Publicat în Book Haul

Book Haul #9 – decembrie 2018


20181230_175914

Niciodată nu sunt prea multe cărți, nu-i așa? Mai ales atunci când editurile vin cu tentații de nelipsit din biblioteca personală. În ultima vreme am încercat să o las totuși mai moale cu goana după cărți, dar nu prea mi-a ieșit. Pentru anul ce vine, mi-am propus să mă țin de cuvânt și să nu mă mai arunc pe ele. Fie mă voi limita la o carte pe lună, fie îmi voi lua cărți o dată la trei-patru luni. O să vedem dacă va funcționa. :))

♟ După cum știți, sunt deja fană declarată a autoarei Amanda Quick și încerc pe cât posibil să prind fiecare carte de-a ei care apare în colecția Cărți Romantice la punctele de difuzare a presei. Astfel că Doamna dispărută nu avea cum să lipsească de lângă numeroasele ei surate.

♟ O altă carte din aceeași colecție de mai sus, este și Prima stea a nopții, volum ce încheie o serie romantică pe care abia aștept să o încep – Chicago Stars de Susan Elizabeth Phillips. Personajele acestei serii se învârt, într-o mai mare sau mai mică măsură, în jurul echipei de fotbal care dă și numele seriei.

♟ Cu ocazia centenarului, autorul Silviu Radu a oferit 100 de exemplare din cărțile sale spre concurs, iar eu mă aflu printre norocoșii ce au câștigat primul volum al trilogiei Codex Aureus, Nume de cod. O carte despre care nu mai auzisem inainte. Sunt curioasă să văd ce mă așteaptă.

♟ Celelalte cărți din poză sunt primite de la prietenele mele #elitegirls, cărora doresc să le mulțumesc încă o dată pentru darurile trimise: volumele 1-10 din seria Vampirii Sudului de Charlaine HarrisArhivista Wasp de Nicole Kornher-Stace, Cheia iadului de Georgiana Sandu, Sub soarele nopții de Trish Cook, Abis, ediția veche a volumului 5 din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez și Sacrificiul, volumul 2 din trilogia Eve de Anna Carey. ❤


Ce lecturi au poposit în biblioteca voastră luna asta? 🙂

small-7330-5b9952211d4eb

Publicat în Reviews

Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka


De mult timp mă aștepta această trilogie să o citesc, iar după ce mi-am achiziționat și celelalte două volume la Gaudeamus-ul de anul acesta, mi-am zis că este cazul să o încep odată. Mai ales că se potrivește tare bine cu acest anotimp.

„A fost odată o fată care a învățat să se teamă.

Poveștile nu încep astfel. Astfel încep alte povești, mai întunecate.”

Am avut așteptări cam mari încă de la primul volum. Poate nu am prins ocazia potrivită de a-l citi și faptul că l-am amânat prea mult m-a prins la înghesuială. Lectura mi s-a părut ciudățică și confuză pe alocuri și, deși am citit-o repede, m-a și plictisit la unele faze, tot așteptând să se întâmple ceva care să mă dea peste cap. Momentul palpitant, ca să-l numesc astfel, ne lovește abia spre final. Mi-a plăcut asemănarea cu basmul Albă ca Zăpada: fuga prin pădure pentru a scăpa de cei răi, așa cum și Albă ca Zăpada a fugit de vânătorul trimis de mama vitregă să o omoare.

Citește în continuare „Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka”

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #15 – Lavinia Călina [martie 2016]



Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timișoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul că, poate într-o zi, se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firmă (Călina Audio-Video).

De data asta, o vom cunoaște pe Lavinia Călina, o tânără ce s-a remarcat încă de la debutul său literar. Printre romanele apărute la editura Herg Benet, se numără și Copiii întunericului, primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie despre care autoarea ne prezintă câte ceva mai jos.


1. Bună, Lavinia. Te-aș ruga, pentru început, să ne prezinți trei lucruri fără de care n-ai fi tu.

Nu aș fi eu fără persoanele minunate din jurul meu, inclusiv familia, nu aș fi eu fără cărțile din biblioteca mea și jocurile video de care nu mă mai satur. 🙂

2. Când și cum te-ai apucat serios de scris? Care a fost factorul declanșator?

În generală obișnuiam să scriu diverse texte amuzante, aberații despre mine și colegii mei. De obicei cum luptam noi împotriva tiraniei profesorilor, dar m-am apucat serios de scris odată cu Ultimul avanpost. Prin 2013 m-a prins febra distopiilor și m-am enervat că în toate acțiunea se petrecea în alte țări. Așa că am scris una care să se petreacă în România.

3. Prima carte scrisă a fost o distopie. Ce te-a făcut să abordezi și genul fantasy?

Mereu mi-au plăcut poveștile cu vrăjitoare și ființe supranaturale, iar genul fantasy mereu a fost unul din preferatele mele. Mi-a făcut plăcere să dau naștere unei lumi în care diverse neamuri de vrăjitori se luptă pentru supremație.

