Publicat în Stories

Miracol (#5) – Nu e timpul


5453a67fda081cb33f55f81e712eca6e.jpg

Autor’s POV

– Cred că Damian are dreptate. Ar fi mai bine să mergem după el. Dacă s-a rătăcit? Pe cât sunt eu de împiedicată, pe atât este el de paralel cu orientarea, declară solemn Dede, îngrijorată fiind pentru fratele ei mai mic.

– Eu când ți-am zis că ești o împiedicată, negai de fie… începu Damian, dar nu mai reuși să termine.

– Amândoi au dreptate, dragule, interveni doamna Stwood, întorcându-se spre soțul ei. Mai bine mergem să-l căutăm. A întârziat prea mult. Parcă spuneai că știe parcul ăsta cu ochii închiși, atunci când te-ai „gândit” la acest plan „mirobolant”, precum te lăudai ieri! Acum te-ai răzgândit? îl ferici apoi pe Damian cu o privire încruntată, așteptând un răspuns.

Acesta se dădu ușor câțiva pași înapoi și se ascunse în spatele iubitei pentru orice eventualitate. Își calculă șansele de scăpare. Dede nu putea să-l prindă în starea care se afla, fiindcă bebele ar fi avut de suferit. Dar să fim serioși, mereu reușea să-i mai dea câte o scatoalcă peste ceafă, luându-l prin învăluire. Nu că el nu ar fi căutat-o cu lumânarea. Dacă așa s-a născut, ce vină avea el că se mai trezea câteodată spunând tâmpenii? Nu, nu tâmpenii, ca să ne înțelegem. Asta ar însemna să le dea dreptate lor, ceea ce nu era de dorit. Spunea, de fapt, lucruri pe care nu toată lumea le găsea amuzante, în afară de el. Da, ăsta era răspunsul corect!

Cumnatul său ar fi putut cu brio să șteargă cu el pe jos, dar știa din surse sigure că pe sora lui nu ar fi lăsat-o inima să-i facă una ca asta. Aruncând o privire subtilă spre tatăl lui, știa că încă îl supără genunchiul și că nu s-ar pune la mintea lui de copil de cinci ani, însă nu putea spune asta și despre femeia care i-a dat viață.

Nu era prea sigur că va putea scăpa cu viață din mâinile mamei sale. O fi fost el mai rapid și mai agil în mișcare, dar pe bune acum: cine ar vrea să fie văzut fugind ca din gură de șarpe de propria mamă? Hai, spuneți și voi! Nu mai bine stai și înduri orice va veni, rugându-te să n-o pățești prea rău, chiar dacă și această situație ar provoca reacții în lanț de la prea mult râs? Păi vedeți!

– Bine, bine! Am înțeles ideea. Gata, nu vă mai uitați la mine de parcă ați vrea să mă sfâșiați. Să mergem să-l căutăm până nu se pierde pe aici de tot, oftă învins Damian. Niciodată nu avea sorți de izbândă în fața familiei sale, nu că asta l-ar supăra. Nici vorbă de așa ceva. Doar îi făcea plăcere să-i tachineze pe ai săi, ori de câte ori se ivea ocazia. Iar el unul nu rata niciuna, se gândi amuzat, pornind hotărât în urma lor.

Nu știa nimeni mai bine parcul ăsta decât David. Credea că fratele său va ajunge aici din clipă în clipă, dar se pare că se înșelase. Uneori, puștiul mai dădea semne că nu știe pe ce lume trăiește și avea prostul obicei de a visa cu ochii deschiși, astfel că intra în probleme mai rău ca el sau se pierdea pe drum. Amintirile de când era mic copil îl mai bântuiau chiar și-acum. Mai ales în preajma iernii. Cu greu a învățat să nu le mai lase să-l controleze. Însă nu funcționa de fiecare dată și erau nevoiți să-l aducă înapoi la realitate, fără să-l sperie prea rău. Spera doar că nu îl apucase vreo fază de genul chiar în acele momente și să fi rămas pe undeva blocat…

