atârnă trei litere H. Am privit împreună apusuri și răsărituri de soare.

S: Am găsit dormitorul plin de flori. Nu era niciun eveniment, nu sărbătoream nimic, dar Heaton știe că îmi plac mult florile.

D: Dar pe care l-ați făcut voi pentru ei?

K: L-am invitat la un club country ca să-i arăt că putem dansa și împreună. Am reușit câțiva pași apoi, ca de obicei, am stat îmbrățișați și doar ne-am legănat pe muzică. Cred că eram caraghioși printre toți cei care țopăiau, dar nouă nu ne păsa. Ne-a amintit de prima oară când Hayden m-a strâns în brațe, pe motiv că mă învăța să dansez.

M: Am schimbat patul. Din nou. Hahaha! Glumesc! Sau nu.

S: O plimbare cu balonul. Eu eram fermecată de peisaj, Heaton de mine. Nu știu cât de romantic a fost totul, dar dacă mă iau după noaptea care a urmat, cred că l-am impresionat.

D: Ne-ați putea povesti o fază amuzantă din viața de părinte în care protagoniștii erau chiar soții voștri? Poate să fie și una la comun. :))

Cumnatele: Când i-am lăsat singuri pe ei trei cu toți copiii, iar noi ne-am răsfățat cu o zi la Spa. Trei bărbați și șapte copii cu vârste între unu și cinci ani? Un adevărat coșmar! Când ne-am întors, casa era plină de pene, pentru că s-au bătut cu pernele și au rupt vreo câteva, nu mai spunem de jucăriile și mâncarea care erau peste tot. A fost prima și singura dată în care i-am văzut depășiți de situație. Au avut ceva probleme cu schimbatul scutecelor lui Stuart, care era cel mai mic, dar care era foarte activ. Nu i-au putut prinde un nou scutec, iar Holden, ca un tătic mândru ce era, l-a lipit cu bandă adezivă. De fapt, jumătate de scutec era învelit în bandă adezivă. Când ne-am întors, soții noștri ne-au privit ca pe niște minuni coborâte din cer, dar când le-am spus că tot ei trebuie și să spele copiii, să-i culce și să facă curat pentru că nu voiam să ne stricăm unghiile proaspăt lăcuite… Dap, fețele lor disperate ne-au făcut să râdem cu lacrimi și încă mai glumim pe seama lor din cauza asta

D: Cât de mult v-au terorizat copiii pe când erau mici? Și ce măsuri ați luat pentru a-i pune la punct?

K: Hailey a fost o fetiță cuminte. În plus, fiind singura fetiță, cam toată lumea voia să stea cu ea, așa că nu mi-a dat prea mult de furcă. Gemenii, în schimb, au fost niște drăcușori care se întreceau în năzbâtii. Erau doi, deci aveam mereu emoții duble. Hayden se distra de câte ori făceau vreo boacănă, dar eu mă dădeam de ceasul morții. Am învățat repede că cel mai bine era să mă prefac supărată, așa toți trei se învârteau în jurul meu, încercând să mă determine să îi iert. Când au crescut, a trebuit să schimb tactica. Era o nebunie când se întâlneau toți șase, așa că aveam nevoie de altceva. Nu sunt adepta bătăilor, așa că puneam furtunul cu apă pe ei. Când erau afară. Dacă erau în interior, o cană de apă rece făcea minuni, mai ales că ei erau cei care trebuiau să ștergă tot și să facă ordine după aceea.

S: Nu cred că am fost mai terorizată decât alte mame. Nu-mi plăcea când se băteau, chiar dacă o făceau în joacă. Am fost mai speriată când, pe la 5 ani, Scott a căzut de pe bicicletă și și-a rupt mâna. Heaton, calm ca de obicei, ne-a urcat pe toți în mașină și ne-a dus la spital. M-a consolat spunându-mi că ăsta e doar începutul și a avut dreptate. Până când băieții au ajuns la adolescență, au mai fost mâini rupte, un picior rupt și capete sparte. Ca să-i fac să se potolească, era suficient să mă încrunt la ei, cu mâinile în șolduri. Ăsta era semnul că au întrecut măsura. Și se potoleau!

M: Pentru că Michael și Matt erau puțin mai mici decât băieții lui Kim și Samantha, eram deja obișnuită de la ceilalți cu firea activă a copiilor Morgan. Eu am fost terorizată de câte ori se urcau în copaci și mă enerva că Holden, în loc să-i certe, se cățăra și el cu ei. Am fost tentată de câteva ori să îi pocnesc pe toți trei, dar am descoperit că o lacrimă falsă are mai multă putere. Nu sunt o bună acriță, dar cu ei mergea întotdeauna. Și încă mai merge!

D: Vă simțiți mai dominante acum că familia începe să se înmulțească pe partea feminină?

S: Oarecum. Eu nu am o fată și nici nepoțică, dar le iubesc pe Hailey, Heather și pe Angel ca și cum ar fi ale mele și e o încântare că numărul fetelor crește, spre disperarea bărbaților.

M: Angel a fost o surpriză pentru toată lumea, dar a învățat extrem de repede ce înseamnă să fii născută o Morgan și cum să îi joace pe toți după cum vrea ea. Poate că suntem mai puține numeric, dar nu suntem nicidecum dominate. Și să-ți mai spun ceva: Angel a moștenit firea lui Holden, deci face cât zece!

K: Nu m-am simțit copleșită de predominanța masculină din familia Morgan pentru că era ceva la care mă așteptam, dar asta a făcut ca legătura mea cu Hailey, cea de mamă – fiică, să fie mult mai puternică. Nu o dată ne-am coalizat împotriva lor și întotdeauna noi am fost cele care am câștigat. În plus, băieții ne-au adus fete. Aria și Dakota sunt minunate, potrivindu-se perfect cu nebunia generală a familiei.

D: Un moment în care v-ați aprins rău, dar unul dintre copii v-a întrerupt. Cum s-a terminat?

M: Nu au existat momente în care să fim întretrupți, pentru că Holden se asigura întotdeauna de asta. Și-a instruit băieții să nu intre niciodată peste noi, iar uneori chiar anunța în gura mare că nu vrem să fim deranjați. La început, am fost jenată când o făcea, dar toată lumea se comporta ca și cum era ceva normal, așa că…

S: Dormitorul nostru are cheie, așa că… Desigur, au existat dăți când au bătut la ușa noastră în momente mai… delicate, dar Heaton ieșea un minut sau două și rezolva problema copiilor imediat, apoi se întorcea la mine.

K: Hayden nu s-a ferit niciodată să arate cât de mult mă iubește și nici să mă țină mereu în brațe. De fapt, cred că ar părea ciudat dacă nu ar face-o. Noi așa am fost de la bun început, iar copii au crescut știind că sunt momente în care ne dorim să fim numai noi doi și le-au respectat.

D: Ultima carte citită? Ultimul film văzut împreună cu soțul vostru?

S: Moarte pe Nil de Agatha Christie, pentru că îmi plac misterele și cărțile polițiste.

M: Un volum de poezii ale lui John Keats. Ultimul film l-am văzut împreună toți șase, vă spune Kim despre care e vorba.

K: Ultima carte pe care am început-o am primit-o cadou de la Samantha și Marlene. Încă nu am terminat-o, dar am fost la ecranizarea ei și i-am luat și pe băieți cu noi. Cincizeci de umbre ale lui Grey. A fost o nebunie totală! Hayden, Heaton și Holden au fost printre puținii bărbați din sală și nu s-au simțit prea bine la început. Hayden m-a bombănit la început că l-am cărat la acel film, apoi a întors totul în favoarea lui. „Vezi, ăsta e mai nebun decât mine! Eu nu ți-aș face așa ceva!” Nici Heaton sau Holden nu s-au lăsat mai prejos, iar după prima jumătate de oră de film, era ca la circ. Jumătate din femeile din sală nu se mai uitau la ecran, ci ne sorbeau bărbații din priviri, iar cealaltă jumătate era pe sub scaune, tăvălindu-se de râs. A trebuit să plecăm înainte să sară vreo nebună pe ei sau să fim dați afară de cei de la pază.

D: Când le-ați spus ultima dată „te iubesc” fraților Morgan? Cât de des faceți asta?

S: Astăzi. Cel puțin o dată pe zi.

K: Astăzi. Zilnic.

M: Astăzi. Zilnic.

D: Primul cuvânt la care vă gândiți atunci când îi aveți în față pe bărbații voștri?

K: Chiar și după atâția ani, când Hayden mă țintuiește cu privirea, simt o mulțime de lucruri. Cu greu aș putea găsi doar un singur cuvânt care să cuprindă toate sentimentele și gândurile mele din acel moment. Cred că dragoste ar fi cel mai complex.

M: Dragoste și veselie, pentru că astea două merg mână în mână când e vorba despre Holden.

S: Dragoste, în primul rând. Apoi o mulțime de alte sentimente.

D: Câteva gânduri pentru cititorii voștri?

K: Vă mulțumim că ne-ați fost alături în toată povestea asta nebună pe care a creat-o Corina și sperăm că v-am făcut să zâmbiți măcar.

S: Să nu ne uitați!

M: V-aș da niște sfaturi despre paturi, dar cred a făcut-o deja Holden suficient de des, așa că o să mă rezum să vă mulțumesc că ne-ați citit povestea.

D: Vă mulțumesc pentru că mi-ați acceptat invitația de a-mi acorda din timpul vostru și sper să ne mai auzim!

Cumnatele: Și noi îți mulțumim!


Puteți achiziționa Triplu H (2 volume), dar și restul cărților autoarei de pe site-ul Editurii Hathor.

Ne citim data viitoare! ^^

*Edit realizat de Ioana Duță.

capture-20160928-044054

Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #2 – Alina Marinescu & Alex Therein (Ștefănescu)


Bună, dragilor! Vă doresc o primăvară minunată și plină de bucurii!

