Publicat în Reviews

„Bad Romance” de Heather Demetrios (recenzie)


 20180618_144154

Descriere

„Așa începe cel mai groaznic an al vieții mele: într-o mașină Mustang cu geamuri aburite, alături de un băiat superb care plânge.”

Grace vrea să iasă. Să iasă afară din casă, de acolo de unde tatăl ei vitreg tună și fulgeră, paralizând-o de frică, iar mama ei o pune să frece noroi închipuit de pe podele. Să iasă din orășelul ei din California, prea mic pentru a-i cuprinde visurile despre o metropolă cu freamăt neîncetat. Să iasă din propria piele și să intre în cea a unui artist parizian, regizor din New York, orice, orice altceva, numai să nu mai fie speriată și singură.

Și iată-l pe Gavin: fermecător, talentat, adorat. Obsedat de control. Periculos. Atunci când Grace și Gavin se îndrăgostesc, Grace e convinsă că e prea minunat totul ca să mai fie și adevărat. Și totuși, nu are nici cea mai vagă idee că relația lor va deveni o închisoare din care îi va fi imposibil să scape.

De o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii: Bad Romance.

Gândurile mele

“Now I look at that girl who adores you, who thinks she’s safe with you, and I want to scream at her to jump out of that car and run like hell. Because you won’t be her happy place for long.”

„Nu știu cine naiba mai sunt!”

Nu cred că am mai întâlnit până acum un personaj pe care să-l urăsc din tot sufletul meu de cititoare, pe toată durata lecturii, sau să-i doresc ca acel lucru pe care l-a încercat să fi avut un alt rezultat. Au fost nenumărate momentele când mi-am dorit să arunc cartea și să nu mai dau peste un asemenea personaj vreodată. Ba chiar am vrut să-l scot cu forța din carte și să-l strâng cu mâinile mele de gât, poate așa scăpam de el mai repede, numai să stea cât mai departe de Grace. Și nu doar cu el am experimentat această senzație de tristețe, de neputință, de furie. Părinții fetei sunt și ei trecuți pe lista neagră, pentru felul în care își tratează copilul, obligând-o să-i slugărească până când cedează din toate punctele de vedere.

Bad Romance trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă ești prins într-o relație abuzivă, fie ea familială sau o legătură amoroasă. Cea din urmă este inspirată chiar din viața autoarei care cu greu a avut curajul să iasă dintr-o relație de doi ani și jumătate, odată cu finele liceului. Personajele principale, Grace și Gavin, pornesc pe un astfel de drum și se complac într-o legătură ce stă să explodeze oricând. Nefiind de ajuns situația de acasă, întocmită pe reguli rigide și constrângătoare, acesteia i se va lua chiar și puțina libertate de care dispunea de către iubitul mult prea posesiv și gelos.

“Nu o știu acum, dar asta va fi una dintre cele mai fericite amintiri ale noastre. E de dinainte de țipete și lacrimi, înainte de vină și de tăcerile apăsătoare. Dinainte da îmi doresc să nu fi fost eu fata pe care o sărutai la petrecere.” 

Dar să începem cu începutul! Cartea debutează oarecum cu finalul, știm că ea s-a despărțit de el, dar nu știm cum au ajuns cei doi să fie împreună și cum a avut loc ruperea acestei legături bolnave. Acțiunea este redată la persoana a doua, Grace fiind cea care ne înșiră evenimentele și tot ceea ce se întâmplă în jurul ei pe parcursul ultimilor ani de liceu. Am putea spune că povestea e prezentată sub forma unui jurnal, unde aflăm fragmente importante din perioada cea mai frumoasă a unui adolescent. Cel puțin, așa ar fi trebuit să fie. Însă Grace nu a fost una dintre norocoși.

Înainte ca totul să degenereze, erau doar ele trei: Grace, sora ei mai mare, Beth, și mama lor. Tatăl lor le părăsise, între timp, după ce se întorsese de pe front, fiind măcinat de moarte și de pierderea camarazilor, căzând astfel în patima alcoolului și a drogurilor. Indiferent dacă o duceau bine sau nu, cel mai important lucru pentru ele era faptul că erau împreună. Cântau și râdeau până le dureau burțile, mâncau prăjituri la micul dejun și câte și mai câte. Însă fericirea nu a durat mult, iar mama lor s-a recăsătorit. Au fost nevoite să se mute într-un alt oraș și să o ia de la capăt.

“Ești ca un labirint. Nu știu cum să ies din tine, nu pot vedea unde sunt. E ca alergatul pe întuneric atunci când sunt cu tine. Mă simt prinsă într-o capcană. Oriunde întorc privirea, e o fundătură. Mă tot întorc în punctul din care am plecat.” 

Situația nu a devenit una prea roz. Singurul care îi întreținea era tatăl vitreg (Matahala, cum l-au poreclit surorile), mama lor necâștigând mare lucru, având în vedere că ea primea o sumă moderată în fiecare săptămână de la soțul ei. Astfel că bărbatul era cel care conducea în casă și impunea restricții. Iar femeia, ca să intre în grațiile lui și pentru a evita certurile ce se terminau uneori cu lovituri, își punea fiicele să facă majoritatea treburilor casnice. De teamă și neputință, ajunsese să vadă mizerie peste tot, chiar dacă era curat lună. Îi sărea repede țândăra de la o simplă pată pe masa din bucătărie, de la firele mult prea lungi de iarbă din grădină, și chiar de la neîmpachetarea perfectă a hainelor proaspăt spălate. Făcea caz de absolut tot ce se putea lega.

Nici cele două fete nu scăpau de furia Matahalei, alegându-se cu urme și vânătăi pe corp. Nu se mai înțelegeau cu propria mamă, nu o mai recunoșteau pe femeia care era înainte. Între timp, familia s-a mărit cu un frățior, dar chiar și așa, fericirea era departe de casa lor. Pentru ca adolescentele să poată ieși afară cu prietenele sau să primească o amărâtă de înghețată, erau obligate să facă ceva la schimb. Dacă încălcau vreo regulă, erau pedepsite, iar libertatea lor era redusă drastic. Singurul care mai aducea o scânteie de speranță în acea familie plină de probleme era Sam, mezinul. Dar era prea mic pentru a cunoaște cele ce se întâmplau chiar lângă el.

“Când îți cresc aripile, nu simți nicio durere. E ca o furnicătură pe spate, apoi în tot corpul.”

„- Încerc să te apăr de mine.
– Asta ce vrea să însemne?
– Dacă m-ai vedea… pe mine cel adevărat, poate că nu ai vrea… ” 

După ce Beth a plecat la facultate, totul a căzut pe Grace. Sarcinile s-au dublat, a început să lucreze pentru a-și putea cumpăra cele necesare, neprimind mai nimic de la „scumpii” ei părinți și, pe lângă toate astea, încearcă să-și facă timp pentru prietenele sale cele mai bune și pentru pasiunea ei de regizor de teatru, participând constant la activitățile liceului. Însă ca orice adolescentă, începe să simtă și primii fluturi în stomac: Gavin Davis, cel mai cool băiat din liceu, solist și chitarist al formației Evergreen, împreună cu prietenii săi, și actor în piesele de teatru. Acesta nu pare chiar atât de perfect pe cât este la prima vedere. Iubita lui actuală se desparte de el, iar tipul încearcă să se sinucidă. Grace, tare naivă în acel moment, deși o tipă foarte rațională în general, își scrie sentimentele pe o foaie pe care i-o și trimite. Pasionată și veșnic îndrăgostită de operele shakespeariene, credea că e romantic gestul lui dramatic, făcut pentru iubita care l-a părăsit. Dacă ar știi ea care este de fapt adevărul…

De aici, începe cea mai emoționantă, fericită și tumultoasă etapă a vieții ei, totodată și cea mai plină de durere, neîncredere și neputință. Începe să devină ceea ce urăște cel mai mult: mama ei. Pe de o parte, Gavin îi mai ia gândul de la familia nesănătoasă ce o așteaptă acasă și o surprinde mai mereu, de la o aventură în miezul nopții, până la ceva ce ea își dorea foarte mult. Pe de altă parte, semnalele sunt acolo, o alertează de fiecare dată când ceva nu i se pare în regulă, dar Grace le ignoră. Prietenii și sora sa îi atrag atenția că tipul începe să capete control asupra vieții sale, însă se trezește că îi tot ia apărarea, chiar dacă știe că ei au dreptate, că își aude propriile gânduri rostite cu voce tare de către altcineva. Nu-l poate părăsi. Îl iubește. Nu-i așa?!

“Tu, eu și alți oameni venim din stele. Ține minte asta data viitoare când te vei mai simți la pământ.” 

Tânărul îi spune doar ce ar vrea fetele să audă de la tipul de care sunt îndrăgostite, îi compune cântece de dragoste, plânge la comandă pentru a o sensibiliza și a o face să se simtă ea vinovată, îi interzice să se mai lase atinsă de alți băieți (nu mai are voie să-și îmbrățișeze proprii prieteni!), îi mărturisește că a renunțat la facultatea lui de vis pentru că o iubește, așteptând ca ea să facă la fel pentru el, să renunțe la cel mai mare vis al său dintotdeauna, acela de a ajunge un regizor renumit. După ce Gavin se duce la facultate, își pune unul dintre prietenii de liceu să o urmărească, pentru a fi sigur că nu stă prin preajma altui tip. De asemenea, o pândește din umbră chiar și la locul de muncă, acolo unde lucrează împreună cu fostul ei iubit care îi este acum ca un frate mai mare. Nici măcar acasă nu o lasă să respire, spionând-o în miezul nopții atunci când ea doarme.

