Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #32 | O fărâmă de rai – Corina Cîndea


„- Mă puteți ajuta?
Mi-am arcuit o sprânceană. Vocea îi era… uluitoare. Joasă și răgușită, se potrivea perfect cu ochii ei, pentru că s-a strecurat în interiorul meu exact ca o gură de whisky.
Arăta destul de speriată, așa că am coborât de pe motor cu mișcări calculate, nedorind să o fac să se teamă de mine. Știam că statura mea înaltă nu mă prea ajuta la partea asta.
– Aveți probleme cu mașina?
Ochii i s-au făcut și mai mari când m-a zărit în toată lungimea și, în timp ce m-am apropiat, am văzut-o înghițind în sec.
– Mi s-a rupt apa.
Am avut impresia că un fel de deznădejde a sunat în vocea ei și mi-am abținut un zâmbet.
Femeile! Niciodată nu se descurcă cu o mașină!
– Dacă e doar furtunul, poate reușesc să încropesc ceva cât să ajungeți în oraș, am încercat s-o liniștesc.
Și-a dat ochii peste cap de parcă spusesem cine știe ce tâmpenie.
– Mi s-a rupt apa, a repetat pe un ton ironic, iar eu m-am încruntat.
Puteam și eu să îmi rostogolesc ochii sau să fiu ironic la nevoie, dar nu era un concurs de așa ceva, așa că m-am îndreptat spre partea din față a mașinii și am ridicat capota. Dacă se spărsese vasul cu apă, nu aveam cum s-o rezolv.
Dar vasul era întreg și plin.
Mai mult, niciun furtun nu părea crăpat sau rupt.
– Nu cred că are vreo legătură cu apa, am încercat să spun în așa fel încât din vocea mea să nu răzbată niciun fel de superioritate sau ironie.
– Nu. Are legătură cu faptul că am rămas fără benzină.
Fără benzină?
Atunci de ce naiba o tot dădea înainte cu apa aia?
Mi-am dat seama că se dăduse jos din mașină pentru că îi auzeam vocea mult mai clar și mai tare. Și, mda, pentru că portiera scosese un scârțâit înfiorător, de parcă plângea metalul din care era făcută.
– Problema cu apa e la mine, nu la mașină. Mi s-a rupt apa, a spus exact când a apărut lângă mine.
Pentru că eram încă aplecat asupra motorului, primul lucru pe care l-am văzut au fost o pereche de balerini albi și atât de mici încât păreau să-i aparțină unei fetițe. Ochii mi-au urcat pe niște picioare frumos conturate și, pe la genunchi, am dat de tivul unei rochii albe, imprimată cu trandafiri mici și roz. Când am ajuns la abdomenul umflat, m-am ridicat brusc, lovindu-mă cu capul de capotă.
Durerea acută aproape că m-a făcut să văd stele verzi.
– Băga-mi-aș!”

6
Publicat în Fragmente, poezii

Stindardul virtuții | Nicoleta Tudor


Stindardul virtuții
În suflet îl poartă
Iubește-ți aproapele
Greșitului iartă.

Privește spre soare
Dă umbra în spate
Iubește lumina
Și uită de toate.

Bucură-ți sufletul
Cu tot ce-i frumos
Ajută-ți cugetul
Fii inimos.

În suflet păstrează
Doar ce-i luminos
Și dă mai departe
Doar gândul frumos.

2019-08-30_181104

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #31 | Triplu H (vol. 3) – Corina Cîndea


„La dracu’!

Înjurătura îmi scapă de pe buze, urmată de alte câteva, mult mai colorate și pentru care trebuie să le mulțumesc fraților și verilor mei că le-am învățat, dar nicio înjurătură, oricât ar fi de grosolonă, nu m-ar putea scoate din necaz. Căci este un necaz! Să schimb roata unui Ferrari, singură, în plin câmp, este ceva imposibil pentru mine și singurul lucru care nu m-au învățat.

Deschizând portiera, îmi iau poșeta de pe bancheta din dreapta și oftez din nou, cu ochii pe telefon. Dacă aș suna acasă, probabil că ar începe nebunia. Garda națională ar fi alertată, poate și FBI-ul, NASA m-ar căuta cu toți sateliții disponibili și o coloană de Ferrari-uri ar porni spre acest loc, riscând o grămadă de accidente, totul pentru a o recupera pe prințesa familiei pierdută la dracu-n praznic. Minunat! Primul meu drum lung făcut singură va deveni și ultimul, pentru cel puțin următorii cincizeci de ani, îmi spun ironică. Și așa a fost nevoie de munca de lămurire a tuturor femeilor din familie pentru a fi lăsată să plec o zi de acasă.

