Publicat în Apariţii

Herg Benet: primele cărți pe 2017!


Prima carte din 2017 de la Herg Benet, Război civil de Ștefan Bolea!

coperta-razboi_civil-ed2

Prima carte din Herg Benet Passport o puteți găsi deja pe site-ul editurii – Fata cea bună de Mary Kubica.

Coperta-Fata-Cea-Buna-Mary-Kubica.jpg

capture-20161017-044417

Reclame
Publicat în Apariţii

Lansare de carte: „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu


Lansare-Alina-Pavelescu-Cismigiu.jpg

Sâmbătă, 4 martie, Editura Herg Benet și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită la lansarea romanului „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu. Evenimentul va avea loc de la ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.

Alături de autoare, vor vorbi despre carte Ana Barton și Cristian Pătrășconiu, iar moderator va fi Alexandru Voicescu.

Romanul „Moștenirea babei Stoltz – psihanaliza unei secretare de primărie” a apărut la Editura Herg Benet, în colecția Radical din 7, și este debutul scriitoarei Alina Pavelescu.

În mijlocul Bărăganului, viața are propriile reguli, căpătate de întreaga suflare a satului prin ani și ani de obiceiuri, mai mult sau mai puțin potrivite unui trai liniștit, așezat pe făgașul istoriei și al credinței. Însă când secretara primăriei se îndrăgostește, lucrurile nu pot rămâne la fel, desigur. Pornită pe un drum al schimbării, ea întâlnește pe bătrâna Stoltz, deținătoarea unui număr impresionant de acareturi ancestrale, ca orice babă la casa ei, dar și de miraculoase soluții pentru o întrebare fundamentală: ce rost poartă sufletul omului?

„Cartea de debut a Alinei Pavelescu transformă debutul într-o mai mult decât frumoasă realizare personală a autoarei. […] Psihanaliza, autopsihanaliza e miezul acțiunii; deci, aparent, n-ar trebui să avem de-a face cu foarte multă acțiune, ci doar cu lungi, prea lungi dialoguri cu Sinele, în speranța unei prea bune îndreptări; să citești și să nu crezi – nimic din toate acestea! Ironia devine cu adevărat o armă de foc în mâinile scriitoarei Alina Pavelescu, autoironia vine și ea la pachet, dimpreună cu realismul mult prea bine concretizat în fapte pline de ridicol.” (Bookhub.ro)

„Visele oamenilor au oase de sticlă, atât de fragile, încât adeseori nici înşişi visătorii nu au curajul să şi le pipăie, atât de transparente, încât, atunci când le visezi, nu pe ele le vezi, ci doar pe tine prin ele. Dar hultanii, cei consacraţi şi cei în devenire, reuşesc întotdeauna să prăduiască visele altora. Le dau obsesiv târcoale, nu pentru că i-ar interesa cum arată scheletul transparent al viselor, nici pentru că, atunci când rămân singure, visele se aprind şi îşi strigă pe nume stăpânii rătăciţi, nici măcar dintr-o poftă sadică, fiindcă le-ar plăcea sunetul cristalin al osului de vis fărâmat, ci, pur şi simplu, pentru că orice carieră de hultan are nevoie de o cauză fondatoare. Chiar dacă n-au învăţat-o nicăieri – n-am auzit să existe vreo şcoală care dă doctorate în hultanism, asta e mai degrabă o vocaţie, hultanul e artist în felul lui – ei ştiu din instinct că la fundaţia oricărei opere din lumea noastră, fie şi a uneia mediocre, trebuie să îngropi un vis.”

*

Alina Pavelescu s-a născut pe la 19…, în mitologica mahala Giuleşti, unde mai trăieşte şi în zilele noastre. Ca profesie declarată, e arhivistă, adică o creatură suficient de exotică încât să i se poată ierta toate extravaganţele. În vieţile ei anterioare, a trecut prin diverse rătăciri, în urma cărora s-a ales cu un doctorat în ştiinţe politice, luat de la Paris. Din păcate, nevindecabil.

Sus-numita nu ştie dacă va reuşi vreodată să devină scriitoare, dar asta nu o împiedică să rămână o încăpăţânată cititoare de literatură. Până în prezent, singurele sale încercări de a ieşi în spaţiul public cu literatura proprie au fost textele de pe blogul savonarolawho (de care între timp s-a plictisit). Nu posedă opere de sertar, preferă să le trăiască. Nu deţine averi personale, cu excepţia unui bărbat, a unui căţel şi a unei armate de pisici indiscrete.

Pentru edificare, listăm aici singurele asemănări dintre ea şi naratoarea din romanul său: fumează mult, îi plac maidanezii şi obişnuieşte să gândească neîntrebată.

capture-20161017-044417

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #6 – Marcica Belearta


14192757_1246728465371654_7161130289452419747_n.jpg

Gamer, killer, lover, smoker, joker.


1. Descrie-ne, în câteva cuvinte, cine este omul Marcica Belearta.

Omul Marcica Belearta îi tot omul Florescu Ioana-Laura, da omu ăla care vorbește prostii și scuipă pe stradă.