10382157_745232885513681_8069871619482471592_n.jpg

4. Cum a luat naștere Neamul Corbilor?

Știu că nu sună prea profesionist, dar cartea asta s-a născut de la o simplă glumă. În 2014, la masa de Paște, bunica mea a făcut o glumă la adresa mea. Eu sunt vegetariană, iar ea mi-a spus că nu ar putea renunța niciodată la carne căci e neam de Corb (numele de fată al mamei ei era Corbu). Pe moment am râs, dar mi-a plăcut atât de mult cum sună Neamul Corbilor că am scris o carte… de fapt e o serie. Tot bunica mea a servit drept inspirație și pentru bunica lui Nicol, caracterul ei blând și înțelegător se reflectă în acel personaj.

Din păcate, în septembrie anul trecut, bunica mea a încetat din viață, probabil de asta îmi e atât de greu să scriu volumul 2 din Corbi.

5. Dacă nu sunt prea curioasă, ai putea să ne spui mai multe despre cele 5 neamuri de vrăjitori? În caz că nu dorești să ne dezvălui prea multe și vrei să ne surprinzi pe parcursul seriei, atunci descrie-ne într-un cuvânt fiecare dintre aceste neamuri.

Corbii sunt cei puternici, dar pierduți în întuneric. Lupii sunt cei neînfricați, dar care se lasă conduși de instinctele animalice și de multe ori fac alegeri greșite din impuls. Cerbii cei corecți, cei ce se îngrijesc de respectarea regulilor, dar totodată sunt la fel de nemiloși, precum Corbii, cu cei ce încalcă rânduiala. Roibii sunt cei calmi și sufletiști, dar caracterul lor blând îi împiedică de multe ori să vadă adevărata față a persoanelor din jurul lor. Șoimii nu mai există deoarece toți membrii au fost uciși în războiul dintre neamuri.

pizap.com14580662537671.jpg

6. Ce planuri ai pregătit în continuare pentru fetele noastre, Roxana și Nicol?

Ufff… nu prea e de bine. La începutul noului volum Nicol face tot posibilul să o găsească pe Roxi, chiar dacă asta înseamnă să își ia rolul de Corb în serios și să folosească blestemul zorilor ca să obțină de la alți vrăjitori informațiile necesare (cum funcționează blestemul o să aflați în carte, deși am lăsat câteva indicii și în primul volum).

Își dorește să dea de ea înaintea lui Ștefan, căci și el e pe urmele celor doi fugari (Roxana și Liviu). Evident că o să fie și câteva confruntări între Nicol și Ștefan, mai ales după ce a făcut Nicol (cine a citit Copiii întunericului știe despre ce vorbesc), dar și o întorsătură de situație pe care, recunosc, nu am anticipat-o nici măcar eu. Totodată Roxana realizează că nu poate fugi pentru totdeauna de acest război, iar când situația o constrânge va trebui să aleagă dacă jură credință unui neam sau pierde o persoană dragă ei.

Se întâmplă multe lucruri în acest nou volum și sper ca rezultatul final să fie pe placul cititorilor… bine, rezultatul final al seriei căci Blestemul zorilor se termină cu un cliffhanger.

12743663_952181924818775_2479452199451167092_n.jpg

7. Înafară de scris, citit, bloggerit și booktube, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc și să fac fotografii, dar sunt pasionată și de jocuri video. Acum sunt la un pas de a-mi dezinstala Diablo 3 de pe comp, altfel volumul doi nu o să fie gata la timp :))

8. Pentru că a trecut ceva vreme de când ești în „lumea” asta a booktube-ului, ai putea să ne spui ce reprezintă această activitate pentru tine? Dacă cineva ar dori să încerce, ce l-ai sfătui?

Sfatul meu e să fie naturali și să o facă din pasiune. Știu că sunt mulți cei care nu se apucă de asta din cauză că îi sperie reacțiile negative, dar important e să faci ce îți place, iar restul nu au decât să critice.

9. Numește trei cărți sau serii preferate și spune-mi primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la ele.

Trei serii care mie îmi plac mult sunt Jocurile foamei (Suzanne Collins), Întoarcerea acasă (Orson Scott Card) și Am murit, din fericire (Theo Anghel). Nu le pot descrie într-un singur cuvânt, sunt prea faine și intense ca să mă limitez la un cuvânt.

11426321_1745486369011601_6689233687799041618_n.jpg

10. În ce lucruri din jur îți găsești inspirația?

Mă inspiră cele mai banale lucruri. De multe ori sunt la volan sau la alimentară și din te miri ce îmi vine o idee în cap, iar atunci e musai să ajung cât mai repede acasă ca să o pun în aplicare. Noaptea, înainte să adorm, mă gândesc cum vor evolua lucrurile în romanele mele, apoi mă trăsnește câte o idee și adio somn!

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația de a ne împărtăși câte ceva despre ține și mult succes în continuare. Așteptăm următorul volum al seriei. Câteva gânduri pentru cititorii noștri?

Mulțumesc și eu. Mă bucur că ți-au plăcut Corbii. 🙂 Cititorilor le doresc numai bine și cât mai mult timp liber să poată citi cât mai mult. Eu duc lipsă de timp. :p

CĂRȚI PUBLICATE LA Editura HERG BENETLibrex Publishing.

capture-20170630-084158

Publicat în Tag-uri şi lepşe

12 Days Of Christmas Book Tag


Pe un alt blog (Rachel Poli), am găsit acest simpatic tag care se leagă de versurile cântecului 12 Days Of Christmas pe care îl știți cu siguranță. Iar dacă nu, vă invit să-l descoperiți în cele ce urmează.

