Publicat în Reviews

Fugi! de Oana G. Arion (recenzie)


32620866_939845569531748_3620181230324023296_n

Descriere

„— Fugi!
— Unde? Nu a mai rămas nimic. Nimic de iubit. Nimic de apărat. 
— Doar fugi. Vei afla.”
 
Ce-ai face dacă mâine ar fi ultima ta zi în lumea în care trăiești? Ce-ai dace dacă de mâine oamenii pe care îi cunoști ar dispărea. Și dacă, pentru a reuși să supraviețuiești trebuie să uiți cine ai fost. Să nu te oprești. Să nu privești în urmă.
Ei sunt acolo. Pândesc. Așteaptă.
Nu poți decât să fugi!

Mulțumesc autoarei pentru șansa de a citi acest roman superb care m-a ținut cu sufletul la gură, cu fiecare pagină pe care o dădeam nerăbdătoare! ❤


Gândurile mele

„- Ne putem întoarce. Ne putem regăsi afurisita de umanitate.
– Când lumea este așa cum este? Uită-te în jur.
– O fac în fiecare zi. Și încă n-am încetat să sper.”

Ce faci când haosul se instalează în lumea ta, când apocalipsa prinde șansa de a lua cu asalt tot ce aveai mai de preț, când lucrurile banale sunt acum doar niște vise parcă dintr-un alt timp?

Îți voi răspunde eu: Fugi! Fugi ca să trăiești, folosindu-te de tot ce-ți stă în putere ca să te salvezi. Nu vrei să te dai bătut în fața nenorocirii care te-a lovit, îți dorești să lupți cu toate armele disponibile și să-i supraviețuiești cum poți mai bine. Râdeai atunci când niște simple documentare îți arătau cum poate fi cruda realitate pentru cei mai puțini norocoși și îți spuneai că nu o să ajungi niciodată în situațiile acelea. Dar ce te faci dacă vei trăi chiar tu o astfel de „realitate”?

După o serie fantasy răsunătoare, plină de magie și cu iz de supranatural, Oana Arion vine cu o apocalipsă absolut terifiantă ce nu pare a fi prea departe de era tehnologizată în care trăim. Oriunde ne uităm, vedem oameni de toate vârstele dependenți de telefonul lor mobil. Acest obiect a ajuns să fie tare prețios pentru noi și puține sunt locurile în care nu îl avem asupra noastră. Și mai puține sunt momentele în care nu ne lăsăm acaparați de verificarea unui mesaj, a rețelelor de socializare sau de încărcarea memoriei cu un nou selfie, pentru a nu lăsa ziua să treacă neimortalizată.

3c299b59dddaacb56dd0dda9acad23e2-tile

Acest aparat este și aici mobilul de la care pleacă ideea cărții. Se anunță apariția unui nou smartphone și aceia care vor introduce primii un anume cod pe site-ul companiei respective, se vor alege cu el gratuit. Reclamele care roiesc în jurul telefonului au darul de a subjuga omenirea și de a o întărâta să se arunce cu capul înainte, fără să stea o clipă să se gândească de două ori. Odată marcat teritoriul, un virus periculos este eliberat și zăpăcește mințile oamenilor. Aceștia sunt transformați în atinși, creaturi ce mișună ziua și se feresc de noapte și de foc, definite acum doar de instinctele animalice și de pornirea de a face rău celor rămași cu picioarele pe pământ, devorându-i la propriu.

Printre supraviețuitori, se numără și Axel cu Amira, doi străini ce au în comun dorința de a trăi, fiecare în felul său, chiar dacă nu mai pare să existe vreo speranță. Departe de civilizație pentru suficientă vreme, încât să se detașeze de aproape tot ce înseamnă aceasta, singuraticul Axel se trezește prins într-o lume pe care pur și simplu nu o mai recunoaște. Acum e nevoit să depună și mai mult efort pentru a-i supraviețui, ferindu-se, în același timp, atât de acele ființe dezgustătoare, cât și de oamenii cu două fețe care sunt în stare să calce pe cadavre pentru a rămâne în viață, în loc să se unească și să lupte împreună. E determinat să ajungă în ultimele locuri civilizate de pe continent și să descopere antidotul care ar putea opri această distrugere în masă, înainte ca lumea să dispară definitiv.

„Era viu pentru că fugise, pentru că găsise forţa necesară de-a pune un picior în faţa ceeluilalt. Asta însemna supravieţuirea în această lume. Să te agăţi cu toate puterile de viaţă, chiar dacă uitai pentru o vreme de propria condiţie umană.”