2. De când ai început să scrii și ce te-a influențat pe această cale?

De când am divorțat și am un prieten cam bolund și stau cu bunica. Și de când m-am îmbolnăvit, că trebuia să scot pe-o parte ura față de sistem.

3. De ce poezii?

Mi-i mai ușor, că-s scurte și-mi vin pe loc. Pac, pac, dac, vârcolac. You know?

4. Ai încercat și proză? Dacă da, despre ce ai scris?

Am încercat prin clasa a 12-a, da am scris ceva atâta de nașpa, că până și profa de română -care mă iubea- mi-o zis STAI JOS.

15895281_1371560322888467_4438332823141470327_n.jpg

5. Împărtășește cu noi câteva rânduri din ce ai scris ultima dată.

Da sigur. Îi o poveste despre cum bunica îi super iubitoare de flori. Și îi și despre boala mea, cu cârcei, pitici.

Într-o bună dimineață
Pe-o tulpină de cârcel
M-am trezit cam amorțită
Și-am ginit un ghiocel.

M-am uitat cu ochiu rău
De s-o speriat bunica
O zvârlit și ghiocelu
Și ciorbica și pisica.

6. Cum s-a născut „Poezii pentru văduve”? Și ce înseamnă pentru tine?

Păi am zis. Îi ceva cu care mă defulez când mă enervează o pată de cafea sau pătura că stă strâmbă. Sau bunica că face borș de lobodă când îs io-n cură.  De aia i-am dat Alzheimer în poezii,  că poate mai uită din rețete :))

7. Planuri pentru un nou volum de poezii?

Băi, am 100 de planuri. Am încă un volum plin de văduve, da am și unul cu poezii în engleză. Mă fascinează Tim Burton.

8. Autorul preferat din toate timpurile? De ce?

Ionel Teodoreanu.
Pentru căăă… Fata din Zlataust… s-a cam îndulcit la… trust.

9. Ce fel de cărți citești?

Horrors, mostly. Da și absolut tot ce-I de citit și-mi pică-n mână, când îs la WC la gagiu-miu.

15590601_1351701604874339_4698765121629053311_n.jpg

10. Ce altceva te mai pasionează?

Jocurile, filmele și serialele. Am jucat toate jocurile, am văzut toate filmele și serialele.
Și oamenii. Mă pasionează oamenii.

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația! Câteva gânduri pentru cititorii blogului?

Eu mulțumesc. Gânduri… Hmmm. Faceți ca mine… dacă vă vine.

Cartea Marcicăi o puteți comanda de aici.

capture-20170630-084158

Publicat în Reviews

„Camere de hotel” de Anda Docea (recenzie)


16923317_1324971560879531_1830041587_n

Descriere

Viaţa ne ordonează relaţiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele însemnând un alt loc din suflet. Intrăm în el cu o geantă de mărime medie, conţinând nimic mai mult decât ce e nevoie, cu freamăt de nou şi chef de viaţă, ca şi când suntem primii oaspeţi şi nimeni n-a mai dormit acolo vreodată. Ca şi când ni s-a predat, la cheie, un palat pe care îl putem decora după propriul gust. Şi începem să o facem. Ne zugrăvim amintirile, ne transformăm visele în ornamente perfect asortate, împrăştiem în aer parfum de altă poveste, alt om, alt loc. Şi rămânem, rămânem o vreme.

Gândurile mele

„Oamenii nu ştiu niciodată cine sunt, ştiu doar să spună ce fac, ați observat?”

Hotărâtă să iau o pauză de la învățatul pentru sesiune, imediat după unul dintre examene m-am trezit în fața bibliotecii, gata să o iau cu asalt. Am întins mâna spre prima carte ce mi-a sărit în ochi și aia a fost. Camere de hotel. Anda Docea. Deși coperta nu era una chiar pe gustul meu, titlul suna destul de fain pentru a nu alege altceva. Speram ca lectura acestui volum să mă scoată din starea mult prea solicitată în care mă aflam și să mă facă să respir și altceva, nu doar fizică și chimie.

Și nu puteam alege mai bine! Cartea Andei a reușit să îmi invadeze mintea, impregnându-se în fiecare cotlon al acesteia, ceea ce a fost mai mult decât puteam cere.

„În viaţă, ca şi în iubire, nu există scurtături spre ceea ce ne dorim. Putem alege însă să construim cu grijă, atenţi la detalii, nerepetând greşelile şi, mai ales, bazându-ne în primul rând pe noi înşine. Singurii care suntem ceea ce pretindem a fi. În faţa sufletului nostru nu e nevoie să purtăm nici o mască.”

Lectura a decurs atât de sincer și de curat, încât, pe tot parcursul ei, a fost ca și cum aș fi avut-o pe autoare chiar în fața mea. Deși eu eram cea care citea, aveam impresia că, de fapt, ascultam total fascinată tot ce Anda îmi împărtășea numai mie, atrăgându-mă, într-un mod cât se poate de subtil, în jocul său de cuvinte.

„Până la urmă, nu există cadou mai bun pentru o fată decât acela ca un bărbat care îi traversează viața să o facă, pe alocuri, fericită.”