David’s POV

Pff, acum le am pe toate. Despre mănușile lui Miracol vorbesc. Mai rămâne să-l găsesc pe el. Nu am decât să înaintez mai departe pe aleea din fața mea, sperând că ar putea fi aici împreună cu cineva anume. Pentru că încă susțin sus și tare faptul că a fost ajutat cu toată această alergătură pe care am fost nevoit să o îndur. Nu că m-aș plânge prea mult. V-am mai spus, mă atrage meseria de a face pe detectivul și știu că voi avea cazuri ce mă vor face să transpir la propriu încercând să le găsesc rezolvare. Așa că nu mă las până nu reușesc, chiar dacă uneori mă cam… pierd.

Ajuns la marginea lacului, îmi las privirea să alunece de-a lungul suprafeței sale ce strălucește timid. Ninsoarea pare că s-a mai potolit, însă fulgii continuă să-și găsească un drum al lor, zburând care încotro. E la fel de liniște ca în restul parcului. Nici un sunet nu-și caută ecoul rătăcit.

Un gând năstrușnic îmi tresare în minte și, neoferindu-i ocazia de a-l lăsa să treacă peste mine ca și când n-ar fi fost, pășesc ușor pe suprafața lacului. Îi testez rezistența, mergând pur și simplu înainte, pentru a fi sigur că nu mă așteaptă vreo surpriză. Mă opresc aproape de centru, știind că zona aceasta ar putea fi mai subțire decât gheața ce s-a instalat spre margini. Se simte a fi destul de solidă și în partea asta, dar nu vreau să mă încred prea ușor în ea. Ar putea să cedeze când te aștepți mai puțin și să ajungi pe fundul lacului înainte ca măcar să apuci să spui „brânză”.

În scurt timp, mă trezesc alunecând ușor pe gheață, imaginându-mi că picioarele îmi sunt încălțate cu patine și nu cu ghetele mele negre. De prima dată când am luat contact cu patinajul, l-am iubit. Simt o conexiune specială cu gheața, ori de câte ori o ating și mă las purtat de muzica necunoscută ce-mi răsună plină de melancolie în urechi.

Deodată, ceva se sfărâmă sub mine și îmi pierd echilibrul. Abia de apuc să mă prind de marginea gheții, că mâinile îmi și alunecă, lăsându-mă să mă afund în apa mult prea rece pentru temperatura corpului meu.

– Damian!

Îmi aud numele ca prin vis cum pătrunde prin confuzia ce înflorește în capul meu, dar mă simt departe, într-o lume pe care am ajuns să o cunosc foarte bine.

Mă aflu pe aceeași stradă unde mama și-a dat ultima suflare și privesc în ochii… mei. Un puști de cinci ani se uită undeva în spatele meu. Zgomotul unei mașini ce se apropie pare să fie singurul sunet ce străbate liniștea albă din jur.

Încerc să-l avertizez să fugă din calea mașinii ce se îndreaptă spre noi… spre mine, dar nu mă aude. Un ghemotoc alb sare pe neașteptate în fața noastră și-l trage departe de roțile ce șuieră pe lângă noi într-o viteză nebună, împrăștiind zăpada în toate direcțiile.

Un lătrat se aude parcă de nicăieri și ceva trage de mine să mă trezesc din inerția ce m-a cuprins. Mă simt ridicat, dar nu pot să fac nimic pentru a ajuta acele mâini ce încearcă să mă salveze. Somnul vrea să pună stăpânire pe mine și-l las să preia frâiele asupra mea.

– Nu e timpul, puiule. Rămâi lângă ei.