2018-12-22_111714.png

On the first day of Christmas, my true love sent to me: a partridge in a pear tree.

The partridge stood alone in the pear tree. What is your favorite stand alone? ❄❄❄ Potârnichea stătea singură într-un păr. Care este cartea de sine stătătoare preferată?

Întrebarea asta este ca și cum m-ai pune să caut acul în carul cu fân.

Un standalone preferat ar fi #Girlboss de Sophia Amoruso. O lectură care ne învață că niciodată nu este prea târziu să ne punem planurile în aplicare și să facem ceea ce ne place cu adevărat. Trebuie doar să avem încredere în noi și să muncim pentru ce ne dorim. Nu contează părerea celorlalți, facem ce facem pentru noi, nu pentru ei. Chiar dacă n-o să reușim din prima încercare, nu trebuie să renunțăm, ci trebuie să luptăm mai departe pentru pasiunea noastră.

“The energy you’ll expend focusing on someone else’s life is better spent working on your own. Just be your own idol.” 

Citește în continuare „12 Days Of Christmas Book Tag”

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #14 – Andreea Ban [august 2015]


Astăzi vom cunoaşte o altă persoană deosebită, autoarea cărţii „Încă o dorinţă”. Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, se întâmplă cu un scop. Cărţile pe care le citim, oamenii pe care îi întâlnim, lucrurile pe care le vedem ne ajută să luăm deciziile potrivite.

Andres e ca marea. Capabilă de o iubire profundă, adâncă, constantă, masivă. Ca adâncimea și robustețea mării. Ca să înțelegi iubirea ei trebuie să cunoști marea. Marea există și atât. E un fenomen în sine, un mister, o lume inaccesibilă muritorilor, un miraj periculos și promisiunea unei alte realități. E ca iubirea. Un soi de esență a noastră pe care nu o putem prinde în forme, nu o putem poseda sau împărți după bunul nostru plac.


  1. Bună, Andreea! Spune-ne, te rog, trei lucruri care te caracterizează şi de ce.

Bună, dragilor!

Să fie trei lucuri pozitive, negative… Voi începe cu încăpățânarea. Ca orice taur care se respectă, îmi port coarnele cu grație. Atunci când e vorba să îl iau pe nu în brațe, păi este nu. Cu greu pot fi scoasă din ale mele (dar nu e imposibil!). Sunt optimistă – oricât de gri mi-ar fi norii, oricât de înecate mi-ar fi corăbiile, găsesc undeva puterea de a mă ridica și a merge mai departe. Entuziasmul. Ce m-aș face fără el? Cu siguranță nu aș fi ajuns unde sunt. Îmi însoțesc pasiunile cu entuziasm și încerc să-l dau mai departe, celor din jur.

11949761_10153534068228771_1893595389_n

  1. De unde a izvorât această pasiune pentru scris? Acum zece ani, îţi imaginai că vei ajunge în postura de a scrie o carte şi de a o dărui lumii?

Pasiunea pentru scris a apărut cu mult timp în urmă. Eram în al treilea an de liceu când profesoara de română mi-a spus că va publica în revista școlii câteva dintre poeziile mele. A fost una dintre micile bucurii care mi-au dat aripi. Am scris mai departe fără a avea vreun gând de a trece la proză. Puneam în cuvinte imagini pe care le-aș fi desenat, erau versuri stângace, cele mai multe fără rimă, și triste. Da. Adolescența e plină de tristețe, de melancolie, de vise deșarte. Cuvintele m-au ajutat să trăiesc intens aceste stări. De aici și până la a scrie o carte a fost cale lungă. Acum zece ani nu visam că voi scrie o carte, asta e clar. Dar ce vorbesc aici, nu visam pe atunci nici că voi avea un jurnal online (blogul) pe care aveam să-l deschid doi ani mai târziu, în noiembrie 2007.

  1. Care este povestea din spatele a „Încă o dorinţă”? Ce sau cine ţi-a dat imboldul necesar de a crea lectura aceasta?

Încă o dorință are în spate o poveste tare frumoasă. Întorcându-mă la întrebarea anterioară, nici atunci când am început să scriu Încă o dorință nu mă gândeam că voi scrie o carte. Plănuisem împreună cu un prieten să scriu o povestioară împărțită în zece articole pe care să le publicăm pe situl lui (un site pentru femei care a fost închis între timp). Începutul a fost greu. Și când spun începutul, mă refer strict la titlul poveștii și la numele personajelor. Am ales unele provizorii la care, culmea, nu am mai putut renunța. Povestea era Încă o dorință și personajele Ana, Giulia, Lisa, Simy și Daria.

După ce am scris primele trei capitole, destul de scurte după cum ai putut observa (pot fi descărcate aici), mi-am dat seama că povestea avea să fie mult mai amplă decât o gândisem. Prinsese viață. Pe atunci, publicam fiecare articol (capitol) lunea. Acele săptămâni au fost absolut minunate. În week-end scriam și lunea, la prima oră, publicam capitolul scris. Primeam feedback de la cititori. Nu mă mai puteam opri. Atunci i-am spus lui Andrei, prietenul de care spuneam mai sus, că povestea nu se va opri la zece capitole. Va merge mai departe. Va ieși un proiect minunat, mi-a spus el, poate chiar o carte… Nu la carte mă gândeam eu, dar proiectul avea să fie, într-adevăr, minunat. Dar nu chiar atunci.