Astăzi, împreună cu Monica Ramirez, vă oferim ca mărțișor un interviu minunat cu Alina și Alex, una dintre cele mai bune echipe de agenți operativi care a existat vreodată. Și încă se menține la nivel înalt! Am realizat acest interviu special pentru voi, sperând să vă mai alin puțin dorul de ei, sau poate că am făcut-o de fapt pentru mine?! Hmm… Aflu eu răspunsul în cele din urmă! :)) Până atunci vă invit să descoperim împreună ce mai fac cei doi și cum e viața de părinte. Enjoy! 🙂


Alina: „- Pentru că lumea de acolo va distruge ce avem aici. O să corupă totul. Acolo ne rănim unul pe celălalt în o mie de moduri în fiecare zi. Aici, îmi pun palma peste inima lui, e diferit. Am mai trecut prin asta și înainte, mi-am permis să visez și să sper la viața asta. Privirea îmi rătăcește prin cotloanele întunecate ale încăperii. Am avut-o pentru o vreme… am avut totul, toată fericirea la care am visat. Și acum știu că singurul adevăr din viața mea e cine și ce sunt în Elite… cine am fost mereu. Restul nu e decât iluzie.”

Alex: „- Nu vreau să-ți spun să speri în ziua de mâine. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o șoaptă. Dar să nu uiți niciodată că te iubesc și că am nevoie de tine. Să nu uiți asta niciodată.” 


Dede (D): Alina, Alex, nu ne-am mai auzit de mult. Mulțumesc că v-ați făcut puțin timp să-mi răspundeți la întrebări. Ce mai faceți? Cu ce vă lăudați în acest moment?

Alina (A): Mulțumim și noi pentru inițiativă! Nu ne prea putem lăuda cu ceva, din moment ce e obligatoriu ca succesele noastre să rămână un secret absolut. În rest, suntem bine. Supraviețuim, la fel ca întotdeauna.

Alex (Ax): Suntem bine și vreau să spun din capul locului că n-aș fi acceptat niciodată să răspund la acest interogatoriu dacă nu mi-ar fi pus Alina pistolul la cap. Glumesc. Pistolul e de jucărie și toată lumea știe că sunt cel mai sociabil tip din lume. Alina râde isteric… habar n-am de ce.

D: Ce fac micuțele Sage și Anjolie? Cauzează probleme sau sunt niște îngerași precum ni-i imaginăm? Cum e viața de părinte și cât de mult vă solicită acum?

A: Cresc, cresc și noi încercăm să joglăm cu job-ul și rolul de părinți. Nu ne iese mereu chiar perfect, dar ne descurcăm. Sigur, avem și ceva ajutor, Jason și Oliver fac pe bonele din când în când și de fiecare dată mă rog să găsim casa întreagă!

Ax: Sunt niște îngerași care știu să se bată și să tragă cu orice armă posibilă. Băieții n-au idee ce-i așteaptă cât de curând. Băieții răi, adică.

D: Care a fost primul gând ce v-a trecut prin minte atunci când v-ați văzut prima dată unul pe celălalt?

A: N-am mai putut gândi.

Ax: Am fost incapabil de gânduri.

D: Dacă ar fi s-o descrii pe Alina, ce cuvinte ai folosi? Ce înseamnă pentru tine și ce ai învățat de la ea?

Ax: Jumătatea mea mai bună în absolut tot. Alina reprezintă toată viața mea, fără ea nu mi-aș mai putea dori să trăiesc. Și exact asta m-a învățat, cum să trăiesc.

D: Dar tu Alina? Ce îl caracterizează pe Therein și cum te simți atunci când stai în preajma lui? Ce înseamnă el pentru tine și cu ce te-ai deprins din viața lui?

A: Alex este ancora mea, mă completează în absolut totul și mă lasă fără respirație de fiecare dată când suntem împreună. Ce înseamnă el pentru mine? Focul, întunericul, nuanțele de gri.

Simona: Când ai conștientizat că te-ai îndrăgostit de Alex?

A: Cred că din primul moment.

D: Credeți că „te iubesc” ar trebui spus doar atunci când simțiți că este real?

Ax: Ce sens are să rostești cuvinte goale?

A: Trăim într-o lume în care cuvintele au devenit atât de goale de conținut încât ar fi bine să le rostim doar atunci când suntem siguri că exprimă ceea ce simțim.

D: Știm cât de important a fost și încă este Marius pentru tine. Mai ai momente când te oprești pur și simplu și-ți lași gândurile să zboare spre el? Dar fetele? Le vorbești des despre tatăl lor?

A: Marius este îngerul întunecat care mă ocrotește din umbre. N-am nevoie să mă gândesc la el pentru că este întotdeauna alături de mine. Nu vorbim prea des despre el, dar îl simțim mereu prin preajmă.

D: S-a adaptat Alex acestui nou rol, cel de părinte? Cât de bine se descurcă?

A: Chiar dacă pare aproape de necrezut, rolul i se potrivește ca o mănușă. Ador să-l privesc în timp ce se joacă cu fetele ori le învață tot felul de lucruri. E foarte protector cu ele, blând, răbdător, înțelegător și râd de se tăvălesc pe jos, fac numai prostii împreună. Iar fetele îl adoră.

D: Ai ceva de adăugat Therein? Te-ai gândit vreodată că o să ajungi în postura asta cândva? Ți-ai dori mai mulți copii?

Ax: Da, aș adăuga că ați cam rămas în urmă, pentru că avem mai mulți copii. Ceea ce e un secret și nu dispuneți de nivelul necesar de securitate pentru a vă fi dezvăluit în totalitate.

D: Te-ai fi văzut îndrăgostit de altcineva, dacă Alina nu ar fi rămas cu tine?

Ax: Nu.

D: Regretați ceva ce ați făcut și ați dori să-l luați înapoi?

A: Vallis…

Ax: Regret că n-am avut șansa de-a face parte din viața fiului meu.

Simona: Dacă ați putea alege o altă viață, ați face-o?

A: Acum câțiva ani, probabil aș fi spus da. Acum însă, nu. Categoric, nu.

Ax: Doar alături de Alina.

D: Cum credeți că ar fi arătat traiul vostru, dacă SSO nu-și băga coada în ecuație?

Ax: O întrebare abstractă la care nu pot găsi un răspuns.

A: În mod sigur de un milion de ori mai calm… și mai plictisitor.

D: Cum arată acum o zi obișnuită din viața voastră?

A: Top secret.

Ax: Top secret.

D: Câteva gânduri pe care ați dori să le împărtășiți cititorilor?

A: Mi-aș dori să ne înțeleagă cu adevărat, chiar dacă știu prea bine că n-au cum. Poate doar până la un anumit nivel, dar nu în totalitate. Să ne înțeleagă trăirile, dramele și alegerile dificile cu care ne confruntăm aproape zilnic. Să nu se aștepte să ne comportăm ca niște oameni care duc vieți normale. Ori să reacționăm, iubim, urâm, gândim ca oamenii din lumea reală. Suntem fantome. Și asta ne definește în totalitate.

Ax: N-o mai judecați pe Alina. În locul ei v-ați fi dezintegrat pe loc de la bun început.

D: Mulțumesc pentru prezență și succes în ceea ce aveți de făcut pentru omenire și pentru voi!

A: Mulțumim, așa să fie!

Ax: (O înclinare imperceptibilă din cap în loc de răspuns.)


Mulțumesc Simonei de la Adventures after tea pentru întrebările sale! 🙂

În rubrica Citește românește!, veți găsi părerea mea asupra întregii aventuri la care am luat parte alături de Alina, Alex, Ford, Jason, Marius și mulți alți agenți operativi.

Ne citim data viitoare! ^^

capture-20160928-044054

Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #1 – Frații Morgan


O nouă rubrică pe blog!

Hey, hey, hey! Bine v-am regăsit! Anul acesta se anunță unul destul de aglomerat, dar și frumos, cel puțin pentru mine. Sper să mă mențin la articole postate constant și la noi idei de pus în practică, dar vom vedea cât de des se va întâmpla asta. :))

Acum un an sau doi, am citit un interviu luat unuia dintre personajele mele preferate, Daemon Black din seria Lux de Jennifer L. Armentrout, iar acum câteva luni am dat și peste interviul lui Archer din Vocea lui Archer de Mia Sheridan. Astfel că următoarea idee nu este a mea, dar îmi place prea mult, ca să n-o împrumut și eu!

Tuturor ne este dor de personajele preferate uneori (mai mereu chiar!) și dorim să știm ce mai fac, să le „auzim” pentru a nu știu câta oară vocile și să ne reamintim peripețiile prin care au trecut cândva. De aceea, facem ce facem și revenim cu drag la recitirea pasajelor în care inima noastră mai sărea câte o bătaie, două, trei… Așa că haideți să vedem împreună cine ne trece pragul astăzi!

Personajele ce vor deschide rubrica aceasta faină sunt…

(tobele, vă rog!)

Frații Morgan!


Heaton (foto dreapta): „Atenția îmi este atrasă de tipul brunet și ușor ciufulit ce se apropie acum de mine cu un rânjet pe față. Înălțimea lui mă face să îmi dau capul pe spate, dar nu mă impresionează. În schimb, ochii sunt… surprinzători. Nici căprui, nici verzi. Verdele închis de pe margini se deschide într-un verde crud, punctat din loc în loc cu auriu. Cei mai ciudați și frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată!

Dar și restul arată minunat! Tricoul negru și mulat pe tors scoate și mai mult în evidență lățimea umerilor și mușchii perfect conturați, iar blugii deschiși la culoare îi vin turnați pe… partea de jos. Hm! Arată bine, trebuie să recunosc, chiar dacă atitudinea lui lăsa de dorit.”

Holden (foto stânga): „— Uită-te pe unde mergi!

Privirea mi se ridică spre posesorul vocii răstite și rămân șocată. Aceeași ochi ciudați și același rânjet îngâmfat, doar că pe un alt chip, ceva mai tânăr. Un corp la fel de dur și de lucrat, dar îmbrăcat în blugi negri și tricou alb. Ce naiba?!”

