„- Mă puteți ajuta?
Mi-am arcuit o sprânceană. Vocea îi era… uluitoare. Joasă și răgușită, se potrivea perfect cu ochii ei, pentru că s-a strecurat în interiorul meu exact ca o gură de whisky.
Arăta destul de speriată, așa că am coborât de pe motor cu mișcări calculate, nedorind să o fac să se teamă de mine. Știam că statura mea înaltă nu mă prea ajuta la partea asta.
– Aveți probleme cu mașina?
Ochii i s-au făcut și mai mari când m-a zărit în toată lungimea și, în timp ce m-am apropiat, am văzut-o înghițind în sec.
– Mi s-a rupt apa.
Am avut impresia că un fel de deznădejde a sunat în vocea ei și mi-am abținut un zâmbet.
Femeile! Niciodată nu se descurcă cu o mașină!
– Dacă e doar furtunul, poate reușesc să încropesc ceva cât să ajungeți în oraș, am încercat s-o liniștesc.
Și-a dat ochii peste cap de parcă spusesem cine știe ce tâmpenie.
– Mi s-a rupt apa, a repetat pe un ton ironic, iar eu m-am încruntat.
Puteam și eu să îmi rostogolesc ochii sau să fiu ironic la nevoie, dar nu era un concurs de așa ceva, așa că m-am îndreptat spre partea din față a mașinii și am ridicat capota. Dacă se spărsese vasul cu apă, nu aveam cum s-o rezolv.
Dar vasul era întreg și plin.
Mai mult, niciun furtun nu părea crăpat sau rupt.
– Nu cred că are vreo legătură cu apa, am încercat să spun în așa fel încât din vocea mea să nu răzbată niciun fel de superioritate sau ironie.
– Nu. Are legătură cu faptul că am rămas fără benzină.
Fără benzină?
Atunci de ce naiba o tot dădea înainte cu apa aia?
Mi-am dat seama că se dăduse jos din mașină pentru că îi auzeam vocea mult mai clar și mai tare. Și, mda, pentru că portiera scosese un scârțâit înfiorător, de parcă plângea metalul din care era făcută.
– Problema cu apa e la mine, nu la mașină. Mi s-a rupt apa, a spus exact când a apărut lângă mine.
Pentru că eram încă aplecat asupra motorului, primul lucru pe care l-am văzut au fost o pereche de balerini albi și atât de mici încât păreau să-i aparțină unei fetițe. Ochii mi-au urcat pe niște picioare frumos conturate și, pe la genunchi, am dat de tivul unei rochii albe, imprimată cu trandafiri mici și roz. Când am ajuns la abdomenul umflat, m-am ridicat brusc, lovindu-mă cu capul de capotă.
Durerea acută aproape că m-a făcut să văd stele verzi.
– Băga-mi-aș!”
Praf de stele 