Publicat în De prin blogosferă, Interviuri

Autorii români contraatacă. Ținta: Lectură pentru suflet


Acum îmi dau cu adevărat seama că bloggerii au fost tare blânzi în interogatoriul lor. Acela nu a fost decât încălzirea pentru ce avea să urmeze din partea autorilor români. Dacă până la sfârșitul acestui articol o să mă dați dispărută, să știți că fie am reușit să scap cu bine și mă dau la fund o perioadă, fie am fost prinsă de Maco și transformată în pisică.

Înainte de a începe, vreau să-i mulțumesc Andrei (Duca) de la Readers Republic pentru că m-a ajutat să vânez autorii pentru acest articol. De asemenea, mulțumesc tare mult Dianei (Maco), personajul principal al acestei aventuri, deoarece a răbdat să fie intervievată la sânge de către victimele sale, fie ei bloggeri sau autori. Love you, girls! ❤

Foto reprezentativ: Diana cu Duca și Roxana


2019-07-26_211314.png

Foto: Diana, Monica R., Oana A.

***

Monica Ramirez

„— Foarte emoționant, comentă Brett pe un ton caustic. Descopăr cu mult entuziasm cât de sensibili sunt agenții mei. Întoarcerea fiicei risipitoare. Trebuie să recunosc, Alina, în ciuda tuturor problemelor pe care ni le-ai creat, mă bucur tare mult să văd că te-ai întors unde-ți este locul.
— Locul meu n-a fost niciodată aici, îl privi Alina în mod deschis, fără să trădeze nimic din tumultul interior.
— Aici te-ai născut, draga mea, zâmbi cu superioritate Brett. Aici ți-ai început noua viață și aici ți-e menit s-o închei.
— Eu zic să nu te bucuri prematur, că n-am murit încă.
— Așa e, dar nici mult nu mai ai. Zâmbetul dispăru de pe buzele lui Brett, înlocuit cu o expresie gravă. Noi am fost mereu sinceri cu tine în legătură cu regulile de pe-aici. Dar am impresia că tu n-ai fost sinceră cu noi.
— Nu te-am mințit niciodată, Brett. Ți-am arătat mereu ce simt și cine sunt cu adevărat. N-am aparținut niciodată de locul ăsta.
— Te-am ridicat din nimic, te-am îmbrăcat și te-am hrănit. Am avut grijă de tine și te-am învățat să stai pe picioarele tale.
— M-ați învățat cum să ucid, după care m-ați forțat s-o fac.” (Recviem pentru un asasin, seria Alina Marinescu)

Ce părere ai despre Mișcarea de Guerillă a autorilor români contemporani? Pentru că fix asta este, o mișcare underground fără niciun ajutor real din partea așa-zisei industrii de carte autohtone. Care, btw, nici nu prea există…

În principiu, îmi place această Mişcare de Gherillă. Cititorul are ocazia astfel să-şi cunoască autorii, deoarece nu ai cum să nu-i vezi dacă ei tot ies în faţă şi se fac auziţi. Sunt mulţi autori români buni care nu ies din anonimat. De ce? Fiindcă în această lume nebună îi vedem doar pe cei ce “ne bagă degetul în ochi”. Am mai spus şi repet: românii au tendinţa de a ridica în slăvi orice este străin, asta în timp ce autohtonul este uitat sau privit cu ieftinism.

Georgiana Vâju

„— Trebuie să ajung la baie, îndrăznesc să cer, sperând vag că, poate, voi găsi o cale de evadare. Cam naivă tentativă, dar trebuie să încerc totul. […]

— Faci pipi mic sau treaba caca mare, adică?

— Fac pipi, mă bușește râsul la exprimarea și accentul individului.

— Faci aici pipi sau aștepți să ajungem într-un loc mai amenajat. E alegerea ta.

— Să fac aici?! Adică, unde?

— Adică aici, răspunde altul, arătând din cap un loc, undeva, la picioarele mele.

— În fața voastră, adică? În șalupă?

— Îhî, dacă nu mai poți, dă-i drumul, îmi spune același individ, apoi privește indiferent spre ceas.

— Cred că o să mă abțin, totuși. Decât să fac în fața voastră, rezist și fără să mă ușurez.” (D’ont cry, just fly)

Diana, ești captivă. Te-au luat ostatecă niște bărbați. Prea puțin contează motivul pentru care au făcut-o, dar cu siguranță ai făcut tu ceva și o meriți. Fără supărare! Să revenim, așadar la ceea ce ne interesează acum. Ai nevoie urgentă să te ușurezi și nu o poți face decât în fața lor. Pe lângă faptul că asta este o treabă intimă și nah, e cam incomod, ești îmbrăcată cu pantaloni și dacă te dezbraci ca să o faci, îți expui fundul și poate chiar și… în fine, înțelegi tu ce vreau să zic. Ce faci, te ușurezi acolo sau o faci în nădrăgi?