Spuneți voi că nu e ceva absolut înfricoșător ca tipul care ți-e iubit să-ți facă așa ceva! Și acestea sunt doar o parte. Grace se așteaptă oricând ca el să-i spună că se va sinucide din nou, dacă ea îl părăsește, ceea ce nu e prea îmbucurător. Nu vrei să-l ai pe conștiință, dar nici nu-ți convine ca el să arunce cu asta în tine, să te facă pe tine vinovată de ceea ce i se întâmplă. Speri din tot sufletul ca el să te părăsească sau să existe măcar o altă cale de a termina relația.

„E ceva ce voi învăța cât timp voi fi cu tine – nu acum, ci mai târziu: sunt mai multe felurile în care poți să te îneci.”

Recunosc că au avut și momentele lor bune, dar din păcate au fost puține. Gavin a încercat să pară tipul perfect, care știe cum să-și facă iubita fericită, dar obsesia pentru Grace a câștigat teren și nu a făcut decât să o îndepărteze de el, să o sperie și să o facă să-și dorească înapoi libertatea. A făcut-o să-și dorească să fie din nou ea, nu doar o păpușă, a cărei sfori erau controlate mai tot timpul de către el. Ajunsese să-și aleagă cu grijă cuvintele în preajma lui, de teamă să nu-l supere și să o rănească apoi. Sentimentele pentru el se aflau într-o învălmășeală totală, iar senzația că era urmărită oriunde mergea o termina psihic. O situație extraordinar de tristă pe care nu i-ai dori-o nimănui.

Mi-a plăcut mult prietenia strânsă dintre Grace, Natalie și Lys. Legătura lor puternică a ajutat-o pe tânără să se mențină la suprafață, chiar și atunci când era prea pierdută în mrejele lui Gavin. Faptul că cele două nu au părăsit-o la greu, când ea petrecea mai mult timp cu iubitul și pe ele le lăsa baltă, i-a oferit forța necesară de a-i ține lui piept și de a încerca să scape din ceea ce îi făcea rău și o distrugea puțin câte puțin.

Îndemnul autoarei vine în ideea de a ne impulsiona să avem încredere că va fi mai bine și că nu trebuie să renunțăm la noi, în detrimentul celor care ne rănesc: „Oricine ai fi, fii convinsă că va fi mai bine. Trebuie doar să sari. Să ai încredere în tine.”

Nota mea: 4/5

nota 4

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți găsi aici, dar și în librăriile partenere. ^^

74860_169257519770573_7813986_n

capture-20160928-044054

Reclame
Publicat în Tag-uri şi lepşe

Nemuritor Book Tag


v zxv.jpg

Bună, dragilor! Iată că vin cu primul meu tag pe care abia așteptam să-l împărtășesc cu voi. Mă tot gândeam de ceva vreme la el și zilele astea am reușit să mă „joc” puțin, iar acesta e rezultatul final. Sper să vă placă cel puțin la fel de mult! Am încercat să mă leg de fiecare volum în parte și, cred eu, că am reușit destul de bine să mă asociez cu povestea din spatele lor.

Dacă sunt și alți doritori pe lângă cei pe care-i voi nominaliza la finalul articolului, îi poftesc să preia leapșa, cu condiția de a nu uita să anunțe de unde au luat-o. De asemenea, puteți posta și în secțiunea de comentarii răspunsurile voastre, dacă nu aveți un blog. Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul!

Ultimul viking:
Te afli în cafeneaua preferată, iar în fața ta stă una dintre figurile feminine memorabile întâlnite de-a lungul lecturilor ce ți-au bucurat sufletul. Cu cine împarți cafeaua?

Cu Victoria Grey. Fiind o mare consumatoare de cafea, i-aș ceda ei și cana mea. Bineînțeles că aș percepe un schimb. Jumătate din dulcele ei trebuie să ajungă în stomacul meu. De altfel, aș asculta-o cu drag povestind despre aventurile fascinante și periculoase prin care a trecut de când a ales să rămână în orașul natal. Nu scapă ea cu una, cu două.

***

Te voi găsi:
Ai mare nevoie de un ghid turistic. Ești singură într-un oraș cunoscut ca și „capitala gastronomiei”, din Franța, iar orientarea ta în spațiu e plecată în vacanță. Pe cine alegi să-ți îndrume pașii?

William Stattford din Labirintul rozelor de Titania Hardie. Fotograf și deținătorul unei motociclete, tânărul bărbat a văzut numeroase locuri pe care le-a imortalizat apoi în pozele sale. Cu siguranță s-ar aventura să mă adune de prin cine știe ce loc în care m-am pierdut și să-mi arate tot ce are mai frumos de oferit zona.

***

Dincolo de timp:
Ai șansa de a-ți readuce la viață unul dintre cele mai dragi personaje. De la surse nu prea sigure, se zvonește că există un elixir magic care poate trezi până și un vampir din „morți”, așa că te încumeți să-l găsești orice ar fi. Cine e norocosul sau norocoasa?

Marius Stephano. Preferatul meu cel mai preferat. Un bărbat șarmant, protector și pasional, un brunet posesor a doi ochi verzi minunați, care a demonstrat de nenumărate ori că merită să fie aici. A iubit-o mult pe Alina și a trezit-o din amorțeala rece ce o cuprinsese, readucându-i sclipirea din ochi și din zâmbet. S-a lăsat pe el la urmă, pentru ca sufletul său să poată trăi în pace, iubire și speranță, departe de nuanțele de gri.

***

Prin cenușă de visuri:
Dacă ai rămâne blocat într-un alt timp pentru totdeauna, unde ai dori să poposești și cu cine?

Aș vrea să ajung cu vreo 200 și ceva de ani în urmă, pe Insula Paradisului din Pirații Lindei Lael Miller și să iau parte la aventurile legendarului Duncan Rourke, alături de Pheobe Turlow. Aș vrea să urc pentru prima dată pe o corabie și să mă lupt cu pirații, să urmăresc îndeaproape cum protagoniștii se îndrăgostesc și să asist amuzată la ciorovăielile lor zilnice.

***

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești:
Pui capul pe pernă și adormi. Începi să visezi. Lilith te ține prizonieră într-o lume necunoscută ție. Nu există nici o cale de scăpare, în afară de a adormi la loc și de a visa iar. Însă nu poți. Cafeaua pe care ea ți-o oferă zi de zi te ține treaz/ă și îți creează dependență. După ceva vreme, simți că ceva te îmbie în sfârșit la somn. Oare cine încearcă să te salveze de visul ce te-a prins în plasă?

Georgina Kincaid a lui Richelle Mead. Ea s-ar încumeta să mă salveze, strecurându-se în visul meu și încercând să mă aducă înapoi cu picioarele pe pământ.

***

Bonus: Doar pentru cei care au citit seria fantasy a Oanei Arion! Cici, ai putea răspunde chiar și tu! La întreg tag-ul sau la oricare dintre întrebări. :))

Nemuritor:
Care este nemuritorul tău preferat?

Vampirul Arrio Raul. Încă din primele clipe, acest misterios, sexy și sarcastic personaj mi-a intrat în suflet și nici că a mai ieșit de acolo. Mi-a demonstrat că și o inimă ca a lui poate să se încălzească atunci când apare sufletul potrivit. Și că, sub aparenta răceală și calmul mușcător, poate exista o atitudine protectoare, blândă și plină de iubire.


Le nominalizez pe Andreea Pandelea, pe Oana de la Crâmpeie de suflet și pe Maco de la Lectură pentru suflet.

untitled1

Publicat în Reviews

Război în doi (Război în doi #1) de Mirela B. Florentina (recenzie)


20180606_201506

Descriere

Abygail Smith crede că  știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă, lumea ei perfectă este zguduită din temelii.

Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința.

Deși diferiți, pe cei doi îi leagă ceva: haosul din suflete.  Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. Niciunul nu știe ce vrea, dar ambii își doresc totul.

Gândurile mele

Primul volum ne aduce față în față cu acel clișeu atât de binecunoscut: dragostea dintre fata bună și băiatul rău. Am sperat că o să am parte de o poveste care va aduce ceva nou pe lângă, am sperat că autoarea va oferi un suflu proaspăt lecturii și că va pune în altă lumină acest clișeu universal, am sperat la o poveste care să mă facă să zic: Da, asta e cartea pe care o așteptam! Dar, din nefericire, nu s-a întâmplat mai deloc așa. Am avut așteptări mari, am fost prinsă în capcana copertei și am rămas destul de dezamăgită.

„- Gândește-te puțin la asta și pune lucurile cap la cap! Abygail Smith, meriți să evadezi, măcar pentru câteva ore, din această închisoare care este propria ta viață!”

Mai sunt doar două săptămâni până ce liceul se va termina, până când elevii se vor bucura de vacanță și de libertate, pregătiți de un nou început la facultate sau de truda grea pentru un loc de muncă. Abygail Smith, șefă de promoție, pasionată de lectură, dar și caracterizată de ambiția de a învăța foarte bine pentru a ajunge la renumitul Harvard, se trezește convinsă de cea mai bună prietenă, Madison, să participe alături de ea la o petrecere, așa ca de final de an. Însă distracția asta se anunță cu ceva surprize, cea mai mare fiind apariția chipeșului Dylan Turner, cel mai cunoscut și mediatizat tânăr din oraș. Acesta apare în chip de salvator, alungându-l pe tipul beat ce aproape că a violat-o.