Hayden (foto mijloc): „Când ajung, în sfârșit, pe holul etajului trei al căminului și îmi caut din privire camera, ochii mi se opresc pe spatele unui tip înalt, îmbrăcat tot în negru. Mușchii îi joacă pe sub tricoul mulat în timp ce înghesuie în zid o tipă cu părul roșu, sărutând-o cu foc. Dar mă opresc șocată la un pas de ei când întâlnesc privirea lui.

Deși sărută fata în continuare, ochii îi sunt fixați pe mine și rânjește superior. Care erau șansele să întâlnesc din nou aceeași ochi neobișnuiți și același rânjet? Nici una! Zero barat! Așa că mă smulg din loc și mă grăbesc spre camera mea.”


Dede (D): Bună, dragilor. Este o plăcere să vă revăd în aceeași formulă ce îți ia ochii, de fiecare dată când apăreți în peisaj. Ce mai faceți? Cum e viața de familie numeroasă?

Holden (Ho): O încântare! Cu cât suntem mai mulți, cu atât pot glumi mai mult despre ruperea paturilor, nu-i așa?

Heaton (He): E destul de derutant uneori, dar numai pentru cei din afară. Pentru noi e ceva normal să fim mulți și să fim nebuni. În definitiv, asta înseamnă să fii un Morgan.

Hayden (Ha): E perfect! Ador să o văd pe Kim depășită uneori de evenimente, dar își revine repede și ne pune pe toți la punct cât ai clipi, așa cum a făcut-o întotdeauna. Îi mai fac câte-o farsă, nu la fel de des ca înainte, dar și ea mă pune pe jar de multe ori, aducându-ne aminte de primele noastre luni împreună.

D: Cât de mult excelați în susținerea statutului de soți prezentabili, în afară de „ruperea paturilor”? Și ce sfaturi le oferiți băieților voștri în privința aceasta? Bineînțeles, atunci când femeile nu sunt prin preajmă ca să audă. :))

Ho: Drept să-ți spun, Marlene reușește să mă convingă să fiu și serios uneori, atunci când suntem în public. Dumnezeule, o singură privire de-a ei mă face să înțepenesc! Dar copiii sunt mari acum, nu mai au nevoie de grija noastră, așa că îmi petrec timpul făcând-o pe Marlene fericită în toate felurile posibile. Poate că nu mai suntem la fel de tineri, dar nu ne-am schimbat prea mult.

Sfaturi pentru băieți? Hahaha! Michael și Matt mi-au luat-o înainte cu mult. Poate că eu ar trebui să le cer lor sfaturi. Nu uita că Matt, deși e cel mai mic din generația lui, a fost primul care s-a însurat și a devenit tătic. Mi-a dăruit o nepoțică, deci excelează la capitolul rupere de paturi. Iar la cât de des zâmbește Nadine, bănuiesc că nici Michael nu e mai prejos.

He: Eu întotdeauna am fost prezentabil! E drept că îmi este mult mai ușor să arăt a om serios pentru că nu am umorul permanent al lui Holden sau încruntarea lui Hayden; sunt mult mai echilibrat decât ei. Asta nu înseamnă că nu am restul trăsăturilor unui Morgan: seducător, posesiv și foarte protector. Dacă nu mă crezi, întreab-o pe Samantha.

Scott și Stuart s-au descurcat destul de bine și singuri, n-au prea avut nevoie de sfaturi din partea mea și au devenit niște bărbați de care sunt mândru.

Ha: În primul rând, nu am rupt niciodată vreun pat. Între noi fie vorba, aș fi vrut să rupem unul, doar ca să-i pot da peste nas aiuritului de Holden. Oricum, ador modul în care se înroșește Kim de fiecare dată când toată lumea face referire la paturile rupte de noi. Cât despre a fi un soț prezentabil, nu pot să spun decât că, atunci când un Morgan se îndrăgostește, rămâne îndrăgostit, iar asta spune totul. Oricât de afemeiați ar fi bărbații din familia noastră, atunci când își găsesc jumătatea, nu mai contează nimeni altcineva pentru ei. Așa a fost întotdeauna. Suntem noi cam ciudați și posesivi, dar face parte din farmecul nostru. M-am îndrăgostit de Kim de când am văzut-o prima dată pe holurile căminului și acum, în ciuda anilor care au trecut, o iubesc chiar și mai mult.

Cât despre Hunter și Hudson, nu pot să spun că i-am dădăcit prea mult. Nu m-am băgat între ei când erau tineri și se băteau cu verii lor, pentru că făceam același lucru și eu cu frații mei când aveam vârsta lor. În ce privește fetele, le-am le-am dat un singur sfat: să se poarte respectuos. S-au descurcat minunat și nu mă mir, doar sunt niște Morgani.

D: Simțiți că îmbătrâniți, că nu mai sunteți chiar așa de țanțoși cum erați la douăzeci de ani?

Ho: Ce vorbești? Eu am tot douăzeci de ani! Bine, fie. Douăzeci și cinci.

He: Într-o familie ca a noastră, rămâi tânăr până mori. Poate că ni s-a mai domolit impulsivitatea, dar, în rest, suntem neschimbați.

Ha: Devin rareori conștient că nu mai am douăzeci de ani. De exemplu, când s-au căsătorit copiii. În rest, prefer să spun că m-am maturizat. Mârâi ceva mai rar când se întoarce vreun bărbat după Kim, dar asta numai pentru că știu că mă iubește pe mine. Având-o pe ea lângă mine, nu pot fi decât țanțoș. Încă o mai smucesc și o sărut ca la douăzeci de ani pentru că ador sunetul pe care-l scoate, deci nu m-am schimbat prea mult.

D: Ce compromisuri ați fost nevoiți să faceți de când cu apariția fetelor în viața voastră? Regretați vreunul?

Ho: Am făcut un singur compromis de când o cunosc pe Marlene: acela că am acceptat să ne căsătorim abia după câteva luni. Dacă ar fi fost după mine, îl rugam pe popă să ne cunune la toaletă, doar ca să fiu sigur că Marlene nu se va răzgândi. Nu cred că am fi încăput toată familia în toaleta aia, dar ne descurcam noi cumva.

He: Nu am avut decât de câștigat de când au apărut fetele în viața noastră și nu regret absolut nimic.

Ha: Singurul compromis pe care l-am făcut a fost când am acceptat ca Hailey să se mute la cămin. Oricât de greu mi-a fost, mă așteptam totuși ca Kim să mă convingă, dar am fost mai speriat de ideea că Hailey s-ar muta în Los Angeles. Însă nu regret că am acceptat. Cameron e un bărbat pe care îl admir și fiica mea e fericită cu el, așa că totul a ieșit bine.

D: Cât de des le spuneți „te iubesc”?

He: Zilnic.

Ho: Zilnic.

Ha: Zilnic.

D: O întrebare de un milion de paturi rupte: care e primul gând ce v-a lovit atunci când Kim v-a „terminat” în parcarea facultății?

Ha: Pe mine m-a „terminat” de pe holul căminului. Îmi dorisem să fie ea în locul fetei pe care o sărutam și același gând l-am avut și când m-a ironizat în parcare: s-o sărut.

Ho: Să fiu al naibii!

He: Wow!

D: Și care e primul lucru pe care ați dorit să-l faceți după aceea?

Ho: Nu pot să spun, Hayden m-ar castra probabil.

He: Vrei să mă bat iarăși cu Hayden? Dacă află, va spune că a fost atunci prea blând cu mine.

Ha: Același. S-o sărut. Și să o iau pe sus, s-o duc undeva unde am fi fost numai noi doi și să aflu cum de m-a putut ameți în halul ăla cu doar o privire. Până la urmă le-am făcut pe toate.

D: Dacă nu era Kim care să intervină, ai fi văzut-o pe Sam cu adevărat? Ți-ai fi mărturisit sentimentele față de ea în cele din urmă?

He: O văzusem pe Samatha cu adevărat cu mult timp în urmă, dar nimic nu mi-a dat de înțeles că ar simți același lucru ca și mine, așa că am păstrat distanța. Însemna prea mult pentru mine și nu doream să pierd prietenia ei. Sincer să fiu, nici acum nu știu cum de și-a dat Kim seama că sunt îndrăgostit de Sam – credeam că ascund asta destul de bine – și nici cum de-a ghicit că și Sam mă iubește.

D: Hayden, ce ai fi făcut dacă Larsen chiar ar fi acceptat logodna cu Mike? Crezi că ai fi reușit să vezi o altă fată cu aceeași ochi?

Ha: Am fost șocat când am aflat despre existența lui Mike și de faptul că a cerut-o pe Kim de soție. Am reacționat ca un tâmpit gelos la aeroport, dar nu aș fi putut sta deoparte. Nici vorbă! Nu îmi pot imagina cum ar fi fost viața mea fără să o am pe Kim alături. Mi-e imposibil.

D: Dragul meu Holden, nu scapi! Câte paturi ai rupt până acum? Glumesc! Întrebarea este, de fapt, în legătură cu toaleta. Primul gând care ți-a trecut prin minte atunci când ai cerut-o pe Marlene, a fost…? Ți-a fost vreo clipă teamă că te va refuza din cauza locației mult prea… interesante?

Ho: Vreau să-ți spun un secret. Singurul pat pe care l-am rupt vreodată a fost cel de la cabana din Aspen, iar asta s-a întâmplat cu ajutorul copiilor, care au „aranjat” picioarele patului. Treaba asta rămâne însă între noi, pentru că nu vreau să stric mitul. După ce am anunțat că Marlene e logodnica mea și ea s-a refugiat la toaletă, eram furios pe mine că m-a scăpat gura, ca de obicei. Îmi era teamă că am stricat totul. Nu mai conta că eram închiși într-o toaletă, conta doar să îmi spună „da”. Știam că mă iubește, dar nu știam dacă dorește să își petreacă întreaga viață lângă un clovn ca mine. Nu cred că locația în care am cerut-o i-a influențat în vreun fel răspunsul. Oricum, suntem unicat în privința asta și se potrivește cu noi.