***

Pic, pic, pic…

Un sunet ritmic mă face să-mi deschid ochii. Îmi rotesc ușor capul în stânga și-n dreapta, pentru a-mi da seama unde mă aflu. Camera este în totalitate albă și un sentiment de deja-vu, de parcă am mai fost aici, plutește peste mine. Constat iritat că sunt așezat pe un pat de spital, un loc pe care nu am ajuns să-l agreez nici în ziua de azi. O perfuzie iese din mâna mea stângă. Deslușesc două voci care se aud dincolo de ușă și tot atâtea voci șoptite, dar de la televizorul din încăpere. Mă simt amorțit, iar capul pare să îmi plesnească în orice clipă. Totodată, mă simt parcă ușurat de ceva pe care nu pot să-l numesc.

Mă întreb cum am ajuns aici. Tot ce-mi amintesc este faptul că cineva încerca să mă tragă în sus, apoi mi s-a tăiat firul și nu am mai știut nimic. Sunt trezit din reverie de ușa care se deschide. Mama pășește agale în cameră, după care o închide ușor în urma sa.

– Puiul meu mic, mă alintă și vine să mă ia în brațe plângând.

Bucuria de a mă afla încă aici cu ei îmi face pieptul să tresalte și câteva lacrimi se rostogolesc pe obrajii mei fierbinți, în timp ce mă las îmbrățișat de femeia care m-a crescut ca și pe copilul ei, deși îi avea deja pe ai săi.

Ne despărțim fericiți și nu durează mult că și încep să turui ca o moară stricată, punând zeci de întrebări mamei care îmi surâde amuzată. Îmi face semn să mă opresc și îmi oferă răspunsurile pe rând, deși nu mai știu care a fost prima întrebare ce mi-a ieșit pe gură.

– Miracol este cel care a ajuns primul la tine. A încercat să te țină, însă a alunecat și a căzut și el în apă. Chiar și așa, acesta a vrut să te aducă înapoi la suprafață, dupa ce ați dispărut sub gheață. Damian s-a descotorosit de o parte din haine și de încălțări și a sărit după voi, în timp ce Aiden i-a luat geaca și, la intervale scurte, se băga cu ea pe jumătate în apă, pentru a vă depista. Fratele tău a putut să te prindă și să se agațe de mâneca gecii sale, reușind să vă scoatem apoi afară. Miracol s-a descurcat admirabil în a nu te lăsa să te afunzi și mai mult. Iar acum suntem aici, unde îți place ție cel mai mult, chicoti mama, privindu-mă îngrijorată.

– Unde e Miracol? o întreb, remarcând o neliniște ascunsă în ochii săi, ce pare să se transmită și la mine.

Încerc să mă ridic, dar în zadar. Amorțeala nu m-a părăsit încă, astfel că rămân țintuit tot la orizontală.

– E… bine. La fel de amorțit ca tine, însă își va reveni repede. Se pare că are o rezistență mai bună la apa aceea înghețată decât tine. Așa că ai face bine să te odihnești, ca să-l poți vedea mai târziu! mă îndemnă mama, ceva mai veselă după ezitarea de la început. Se întoarce pentru o clipă înainte să iasă și mai adaugă câteva cuvinte: A, și trebuie neapărat să înveți să înoți!

– Bine, șoptesc obosit, de parcă vorbitul ar fi scurs subit toată energia pe care o  mai aveam în mine. O să aștept, dar nu prea mult. Vreau să-l văd. Miracol…


Celelalte părți: primaa douaa treiaa patra.

text90455842

Reclame
Publicat în Apariţii

Final Frontier 2018: Crux Publishing


Crux Publishing ne invită la Final Frontier 2018 să pornim într-o aventură în lumi necunoscute!

Editura Crux Publishing va fi prezentă și anul acesta la Târgul de Carte Final Frontier cu stand propriu, la care veți putea găsi toate titlurile editurii cu reduceri între 15% și 35%, produse promoționale și multe alte surprize! Târgul se va desfășura în perioada 24-25 martie 2018, la Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii 176, București).

Vă invităm, de asemenea, să fiți alături de noi la un eveniment literar cu totul deosebit: Aventuri în lumi de ieri și de mâine. Acesta va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 15.30 și va consta în lansarea noutăților din această primăvară alături de scriitorii și invitații noștri speciali.

