Să fie azi (I)

„Girls like her were born in a storm. They have lightning in their souls. Thunder in their hearts. And chaos in their bones.”
Nikita Gill

---

Soarele strălucea puternic și mândru pe cer, dar nicio fărâmă de rază nu reușea să pătrundă prin draperiile groase de la fereastra camerei lui Colin. Acesta încă moțăia, după ce noaptea trecută plânsese ca un copil pentru iubirea pierdută, chiar dacă ea știa doar indirect care-i erau sentimentele.

Nu avusese curaj să i le mărturisească sincer în față. Își tot spunea că nu e momentul potrivit și-și rata șansa de fiecare dată când aceasta se ivea.

Acum nu mai putea exista vreodată un astfel de moment.

Ea aparținea deja altuia care însă n-o merita. Se săturase s-o tot vadă cu ochii roșii și el să nu fie în stare să facă nimic. Aceasta era prea încăpățânată pentru a renunța la luptă, fiindcă îl iubea prea mult pe nemernic și nu voia să-l părăsească, deși relația lor îi făcea rău.

Toți observau asta, dar ea nu-i băga deloc în seamă. Credea că iubirea ei avea să-l vindece și că, în timp, totul avea să fie mai bine.

I know I can treat you better than he can
And any girl like you deserves a gentleman.

Soneria telefonului zbârnâia din ce în ce mai tare în cameră, melodia lui Shawn Mendes lovind pereții cu notele sale triste. Fără să deschidă ochii, Colin știu cine era. Alesese în mod special piesa. Special pentru ea.

Ar fi vrut să nu fie atât de atașat de ființa aceea.

Ar fi vrut să lase telefonul să sune până ce ea ar fi renunțat.

Dar inima îi era împotrivă și, oricât ar fi dorit ca asta să se întâmple, se trezi întinzând mâna după aparat.

– Colin, în sfârșit! Trebuia să ne întâlnim la Tory’s de mai bine de o jumătate de oră! oftă ușurată persoana de la celălalt capăt. Tu nu mă lași niciodată să aștept. Ce s-a întâmplat?

Tânărul își trecu o mână peste față, încercând să se trezească și, dregându-și glasul răgușit, răspunse:

– Îmi pare rău, Sam. Nu am auzit alarma și de-abia ce am deschis ochii.

Își dădu o palmă mentală pentru faptul că uitase de asta. Probabil că o anulase intenționat, dorind doar să uite. De toate, dacă se putea.

– Bine. Câteva clipe niciunul nu mai spuse nimic. Apoi Sam continuă: Voiam să știu dacă ești bine. Știi că poți să-mi spui orice te frământă, Colin. Voi fi mereu lângă tine să te ascult. Spune-mi că știi.

– Știu.

– Uite, ce zici dacă te aștept la cafeneaua de pe colțul străzii tale? În douăzeci de minute este ok? întrebă Sam cu speranță în glas.

– Ne vedem atunci.

Colin închise, fără a mai aștepta vreun răspuns, și sări din pat, alergând spre baie pentru a-și face un duș. Odată ieșit, se spălă pe dinți și-și așeză părul ce stătea ciufulit în toate direcțiile. Se duse la dulap de unde își luă niște boxeri, o pereche de jeanși și un tricou alb. Apoi își luă un rucsac negru în care își băgă laptopul și agenda cu sarcinile pentru munca pe ziua de azi. Recuperă cheile de la apartament de pe măsuța din lemn și plecă spre cafenea.

Trecuseră mai mult de douăzeci de minute, iar Sam nu se vedea pe nicăieri. Probabil intrase deja și doar el era întârziatul. De două ori în nici o oră. Ce mai zi!

Pregătit să intre, se opri imediat.

Doi îndrăgostiți stăteau îmbrățișați în holul mic al cafenelei. Uitându-se mai bine, ceva se spulberă înăuntrul său, atunci când, la doar câțiva pași de el, Sam și partenerul ei se desprinseră din sărut.

Îi venea să țipe și să-și strige durerea oricui dorea să-l audă, dar știa că ea va fi cea care nu-l va auzi niciodată.

A doua parte.