D: Din acel moment, priviți altfel la toalete acum? Au căpătat acestea vreo însemnătate mai specială pentru voi?

Ho: Nu toate toaletele! Doar aia. Când am împlinit un an de la căsătorie, am luat cina în acel restaurant și da, am băut împreună un pahar de șampanie la toaletă. Am șocat din nou lumea cu râsetele și apucăturile noastre, așa că nu am mai repetat figura.

D: Băieți, ne-ați putea povesti o năzbâtie memorabilă făcută de copiii voștri? Poate să fie și una executată la comun, cum sigur mai toate au fost.

Triplu H: Nu credem că a existat vreo zi în care măcar unul dintre ei să nu facă vreo năzbâtie, iar când erau toți șase la un loc – și erau mai tot timpul împreună – parcă era concurs de făcut prostii. Cele mai nostime ni se păreau cele în care îi speriau pe băieții care îndrăzneau să se apropie de Hailey. Odată, când era Hailey în ultimul an de liceu, un tip și-a făcut curaj și a venit să o invite în oraș. A avut ghinionul să fim toți acasă la Hayden. Nici măcar nu a văzut-o pe Hailey înainte să iasă aproape în fugă, strigând că a greșit adresa. Dacă te întrebi ce i-am făcut, răspunsul e simplu: nimic. Ne-am adunat toți nouă în jurul lui și, pe lângă mârâielile obișnuite, i-am aruncat priviririle tipice unor bărbați Morgan când cineva se uită la una dintre fetele noastre. Doar atât.

D: Cum și eu sunt singura fată din familia mea, aș vrea să știu cum a fost doar cu Hayley printre atâția băieți?

Ha: Hailey a fost o surpriză pentru toată lumea și toți o iubim. Pe măsură ce creștea și semăna tot mai mult cu mama ei, eram terorizat de gândul că va apărea un bărbat în viața ei. Îmi era teamă să nu sufere din dragoste, pentru că ăsta era singurul lucru de care nu o puteam proteja. Știu că uneori… Bine, adesea, eram prea protectori cu ea, dar nu ne puteam abține. Iar Hailey știe că toată posesivitatea noastră era din cauză că o iubim. Crescând într-o familie ca a noastră, știa la ce să se aștepte de la noi.

Ho: Hailey a fost nepoata mea preferată până a apărut Angel. Aș fi făcut orice pentru ea și aș mai face și acum.

He: Hailey e fiica pe care n-am avut-o. Nici dacă ar fi fost a mea și a Samanthei nu am fi putut ține mai mult la ea. A fost prințesa noastră.

D: Dar acum că familia s-a mai mărit și au apărut Angel și Heaven? Mă gândesc că sigur veți mai avea și alte nepoțele sau aveți deja. Cum vă simțiți când gena feminină pare să ia amploare?

Ho: Minunat, pentru că Matt mi-a îndeplinit dorința și a făcut o fetiță. Totuși, bănuiesc că Angel a apărut doar pentru că i s-a făcut Corinei milă de mine. Apariția ei m-a făcut să o iau razna mai mult decât de obicei, iar asta e ceva, nu? Adică, eu sunt cam nebun oricum. Mă tem însă că autoarea nu mi-a dăruit-o degeaba pe Angel și, prin ea, se va răzbuna cândva pentru toate glumele mele de până acum.

He: Nu învârti cuțitul în rană! Dintre noi trei, eu sunt singurul care nu am o fiică sau o nepoțică. Kim a fost prima care a reușit să rupă tradiția de a exista numai băieți în familia Morgan, apoi Hailey și Rachel. Încă mai sper și nu se știe niciodată ce ne aduce viitorul.

Ha: Eu încep să mă gândesc serios de tot la firma aia de pază de care a pomenit cândva Holden. Pe lângă asta, o să mă distrez teribil pe seama lui Cam, când se va trezi în locul meu. Când l-am cunoscut, mi-a spus că sunt exagerat de protector cu Hailey, dar și el e exact la fel. Sunt curios cum o sa reacționeze când Heather i-l va prezenta pe iubitul ei.

D: Curând vine Ziua Îndrăgostiților. Știți voi, filme siropoase, la care rezultă multe șervețele mototolite, sau poate niște meciuri de fotbal, ca să lărgim orizonturile în căutare de… ? Jay Hamilton vă sună cunoscut? :)) Inimioare, flori, ciocolată. Mai ales ciocolată, Hayden! Așa că vă întreb: cum v-ați gândit să vă petreceți timpul cu soțiile voastre? V-ați gândit măcar la ceva sau lăsați totul pe ultima clipă? Sau lăsați pe seama lor pregătirile?

Ho: Meciuri de fotbal??? Doamne ferește! Și…, ia stai așa! Cine-i Jay Hamilton ăsta? Parcă îmi sună cunoscut. Nu e fotbalistul ăla pe care voiau băieții să-l pocnească acum câțiva ani? Nu contează! Nu o să ne uităm nici la filme siropoase. Marlenei i-ar poate plăcea, dar sigur o să stric eu toate momentele frumoase cu comentarii aiurea. Nu, mai bine luăm cina în oraș, într-o locație romantică.

He: De obicei, stabilim totul împreună. Nu ne-am hotărât încă ce vom face anul acesta de Valentine’s Day.

Ha: Vom lua cina acasă. Doar noi doi. Gătesc eu, iar tortul de ciocolată o să îl comand. Îmi iubesc copiii și nepoții, dar sunt câteva momente în an în care vrem să fim numai noi doi. O să-i arăt din nou cât de mult o iubesc și o să-i mulțumesc pentru viața frumoasă pe care o avem împreună.

D: Primul cuvânt la care vă gândiți atunci când le aveți în față pe femeile voastre?

Ha: Fericire. Și iubire. Împlinire. Și… Ai zis numai unul? Nu există un singur cuvânt care să exprime tot ce simt eu când mă uit la Kim.

He: Fericire.

Ho: Uimire. De ce? Pentru că, după atâția ani, încă mă mai mir cum de o femeie ca Marlene s-a măritat cu un nebun ca mine.

D: Ați schimba vreo scenă din carte care v-a pus într-o postură, să zicem, nefavorabilă în fața cuiva anume?

Ha: Niciuna. Îmi place cum m-a creat Corina, cu bune și cu rele și n-aș schimba nimic. Dacă aș schimba ceva, n-aș mai fi eu, Hayden Morgan.

Ho: Idem.

He: Idem.

D: Câteva gânduri pentru fanele cititorii voștri?

Ha: Sper că v-a plăcut povestea noastră și că nu ne veți uita curând.

He: Vă mulțumesc că ați fost alături de noi.

Ho: Eu sper să nu uitați sfaturile mele despre paturi.

D: Vă mulțumesc pentru că ați reușit să-mi acordați din timpul vostru și sper să ne mai auzim!

Triplu H: Noi îți mulțumim!


Puteți achiziționa Triplu H (vol. 1), dar și restul cărților autoarei, de pe site-ul Editurii Hathor.

Ne citim data viitoare! ^^

*Edit realizat de Ioana Duță.

capture-20160928-044054

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #10 – Anne K. Joy


IMG_9263.JPG

Astăzi facem cunoștință cu Anne, o autoare de cărți romantice, pline de emoții puternice, pasiune, umor, suspans și adrenalină, în care fericirea și speranța ajung să se lege armonios în final, eroii poveștilor trăindu-și viețile așa cum le-a fost predestinat.

Debutând pe cont propriu în 2015 cu Demonii iubirii, acest volum formează împreună cu Demonul ucis și Demonii trecutului, trilogia Demonilor. De asemenea, până în prezent autoarea a mai scris trilogia Identități false (Descoperă-mă!, Ascunde-mă! și Recunoaște-mă!), dar și cărţi standalone: Dragoste în 30 de zile, Azi, mâine și pentru totdeauna, Ciocolată, dragoste și Crăciun.


  1. Bună, Anne. Spune-ne trei lucruri fără de care nu ai fii tu.

Bună, Andreea! Salutări calde şi ţie, cititorule!

Nu o să fac referire la lucrurile materiale, căci sunt efemere. Categoric o să pun pe primul loc dragostea. N-aş putea concepe să trăiesc fără să mă înconjor de iubire şi să o ofer la rândul meu. Este urmată de sinceritate şi corectitudine, mergând pe premisa că mai devreme sau mai târziu mi se va plăti cu aceeaşi monedă. Las pe ultimul loc tinereţea interioară. O să ne mai citim şi peste şaptezeci de ani şi atunci o să mă simt ca la douăzeci.

  1. Citești de mică sau te-ai apucat mai târziu? Dacă ar fi să ne recomanzi două dintre romanele de dragoste preferate, care ar fi acelea?

Nu pot să zic că am citit mult în copilărie, în principiu doar ce ni se cerea la şcoală. Au contribuit o serie de factori, dar asta este altă poveste. Lucrurile s-au schimbat când am găsit genurile care să mă atragă şi am avut acces cu uşurinţă la ele – romantic, erotic, suspans.

Ce aş recomanda? În primul rând întreaga trilogie „Cincizeci de umbre” scrisă de E. L. James şi „Atracţie periculoasă” de Judith McNaught, ca să nu zic toate cărţile autoarei. A scris puţine, dar memorabile.

  1. De când cochetezi cu scrisul? Te gândeai că aveai să ajungi să publici într-o zi?

Îmi amintesc că în copilărie m-am încăpăţânat să pun pe hârtie o poveste şi chiar am reuşit să scriu mai mult decât m-aş fi aşteptat. Sunt un om de cuvânt, iar dacă îmi pun ceva în minte sau zic că o să fac acel lucru, atunci nu mai există cale de întoarcere. Tot pe atunci am mai scris şi câteva poezii, însă n-am păstrat nimic din acea perioadă. Dar la modul serios, m-am apucat de scris în prima zi a anului 2013. Atunci a luat naştere „Demonii iubirii”, o carte pe care am terminat-o după aproape doi ani. Nici nu am pus problema să o public, căci nu cunoşteam acest domeniu, aşa că am postat-o online şi chiar şi astăzi mai poate fi citită de cei care doresc. Am avut nişte emoţii devastatoare şi mi-am asumat că s-ar putea să dau mâna cu ruşinea, întrebându-mă cu teamă şi disperare „ce mă fac dacă nu o să placă nimănui?”. Dar cu fiecare părere primită, inima creştea în mine şi prindeam curaj să continui. A urmat „Demonul ucis”, undeva prin februarie 2015, iar în aprilie am luat taurul de coarne şi am ţinut în mâini, ambele cărţi tipărite. Nu este uşor să publici o carte, dar vreau să-i sfătuiesc pe cei care au acest vis, să creadă în ei. Nimic nu este imposibil!