Ej nebună? Mă uşurez acolo. Cum să merg cu nădragii uzi?!! Plus că de te uşurezi acolo, îţi arăţi fundul doar un minut. De te uşurezi pe tine, rişti să-i pui pe inamici să te pună să te dezbraci că miroşi precum un sconcs. Şi apoi, nu prea îţi vine să umbli în fundul gol pe perioadă nedeterminată, nu?! :))

2019-07-26_211350.png

Foto: Diana cu Raluca B., Theo Anghel, Georgiana V., Cristinne C., Mihaela Strenc

Raluca Butnariu

„- Tu, să fi fost în locul meu, cum ai fi procedat? M-ai fi lăsat expus, cu bună știință, în fața primejdiei?
Jessica înghiți în sec și, pentru că nu mai avea stare, îl ocoli și făcu agitată câțiva pași prin încăperea elegantă. Trase adânc aer în piept și-l expiră cu putere, apoi se răsuci spre el.
– Cu trei săptămâni în urmă, când încă nu te cunoșteam, n-aș fi mișcat niciun deget ca să te salvez, răspunse ea cu toată sinceritatea, umbrind strălucirea din ochii lui. Acum, când am ajuns să te iubesc atât de mult, aș sacrifica totul pentru tine, Marcus, și tot n-ar fi destul!” (Dulcele sărut al morții, volumul II)

A existat sau există în viața ta o persoană într-atât de importantă pentru care să fii în stare să sacrifici totul?

Nu şi nu. Sunt egoistă şi mai ales, zgârcită, când vine vorba de sentimente şi mai ales dacă trebuiesc investite în oameni. De sacrificiu aş fi totuşi capabilă. Dar nu într-atât încât să renunţ la mine. Mă ghidez după ideea că fiecare persoană, pentru a-şi păstra individualitatea, trebuie să aibă acel ceva al lui, acea stabilitate. Când renunţi la tine pentru altcineva, rişti să te trezeşti în derivă. Puţini oameni mai pot fi numiţi ancore pentru alte suflete în afară de ale lor. Poate că viitorul îmi va demonstra că mă înşel. Sau poate nu.

Cristinne Câmpean

„Înainte să începem, te avertizez! Nimic și nimeni nu mă va face să mă opresc de data asta! Așa că, dacă vrei să dansăm, fii sigură că o vei face până la capăt! Dacă nu vrei asta, oprește-te acum!” (EPHIALTE – Trezirea unui Coșmar)

Există o poveste pasională a două personaje în care să te poți regăsi complet? Pe care să o fi trăit, ori să fi fost foarte aproape să o experimentezi? Detalii, te rog! :))

În acest moment n-aş putea să menţionez o poveste pasională care să mi se fi mulat exact pe suflet. Pot însă recunoaşte că sunt o visătoare. Un alt lucru pentru care nu aş avea ce căuta în acest secol al nebuniei. Mă ghidez şi visez totodată, fiindcă va rămâne un fel de fata Morgana acest vis al meu, la pasiunea aia explozivă a două inimi în sincron. Fiindcă în final, nu există dragoste la prima vedere ci iubire în sincron. Acel moment când două suflete se văd şi se îndrăgostesc simultan. Dragostea nu moare fiindcă unul încetează să iubească ci fiindcă s-au îndrăgostit pe rând. În timp ce flacăra iubirii ardea în pieptul unuia, apă se vărsa din pieptul celuilalt, până când într-un final, au făcut schimb. Şi cum apa stinge vâlvătaia, a rămas ce a rămas… aburul.

De experimentat, am experimentat: apa cu foc. Încă aştept să apară vâlvătaia simultantă. E bine să aştepţi. :))

Oana Arion

„‒ Nu există minciuni, ci doar adevăruri ascunse.” (S.L.A.D.E.)

Cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a păstra o relație (indiferent dacă vorbim despre o relație personală, de afaceri sau despre o colaborare)? Cât de departe merge Diana? Diplomație sau adevărul rece?

Adevărul rece. Prefer un adevăr rece decât o minciună frumoasă. De diplomaţie nu vorbim că nu m-am împrietenit niciodată cu ea deşi am încercat. Am tendinţa de a fi dureros de sinceră când vine vorba de apropiaţi şi nu numai. Dar, în general cu apropiaţii sunt “nasoală” şi o fac fiindcă îmi pasă. De nu mi-ar păsa, te-aş lăsa în pace.

Cristian Moșneanu

“Credinţa personală este singura formă fundamentală a unui spaţiu multidimensional de unde te mai poţi înălţa şi care te salvează după ce ai consumat tot ceea ce e material.” (Truisme în chip de aforisme)

Cum se manifestă credinţa personală pentru Diana, de unde începe ea şi până unde îşi găseşte limitele?

