Publicat în Apariţii, Uncategorized

Crux Publishing deschide oficial Târgul de Carte Final Frontier 2017!


invitatie eveniment Crux Publishing Final Frontier 2017.jpg
Editura Crux Publishing are onoarea de a deschide oficial Târgul de Carte Final Frontier 2017 sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12.00 la Casa Artelor din București (Bulevardul Mircea Voda, Nr. 5), cu evenimentul Realism în lumi imaginare din Nlithia și până în America fascistă, moderat de scriitorul Șerban Andrei Mazilu. După o scurtă introducere în elementele de realism în literatura science-fiction și fantasy, editura are plăcerea de a lansa noutățile din această primăvară:

12.15 – 12.30: Romanul high fantasy Inima Dragonului, de scriitorul Mircea M. Țara

Invitat special: Dragoș C. Butuzea (promotor cultural)

Vă urăm bun venit în Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, oraș zguduit din temelii în urma unui complot sinistru. Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului. Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului. Miza? Inima Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.

Inima dragonului este un poem în proză și un roman de aventuri care ne cucerește fără să ne dăm seama. De la peisajele cu un farmec neobișnuit, la dialogurile antrenante, de la momente intense de acțiune și până la umorul fin al unor personaje, totul este impecabil executat pentru a-i oferi cititorului o cursă contra cronometru ce îl va ține cu sufletul la gură.

12.30 – 12.45: Romanul science-fiction Amendamentul Dawson, de Ciprian Mitoceanu

Invitat special: Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar)

Pe măsură ce începem să cuprindem cu mintea motivațiile care stau la baza noului sistem politic imaginat de autor în America unui viitor nu chiar atât de îndepărtat pe cât ne-am dori, romanul Amendamentul Dawson  ne lovește cu forța unui șoc electric. Prin ochii personajului principal trăim în fiecare secundă absurdul unei lumi care, în numele meritocrației și a sacrificiului individual în sprijinul binelui general, capătă forma unui sistem totalitarist (vechi, dar totuși nou) ce i-ar face pe Stalin, Hitler sau Pol Pot să pară niște diletanți.

În stilul alert care l-a consacrat ca scriitor de thriller sci-fi, Ciprian Mitoceanu ne invită să luăm parte la o luptă pe viață și pe moarte între Om și Sistem, căci peste tot în America se vorbește numai despre cel de-al doilea Amendament Dawson. John Barton însă nu are prea mult timp să stea la discuții. Vânat zi și noapte ca un animal, el este hotărât totuși să nu cedeze fără luptă. În spatele cortinei, congresmanul Dawson controlează jocul, dar surprizele nu îl ocolesc nici pe el…

Vă așteptăm așadar la Târgul de Carte Final Frontier 2017 în zilele de 1 și 2 aprilie cu reduceri între 25% și 50% la toate titlurile, invitați de seamă, produse promoționale și multe alte surprize! Și nu uitați, ne întâlnim la ora 12.00 pentru a da startul celui mai așteptat festival dedicat iubitorilor de science fiction și fantasy!

Pentru informații suplimentare, știri și detalii cu privire la editura Crux Publishing, vă rugăm să accesați http://www.cruxed.ro.

capture-20161017-044417

Reclame
Publicat în About

23 martie 2017 (lansare seria Alina Marinescu)


promo-librex-scope

Deși am mai participat la lansări de carte până în prezent, puține la număr de altfel, este pentru prima dată când scriu despre una. Consider că cel mai bine ar fi ca voi, dragi cititori, să participați în persoană la astfel de evenimente, pentru a putea simți toate emoțiile care vă trec înainte de lansare, în timpul ei și după ce momentul a trecut și și-a luat zborul, lăsând în urma sa frânturi de sentimente pe care vi le veți aminti mereu cu drag, știind că ați luat și voi parte la ele.

Din dorința arzătoare de a o cunoaște într-un final pe Monica Ramirez, una dintre autoarele mele de suflet, mi-am zis că, orice s-ar întâmpla (aproape orice), voi reuși să ajung la (re)lansarea seriei Alina Marinescu, pe care știți deja că o ador! Dacă nu ați reținut încă acest lucru, îmi face mare plăcere să vă tot bat la cap cu asta și să vă reamintesc cât de multe pierdeți, de nu veți pătrunde cât mai repede în lumea plină de umbre și necunoscut a agenților operativi.

received_10154475301937666

Și uite-mă ajunsă în București, preluată de rephelimul meu preferat și pierdută în micul său „rai” de cărți. *bookaholica din mine oftează ori de câte ori își amintește asta* Bună, Simo! Mi-a părut tare bine să te revăd! Am rămas restanțiere cu niște poze, dar nu-i bai, recuperăm noi data viitoare. Hugs!

Și cum vă povesteam eu așa, la scurtă vreme, ne îndreptam deja spre locul în care se desfășura evenimentul. Aveam senzația plăcută că seara aceea urma să fie una incendiară și că n-o voi uita prea curând. Și chiar așa a fost! Lăsăm totuși partea cu „n-o voi uita prea curând” deoparte deocamdată. Întrebați-mă peste un an-doi ceva despre ea, iar atunci o să vedem dacă s-a adeverit și partea asta. De-abia a trecut aproape o săptămână și încă e proaspătă în mintea mea. :))

FB_IMG_1490815978417

Seara a început spectaculos, nici nu se putea altfel. Toate persoanele (în special cele de gen feminin) din încăpere erau cu privirile curioase ațintite pe agenții operativi care parcă pluteau pe lângă noi, pregătiți să ne ia cu asalt prin mișcările lor de feline și cu armamentul din dotare, la cel mai mic gest din partea noastră. Erau atât de aproape de noi, încât, dacă m-aș fi mișcat puțin, pe unii dintre ei chiar aș fi putut să-i ating și să le verific tatuajele, cum spunea cineva pe acolo. Nu dau nume, fiindcă știe acea EA despre cine vorbesc. Love you!