24991028_1513100385443128_1572026855041769317_n

  1. Cum te-ai simțit în momentul în care ți-ai ținut pentru prima dată cartea de debut în mâini? Dar atunci când romanele tale au ajuns pe mâinile citiorilor?

Emoţionată şi stresată în primele zile. Am simţit că dorinţele mele au devenit reale, palpabile, că totodată mă aflam pe un nor mare, pufos şi roz. Este un sentiment aparte, nu-ţi vine să crezi şi este ca atunci când îţi cumperi prima pereche de pantofi cu toc de 10 – 15 cm… faci ce faci şi mai mergi să-i scoţi din cutie şi să-i probezi în faţa oglinzii.  Aşa şi în cazul cărţilor, deseori le luam şi mă uitam la ele.

Când am început să primesc de la cititori fotografii cu cărţile scrise de mine, din nou m-am confruntat cu două stări: entuziasm şi încordare. Este minunat să primesc mesaje de la cititori şi să văd cărţile mele în bibliotecile lor, dar mă implic în fiecare proiect al meu şi-mi doresc să nu dau greş. Cred că fiecare cititor investeşte timp şi energie într-o carte, iar datoria mea ca autor este să fac ca opera respectivă să merite ofranda cititorului, timpul şi energia acestuia.

  1. Este vreuna dintre poveștile tale căreia i te-ai dedicat mai mult, în care ai lăsat mai mult din tine în timpul scrierii ei?

Nu aş zice că m-am dedicat mai mult, doar că îmi sunt un pas mai apropiate de suflet, „Dragoste în 30 de zile” – prin mesajul ei, şi „Demonii iubirii” – prin acţiunea aleatorie şi schimbătoare.

  1. În care dintre personajele feminine din literatură te regăsești cel mai mult?

Nu ştiu cum este în cazul altor autori, poate se regăsesc în personaje din alte cărţi decât ale lor, însă eu „las” bucăţi din sufletul meu în fiecare dintre personajele cărora le dau viaţă. Că vreau sau nu, trebuie să creez legături puternice, să intru în pielea lor şi cum altfel dacă nu dându-le câte ceva din personalitatea mea.

  1. Ce citești zilele astea?

Tocmai am început „The Billionaire’s kisses” scrisă de Julie Farrell.

  1. Te-a dezamăgit vreo carte anul acesta? Așteptările în privința ei/lor au fost prea mari?

Am criticat multe cărţi de-a lungul anilor, ceea ce mi-a adus şi o serie de discuţii. Cu toate acestea, am continuat să susţin că fiecare are dreptul la o părere, că nu trebuie să le placă şi celorlaţi ceea ce-mi place mie. Ulterior, am tipărit cărţile şi am încetat să-mi mai dau cu părerea despre alte cărţi. Cumva, acum mi se pare nedrept să critic munca altui autor şi cred că are dreptul să scrie ce vrea, cum vrea, să transmită cititorului ce simte şi doreşte.

Totuşi, o să satisfac curiozitatea celor care doresc să afle un răspuns concret –  „Finding pride” de Jill Sanders. N-am avut aşteptări de la această carte, atâta tot că ador cărţile de dragoste, siropoase, cu răsturnări de situaţie şi acţiune alertă. A nu se înţelege că nu este o carte bună, doar că nu ne-am aflat pe aceeaşi lungime de undă.

20171210_192755

  1. Lucrezi deja la o nouă idee pe care să o aduci la viață? Dacă da, ne-ai putea împărtăși un fragment? Dacă nu, ne poți oferi câteva dintre rândurile tale preferate din tot ce ai scris până astăzi?

Da, am scris câteva pagini, însă povestea este departe să-şi merite titulatura de „conturată”. Nici măcar nu ştiu încotro să mă îndrept cu firul acţiunii, lăsând totul pe spontaneitate. Iată şi câteva rânduri:

Brandon s-a ridicat şi el. I-a luat mâinile între ale lui, apoi a îmbrăţişat-o, aşa cum o făcuseră de un milion de ori în copilărie.

Îmi este dor să fim din nou noi, i-a mărturisit el, amintindu-şi de anii petrecuţi împreună.

Şi mie.

Atunci, brusc i s-a năzărit o idee lui Brandon Miller Carter. Era convins că era o nebunie, însă putea să fie salvarea tuturor.

Fugi cu mine, Grace!

Pot doar să mai adaug că cele două personaje dau dovadă de un strop de nebunie. Poate chiar puţin mai multă, pentru că momentul ales de cei doi să fugă, nu este tocmai cel mai indicat.

  1. Ce alte hobby-uri mai ai? Cum reușești să te împarți între ele?

Îmi place să merg la teatru, însă pentru încă un an sau doi o să stau departe de el, să călătoresc, să mă uit la filme – mai ales în perioada Crăciunului, să citesc cărţi de dragoste. Nimic ieşit din comun.

Cum reuşesc să mă împart între ele? În ultimul an, cu dificultate. Timpul meu liber a încetat să fie doar al meu, însă nu mă vait, căci îl petrec mai plăcut decât poate că am făcut-o vreodată, bucurându-mă realmente de viaţă.

  1. Mulțumesc pentru că ai împărtășit o parte din gândurile tale cu noi. Câteva cuvinte pentru cititori?

Draga mea, eu îţi mulţumesc pentru că m-ai provocat cu acest interviu. Mi-a făcut plăcere să răspund la fiecare dintre întrebările tale.

Iar vouă, dragi cititori, vă mulţumesc pentru că v-aţi rupt din timp pentru a-l petrece cu noi. Mulţumesc şi tuturor celor care au citit cel puţin o carte scrisă de mine, sperând că nu v-am înşelat aşteptările, iar celor care nu au făcut-o încă, vă invit să citiţi una.

Sărbători fericite!

Vă îmbrăţişez cu drag,

Anne K. Joy


IMG_9268.JPG

Dacă doriți să achiziționați cărțile autoarei, o puteți face chiar aici.

Recenzie Demonii iubiriiaici.

*Poze preluate de la Anne, din arhiva personală şi de la un cititor al autoarei.

capture-20170630-084158

 

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #9 – Ioana Dumitrăchescu


21754194_10214517127106589_1659385628_n

Ioana Dumitrăchescu este o tânără scriitoare din Nord-Vestul țării și anume Oradea. Scrie de la vârsta de zece ani, dar abia acum își începe cariera propriu-zisă. Romanele la care lucrează acum sunt: Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), ce urmează să fie publicat în luna Octombrie a acestui an, Crimă în poziție de ofsaid, Visucy, Războiul Trezirii: Clarvăzătoarea, seria Lyceum și Vorbește-mi când taci. Toate vor apărea la Editura Celestium în perioada octombrie 2017 – octombrie 2018.


1) Bună, Ioana. Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Îți mulțumesc din suflet pentru acest minunat interviu. Despre mine? Sincer, nu sunt multe de spus. Sunt pasionată de citit, de scris, îmi place să creez site-uri web, să socializez, să ajut tinerii autori. Sunt o fire deschisă, prietenoasă, nu îmi place să mă cert absolut deloc, prefer să tac și să țin în mine decât să mă cert. Sunt sensibilă și plâng foarte ușor, atât la filme cât și la cărți. Dar cam așa sunt toți artiștii, nu? În rest, vreau să scriu tot mai bine, să ajung la sufletul cititorilor și să fac din scris o carieră. Mi-ar plăcea enorm!

img_20170411_171622

2) Ți-ai dorit dintotdeauna să scrii sau a fost ceva spontan, la care nu te așteptai?

Da! Cred că așa am venit pe lume 🙂 fiindcă de mic copil m-au atras cărțile și nu altceva. Majoritatea fetelor abia așteaptă să primească haine, machiaje, iar eu sunt cea mai fericită când primesc cărți. Când eram micuță, am început să scriu versuri. La vârsta de zece ani. Bine, atunci îmi doream să fiu scriitoare, cântăreață și actriță, ceea ce era cam imposibil. Oricum, tot ce ține de artă (mai puțin desenul, la care din păcate nu am talent). Revenind la scris, de atunci tot scriu, citesc și cel mai mult visez cu ochii deschiși. Chiar anul ăsta mi-am spus că renunț la scris. Nu am rezistat decât câteva luni. Nu cred că am să mai fac prostia asta! A fost ca și cum aș fi renunțat la mine.

3) Ce te inspiră?

Sincer, mă inspir din foarte multe teme. Mie nu îmi place să fiu o scriitoare de un singur gen. Cred că de asta am încercat mai multe. Am scris poezii, versuri de melodii, articole, proză scurtă, dar sincer, romanele mă încântă cel mai mult. Mă inspiră oamenii din jur, frumusețea, poveștile nespuse, viața în totalitatea ei.

21741374_10214517118346370_1449359475_n

4) Cum a apărut „Visucy”? Putem spera la o continuare sau rămâne pe seama noastră să ne imaginăm ce se va întâmpla mai departe cu Karina?