Camere de hotel este ca un amalgam de stări și emoții intense, de fiori și trăiri, de povestioare cu și despre viață, acestea fiind împărțite în patru părți, iar fiecare parte este dedicată uneia dintre „camerele” bine ferecate ale inimii. Textele sunt scurte și scrise într-o manieră simplistă, pe înțelesul tuturor, îndemnându-te să te pierzi, fără să vrei, în cuvinte și să dai pagină după pagină, cu gândul că o altă povestioară își așteaptă cuminte rândul. Poate că n-o să te identifici chiar cu toate, dar sigur anumite rânduri o să-ți atragă atenția și o să te facă să le recitești ori de câte ori o să ai nevoie.

„Uneori mergi înainte nu pentru că eşti curajos, şi visător, şi motivat, ci pentru că nu mai ai la ce să te întorci. N-ai cum, ce ştiai tu nu mai e acolo. Iar zborul în sus nu e decât o consecință aproape mecanică a fricii stăruitoare de cădere. Până la stele.”

Atunci când simți că ceva nu mai merge, că nu mai ai stare, că vrei să spargi ceva, că nu mai poți și că în orice moment vei ceda, pune mâna pe această carte și citește-o. Citește-o și lasă-te prins în atmosfera atât de personală și de caldă indusă de autoare. Încearcă să uiți, pentru câteva clipe, de ceea ce te apasă și lasă-ți sufletul să „asculte” un alt suflet.

O mărturisire sinceră despre viață, despre a te ridica după ce te-ai împiedicat de un vis mai răzleț, despre iubiri pierdute și prietenii uitate, despre adevăruri pe la spate și minciuni pe față, despre măști cu zâmbet și lacrimi apuse, despre amintiri și poze fără culoare, despre momente de neuitat și timp trecut, despre prezent și viitor, despre emoții și sentimente, despre suflet pentru suflet și despre oameni. 

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc, Herg Benet, pentru oferirea acestui exemplar! ^_^

Cartea o puteți achiziționa de aici.

74860_169257519770573_7813986_n

capture-20160928-044054

Publicat în Fragmente

Fragmente #8 | Camere de hotel – Anda Docea


78ef82e77a9b5409ff4e2655e733e55b

„Un optimist ar fi de părere că, pentru două persoane menite să rămână împreună, destinul va găsi mereu o cale. Eu însă cred că sincronizarea e totul. Că trebuie să vorbeşti, să te mişti, să fii atent, să nu scapi momentul. Se duce şi povestea odată cu el, ca nisipul printre degete. Iar viața nu devine altceva decât o succesiune de vorbe rămase nerostite şi de fapte uitate nefăcute.”

„Nu mai pot privi spre nimeni cu stele-n ochi. Şi cred că am greşit, nu demult, când am afirmat că s-au schimbat doar cifrele care-mi compun vârsta, nu şi eu. Schimbarea (sau vârsta) din mine se simte în fiecare zi.”

„Se mai întâmplă uneori să vrei să strângi pe cineva în brațe. Dar lucrurile merg mai rar aşa cum vrem, când vrem, şi atunci, de regulă, trebuie să fii un pic ingenios şi să ai multă răbdare. La un moment dat vine şi ziua, seara, ora în care, preț de câteva clipe, ştii cu siguranță că niciun fel de schimbare de program, trafic aglomerat, lift blocat, ploaie, vânt, nici măcar zăpezile de pe Kilimanjaro nu vor mai sta între voi. Că vine. La tine.”

„Cred că viața îți poate oferi surprize care să arunce în fundal, cu dispreț, orice film şi mai cred şi că, în ciuda rădăcinilor puternice, poți găsi aripi pentru vise. Iar senzația dată de zborul înalt te va face mereu să zâmbeşti, ca omul sigur că magia există.”

„Nu uita: oamenii care te iubesc necondiționat sunt puțini şi muritori, dacă îți iroseşti energia şi timpul încercând să faci nişte străini „să simtă“, când ei nu sunt dispuşi la asta, te vei trezi pe la jumătatea vieții (sau mai târziu) că n-ai pus nimic în locul celor care nu mai sunt. Ai fost prea ocupat să te risipeşti, să dai de la tine, din tine.”

„Nu cred că-i rău să avem, ca oameni, dovada că, sufleteşte, devenim uneori capabili să dăm pe dinafară de fericire. Atâta vreme cât suntem conştienți că un combustibil care să mențină prea-plinul etern nu va fi inventat vreodată.”

8

Publicat în Apariţii

Editura Corint: „Sultana KÖSEM” de Aslî Eke


Sultana Kosem.jpg

Eroina serialului de succes Kösem, acum personaj într-un roman plin de intrigi și taine ca un harem de odinioară

Astăzi, 20 februarie, Editura Corint a lansat pe piață romanul istoric Sultana Kösem de Aslî Eke, o incursiune captivantă în viața plină de taine a sultanelor și cadânelor din haremul Palatului Topkapî, din secolul al XVII-lea.

Sultana Kosem este un roman plin de suspans și romantism, o poveste de dragoste care împletește inocența tinerei sultane cu impulsivitatea și autoritatea soțului, sultanul Ahmed I.