Citește în continuare „Fragmente #31 | Triplu H (vol. 3) – Corina Cîndea”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #30 | Regatul sufletelor (Ultima tămăduitoare #1) – Rena Barron


Fiindcă se va ridica din cenușă cuprinsă de flăcări.
 Fiindcă nicio apă nu-i va potoli vreodată durerea.
 Fiindcă nicio mânuire asupră-i nu va pogorî.
 Fiindcă nicicând numele nu i-l vom rostii.”

***

Stai nemișcată, micuță preoteasă!

Tata îngenunchează în fața mea cu un șirag de dinți împletit printre degete. Strălucesc ca niște perle lustruite, iar eu îmi îndrept umerii și stau mai dreaptă, ca să fie mândru de mine. Sunetul îndepărtat al tobelor djembe îi acoperă glasul, dar nu-i domolește sclipirea din ochi când îmi pune șiragul în jurul gâtului. În seara aceasta voi deveni o adevărată fiică a tribului Aatiri.

Magie de toate culorile joacă în aer ca niște bătăi ușoare de aripi. Nu pot rămâne nemișcată când dansează pe pielea întunecată a tatei de parcă ar fi licurici. Îi țâșnește peste falcă și îi sare pe nas. Mâinile mi se reped să prindă tăciunele de aur care-mi scapă printre degete. Chicotesc, și râde și tata.

Celelalte fețe sporovăiesc în timp ce mamele le aranjează caftanele și talismanele din oase. La fiecare fată pe care o atinge magia, sare alte două, de parcă am fi invizibile. Simt o apăsare în piept, privind-o cum se duce la celelalte, când la mine n-a venit niciodată – nici măcar o dată.

Cele câteva fete care vorbesc tamarană mă întreabă cum e să trăiești așa de departe, în Regatul Atotputernic. Îmi spun că nu sunt cu adevărat o Aatiri pentru că mama nu face parte din trib. Simt un junghi în măruntaie, pentru că e adevărat ce spun ele.

Îmi țin capul în sus în timp ce tata îmi îndreaptă gulerul. E singurul bărbat din cort, iar celelalte șușotesc și din cauza asta. Dar mie nu-mi pasă ce spun ele; mă bucur că tata e aici.

– De ce nu vine magia la mine, tată?

Rostesc întrebarea prea tare, iar în cort se lasă tăcerea. Celelalte fete și mamele lor se uită la mine de parcă aș fi zis ceva urât.

– Nu-ți face griji, fata mea, spune tata, îndoind mânecile caftanului meu portocaliu cu albastru, care se asortează cu al lui. O să vină la vremea ei.”

Photo: Utopia State of Mind

6

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #29 | Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți (vol.1) de Holly Jackson


Foto: pinterest

„… acesta nu mai era doar un proiect. Asta era pentru Sal, pentru Ravi. Pentru adevăr. Putea face asta pentru ei.”

***

„Suntem atât de aproape de asta, Pip! Știm că Sal e nevinovat, știm că cineva i-a înscenat totul și că apoi l-a ucis. Nu te poți opri! Mi-ai jurat. Vrei asta la fel de mult ca mine.”

***

„- Te-ai dichisit ca să vii să mă vezi, sergent? a întrebat Ravi, îmbrăcat într-o cămașă verde în carouri, rezemându-se de tocul ușii din față.
– Nu, am venit direct de la școală, a zis Pip. Și am nevoie de ajutorul tău. Hai, pune-ți ceva în picioare, vii cu mine! a adăugat ea și a bătut din palme.
– Mergem într-o misiune? a întrebat Ravi, dându-se înapoi ca să se încalțe cu niște pantofi sport aruncați pe hol. Ar trebui să iau ochelarii cu vedere nocturnă și steluțele ninja?
– Nu de data asta, a zâmbit ea și a pornit-o pe alee, timp în care Ravi a închis ușa, după care i-a luat-o pe urme.
– Unde mergem?
– Spre casa unde au crescut doi potențiali criminali ai lui Andie, i-a explicat Pip. Unul dintre ei tocmai a ieșit din închisoare pentru comiterea unei vătămări corporale, a adăugat ea simulând ghilimelele cu degetele. Vei fi pavăza mea în timpul discuției cu o persoană suspectă și potențial violentă.
– Pavăză? a întrebat el, ajungând-o în sfârșit din urmă.
– Știi tu, i-a explicat Pip, să mai fie cineva acolo care să-mi audă strigătele de ajutor.”

6

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #28 | Anna și sărutul franțuzesc (#1) de Stephanie Perkins


“So what do I wish for? Something I’m not sure I want? Someone I’m not sure I need? Or someone I know I can’t have? Screw it. Let the fates decide.
I wish for the thing that is best for me.”