Ah, Visucy. Este o poveste foarte hazlie. Prima dată cartea s-a numit Războiul Trezirii: Clarvăzătoarea. Nu eram însă mulțumită de ea. Voiam pentru acea carte un alt subiect, mai diferit, mai palpitant. Am scris peste jumătate din el și apoi am zis că renunț. Am fost și tristă din cauza asta. Mai ales că mă atașasem de personajul Delia (așa era la început). Apoi am zis că Războiul Trezirii va fi altă poveste. Am aruncat manuscrisul printre foldere și am scris altceva. La un moment dat, după câteva zile, mi-a venit ideea ca această poveste să fie un roman diferit. Așa s-a născut VISUCY. Bine, denumirea era deja în carte și nu mi-a fost greu să îi dau titlul. Cam asta a fost povestea ei. Din păcate, nu va mai avea o continuare. Visucy e subiectul unui roman de sine stătător. În schimb, voi rescrie cartea și voi adăuga și alte scene, o voi face mai vie.

5) Noi proiecte pe viitor? Ce alte teme vei mai aborda în cărțile tale?

Am foarte multe proiecte. 6 cărți pe care vreau să le scot anul ăsta și sper să reușesc! În primul rând să termin cu romanele pe care le am de rescris, Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), Crimă în poziție de ofsaid și Visucy. Apoi pregătesc 3 romane noi și diferite. Un YA distopic SF și fantasy care sunt Războiul Trezirii :Clarvăzătoarea, un roman pentru adolescenți (de fapt o serie, fiindcă va avea 5 volume) numită Lyceum și o minunată poveste de iubire din trei timpuri diferite, Vorbește-mi când taci. Lucrez la fiecare în paralel. De asta îmi doresc să le pot termina anul acesta fiindcă mai am o listă lungă de cărți pentru anul următor. Îmi place să abordez teme diferite, fiindcă nu mă văd scriind un singur gen și pe acela să-l abordez mereu. Am în plan să scriu și horror, dar mai am până acolo.

6) În care dintre personajele tale te regăsești mai mult?

În toate! Însă nu în totalitate. Personajele mele de obicei sunt exact contrariul meu. Adică exact așa cum mi-ar plăcea mie să fiu. Dar cel mai mult și cel mai mult mă regăsesc în Alexandra din Lacrimi de îngeri (dincolo de viață) și în Karina din Visucy. Restul personajelor împrumută puține calități din mine, însă tot sunt acolo, părticele. Cel mai mult, precum spuneam din ceea ce îmi doresc să fiu.

21744670_10214517144147015_402966678_n

7) Unde te vezi peste 10 ani?

Peste 10 ani mă văd scriind și făcând din asta o carieră. Poate chiar o carieră internațională, căci spre asta tânjesc. M-aș bucura să îmi văd poveștile în întreaga lume. Însă până acolo este mult de muncă. Atât creativă, cât și financiară. Dar ca să-ți răspund la întrebare, peste 10 ani voi fi tot aici, scriind diverse povești și ajutând autorii să publice.

8) Care este cartea care te-a marcat cel mai mult până în acest moment? Cum te-a influențat aceasta?

Cel mai mult m-a marcat Singur pe lume de Hector Malot. Dar mai sunt câteva care merită menționate. De exemplu, scriitorul meu preferat, Mihail Sebastian. De mică i-am citit cărțile și profunzimea lui m-a cucerit. La cartea lui Hector Malot m-a surprins tot ce se întâmplă în roman, prin ce trece Remi și câte are de înfruntat. Am plâns la ea. Fiindcă eu nu m-aș putea vedea singură pe lume, iar el, un băiețel, a trecut prin astfel de situații și le-a înfruntat, ieșind învingător.

9) Fantasy sau thriller?

Ambele. Sunt pasionată atât de fantasy, cât și de thriller. Iubesc aceste genuri și îmi doresc să le pot aprofunda. Inclusiv când mă uit la filme, aceste genuri sunt preferatele mele. Abia aștept să citesc Harry Potter (pe care n-am apucat să-l citesc încă, spre rușinea mea!), dar și Stăpânul Inelelor. Iar legat de thriller, sunt curioasă să citesc Fata din tren și În ape adânci de Paula Hawkins, Înainte să adorm de S.J. Watson. Am început să citesc Îngeri și Demoni de Dan Brown și mi-a plăcut. De asemenea, un autor pe care-l ador este Guillaume Musso și cărțile lui foarte ispititoare! Deja am citit patru din cărțile lui și încă mai vreau, nu mă pot sătura de el!

21741790_10214517121226442_875278082_n

10) Alte pasiuni pe care ai dori să le împărtășești cu noi?

Sunt multe pasiuni pe care le mai am, însă n-am timp să mă ocup de ele. Îmi place să cânt și chiar pot spune că nu sunt afonă, dar ar trebui să lucrez mai mult la asta. Îmi place să vizionez filme și cred că aș fi reușit să fiu inclusiv actriță (dacă ăsta era drumul meu). Îmi place să învăț în domeniul webului, să fac site-uri, să citesc manuscrise și să ofer sfaturi autorilor la început de drum. Cam toate pasiunile mele fac parte din domeniul artistic. Și mai îmi place, de fapt, nu, nu îmi place, ci ador să călătoresc. Dacă aș putea, aș fi într-un alt oraș în fiecare zi. Din păcate, trebuie să cobor cu picioarele pe pământ, fiindcă sunt cam printre norișori. (râde).

11) Mulțumesc pentru faptul că ai acceptat să ne răspunzi la întrebări! Un mesaj pentru cititorii blogului?

Mulțumesc și eu din tot sufletul! Doresc tuturor lecturi cât mai frumoase și le propun să citească și autori români contemporani. Este foarte important atât pentru noi, cât și pentru ei. Sunt autori care pur și simplu scriu genial. Nu mă apuc să îi enumăr, fiindcă sunt mulți, dar descoperind și cărțile noastre, autohtone, vor vedea că nu au nimic de pierdut.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #8 – Corina Ozon


20668166_1629806817053256_1760797058_n.jpg

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1) şi un update de 2 ani în producţie TV (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mamă de studentă, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reușitele din plan literar.

În 2014, debutează cu Zilele amanţilor, carte începută pe blogul personal. În scurt timp, aceasta a avut un succes fenomenal, devenind un must have al cititorilor, inspirând în același timp evenimente din domeniul fashion și business, iar o linie de parfumuri primind numele personajelor principale din carte. În 2015, romanul are parte de două continuări, Nopțile amanților și Amanții 3.0, receptate de către public la același nivel de entuziasm. Campania de promovare a trilogiei Amanții a fost recompensată cu Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015.

Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul Până când mă voi vindeca de tine. În noiembrie 2016 a lansat la Târgul de carte Gaudeamus romanul Tentații. (Prezentare autor, editura Herg Benet)

Luna mai 2017 aduce cu ea Divorțurile amanților. Astfel că trilogia se transformă într-o serie, având 4 volume în prezent.


20644034_1629807023719902_1985073208_n.jpg

1) Bună, Corina. Îmi pare bine să te cunosc, chiar dacă prin intermediul cuvintelor deocamdată. Care consideri că sunt cele 3 lucruri care te definesc cel mai bine?

Tenacitate, disciplină, empatie.

2) Ceea ce îți doreai atunci când erai mică se apropie de ceea ce ești astăzi?

Da, aproape în totalitate și chiar mai mult. 🙂

3) Ce te-a inspirat să scoți la suprafață „tentațiile” oamenilor?

Experiența de jurnalist și interacțiunea cu oamenii, care își doresc să se cunoască pe sine.

4) Ziua sau noaptea? Care moment te reprezintă cel mai bine?

Ambele, depinde de proiectele la care lucrez. Mă echilibrează faptul că încă am un serviciu de opt ore, care îmi organizează timpul liber. De obicei, scriu în weekend, atât ziua, cât și noaptea.

20684529_1629807597053178_1877705418_o

5) Dacă ar fi să alegi o melodie sau mai multe care să redea cât mai fidel ceea ce se întâmplă în romanul „Tentații”, care ar fi aceea/acelea?

Exact cele despre care se vorbește și în carte: „One of us”- Joan Osborne, „Groovie kind of love”- Phil Collins, „Always”, „It’s My Life”- Bon Jovi.

6) Cum crezi că a evoluat literatura contemporană de azi?

Evoluția, în orice domeniu, este strâns legată de gusturile oamenilor și de stilul lor de viață, dar și de condițiile socio-economice. Cred că cititorii de azi preferă frânturi din realitate, mai multe răspunsuri la propriile întrebări și povești de viață, pe care, fie le-au trăit, fie ar fi vrut să le trăiască.

7) Despre ce este vorba în următoarea ta carte? Ne-ai putea oferi câteva rânduri?

Nu aș dori să dau detalii, deocamdată.

8) Care este autorul preferat? 

Nu am doar un autor preferat, consider că preferințele se schimbă în diverse etape ale vieții.

9) Cum ai descrie în 3 cuvinte viața ta de acum?

Liniște, libertate, iubire.

20706750_1629807083719896_522967475_n

10) În afară de pasiunea pentru scris, cu ce alte hobby-uri îți mai ocupi timpul?

Sinceră să fiu, îmi rămâne foarte puțin timp. Dar, atât cât îmi rămâne, îmi place să ies cu prietenii, merg la film, citesc mult, cărți și articole diverse, stau de vorbă cu fiica mea, îmi vizitez părinții, îngrijesc motanul din dotare. Călătoresc mult, dar este legat de evenimentele cu cărțile, și găsesc că este o armonizare minunată.

11) Mulțumesc pentru gândurile tale! Un mesaj pentru cititorii blogului?

Mulțumesc și eu. Le doresc cititorilor să facă ceea ce le place în viață și le aduce bucurii.

Recenzia romanului Tentații o găsiți aici, iar cărțile autoarei le puteți comanda chiar de aici.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

Another Beautiful People #1 – Adi Rule


headshot.jpg

Bună, dragilor! Vă spuneam zilele trecute pe pagina blogului că voi da drumul unei noi rubrici de interviuri, numai că acestea vor fi luate autorilor de pe alte meleaguri ale planetei, nu doar de la noi din țară.

Prima autoare pe care o vom cunoaște astăzi este Adi Rule.

Una din cărțile sale, Misterul gemenelor (recenzia aici), a apărut la Leda Edge (Grupul Editorial Corint). O puteți găsi chiar aici sau în librăriile online partenere.