Mi-a plăcut faptul că Monica a dansat, ceea ce a fost o surpriză neașteptată de care m-am bucurat enorm. A fost minunat de urmărit sincronizarea lor, toate gesturile și mișcările grațioase, iar emoția transmisă a atins cote maxime. Cel puțin pentru mine.

FB_IMG_1490815969458

Momentul de dans a fost superb conceput și mi s-a părut cam scurt, deși chiar a durat ceva. N-aș fi spus nu la încă o „porție” din atmosfera plină de suspans creată de dansul autoarei și al băieților de la Taboo Boys. Pur și simplu, actul lor dădea dependență! Am avut ciudata impresie de parcă i-aș fi avut pe Alex și Alina în fața mea, într-o luptă a voințelor, care pe care, niciunul nedorind să cedeze prea ușor. M-am simțit ca și cum aș fi luat parte la o misiune alături de ei, atât de prinsă eram în tot ce se întâmpla acolo pe scenă. Unde mai pui faptul că, în același timp, încercam să rămân și cu niște amintiri vizuale în memoria telefonului Andrei (Duca de la Reader’s Republic), sora mea de breaslă.

După aceea, momentul dinamic a fost urmat de o discuție liberă, o interacțiune despre AM între Monica, un domn regizor de teatru și fani. Acesta dorește să facă o piesă de teatru după unul dintre volumele seriei și voia să știe de la noi mai multe amănunte despre legătura dintre personajele principale, despre ceea ce Alex iubea la Alina, despre scena care ne-a plăcut mai mult. Bineînțeles că noi, aceia care am vorbit, am încercat să ne axăm pe legăturile Alinei cu toate personajele, nu doar pe cea cu Alex (eu tot pe Marius îl iubesc!). Ceea ce a ieșit, mai mult sau mai puțin, găsiți chiar aici și aici.

received_10154475186137666

Noroc cu filmulețele, deoarece eu chiar nu-mi mai aminteam a doua zi ce am scos pe gură. Partea aceea s-a evaporat total din capul meu. Am fost atât de emoționată, încât mi se înroșiseră și urechile, detaliu de care nu știusem până atunci. Dar a avut grijă aparatul foto să imortalizeze acele clipe, în caz că voiam să uit. Mulțumesc!

Ca la fiecare lansare, au urmat pozele (multe, multe poze!) cu autoarea și cu armele din recuzită și nelipsitele autografe! A fost o seară cu adevărat frumoasă, de care ne-am bucurat cu toții. Mulțumim pentru show-ul incendiar și seria fenomen, Monica! Mulțumim, Librex, pentru că ne încântați, de fiecare dată, cu evenimente altfel! Și felicitări pentru tot ceea ce faceți, oameni frumoși!

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #7 – Anda Docea


Foto_Moisin

Foto: Ovidiu Moisin

Camere de hotel este un amestec de ficţiune, dragoste, viaţă şi întâmplare. N-am putut decide care parte să fie mai însemnată, nehotărârea fiind constanta principală din viaţa mea. Am început Informatica şi am terminat Jurnalismul, mi-am înfipt adânc rădăcinile în Cluj şi am ajuns să zbor la Bucureşti, am intrat în TVR în 2003 visând că voi deveni o „vedetă de televiziune”, dar marile împliniri mi le-a adus presa scrisă. Mi-am creat primul blog în 2007, departe de ochii lumii, am publicat nişte texte în volume colective, am scris şi la “Dilema veche” despre personaje, locuri şi demoni, iar acum am decis că e momentul să scot o carte care să facă nehotărârea mai uşor de tolerat. Care să-ţi spună că, din când în când, e în regulă să renunţi, să nu ştii ce vrei sau să te întorci din drum. Că fiecare are adevărul lui şi că, de fapt, ce s-a petrecut în realitate nici nu prea contează.


1. Bună, Anda. Dacă ar fi să te descrii în câteva cuvinte, care ar fi acelea?

Cred că am rămas un om curios, căruia îi place să afle poveşti şi care încă mai crede că e destul timp pentru orice, în viaţă.

2. Ți-ai dorit dintotdeauna să scrii?

Să scriu cred că da, ideea unei cărţi a apărut mult mai târziu. Cât am fost copil şi adolescent citeam mult, mult mai mult decât acum, şi cred că oricine citeşte simte la un moment dat dorinţa de a scrie, măcar aşa, în joacă, pentru a vedea ce iese. Subiectele abordate şi stilul scriiturii se schimbă, în timp, evoluează odată cu tine, nici nu se poate altfel. Poate de asta nu mă mai regăsesc în textele mele mai vechi şi mereu mi se pare că pe cel mai bun nu l-am scris încă.

3. Ce te-a făcut să ne dezvălui „camerele de hotel” din tine? De ce ai ales tocmai acest nume pentru carte?

Am ales numele pentru că, aşa cum ai intuit şi tu, este vorba despre încăperi din sufletul meu. Cred că fiecare ducem în noi, undeva, adânc, un fel de „hotel” în care orice om întâlnit, orice întâmplare prin care am trecut, orice loc vizitat ocupă o cameră unde ne putem retrage, o vreme, când avem mai mare nevoie. Hotelul este, de fapt, povestea noastră de om. Iar „Camere de hotel” este povestea mea.

IMG_7996

4. Povestește-ne o zi din viața ta de jurnalist.

O zi nu prea seamănă cu alta, în meseria asta, mereu apar chestii neprevăzute care îţi dau programul peste cap. Eu lucrez în TVR de aproape 14 ani, a fost primul şi a rămas singurul meu loc de muncă, colaborările din presa scrisă au venit mereu pe lângă. De atunci, am făcut de toate, de la prezentarea unei emisiuni în direct pe TVR1 până la vox-uri la metrou. În prezent, sunt redactor la un talk-show politic în direct, care se difuzeză seara, aşa că ajung foarte târziu acasă şi nu prea mai am timp de altceva, peste săptămână.