Bineînțeles că acest gest eroic nu durează prea mult, iar Turner o invită într-una din camerele mai liniștite pentru a continua ceea ce începuse cel de dinainte, de data asta cu acceptul ei. Aby nu este însă așa ușor de fraierit, de aceea îl refuză și pleacă de lângă el, scopul ei fiind acela de a ajunge cât mai repede acasă. Pentru câteva clipe, chiar se lăsase păcălită de acest Don Juan, plăcându-i sărutările primite și fiorii dulci ce-i traversaseră întreg trupul.

Din acest moment, lucrurile încep să se precipite, iar Abygail nu mai este atât de sigură pe ea. Ceva se schimbă în interiorul ei, inima pare, mai mult ca niciodată, să gândească singură și să fie în totală contradicție cu mintea. Nu știe exact ce simte față de Dylan, dacă e doar atracție, o noutate de moment sau ceva mai profund ia naștere în sufletul său. E hotărâtă să se țină cât mai departe de el, chiar dacă o doare. Însă inimii nu-i poți dicta, deoarece va găsi o cale pentru a-i fi ei mai bine, indiferent ce alegeri va face creierul. Oricât încearcă să-l evite, tot fata e cea care se trezește căutându-l cu privirea, care-l visează nopțile și în timpul zilei sau care se găsește în brațele lui sărutându-l.

„Dylan este doar un băiat pe care îl știu, care mi-a sucit mințile, lucru pe care îl face și cu alte fete și care m-a sărutat. Suntem doi oameni care se știu și care s-au sărutat.

Doar atât.

Între noi nu este nimic și nici nu va fi. Ne leagă un nimic ce mă face să simt furnicături în stomac doar când îi pronunț numele în gând, un nimic care mă face să mă gândesc doar la el.”

Aby este acea fată bună care ajută pe toată lumea, care își petrece mai tot timpul citind, învățând și uitându-se la seriale și Next Top Model, minunându-se de cât de slabe și de frumoase sunt tipele de acolo. Este o fire destul de singuratică și retrasă, singura persoană care o mai scoate din anonimat fiind exuberanta și zăpăcita de Madi, singura ei prietenă bună. Total opuse ca și atitudine, cele două se înțeleg tare bine și petrec suficient timp împreună pentru a se destăinui și pentru a-și ridica moralul una alteia. Au o prietenie strânsă, chiar dacă se mai ciondănesc câteodată. Odată cu apariția lui Turner, ajung chiar să mintă una pentru cealaltă în fața părinților, nu de puține ori putând fi prinse cu minciuna. Mai ales că Aby nu a mințit niciodată în viața ei. Cel puțin nu așa de mult ca acum. Ajunge chiar să se furișeze din casă pentru a fi cu băiatul de care simte că se îndrăgostește.

Dylan este genul de tip care preferă să se distreze, să participe la curse ilegale și să schimbe fetele zi de zi. Iar mai presus de toate astea, vrea să demonstreze că el este cel mai bun și că nu are comparație, putând să câștige la orice oră din zi și din noapte. Încă din prima clipă, Abygail îi trezește interesul și, astfel, experimentează surprinderea tot mai des, datorită faptului că ea îl cam refuză la început, necăzând în plasă la fel de repede ca și celelalte. Însă nu are de gând să o lase să scape, până ce nu va ajunge în brațele sale. Pe tot parcursul lecturii este secretos, primește apeluri necunoscute ce-l fac să se ferească de Aby, o minte pe fată doar pentru a o atrage în patul lui și chiar acceptă să înceapă un fel de… legătură. Însă chiar și așa, tot își petrece timpul în preajma altor fete, atunci când nu e cu ea.

Această așa-zisă relație a lor nu e cunoscută nimănui, în afara celor doi. Lui Aby îi este teamă de cum ar reacționa părinții ei, deși tatăl său și-a cam dat seama că ea e amorezată de un băiat și chiar au avut o mică discuție profundă despre dragoste. Mama ei și-a exprimat deja părerea în legătură cu băieții, ceea ce îi întărește și mai mult decizia de a le ascunde acest aspect. Nici măcar prietena ei cea mai bună nu e în cunoștință de cauză, evitând să i se destăinuie chiar și ei. La fel e și la Dylan. El niciatât nu s-ar fi lăudat în stânga și-n dreapta că e deja luat și că nu va mai umbla cu alte fete.

„- Uite-o pe fiica mea perfectă, fata care m-a făcut să mă simt cel mai mândru tată din univers! tata mă strânge în brațe și mă ridică, învârtindu-mă apoi de câteva ori. […]

– Discursul tău a fost… bun! Doar bun! o aud pe mama spunând, fără să mă privească, în timp ce înconjoară mașina pentru a urca pe locul ei.

Știam că nu este complet mulțumită de mine.

– Dacă nu ai fi avut sfârșitul ăla lacrimogen, ar fi fost excelent. Ai arătat ca un copil sclifosit, nicidecum ca o tânără femeie ce este pregătită să își ia viața în mâini și să plece singură la drum.”

Pe lângă toate acestea, mama lui Aby este creionată ca o scorpie care nu știe cum să aducă fericirea propriului copil, luând asupra sa toate meritele fetei. Pentru ea pare să nu conteze deloc faptul că fiica ei a fost cea care a depus toate eforturile necesare pentru a avea notele mari ce-i vor asigura intrarea garantată la o universitate cunoscută și grea. Iar chestia e că nu se sfiește să-i arunce aceste cuvinte în față, chiar în ziua absolvirii și a balului, când ar fi trebuit să fie una dintre cele mai fericite zile din viața tinerei.

Narată la persoana I, din perspectiva lui Aby, cartea am citit-o relativ repede, în ciuda faptului că personajele și situațiile în care nimereau m-au enervat cumplit. Naivitatea protagonistei și primii fiori ai iubirii pentru un tip care îi spusese verde în față ce așteaptă de la ea, încă de la prima lor „întâlnire”, m-au făcut să-mi dau ochii peste cap de nenumărate ori. În unele momente am fost foarte aproape să abandonez cartea, dar am strâns din dinți și am continuat, sperând că o să fie mai bine, pe măsură ce paginile zburau. Eram curioasă de cum va fi finalul, de ce alegere va face personajul feminin, o decizie pe care o tot așteptam din partea ei și care parcă nu mai venea. A fost tare nehotărâtă fata asta, neștiind nici ea ce vrea cu adevărat. Această trăsătură i-a cam dăunat și sper să fie mai determinată în ceea ce va urma. Mai are multe de descoperit despre ea însăși, înainte să afle dacă ceea ce o așteaptă în viitor, este chiar ceea ce își dorește sau ce-i doresc alții.

” – Nu, Aby. De data asta, chiar nu te mai las.”

***

„- Ești bolnavă? o voce de copil se aude.
Îmi ia câteva secunde bune până să îmi dau seama că vorbește cu mine.
Atunci când în sfârșit deschid ochii văd că în fața mea stă un băiețel cu ochi mari și negri.
– Da, sunt… răspund cu voce stinsă, încercând să schițez un zâmbet.
Copilul se apropie de mine pentru ca mai apoi să se așeze și el pe iarba rece.
– Ce te doare? mă întreabă privindu-mă cu uimire amestecată cu o umbră de îngrijorare.
– Sufletul.”

Recunosc însă că au fost și câteva momente în care m-am regăsit, care au avut o scânteie de mai bine, de aceea încă am speranțe că volumul doi va aduce schimbări semnificative și că poate o să ajung mai aproape de personaje decât am fost acum.

O lectură despre prima iubire, pasiune, suferință, neîncredere, nesiguranță, minciuni și clipe de neuitat. O lectură pe care o recomand mai mult cititorilor adolescenți. Cu siguranță, aceștia vor rezona cu aceasta mai mult decât am făcut-o eu.

Nota mea: 3.5/5

nota-3,5

Mulțumesc Editurii Celestium pentru șansa de a citi acest volum! Cartea o puteți comanda de aici

26730779_2029627223731891_6649054974228985108_n.jpg

capture-20160928-044054

Publicat în Interviuri

Let’s meet them! #3 – Cumnatele Morgan


Un nou interviu, dragilor! Ne-am amuzat împreună cu frații Morgan, așa că a venit timpul să ne bucurăm și de partea feminină a familiei. Cumnatele Morgan, Kim, Sam și Marlene, mi-au făcut deosebita plăcere de a răspunde la câteva întrebări. Sunteți curioși să descoperim ce au mai făcut și cu ce pățanii s-au confruntat atunci când copiii lor erau încă mici? :))


Kim (foto stânga): „Mă întorc spre femeia ce mi-a dat viață… Uneori mi-aș fi dorit să îi semăn mai mult…”

“Puține persoane au fost cele care m-au apreciat pe mine, pentru ceea ce sunt eu și reprezint cu adevărat. Pentru adevărata eu, Kim Larsen.”

Sam (foto dreapta): „Fata din fața mea este ca o păpușă. Blondă, cu părul lung, ochi incredibili de verzi și tenul ca de porțelan. Suntem cam de aceeași înălțime, dar în rest reprezentăm două contraste. Zâmbetul îi este însă deschis și sincer și îmi place de ea din prima clipă.”

“Ai reușit să te ciocnești de toți trei în aceeași zi și i-ai făcut să reacționeze cum nu i-am mai văzut s-o facă niciodată, mai ales pentru o fată!”