Demnă urmașă a sultanei Hürrem, Kösem devine, dintr-o sclavă grecoaică, pe nume Anastasia, una dintre sultanele cele mai puternice ale Imperiului Otoman, marea iubire a sultanului Ahmed I.

Sultana Kösem rămâne un personaj fascinant, o femeie puternică, fiind una dintre figurile emblematice din perioada cunoscută, în istoria Imperiului Otoman, drept Sultanatul femeilor.

Despre autoare:

Născută la 1 decembrie 1993 la Ankara, Aslî Eke a început să scrie de la o vârstă fragedă. Este atrasă de filosofie, politică şi istoria otomană. Când a scris romanul, Aslî Eke avea 14 ani. Aceeași vârstă ca Anastasia, viitoarea sultană Kösem, când a fost adusă la Istanbul și închisă în harem.

Prima sursă de inspiraţie au reprezentat-o toate scrierile despre sultana Kösem care au ieşit din mâna scriitorului Reşad Ekrem Koçu. Chiar ea a recunoscut că, atunci când a început să scrie romanul, a folosit foarte mulţi termeni din limba otomană, pentru că fusese foarte impresionată de limbajul lui Koçu… Aslî povesteşte într-un asemenea mod, încât îţi dai seama că, în timp ce scria romanul, ea a și acumulat noi cunoștințe de istorie și civilizație, dar s-a și maturizat.

Despre Grupul Editorial Corint:

Grupul Editorial Corint reunește editurile Leda, Corint, Corint Junior și Corint Educațional, precum și compania Corint Logistic.

De peste 20 de ani, editurile din cadrul Grupului Editorial Corint oferă cele mai de încredere manuale școlare, auxiliare didactice și lucrări științifice, cele mai pasionante romane și cele mai atrăgătoare cărțipentru copii și adolescenți.

Editura Corint publică în principal lucrări de non-ficțiune, colecția Corint Istorie devenind, la scurt timp de la lansare, un reper atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru publicul larg.

capture-20161017-044417

Publicat în Stories

Să fie azi (II)


68747470733a2f2f73332e616d617a6f6e6177732e636f6d2f776174747061642d6d656469612d736572766963652f53746f7279496d6167652f76623977446d43644471784d51773d3d2d34362e31343939663737333338326436656434323435373436

– Jake!

Privesc surprinsă la bărbatul din fața mea, neputând să nu observ aceeași stare care-i traversează chipul când mă vede. N-a durat mai mult de o fracțiune de secundă, șocul fiind înlocuit rapid de rânjetul său diavolesc care îmi plăcea și mă enerva în aceeași măsură.

Mi-a spus că va lucra toată ziua, iar acum se află aici. De ce m-a mințit?

Trebuie să-l fac să plece cumva. Dacă-l vede Colin, o să iasă urât. Din nou. Cei doi nu s-au înțeles din prima clipă în care s-au cunoscut, ceea ce mă distruge lent pe interior. Simt că nu voi mai avea nicio șansă să-l descos de ceea ce-l apasă în ultima vreme pe prietenul meu, dacă el ne va acompania.

E doar vina mea. L-am neglijat și m-am dedicat total relației cu cel ce-mi ocupa fiecare parte din minte și inimă, încât nu mai aveam timp pentru nimeni.

– Iubito!

Ceva din postura sa dominatoare îmi trimitea fiori reci pe șira spinării, ceea ce mi se părea ridicol după atâtea luni de relație. La început, asta era ceva ce mă atrăgea la el, ajungând să-l iubesc pe de-a-ntregul, dar, acum, teama își făcea prezența în mine din ce în ce mai des.

Ceva s-a schimbat. El s-a schimbat, iar eu nu am fost în stare să văd mai departe de acea fațadă atent construită, pe care mi-o arunca nonșalant în față. Toți m-au avertizat, dar nu i-am luat în seamă. Am crezut că doar trece prin niște pase proaste, dar se pare că m-am înșelat.

Nu am crezut în ceea ce mă avertizau.

Nu am crezut în prietenul meu cel mai bun.

– Ce cauți aici? Parcă lucrai. Toată ziua, am specificat, în tonul meu simțindu-se o provocare, ceea ce nu i-a picat prea bine. Nu aveam de gând să mai las de la mine. Dacă voia ca relația noastră să meargă, trebuia să facă și el niște pași, nu numai eu.

– Am avut o întâlnire de afaceri, pisicuțo. Tocmai ce terminasem și mă îndreptam spre birou, răspunse dându-mi o șuviță de păr după ureche. Tu ce faci?

– Niciodată nu ți-a plăcut acest local și, cu siguranță, nu e demn de vreuna din întâlnirile tale de afaceri, declar ironic, fiind hotărâtă să nu-i mai accept scuzele jalnice.

– Partenerii mei l-au ales și n-am avut încotro. Ce-i cu toate înțepăturile astea? Furia din el încerca să preia frâiele, dorind să mă intimideze. Dar n-aveam de gând să-i permit asta.

– Cu cine?

– M-am ocupat de afaceri, pisicuță! De câte ori vrei să-ți repet, ca să-ți intre în căpșorul ăla mic și sec?