5. Alege câte o povestioară din fiecare „cameră” a inimii și vorbește-ne despre ceea ce înseamnă ele pentru tine.

Cartea are patru părți, chiar dacă delimitarea dintre ele nu este foarte clară. Prima este cea de ficțiune, care cuprinde povești inventate, ușor fantastice, dar care s-ar fi putut întâmpla, la o adică, cuiva, undeva. În cea de-a doua parte sunt poveștile de dragoste, începute, trăite, terminate sau doar visate, fiecare cu un alt personaj masculin, unele dintre ele petrecute într-o singură zi sau în câteva ore. A treia parte este cea motivațională, cu concluzii la care am ajuns în urma unor exepriențe de viață, pe care le-am adunat în speranța că cititorului îi va face bine să afle că nu e singur în povestea lui. Iar ultima parte conține întâmplări reale, petrecute în copilăria și adolescența mea. Nu aș putea alege un text anume, cred că firul roșu între cele patru părți ale cărții sunt eu însămi.

6. Care a fost senzația atunci când ți-ai ținut pentru prima dată sufletul” în mâini?

E foarte greu de descris în cuvinte. A fost ca şi când ţi-ai vedea un vis prinzând contur şi devenind palpabil. Cred că am simţit acelaşi lucru pe care îl simte oricine vede că munca lui nu a fost în zadar şi că, poate, nu a visat prea îndrăzneţ pentru puterile lui.

Foto_TeoUngureanu

Foto: Teo Ungureanu

7. Un autor care ți-a marcat existența? Care este cartea preferată de la acesta?

În ultima vreme, spre regretul meu, am avut mai rar timpul și dispoziția necesare pentru a mă cufunda în lectură. Citesc mai degrabă memorii sau cărți de psiholgie aplicată, nu prea mai am perseverența de a urmări un autor în tot ceea ce scrie, cum făceam cu ani în urmă. Am descoperit cu fascinație, deși târziu, cartea „De ce fierbe copilul în mămăligă”, scrisă de Aglaja Veteranyi. Este o carte ca un număr de magie, sub cupola colorată și diversă a circului, ca o călătorie făcută în zbor spre un loc unde dorul doare mai tare.

8. Stelele sau luna?

Stelele, chiar şi căzătoare. Pentru că poți construi cu ele (și pentru fiecare dintre ele) o poveste diferită, de fiecare dată.

9. Ce părere ai despre literatura română contemporană?

Am iniţiat colaborarea cu Editura Herg Benet pentru că ştiam că publică proză şi poezie românească, autori contemporani. Mă bucur că se scrie mult şi, când nu se scrie prea savant sau mult prea alambicat, se scrie şi bine. În plus, pe mulţi dintre scriitori am avut plăcerea să îi întâlnesc, la evenimente şi lansări. E o lume frumoasă, dacă nu o priveşti cu înverşunare şi nu te aştepţi ca scrisul să devină singura ta sursă de venit.

IMG_5957_2

10. Cu ce alte hobby-uri alternezi scrisul?

Îmi place să fac plimbări pe munte. Cu dormit în cort, cărat de rucsac, lipsă de semnal la telefon şi tot ce mai implică asta. E o pasiune pe care mi-am redescoperit-o după vârsta de 30 de ani şi care îmi aminteşte de perioada liceului, când obişnuiam să fac așa ceva cu colegii mei, în fiecare vară. Îmi plac filmele şi încerc să nu ratez nimic notabil din cinema-ul românesc sau european. Din fericire, în Bucureşti există multe festivaluri de film, doar timp să ai să le vizionezi.

11. Mulțumesc pentru gândurile tale. Un mesaj pentru cititorii blogului?

Să nu uite să facă lucruri pentru suflet, orice ar însemna asta, în viziunea lor. Să citească, să se plimbe, să vadă filme, să se bucure. Cu asta rămânem, până la urmă, asta ducem cu noi peste tot.

Cartea Andei o puteţi achiziţiona de aici.

capture-20170630-084158

Publicat în Apariţii

Lansare de carte „Seria Alina Marinescu”!


MONICA RAMIREZ

Librex Publishing are onoarea să vă invite la un eveniment incendiar ce va sparge barierele obișnuitelor lansări de carte. Un show în adevăratul sens al cuvântului ce va îmbina arta cu adrenalina, totul într-o atmosferă încărcată cu mister și suspans.

Seria Alina Marinescu, acum într-o ediție completă realizată în condiții grafice de excepție, va fi lansată Joi, 23 Martie, orele 18:30, la Gilda Music Lounge de pe Str. Lipscani, nr. 53.

Alina Marinescu, Alex Therein și Echipa de operațiuni speciale Alfa Elite vă așteaptă să petrecem împreună o seară de neuitat în care surprizele se vor ține lanț.
Îndrăznește să pășești în lumea lor…

afis lansare(Evenimentul de lansare: https://www.facebook.com/events/1857691227837660/)  

Trecutul nu mai există. Prezentul nu le aparține. Viitorul nu le este promis.

O lume întunecată și opresivă, dincolo de invizibil. O iubire condamnată. Alina Marinescu și Alex Therein au fost antrenați pentru a deveni cei mai periculoși…

Vezi articolul original 621 de cuvinte mai mult

Publicat în Apariţii

Un nou volum în colecția Corint Istorie: Autori Români!


Timeline cover De la SSI la SIEV2-2.jpg

Editura Corint lansează un nou volum în colecția Corint Istorie: Autori Români

Editura Corint lansează joi, 30 martie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38) volumul De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948–1989) de Florian Banu. La eveniment vor participa, alături de autor, Mihai-Răzvan Ungureanu, Dinu Zamfirescu și Doru Dumitrescu.