A fost nevoie de încă șase ani pentru ca povestea Încă o dorință să devină cartea Încă o dorință. În acești ani am întâlnit oamenii care au făcut posibilă publicarea cărții, sunt cei care au pus câte un strop de magie în poveste: redactorul, corectorul, tehnoredactorul, designerul, cei care au citit-o, care mi-au dat încredere că povestea merită lăsată să plece în lume, să fie citită. Singură nu aș fi reușit, asta e clar. Universul lucrează la împlinirea dorințelor, se spune. Oamenii care m-au ajutat să dau viață poveștii sunt, cumva, Universul meu.

11949526_10153534065198771_1380126032_n

  1. Tuturor ne place să folosim din când în când pseudonimele. De ce tocmai Andres?

Este o întrebare care mă face să zâmbesc. Andres, cum să spun, a fost o greșeală. E adevărat că prin clasa a 9-a îmi doream foarte mult să mi se spună altfel decât Andreea, dar nu-mi plăcea niciun pseudonim. Andreea mi se părea prea comun (am fost o generație întreagă de Andree). Apoi, într-o zi, o colegă a scris din greșeală Andres în loc de Andreea. Atunci a avut loc declicul. Am aflat mai târziu că în limba spaniolă Andres este nume de băiat. Nu a mai contat. Andres este acum parte din mine. E plin de amintiri, umflat de zâmbete și dorințe împlinite.

  1. Din câte am citit, ai ales ca, prin intermediul cuvintelor ce ţi se desprind din mână, să oferi o nouă şansă sufletelor nevinovate din ţara noastră. Cum a luat naştere ideea asta faină?

Odată cu această idee, cartea a primit o a doua șansă de a ieși în lume, de fi citită. Renunțasem să mai sper că va fi acceptată de vreo editură. Și totuși nu puteam renunța la poveste. Era ca un magnet. Făceam ce făceam și mă întorceam la ea. Când prietenul meu mi-am spus că am putea să publicăm cartea pe un site dedicat (www.incaodorinta.com) și că, în acest fel, putem dona o parte din bani, s-a aprins beculețul. În plus, ideea de a lăsa cititorul să aleagă cât dorește să plătească, cât să doneze și cât să acorde autorului, mi s-a părut genială. Mai departe, am căutat o asociație caritabilă dedicată copiilor – are legătură cu o anumită parte din carte – și, cred eu, am ales-o pe cea mai potrivită. Restul e… o dorință împlinită.

  1. Când romanul a ajuns pe mâinile cititorilor, ce simţeai atunci când aflai părerile lor?

Bucurie. Da, acesta e cuvântul, (câte) o mare bucurie. Încă mi se strânge stomacul atunci când se comandă cartea, căci știu că va fi citită. Undeva acolo e cineva care alunecă în povestea mea. (Oare îi va plăcea? Oare va zâmbi? Oare…?) La fel simt și când primesc o recenzie, o citesc pe nerăsuflate și o recitesc. Am găsit diverse interpretări ale poveștii, tendința de a prefera un personaj sau altul, o parte a cărții sau alta, am primit mustrări pentru anumite întâmplări – încă mai primesc. Astfel am ajuns să mă detașez de poveste. Acum este a cititorilor. Eu nu pot decât să ascult, să notez ce a ieșit bine, ce nu a ieșit bine, pentru că, da, mai am de învățat. Dar, din toate reacțiile primite (comentarii, recenzii) știu că am realizat ceva frumos. Am scris o poveste în care mulți s-au regăsit, o poveste care a adus zâmbete și speranță. Este o poveste care sper să împlinească dorințele cititorilor ei.

11944896_10153534062948771_565367351_n

  1. Cei care am trecut prin lecturarea cărţii tale, suntem foarte curioşi şi entuziasmaţi dacă ne vei mai încânta cu o altă apariţie. Planuri de viitor legate de acest aspect?

Nu aș putea spune că nu visez la o a doua carte. Dacă ai scris o primă poveste, dacă aceasta a fost citită și apreciată, dar și criticată, atunci cu siguranță vei dori să revii cu încă una. Mai bună, mai frumoasă. E ca atunci când scrii un articol, cineva îți spune cât de mult i-a plăcut și că abia așteaptă să citească mai mult. Se declanșează ceva în tine, dorința de a oferi mai mult, de a aduce bucurie.

Mă gândesc la o nouă apariție, da, însă nu aș putea spune când îi voi da drumul în lume și sub ce formă. Fie că va fi la o editură, fie că va fi pe un site dedicat, cartea va fi lansată la momentul potrivit. Dacă Încă o dorință a fost dăruită cititorilor de la primul capitol scris, următoarea va sta cu mine până la capăt. Cel puțin așa îmi doresc.