Nu putea să nu-mi distragă atenția accentul pus pe „pisicuță”. Cum naiba am acceptat să mă numească astfel? O zice de parcă nu aș fi în stare de nimic singură și că tot ce trebuie să fac, este să-l las pe el să domine fiecare aspect al așa-zisei noastre relații, pe care o întreprindem împreună.

Simt că n-am stare și că, în orice moment, o să clachez și o să-i fac o scenă de toată frumusețea. Deși aproape că i-a reușit, nu poate să mai facă ce vrea din mine. Am și eu demnitatea mea!

– S-a terminat.

O ușurare, cum n-am mai cunoscut până acum, pune monopol pe mine. Credeam că el este tot ce-mi trebuia în viață, dar mă bucur enorm că m-am înșelat. Chiar dacă prea târziu.

– Poftim!?

Nu el este cel de care am nevoie. Nu știu de ce, dar simt că, ceea ce am eu nevoie, este mult mai aproape decât am crezut.

– Ai auzit chiar foarte bine. S-a terminat, Jake.

Îi observ buzele cum vor să spună ceva, dar nu-l aud, continuând să vorbesc. Voiam să știe tot ce mă măcinase în ultima vreme. Nu mai doream să tac și să mă consum pentru ceva ce n-o să meargă nicicând.

– Tu n-ai fost niciodată al meu! Mă amăgeai că mă iubești, când, de fapt, tu nu aveai ochi doar pentru mine, ci pentru întreaga populație feminină. Ți-am oferit o a doua șansă, dar ai dat și cu ea de pământ! Glasul meu începea să prindă putere cu fiecare cuvânt ce-mi ieșea pe gură.

Îl vedeam stând împietrit în fața mea, dar nu-mi mai păsa. Absolut deloc.

– Nici nu ai tupeul să te prefaci că măcar îți pasă de cât de mult m-ai rănit!

– Iubito, te rog, nu…

– Nu vreau să te mai aud! De azi înainte, fiecare își vede de viața lui.

– Imbecilul ăla de prieten al tău te-a instigat împotriva mea, nu? Știam că trebuia să-l înlătur din calea mea de la început, deși nu părea că ar fi fost în stare de prea multe. Recunosc, l-am subestimat. Dar o să mi-o plătească. Să nu crezi că vei putea scăpa de mine, pisicuță.

Nu-mi pot stăpâni tremurul ce mi-a acaparat trupul, gândindu-mă la cât de tare m-am înșelat în privința nemernicului din fața mea. Cum am putut să fiu atât de idioată? De ce am ignorat ceea ce alții au văzut la el încă de la început?

– Ți-a mărturisit sentimentele sale și acum alergi la el să te apere? Spune-mi!

– Cum?

– Mica și naiva Sam. În unele privințe, chiar te duce căpățâna, iar, în altele, ești total paralelă. Dobitocul ăla te iubește și tu ești singura care nu a fost în stare să vadă asta.

– Nu se poate… nu are cum să… Colin nu…

Mă smuci spre el, imobilinzându-mi mâinile cu ale sale.

– De la cine ți-e aproape, te aștepți cel mai puțin, fetițo.

Și mă sărută. Apăsat. Violent. Cu furie.

Nu-mi oferea nicio șansă de a scăpa din strânsoarea sa, rânjind de neputința mea de a mă zbate să ies. După câteva clipe, se desprinse răsuflând amândoi greoi, șoptindu-mi că nu se termină aici.

– Ești a mea!

Îmi dădu drumul, aproape împiedicându-mă în propriile picioare. Zâmbetul răutăcios nu-i dispăru de pe buze, nici atunci când se întoarse spre intrare. Dimpotrivă, acesta se mări și mai mult, semănând cu ceva demonic.

Îmi întorc privirea năucită spre direcția în care privește, descoperindu-l pe Colin foarte aproape de noi. O expresie rănită îi traversă chipul, dar fu rapid înlocuită de dezamăgire, furie și încă ceva ce nu puteam să deslușesc. Toate aceste emoții erau îndreptate spre mine. Nu mă puteam stăpâni să nu fac un pas înapoi, când ceva sălbatic îi sclipi în ochi.

– Colin…

– Eu am plecat, iubito. Vă las să discutați, rânji acesta la noi.

Dori să mă sărute, dar i-am întors obrazul. Se încruntă la mine și se duse în fața prietenului meu, șoptindu-i ceva doar de ei știut. Expresia de pe fața lui Colin se schimbă într-una impasibilă.

Simțeam cum ochii mă înțeapă, lacrimile încercând să scape din sălașul lor. Nu era nimic nou în asta. În ultima vreme, am plâns pentru o viață întreagă. Pur și simplu, nu mă puteam controla. Îl priveam pe prietenul meu și mă întrebam cum de nu mi-am dat seama că el… Nu puteam nici să pronunț cuvintele.

– Îmi pare rău, mă trezesc spunând. Colin, n-am știut că tu…

– Nu mai contează acum. Ești a lui.

Se întoarce pe călcâie și pleacă. Nu știu de ce, dar aveam impresia că n-aveam să-l mai văd vreodată, dacă-l voi lăsa.