Marlene (foto centru): „- La duș?! Cum să se înece la duș?!
– Păi…stai să-ți explic! În timp ce făceam duș, împreună bineînțeles, adăugă șoptit, m-am gândit să încercăm și planul vertical și…
– Holden! se aude țipătul disperat al Marlenei. Sper că nu le și desenezi, că te omor!”

„- Ce poate fi mai deosebit decât să te cer când suntem înghesuiți într-o toaletă?”


Dede (D): Fetelor, mă bucur tare mult să vă am aici! Ce mai faceți? 

Kim (K): Foarte bine, mulțumesc de întrebare. Ocupată, după cum știi.

Samantha (S): Minunat, mulțumesc.

Marlene (M): Foarte bine, ca de obicei.

D: Vă descurcați admirabil să țineți în frâu întreaga familie, în special masculii posesivi. Cam câte bătăi de cap vă dă chestia asta?

S: Am crescut cu ei și m-am obișnuit cu felul lor de-a fi, deci nu am nicio problemă cu asta. Niciuna dintre noi nu ne-am schimbat felul de a fi și nici nu ezităm să facem ce vrem, pentru că posesivitatea lor se manifestă doar ca să arate tuturor că suntem ale lor, nu ca să ne îngrădească pe noi.

K: Poate că toți bărbații din familia Morgan sunt posesivi și excesiv de protectori și știu că nu tuturor femeilor le-ar plăcea asta, dar eu îi iubesc așa cum sunt. Pe toți! Pentru că sub tot acel aspect, sunt niște bărbați iubitori și grijulii, pe care noi, femeile Morgan, îi învârtim exact cum dorim. Puțin îmi pasă că Hayden mai mârâie la câte cineva, când eu îl rog ceva, îmi îndeplinește orice dorință. Ador modul în care mă privește chiar și după atâția ani, de parcă eu aș fi centrul universului său.

M: Eu aș putea spune că mă distrez. Sigur, Holden are aceeași posesivitate ca și restul familiei, doar că, la el, e învelită în umor. Și încă mă mai întreb de unde scoate toate prostiile! Cu toate astea, e suficientă o privire de-a mea atunci când este cazul și devine imediat serios, deci mă descurc mai mult decât bine.

D: Dacă nu ai fi ales să pleci pentru a-ți făuri o viață normală departe de vedetismul ce te înconjura acasă, cum crezi că ai fi ajuns astăzi?

K: Nu știu. Probabil că tot mi-aș fi croit propriul meu drum până la urmă, așa cum mi-am dorit, dar nu cred că aș fi fost la fel de fericită. Știi bine că nu suntem chiar o familie normală. Suntem mulți și suntem cam nebuni, dar suntem perfecți unul pentru altul în toată nebunia noastră.

D: Sam, ai fi recunoscut vreodată în fața lui Heaton ceea ce simțeai pentru el, dacă nu s-ar fi intervenit în viața voastră?

S: Nu știu. Poate că da, în cele din urmă. Când m-a scăpat gura și i-am pomenit lui Kim de faptul că sunt îndrăgostită de Heaton, am fost… speriată. Nu credeam că există vreo șansă ca noi să trecem la ceva mai mult decât prietenia care ne lega de-atâția ani, pentru că și el și-a ascuns sentimentele extrem de bine. S-a dovedit că acea scăpare, și Kim, bineînțeles, ne-au schimbat viața.

D: Draga mea Marlene, ai avut parte de cea mai nonconformistă cerere în căsătorie, de până acum, de la un Morgan. Te consideri o norocoasă? 

M: Mi s-a pus adeseori această întrebare, iar răspunsul meu este același: a fost o cerere perfectă și da, sunt o norocoasă. Nu contează unde ești cerută în căsătorie, nici dacă e o ambianță romantică sau nu. Nu contează nici dacă există acel inel. Singurul lucru important este ca acea persoană să te iubească cu adevărat și suficient de mult încât să își dorească să vă petreceți viața împreună.

D: Care a fost ultimul gest romantic pe care băieții l-au făcut pentru voi?

M: M-a dus într-un parc de distracții. Am fost doar noi doi, am mâncat vată de zahăr și ne-am urcat în toate aparatele. Ne-am simțit ca doi adolescenți.

K: Un weekend prelungit la Bora Bora. Hayden m-a răsfățat cu ciocolată și înghețată, mâncată în brațele lui, și mi-a dăruit o brățară de care atârnă trei litere H. Am privit împreună apusuri și răsărituri de soare.

S: Am găsit dormitorul plin de flori. Nu era niciun eveniment, nu sărbătoream nimic, dar Heaton știe că îmi plac mult florile.

D: Dar pe care l-ați făcut voi pentru ei?

K: L-am invitat la un club country ca să-i arăt că putem dansa și împreună. Am reușit câțiva pași apoi, ca de obicei, am stat îmbrățișați și doar ne-am legănat pe muzică. Cred că eram caraghioși printre toți cei care țopăiau, dar nouă nu ne păsa. Ne-a amintit de prima oară când Hayden m-a strâns în brațe, pe motiv că mă învăța să dansez.

M: Am schimbat patul. Din nou. Hahaha! Glumesc! Sau nu.

S: O plimbare cu balonul. Eu eram fermecată de peisaj, Heaton de mine. Nu știu cât de romantic a fost totul, dar dacă mă iau după noaptea care a urmat, cred că l-am impresionat.

D: Ne-ați putea povesti o fază amuzantă din viața de părinte în care protagoniștii erau chiar soții voștri? Poate să fie și una la comun. :))

Cumnatele: Când i-am lăsat singuri pe ei trei cu toți copiii, iar noi ne-am răsfățat cu o zi la Spa. Trei bărbați și șapte copii cu vârste între unu și cinci ani? Un adevărat coșmar! Când ne-am întors, casa era plină de pene, pentru că s-au bătut cu pernele și au rupt vreo câteva, nu mai spunem de jucăriile și mâncarea care erau peste tot. A fost prima și singura dată în care i-am văzut depășiți de situație. Au avut ceva probleme cu schimbatul scutecelor lui Stuart, care era cel mai mic, dar care era foarte activ. Nu i-au putut prinde un nou scutec, iar Holden, ca un tătic mândru ce era, l-a lipit cu bandă adezivă. De fapt, jumătate de scutec era învelit în bandă adezivă. Când ne-am întors, soții noștri ne-au privit ca pe niște minuni coborâte din cer, dar când le-am spus că tot ei trebuie și să spele copiii, să-i culce și să facă curat pentru că nu voiam să ne stricăm unghiile proaspăt lăcuite… Dap, fețele lor disperate ne-au făcut să râdem cu lacrimi și încă mai glumim pe seama lor din cauza asta

D: Cât de mult v-au terorizat copiii pe când erau mici? Și ce măsuri ați luat pentru a-i pune la punct?

K: Hailey a fost o fetiță cuminte. În plus, fiind singura fetiță, cam toată lumea voia să stea cu ea, așa că nu mi-a dat prea mult de furcă. Gemenii, în schimb, au fost niște drăcușori care se întreceau în năzbâtii. Erau doi, deci aveam mereu emoții duble. Hayden se distra de câte ori făceau vreo boacănă, dar eu mă dădeam de ceasul morții. Am învățat repede că cel mai bine era să mă prefac supărată, așa toți trei se învârteau în jurul meu, încercând să mă determine să îi iert. Când au crescut, a trebuit să schimb tactica. Era o nebunie când se întâlneau toți șase, așa că aveam nevoie de altceva. Nu sunt adepta bătăilor, așa că puneam furtunul cu apă pe ei. Când erau afară. Dacă erau în interior, o cană de apă rece făcea minuni, mai ales că ei erau cei care trebuiau să ștergă tot și să facă ordine după aceea.

S: Nu cred că am fost mai terorizată decât alte mame. Nu-mi plăcea când se băteau, chiar dacă o făceau în joacă. Am fost mai speriată când, pe la 5 ani, Scott a căzut de pe bicicletă și și-a rupt mâna. Heaton, calm ca de obicei, ne-a urcat pe toți în mașină și ne-a dus la spital. M-a consolat spunându-mi că ăsta e doar începutul și a avut dreptate. Până când băieții au ajuns la adolescență, au mai fost mâini rupte, un picior rupt și capete sparte. Ca să-i fac să se potolească, era suficient să mă încrunt la ei, cu mâinile în șolduri. Ăsta era semnul că au întrecut măsura. Și se potoleau!

M: Pentru că Michael și Matt erau puțin mai mici decât băieții lui Kim și Samantha, eram deja obișnuită de la ceilalți cu firea activă a copiilor Morgan. Eu am fost terorizată de câte ori se urcau în copaci și mă enerva că Holden, în loc să-i certe, se cățăra și el cu ei. Am fost tentată de câteva ori să îi pocnesc pe toți trei, dar am descoperit că o lacrimă falsă are mai multă putere. Nu sunt o bună acriță, dar cu ei mergea întotdeauna. Și încă mai merge!

D: Vă simțiți mai dominante acum că familia începe să se înmulțească pe partea feminină?

S: Oarecum. Eu nu am o fată și nici nepoțică, dar le iubesc pe Hailey, Heather și pe Angel ca și cum ar fi ale mele și e o încântare că numărul fetelor crește, spre disperarea bărbaților.

M: Angel a fost o surpriză pentru toată lumea, dar a învățat extrem de repede ce înseamnă să fii născută o Morgan și cum să îi joace pe toți după cum vrea ea. Poate că suntem mai puține numeric, dar nu suntem nicidecum dominate. Și să-ți mai spun ceva: Angel a moștenit firea lui Holden, deci face cât zece!