Pe când Amira, ea vrea să-și trăiască viața în continuare și să facă tot ce-i stă în putință pentru a reuși. Nu contează cu ce se va confrunta în calea ei și pe cine va trage în această groapă a morții, atât timp cât se va folosi de orice va avea la îndemână pentru a-și împlini scopul. Puștoaica nu e un personaj care să-ți intre prea ușor la inimă, având în vedere acțiunile ei de-a lungul paginilor care zboară mult prea repede, de teamă să nu pierzi nimic din ceea ce se întâmplă până la final. Amira este foarte matură pentru vârsta ei, evenimentele acestea marcându-i sufletul și forțând-o să se poarte ca atare, chiar dacă nu vei fi tot timpul de acord cu unele decizii ale sale. Însă, chiar și așa, îi vei admira spontaneitatatea, rebeliunea și curajul nebunesc dovedite în anumite circumstanțe.

7ab1ec665b8e4a348ae0166d75e6d235-tile.jpg

Cu ochii privind în toate direcțiile și atent la cei care îți doresc moartea, ajungi să te întrebi, fără să vrei, dacă într-adevăr acei atinși sunt monștrii de care trebuie să te ferești sau oamenii de lângă tine. Ajungi să nu mai vezi diferența dintre ce e bine și ce e rău, iar singurul lucru pe care-l mai poți face este să fugi. Nu mai știi cui să-i oferi încrederea ta, deoarece nimeni nu mai pare cine a fi la prima vedere, oricât de angelic și inofensiv ar arăta. Tu ești singurul pe care te mai poți baza, atunci când omenirea nu mai este cum o știai odată.

Un thriller alert și plin de suspans, ce te va surprinde pagină cu pagină. Când crezi că știi ce urmează, exact atunci autoarea îți dă peste nas și te face să regândești fiecare pas în parte. Minciunile, secretele, teama și neîncrederea te vor urmări pe tot parcursul lecturii, întrebându-te constant dacă lumea va scăpa în final sau ăsta va fi sfârșitul ei.

Nota mea: 5/5

nota-5capture-20160928-044054

Reclame
Publicat în Top-uri

10 cărți albastre citite de mine


Am dat de „curând” peste un articol cu lecturile albastre din biblioteca Anei (A drop of inspiration) și mi-am zis că ar fi frumos să o răscolesc pe a mea și pe cea de pe goodreads, pentru a căuta albăstrelele care mi-au plăcut cel mai mult de când m-am pierdut în mrejele cititului. Ordinea este una aleatorie.

Tratament special: Anna de Davine M. Vesco&Lexi B. Newman

20180816_145143

Am avut un zâmbet enorm pe față pe tot parcursul lecturii și nu-mi ajung degetele pe care le am ca să enumăr fiecare moment la care am râs până ce mi-au dat lacrimile. Gloria Montgomery este o tipă tare încăpățânată și adorabil de împiedicată! Este încântătoare, o mincinoasă nu prea talentată, fragilă ca o păpădie împrăștiată de adierea vântului, o fire singuratică și plină de secrete, dar, mai mult de atât, este și un magnet pentru probleme.

Moarte în familie (Vampirii Sudului, vol. 10) de Charlaine Harris

20180203_213126

De-a lungul seriei, viața blondei Sookie Stackhouse s-a bucurat de prea puține momente liniștite, deoarece mereu a intervenit ceva care să o dea peste cap și, vrând-nevrând, se trezea într-o nouă aventură ce putea fi oricând ultima. Am sperat de la acest volum la un altfel de final pentru cuplul meu preferat, dar nu a fost să fie.

Opal (Lux, vol. 3) de Jennifer L. Armentrout

20180816_152034

Ai crede că personajele și-au învățat lecția din volumul precedent, Onix, atunci când cineva anume le-a încurcat planurile și le-a dat peste nas în stil mare. Se pare însă că nu s-au învățat minte nici de data asta, iar consecințele sunt pe măsură.

Bariere de fum (Alina Marinescu, vol. 3) de Monica Ramirez

bariere-de-fum_monica-ramirez

Fiecare volum al seriei are ceva al lui care te ține lipit cu ochii de pagini, de parcă povestea ar putea dispărea din mâinile tale, înainte ca măcar să apuci să clipești. În Bariere de fum, trecutul se întoarce și lovește exact acolo unde doare cel mai tare. Unii câștigă câteva momente de respiro, iar alții încearcă să nu piardă și mai mult decât au făcut-o deja. Recenzia aici.