Romanul SF Împăratul Ghețurilor, de scriitoarea Ana-Maria Negrilă

Invitată specială: Mihaela Muraru-Mândrea (promotor cultural, realizator TV)

La mai bine de un deceniu de la apariție, romanul Împăratul Ghețurilor (câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2008) redevine în sfârșit disponibil iubitorilor de science fiction într-o ediție revizuită și adăugită.

Într-un viitor îndepărtat, Pământul trece printr-o nouă glaciațiune, iar supraviețuitorii trebuie să reclădească civilizația umană înfruntând condiții extreme. În Orașul ridicat deasupra permafrostului, tânăra pre-văzătoare Sich încearcă să ducă o viață liniștită printre cărți, ferindu-se de intrigile Consiliului, de conflictele dintre corporații și de abuzurile forțelor de ordine Ospitaliere. Dar când un vârtej apărut brusc, parcă dintr-o altă dimensiune, amenință să distrugă metropola, Sich este forțată să colaboreze cu autoritățile pentru a desluși misterul: cine provoacă acest cataclism natural și, mai ales, cum poate fi oprit?

Cei care sunt familiarizați cu seria Stelarium, semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, vor avea câteva surprize de proporții citind acest roman. Cei care au lecturat prima ediție se vor bucura să regăsească o poveste cunoscută, dar totuși diferită. Tuturor celorlalți, scriitoarea le propune explorarea unui univers științifico-fantastic de o magnitudine uluitoare, ce împletește elemente de thriller parapsihologic cu biopunk, fantasy și noir. Cu alte cuvinte, Împăratul Ghețurilor invită la o aventură dinamică și complexă, care se citește și se trăiește pe nerăsuflate.

Volumul de proză scurtă SF&F Arlequine, de scriitorul George Cornilă

Invitată specială: Mihaela Apetrei (scriitoare, promotor cultural)

Realismul magic al lui George Cornilă, infuzat cu lirismul unui Gene Wolfe sau al unui Algernon Blackwood, aduce cu sine și câte ceva din atmosfera de mister apăsător al lui Poe, oniricul lui Eliade, frivolitatea lui Henry Miller, absurdul lui Kafka, profunzimea lui Borges, coșmarurile lui Edward Lucas White sau nostalgia lui Márquez. Din volumul Arlequine nu lipsesc însă nici umorul negru al unui Kusturica sau suprarealismul vizual și ideatic al lui Guillermo del Toro.

Un recital scriitoricesc de valoare în literatura contemporană, volumul Arlequine îi va atrage pe toți cititorii care iubesc literatura de calitate, căci vor găsi în el iezme, otrăvuri, fiare și lumi, îngeri și oameni, lumină și demoni, mituri străvechi, zone crepusculare, dosare X nerezolvate, povestiri cu final neașteptat, babilonii, salturi în timp și o dragoste nețărmurită, neabătută și nevoalat declarată pentru Artă.

Vă așteptăm așadar la Târgul de Carte Final Frontier 2018 în zilele de 24 și 25 martie! Pe data de 24 martie, începând cu ora 15.30, vom porni împreună într-o aventură de neuitat în lumi imaginare spectaculoase, alături de personaje memorabile!

Pe parcursul celor două zile de târg veți găsi la standul nostru toate titlurile editurii, produse marca Aventurile lui Sărăcel, scriitori care abia așteaptă să vă dea autografe, oferte speciale pentru cosplay-eri, semne de carte, accesorii, precum și alte surprize literare și nu numai! Ne vedem acolo!

