Publicat în Stories

Întrecere în doi (#1)


f74e353a9474a68ca56f64c5fe9e954f

Photo: pinterest.com

Trecuseră trei zile de cȃnd Derina era acasă. Iar specia masculină nu contenea să nu apară prin preajma ei mai tot timpul. Pe cȃnd fata era total indiferentă în fața lor, avȃnd ochi doar pentru unul singur, Demetri părea că avea să-și iasă din minți din clipă în clipă.

– Alex, unde ești? îl strigă pe un ton șoptit Derina. Alex? repetă din nou, ceva mai tare, dar nici de data asta nu primi vreun răspuns.

Oftă iritată de nepăsarea lui și de jocul ăsta stupid de-a v-ați ascunselea. Aveau lucruri mai importante de pus la punct. Nu știa cum de s-a lăsat angrenată în joc. De fapt, știa cum! O provocase, iar ea nu era genul care să dea înapoi. Mai ales în fața lui.

Pe când ea încerca să pregătească terenul în fața tatălui ei, pentru a i-l prezenta, el se comporta de parcă asta era ultima problemă de pe pământ care necesita rezolvare în acea clipă. Ori era bătut în cap și nu își dădea seama la ce ia parte, ori era surd. Toată lumea cunoștea sau măcar auzise cine era Tiranul. Iar alții văzuseră de ce e în stare. Numai Alex părea că nu știe pe ce lume trăiește.

Fata își puse mâinile în șold și scană zona grajdului cu atenție, poate avea să se dea de gol singur, dar știa că nu e atât de idiot încât să o lase să câștige. Niciodată nu avusese sorți de izbândă atunci când juca, avându-l pe el adversar. Într-un fel, asta o și atrase la el. Faptul că nu se dădea bătut și căuta o cale să reușească, indiferent de natura situației în care se afla. Spera din tot sufletul că această calitate i-o va observa și tatăl ei și o să facă un pas spre binecuvântarea de care au nevoie ca să fie împreună.

Încă nu i-l prezentase oficial, dorind să găsească momentul potrivit și să nu aibă prea mulți spectatori la o posibilă reacție de-a tatălui ei care să se termine cu sânge. Oricum, dacă s-ar întâmpla asta, ea nu avea de gând să stea cu mâinile în sân. Avea să lupte pentru iubirea lor. Chiar dacă asta îl implica pe Tiran ca inamicul numărul unu.

Mama sa îi era alături și o susținea în alegerea pe care a făcut-o în privința bărbatului de care avea să-și lege sufletul pentru totdeauna, asigurând-o că nimic de genul nu va avea loc. Nu cât ea este încă în viață. Nu o să permită soțului ei să facă ceva necugetat în fața fiicei sale.

Derina încerca să se încreadă cu toată ființa în vorbele blânde ale mamei ei, dar nu era sigură că apele vor fi prea liniștite.

– Iubito? Nu își dădu seama că se pierduse în gândurile învălmășate ce se perindau prin mintea ei, până ce nu se trezi cu un Alex îngrijorat în fața sa. Acesta o strigase de câteva ori și, văzând că nu răspunde, o scuturase energic din umeri.

Acum, odată ce atenția ei se revărsa asupra lui, tânărul o luase de mână și o trase după el în grajd. Alex își alesese un pursânge la fel de întunecat ca și noaptea fără stele, iar Derina se dusese nedumerită spre Manya, o iapă brun roșcată. Ambii cai păreau entuziasmați că vor ieși din boxele lor afară, așa că stătură foarte cuminți, cât timp stăpânii lor îi pregătiră de plimbare.

Odată urcați în spatele cailor, porniră spre pădurea ce împrejmuia castelul. Niciunul nu spunea nimic, de parcă erau de prisos toate cuvintele pe care le-ar fi scos pe gură. Nu aveau nevoie decât să știe că celălalt era acolo. Nimic altceva.

Dar bineînțeles că Derina nu poate să tacă mai mult de cinci minute pe ceas. Era prea confuză în urma a ceea ce s-a întâmplat, de la pierderea printre gânduri, până la înșeuarea cailor și momentul de față.

– Unde mergem?

– Vei vedea în scurt timp, zâmbi amuzat, de parcă abia așteptase ca ea să vorbească.

– Ce e așa amuzant? Poate mă molipsesc și eu, dacă îmi spui, îi aruncă o încruntătură Derina.