K: Nu m-am simțit copleșită de predominanța masculină din familia Morgan pentru că era ceva la care mă așteptam, dar asta a făcut ca legătura mea cu Hailey, cea de mamă – fiică, să fie mult mai puternică. Nu o dată ne-am coalizat împotriva lor și întotdeauna noi am fost cele care am câștigat. În plus, băieții ne-au adus fete. Aria și Dakota sunt minunate, potrivindu-se perfect cu nebunia generală a familiei.

D: Un moment în care v-ați aprins rău, dar unul dintre copii v-a întrerupt. Cum s-a terminat?

M: Nu au existat momente în care să fim întretrupți, pentru că Holden se asigura întotdeauna de asta. Și-a instruit băieții să nu intre niciodată peste noi, iar uneori chiar anunța în gura mare că nu vrem să fim deranjați. La început, am fost jenată când o făcea, dar toată lumea se comporta ca și cum era ceva normal, așa că…

S: Dormitorul nostru are cheie, așa că… Desigur, au existat dăți când au bătut la ușa noastră în momente mai… delicate, dar Heaton ieșea un minut sau două și rezolva problema copiilor imediat, apoi se întorcea la mine.

K: Hayden nu s-a ferit niciodată să arate cât de mult mă iubește și nici să mă țină mereu în brațe. De fapt, cred că ar părea ciudat dacă nu ar face-o. Noi așa am fost de la bun început, iar copii au crescut știind că sunt momente în care ne dorim să fim numai noi doi și le-au respectat.

D: Ultima carte citită? Ultimul film văzut împreună cu soțul vostru?

S: Moarte pe Nil de Agatha Christie, pentru că îmi plac misterele și cărțile polițiste.

M: Un volum de poezii ale lui John Keats. Ultimul film l-am văzut împreună toți șase, vă spune Kim despre care e vorba.

K: Ultima carte pe care am început-o am primit-o cadou de la Samantha și Marlene. Încă nu am terminat-o, dar am fost la ecranizarea ei și i-am luat și pe băieți cu noi. Cincizeci de umbre ale lui Grey. A fost o nebunie totală! Hayden, Heaton și Holden au fost printre puținii bărbați din sală și nu s-au simțit prea bine la început. Hayden m-a bombănit la început că l-am cărat la acel film, apoi a întors totul în favoarea lui. „Vezi, ăsta e mai nebun decât mine! Eu nu ți-aș face așa ceva!” Nici Heaton sau Holden nu s-au lăsat mai prejos, iar după prima jumătate de oră de film, era ca la circ. Jumătate din femeile din sală nu se mai uitau la ecran, ci ne sorbeau bărbații din priviri, iar cealaltă jumătate era pe sub scaune, tăvălindu-se de râs. A trebuit să plecăm înainte să sară vreo nebună pe ei sau să fim dați afară de cei de la pază.

D: Când le-ați spus ultima dată „te iubesc” fraților Morgan? Cât de des faceți asta?

S: Astăzi. Cel puțin o dată pe zi.

K: Astăzi. Zilnic.

M: Astăzi. Zilnic.

D: Primul cuvânt la care vă gândiți atunci când îi aveți în față pe bărbații voștri?

K: Chiar și după atâția ani, când Hayden mă țintuiește cu privirea, simt o mulțime de lucruri. Cu greu aș putea găsi doar un singur cuvânt care să cuprindă toate sentimentele și gândurile mele din acel moment. Cred că dragoste ar fi cel mai complex.

M: Dragoste și veselie, pentru că astea două merg mână în mână când e vorba despre Holden.

S: Dragoste, în primul rând. Apoi o mulțime de alte sentimente.

D: Câteva gânduri pentru cititorii voștri?

K: Vă mulțumim că ne-ați fost alături în toată povestea asta nebună pe care a creat-o Corina și sperăm că v-am făcut să zâmbiți măcar.

S: Să nu ne uitați!

M: V-aș da niște sfaturi despre paturi, dar cred a făcut-o deja Holden suficient de des, așa că o să mă rezum să vă mulțumesc că ne-ați citit povestea.

D: Vă mulțumesc pentru că mi-ați acceptat invitația de a-mi acorda din timpul vostru și sper să ne mai auzim!

Cumnatele: Și noi îți mulțumim!


Puteți achiziționa Triplu H (2 volume), dar și restul cărților autoarei de pe site-ul Editurii Hathor.

Ne citim data viitoare! ^^

*Edit realizat de Ioana Duță.

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Steaua secretă (Stelele din Mithra #3) de Nora Roberts (recenzie)


20180221_113302

Descriere

Stătea față în față cu o femeie moartă… iar ea ținea un pistol îndreptat înspre el.

Investigația locotenentului Seth Buchanan – și inima lui – sunt complet date peste cap când Grace Fontaine, bogata și ireal de frumoasa victimă a unui presupus asasinat se dovedește a fi vie și nevătămată… și în posesia unuia dintre uriașele diamante albastre cunoscute drept Stelele lui Mithra.

Polițistul cel sobru, a cărui calitate de căpătâi este autocontrolul, nu a permis niciodată ca sentimentele lui să stea în calea unei anchete. Și deși tot ce a aflat, din cercetările sale, despre celebra moștenitoare îi dovedește că este o femeie extrem de periculoasă, în prezența ei irezistibilă îi este foarte greu să-și amintească faptul că are de rezolvat un mister mai important decât Grace însăși. Căci Stelele sunt obsesia unui colecționar nebun, care a lăsat în urmă un lung șir de victime, iar acum nu se va da înapoi să facă pasul decisiv pentru a și le însuși… și se pare că o consideră pe Grace cel mai important exponat al colecției sale.

Trădat, decepționat în dragoste, a ales să nu dezvolte sentimente în relațiile lui. Și iată că se găsește o femeie care îl face să vibreze.

Gândurile mele

Asistăm intrigați la așa-zisa moarte a lui Grace Fontaine care a fost ucisă în propria casă. O față desfigurată, o balustradă ruptă, un seif spart, casa răscolită de sus până jos și câteva lucruri furate par să fie singurele elemente ce alcătuiesc acest tablou confuz al crimei sau al sinuciderii?! Cazul este în plină derulare pentru aflarea adevărului ce stă la baza acestui eveniment nefericit, iar locotenentul Seth Buchanan caută să dezlege ițele încurcate ale „jocului” de-a vânătoarea. Totodată, bărbatul se trezește fascinat de portretul tinerei, considerată „răsfățata” familiei în ochii tuturor celor ce nu se riscau să vadă mai departe de un chip frumos. „Un studiu al perfecțiunii frumuseții feminine” sunt cuvintele la care se gândește bărbatul, atunci când fiecare detaliu al portretului i se impregnează în minte.

„… fusese iubită. El subestimase profunzimea la care putea ajunge prietenia. Dar văzuse acea profunzime și acea mâhnire șocată și sfâșietoare pe fețele celor două femei de la care plecase. Existase o legătură între Bailey James, M.J. O’Leary și Grace, care era cea mai puternică din câte văzuse el vreodată. Nu pur și simplu dorită de bărbați, ci iubită și de două femei. Ce era dincolo de acei ochi, ce se ascundea dincolo de chipul acela, care meritase acel sentiment de încredere? Cine naiba ai fost tu? murmură el.”

Protagoniștii primelor două volume, Bailey și Cade (Steaua ascunsă), MJ și Jake (Steaua captivă) îl pun la curent pe Buchanan cu tot ce au avut de îndurat în ultimele zile, de când două dintre diamantele albastre au intrat în posesia lor. Știind că cel de-al treilea era la Grace și că pericolul era mult mai aproape de cât credeau ei, femeile se simt neputincioase în fața veștii îngrozitoare primite. Primul impuls este de a nu crede în spusele polițistului, dar șocul le lovește atât de puternic, încât cu greu reușesc să nu se lase doborâte.

De cealaltă parte, Seth nu se poate opri în a se gândi la Grace Fontaine, oricât s-ar împotrivi. Chipul femeii nu-i dă pace absolut deloc și, astfel, continuă să tot revină la casa acesteia, chiar și în afara orelor sale de muncă. Se simte din ce în ce mai mult ademenit de chipul acela desăvârșit ce a ajuns să-l obsedeze în propriile vise. Însă, într-una din vizitele sale, are parte de o surpriză de proporții. Ajunge să privească direct în ochii tinerei care este mai vie ca niciodată și care-l amenință cu un pistol, crezând că el e băiatul rău. Dar atunci cine e cea care a avut parte de un așa sfârșit tragic? Răspunsul ni-l dă chiar Grace. Femeia era verișoara ei care nu făcuse decât să o copieze pe protagonista noastră, de la purtarea acelorași haine, până la asemuirea aceleiași înfățișări.

„- Ai fi putut pierde perlele, ai fi putut pierde totul. Și totuși nu ți-ai fi pierdut amintirile.”

Grace Fontaine nu este cine pare a fi în ochii presei și a rudelor sale. Moștenitoare a unei familii de renume, în afară de prietenele sale și de personalul spitalului la care ea face vizite constante, nimeni nu a reușit să vadă dincolo de zidul pe care tânăra l-a ridicat în jurul ei. Preferă să arate lumii o față superficială, de pe urma căreia s-au iscat numeroase controverse, dorind să-și păstreze sufletul departe de lumina reflectoarelor. Deși pare imună la realitatea lumii în care trăiește, acceptă să sufere în tăcere, arătând celor care nu știu să vadă, o indiferență și o siguranță de sine covârșitoare.

