Descriere
Când vânătorul de recompense Jack Dakota acceptă să se ocupe de un nou caz, nu crede că va întâmpina vreo dificultate. Tot ce trebuie să facă este să o determine pe femeia care a ieşit din închisoare pe cauţiune să îşi plătească datoria către firma care i-a acordat împrumutul.
Cazul pare cu atât mai simplu cu cât frumoasa femeie nici nu încearcă să se ascundă. Dar Jack va constata în curând că M.J. O’Leary nu este atât de uşor de prins – mai ales că firea ei rebelă şi aprigă o face un adversar pe măsura abilităţilor lui Jack.
În plus, realitatea se dovedeşte a fi cu totul alta faţă de ceea ce credeau la început, când descoperă că, de fapt, amândurora li s-a întins o capcană. Viaţa le este acum ameninţată de doi asasini profesionişti, iar M.J. complică lucrurile când refuză să explice de ce ascunde în geantă un uriaş diamant albastru.
Totul îi spune lui Jack că nu poate avea încredere în această necunoscută care i-a dat viaţa peste cap – totul, în afară de inima lui care a căzut pradă unei pasiuni cum nu a mai cunoscut până atunci.
Gândurile mele
M-a mâncat în cot și iar am pus-o de o provocare marca Prefață de carte & Porția de citit de pe grupul lor de facebook (vă invit să intrați, dacă nu sunteți deja în el). Deși eram în plină sesiune, acest aspect nu m-a oprit; știam că voi pierde mult timp cu învățatul și că sigur nu voi citi prea multe cărți pentru provocare. Dar încă sper să recuperez și să dau gata un număr semnificativ de lecturi pe care le-am cam amânat. Dacă la prima provocare, am făcut parte din echipa fantasy, condusă de Cătălina, luptând cu echipa romance și terminând la egalitate, de data aceasta sunt o albastră de-a Adrianei și trebuie să facem față echipei negre. În ce constă această provocare? Avem de citit cărți care au culoarea respectivă predominantă pe copertă.
Iar prima carte ce mi-a făcut cu ochiul a fost Steaua captivă, al doilea volum al trilogiei Stelele din Mithra a Norei Roberts, o autoare pe care am ajuns să o îndrăgesc. Deși a trecut ceva vreme de când am citit primul volum, mai mult de doi ani chiar, asta nu m-a făcut să uit în mare parte de acțiunea sa. Bailey James, designer de bijuterii, specializată în pietre prețioase, nu stă nicio clipă pe gânduri și are grijă ca două dintre cele trei stele să ajungă la prietenele sale cele mai bune, MJ și Grace, înainte ca frații vitregi să și le însușească și să le vândă pe piața neagră cui oferă mai mult. Își pierde memoria, are asupra sa o geantă plină cu bani și diamantul albastru care reprezintă iubirea, iar nimic din ce are cu ea n-o ajută să-și aducă aminte cine este. Având nevoie disperată de ajutor, ajunge să-l cunoască pe Cade Parrish, detectiv particular, care va face tot ce-i stă în putere să afle adevărul și să o descopere pe ea – îngerul blond ce a „aterizat” pe neașteptate în biroul său.
După cum anunță și descrierea, mai întâi facem cunoștință cu tipul atrăgător, pe numele său Jack Dakota, un vânător de recompense cu simțul dreptății, care își face propriile reguli, pe care tot el le încalcă după bunul plac, fără niciun regret. Niciodată în viața sa nu și-a dorit să fie sub controlul cuiva și să facă lucrurile după voia altora, așa că o pasiune de vechi și adrenalină s-a transformat într-o meserie în toată regula, una care îi face plăcere, indiferent de pericolul ce-l pândește din umbră. Pur și simplu își trăiește viața la intensitate maximă, mai mult în propria mașină, pe drumuri, decât în apartamentul prăfuit.
Lectura ne-o aduce totodată și pe MJ O’Leary, o tipă focoasă, roșcată și cu sânge irlandez în vene, care se ocupă cu administrarea unui bar, pasiune desprinsă din generație în generație în familia ei. Tânăra se trezește cu una dintre stele asupra sa și cu un bilețel în care Bailey o roagă să țină diamantul cu ea tot timpul, ceea ce înseamnă că situația e una dată naibii și că ceva mai mult decât neplăcut s-a întâmplat deja sau urmează să se întâmple. Mai știe și că a treia stea se află la Grace și e foarte posibil ca prietenele sale să fie în pericol, implicit ea.
„… acum era ocupată să îi aplice lovitură după lovitură, scoțând un icnet scurt după fiecare. La început reuși să i le pareze, chestiune deloc ușoară. În mod clar era antrenantă pentru luptă-un mic detaliu pe care Ralph omisese să îl menționeze. Ea sări în poziție ghemuită, gata de un nou atac, iar el o imită.