– Stai! Alerg spre el, oprindu-l. Nu sunt a lui! îi strig în față.

Se smucește, eliberându-și brațul pe care i-l strângeam cu disperare. Dă să spună ceva, dar nu-l las. Vreau să vorbesc. Vreau să mă audă. Îmi întoarce spatele și începe să se deplaseze cât mai departe de mine.

– Te rog, ascultă-mă! țip după el. Am fost o proastă și nu mi-e rușine să recunosc. N-am fost în stare să văd ceea ce toată lumea vedea, complăcându-mă într-o relație care mă distrugea.

Câțiva adolescenți se opriseră să se holbeze la mine, dar el se îndepărta tot mai mult.

– E doar vina mea și îmi pare rău că am ajuns așa. Am crezut că-l iubesc! L-am crezut pe el, când voi știați care e adevărul. Am fost atât de oarbă, scâncesc neputincioasă. Nu-mi voi găsi scuze pentru asta. Sunt doar un simplu om și îmi dau seama că am greșit. Te rog, doar nu pleca. N-aș rezista, dacă te-aș pierde și pe tine, șoptesc îndurerată.

L-am rănit și era numai vina mea. Dacă nu mă va ierta niciodată?

M-am întors și am alergat în cealaltă direcție, cu gândul de a mă duce acasă, departe de orașul ăsta. Departe de tot ce mă rănea.

~~~

Știa că trebuia să stea departe de ea pentru o vreme, dar inima, fir-ar ea să fie, nu-l lăsa. Se întoarse înapoi, observând-o alergând în sens opus. Cât mai departe de el.

Știa unde se ducea. Mereu fugea acasă, când dădea de necaz.

~~~

Trenul se puse în mișcare. Un tânăr își zărise prietena plângând într-unul dintre vagoane. O strigă pe nume, în timp ce alerga spre ea. Dar fata nu-l auzi nici de data asta.

Prima parte.

Publicat în Stories

Miracol (#4) – Dragostea plutește în aer


1dc8465806df1079c44f0370ab11efdf

David’s POV

Călcam ușor stratul de zăpadă ce se așternea, ca o pătură albă și pufoasă, înaintea mea. Pierdusem numărătoarea la drumul pe care îl parcurgeam pentru a nu știu câta oară spre lacul înghețat. Șirul nesfârșit de castani, ce străbăteau de-o parte și de alta cărarea din pietre, păreau astăzi și mai semeți decât de obicei, de parcă fulgii imenși ce se opreau pe crengile lor groase, adunându-se la zăpada deja depusă, nu aveau să-i facă să-și plece frunțile prea curând. Rezistau stoic în fața schimbării de vreme, chiar și după atâta vreme.

Totuși, ceva nu era la locul lui azi. Ca și cum un străin s-ar fi strecurat în peisajul strălucitor dinaintea ochilor mei, doar pentru a-și imprima ființa într-un loc ce nu-i aparținea.

Mă las ușor în fund și privesc cu mare atenție în jurul meu, pregătit să găsesc ceva care să mă ducă mai aproape de Miracol. Simțeam că, de data asta, o să dau peste mănușa rămasă. Aceasta era singura cale ce ducea spre lac, de care eram foarte sigur, așa că nu avea unde să mai „piardă” mănușa accidental.

Pierdut în albul ce pare să-mi ia ochii de la orice tentativă de a găsi ceva, mă întreb dacă nu cumva m-am înșelat și că instinctul meu începe s-o cam dea în bară. Nu trebuie să-mi pierd speranța.

Mă las în genunchi și merg puțin de-a bușilea, o activitate ce nu prea îmi plăcea să o fac atunci când eram mic. Ce ironie! Dar se pare că acum mă ajută. La doar câțiva metri mai în față, la dreapta mea, o fâșie roșie se întrezărea de sub zăpadă…

Între timp…

– Nu credeți că a trecut destul de mult timp, de când David trebuia să ajungă aici? întrebă Damian cel făr’ de stare. Se presupune că vrea să devină detectiv. Cum va reuși el să facă asta, dacă abia de își găsește propriul câine? Scuze, Miracol, aruncă rapid niște cuvinte spre patrupedul ce-l mârâi.

– Fiule, ai mai multă încredere în fratele tău. Sigur va ajunge din clipă în clipă. Niciun caz nu se rezolvă așa de repede, oricât de banal ar părea.

– Damian, am să-ți tăbăcesc fundul, dacă te mai plângi atât. Tu ai venit cu ideea asta sublimă, așa că suportă! îi replică Dede, fiind pusă pe harță.

– Surioară, nu și tu! Cu cine ții? Cu mucosul ăla sau cu maturul intelectual de aici? întrebă, arătându-se la final pe el.

– Văd doar un alt țânc aici. Probabil, pe cel mai mare din lume.

– Eu nu sunt un țânc! Țânc am putea să-l numim pe cel din burta ta imensă!

– Poftim!? Mă faci cumva grasă?

– Nu eu. Natura!

– Când te-oi prinde…

– Nu prea ai cum în starea asta, începu să hohotească acesta, dar aproape se înecă, atunci când soră-sa îl plesni peste ceafă.