Bineînțeles că învinovățirile din partea familiei nu catadicsesc să apară nici de data asta. Mătușa o consideră vinovată de moartea fiicei sale și îi pune în cârcă aranjarea înmormântării. Iar ea se supune acestui ordin, nu însă fără a arunca unele cuvinte la schimb, cuvinte ce par să treacă pe lângă persoana în cauză. Ca de obicei.

Pe lângă toate acestea, ceva inexplicabil o atrage spre locotenentul sobru, controlat, care este atât de hotărât să se țină departe de o implicare emoțională, cât mai departe de ea. Însă această atitudine rece n-o face să renunțe, ci continuă să-l ațâțe, să-l împingă spre limitele sale, până când îi va ceda.

„Pentru prima dată în viața lui, o femeie se strecurase și îi apucase inima în mâna ei. Și o strângea foarte tare.”

Visele nu-i ocolesc pe niciunul. O iubire din timpuri străvechi în care Grace și Seth sunt personajele principale, iar cineva îi pândește din umbră pentru a le face rău și a lua ceva ce le aparține, complică lucrurile între cei doi, tulburându-le viețile și-așa destul de fragile. Niciunul nu e pregătit să se lanseze într-o legătură care să dureze, să se dedice jumătății ce i-ar putea completa. Fiecare e decis să nu lase ca atracția dintre ei să atingă cote alarmante, nedorind ca în final să ajungă răniți de propriile decizii luate din instinct. Însă, destinul le-a fost scris cu un scop, iar cei doi vor suferi și mai mult dacă se vor împotrivi unul altuia.

„- Nu-mi place de dumneata.
– Nu ești obligată. Seth deschise portiera și așteptă. Nu mai mult decât trebuie să te plac eu pe dumneata.
Ea făcu un pas spre ușă și, dincolo de ea, îi întâlni privirea.
– Dar diferența este că, dacă eu aș avea energia sau dorința, te-aș putea face să-mi mănânci din palmă.
Intră, strecurându-și picioarele lungi și mătăsoase. „Slabe șanse”, își spuse Seth în timp ce trânti portiera. Dar nu era prea convins de asta.”

În această ultimă carte vom afla cine este colecționarul care dorește cu disperare diamantele zeului Mithra pentru el, cine este bărbatul obsedat de frumusețe și de perfecțiune, de nemurire. Acesta crede cu tărie că stelele îi vor oferi ceea ce-și dorește și continuă să se joace cu viețile oamenilor pentru a pune mâna pe ele. Eroii noștri fac tot ce pot pentru a-l împiedica să-și ducă planurile până la capăt, dar oare cu ce preț?

Un final fascinant, o lectură care mi s-a părut mult mai bună decât celelalte cărți ale trilogiei. Fiecare dintre cele trei a avut acel ceva al ei: Steaua ascunsă a fost mai romantică, ușor mai liniștită și misterioasă, Steaua captivă s-a bucurat de acțiune, (re)cunoaștere și adrenalină din plin, dar Steaua secretă a avut o emoție care cu greu poate fi descrisă și simțită. A fost diamantul generozității totale, a oferit și a luat înapoi în aceeași măsură, făcându-ne părtași la dragostea unică a sufletelor pereche.

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

 

Publicat în Fragmente

Fragmente #12 – Steaua secretă (Stelele din Mithra #3) de Nora Roberts


    “Verdictul fusese sinucidere, deși apropiații ei insistaseră că nu consumase niciodată droguri. Fusese extraordinar de disciplinată în ceea ce privea corpul ei. DeVane fusese interogat și în această chestiune, dar numai formal. Cinase la Casa Albă chiar la ora la care tânăra balerină intrase în comă și apoi murise. Totuși, Seth și detectivul italian conveniră că era, într-adevăr, o coincidență fascinantă.
    „Un colecționar”, se gândi Seth, stingând lumina. Un achizitor de lucruri frumoase și de femei frumoase. De asemenea, un bărbat care ar plăti dublul valorii unui smarald pentru a avea în posesie o legendă. Avea să vadă câte alte fire mai putea să lege, și hotărî că urma să poarte o discuție oficială cu ambasadorul.
    Intră în living și dădu să apese întrerupătorul din apropiere, dar o văzu pe Grace ghemuită pe canapea. Presupusese că plecase acasă. Dar era strânsă ghem, protejată, pe canapeaua lui, dormind. „Ce naiba căuta aici?” se întrebă Seth. „Te așteaptă pe tine. Exact cum a spus că va face.” Așa cum nici o femeie nu îl așteptase înainte. Așa cum își dorise să nu-l aștepte nici o femeie.
    Emoția îi răsună puternic în piept, îi inundă inima. Dragostea asta irațională îl distrugea, își dădu seama. Inima lui nu era în siguranță aici, nici măcar nu mai era a lui. O voia înapoi, își dorea cu disperare să fie capabil să se răsucească pe călcâie, să o părăsească și să se întoarcă înapoi la viața lui.
    Îl îngrozea faptul că nu făcea acest lucru. Nu putea.
    Era sigur că ea avea să se plictisească în curând, să-și piardă interesul față de o relație pe care el o considera alimentată de-un impuls de moment și de sex din partea ei. Oare ea avea să plece pur și simplu sau avea să pună capăt relației cu eleganță? A doua variantă, hotărî el. Așa îi stătea ei în fire. Ea nu era, după cum își dorise el odată să creadă, dură, rece sau prevăzătoare. Avea o inimă foarte generoasă, dar el credea că avea și o inimă nestatornică.”
6
Publicat în Stories

Miracol (#5) – Nu e timpul


5453a67fda081cb33f55f81e712eca6e.jpg

Autor’s POV

– Cred că Damian are dreptate. Ar fi mai bine să mergem după el. Dacă s-a rătăcit? Pe cât sunt eu de împiedicată, pe atât este el de paralel cu orientarea, declară solemn Dede, îngrijorată fiind pentru fratele ei mai mic.

– Eu când ți-am zis că ești o împiedicată, negai de fie… începu Damian, dar nu mai reuși să termine.

– Amândoi au dreptate, dragule, interveni doamna Stwood, întorcându-se spre soțul ei. Mai bine mergem să-l căutăm. A întârziat prea mult. Parcă spuneai că știe parcul ăsta cu ochii închiși, atunci când te-ai „gândit” la acest plan „mirobolant”, precum te lăudai ieri! Acum te-ai răzgândit? îl ferici apoi pe Damian cu o privire încruntată, așteptând un răspuns.

Acesta se dădu ușor câțiva pași înapoi și se ascunse în spatele iubitei pentru orice eventualitate. Își calculă șansele de scăpare. Dede nu putea să-l prindă în starea care se afla, fiindcă bebele ar fi avut de suferit. Dar să fim serioși, mereu reușea să-i mai dea câte o scatoalcă peste ceafă, luându-l prin învăluire. Nu că el nu ar fi căutat-o cu lumânarea. Dacă așa s-a născut, ce vină avea el că se mai trezea câteodată spunând tâmpenii? Nu, nu tâmpenii, ca să ne înțelegem. Asta ar însemna să le dea dreptate lor, ceea ce nu era de dorit. Spunea, de fapt, lucruri pe care nu toată lumea le găsea amuzante, în afară de el. Da, ăsta era răspunsul corect!

Cumnatul său ar fi putut cu brio să șteargă cu el pe jos, dar știa din surse sigure că pe sora lui nu ar fi lăsat-o inima să-i facă una ca asta. Aruncând o privire subtilă spre tatăl lui, știa că încă îl supără genunchiul și că nu s-ar pune la mintea lui de copil de cinci ani, însă nu putea spune asta și despre femeia care i-a dat viață.

Nu era prea sigur că va putea scăpa cu viață din mâinile mamei sale. O fi fost el mai rapid și mai agil în mișcare, dar pe bune acum: cine ar vrea să fie văzut fugind ca din gură de șarpe de propria mamă? Hai, spuneți și voi! Nu mai bine stai și înduri orice va veni, rugându-te să n-o pățești prea rău, chiar dacă și această situație ar provoca reacții în lanț de la prea mult râs? Păi vedeți!

– Bine, bine! Am înțeles ideea. Gata, nu vă mai uitați la mine de parcă ați vrea să mă sfâșiați. Să mergem să-l căutăm până nu se pierde pe aici de tot, oftă învins Damian. Niciodată nu avea sorți de izbândă în fața familiei sale, nu că asta l-ar supăra. Nici vorbă de așa ceva. Doar îi făcea plăcere să-i tachineze pe ai săi, ori de câte ori se ivea ocazia. Iar el unul nu rata niciuna, se gândi amuzat, pornind hotărât în urma lor.

Nu știa nimeni mai bine parcul ăsta decât David. Credea că fratele său va ajunge aici din clipă în clipă, dar se pare că se înșelase. Uneori, puștiul mai dădea semne că nu știe pe ce lume trăiește și avea prostul obicei de a visa cu ochii deschiși, astfel că intra în probleme mai rău ca el sau se pierdea pe drum. Amintirile de când era mic copil îl mai bântuiau chiar și-acum. Mai ales în preajma iernii. Cu greu a învățat să nu le mai lase să-l controleze. Însă nu funcționa de fiecare dată și erau nevoiți să-l aducă înapoi la realitate, fără să-l sperie prea rău. Spera doar că nu îl apucase vreo fază de genul chiar în acele momente și să fi rămas pe undeva blocat…

David’s POV

Pff, acum le am pe toate. Despre mănușile lui Miracol vorbesc. Mai rămâne să-l găsesc pe el. Nu am decât să înaintez mai departe pe aleea din fața mea, sperând că ar putea fi aici împreună cu cineva anume. Pentru că încă susțin sus și tare faptul că a fost ajutat cu toată această alergătură pe care am fost nevoit să o îndur. Nu că m-aș plânge prea mult. V-am mai spus, mă atrage meseria de a face pe detectivul și știu că voi avea cazuri ce mă vor face să transpir la propriu încercând să le găsesc rezolvare. Așa că nu mă las până nu reușesc, chiar dacă uneori mă cam… pierd.