Interviul în engleză

Dede (Me): Hi, Adi! I would like to know the person behind this book better. Tell us something about you.

Adi Rule: I love coffee, pistachios, raw peas, and peanut butter. I love video games (my favorite right now is Fallout IV). I love learning about dinosaurs. I have three cats and a blue and gold macaw who hates it when I wash the dishes. I’m left-handed!

D: What inspired you to write?

AR: I have always loved to write. My mom is a writer, too, so I grew up in that world, which made writing seem like a real thing that real, regular people do. I think that helped me have the confidence to pursue it as a career. It’s important for new writers to be able to get help and perspective from writers who’ve been doing it for a while; I’m trying to be one of those helpful writers now.

D: In the books I read, I found vampires, witches, werewolves and other kind of supernatural creatures. I have not heared about „red wings” until now. How did you get the idea to give them life?

AR: I’m a fan of mythology and stories of the supernatural, and I enjoy making up my own creatures. For this story, I started with the idea of twins – one hidden and one living openly. So first, why would one person need to hide? Why does their society think there’s a difference between the two sisters? What are the actual differences between the two sisters? Why? The mythology of redwings grew from those questions.

D: I did not like how Jey was left handled by her boyfriend and chose to run away from his sister. I wanted that both of them have the chance to make things right. Will we find out what will happen next to her story?

AR: I agree! I’m also sad about how things turned out with Jey and her horrible boyfriend. I think one of the things it was important for Lin to learn is that you can’t control what other people do or how they see you. Jey and Zahi end up disappointing her in the end, but Corvin and Fir end up accepting her for who she is.

As for what happens next, a lot of readers have said that The Hidden Twin doesn’t feel like a standalone novel, and they’re right. I would like there to be a second book. I even have it all plotted out! Right now, I’m working on a different project, and there are no plans for a sequel to The Hidden Twin to be published. But who knows?

25663670D: What guided you to write the story of twins? Why not only a single child?

AR: This story could have been about non-twin siblings, or an only child, and it probably would have worked fine. But as Lin questions whether or not she is a monster or a human, I think it’s important that she can see so much of herself, including her appearance, in Jey. It’s also important that, although they are identical on the outside, they are very different people inside. Both of those conflicting ideas help Lin as she tries to figure herself out. I also liked the idea of the sisters being able to switch places.

D: Are you planning a new story? Could you give us a fragment?

AR: I have a couple works in progress right now that I’m excited about. I can’t say too much about them, but they are both young adult novels with a hint of the supernatural. My fingers are crossed that I will have more news to share!

D: What is your favorite book?

AR: That’s a tough question! I have a lot of favorite books. I will say that a book for adults that I love is Rebecca by Daphne DuMaurier, and a book for kids that I love is Rabbit Hill by Robert Lawson.

IMG_1435

D: Recently my country have been celebrated the child’s day. Can you share with us a lovely moment from your childhood that is stocked in your mind until today?

AR: Child’s Day – how wonderful! One of my favorite childhood memories is sitting on a high rock overlooking the sea with my grandfather.

D: What kind of music do you usually hear? The favourite song?

AR: Music is a huge part of my life. I love the Brahms requiem, the Grieg piano concerto, Messiaen’s Quartet for the End of Time, Stravinsky’s Symphony of Psalms. My favorite musical is Cats! My favorite band is My Chemical Romance.

D: What other passions do you have?

AR: I’m a singer! I studied voice as an undergraduate and have done quite a bit of opera and other classical singing in New England, including in the chorus of the Boston Symphony Orchestra/Boston Pops, which was really, really fun.

capture-20170614-100352

D: What feelings do you try when you see your translated books all over the world?

AR: It is the best feeling. I feel very lucky that I get to be a writer. It’s nerve-wracking to put so much time and sweat and love into a book and then send it out into the world, but every letter or drawing or email I get from readers is a bit of sunshine that follows me all day.

D: Thanks for accepting to answer at few questions! A message for readers from Romania?

AR: Thank you for having me on your blog! To readers from Romania, thank you so much for reading! It means so much to me. All my best from New Hampshire. 🙂

photo-12 copy


Interviul în română

D: Bună, Adi! Aș dori să cunosc mai bine și persoana din spatele acestei cărți. Spune-ne câte ceva despre tine.

AR: Îmi place cafeaua, fisticul, mazărea brută și untul de arahide. Îmi plac jocurile video (preferatul meu este acum Fallout IV). Îmi place să învăț despre dinozauri. Am trei pisici și un papagal albastru cu auriu care urăște momentul în care spăl vasele. Sunt stângace!

D: Ce te inspiră să scrii?

AR: Întotdeauna am iubit scrisul. Mama mea este scriitoare, așa că am crescut în această lume, ceea ce a făcut ca scrierea să pară un lucru real pe care îl fac oamenii obișnuiți, obișnuiți. Cred că asta m-a ajutat să am încredere în ea, ca să o urmăresc ca pe o carieră. Este important ca „tinerii” scriitori să poată obține ajutor și înțelegere de la cei care fac asta de multă vreme; Încerc să fiu unul dintre acei scriitori folositori acum.

D: În cărțile citite de mine, am dat peste vampiri, vrăjitoare, vârcolaci și alte creaturi supranaturale de genul. De „aripi-roșii” nu am mai auzit până acum. Cum ți-a venit ideea de a le da viață?

AR: Sunt un fan al mitologiei și al poveștilor supranaturale și îmi place să-mi creez propriile creaturi. Pentru această poveste, am început cu ideea de gemeni – una ascunsă și una care trăiește deschis („la suprafață”). Deci, în primul rând, de ce ar trebui să se ascundă o persoană? De ce crede societatea lor că există o diferență între cele două surori? Care sunt diferențele reale dintre cele două surori? De ce? Mitologia aripilor-roșii a crescut cu aceste întrebări.

D: Nu mi-a plăcut cum Jey s-a lăsat manipulată de prietenul ei și a ales să fugă de sora sa. Aș fi vrut ca cele două să aibă șansa să pună lucrurile la punct. Vom afla ce se va întâmpla mai departe cu povestea ei?

AR: Sunt de acord! Și eu sunt tristă pentru cum s-au întâmplat lucrurile cu Jey și prietenul ei oribil. Cred că unul dintre lucrurile importante învățate de Lin este acela că nu poți controla ce fac ceilalți sau cum te văd. Jey și Zahi ajung să o dezamăgească în cele din urmă, dar Corvin și Fir o acceptă pentru cine este.

În ceea ce se întâmplă în continuare, o mulțime de cititori au spus că The Hidden Twin nu se simte ca un roman standalone și au dreptate. Aș vrea să fie o a doua carte. Chiar mi-am ieșit toate! Chiar acum, lucrez la un alt proiect și nu există în plan publicarea unei continuări la The Hidden Twin. Dar cine știe?

img_20170226_190947

D: Ce te-a îndemnat să scrii povestea a două gemene? De ce nu un singur copil?

AR: Această poveste ar fi putut fi despre frați care nu erau gemeni sau doar despre un copil și probabil că ar fi mers bine. Dar când Lin se întreabă dacă este sau nu un monstru sau un om, cred că este important ca ea să vadă atât de mult din ea însăși, inclusiv aspectul ei, în Jey. De asemenea, este important că, deși gemenii sunt identici la exterior, aceștia sunt foarte diferiți în interiorul lor. Ambele idei conflictuale o ajută pe Lin în timp ce încearcă să se descopere. Mi-a plăcut, de asemenea, ideea că surorile ar putea schimba locurile.

D: Plănuiești o nouă poveste? Ai putea să ne oferi un fragment?

AR: Am câteva lucrări în desfășurare chiar acum de care sunt încântată. Nu pot spune mai multe despre ele, dar există și romane YA, cu un indiciu despre supranatural. Degetele mele sunt încrucișate, așa că voi avea mai multe știri pentru a le împărtăși!

D: Care e cartea ta preferată?

AR: Este o întrebare dură! Am o mulțime de cărți preferate. Voi spune că o carte pentru adulți pe care o iubesc este Rebecca de Daphne DuMaurier și o carte pentru copii pe care o iubesc este Rabbit Hill de Robert Lawson.

IMG_1165

D: Recent, țara mea a sărbătorit Ziua Copilului. Ne poți împărtăși un moment preferat din copilărie care ți-a rămas întipărit în minte și în ziua de azi?

AR: Ziua Copilului – Cât de minunat! Una dintre amintirile mele preferate din copilărie este aceea în care stau pe o stâncă înaltă cu vedere la mare împreună cu bunicul meu.

D: Ce gen de muzică asculți deobicei? Cântecul preferat?

AR: Muzica este o mare parte a vieții mele. Îmi place Recviemul lui Brahms, concertul de pian Grieg, Cvartetul Messiaen pentru sfârșitul timpului, Simfonia Psalmilor a lui Stravinsky. Muzicalul meu preferat este Pisici! Trupa mea preferata este My Chemical Romance.

capture-20170614-100055

D: Ce alte pasiuni mai ai?

AR: Sunt cântăreață! Mi-am studiat vocea pe vremea studenției și am făcut destul de mult operă și alte cântece clasice în New England, incluzând Boston Symphony Orchestra / Boston Pops Choir, care a fost foarte distractiv.

D: Ce sentimente te încearcă atunci când îți vezi cărțile traduse peste tot în lume?

AR: Este cel mai minunat sentiment. Mă simt foarte norocoasă să fiu scriitor. Este îngrijorător să pui mult timp și sudoare și iubire într-o carte și apoi să o arăți lumii, dar fiecare scrisoare sau desen sau e-mail pe care le primesc de la cititori este ca un soare care mă urmează toată ziua.

D: Mulțumesc pentru că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări! Un mesaj pentru cititorii din România?