Întoarcerea (Am murit, din fericire, vol. 1) de Theo Anghel

20180816_144947

O lectură care-ți captivează atenția de la primele rânduri, fiind scrisă într-o manieră originală, plină de mister și momente amuzante, datorate atât spiritului sălbatic al Orianei, cât și celor doi îngerași neastâmpărați ce se ciondănesc cu fiecare ocazie, Ama și Abel. O lectură pe care n-o vei putea lăsa din mână absolut deloc. Am scris mai multe aici.

Fascinația (Crossfire, vol. 4) de Sylvia Day

20180816_145623

Relația tumultoasă a Evei Tramell cu Gideon Cross continuă să fie pusă la grea încercare. Chiar dacă acum sunt căsătoriți și au reușit să treacă deja peste numeroasele obstacole ce le-au tăiat calea de când s-au cunoscut, acest lucru nu-i ține la distanță pe cei care încă le vor răul. De data asta, autoarea ne prezintă povestea și din perspectiva lui Gideon, astfel că putem să aflăm temerile și neliniștile ambelor personaje.

Măști și secrete de Corina Cîndea

20180816_144755

Ador orice este scris de Corina, încă de când i-am descoperit cărțile pe Wattpad. Stilul ei te vrăjește pur și simplu și, odată ce te-a prins, nici că îți mai dă drumul. Britt și Maddox sunt ca șoarecele și pisica. Nici nu știi care e unul și care e altul, că, în secunda următoare, și-au și inversat rolurile. Se atrag și se opun cu aceeași intensitate, de teamă că nu sunt ceea ce are nevoie celălalt.

Cioburi de stele (Constelații, vol. 1) de Amie Kaufman&Meagan Spooner

20180816_144454

Plin de umor şi de răsturnări de situaţie, pe alocuri cu ceva elemente SF, Cioburi de stele ocupă un loc important printre romanele mele preferate. Doi străini ce n-au deloc încredere unul în celalălt ajung să devină doi tovarăşi ce încearcă pe cât posibil să-şi facă mai uşor şi mai plăcut drumul spre salvare, ca, mai apoi, prietenia şi dragostea să le iasă într-un final în cale. Recenzie.

Sub aceeași stea de John Green

20180816_145354

Este o carte foarte emoţionantă, dar totodată, presărată şi cu momente amuzante, care te va face să treci prin toate stările posibile şi care nu te va lăsa să te plictiseşti absolut deloc. Autorul ne prezintă povestea a doi adolescenţi care luptă zi de zi împotriva aceleiaşi boli cumplite şi care ne arată că realitatea nu e întotdeauna ceea ce vrem noi să vedem: o lume ideală unde toţi suntem perfecţi şi în care nu putem fi atinşi de nimic.

La jumătatea drumului spre mormânt (Vânătoare nocturnă, vol. 1) de Jeaniene Frost

20180816_145520

Cartea ne-o prezintă pe Cat, o tânără pe jumătate moartă care vânează vampiri. Însă, într-una din așa-zisele misiuni, dă nas în nas cu Bones, un vampir care-i vânează la rândul său pe cei ca el. Atracția dintre cei doi stă să explodeze în orice clipă, deși încearcă să se țină la distanță. Dacă le reușește sau nu, sunteți nevoiți să aflați singuri. Iar mie îmi rămâne să sper că vreo editură de-a noastră ne va încânta cândva cu traducerea întregii serii.


Voi ce lecturi albastre aveți în bibliotecă pe care să ni le recomandați?

11

Publicat în Reviews

„Lacrimi de Îngeri – Dincolo de viață” de Ioana Dumitrăchescu (recenzie)


20180803_200727

Descriere

Crezi că te poţi îndrăgosti nebuneşte de o persoană pe care nu o cunoşti câtuşi de puţin?

Un simplu vis o aruncă pe Alexandra în prea frumoasele braţe ale dragostei. O leagănă pe acordurile sale magice, o mângâie, o mistuie. Îi oferă iubire pură ce o consumă şi reface inima rănită de cel pe care cândva îl iubea. Alexandra se luptă cu propriile trăiri, întrebări, vise şi speranţe. Trăieşte o dramă, o iubire, o aventură plină de peripeţii pe care doar citind le poţi descoperi.

Romanul „Lacrimi de îngeri” este romanul ce îţi va frânge şi reîntregi inima.

„Lacrimi de îngeri” este o dramă despre iubire, despre viață și despre alegerile pe care le facem. O poveste cu numeroase răsturnări de situație, o carte care îl ține pe cititor captiv până la ultima pagină. Este o carte plină de emoții, care te trece prin toate stările posibile și îți smulge și câte o lacrimă.”