Pentru informații suplimentare, știri și detalii cu privire la editura Crux Publishing, vă rugăm să accesați http://cruxed.ro/.

capture-20161017-044417

Publicat în About

10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă


Am dat ieri peste un articol de-al Dorinei Dănilă care mi-a dat imboldul necesar de a face și eu ceva de genu’. Sunt autori foarte cunoscuți pe care nu am ajuns să-i citesc nici în ziua de astăzi, fie pentru că nu m-au atras suficient de mult pentru a-i încerca, fie din cauza acestui tam-tam care s-a iscat în jurul lor și care m-a dat înapoi, fie că au fost alți autori ce le-au luat fața. Însă tot sper să mai bifez unele nume de pe listă și să le ofer o șansă celor pe care i-am cam ocolit.

1. J.K. Rowling – Cred că nu mai este nimeni care să nu știe de binecunoscuta serie Harry Potter care a adunat milioane de fani în întreaga lume. Adolescentul vrăjitor atrage cititori de toate vârstele și nu pare să se oprească aici.

La un moment dat, am încercat să pătrund în universul creat de autoare, dar nu am reușit. Am de gând să mai încerc o dată în viitorul apropiat. În schimb, am văzut și revăzut o parte din filmele realizate după serie, care m-au atras de la bun început.

2. Jojo Moyes – Am început cu vizionarea filmului Me before you care mi-a plăcut la nebunie. Imediat după aceea mi-am achiziționat și cartea, dar nu am ajuns să o citesc nici până în clipa de față. Nu știu ce mă reține. Probabil toate laudele la adresa cărților autoarei peste care am tot dat.

3. Suzanne Collins – Da, recunosc! Nu am citit Jocurile foamei. Am văzut toate filmele, dar de cărți nu m-am atins deloc. Poate voi ajunge să le citesc cândva.

4. Stephanie Meyer – Mda, am văzut Twilight, toate părțile. Au fost simpatice la acea vreme. Nu cred că voi citi însă și cărțile. Lor, chiar nu mă simt tentată să le ofer o șansă.

5. Veronica Roth – Ca și la punctele anterioare, am văzut filmele trilogiei Divergent, dar cărțile nema. Încă mai aștept acel ceva care să mă arunce în direcția lor.

6. Irina Binder – Nu.

7. Nicholas Sparks – Un autor despre care tot am auzit, dar nu am ajuns să-l citesc. Doar am vizionat o parte din filmele care au la bază scriitura sa.

8. Stephen King – Am câteva cărți în bibliotecă, dar nu am reușit să le citesc încă.

9. Dan Brown – La fel ca la majoritatea celor de mai sus, am văzut filmele care s-au făcut după cărțile sale. Aplauze! :)) Sper să ajung să le și citesc.

10. Cristina Nemerovschi – Mi-am propus să nu las și anul acesta să treacă fără să citesc măcar una dintre cărțile autoarei.

La voi cum stă treaba? Ce autori populari nu ați ajuns încă să-i citiți?

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Invitație la cină: The Pizza Book Tag


Am fost nominalizată de către Andreea Boitan (Green Girl), căreia îi mulțumesc încă o dată, să savurez alături de ea o pizza, dar nu de orice fel, ci una literară. Fie vorba-ntre noi, nu aș refuza nici pizza adevărată. :)) A durat ceva până am reușit să-mi scotocesc prin minte răspunsurile, pentru că habar nu aveam ce să scriu. Dar acum sunt aici, așa că să-i dăm drumul! ^^

Cașcaval: o lucrare simplă, dar profundă

„Stresul dintre orgasme” de Ana Mănescu – ne prezintă povestea unui tânăr cu probleme existențiale, care ar putea fi oricare dintre noi, un tânăr ce se luptă zi de zi cu stresul de a exista, de a fi, pur și simplu, el însuși.

Pepperoni – o lucrare cunoscută, veșnic populară

„Harry Potter” de J.K. Rowling încă face ravagii printre cititorii înfocați, chiar dacă eu nu am ajuns să îl citesc. :))

Ciuperci – o lucrare obligatorie din școală care ți-a plăcut

Am cam ocolit lecturile obligatorii, iar cele cărora chiar le-am dedicat din timpul meu, au fost așa și-așa. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este o carte care mi-a plăcut, doar pe jumătate, în mod special prima parte a ei. Nu spun că a doua parte, cea dedicată războiului, ar fi fost mai prejos, ci doar că m-a prins mai bine în plasă filozofia de viață a personajelor și dragostea lor la acea perioadă în care am citit-o.