Dificilă întrebare. Cred doar în necesitatea omului de a crede… în orice. Eu, personal, cred că aş putea orice atâta timp cât am habar de ceea ce îmi doresc. Fiindcă la finalul zilei nu este vorba de cât de mare ţi-e credinţa ci de cât de sigur eşti pe ceea ce îţi doreşti. Eu la partea cu dorinţele mă pierd. Am dorinţe şi nu prea. Sau poate că nu sunt conştientă de ele. Încă cercetez fenomenul.

Cred în puterea mea de a-mi făuri un drum frumos, de a reuşi în orice, de a-mi îndeplini orice dorinţă fără a împinge pe altcineva de pe traiectoria lui, fără a face rău aproapelui.

Elena Ștefan

,,Caut cu ardoare, cu dor nebun, momente pentru a mă desprinde din maratonul vieții, din ghearele timpului și mă refugiez în inima naturii, unde mamă mi-e pădurea, iar tată mi-e cerul. Mă pierd cu picioarele goale printre copaci și încerc să înțeleg ce-mi spune fiecare frunză. Îmi place să mă pierd în necunoscutul verde.” (Așa am fost eu)

Când vrei să abandonezi, pentru puțin timp, pentru un strop de energie, pista vieții, unde îți place să te refugiezi? Cum îți faci sufletul să se bucure?

Când mă sufoc de prea multă „omenire”, „socializare”, sau cum s-o mai numi epoca nebună a alergării prin viaţă, mă refugiez în lecturi şi mă abandonezi în suavul sunet al torsului pisicilor din preajma mea. Nimic nu mă face mai fericită decât minim trei pisici în braţe, de care să nu mai am loc şi care să mi se aşeze ostentativ în faţa cărţii pe care încerc să o citesc. Fiindcă nu, nu se poate să priveşti o foaie de hârtie când poţi admira o minunăţie blănoasă care vrea cu tot dinadinsul să te sufoce.

Raluca Andreea Chiper

„A scrie o carte… Nu înseamnă neapărat a mâzgăli cu cerneală. Viața noastră este o carte, și cuvintele pe care le cuprinde pe fiecare pagină, nu sunt decât existența noastră pe acest pământ. Faptele noastre rămân pe veci în lumea asta, sunt importante, de aceea trebuie neapărat să comitem cât mai multe fapte bune. Omului îi place să fie lăudat, să se amintească de el în veacurile ce vor urma, astfel, pot spune că o carte stimulează omul să fie mai bun. Pentru cei care nu se mulțumesc doar cu atât, sigur că a scrie se transformă în dorință. Ei vor stelele descrise pe hârtii, vor vise descifrate, vor destine alese și modelate după placul lor. Ei se numesc scriitori și sunt la fel de ciudați ca și oamenii de știință. Experimentează din orice, de toate, tot ce pică în mâna lor. Cel mai bine este că ei văd lumea altfel, diferit. Ei sunt diferiți…” (Între pământ și apă)

Ținând cont de faptul că ești o cititoare înrăită, dar și o iubitoare de pisici… Dacă ar fi să alegi între cele două, care ar fi privilegiată? 

Cartea, fiindcă mi s-a demonstrat recent că pe pisică nu o pot căra cu mine peste mări și țări. 😦

Lavinia Călina

„Timpul trecere repede. Lumea se schimbă. Anii pe care-i petrecem cladindu-ne visele, sunt ani irosiți, clipe din viață pe care le pierdem construind într-o lume imaginară ceva ce nu o să avem niciodată șansa de a le realiza în lumea reală.” (Neamul corbilor)

Care este cel mai mare vis al tău?

Nu am un vis aşa mare cum mulţi îşi creionează. Îmi doresc doar stabilitate, cărţi, cărţi şi o pisică, două, trei…

Alina Șerban

„Un om deprimat nu e trist. El e o vază care s-a spart şi care a fost lipită cu greu, bucăţică cu bucăţică. Ar vrea să mai poată ţine în braţe o floare, să-i mai poată fi casă, dar nu va mai putea. Chiar dacă încearcă, sentimentul nu va mai fi la fel. Nu îi va mai aduce fericire, doar mai multă tristeţe. Va rămâne mereu o vază spartă, oricât încearcă alţii să-i spună că a fost reparat, că e iar ca înainte.” (Ziua în care am învățat să zbor)

Ai avut vreodată un moment în care să te simți groaznic? Dacă da, a fost vreo carte care să te fi ajutat atunci?

Am avut moment grele. Nu groaznice. Am fost ferită de astfel de experienţe dramatice şi sper să fiu ferită încontinuare. Când mă loveşte o pasă proastă tind a fi aricioasă şi a mă retrage în a-mi ţine lecţii de “viaţă”. Mă mai ajută şi muzica, plus nişte cărţi bune care să mă ţină în alt univers câteva ore. Nu mă vindecă dar îmi mai distrage din “dramă”.