Volumul îşi propune o familiarizare a cititorului tocmai cu elementele esenţiale pentru înţelegerea universului spionajului românesc din perioada regimului comunist, începând cu structurile organizatorice şi cu oamenii care au condus aceste structuri, trecând prin modalităţile de selectare şi antrenare a personalului şi încheind cu prezentarea succintă a câtorva direcţii de acţiune şi cazuri cu valenţe exemplificatoare.

„După ani petrecuți în fruntea Serviciului de Informații Externe, pot spune că, în întâlnirile avute cu prieteni sau cunoștințe, cu jurnaliști sau cu reprezentanți ai administrației, rareori mi‑a fost dat să nu ghicesc, dincolo de subiectele benigne ale discuțiilor, o curiozitate abia disimulată la adresa ocupației mele și a activității instituției. Nu despre curiozi­tatea firească a cunoașterii este vorba, ci despre curiozitatea referitoare la discursul justificator sau explicativ așteptat din partea mea. Totul se desfășura într‑un decor de pantomimă. Priviri strecurate, sprâncene ridicate, grimase ironice, gesturi plictisite. Și, peste toate, un gen de dispreț politicos, un fel de distanță rece și calmă, în spatele căreia se putea lesne citi neîn­crederea absolută. M‑a încercat deseori sentimentul că vorbele, oricât de argumentate faptic, legal sau etic, cad în gol. Efortul de clarificare sau de lămurire părea inutil, consumat fără re­zultat într‑un simulacru de conversație desfășurată între un in­terlocutor care „știe” întreg adevărul și un naiv (eu!), care se străduiește zadarnic să susțină contrariul.” – Mihai-Răzvan Ungureanu

Florian Banu s-a născut în 1973, la Hunedoara. A studiat istoria la Universitatea „Dunărea de Jos”, din Galaţi, şi a obţinut titlul de doctor în istorie în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, din Iaşi. Din august 2000 este consilier în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Carte recomandată de revista Historia.

Accesul publicului la eveniment este liber.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii, Covers

Iubire la prima vedere #8 – „Trei coroane întunecate” de Kendare Blake


17039109_663857763797415_6625091849125938146_o

Precomandă „Trei coroane întunecate” acum cu 40% reducere, doar de pe Elefant.ro!
Link: aici

În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.

Mirabella stapânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete.

Katharina este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fară să simtă aproape nimic.

Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei.

Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde… e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.
ULTIMA REGINĂ RAMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.

Publicat în Apariţii

Lansarea romanului „Maria Magdalena” de Ioana Duda


Afis-lansare-Maria-Magdalena---Timisoara.jpg

Editura Herg Benet vă invită vineri, 24 martie, de la ora 19.00, la Enotecha Amphora (str. Hector nr. 4 – Bastion), Timișoara, pentru lansarea celei de a treia cărți semnate Ioana Duda, romanul „Maria Magdalena”.Invitat este Bogdan Munteanu.

Despre romanul „Maria Magdalena”:

Atunci am aflat ce înseamnă să crezi. Lumea ta se prăbușește zi după zi, în jurul tău, dar simți în străfundurile ființei tale că într-o ziva fi bine și nu renunți. Logic, rațional, totul îți spune că ești nebun. Și tu te încăpățânezi și mergi mai departe. E o scânteie acolo, în suflet, o voce timidă, care îți șoptește să nu te lași bătut, că totu-i cu un rost. Totul are sens. Pentru că am vrut să dau un sens la tot ceea ce se întâmplă. Am ales să cred. Pentru că, din momentul în care te-am văzut, am știut că nu mai am ce să aștept, înafară de tine.

„Maria Magdalena îți vorbește despre pierdere, alegeri, împăcare cu sine, descoperiri și mai ales despre iubirea câștigată. Pentru că iubirea, odată ce există, nu se înstrăinează niciodată. Nici măcar atunci când se îndepărtează, se acoperă și pare pierdută definitiv. Ea există mai departe, pentru că iubirea ne schimbă. Toate iubirile care ne trec prin viață rămân în noi și cresc mai departe acolo.

Ioana Duda știe că nu-I poți iubi pe ceilalți dacă nu te iubești pe tine. Că nu-I poți ierta pe alții până nu te ierți pe tine și că nu te poți lăsa iertat de alții până nu te-ai iertat tu, cu adevărat, până la ultima cută a sufletului. Știe că iubirea nu înseamnă mereu să-l ai pe celălalt alături. Iubirea e completă și dacă e numai o stare, o plajă, un cântec, un copil. Ioana știe.”(Cristina Nemerovschi)

„Cu aceeași sinceritate dureroasă cu care ne-a obișnuit din cărțile ei anterioare, Ioana Duda scrie în Maria Magdalena despre o iubire matură, așadar complicată, și despre pierderea ei, înaparență. Dar, când vine vorba despre iubire, oare chiar o putem asocia cu maturitatea? Sau, cumva, fiecare descoperire a iubirii este un drum de-a lungul căruia îți dai la o parte tot mai multe straturi ale ființei și, în final, ajungi să te înțelegi cu alți ochi? Până la urmă, iubirea îți arată o lume cu totul nouă, pe care o descoperi asemeni unui copil.