11934061_10153534061523771_1467215276_n

  1. Pe lângă lectură, bloggerit şi scris, ce alte hobby-uri te mai încântă?

Îmi place să desenez. De fapt, desenul a fost prima mea iubire. Anul acesta am scris mai putin, e adevărat, dar am desenat mai mult. Redescopăr magia creionului și a foii albe, cuvintele sunt forme, sunt chipuri. Unde voi ajunge cu acest hobby, nu știu. Dar mă relaxează și, momentan, e tot ce contează.

  1. Mulţi avem o muză care să ne inspire. Care e a ta?

Muza. Dacă există așa ceva, a mea e rebelă tare. Vine și pleacă atunci când poftește. Zilele acestea, ca să nu zic lunile, stă la distanță. Lăsând gluma la o parte, inspirația o găsesc în jurul meu. O găsesc în muzică, în filme, în cărțile pe care le citesc. De obicei, distinsa muză mă vizitează atunci când nu am nimic de scris asupra mea, de aici și sfatul meu: să aveți întotdeuna ceva de scris la voi, nu se știe niciodată când apare ideea minune.

11950871_10153534066978771_2019531159_n.jpg

  1. Curioasă din fire, aş dori să ştiu ce reprezintă cărţile pentru tine şi cât de bogată este biblioteca ta în lecturi.

Cărțile. Le iubesc. Sunt cititoare în serie, după cum știi. Foarte rar mi se întâmplă să nu am o carte în curs de citire. Cărțile sunt cele care, nu de puține ori, m-au scos din stările mai puțin colorate. Cred că fiecare carte ne apare în față atunci când avem nevoie de ea. Ți s-a întâmplat, nu-i așa? Să stai în fața bibliotecii și, dintre toate cărțile, una să “strige” la tine: citește-mă! Aceea este cea care are ceva important să-ți spună, care îți va oferi soluția pentru problema ta.

Despre biblioteca mea îți pot spune că este minunată. Ai fi uimită să vezi diversitatea genurilor, de la cărți de dragoste, chick-lit-uri până la SF-uri și thrillere. Nu îmi lipsesc clasicii, nu lipsesc nici vampirii “strălucei” sau vampirii “adevărați” (adevărații aparțin minunatei Anne Rice, să se știe!). Iubesc fiecare carte care este acolo, citită sau necitită. Din păcate nu am reușit să le citesc pe toate din simplul motiv că apar mereu cărți pe care mi le doresc și care își fac drum pe rafturi (au puteri magice!). Soluția e una singură, nu las niciodată pauză între două cărți!

  1. Mulţumim pentru că ai acceptat invitaţia noastră! Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu vă mulțumesc pentru invitație, pentru întrebările frumoase. Ați reușit să mă plimbați prin timp, am retrăit momente pline de bucurie și vă sunt recunoscătoare. 

Cititorilor voștri le doresc să aibă parte de lecturi fascinante, să nu lase să treacă nicio zi fără câteva pagini citite. Și să vorbească despre cărțile citite! Citind, recomandând cărțile pe care le iubim, trăim mai intens, mai frumos și aducem bucurie celor din jur. Și încă ceva, să vă rostiți dorințele, să le scrieți, să credeți în ele. Se vor împlini!

capture-20170630-084158

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Christmas Book Bloggers Tag


Mi-au plăcut foarte tare lepșele de sezon pe care le-am făcut anul trecut, așa că am dat iama prin blogosfera străină în ideea de a găsi și altele de genu’. Nu am vrut să las să treacă sărbătorile fără să mă joc măcar cu una. Apriga căutare m-a condus direct pe blogul Ellei G. Mitchell.

Cum cerințele tag-ului sunt în engleză, le-am tradus și adaptat în limba noastră.

What is your favourite Christmas scene in a book? ☆ Care este scena ta preferată de Crăciun din cărțile citite?

Nu am citit prea multe cărți legate de Crăciun care să descrie un moment feeric ce să-mi rămână întipărit în minte.

Singurele scene la care mă pot gândi acum sunt cele din filmele de pe Diva, Singur acasă (doamna cu porumbeii) și Harry Potter.

Citește în continuare „Christmas Book Bloggers Tag”

Publicat în Reviews

Opal (Lux #3) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)


20181216_170832

Descriere

Daemon Black este unic.

Când s-a hotărât să-şi dovedească sentimentele pentru mine, a făcut-o într-un mod foarte serios. N-o să mă mai îndoiesc niciodată de el, iar acum, că am trecut de momentele dificile, ei bine… e multă combustie spontană între noi!

Dar nici măcar el nu poate să-şi protejeze familia de pericolul de a încerca eliberarea celor dragi.

După tot ce s-a întâmplat, eu nu mai sunt aceeaşi Katy. Sunt cu totul alta… Şi nu prea ştiu ce o să însemne asta până la urmă. Când fiecare pas pe care îl facem pentru a descoperi adevărul ne aduce mai aproape de organizaţia secretă responsabilă pentru torturarea şi testarea hibrizilor, îmi dau seama cât de uriaşe sunt capacităţile mele. Amintirea celor morţi încă mai dăinuie, ajutorul vine din cel mai improbabil loc, iar prietenii vor deveni cei mai nemiloşi duşmani – dar noi nu vom da înapoi. Chiar dacă rezultatul ne va spulbera pentru totdeauna lumea.

Împreună suntem mai puternici…. şi ei ştiu asta.