Cârnat – o carte care are doza perfectă dintr-un anumit gen literar

Recent am terminat de citit „Labirintul rozelor” de Titania Hardie și mi-a plăcut mult. În ciuda numărului mare de pagini, consider că este o carte care are exact atât cât trebuie din elementele ce o alcătuiesc: o istorie veche de familie de generații întregi, o moștenire transmisă pe linie feminină, care va ajunge să stea la baza unei frumoase povești de dragoste și a unei conspirații periculoase ce poate trezi un război în toată splendoarea sa.

Extra cașcaval – o carte mai lungă decât trebuia să fie

Moromeții, primul volum, de Marin Preda. Mi-a fost puțin cam greu să trec prin el și să ajung la final. Am apreciat povestea din spate, dar stilul autorului nu m-a atras în mod special. De al doilea volum nu m-am mai atins și nu cred că o voi face vreodată.

Pizza vegetariană. Vegetarianul perfect – personaj sau autor

„Dragostea nu are reguli” de Amanda Quick. Personajul principal feminin are mare grijă ce consumă și, pe lângă fructe și legume, folosește alimente ce nu sunt chiar pe placul tuturor, în special al carnivorilor declarați, dar, chiar și așa, reușește să gătească mâncăruri delicioase.

Pizza rustică – o carte care te face să te gândești la bunicii tăi

Nu cred că am citit prea multe cărți care să-mi inducă sentimentul ăsta. Singurele titluri care îmi trec acum prin minte ar fi cele două volume ale seriei „Triplu H” de Corina Cîndea. Povestea lor mă duce cu gândul la familia mea ce este la fel de numeroasă, iar eu, ca și Hailey, protagonista volumului doi, sunt singura fată printre băieți. Cel puțin, pe linia principală a familiei. :))

Pizza Hawaii – o carte cu atmosferă tropicală

„Inima de foc” de Linda Howard. Alături de protagoniști, pornim spre meleaguri braziliene, extrem de călduroase, străbatem prudenți jungla amazoniană și apele periculoase ale lui Rio Negro, ne întâlnim cu indienii Yanomami și ne bucurăm de o peisagistică luxuriantă acaparantă și imprevizibilă, descoperim istoria minunat de veche a tribului Anzar și, nu în cele din urmă, Inima de Foc ce ne surprinde cu o dragoste care dăinuie de o viață.

Anșoa – o carte pe care nu o agreați

Nu am niciun titlu despre care să spun asta în adevăratul sens al cuvântului. Deocamdată.

Later edit: Lacrimi de îngeri

Crustă umplută – o carte care ți-a atras atenția de la început

Prima carte a trilogiei Endgame de James Frey&Nils Johnson Shelton. Atunci când se iscă multă zarvă în jurul unei cărți, de obicei las să treacă o perioadă destul de lungă de timp, înainte de a o citi. Însă Endgame se numără printre acele cărți cărora le-am acordat o șansă încă de cum au apărut.

Cea mai bună. Pizza preferată

Nu pot să aleg. Mai degrabă, aș adăuga la această pizza câte o felie din fiecare dintre cărțile minunate pe care le-am citit până acum: o felie de mândrie și prejudecată, una cu dhampiri, o felie de viking, una de agent operativ, o felie cu sucub, una cu romantism quickian și kleypasian, o felie cu extratereștrii și vrăjitoare, una cu rephelimi… :))

Pizza party – cui dau acest tag

Ducăi de la Reader’s Republic și Simonei de la Adventures after tea. ^^

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #2 – Alina Marinescu & Alex Therein (Ștefănescu)


Bună, dragilor! Vă doresc o primăvară minunată și plină de bucurii!