Laura Nureldin

„Dacă și când îi este menit să lovească, fulgerul o va face. Nu putem decide noi când, cum, sau unde. Se spune că niciodată nu lovește de două ori în același loc. Poate că nu-i adevărat; dar poate că e. Există o singură cale de a afla: trăind.” (Regii timpului: eroare)

Viața ta e o carte. Mă refer la ce ai trăit până acum, firește, nu facem previziuni. Cărui gen îi aparține? Cum se numește? Care sunt titlurile capitolelor?

Călător prin viaţă s-ar numi cartea vieţii mele şi ar aparţine de gen realistic cu nuanţe filosofice. Copilărie. De la naivitate la maturitate. De la maturitate la copilărie.

Eu am făcut salturi bruşte de-a lungul anilor. Am fost când la o extremă, când la alta. Pe de o parte m-am bucurat de copilărie, pe de altă parte am zăcut în prea multă naivitate ca brusc să fiu nevoită să mă maturizez. După ce am obosit de maturitate, m-am reîntors la copilul din mine. Îmi place să filosofez viaţa, dar în acelaşi timp să-mi tratez acţiunile cu maturitate asta în timp ce dau frâu liber copilului din mine. Imaginaţi-vă un ghem multicolor: aia sunt eu, dar cu noduri şi mega încălcită.

2019-07-26_211440.png

Foto: Diana cu Laura Știrbu

Laura Știrbu

”- Extraordinar, domnule director, se ridică Diego de pe jos. Și, zise Magul pițigăiat, ce ziceați de cadoul de nuntă al domnului Tarantelă?
– Iosif se însoară? tresări Brețcu. Ce minunat! Oare el știe? Ce cadou să-i iau? Îmi dați vreo idee? Stați! strigă cu ochii bulbucați. Să medităm asupra acestui lucru!” (Copiii din Ceață)

Ești impulsivă sau rumegi deciziile?

Şi una şi cealaltă. Instinctul meu de geamăn cugetător mă instigă la a rumega… orice. Şi vreau să spun că fiecare decizie „rumegătoare” a fost de prost augur. Cele mai multe lucruri se fac la timpul lor. La mine, toate lucrurile se fac la timpul lor, toate sentimentele şi emoţiile se nasc la timpul lor. Cele mai frumoase realizări şi amintiri le am datorită impulsivităţii. Aşa că, acum, sunt la o cură de „negândire”, când încerc să las timpul să-mi aşeze viaţa, când las lucrurile să vină de la sine. Acum, pot spune că deciziile le iau din impulsivitate, fiindcă atunci, în acel momentul, e timpul lor, clipa lor glorioasă.

Am glumit. Tot rumeg şi rumeg şi rumeg. Mă doare „maxilarul neuronal” de la atâta rumegare. Noroc că mă mai bate câte o impulsivitate când şi când de mai notez şi eu o bunăstare în viaţa mea. :))

Eugen Ovidiu Chirovici

„[…] cei mai mulți oameni vor povești frumoase, și nu adevăruri complicate și inutile.” (Cartea oglinzilor)

Îți amintești care a fost prima carte pe care ai citit-o și ce impresie ți-a lăsat? Care este cea mai veche amintire legată de ea?

Prima carte citită a fost Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon. Impresia? Fascinant. Vreau mai mult. Aşa că am sărit în prăpastia belestristicii şi n-am de gând să mă salvez prea curând de acolo.

Cea mai veche amintire a ei, a cărţii, e de undeva de prin generală când încă nu ştiam să citesc dar descoperisem biblioteca. Ţin minte doar că am ajuns acasă, de la şcoală, cu o carte pe coperta căreia era o floare cu petale multicolore. Atât îmi amintesc din toată povestea: coperta. Cred că de aici e şi obsesia mea pentru coperţi. Am rămas cu sechele având în vedere că nu am reţinut nimic altceva din acea carte a copilărie din care o rugasem pe mama să-mi citească.

13ef0adb9d6f5a5daae09dab1980e655

 

 

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

3 gânduri despre „Autorii români contraatacă. Ținta: Lectură pentru suflet

  1. A republicat asta pe Lectură pentru Suflet și a comentat:
    Când credeam că am scăpat ca prin urechile acului doar de răzbunarea bloggărilor, am fost surprinsă de un atac al autorilor. Păi, cum, credeati ca pot interoga si pune sub acuzatii asa, fara repercursiuni?! Ce intrebari capacana mi-au pus autorii si cum si-au luat revansa, puteti citi in prezenta postare. Multumesc Praf de Stele pentru dulcele supliciu! :*

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.