Gândurile mele

Acțiunea din cel de-al treilea volum începe să se precipite și mai tare. Ne maturizăm și încercăm să nu mai picăm în aceeași capcană și a doua oară. Blake dispare pentru o perioadă din peisaj, iar Katy suferă pentru tot ceea ce s-a întâmplat, atunci când a ales să se lase pe mâna lui. Relația cu Daemon dă semne că o ia pe drumul cel bun, însă prietenia ce o lega de sora lui, Dee, se lovește de niște obstacole generate de evenimentele trecute. Au pierdut pe unul de-al lor și, chiar de ar vrea să repare prostia de care a dat dovadă, timpul nu mai poate fi dat înapoi.

Citește în continuare „Opal (Lux #3) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)”

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #13 – Cristina Boncea [iulie 2015]


Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpăţânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puţin nu aşa de tare încât să renunţe). Locuieşte în Bucureşti, îi plac pisicile şi orice ţine de viaţa de noapte.

Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum şi se bucură de fiecare clipă în care îşi aminteşte că a reuşit. Cărţile sunt obiectele pe care le preţuieşte cel mai tare şi nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viaţă este „Munceşte aşa de tare, încât idolii tăi să îşi devină rivali”. Îi place ceaiul negru.

Cărţi publicate: Octopussy, Becks merge la şcoală, Antidot, Mi-ai promis că vom muri împreună

De cumpărat: Herg Benet, Shah Publishing



1. Bună, Cristina! Ai putea să ne dezvălui câteva lucruri esenţiale despre tine?

Bună. În primul rând, consider că zodia mea e un lucru foarte important de ştiut despre mine. Sunt un capricorn tipic; pe lângă asta, îmi plac foarte mult pisicile.

2. Cum a apărut pasiunea aceasta pentru scris? Care a fost factorul ce te-a determinat să mergi pe calea asta?

Scriu de când mă ştiu, am început cu poezii şi apoi am avut diferite bloguri. Pe calea asta m-am decis să merg în continuare doar după ce am reuşit să-mi public primul meu roman, chestie pe care nu am luat-o foarte în serios la început.

3. De unde şi până unde „Octopussy”? Dacă ţin eu bine minte, datorită unor vise, ai desenat o caracatiţă şi o fată, iar acestea te-au ajutat într-o anumită măsură în privinţa cărţii.

Da, le-am visat pe cele două gemene din carte, Becks şi Hyena. De acolo am continuat să scriu şi pe parcurs mi-a venit ideea de a mă folosi de desenul Hyenei pentru a structura restul romanului în jurul său. Deci da, la început nu aveam în minte decât să descriu câteva scene cât mai şocante şi apoi să le leg cumva între ele. Vă dezvălui un secret… înainte să desenez caracatiţa şi să am o idee clară asupra romanului, mă gândisem la titlul de „Carnivore Sweets”.

4. Ne-ai putea vorbi mai mult, dacă se poate, despre legătura ciudată dintre cele două surori, Becks şi Hiena? De unde au apărut ele?

Legătura lor a fost ciudată încă de la începutul romanului, când Hyena vine acasă, iar lui Becks îi e teamă de această întâlnire. Apoi se obişnuiesc una cu alta, nu chiar cu uşurinţă… după ce se judecă puţin reciproc, ajung însă la un consens. Când lucrul acesta se întâmplă, şi natura legăturii lor se schimbă. Dar sugerez că treaba asta să nu fie luată prea în serios. Cel mai important lucru în legătură dintre cele două va fi poate relevat în cel de-al doilea volum.

11330017_976813025691979_8141883780836736230_n

5. Când romanul tău a ajuns pe rafturile librăriilor şi apoi în mâinile cititorilor, ce impact a avut asupra ta acest aspect?

M-am bucurat foarte tare, în special de primele reacţii ale cititorilor. Îmi era teamă că nimeni nu-mi va înţelege ideea, aveam dubii în privinţa ei eu însămi, însă lucrurile au fost ok în final. Acum am multe recenzii pozitive şi mă bucur că din ce în ce mai mulţi oameni mă citesc. Consider că e un privilegiu să-ţi găseşti cartea în cele mai mari librării din ţară, nu toţi scriitori au această posibilitate şi bineînţeles, sunt recunoscătoare pentru acest lucru în fiecare zi – în primul rând mamei mele, care m-a susţinut financiar, cât şi celor de la editură.

6. Ce alte subiecte doreşti să tratezi pe viitor? Ce alte surprize ai pregătit pentru noi, cititorii?

Sinceră să fiu, am o idee pentru un fel de distopie sau ceva fantasy, care să poată fi citit la orice vârstă. Înafară de asta, mai am câteva lucrări terminate, dar toate la timpul lor. În principiu, îmi doresc să abordez cât mai multe subiecte, însă momentan sunt în vacanţă pe toate planurile.

7. Pe lângă scris, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să cânt, dar nu fac mare caz din asta. De asemenea, ador să fac orice legat de cărţi, de la filmatul videoclipurilor pentru canalul meu de YouTube până la cumpăratul lor online sau din anticariate.

11223323_834718366576070_8197454760888367522_n.jpg

8. Din câte am observat, eşti o mare fană a Cristinei Nemerovschi, dar îţi plac şi autobiografiile şi cărţile ce sunt destinate mai mult copiilor şi preadolescenţilor. Ai putea să ne faci câte o recomandare din fiecare categorie şi să ne spui de ce ar trebui să le citim?