– Mă întrebam cât timp aveai să mai reziști fără să scoți un cuvânt. Nu prea mult, din ce îmi amintesc, chicoti acesta. Dar, acum, ai rezistat cu un minut mai mult decât în ultimele dăți. Ceea ce e ceva, nu-i așa?

Tânăra nu se putu abține să nu se strâmbe la el. Uite unde era amuzantul! Și ea nu știuse până acum că are așa ceva prin preajmă. Ce descoperire! A pufnit enervată, atrăgându-i atenția de la drum. Dar asta doar l-a întărâtat mai mult, făcându-l să izbucnească în hohote.

Văzându-l atât de fericit și fără griji, un zâmbet imens îi înflori pe toată fața. Acest moment îi aducea aminte de o discuție pe care a avut-o cu mama sa zilele trecute. Femeia îi povestise de una din surprizele pe care i le-a făcut tatăl său acum ceva vreme. O dusese într-o poieniță superbă, unde lacul era atracția principală. O priveliște de vis ce îți tăia răsuflarea, de care să te bucuri alături de sufletul tău pereche, spunea mama ei.

Când tânăra i-a cerut să o conducă și pe ea la acel loc, i-a răspuns că încă nu e timpul și că nu este persoana potrivită care să facă asta.

Presimțea că mama sa nu i-a dat chiar toate detaliile cu privire la acea surpriză. Dar nici fata nu insistase prea mult pe subiect, fiindcă fuseseră întrerupte de tatăl ei, ce părea că le spionează.

Oare Alex aflase între timp de locația poianei și a lacului? Și ei nu îi spusese? O să vadă el!

– Cât mai avem de mers? întrebă curioasă.

Alex o privi ciudat, simțindu-i dulceața din ton. Niște cuvinte rostite cam prea dulce, gândi el neîncrezător.

– Cât trebuie, hotărî să-i răspundă, nedându-i prea multe amănunte.

– Ce înseamnă acest „cât trebuie”? insistă ea.

– Adică, nici prea puțin, nici prea mult.

– Mulțumesc de lămurire, dragule! Chiar nu aveam habar de asta. Nu te mai râde de mine! îi strigă nervoasă, văzându-l cum se amuza pe seama ei. Mai avem cinci minute? Zece? O oră? O eternitate? Vorbește sau mă întorc să continui cu antrenamentele!

– O eternitate sună bine, mormăi el, dar ea nu fu atentă.

Juca la cacealma și probabil că Alex bănuia asta, dar adopta o expresie impenetrabilă, fără să-i zică absolut nimic. Putea să jure că l-a auzit mormăind ceva, dar idiotul părea să nu o bage în seamă.

Adevărul era că nu avea niciun chef să transpire din nou și să stea să se uite urât la nemernicii care o priveau, de parcă ar fi fost gata să o mănânce în clipa imediat următoare. Așa că atunci când Alex i-a propus să se furișeze împreună de la norma pentru ziua de azi, acceptase pe loc, fără să se gândească nici măcar o dată.

Totuși, spera ca el să cedeze și să-i spună cât mai aveau de mers, în cele din urmă. Sau poate că nu avea să facă asta. Afurisitul!

Pentru câteva clipe bune, Alex nu scoase niciun sunet. Chiar când credea că avea să nu mai afle nimic, acesta îi răspunse cu o altă întrebare.

– Ce zici de o întrecere?

– Poftim?! De ce ocolești întrebările me…?

– Te bagi sau nu? o întrerupse fără nicio jenă.

Derina își acordă câteva clipe de gândire pentru a se liniști, altfel avea să-l ia la bătaie. O întrecere? Ce naiba mai punea la cale și de data asta?

– Dacă voi câștiga, îmi vei spune pe unde ajungem la lac, se hotărî ea.

O undă de mirare acoperi pentru o fracțiune de secundă privirea tânărului, ceea ce pe Derina o încânta la maxim. În sfârșit, reuși să îl ia puțin prin surprindere și să avanseze cu un pas în jocul lor de tachinări.

Amuzamentul se așternu iarăși pe fața lui, dar Alex își întoarse capul, înainte ca iubita lui să observe și să riște în a o enerva din nou. Atât i-ar trebui, ca să ajungă pe bucăți înapoi la castel.

– În schimb, dacă eu voi fi cel care câștigă, când ne întoarcem, îi vom spune lui Demetri adevărul, indiferent de consecințe.

– Dar…?

– Niciun dar, iubito.

Iubito. Un fior îi străbătu trupul la acest cuvânt delicat. Încă nu se obișnuise cu apelativul. Învățată să-și împartă timpul între antrenamentele fizice și controlarea puterilor sale, nu prea avusese când să își facă prieteni. Să nu mai pomenim de iubiți.