– Degeaba, n-o să te ajute cu nimic. Nu-i plăcea deloc gândul că trebuia să o doboare la pământ, poate chiar să-i tragă una în bărbia aceea provocatoare și trufașă. Am de gând să te duc la poliție, și aș prefera să o fac fără să te ciufulesc prea tare. Drept răspuns primi un șut în plex pe care și-ar fi dorit să-l admire de undeva de la distanță. Acum însă era prea ocupat să se prăbușească peste o masă. Dumnezeule, era tare.”
Prima întâlnire dintre cele două personaje nu va fi uitată prea ușor. Probabil niciodată. Se va transforma cu siguranță într-o amintire frumoasă, pe care să o spui cu zâmbetul pe buze la bătrânețe nepoților și oricui va dori s-o asculte și să tragă foloase de pe urma ei. Pentru că, să fim sinceri, nu în fiecare zi te trezești acostată de un străin care se oferă să te ajute cu bagajele, dar sfârșești prin a fi asaltată de către acesta în propriul apartament și faci tot ce se poate pentru a-l opri din orice ar încerca asupra ta. Și, deși știi că o s-o pățești sau, cel puțin, așa crezi, inima ta nu se poate opri din a bate cu putere pentru chipeșul atacator care mai mult încearcă să se ferească de loviturile tale și să te țină potolită, ambele acțiuni în același timp, decât să încerce altceva ce te-ar putea răni. Asta nu te împiedică să-l rănești tu pe el, apropo. Unde mai pui faptul că o namilă de om intră peste voi și vă întrerupe jocul de-a șoarecele și pisica, vă aliați ireproșabil în a-l cafti bine de tot și fugiți mâncând pământul de cei care vă urmăresc pentru a vă ucide și pentru a intra în posesia a ceva ce dețineți? Ce să mai! Întâlnirea perfectă sau nebunie curată?! Poate ceva din amândouă?
Iar ceea ce urmează este mai mult decât hilar! Ei bine, asta dacă nu ești chiar tu personajul feminin, fiindcă te asigur, cititorule, că nu mai e așa amuzant să alergați încolo și-ncoace, ascunzându-vă de urmăritori, în timp ce mâinile-ți sunt captive în cătușe, iar neîncrederea partenerului de fugă planează ca un ghimpe în coaste asupra ta. Nici măcar planul de scăpare pe care ți-l faci în toaleta unui local nu te ajută prea mult. Nu face decât să-ți arate că lucrurile au cam luat-o pe arătură, atunci când planul tău prostesc îi atrage pe ucigași și mai aproape de voi. Chestia asta îți bagă frica în oase și te determină să nu mai faci după cum te taie capul, deoarece nu doar tu vei ajunge să o pățești, ci e posibil ca cei dragi ție s-o pățească înaintea ta.
„- E bine atunci. O mușcă de lobul urechii. Pentru că de data asta o s-o iau mai ușor. Știi cum se spune, M.J., cine-i lent și constant câștigă cursa.
– Cred c-am mai auzit vorba asta undeva.
– Ce-ar fi să verificăm? îi sugeră el și o sărută.”
Când Jack descoperă că a fost fraierit de cel care l-a trimis pe o pistă falsă, acesta fiind în cele din urmă ucis cu sânge rece, după cum avea să descopere, și că MJ nu e vinovată de absolut nimic, iar ei doi devin ținta unui nebun ce vrea cu disperare diamantul albastru, amândoi ajung să-și dea voie să se încreadă unul în celălalt și să accepte atracția inevitabilă ce i-a acaparat instantaneu, luptând să se salveze de cel care dorește diamantul cu orice preț.
Paralel cu acest joc al morții, legătura celor doi prinde din ce în ce mai mult contur, simțind la celălalt o recunoaștere parcă dintr-un alt timp. Au senzația aceea ciudată, ca și cum s-ar știi unul pe altul, deși nu s-au mai întâlnit niciodată până acum. Iar steaua ce planează asupra lor le amplifică simțurile, făcându-i parte la un sentiment mai presus de atracție, un sentiment ce va pune stăpânire pe ei și le va oferi speranță.
„Porni spre ea, zări licărirea de pe obrazul ei și încremeni, de parcă s-ar fi izbit de un perete de sticlă. – Ce faci? Plângi? O spusese pe un ton acuzator, cu o voce încărcată de teroare abjectă. […] Vreau să încetezi. Imediat. Vorbesc serios. Nu te ajută cu nimic să te smiorcăi. Și cu siguranță nici pe el nu-l ajuta cu nimic. Îl îngrozea, îl făcea să se simtă prost, neputincios și enervat. […] – Plec, M.J. Mârâi spre ea și se întoarse spre ușă. Mă duc să beau ceva și să fac un duș. După ce te liniștești, o să vedem ce facem mai departe.
– Atunci, pleacă. Du-te.
Merse până în prag, apoi se întoarse pe călcâie, înjurând ca la ușa cortului.
– Nu-mi trebuie așa ceva, bombăni el.