Personajul principal al romanului înțelege multe despre iubire, de-a lungul cărții, dar mai ales se înțelege pe sine. Se redescoperă și se repoziționeazăîn centrul propriului univers. Cartea Ioanei Duda ne vorbește despre dragostea care este mai presus de ființele pe care le leagă, dragostea ca mod de autocunoaștere.”(Alexandru Voicescu)

Despre Ioana Duda:

Aș fi vrut să studiez teatru. M-am hotărât prea târziu. Așa că am dat examen la Jurnalism. În 2002. În 2006 eram absolventă a Facultații de Jurnalism și Limba Engleză din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Am lucrat mulți ani în presă. Apoi m-am îndrăgostit și am renunțat la tot. Am plecat peste o mare și câteva țări. Mai precis în Italia. M-am reîntors după trei ani. Nu mai voiam presă scrisă. Știam că nu se poate trăi decent din asta. Așa că m-am angajat într-o multinațională. După vreo șapte luni, am avut o tentativă de suicid. Cu pastile și alcool. Prea slab. Alcoolul. Când m-am trezit, după vreo două zile, m-am uitat pe geam. Și mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că încă pot să văd soarele, copacii, să o pup pe mama și să îi spun că o iubesc. Prietena mea cea mai bună mi-a dat numărul unui psihoterapeut. El m-a «deblocat». Mi-a spus, acum aproape patru ani: «Scrie». Și am început. De atunci nu m-am maioprit. A fost ca șicând am început să curg din mine. Am explodat. Și o fac în fiecare zi. Respir. Mănânc. Iubesc. Rănesc. Părăsesc. Fac sex. Fumez. Beau. Ca săscriu. E cauza mea finală. Măscriu. Și sper să mă opresc doar când o să mor. Și asta pentru că nu știu dacă dincolo ne dau ăștia laptop, sau telefon, sau hârtie și pix ca să putem scrie. Dacă o fi dincolo.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Editura Corint: „Turcia lui Erdogan” de Ahmet Insel


Turcia lui Erdogan.jpg

Editura Corint lansează pe piață un nou volum în colecția Istorie – Turcia lui Erdogan de Ahmet Insel

Între visul democrației și tentația autoritară

Acest volum este un studiu bine documentat al reputatului economist și politolog AhmetInsel, care prezintă cauzele ascensiunii AKP, strategiile politice și succesele electorale ale lui Erdogan, obținute în ciuda scandalurilor de corupție și a luptei deschise cu comunitatea Gülen.

Începând din anul 2002, Turcia este condusă de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) și de liderul său, carismaticul Recep TayyipErdogan. De atunci, statul turc s-a schimbat. În contul noii puteri s-au înregistrat, în egală măsură, succese și eșecuri. Un autoritarism tot mai accentuat și o politică de islamizare a societății au anulat treptat imaginea democratică a „Noii Turcii”.

Adusă la zi cu o prefață a autorului pentru ediția românească, Turcia lui Erdogan demonstrează că societatea turcă este frământată de aspirații contradictorii – teama de a-și pierde identitatea socio-istorică și voința de a se integra în lumea modernă.

„Concluziile volumului sunt evidente şi se impun a fi lecturate cu atenţie deosebită mai ales de cei care doresc să cunoască în profunzime Turcia şi perspectivele sale europene. Turcia şi Europa nu au ajuns nici pe departe la capătul liniei, tensiunile sunt, în continuare, la un nivel ridicat. Retorica publică rămâne combativă şi, dacă nu apar nuanţări de parcurs, s-ar putea ca aceasta să aibă efecte semnificative asupra parteneriatului strategic între Europa şi Turcia.” Cristian Diaconescu

capture-20161017-044417

Publicat în Fragmente

Fragmente #9 | „Cealaltă faţă a lui Aaron Manson” – Davine M. Vesco & Lexi B. Newman (a doua parte)


c0e0f2ac3747fefb580d51be6a6c61c2

„— Scuze, ai spus ceva? îl ia tipul peste picior, aplecându-se batjocuritor spre Aaron. Eram într-o conversaţie plăcută cu don’şoara asta.
— Adică, cu fata mea, îl corectează şatenul, privindu-l cu superioritate şi lăsându-mă pe mine cu gura întredeschisă.
— Pardon, ai spus cumva că e fata ta?
Asta nu are cum să se termine bine.
— Eşti surd sau care e necazul tău? contraatacă Aaron. Mai spală-te în urechi.”


„— Nu muşc, insistă el. Nici nu te ating mai jos de încheietură, mă pot jura pe… ce am mai de preţ, îşi saltă sprâncenele.
— Şi ce ai mai de preţ, mă rog?
— Dacă îţi spun, risc să mă scuipi, deci nu mai întreba. Îţi spun doar că e un organ foarte important pentru mine. Şi pentru satisfacţie. E pu…
— Am înţeles, mă reped să spun, oprindu-l.
— Voiam să spun că e puţin mai jos de brâu, dar îmi place cum gândeşti! râde el.”