– Accepți sau nu? o trezi din reverie acesta.

Joacă dur, ha? Nici măcar nu era pregătită pentru asta încă. Tatăl ei nu era prea pregătit nici măcar el, deși nu se îndoia că ar bănui ceva în privința relației dintre ei doi. Doar era singura lui fată. Singurul lui copil. Orice băiat care roia în jurul ei, chiar și pe post de amic, mai mult de două minute, intra în vizorul lui numaidecât.

– Bine. Așa facem.

– La trei, da?

Derina aprobă tăcută din cap.

– Unu.

Tânăra se aplecă în față pe Manya, șoptindu-i pe un ton blând cuvinte pline de încredere.

– Doi.

Se încordă instinctiv în același timp cu iapa sa, apucând hățurile mai bine în mâini.

– Trei! strigă Alex.

Porniră la galop, amândoi fiind pe aceeași linie. Când prelua el conducerea, când ea. Nu reușeau deloc să se distanțeze suficient de mult unul de celălalt, pentru a câștiga avans.

Așa că Derina își desprinse o mână și își desfăcu primii doi nasturi de la cămașă, mimând faptul că îi era cald. Atât i-a trebuit să-l depășească pe iubitul ei, odată ce acesta și-a îndreptat privirea flămândă asupra fâșiei de piele pe care ea a scos-o la iveală. Doamne, ce ușor era să-l păcălească uneori!

Reveni la ce avea de făcut, și anume să mențină avantajul pe care îl avea în fața lui Alex. Nu trebuia cu niciun chip să îl lase să treacă înaintea ei. Își dorea prea mult să afle locația poieniței, ca să îi permită să câștige.

Încă nu putea să-și închipuie cât de repede s-a petrecut totul. Nu au trecut nici măcar trei zile întregi de când a revenit acasă, dar ea se simțea de parcă a copilărit dintotdeauna aici, ca și cum nici nu a stat atât de mult timp departe de casă.

Iar cu Alex, se întâmpla același lucru. Simțea că l-a mai întâlnit și înainte, dar nu știa de unde să-l ia. De la prima intersectare a privirilor lor, ceva s-a aprins în ea, de parcă trupurile lor s-ar fi recunoscut ca aparținând unul celuilalt din alte vieți.

Deodată a fost lovită de liniște, prea multă liniște. Bine, nu chiar atât de multă! Se mai auzea doar tropăiala Manyei și respirațiile lor întretăiate. Riscă o privire în spate și constată că Alex nu mai era în urma sa, așa cum se așteptase.

Oare pe unde o fi? Sigur pregătește ceva, altfel nu ar fi dispărut subit, când nu eram atentă. Trebuie să învăț să mă controlez și să nu mai permit gândurilor să mă acapareze în cele mai inoportune momente. Ca acum. Dacă eram atentă la cursă, nu l-aș mai fi pierdut din vedere. Off… La naiba! Nici măcar nu știu unde se termină cursa!

– Alex? Încetează cu gluma și apari odată! Până unde trebuie să ajungem? Fir-ai tu să fii! Alex!

Manya începu să prindă viteză, făcându-o atentă la drum. În față începea să se ivească o răscruce.

Atâta timp cât idiotul nu răspundea, eram nevoită să aleg singură calea. Care să fie? Dreapta sau stânga?

Fie ce-o fi! Se spune că e bine să pornești cu dreptul în viață, așa că dreapta să fie.

Îi dădu pinteni Manyei să o ia spre direcția indicată, în timp ce își ciuli urechile spre orice sunet ce l-ar putea da de gol pe Alex. Dar acesta nu dădea semne că va apărea. Hotărî să continue pe drumul ales, rezistând stoic dorinței de a face cale întoarsă spre castel.

În momentul următor se trezi într-o poieniță superbă.

„O priveliște de vis ce îți tăie răsuflarea și un loc intim unde să te bucuri alături de sufletul tău pereche.” Răsunau, pentru a nu știu câta oară, cuvintele mamei sale în mintea ei.

Dar era tot singură. Alex nu se vedea pe nicăieri.

Mare parte din capitol a fost scris pentru a ajuta o prietenă într-un moment lipsit de inspirație la povestea ei – Iubită de un tiran, pe care o găsiți integral pe wattpad, însă voi reveni cu o ultimă parte ceva mai diferită de povestea în sine. Enjoy! 🙂
capture-20160928-044054
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s