Sigur, chiar îmi plac autobiografiile. Cel mai mult mi-a plăcut cartea „Dear Dad: Letters from an Adult Child” scrisă de Louie Anderson. Vorbeşte despre traumele din copilăria sa şi drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge un comediant de succes. Nu-mi plac aşa de mult cărţile YA sau middlegrade, le prefer mai degrabă pe cele contemporane şi new adult, însă aş putea recomanda trilogia „Scoala Fricoşilor” de Gitty Daneshvari – o trilogie foarte amuzantă şi perfectă pentru cei care sunt încă în şcoala generală sau chiar mai mici.

9. Ce te inspiră atunci când scrii? Muzica, liniştea, o plimbare în aer liber sau alte activităţi?

Niciuna din astea. Nu trebuie să fac nimic ca să am vreo idee nouă, genială. Mă inspiră visele mele, în special coşmarurile. Poate vreo ştire auzită la TV sau poveştile de viaţă ale altor oameni. Am o grămadă de lucruri în minte pe care trebuie să am grijă cum le „extirp”, pentru a le păstra esenţa. Aici apare greul, atunci când eşti scriitor.

11071614_1804146659809450_9099207164977407568_n.jpg

10. Dacă nu sunt prea indiscretă, ai putea să ne spui cam câte cărţi numără biblioteca ta şi ce reprezintă acestea pentru tine?

În jur de 300 şi sunt ca o comoară pentru mine… o comoară care trebuie să se extindă mult pe parcursul vieţii mele, până la numărul miilor. Nu sunt doar un cititor, sunt şi colecţionar; vreau o bibliotecă imensă pe viitor.

11. Mulţumesc că ai acceptat să ne dezvălui câte ceva despre tine. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Mulţumesc şi eu pentru interviu. Nu le pot ura decât vacanţă plăcută, dacă e cazul; dacă nu, spor în toate! Stay cool 🙂

capture-20170630-084158

 

Publicat în Reviews

Onix (Lux #2) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)


20181216_132338.jpg

Descriere

O miză uriaşă, o chimie perfectă

E foarte greu să fiu conectată cu Daemon Black…

Prin magia sa extraterestră, Daemon este hotărât să-mi demonstreze că ceea ce simte pentru mine e mai mult decât urmarea bizarei conexiuni dintre noi. Aşa că încerc să-l ţin la distanţă, deşi e mai aprins ca niciodată în aceste zile reci de iarnă. Dar noi avem probleme mai mari.

Ceva mai rău decât arumii se află în oraş…

MA-ul este aici. Dacă descoperă ce poate face Daemon şi că există o conexiune între noi doi, atunci sunt terminată. La fel şi el.

Iar la şcoala noastră a venit un băiat nou, care are un secret. Ştie ce s-a întâmplat cu mine şi mă poate ajuta, dar pentru asta trebuie să-l mint pe Daemon şi să stau departe de el. De parcă aş putea! Căci, în ciuda raţiunii, simt că mă îndrăgostesc de Daemon. Rău de tot.

Dar apoi totul se schimbă…

Am văzut pe cineva care nu ar trebui să mai fie în viaţă. Şi trebuie să-i spun lui Daemon, chiar dacă ştiu că nu va înceta să caute până ce nu va afla adevărul. Ce s-a întâmplat cu fratele lui? Cine l-a trădat?

Şi ce vrea MA-ul de la ei – de la mine?

Nimeni nu este cine pare a fi.

Şi nu toată lumea va supravieţui minciunilor…

Gândurile mele

În Onix, lucrurile încep să ia amploare, iar acțiunea alertă și suspansul predomină mai mult ca niciodată. Deși toate par să fi revenit pe un făgaș cât de cât normal, nu este chiar așa. Apariția unui nou tip în oraș generează probleme destul de mari între Katy și Daemon, unul dorind să-și ia înapoi viața obișnuită și monotonă de zi cu zi, iar celălalt căutând să descopere adevărul din spatele minciunilor și îndoielilor ce-l acapară în prezența noului venit.

„Oamenii care nu iubeau cărțile nu aveau cum să înțeleagă pasiunea altora pentru ele.”

Citește în continuare „Onix (Lux #2) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)”