N-avea nici cea mai vagă idee cum să procedeze cu o femeie care plângea, mai ales că era o femeie puternică, ajunsă la capătul puterilor. Înjură din nou și o luă în brațe, strângând-o la pieptul lui. Continuă să înjure și atunci când o luă pe sus și se așeză cu ea în brațe într-un fotoliu mare.
– Termină, te rog. O sărută pe tâmplă. Te rog. Mă termini psihic.”
Obișnuită să aibă mereu controlul asupra situației, MJ nu credea că va ajunge într-una căreia să nu reușească să-i facă față prea bine, așa cum se întâmpla în aceste momente. Încăpățânată și cu o mândrie imensă, mai mereu a crezut că se poate descurca singură în orice împrejurare, dar, cumva, Jack a reușit să spulbere zidul ce o înconjura și să pătrundă dincolo de rămășițele lui, ceea ce a determinat-o să-i accepte ajutorul fără să mârâie… prea mult.
Același lucru l-am putea spune și despre Dakota. Cine se aseamănă, se adună. După cum am descoperit, răbdarea nu mai este punctul lui forte de când a dat peste MJ care, pur și simplu, îl scoate din minți mai mult decât orice pe lume. Însă asta nu-l oprește să nu mai se simtă atras de ea, ci din contră, îl îndeamnă să stea și mai mult prin preajma ei. Dacă la început, picioarele lungi, părul roșcat și atitudinea bătăioasă au fost cele care l-au ademenit în plasă, recunoașterea ei ca suflet al său îl face al naibii de sentimental, deși cu greu ar mărturisi unul dintre ei așa ceva. Amândoi sunt oameni de acțiune, ce adoră distracția și glumele bune, iar apropierea de altcineva trebuie să merite cu adevărat atenția lor, pentru a spune direct ce simt.
Asemenea prietenei sale Bailey, și MJ are vise legate de diamantul său (cunoașterea) și de un bărbat căreia îi e destinată, așa cum pare că îi este și el ei. Sufletul și subconștientul îl recunosc ca fiind Jack, cel puțin la înfățișare. Acesta apare ca un cavaler pe calul său, pregătit să o salveze pe domniță de pericolul ce o pândește din întuneric sub forma unui șarpe cu ochi de om. Ar putea fi într-adevăr Jack, bărbatul din vis? Sau să fie de vină oboseala și fuga asta continuă cele care-i induc aceste vise îngrozitoare și atât de reale?
„- Era doar o misiune nenorocită.
– Nu ți-a cerut nimeni să o tratezi altfel.
Își miji ochii și făcu un pas provocator spre ea.
– Da, dar e altfel.
– Da. Își coborî mâinile și își semeți bărbia. Și ce-ai de gând să faci?
– O să mă mai gândesc. Se duse la comodă, luă diamantul și-l puse la loc. Am crezut că de vină au fost doar circumstanțele, dar nu e așa. Se întoarse și îi studie chipul. S-ar fi întâmplat oricum.
Inima ei își încetini ritmul.
– Așa cred și eu.
– Bine. Dădu scurt din cap și-și propti picioarele în podea. Tu prima.
– O-o! Se strâmbă pentru prima dată de când deschisese el ușa de la baie. Ba tu.
– Fir-ar!
Își băgă o mână prin părul ud și se simți ca ultimul fraier. Bine, bine, mormăi el, deși ea nu mai comentase nimic, ci aștepta răbdătoare. Își simțea toate terminațiile nervoase și mușchii încordați la maximum, dar o privi drept în ochi.
– Te iubesc.
Răspunsul ei a fost înlocuit de un hohot de râs care îl făcu să scrâșnească din dinți până îi zvâcni un mușchi.
– Dacă-ți imaginezi că poți să-ți bați joc de mine, dulceață, te sfătuiesc să te mai gândești.
– Scuze, zise ea și mai pufni o dată în râs. Dar mi-ai zis-o atât de încrâncenat și cu capsa pusă… Inima mi-a tresăltat de atâta romantism.
– Doar nu vrei să ți-o zic cântând…
– Poate mai târziu. Râse din nou, iar sunetul acesta de încântare se revărsă din toată ființa ei și umplu camera. De data asta te iert. Și eu te iubesc. Acum este mai bine?”
Față de primul volum (unde romantismul era mai accentuat), acesta mi-a plăcut ceva mai mult, datorită dinamismului și a acțiunii alerte ce izvorăsc dintre paginile ce zboară rapid. Stilul autoarei este cât se poate de cursiv și ușor de străbătut, nedându-ți șansa de a lăsa cartea din mână. Ne bucurăm de atracția stârnită între personaje, o atracție ce are un impact răsunător asupra caracterelor puternice și încăpățânate ce se luptă să stea departe unul de celălalt. Ironia și cinismul sunt prezente la fiecare pas. Chiar și când încearcă să fie romantici (ceva total necaracteristic lor), nu se pot abține să nu râdă unul de altul atunci când situația o cere. Sunt adorabili! :))
Nota mea: 5/5
Praf de stele 