„— Neadevăr grăieşti, ticălosule! Stai numai să pun mâna pe tine şi o să…
Şi “nu o să”, pentru că lipsa ochelarilor îmi afectează vederea atât de tare, încât nu văd coada lopeţii la timp şi o iau în picioare, la propriu. Cad ca un fotomodel pe scenă, de parcă pământul s-a apucat să facă flotări sub ea. Desigur, eu nu am atât noroc cât să cad pe o scenă, nicigând; cad pe iarbă, unde cu siguranţă s-au uşurat cei din The Saints.
Gâtul îmi este ok, dar nu ştiu ce să zic şi de palmele care mă ustură şi furnicăturile de la genunchi. Mi-au amorţit prea repede ca să mai simt şi durere. La naiba!
Încep să mă vait şi mă răsucesc pe o parte. În mai puţin de două secunde, aud mişcare în jurul meu, apoi două mâini care se aşază pe braţul meu. Continui să îmi ţin pleoapele închise; sunt o idioată, mi-e atât de ruşine să îl mai privesc în ochii aceia ciudaţi, încât sunt în stare să înţepenesc aici, ca un mort.
— Hopa, se aude vocea lui. Se pare că ai derapat, bineînţeles, într-un stil propriu, bombăne meditativ. Respiri? Dacă încă o faci, e un semn bun. Nu o să mori de inimă rea.
Iar eu îmi dau seama că nu e deloc bun la consolări. Sincer, nici nu mă aşteptam să fie. Nu pare genul de persoană care şi-ar arăta afecţiunea faţă de cealaltă.
— Pleacă, îi cer cu voce stinsă.
— Vrei să mă exilezi de pe teritoriul celor din banda The Saints? mă întreabă cu o uimire falsă în glas. Haide, Pisică Sălbatică, nu e vreme de bronzat.
De ce nu poate să fie şi el serios măcar pentru o secundă? Oare cer prea mult?
— Mai bine recunoaşte. Vrei să rămân aici, să îţi ţin iar capul în poală – fără să mă gândesc la alte chestii, bineînţeles –, pufăie el. Şi tu să mă chemi în somn şi să mă săruţi adânc, aşa, ca o somnambulă ce eşti.
Oh, Doamne!
— Încetează, mă smiorcăi eu. Nu am făcut aşa ceva.
Iau hotărârea pe moment să îl mint pe faţă. Nu am de gând să îi dau amploare şi să continue să se amuze pe seama mea.
Ar trebui să înceteze! Nu eram eu… eram… doar eu, somnambulă. Da, adică o parte ascunsă de-a mea. Drace!
— Oh, dar nu are rost să te ruşinezi, Ochi de Pisică, chicoteşte el. Se mai întâmplă ca atunci când dormi să dai curs fanteziilor cu mine. Pot să jur că am mai auzit de undeva că sunt cel mai bun şi că nu ar mai vrea să îi dau drumul din braţe. Aveţi dreptate. Nimănui nu i-ar plăcea să mă aibă şi apoi să mă piardă.
Egoul lui e atât de umflat încât iese din raza Terrei. Ticălosul!
— Stima ta de sine mă lasă fără aer, bombăn fără vlagă.
— Ah, deci recunoşti că te las fără aer. Ce spui tu acolo, practic face parte din mine, continuă să se flateze.”


„— Mie nici dacă îmi cumpăraţi un tanc, nu ies din ţară! mă reped să spun. Nu, nu! Vreau să mă întorc acasă, nu să mă implic şi mai mult în treaba asta. Îmi ajunge pentru toată viaţa prin ce am trecut. Asta numai azi-dimineaţă. Nici nu vreau să-mi imaginez prin ce urmează să mai trec, în caz că vin cu voi. Ceea ce nu o să fac, de altminteri.
Inspir adânc după vaga mea explicaţie. Simţeam de mult nevoia să mă descarc, cu toate că nu am spus tot ce îmi trece prin minte.
— Ştii ce am înţeles din tot ce ai spus? mă întreabă Jace încruntat. Miau-miau. Atât.”


„— Ai dreptate, oftează el. Mai bine soţ. Fost soţ, se corectează. De îndată ce ieşim din aeroport, divorţul e oficial.
— Atunci, trebuie să recunosc că a fost un mariaj scurt şi nesatisfăcător. Ar trebui să munceşti cu obiectul muncii mai mult, pentru o căsnicie fericită şi rezultate bune.
Aaron îmi aruncă o privire plictisită, răspunzându-mi sec:
— O să ţin minte pe viitor. Şi o să-i comunic şi lui Adam să-ţi regleze hormonii, că prea au prins voce în tine. Au început să cânte „O, sole mio” pe ritm de salsa.
— Foarte inventiv, domnule Miller. Ai ales opţiunea „Îmi sun un prieten pentru ajutor”?”


Se ridică din pat, apoi trage de colţul păturii şi se ghemuieşte sub ea, întorcându-mi spatele ca un needucat ce e.
— Aaron! zic cu ciudă.
— Şşt, Bliss. Dorm. Asta ar trebui să faci şi tu. Stai numai puţin.
Înşfacă telefonul de pe podea şi tastează ceva. Cu toate că sunt mai mult decât curioasă să aflu cui i-a trimis mesaj, strâng din buze, abţinându-mă.
Două minute mai târziu, uşa se izbeşte cu putere de perete şi un Dylan surescitat se sprijină de cadrul uşii.
— Îmi spui şi mie ce era atât de urgent, cât să nu suporte amânare sau ce ai mai zis tu acolo?
— Da, îţi spun, mormăie Aaron înapoi. Dar, mai întâi, stinge lumina.
Încruntat, Dylan face ce i-a spus prietenul meu nătâng.
— Gata. Mersi, frate. Acum poţi închide uşa după tine, chicoteşte el.
Serios? Pentru asta l-a chemat pe Dylan aici? Ca să-i stingă lumina? Dar ce, lui îi cad picioarele dacă se deplasează?

Sursa pozei: pinterest.com
Fragmente preluate de la autoare.

8

Publicat în Reviews

„Misterul gemenelor” de Adi Rule (recenzie)


img_20170226_190947
Descriere

Un mit întunecat a ținut-o ascunsă.

Dar acum secretul a ieșit la iveală.

De optsprezece ani, o fată fără nume − o aripi-roșii − trăiește ascunsă într-un pod, într-un oraș străjuit de marele vulcan Mol, în timp ce sora ei geamănă, Jey, este în ochii lumii singurul copil al familiei. Tatăl lor sperase că fata ascunsă va deveni în timp o ființă omenească normală, nu creatura monstruoasă prevestită de mitologie, așa ca îi cruțase viața.

Numai că într-o zi cele două surori fac schimb de identități, iar fata fără nume este atacată în drum spre casă. Astfel, este nevoită să cheme în ajutor forțele focului și să elibereze puterile ascunse în corpul ei și totodată să-și dezvăluie secretul bine păstrat. Însă când Jey dispare și orașul este pe cale de a fi nimicit de foc, fata aripi-roșii trebuie să-și aleagă un nume și un drum și să tragă o linie între mit și istorie, pentru a dovedi că nu este un monstru și pentru a-și salva sora și orașul.