Publicat în Fragmente

Fragmente #14 | Pentru că eu sunt, pentru că tu eşti (Nemuritor #5) – Oana Arion


„Pe la ora trei Sonja se înfiinţă în apartamentul meu, cărând vreo trei sacoşe pline cu tot felul de bunătăţi, spre încântarea Serenei care se dedică în totalitate plăcutei îndeletniciri de a le aşeza frumos în frigider.
– Ce-i cu toate astea?
– Sor-ta m-a sunat şi mi-a spus că e cod roşu.
– Cod…ce?
– Întâlnire între fete.
– Ok… .
Serena se întoarse spre noi, ronţăind o bucată de caşcaval. Arăta de parcă tocmai primise cel mai frumos cadou din viaţa ei. Sincer, îmi venea să îi spun că era doar o simplă bucată de brânză, dar nu voiam să îi stric cheful.
– Ascultă, tu te-ai mutat în Wind’s Cross? am întrebat-o eu pe Sonja.
– Nu, dar am concediu, iar Ian m-a invitat să rămân la Trei Stejari.
– Şi ai rămas? am făcut eu ochii mari, gândul zburându-mi intantaneu la Anais, iubita vikingului.
– Ei, vrei să mă omoare vrăjitoarea în somn? râse Sonja. Nu, mi-am luat o cameră la President.
– Crăciunul este în trei zile.
– Invitaţia era full-option, cu Crăciun inclus. În plus, nu am rude. Pentru mine sărbătoarea asta înseamnă maraton de filme sau o vacanţă în Bali, la soare. O schimbare este binevenită.
Am făcut cafea şi ne-am aşezat la masă din bucătărie, având în faţă câte o cană în care turnasem şi puţin brandy. Păstrasem şi în noua casă obiceiul sticlei pentru prăjituri, adică o sticlă de brandy sau de cognac al cărei conţinut îl foloseam ca să mă încălzesc în zilele în care veneam îngheţată de afară sau ca să dau o aromă specială cafelei din când în când. Le povestisem Sonjei şi Serenei istoria sticlei pentru prăjituri, iar ele se amuzaseră copios.
Apoi, nu ştiu cum, am ajuns să vorbim despre Coquette. Elfiţa regreta că nu apucase să vadă cafeneaua. Sonja îi explicase cum luase foc în noaptea aia teribilă în care fosta iubita a lui Ian îşi ieşise din minţi. Îmi era bine, chiar dacă lucrurile pe care le povesteam nu erau tocmai vesele.
Pe la patru a ajuns şi Dodo, cărând în braţe un biblioraft uriaş, burduşit cu poze, liste, modele de invitaţii, mostre de şerveţele şi aşa mai departe.
– Le-am spus şi băieţilor să vină, anunţă ea. Trebuie să mă consult cu Ian. Şi cu Arrio.
Şi iată cum seara mea liniştită se transformase brusc într-o adevărată reuniune de familie. Dar nu-mi părea rău. Am hotărât să facem ceva de mâncare, astfel că în curând bucătăria impecabilă a lui Arrio arăta de parcă fusese lovită de un uragan. Din cuptor răzbătea aroma delicioasă a fripturii de vită, iar pe foc fierbeau pastele şi sosul special al Serenei.
Am aranjat masa în living, pentru că nu am fi avut loc toţi şase la masă din bucătărie. Râdeam şi glumeam, de parcă deja sosise Crăciunul, cu atmosfera sa de sărbătoare.
Un Ian mirosind a ger şi având zăpadă în păr şi pe haină intră o oră mai târziu, ducând în mâini două sticle de vin.
– Mmm, Chateau Mouton-Rothschild, ţopăi încântată Serena.
Eu, care nu mă pricepeam deloc la vinuri am dat uşor din cap, încercând să par entuziasmată.
– Ceva miroase minunat, zise Ian râzând, molipsit şi el probabil de atmosfera festivă.
– Fripturică, rânji Sonja. Şi un sos special, din partea elfilor.
Serena îi făcu ştrengăreşte cu ochiul.
– Cel mai bun din lume.
Şi nu se înşelase. Aşezaţi în jurul mesei, ne delectam mâncarea pregătită cu atâta drag şi trebuie să recunosc că era un dintre cele mai bune chestii pe care le mâncasem vreodată. Mai puţin Arrio, căruia îi păstrasem o bucată de carne crudă, pe care o ornasem cu felii de morcov şi de ardei roşu, pentru impresia artistică. La care, apropo, am primit din partea lui nota zece.

   Toată lumea râdea aseară, de parcă pe lume nu existau lucruri rele, lucruri de care să te temi. Chiar şi Ian, atât de serios de obicei, a glumit şi a râs cu poftă. Pare mai tânăr atunci când râde, iar ochii îi strălucesc.
   Dodo ne-a înnebunit pe toţi cu lista invitaţilor.
   „Nu înţeleg de ce trebuie să stea ăştia doi la mese diferite” Consulta, împreună cu Arrio, amplasamentul în sala de bal.
   „Pentru că nu poţi să pui o kitsune lângă un vârcolac, ar sări la bătaie după cinci minute.”
   „Ce-i aia kitsune?”
   „Un invitat cu probleme.”
Serena i-a povestit Sonjei despre puterile elfilor, apoi, ca demonstraţie practică a hipnotizat-o, făcând-o să se transforme în pisică. O pisică mare şi tărcată, cu blană pufoasă şi ochi turcoaz. A fost pentru prima oară în viaţa mea când am asistat la aşa ceva. Spectaculos şi înfricoşător în egală măsură. Apoi Sonja-mâţa a fugit în dormitor, de unde a strigat, încântată peste măsură, că are nevoie de haine. Cât de tare!
   Mai stau puţin şi mă duc să mă culc. Arrio a ieşit. Habar nu am pe unde umblă şi conform înţelegerii nu îl întreb niciodată cum şi cu cine se hrăneşte.
   A fost o zi bună. Întâlnirea cu Saint Germain şi surpriza pe care o are pentru Arrio m-au lăsat fără cuvinte.
   Au mai rămas şase zile. Şi ninge din nou. Alb…”

small-8508-5bfadaea60437