AR: Mulțumesc pentru interesul acordat pe blog! Pentru cititorii din România, vă mulțumesc mult pentru lectură! Înseamnă foarte mult pentru mine. Toate cele bune din New Hampshire. 🙂

8

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #7 – Anda Docea


Foto_Moisin

Foto: Ovidiu Moisin

Camere de hotel este un amestec de ficţiune, dragoste, viaţă şi întâmplare. N-am putut decide care parte să fie mai însemnată, nehotărârea fiind constanta principală din viaţa mea. Am început Informatica şi am terminat Jurnalismul, mi-am înfipt adânc rădăcinile în Cluj şi am ajuns să zbor la Bucureşti, am intrat în TVR în 2003 visând că voi deveni o „vedetă de televiziune”, dar marile împliniri mi le-a adus presa scrisă. Mi-am creat primul blog în 2007, departe de ochii lumii, am publicat nişte texte în volume colective, am scris şi la “Dilema veche” despre personaje, locuri şi demoni, iar acum am decis că e momentul să scot o carte care să facă nehotărârea mai uşor de tolerat. Care să-ţi spună că, din când în când, e în regulă să renunţi, să nu ştii ce vrei sau să te întorci din drum. Că fiecare are adevărul lui şi că, de fapt, ce s-a petrecut în realitate nici nu prea contează.


1. Bună, Anda. Dacă ar fi să te descrii în câteva cuvinte, care ar fi acelea?

Cred că am rămas un om curios, căruia îi place să afle poveşti şi care încă mai crede că e destul timp pentru orice, în viaţă.

2. Ți-ai dorit dintotdeauna să scrii?

Să scriu cred că da, ideea unei cărţi a apărut mult mai târziu. Cât am fost copil şi adolescent citeam mult, mult mai mult decât acum, şi cred că oricine citeşte simte la un moment dat dorinţa de a scrie, măcar aşa, în joacă, pentru a vedea ce iese. Subiectele abordate şi stilul scriiturii se schimbă, în timp, evoluează odată cu tine, nici nu se poate altfel. Poate de asta nu mă mai regăsesc în textele mele mai vechi şi mereu mi se pare că pe cel mai bun nu l-am scris încă.

3. Ce te-a făcut să ne dezvălui „camerele de hotel” din tine? De ce ai ales tocmai acest nume pentru carte?

Am ales numele pentru că, aşa cum ai intuit şi tu, este vorba despre încăperi din sufletul meu. Cred că fiecare ducem în noi, undeva, adânc, un fel de „hotel” în care orice om întâlnit, orice întâmplare prin care am trecut, orice loc vizitat ocupă o cameră unde ne putem retrage, o vreme, când avem mai mare nevoie. Hotelul este, de fapt, povestea noastră de om. Iar „Camere de hotel” este povestea mea.

IMG_7996

4. Povestește-ne o zi din viața ta de jurnalist.

O zi nu prea seamănă cu alta, în meseria asta, mereu apar chestii neprevăzute care îţi dau programul peste cap. Eu lucrez în TVR de aproape 14 ani, a fost primul şi a rămas singurul meu loc de muncă, colaborările din presa scrisă au venit mereu pe lângă. De atunci, am făcut de toate, de la prezentarea unei emisiuni în direct pe TVR1 până la vox-uri la metrou. În prezent, sunt redactor la un talk-show politic în direct, care se difuzeză seara, aşa că ajung foarte târziu acasă şi nu prea mai am timp de altceva, peste săptămână.

5. Alege câte o povestioară din fiecare „cameră” a inimii și vorbește-ne despre ceea ce înseamnă ele pentru tine.

Cartea are patru părți, chiar dacă delimitarea dintre ele nu este foarte clară. Prima este cea de ficțiune, care cuprinde povești inventate, ușor fantastice, dar care s-ar fi putut întâmpla, la o adică, cuiva, undeva. În cea de-a doua parte sunt poveștile de dragoste, începute, trăite, terminate sau doar visate, fiecare cu un alt personaj masculin, unele dintre ele petrecute într-o singură zi sau în câteva ore. A treia parte este cea motivațională, cu concluzii la care am ajuns în urma unor exepriențe de viață, pe care le-am adunat în speranța că cititorului îi va face bine să afle că nu e singur în povestea lui. Iar ultima parte conține întâmplări reale, petrecute în copilăria și adolescența mea. Nu aș putea alege un text anume, cred că firul roșu între cele patru părți ale cărții sunt eu însămi.

6. Care a fost senzația atunci când ți-ai ținut pentru prima dată sufletul” în mâini?

E foarte greu de descris în cuvinte. A fost ca şi când ţi-ai vedea un vis prinzând contur şi devenind palpabil. Cred că am simţit acelaşi lucru pe care îl simte oricine vede că munca lui nu a fost în zadar şi că, poate, nu a visat prea îndrăzneţ pentru puterile lui.

Foto_TeoUngureanu

Foto: Teo Ungureanu

7. Un autor care ți-a marcat existența? Care este cartea preferată de la acesta?

În ultima vreme, spre regretul meu, am avut mai rar timpul și dispoziția necesare pentru a mă cufunda în lectură. Citesc mai degrabă memorii sau cărți de psiholgie aplicată, nu prea mai am perseverența de a urmări un autor în tot ceea ce scrie, cum făceam cu ani în urmă. Am descoperit cu fascinație, deși târziu, cartea „De ce fierbe copilul în mămăligă”, scrisă de Aglaja Veteranyi. Este o carte ca un număr de magie, sub cupola colorată și diversă a circului, ca o călătorie făcută în zbor spre un loc unde dorul doare mai tare.

8. Stelele sau luna?

Stelele, chiar şi căzătoare. Pentru că poți construi cu ele (și pentru fiecare dintre ele) o poveste diferită, de fiecare dată.

9. Ce părere ai despre literatura română contemporană?

Am iniţiat colaborarea cu Editura Herg Benet pentru că ştiam că publică proză şi poezie românească, autori contemporani. Mă bucur că se scrie mult şi, când nu se scrie prea savant sau mult prea alambicat, se scrie şi bine. În plus, pe mulţi dintre scriitori am avut plăcerea să îi întâlnesc, la evenimente şi lansări. E o lume frumoasă, dacă nu o priveşti cu înverşunare şi nu te aştepţi ca scrisul să devină singura ta sursă de venit.

IMG_5957_2

10. Cu ce alte hobby-uri alternezi scrisul?

Îmi place să fac plimbări pe munte. Cu dormit în cort, cărat de rucsac, lipsă de semnal la telefon şi tot ce mai implică asta. E o pasiune pe care mi-am redescoperit-o după vârsta de 30 de ani şi care îmi aminteşte de perioada liceului, când obişnuiam să fac așa ceva cu colegii mei, în fiecare vară. Îmi plac filmele şi încerc să nu ratez nimic notabil din cinema-ul românesc sau european. Din fericire, în Bucureşti există multe festivaluri de film, doar timp să ai să le vizionezi.

11. Mulțumesc pentru gândurile tale. Un mesaj pentru cititorii blogului?

Să nu uite să facă lucruri pentru suflet, orice ar însemna asta, în viziunea lor. Să citească, să se plimbe, să vadă filme, să se bucure. Cu asta rămânem, până la urmă, asta ducem cu noi peste tot.

Cartea Andei o puteţi achiziţiona de aici.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #6 – Marcica Belearta


14192757_1246728465371654_7161130289452419747_n.jpg

Gamer, killer, lover, smoker, joker.


1. Descrie-ne, în câteva cuvinte, cine este omul Marcica Belearta.

Omul Marcica Belearta îi tot omul Florescu Ioana-Laura, da omu ăla care vorbește prostii și scuipă pe stradă.

2. De când ai început să scrii și ce te-a influențat pe această cale?

De când am divorțat și am un prieten cam bolund și stau cu bunica. Și de când m-am îmbolnăvit, că trebuia să scot pe-o parte ura față de sistem.

3. De ce poezii?

Mi-i mai ușor, că-s scurte și-mi vin pe loc. Pac, pac, dac, vârcolac. You know?

4. Ai încercat și proză? Dacă da, despre ce ai scris?

Am încercat prin clasa a 12-a, da am scris ceva atâta de nașpa, că până și profa de română -care mă iubea- mi-o zis STAI JOS.

15895281_1371560322888467_4438332823141470327_n.jpg

5. Împărtășește cu noi câteva rânduri din ce ai scris ultima dată.

Da sigur. Îi o poveste despre cum bunica îi super iubitoare de flori. Și îi și despre boala mea, cu cârcei, pitici.

Într-o bună dimineață
Pe-o tulpină de cârcel
M-am trezit cam amorțită
Și-am ginit un ghiocel.

M-am uitat cu ochiu rău
De s-o speriat bunica
O zvârlit și ghiocelu
Și ciorbica și pisica.

6. Cum s-a născut „Poezii pentru văduve”? Și ce înseamnă pentru tine?

Păi am zis. Îi ceva cu care mă defulez când mă enervează o pată de cafea sau pătura că stă strâmbă. Sau bunica că face borș de lobodă când îs io-n cură.  De aia i-am dat Alzheimer în poezii,  că poate mai uită din rețete :))

7. Planuri pentru un nou volum de poezii?

Băi, am 100 de planuri. Am încă un volum plin de văduve, da am și unul cu poezii în engleză. Mă fascinează Tim Burton.

8. Autorul preferat din toate timpurile? De ce?

Ionel Teodoreanu.
Pentru căăă… Fata din Zlataust… s-a cam îndulcit la… trust.

9. Ce fel de cărți citești?

Horrors, mostly. Da și absolut tot ce-I de citit și-mi pică-n mână, când îs la WC la gagiu-miu.

15590601_1351701604874339_4698765121629053311_n.jpg

10. Ce altceva te mai pasionează?

Jocurile, filmele și serialele. Am jucat toate jocurile, am văzut toate filmele și serialele.
Și oamenii. Mă pasionează oamenii.

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația! Câteva gânduri pentru cititorii blogului?

Eu mulțumesc. Gânduri… Hmmm. Faceți ca mine… dacă vă vine.

Cartea Marcicăi o puteți comanda de aici.

capture-20170630-084158