„Scriind la persoana întâi, Adi Rule folosește un limbaj pătrunzător și însuflețit pentru a descrie o cultură cu propriii zei și monștri, îmbinând lumile vechi cu noile tehnologii… Autoarea oferă o aventură amuzantă și captivantă cititorilor care s-au plictisit de eroinele cu ochi de căprioară care leșină în fața eroilor chipeși.” Kirkus Reviews

Gândurile mele

O carte care mi-a plăcut mult! Sper că povestea nu se oprește aici, deoarece simt că nu s-a spus chiar totul și mai sunt destule lucruri de lămurit. Vreau să cunosc mai bine personajele și să înțeleg unele decizii ce le-au influențat să facă anumite chestii pe parcursul acestei lecturi. În plus, chiar vreau o continuare, deoarece finalul pare unul care promite neapărat una!

Pentru fata fără nume, viața nu a fost prea ușoară. Încă din fragedă pruncie, a fost ascunsă de ochii lumii, pentru a nu ajunge să fie omorâtă din cauza a ceea ce era. O aripi-roșii. Copilul unui alter cu o ființă umană. O „creatură” ce poartă „urmele” strămoșilor săi: un fel de pânză de păianjen formată din o mie de cicatrice roșii și foarte urâte. Acești copii nu se nasc oricum, ci provin din gemeni, doar că celălalt este un simplu și nevinovat om care, oricând, poate fi jucat pe degete și instigat împotriva „monstrului” ce i-a devenit frate sau soră.

„Arătam ca două fete obișnuite. Nu mai mult de optsprezece ani. Ea, cu o căciuliță galben – deschis, eu, cu fața pe jumătate ascunsă de ochelari negri. Cu picioarele atârnând în gol, părul fluturând în ceața orașului Caldaras, buclele lungi amestecându-se. Aveam brațele încolăcite printre zăbrelele de metal ale vechiului aviariu care reflectă lumina răsăritului, mult deasupra pieței. Aici, sus, eu și Jey am putea părea asemănătoare oricui s-ar întâmpla să-și ridice privirile și să ne descopere. Am putea părea chiar surori. Însă nimeni nu ne-ar putea acuza de adevăr. Suntem prea departe ca să știe careva că suntem gemene – ca să-și dea seama că numai una dintre noi e ființă omenească.”

Pe când geamăna sa, Jey Fairweather, își trăiește propria viață, mergând ca un copil normal la școală, distrându-se la petreceri cu prietenii săi, îndrăgostindu-se și interacționând cu cei din jur, tânăra noastră își petrece majoritatea timpului în casă, citind romane de duzină sau grădinărind în sera familiei, o pasiune desprinsă de la tatăl său. Nu are voie să stea prea mult pe afară, unde secretul ce o învăluie ar putea fi descoperit de oricine ar deveni prea curios în privința ei.

Când era mică, mai făcea uneori schimb cu sora sa și se aventura pe străzile orașului Caldaras de mână cu tatăl ei, pentru a gusta puțin din viața oamenilor, dar, întotdeauna, indiferent de vreme, purta haine care să-i acopere spatele și ochelari care să-i ascundă privirea albastră, în totală contradicție cu ochii căprui, aproape negri, ai lui Jey. Deși erau gemene, culoarea distinctă a ochilor ar fi pus-o în pericol și i-ar fi adus la ușa casei pe cei care îi vânează pe aripi-roșii, încă de când Războiul Pământului Topit a luat sfârșit acum o mie de ani.

„Potrivit legendei, aripi-roșii, în alianță cu monstrul Bet-Nef, au fost combatanții cei mai brutali din Războiul Pământului Topit. Ei i-au măcelărit sistematic pe alteri -inclusiv pe proprii părinți -, iar când legiunile lui Bet-Nef au ajuns în orașul Caldaras, au ucis preoți, civili, chiar și copii. Legendele nu se încurcă cu jumătate de măsură.”

Ca în fiecare lună, fetele ies amândouă pentru un răsărit și rugăciunile de dimineață. Deoarece gemenei sale îi place să împărtășească crezurile religiei cu cineva, fata fără nume o acompaniază și se roagă împreună. Mai mult Jey, vă spun sincer. Totuși, tânăra nu scapă de privirile mustrătoare aruncate de sora ei și nu are de ales, decât să mulțumească și ea Regelui Rasus pentru lumina ce o primesc în fiecare zi.

În acea zi, însă, după ce s-au despărțit, Jey pornind spre școală, iar eroina noastră luând-o pe străduțele ocolitoare ale orașului, se trezește cu doi preoți voinici pe urmele ei. Și, astfel, pentru a scăpa de aceștia și pentru a-l feri și pe tânărul ce i-a sărit în ajutor, ceva în ea se dezlănțuie, scântei răzlețe mistuind-o pe interior, iar secretul păstrat timp de optsprezece ani nu mai este așa de secret pentru cultul ce-i vrea dispăruți pe vecie pe cei ca ea.

Lăsând preoții desfigurați și răniți grav pe caldarâm, tinerii găsesc refugiu în clădirea ce găzduiește buletinul zilnic al Caldaras-ului. Băiatul care a ajutat-o (mai mult încasând bătaie, însă distrăgându-le totuși atenția urmăritorilor), Corvin, și care ajunsese și el destul de șifonat, se părea că era fratele Narei Blake, redactorul-șef al ziarului. Astfel, cu ajutorul ei, au reușit să scape de Garda ce-și făcea rondul pe acolo și de cei care i-au atacat.

„Există aripi-roșii în realitate? Buletinul își trâmbița senzaționalul articol la nesfârșit în mintea mea. Chiar sunt o amenințare vicleană, cum spune Toiagul de Onix? Faptul că nu exist m-a ținut întotdeauna un pic mai în siguranță. Sau poate i-a ținut pe ceilalți un pic mai protejați de mine? Dar adineauri, preoții aceia din gang, focul pe care l-am provocat…

Azi e ziua în care am devenit reală.”