Astăzi, împreună cu Monica Ramirez, vă oferim ca mărțișor un interviu minunat cu Alina și Alex, una dintre cele mai bune echipe de agenți operativi care a existat vreodată. Și încă se menține la nivel înalt! Am realizat acest interviu special pentru voi, sperând să vă mai alin puțin dorul de ei, sau poate că am făcut-o de fapt pentru mine?! Hmm… Aflu eu răspunsul în cele din urmă! :)) Până atunci vă invit să descoperim împreună ce mai fac cei doi și cum e viața de părinte. Enjoy! 🙂


Alina: „- Pentru că lumea de acolo va distruge ce avem aici. O să corupă totul. Acolo ne rănim unul pe celălalt în o mie de moduri în fiecare zi. Aici, îmi pun palma peste inima lui, e diferit. Am mai trecut prin asta și înainte, mi-am permis să visez și să sper la viața asta. Privirea îmi rătăcește prin cotloanele întunecate ale încăperii. Am avut-o pentru o vreme… am avut totul, toată fericirea la care am visat. Și acum știu că singurul adevăr din viața mea e cine și ce sunt în Elite… cine am fost mereu. Restul nu e decât iluzie.”

Alex: „- Nu vreau să-ți spun să speri în ziua de mâine. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o șoaptă. Dar să nu uiți niciodată că te iubesc și că am nevoie de tine. Să nu uiți asta niciodată.” 


Dede (D): Alina, Alex, nu ne-am mai auzit de mult. Mulțumesc că v-ați făcut puțin timp să-mi răspundeți la întrebări. Ce mai faceți? Cu ce vă lăudați în acest moment?

Alina (A): Mulțumim și noi pentru inițiativă! Nu ne prea putem lăuda cu ceva, din moment ce e obligatoriu ca succesele noastre să rămână un secret absolut. În rest, suntem bine. Supraviețuim, la fel ca întotdeauna.

Alex (Ax): Suntem bine și vreau să spun din capul locului că n-aș fi acceptat niciodată să răspund la acest interogatoriu dacă nu mi-ar fi pus Alina pistolul la cap. Glumesc. Pistolul e de jucărie și toată lumea știe că sunt cel mai sociabil tip din lume. Alina râde isteric… habar n-am de ce.

D: Ce fac micuțele Sage și Anjolie? Cauzează probleme sau sunt niște îngerași precum ni-i imaginăm? Cum e viața de părinte și cât de mult vă solicită acum?

A: Cresc, cresc și noi încercăm să joglăm cu job-ul și rolul de părinți. Nu ne iese mereu chiar perfect, dar ne descurcăm. Sigur, avem și ceva ajutor, Jason și Oliver fac pe bonele din când în când și de fiecare dată mă rog să găsim casa întreagă!

Ax: Sunt niște îngerași care știu să se bată și să tragă cu orice armă posibilă. Băieții n-au idee ce-i așteaptă cât de curând. Băieții răi, adică.

D: Care a fost primul gând ce v-a trecut prin minte atunci când v-ați văzut prima dată unul pe celălalt?

A: N-am mai putut gândi.

Ax: Am fost incapabil de gânduri.

D: Dacă ar fi s-o descrii pe Alina, ce cuvinte ai folosi? Ce înseamnă pentru tine și ce ai învățat de la ea?

Ax: Jumătatea mea mai bună în absolut tot. Alina reprezintă toată viața mea, fără ea nu mi-aș mai putea dori să trăiesc. Și exact asta m-a învățat, cum să trăiesc.

D: Dar tu Alina? Ce îl caracterizează pe Therein și cum te simți atunci când stai în preajma lui? Ce înseamnă el pentru tine și cu ce te-ai deprins din viața lui?

A: Alex este ancora mea, mă completează în absolut totul și mă lasă fără respirație de fiecare dată când suntem împreună. Ce înseamnă el pentru mine? Focul, întunericul, nuanțele de gri.