Eva Anca, Rândurile Evei

Gândurile mele

*Spre finalul recenziei, aceasta poate conține mici spoilere.

Pe Ioana am descoperit-o deja prin intermediul cărții Visucy și eram tare curioasă să citesc o nouă poveste de-a ei. Voiam să văd dacă stilul i s-a mai schimbat, dacă a ajuns mai profundă în scrierile sale sau dacă a reușit să creioneze situații ceva mai plauzibile. După ce am terminat de citit Lacrimile, pot afirma sincer că Visucy mi-a plăcut mai mult.

În cartea de față, autoarea reușește să creeze o adevărată învălmășeală în ceea ce a dorit să transmită. Au fost prea multe subiecte abordate, iar pentru mine, chestia asta a năruit întreaga poveste. S-a pierdut în multe idei și a acordat prea puțină atenție fiecăreia, când ar fi putut să se lipsească de unele și să se joace armonios cu altele.

„- Unde locuiești, Alexandra?

– Aici în oraș. În lumea asta care te pândește și așteaptă să te înhațe.”

Nu mi s-a mai întâmplat până acum să fiu atât de dezamăgită de o carte. Cuvântul ăsta m-a obsedat pe tot parcursul lecturii. Am tot așteptat ca ceva să se schimbe spre final, dar am sperat degeaba. Deși inspirată din realitate, povestea mi-a părut neverosimilă. A lipsit credibilitatea pe care o așteptam de la ea, multe lucruri nu au avut sens, iar pe alocuri am găsit exprimări aiurea și neconcordanțe între subiect și predicat. Nu știu dacă Ioana a avut vreun editor care să-și arunce o privire peste poveste sau și-a corectat-o singură însă, indiferent de persoana în cauză, ar trebui să aibă mai multă grijă la exprimare, la legarea frazelor și la coerența acestora.

Singurele lucruri care mi-au plăcut la carte au fost nota de jurnal care încheia fiecare dintre cele trei părți și rândurile de la începutul capitolelor. Doar atât. Oricât am căutat și alte plusuri. S-a vrut o dramă emoționantă, despre viață și despre alegerile pe care suntem nevoiți să le facem în diferite circumstanțe, însă nu mi-a părut deloc așa.

„Oare unde se pierd amintirile când nu mai vin înapoi?”

Povestea debutează cu visul Alexandrei, spațiu în care ajunge să-l cunoască pe Florin. Iubirea înflorește neașteptat de repede între ei, ceea ce îi face să-și promită revederea a doua zi. Dimineața, Alexandra se trezește cu gândul la vis. Ideea că acesta ar putea fi real o îndeamnă să evite facultatea și să plece spre casa prietenului ei cel mai bun, Cristian. Voia să-i povestească de vis și să o însoțească în parcul din apropiere pentru a-l aștepta pe Florin. Bineînțeles că el crede că fata a înnebunit (la fel și eu!) însă, ținând prea mult la ea, acceptă totuși să meargă.

La scurt timp după ce au ajuns în parc, apare și Florin. Văzând că băiatul nu reacționează la fel, Alexandra începe să-i reproșeze că el a uitat ce i-a promis, că nu-și mai aduce aminte de ea și că este la fel ca toți ceilalți. În schimb, adolescentul de 17 ani nu are habar cine e tipa, crede că s-a distrat cu ea când era beat și, chiar dacă nu-și amintește, se simte atras de prezența ei, pe când Cristian se amuză de situația creată.

Sensibil la sentimentele fetei, Florin îi cere o întâlnire pentru ziua următoare, iar Alexandra se entuziasmează numaidecât, crezând, în naivitatea și iluziile ei deșarte, că el și-a amintit. Această reacție mi se pare una cam deplasată. Se folosește de ceea ce a visat pentru a proiecta momentul în realitate, iar chestia asta nu o avantajează deloc. Și nu e singura ei reacție de genul!

„Tot ce las în urma mea, este o parte din mine, din ceea ce am fost, din ceea ce am trăit și ceea ce am însemnat pentru ceilalți.”

Când cei doi tineri se întâlnesc și-i povestește că l-a visat, puștiul o ia în râs. Aceasta vrea să plece, însă el n-o lasă și din acea clipă sunt de nedespărțit. Relația lor îl trezește pe Cristian la realitate și îi arată ce a pierdut, atunci când nu și-a mărturisit sentimentele la timp. Nici Alexandra nu scapă de emoțiile vechi, emoții ce nu fac decât să o obsedeze și să-i tulbure legătura cu Florin. Se minte singură și pe cei din jur că nu-l mai iubește pe Cristian, deși adevărul este altul.