După o scurtă discuție „ca între fete”, puștoaica pare să o placă pe Nara. Neavând încă suficientă încredere în cei de lângă ea, fata fără nume refuză să se dea de gol în privința a ceea ce este și a ceea ce a făcut, așa că pleacă spre casă. Dar ziarista nu se renunță ușor și o găsește, spunându-i că știe ce este și că are nevoie de ajutorul ei. Gruparea lor dorea un aripi-roșii, pentru a putea salva orașul de la distrugere, în schimbul apărării ei de cei care o voiau moartă. Tânăra se ține însă tare, tot dând înainte cu faptul că nu are habar despre ce vorbește și că nu au ce să mai discute.

Ajunsă acasă, se trezește cu soră-sa pe capul ei. Geamăna vrea ca, în dimineața următoare, să se dea drept ea și să-l ajute pe tatăl lor pe Insula Roet, unde acesta este grădinar, dar el nu trebuie să afle. Jey era o fire mult prea naivă care se îndrăgostea foarte ușor. Fata dorește să meargă la întâlnire cu prietenul ei, dar părintele lor nu este de acord, așa că vrea să facă asta pe ascuns. Eroina noastră acceptă până la urmă, chiar dacă știe că nu este bine. Cineva ar putea să-și dea seama că nu e Jey și ar putea alerta lumea de prezența ei. Totuși, dorința de a vedea grădinile luxuriante ale Împărătesei este mult mai mare și sora ei profită de acest lucru din plin.

„Chiar și aici, în aceeași uniformă ca toată lumea, ești o floare printre buruieni.”

Însă, timpul petrecut pe insulă o aduce în vizorul lui Zahi. Aripi-roșii crezuse că el este un simplu muncitor, dar tânărul era, de fapt, fiul cel mic al Împărătesei. În seara respectivă, primește o invitație la petrecerea ce urmează a fi dată la palat. Rândurile scrise se adresau lui Jey, cea care există, și, astfel, descoperă adevărul despre băiatul pentru care făcuse o mică pasiune, deși nu-și dă seama de asta deocamdată.

Între timp, a apărut o plantă ce ar fi putut s-o dea de gol, dacă s-ar fi aflat prea aproape de ea. Orhideea incandescentă. Aceasta luminează puternic, atunci când un aripi-roșii se află prin preajmă. Floarea a fost dusă la palatul de pe insulă și era păstrată în siguranță, pentru a fi dezvăluită abia la Crepuscul, seara dinaintea Întunericului Adânc. Un eveniment important pentru omenire, deoarece urmează un an întreg fără ca oamenii să mai vadă lumina zilei.

„- Tată, încep eu, fără să știu cum aveam să continui.
El se întoarce, cu sprâncenele stufoase și albe ridicate.
– Ce-i?
– Eu…, mă opresc.   
Respiră.
– Știai că am foc în mine?
Ochii lui sunt ca două jumătăți de lună când zâmbește.
– Întotdeauna am știut.”

Tot gândindu-se și răzgândindu-se, fata alege să meargă ea la petrecere, jucându-și rolul până la capăt, dar preferă salopeta de grădinar, în locul unei rochii festive. Are de gând să găsească orhideea și s-o distrugă. Dar identitatea ei falsă cade, atunci când Bonner, prietenul surorii sale (total diferit de ceea ce mi-am imaginat eu, dar un adevărat nemernic, chiar dacă tremura de frică în fața gemenei), își dă seama că nu este iubita lui. Amenințată cu viața lui Jey, fata pleacă cu acesta spre Templu, vizuina celor care o vânează. Acolo, Toiagul de Onix, unul dintre cei mai puternici preoți din Caldaras, și Cei Frumoși o îmbie spre moarte, rănind-o și aruncând-o în lacul Valul de Azur. Această apă este renumită pentru faptul că nu puteai înota lejer în ea, deoarece nu ar mai fi rămas nimic din tine, cu excepția oaselor. Încântător, nu-i așa?

Fata este însă o aripi-roșii, focul este a doua ei natură, acum că l-a descoperit în ea. Lacul fierbinte nu o rănește, după cum are să afle. Dar oboseala cauzată de înot și rănile căpătate de la preoți și de la lanțurile ce o ținuseră înlănțuită își pun amprenta pe ea, astfel, ajunsă la mal, doarme trei zile întregi, timp în care Jey dispare, iar tatăl ei nu pare să fie nici acesta pe nicăieri. Acceptă într-un final ajutorul oferit de Nara Blake și acoliții săi, cu condiția de a-i salva mai întâi sora, și apoi orașul. Cu noii săi prieteni, tânăra pornește într-o cursă pe viață și pe moarte, pentru a demonstra că nu este un monstru, ci o ființă umană ca oricare alta, doar că una mai specială.

Și, poate că, până la urmă, nu este nevoie să ai neapărat un nume, ca să fii cineva. Faptele sunt cele care vorbesc. Ele sunt puterea noastră.

Legendele și miturile în jurul cărora este țesută întreaga poveste, numeroasele plante luxuriante cu denumiri originale ce ne însoțesc cu fiecare pagină dată, evenimentele ce abundă în istorie și locațiile de-a dreptul ireale ale orașului acoperit de cenușă, fac din acest volum o lume unică, fascinantă și plină de culoare. O lume în care noul se îmbină armonios cu vechiul, o lume în care încrederea în tine și în forțele proprii sunt mai presus decât un nume ce nu ți-a fost dat.

Nota mea: 4/5

nota-4

Cartea mi-a fost oferită de Editura Corint (Leda Edge), noul colaborator al blogului, căruia îi mulțumesc tare mult! O puteți achiziționa de aici.

12717389_483643395152187_3172202317149822884_n

capture-20160928-044054