Anna

„… pieptul mi se strânge atât de tare, atât de dureros, că nici nu mai pot respira.

Pentru că el e acolo.

E cufundat în lectura unei cărți uriașe, aplecat deasupra ei și complet absorbit. O briză îi ciufulește părul șaten, iar el își roade unghiile. Josh stă ceva mai departe, cu blocul de desen deschis și creionul muncind de zor. Mai sunt câteva alte persoane care se bucură de soare, dar de îndată ce le trec în revistă, le și uit. Din cauza lui.

Mă apuc cu mâna de o masă a unei cafenele din trotuar, ca să nu cad. Clienții se uită la mine alarmați, dar nu-mi pasă. Mă clatin și fac eforturi să respir.

Cum de am putut fi atât de proastă? Cum de am putut să cred chiar și un singur moment că nu eram îndrăgostită de el?

Citește în continuare „Fragmente #28 | Anna și sărutul franțuzesc (#1) de Stephanie Perkins”

Publicat în Fragmente, poezii

Timp | Vero Budea


Totul e pustiu și lipsit de culoare,

ne-am pierdut capacitatea de a fi fericiți.

Încercând să supraviețuim,

uităm să trăim.

Fugim înaintea timpului sau în urma lui

și uităm că timpul înseamnă acum.

Dacă vrem să iertăm, să o facem acum,

dacă vrem să iubim, să o facem acum.

Să facem din lumea noastră

o poveste frumoasă,

s-o pictăm în cele mai profunde culori,

să trăim acum!

Photo: pinterest

2019-08-30_181104

Publicat în Fragmente, poezii

Iubesc | Marina Costa


Iubesc marea,
care, cu unduirile ei,
îmi istorisește aventurile
celor doi frați corăbieri.

 Iubesc pădurea,
care, cu șoaptele frunzeor,
îmi povestește despre haiduci
și căpitani de pandori.

 Iubesc cerul,
care, cu albastru-i infinit,
mă învață să visez,
să-i cuceresc azurul în avânt.

Iubesc pământul,
pentru că trăiesc odată cu el
și dacă nu ar fi existat
cine mi-ar fi deslușit tainele milenare?

Iubirea e religia ce-o predic
și în care cred.
Iubesc tot ce există pe lume.
Nu știu să urăsc. Iubesc.  

2019-08-30_181104

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #27 | Jocul de-a v-ați ascunselea – Em Madara


„- Povestea, spune-mi povestea!
– De-a noastră?
– Aha!
– Beneee…
Rumeg. Mă lansez:
– A fost odată ca niciodată… O zi în care Mojo (meșterul priceput la reparat orice), pisicuța Jojo (cea curioasă) și cățelușul Dojo (cel curajos) au pornit într-o lungă călătorie împreună, ca să găsească cel mai prețios rubin din lume.
– Era mare și prețios! se entuziasmează Boț. Și era greu de găsit!
– Exact! Mojo dorea să-i facă cea mai frumoasă cutie de sticlă, pentru a-l proteja și a-l expune în atelierul său. Jojo voia foarte mult să-l atinga, să-l admire și să-l studieze. Iar Dojo era pregătit să-l apere cu strășnicie de orice hoț ar fi îndrăznit să încerce un furt.
Mă uit la Boț și fac o pauză. Aștept să văd dacă are ceva de adăugat, dar el stă cu ochii mari cât cepele la mine. Citește în continuare „Fragmente #27 | Jocul de-a v-ați ascunselea – Em Madara”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #26 | Pe strada Londra (#2) – Samantha Young


„Eram în toiul lipitului unei coli de tapet, gândindu-mă că le-ar prinde bine o vopsea nouă dulapurilor din bucătărie, când s-a auzit un ciocănit la uşă. Întorcându-mă pe scara mea mobilă, ţinând mâinile ridicate pentru a depărta tapetul de perete, am strigat:
— Cine-i?
— Cam.
Nu. Nu avea să-mi distrugă calmul. Am inspirat adânc şi m-am uitat în spatele meu la ceea ce realizasem deja. Eram la ultima bucată de tapet şi camera deja arăta mai luminoasă şi mai proaspătă.
— Intră!
Am lipit tapetul şi am folosit pensula pentru a netezi capătul acestuia pe perete. Două secunde mai târziu, l-am auzit în spatele meu:
— Ce faci?
Ignorând efectul vocii lui asupra trupului meu, am continuat să lipesc tapetul uşor, verificându-i poziţia înainte de a netezi o altă porţiune.
— Tapetez pereţii.
— Singură? Citește în continuare „Fragmente #26 | Pe strada Londra (#2) – Samantha Young”