Simona: Când ai conștientizat că te-ai îndrăgostit de Alex?

A: Cred că din primul moment.

D: Credeți că „te iubesc” ar trebui spus doar atunci când simțiți că este real?

Ax: Ce sens are să rostești cuvinte goale?

A: Trăim într-o lume în care cuvintele au devenit atât de goale de conținut încât ar fi bine să le rostim doar atunci când suntem siguri că exprimă ceea ce simțim.

D: Știm cât de important a fost și încă este Marius pentru tine. Mai ai momente când te oprești pur și simplu și-ți lași gândurile să zboare spre el? Dar fetele? Le vorbești des despre tatăl lor?

A: Marius este îngerul întunecat care mă ocrotește din umbre. N-am nevoie să mă gândesc la el pentru că este întotdeauna alături de mine. Nu vorbim prea des despre el, dar îl simțim mereu prin preajmă.

D: S-a adaptat Alex acestui nou rol, cel de părinte? Cât de bine se descurcă?

A: Chiar dacă pare aproape de necrezut, rolul i se potrivește ca o mănușă. Ador să-l privesc în timp ce se joacă cu fetele ori le învață tot felul de lucruri. E foarte protector cu ele, blând, răbdător, înțelegător și râd de se tăvălesc pe jos, fac numai prostii împreună. Iar fetele îl adoră.

D: Ai ceva de adăugat Therein? Te-ai gândit vreodată că o să ajungi în postura asta cândva? Ți-ai dori mai mulți copii?

Ax: Da, aș adăuga că ați cam rămas în urmă, pentru că avem mai mulți copii. Ceea ce e un secret și nu dispuneți de nivelul necesar de securitate pentru a vă fi dezvăluit în totalitate.

D: Te-ai fi văzut îndrăgostit de altcineva, dacă Alina nu ar fi rămas cu tine?

Ax: Nu.

D: Regretați ceva ce ați făcut și ați dori să-l luați înapoi?

A: Vallis…

Ax: Regret că n-am avut șansa de-a face parte din viața fiului meu.

Simona: Dacă ați putea alege o altă viață, ați face-o?

A: Acum câțiva ani, probabil aș fi spus da. Acum însă, nu. Categoric, nu.

Ax: Doar alături de Alina.

D: Cum credeți că ar fi arătat traiul vostru, dacă SSO nu-și băga coada în ecuație?

Ax: O întrebare abstractă la care nu pot găsi un răspuns.

A: În mod sigur de un milion de ori mai calm… și mai plictisitor.

D: Cum arată acum o zi obișnuită din viața voastră?

A: Top secret.

Ax: Top secret.

D: Câteva gânduri pe care ați dori să le împărtășiți cititorilor?

A: Mi-aș dori să ne înțeleagă cu adevărat, chiar dacă știu prea bine că n-au cum. Poate doar până la un anumit nivel, dar nu în totalitate. Să ne înțeleagă trăirile, dramele și alegerile dificile cu care ne confruntăm aproape zilnic. Să nu se aștepte să ne comportăm ca niște oameni care duc vieți normale. Ori să reacționăm, iubim, urâm, gândim ca oamenii din lumea reală. Suntem fantome. Și asta ne definește în totalitate.

Ax: N-o mai judecați pe Alina. În locul ei v-ați fi dezintegrat pe loc de la bun început.

D: Mulțumesc pentru prezență și succes în ceea ce aveți de făcut pentru omenire și pentru voi!

A: Mulțumim, așa să fie!

Ax: (O înclinare imperceptibilă din cap în loc de răspuns.)


Mulțumesc Simonei de la Adventures after tea pentru întrebările sale! 🙂

În rubrica Citește românește!, veți găsi părerea mea asupra întregii aventuri la care am luat parte alături de Alina, Alex, Ford, Jason, Marius și mulți alți agenți operativi.

Ne citim data viitoare! ^^

small-1302-5bfadc376de0e