– Pentru numele lui Dumnezeu, sunteți oameni în toată firea. Nu mai aveți cinci ani! îi potoli imediat doamna Stwood.

– Da, mamă, răspunseră cei doi în cor, în timp ce-și întoarseră spatele unul la altul.

– Iubito, vino aici, se auzi pentru prima dată glasul lui Aiden.

Dede se lăsă moale în brațele brunetului, încântată să-i simtă căldura și inima bătând în tandem cu a ei. Se ghemui la pieptul său și-l îmbrățișă la rândul ei, în așa fel încât bebele să fie la mijloc. Întotdeauna.

– Vreau să țin și eu pe cineva în brațe! declară Damian bosumflat.

– Atunci sun-o! îl îndemnă cumnatul său, făcându-i cu ochiul și obținând în schimb o încruntătură.

– Nu am pe cine să sun.

– Ba sigur că ai, interveni Dede. Poate și ea…

– …vrea să fie ținută în brațe, se auzi continuarea din spatele lor.

– Rae… șopti tânărul nedumerit, uimit și fascinat în aceeași măsură.

– Bună, Damian. Mă bucur să văd că te simți… îmbrățișabil, chicoti fata.

Acesta își duse o mână la ceafă, încercând să-și înăbușe emoțiile ce doreau să-i explodeze în interior, colorându-i apoi obrajii. Nu se mai simțise atât de rușinat de la grădiniță, când dorise să-i mărturisească învățătoarei că o place.

Și, acum, se întâmpla din nou. Stinghereala părea că nu avea să-l părăsească prea curând. Sigur era mâna celor doi aici. Acel cuplu… Care era cuvântul? Îmbrățișabil? Nu mai auzise de acesta până acum.

Zâmbi relaxat. Doar iubita lui era în stare să găsească astfel de cuvinte.

Nevrând încă să o privească în ochi, se uită direct spre cizmulițele negre ce-i îmbrăcau gambele. Observă niște ciucurei argintii ce se balansau ușor. Se părea că stăpâna lor nu prea avea stare, lăsându-se când pe un picior, când pe altul.

Zâmbetul său deveni și mai larg, când dădu cu privirea de mâinile ce se strângeau în pumni și se desfăceau întruna. Sigur își închipuia cum îi trage una, după cum s-a terminat ultima lor așa-zisă întâlnire. Nici măcar nu o putea condamna pentru asta. Era doar vina lui. Singura relație serioasă pe care o avusese nu se terminase prea bine și îl afectase prea mult, ca să se mai lase tras într-o alta.

Nu dorea să și-o aproprie prea mult pe Rae, de aceea se purtase cu ea în felul în care o făcuse. Îi era teamă că o să fie din nou rănit, deși știa că micuța lui nu ar putea să facă asta niciodată, decât dacă el ar alunga-o din viața sa. Și tot nu ar fi vina ei, ci doar a lui, fiindcă ar fi reușit să o îndepărteze pe singura ființă care l-ar fi putut repara.

Dacă ea era în stare să-l accepte așa cum era și să încerce, el de ce tot dădea înapoi? Rae nu era Lilith! Așa că trebuia să încerce și el, nu doar ea. Nu! Avea nevoie să încerce. Avea nevoie să își dea o șansă. Să își dea lor o șansă. O șansă de a încerca împreună!

În cele din urmă, se trezi privind direct în ochii azurii ai iubitei sale. Părea că jena ce-i cuprinsese mai devreme pe amândoi se evaporase. Totul în jur dispăruse, rămânând numai ei doi. Din doi pași ajunse în fața tinerei, pregătit să o ia de mână și să fugă. Nu conta unde. Atât timp cât era cu ea, puteau să ajungă și pe Lună.

Celelalte părți: prima, a doua, a treia.

text90455842

Publicat în Stories

Să fie azi (I)


68747470733a2f2f73332e616d617a6f6e6177732e636f6d2f776174747061642d6d656469612d736572766963652f53746f7279496d6167652f32466b713471434a4b59746653413d3d2d3335363738383630382e313439376463623335303530613934

„Girls like her were born in a storm. They have lightning in their souls. Thunder in their hearts. And chaos in their bones.”
Nikita Gill

Soarele strălucea puternic și mândru pe cer, dar nicio fărâmă de rază nu reușea să pătrundă prin draperiile groase de la fereastra camerei lui Colin. Acesta încă moțăia, după ce noaptea trecută plânsese ca un copil pentru iubirea pierdută, chiar dacă ea știa doar indirect care-i erau sentimentele.

Nu avusese curaj să i le mărturisească sincer în față. Își tot spunea că nu e momentul potrivit și-și rata șansa de fiecare dată când aceasta se ivea.

Acum nu mai putea exista vreodată un astfel de moment.

Ea aparținea deja altuia care, însă, n-o merita. Se săturase s-o tot vadă cu ochii roșii și el să nu fie în stare să facă nimic. Aceasta era prea încăpățânată pentru a renunța la luptă, fiindcă îl iubea prea mult pe nemernic și nu voia să-l părăsească, chiar dacă relația lor îi făcea rău.