Ajuns la marginea lacului, îmi las privirea să alunece de-a lungul suprafeței sale ce strălucește timid. Ninsoarea pare că s-a mai potolit, însă fulgii continuă să-și găsească un drum al lor, zburând care încotro. E la fel de liniște ca în restul parcului. Nici un sunet nu-și caută ecoul rătăcit.

Un gând năstrușnic îmi tresare în minte și, neoferindu-i ocazia de a-l lăsa să treacă peste mine ca și când n-ar fi fost, pășesc ușor pe suprafața lacului. Îi testez rezistența, mergând pur și simplu înainte, pentru a fi sigur că nu mă așteaptă vreo surpriză. Mă opresc aproape de centru, știind că zona aceasta ar putea fi mai subțire decât gheața ce s-a instalat spre margini. Se simte a fi destul de solidă și în partea asta, dar nu vreau să mă încred prea ușor în ea. Ar putea să cedeze când te aștepți mai puțin și să ajungi pe fundul lacului înainte ca măcar să apuci să spui „brânză”.

În scurt timp, mă trezesc alunecând ușor pe gheață, imaginându-mi că picioarele îmi sunt încălțate cu patine și nu cu ghetele mele negre. De prima dată când am luat contact cu patinajul, l-am iubit. Simt o conexiune specială cu gheața, ori de câte ori o ating și mă las purtat de muzica necunoscută ce-mi răsună plină de melancolie în urechi.

Deodată, ceva se sfărâmă sub mine și îmi pierd echilibrul. Abia de apuc să mă prind de marginea gheții, că mâinile îmi și alunecă, lăsându-mă să mă afund în apa mult prea rece pentru temperatura corpului meu.

– Damian!

Îmi aud numele ca prin vis cum pătrunde prin confuzia ce înflorește în capul meu, dar mă simt departe, într-o lume pe care am ajuns să o cunosc foarte bine.

Mă aflu pe aceeași stradă unde mama și-a dat ultima suflare și privesc în ochii… mei. Un puști de cinci ani se uită undeva în spatele meu. Zgomotul unei mașini ce se apropie pare să fie singurul sunet ce străbate liniștea albă din jur.

Încerc să-l avertizez să fugă din calea mașinii ce se îndreaptă spre noi… spre mine, dar nu mă aude. Un ghemotoc alb sare pe neașteptate în fața noastră și-l trage departe de roțile ce șuieră pe lângă noi într-o viteză nebună, împrăștiind zăpada în toate direcțiile.

Un lătrat se aude parcă de nicăieri și ceva trage de mine să mă trezesc din inerția ce m-a cuprins. Mă simt ridicat, dar nu pot să fac nimic pentru a ajuta acele mâini ce încearcă să mă salveze. Somnul vrea să pună stăpânire pe mine și-l las să preia frâiele asupra mea.

– Nu e timpul, puiule. Rămâi lângă ei.

***

Pic, pic, pic…

Un sunet ritmic mă face să-mi deschid ochii. Îmi rotesc ușor capul în stânga și-n dreapta, pentru a-mi da seama unde mă aflu. Camera este în totalitate albă și un sentiment de deja-vu, de parcă am mai fost aici, plutește peste mine. Constat iritat că sunt așezat pe un pat de spital, un loc pe care nu am ajuns să-l agreez nici în ziua de azi. O perfuzie iese din mâna mea stângă. Deslușesc două voci care se aud dincolo de ușă și tot atâtea voci șoptite, dar de la televizorul din încăpere. Mă simt amorțit, iar capul pare să îmi plesnească în orice clipă. Totodată, mă simt parcă ușurat de ceva pe care nu pot să-l numesc.

Mă întreb cum am ajuns aici. Tot ce-mi amintesc este faptul că cineva încerca să mă tragă în sus, apoi mi s-a tăiat firul și nu am mai știut nimic. Sunt trezit din reverie de ușa care se deschide. Mama pășește agale în cameră, după care o închide ușor în urma sa.

– Puiul meu mic, mă alintă și vine să mă ia în brațe plângând.

Bucuria de a mă afla încă aici cu ei îmi face pieptul să tresalte și câteva lacrimi se rostogolesc pe obrajii mei fierbinți, în timp ce mă las îmbrățișat de femeia care m-a crescut ca și pe copilul ei, deși îi avea deja pe ai săi.

Ne despărțim fericiți și nu durează mult că și încep să turui ca o moară stricată, punând zeci de întrebări mamei care îmi surâde amuzată. Îmi face semn să mă opresc și îmi oferă răspunsurile pe rând, deși nu mai știu care a fost prima întrebare ce mi-a ieșit pe gură.

– Miracol este cel care a ajuns primul la tine. A încercat să te țină, însă a alunecat și a căzut și el în apă. Chiar și așa, acesta a vrut să te aducă înapoi la suprafață, dupa ce ați dispărut sub gheață. Damian s-a descotorosit de o parte din haine și de încălțări și a sărit după voi, în timp ce Aiden i-a luat geaca și, la intervale scurte, se băga cu ea pe jumătate în apă, pentru a vă depista. Fratele tău a putut să te prindă și să se agațe de mâneca gecii sale, reușind să vă scoatem apoi afară. Miracol s-a descurcat admirabil în a nu te lăsa să te afunzi și mai mult. Iar acum suntem aici, unde îți place ție cel mai mult, chicoti mama, privindu-mă îngrijorată.

– Unde e Miracol? o întreb, remarcând o neliniște ascunsă în ochii săi, ce pare să se transmită și la mine.

Încerc să mă ridic, dar în zadar. Amorțeala nu m-a părăsit încă, astfel că rămân țintuit tot la orizontală.

– E… bine. La fel de amorțit ca tine, însă își va reveni repede. Se pare că are o rezistență mai bună la apa aceea înghețată decât tine. Așa că ai face bine să te odihnești, ca să-l poți vedea mai târziu! mă îndemnă mama, ceva mai veselă după ezitarea de la început. Se întoarce pentru o clipă înainte să iasă și mai adaugă câteva cuvinte: A, și trebuie neapărat să înveți să înoți!

– Bine, șoptesc obosit, de parcă vorbitul ar fi scurs subit toată energia pe care o  mai aveam în mine. O să aștept, dar nu prea mult. Vreau să-l văd. Miracol…


Celelalte părți: primaa douaa treiaa patra.

text90455842

Publicat în Apariţii

Final Frontier 2018: Crux Publishing


Crux Publishing ne invită la Final Frontier 2018 să pornim într-o aventură în lumi necunoscute!

Editura Crux Publishing va fi prezentă și anul acesta la Târgul de Carte Final Frontier cu stand propriu, la care veți putea găsi toate titlurile editurii cu reduceri între 15% și 35%, produse promoționale și multe alte surprize! Târgul se va desfășura în perioada 24-25 martie 2018, la Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii 176, București).

Vă invităm, de asemenea, să fiți alături de noi la un eveniment literar cu totul deosebit: Aventuri în lumi de ieri și de mâine. Acesta va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 15.30 și va consta în lansarea noutăților din această primăvară alături de scriitorii și invitații noștri speciali.

Romanul SF Împăratul Ghețurilor, de scriitoarea Ana-Maria Negrilă

Invitată specială: Mihaela Muraru-Mândrea (promotor cultural, realizator TV)

La mai bine de un deceniu de la apariție, romanul Împăratul Ghețurilor (câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2008) redevine în sfârșit disponibil iubitorilor de science fiction într-o ediție revizuită și adăugită.

Într-un viitor îndepărtat, Pământul trece printr-o nouă glaciațiune, iar supraviețuitorii trebuie să reclădească civilizația umană înfruntând condiții extreme. În Orașul ridicat deasupra permafrostului, tânăra pre-văzătoare Sich încearcă să ducă o viață liniștită printre cărți, ferindu-se de intrigile Consiliului, de conflictele dintre corporații și de abuzurile forțelor de ordine Ospitaliere. Dar când un vârtej apărut brusc, parcă dintr-o altă dimensiune, amenință să distrugă metropola, Sich este forțată să colaboreze cu autoritățile pentru a desluși misterul: cine provoacă acest cataclism natural și, mai ales, cum poate fi oprit?

Cei care sunt familiarizați cu seria Stelarium, semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, vor avea câteva surprize de proporții citind acest roman. Cei care au lecturat prima ediție se vor bucura să regăsească o poveste cunoscută, dar totuși diferită. Tuturor celorlalți, scriitoarea le propune explorarea unui univers științifico-fantastic de o magnitudine uluitoare, ce împletește elemente de thriller parapsihologic cu biopunk, fantasy și noir. Cu alte cuvinte, Împăratul Ghețurilor invită la o aventură dinamică și complexă, care se citește și se trăiește pe nerăsuflate.