Într-una din zile, se nimeresc toți trei plecând la mare în același timp, iar pe drum li se alătură o domnișoară care prinde imediat drag de Cristian, spre gelozia Alexandrei care, sperând să scape de prezența lui, îi aruncase chiar ea unul în brațele celuilalt. Fapta bună se întoarce însă împotriva ei și vacanța nu se anunță una prea liniștită. Geloziile se iscă din toate părțile, deprimarea îi acapară și băutura le alimentează emoțiile la maximum. Nici la întoarcere situația nu e prea roz: Cristian dispare, Alexandra îl caută disperată, iar Florin se simte abandonat de iubita lui. Despărțirea lor e inevitabilă, atunci când el cedează și se întâlnește cu fosta.

„Nu tot noi inventăm povești pe care apoi le trăim, intimidați de gânduri ce parcă nu se mai termină și speriați de propriile trăiri?”

Lucrurile continuă să se complice în cele mai neașteptate și ciudate moduri. După ceva vreme, nemaisuportând depresia în care a căzut după ce relația s-a terminat, Florin alege calea cea mai ușoară de a uita. Chiar și așa, Alexandra continuă să-l caute pe Cristian, neacceptând ideea că el nu mai este. Coșmarul pe care l-a avut pare să se adeverească atunci când ambii băieți nu mai sunt parte din viața ei. De asemenea, tânăra trece prin multe momente ireale, fiind lovită din toate direcțiile. Coincidențe sau nu, întâlnește persoane cu povești asemănătoare cu a ei și toți băieții care îi ies în cale par să se îndrăgostească de ea la prima vedere.

După câte se întâmplă până la sfârșitul cărții, te aștepți ca Alexandra să nu mai fie în toate facultățile mentale, mai ales că dădea semne de nebunie încă din dimineața cu visul în care l-a cunoscut pe Florin. E curios faptul că scapă ușor de acest titlu și pare să știe ce i se întâmplă, chiar dacă bântuie după Cristian, cel dispărut din nou.

„Nu ştiu ce este mai nedrept, că te caut şi poate nu te voi găsi niciodată sau că sunt nevoită să te uit şi să mă prefac că nu ai existat vreodată?”

Vă spuneam că lipsește credibilitatea. Ei bine, am dat peste niște episoade mult prea departe de adevăr. Unul în acest sens este chemarea în vis a lui Florin care se află prins între lumi. Fata se roagă ca el să o viziteze, adoarme instant și băiatul apare în clipa următoare. Toată treaba se întâmplă așa dintr-odată, când autoarea ar fi putut să lucreze mai mult la această parte. Un alt moment este înscenarea morții unuia dintre personaje. Se presupune că bara de oțel a autobuzului nu a intrat suficient de mult în acesta, deoarece purta vestă antiglonț. Această situație este cam trasă de păr încă de când autobuzul rămâne pe neașteptate într-o singură roată.

Nu mi-a plăcut de Alexandra. Nu mi-a lăsat impresia că ar fi un personaj real, se vede din prima clipă că are probleme pe care nu încearcă deloc să și le rezolve. Este egoistă și exagerat de naivă. Majoritatea alegerilor pe care le face sunt greșite, dar nu se poate opri. Parcă le face intenționat. Ba mai mult, nici nu e conștientă de faptul că este ceva în neregulă cu ea. Trăiește într-o lume doar a ei, transpunându-și iluziile în viața de zi cu zi. Aleargă după ceva ce doar ea știe. Modul în care a fost creionată mă face să cred cu tărie că nu merita pe cineva care să-i ia apărarea sau să riște vreodată ceva pentru ea, deoarece, la rândul ei, nu a făcut nimic special pentru ca asta să conteze, în afară de a-și căuta prietenul.

Lacrimi de Îngeri nu a fost lectura mea. Am încercat să nu am așteptări prea mari, însă nu m-a ajutat cu nimic. Deși nu am fost pe aceeași lungime de undă, nu înseamnă că alți cititori nu vor fi. Poate că, spre deosebire de mine, voi veți găsi mai multă plăcere citind-o.

Nota mea: 1/5

1


Îi mulțumesc autoarei și Editurii Celestium pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți comanda de aici.

26730779_2029627223731891_6649054974228985108_n

capture-20160928-044054