Toți observau asta, dar ea nu-i băga deloc în seamă. Credea că iubirea ei avea să-l vindece și că, în timp, totul avea să fie mai bine.

I know I can treat you better than he can
And any girl like you deserves a gentleman.

Soneria telefonului zbârnâia din ce în ce mai tare în cameră, melodia lui Shawn Mendes lovind pereții cu notele sale triste. Fără să deschidă ochii, Colin știu cine era. Alesese în mod special piesa. Special pentru ea.

Ar fi vrut să nu fie atât de atașat de ființa aceea.

Ar fi vrut să lase telefonul să sune până ce ea ar fi renunțat.

Dar inima îi era împotrivă și, oricât ar fi dorit ca asta să se întâmple, se trezi întinzând mâna după aparat.

– Colin, în sfârșit! Trebuia să ne întâlnim la Tory’s de mai bine de o jumătate de oră! oftă ușurată persoana de la celălalt capăt. Tu nu mă lași niciodată să aștept. Ce s-a întâmplat?

Tânărul își trecu o mână peste față, încercând să se trezească și, dregându-și glasul răgușit, răspunse:

– Îmi pare rău, Sam. Nu am auzit alarma și de-abia ce am deschis ochii.

Își dădu o palmă mentală pentru faptul că uitase de asta. Probabil că o anulase intenționat, dorind doar să uite. De toate, dacă se putea.

– Bine. Câteva clipe niciunul nu mai spuse nimic. Apoi Sam continuă: Voiam să știu dacă ești bine. Știi că poți să-mi spui orice te frământă, Colin. Voi fi mereu lângă tine să te ascult. Spune-mi că știi.

– Știu.

– Uite, ce zici dacă te aștept la cafeneaua de pe colțul străzii tale? În douăzeci de minute este ok? întrebă Sam cu speranță în glas.

– Ne vedem atunci.

Colin închise, fără a mai aștepta vreun răspuns, și sări din pat, alergând spre baie pentru a-și face un duș. Odată ieșit, se spălă pe dinți și-și așeză părul ce stătea ciufulit în toate direcțiile. Se duse la dulap de unde își luă niște boxeri, o pereche de jeanși și un tricou alb. Apoi își luă un rucsac negru în care își băgă laptopul și agenda cu sarcinile pentru munca pe ziua de azi. Recuperă cheile de la apartament de pe măsuța din lemn și plecă spre cafenea.

Trecuseră mai mult de douăzeci de minute, iar Sam nu se vedea pe nicăieri. Probabil intrase deja și doar el era întârziatul. De două ori în nici o oră. Ce mai zi!

Pregătit să intre, se opri imediat.

Doi îndrăgostiți stăteau îmbrățișați în holul mic al cafenelei. Uitându-se mai bine, ceva se spulberă înăuntrul său, atunci când, la doar câțiva pași de el, Sam și partenerul ei se desprinseră din sărut.

Îi venea să țipe și să-și strige durerea oricui dorea să-l audă, dar știa că ea va fi cea care nu-l va auzi niciodată.

A doua parte.

text90455842

Publicat în Apariţii

Noutăți prin blogosferă!


Editura Quantum Publishers

Vol. 2 al seriei Urlet în tăcereTe văd de Marina Neagu.

16299456_566376983571806_6094963039905192566_n.jpg

Fragment:

„— Sara, am auzit vocea lui Markus, chiar când reuşisem să mă aşez.
M-am răsucit spre el şi am lăsat toată ura să îmi răzbată prin ochi.
— Să nu îndrăzneşti să îmi vorbeşti. Nici măcar să nu te apropii de mine, i-am spus printre dinţii încleştaţi de furie.
Cuvintele mele l-au făcut să tresară de parcă o palmă l-ar fi pocnit peste faţă. Pe lângă faptul că îndrăznise să atace pe unul dintre cei mai apropiaţi prieteni, fapt care mă revolta mai mult decât puteam exprima în cuvinte, nu înţelegeam ce mai dorea de la mine? Oare ce se aştepta să fac? Să îi cad la picioare şi să îmi declar dragostea nemuritoare?”

Sursa aici.


Editura Paladin

Cheia de sticlă de Dashiell Hammett

cheia-din-sticla-cover_big

În America anilor 1930, un politician corupt aspiră să urce pe scara socială căsătorindu-se cu fiica unui senator, dar planurile îi sunt zădărnicite când devine principalul suspect într-o crimă. Însărcinat să investigheze asasinatul este chiar prietenul lui cel mai bun. Va reuşi acesta să-şi ducă la bun sfârşit misiunea sau va încerca să muşamalizeze omorul?

Ned Beaumont îşi luă mâinile de pe cadavru şi se ridică în picioare. Capul mortului căzu puţin spre stânga, departe de bordură, așa că faţa îi era acum luminată în întregime de felinarul de la colţ. Era tânăr, iar expresia de furie întipărită pe chip era intensificată de rana întunecată care-i traversa fruntea, de la marginea părului blond şi buclat, până la una dintre sprâncene.

Sursa aici.


Editura Epica

Dumplin’ de Julie Murphy

16463200_1551228581555722_3154633061234972988_o


capture-20161017-044417