Volumul de proză scurtă SF&F Arlequine, de scriitorul George Cornilă

Invitată specială: Mihaela Apetrei (scriitoare, promotor cultural)

Realismul magic al lui George Cornilă, infuzat cu lirismul unui Gene Wolfe sau al unui Algernon Blackwood, aduce cu sine și câte ceva din atmosfera de mister apăsător al lui Poe, oniricul lui Eliade, frivolitatea lui Henry Miller, absurdul lui Kafka, profunzimea lui Borges, coșmarurile lui Edward Lucas White sau nostalgia lui Márquez. Din volumul Arlequine nu lipsesc însă nici umorul negru al unui Kusturica sau suprarealismul vizual și ideatic al lui Guillermo del Toro.

Un recital scriitoricesc de valoare în literatura contemporană, volumul Arlequine îi va atrage pe toți cititorii care iubesc literatura de calitate, căci vor găsi în el iezme, otrăvuri, fiare și lumi, îngeri și oameni, lumină și demoni, mituri străvechi, zone crepusculare, dosare X nerezolvate, povestiri cu final neașteptat, babilonii, salturi în timp și o dragoste nețărmurită, neabătută și nevoalat declarată pentru Artă.

Vă așteptăm așadar la Târgul de Carte Final Frontier 2018 în zilele de 24 și 25 martie! Pe data de 24 martie, începând cu ora 15.30, vom porni împreună într-o aventură de neuitat în lumi imaginare spectaculoase, alături de personaje memorabile!

Pe parcursul celor două zile de târg veți găsi la standul nostru toate titlurile editurii, produse marca Aventurile lui Sărăcel, scriitori care abia așteaptă să vă dea autografe, oferte speciale pentru cosplay-eri, semne de carte, accesorii, precum și alte surprize literare și nu numai! Ne vedem acolo!

Pentru informații suplimentare, știri și detalii cu privire la editura Crux Publishing, vă rugăm să accesați http://cruxed.ro/.

capture-20161017-044417

Publicat în About

10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă


Am dat ieri peste un articol de-al Dorinei Dănilă care mi-a dat imboldul necesar de a face și eu ceva de genu’. Sunt autori foarte cunoscuți pe care nu am ajuns să-i citesc nici în ziua de astăzi, fie pentru că nu m-au atras suficient de mult pentru a-i încerca, fie din cauza acestui tam-tam care s-a iscat în jurul lor și care m-a dat înapoi, fie că au fost alți autori ce le-au luat fața. Însă tot sper să mai bifez unele nume de pe listă și să le ofer o șansă celor pe care i-am cam ocolit.

1. J.K. Rowling – Cred că nu mai este nimeni care să nu știe de binecunoscuta serie Harry Potter care a adunat milioane de fani în întreaga lume. Adolescentul vrăjitor atrage cititori de toate vârstele și nu pare să se oprească aici.

La un moment dat, am încercat să pătrund în universul creat de autoare, dar nu am reușit. Am de gând să mai încerc o dată în viitorul apropiat. În schimb, am văzut și revăzut o parte din filmele realizate după serie, care m-au atras de la bun început.

2. Jojo Moyes – Am început cu vizionarea filmului Me before you care mi-a plăcut la nebunie. Imediat după aceea mi-am achiziționat și cartea, dar nu am ajuns să o citesc nici până în clipa de față. Nu știu ce mă reține. Probabil toate laudele la adresa cărților autoarei peste care am tot dat.

3. Suzanne Collins – Da, recunosc! Nu am citit Jocurile foamei. Am văzut toate filmele, dar de cărți nu m-am atins deloc. Poate voi ajunge să le citesc cândva.

4. Stephanie Meyer – Mda, am văzut Twilight, toate părțile. Au fost simpatice la acea vreme. Nu cred că voi citi însă și cărțile. Lor, chiar nu mă simt tentată să le ofer o șansă.

5. Veronica Roth – Ca și la punctele anterioare, am văzut filmele trilogiei Divergent, dar cărțile nema. Încă mai aștept acel ceva care să mă arunce în direcția lor.

6. Irina Binder – Nu.

7. Nicholas Sparks – Un autor despre care tot am auzit, dar nu am ajuns să-l citesc. Doar am vizionat o parte din filmele care au la bază scriitura sa.

8. Stephen King – Am câteva cărți în bibliotecă, dar nu am reușit să le citesc încă.

9. Dan Brown – La fel ca la majoritatea celor de mai sus, am văzut filmele care s-au făcut după cărțile sale. Aplauze! :)) Sper să ajung să le și citesc.

10. Cristina Nemerovschi – Mi-am propus să nu las și anul acesta să treacă fără să citesc măcar una dintre cărțile autoarei.

La voi cum stă treaba? Ce autori populari nu ați ajuns încă să-i citiți?

untitled1

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Invitație la cină: The Pizza Book Tag


Am fost nominalizată de către Andreea Boitan (Green Girl), căreia îi mulțumesc încă o dată, să savurez alături de ea o pizza, dar nu de orice fel, ci una literară. Fie vorba-ntre noi, nu aș refuza nici pizza adevărată. :)) A durat ceva până am reușit să-mi scotocesc prin minte răspunsurile, pentru că habar nu aveam ce să scriu. Dar acum sunt aici, așa că să-i dăm drumul! ^^

Cașcaval: o lucrare simplă, dar profundă

„Stresul dintre orgasme” de Ana Mănescu – ne prezintă povestea unui tânăr cu probleme existențiale, care ar putea fi oricare dintre noi, un tânăr ce se luptă zi de zi cu stresul de a exista, de a fi, pur și simplu, el însuși.

Pepperoni – o lucrare cunoscută, veșnic populară

„Harry Potter” de J.K. Rowling încă face ravagii printre cititorii înfocați, chiar dacă eu nu am ajuns să îl citesc. :))

Ciuperci – o lucrare obligatorie din școală care ți-a plăcut

Am cam ocolit lecturile obligatorii, iar cele cărora chiar le-am dedicat din timpul meu, au fost așa și-așa. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este o carte care mi-a plăcut, doar pe jumătate, în mod special prima parte a ei. Nu spun că a doua parte, cea dedicată războiului, ar fi fost mai prejos, ci doar că m-a prins mai bine în plasă filozofia de viață a personajelor și dragostea lor la acea perioadă în care am citit-o.

Cârnat – o carte care are doza perfectă dintr-un anumit gen literar

Recent am terminat de citit „Labirintul rozelor” de Titania Hardie și mi-a plăcut mult. În ciuda numărului mare de pagini, consider că este o carte care are exact atât cât trebuie din elementele ce o alcătuiesc: o istorie veche de familie de generații întregi, o moștenire transmisă pe linie feminină, care va ajunge să stea la baza unei frumoase povești de dragoste și a unei conspirații periculoase ce poate trezi un război în toată splendoarea sa.

Extra cașcaval – o carte mai lungă decât trebuia să fie

Moromeții, primul volum, de Marin Preda. Mi-a fost puțin cam greu să trec prin el și să ajung la final. Am apreciat povestea din spate, dar stilul autorului nu m-a atras în mod special. De al doilea volum nu m-am mai atins și nu cred că o voi face vreodată.

Pizza vegetariană. Vegetarianul perfect – personaj sau autor

„Dragostea nu are reguli” de Amanda Quick. Personajul principal feminin are mare grijă ce consumă și, pe lângă fructe și legume, folosește alimente ce nu sunt chiar pe placul tuturor, în special al carnivorilor declarați, dar, chiar și așa, reușește să gătească mâncăruri delicioase.

Pizza rustică – o carte care te face să te gândești la bunicii tăi

Nu cred că am citit prea multe cărți care să-mi inducă sentimentul ăsta. Singurele titluri care îmi trec acum prin minte ar fi cele două volume ale seriei „Triplu H” de Corina Cîndea. Povestea lor mă duce cu gândul la familia mea ce este la fel de numeroasă, iar eu, ca și Hailey, protagonista volumului doi, sunt singura fată printre băieți. Cel puțin, pe linia principală a familiei. :))

Pizza Hawaii – o carte cu atmosferă tropicală

„Inima de foc” de Linda Howard. Alături de protagoniști, pornim spre meleaguri braziliene, extrem de călduroase, străbatem prudenți jungla amazoniană și apele periculoase ale lui Rio Negro, ne întâlnim cu indienii Yanomami și ne bucurăm de o peisagistică luxuriantă acaparantă și imprevizibilă, descoperim istoria minunat de veche a tribului Anzar și, nu în cele din urmă, Inima de Foc ce ne surprinde cu o dragoste care dăinuie de o viață.

Anșoa – o carte pe care nu o agreați

Nu am niciun titlu despre care să spun asta în adevăratul sens al cuvântului. Deocamdată.

Crustă umplută – o carte care ți-a atras atenția de la început

Prima carte a trilogiei Endgame de James Frey&Nils Johnson Shelton. Atunci când se iscă multă zarvă în jurul unei cărți, de obicei las să treacă o perioadă destul de lungă de timp, înainte de a o citi. Însă Endgame se numără printre acele cărți cărora le-am acordat o șansă încă de cum au apărut.

Cea mai bună. Pizza preferată

Nu pot să aleg. Mai degrabă, aș adăuga la această pizza câte o felie din fiecare dintre cărțile minunate pe care le-am citit până acum: o felie de mândrie și prejudecată, una cu dhampiri, o felie de viking, una de agent operativ, o felie cu sucub, una cu romantism quickian și kleypasian, o felie cu extratereștrii și vrăjitoare, una cu rephelimi… :))

Pizza party – cui dau acest tag

Ducăi de la Reader’s Republic și Simonei de la Adventures after tea. ^^

capture-20170630-084158