Publicat în Cuvinte

O lume trasă la indigo


M-avânt spre cerul negru, fără stele,
Ce mă privește gol și făr’ de lună,
Aștept sclipirea nopților de iarnă
În luminițe aurii de stradă.

Oftez când nimeni nu e-n jur să vadă
Cum fulgii mari și albi, în cer se-adună,
Și-și lasă atingerea rece… caldă
S-alunece pe chipul meu pierdută.

O scânteie, de ochi mi se agață;
Un surâs trist se-aude-n densa ceață,
O mână pe umăr, cu greu se-așează,
Mă-ntorc spre ieri, să sperăm împreună.

Sclipiri pentru cer, se aprind nostalgii,
Demult uitate, asemeni unor priviri,
Așteptăm un destin, așezat în toate,
În vieți omenești, cinstit să ne poarte.

capture-20160928-044054

 

Anunțuri
Publicat în Cuvinte, Uncategorized

Decembrie


Decembrie e despre…

Illusion's Street

20a93403a35d5abfafde140121429e55 sursa foto: Pinterest

Decembrie
e despre tine,
despre mine,
despre noi
și mii de wați
adunați
din mii de beculețe
multicolore
cu milioane de lumeni
fiecare
ce se-aprind
prin sufletul meu.

Decembrie
e despre tine,
despre mine,
despre noi
și cântece de slavă
în game cerești,
dar și colinde calde
răsunând din glasuri de copii
pe ulițe-nghețate –
ambele compunse
din privirile noastre.

Decembrie
e despre tine,
despre mine,
despre noi
și despre
pace
și liniște
și bunătate
și tot ce-am învățat
de la tine.

Vezi articol original

Publicat în About, Cuvinte

Să dansez curcubeul de pe norul tău


C9imxt1UwAAa1YA

Photo: Twitter – Jennifergrenz

Aș vrea să te văd alergând prin sufletul meu

Să dansez curcubeul de pe norul tău,

Aș vrea să descurci ițele din al meu cap

Să te privesc în ochi și… să nu te mai scap,

Aș vrea s-alungi negrele-mi gânduri de pe frunte

Să hoinăresc printre amintirile-ți cărunte,

Aș vrea să te văd alergând prin sufletul meu

Să-mi regăsesc inspirația și al meu dor.

capture-20160928-044054

Publicat în Cuvinte, Uncategorized

Nemuritorii (cu dedicație pentru Oana Arion)


immortals

Au fost odată, în legende,
Vikingi și o comoară străveche,
A mai rămas, însă, doar unul,
Putem a-i zice Nemuritorul.

Dar trecutul nu-i prea ușor,
Când vine din spate zâmbitor.

Argintul s-a împrăștiat,
Monezi sunt de recuperat.
În mâna celui ce a picat
Blestemul l-a și însemnat.

De nu întregește comoara
S-a zis cu toată omenirea.

O eroină, ce-o să te mire,
Războinică în devenire,
Curajul o definește,
Iar iubirea o găsește

Cu un vampir ca partener
Și-un prieten bun, berseker,
C-o soră simpatică foc
Și-un polițist la orizont,

Tânăra luptă cu vocea,
Cu forțele ce i-au rămas,
Să mențină tot la ceas
Și-ntre nemuritori pacea.

Și iată-ne ajunși la final,
În cap, un cântec marca Smiley,
Doar că aici este la plural,
O serie… Nemuritorii.

Sursa pozei.

 capture-20160928-044054

Publicat în Cuvinte

Clipa… o urmă lăsată în viaţa noastră


 

Clipa.

Posesivă. Irepetabilă. Unică. A noastră.

Acel „nu acum” care a devenit atât de uşor „niciodată”, fără ca noi să ne dăm seama. Nu putem face nimic pentru a o opri. Cu cât o căutam mai mult, cu atât ea se depărtează de noi mai tare.

Ea există doar ca să poată zbura. Asemenea unei păsări ce-şi desface aripile spre nicăieri şi pe care n-o poţi prinde, oricât de mult ai încerca. Câteodată, se desprinde uşor de noi, fără ca măcar s-o fi trăit. Abia ce a venit în întâmpinarea noastră, că, deja, înnebunim de dorul ei.

Viaţa noastră este predominantă de aceste clipe. Clipe ce ne fac fericiţi. Clipe ce ne răpesc zâmbetul de pe buze. Clipe ce ne fac să ne pierdem. Clipe ce ne dor. Clipe ce ne răscolesc sufletul. Clipe ce apar şi dispar, la fel de repede ca urmele lăsate pe nisip şi şterse de valul mării.

Până la urmă, doar asta sunt clipele. Nişte urme lăsate în viaţa noastră, ce depind doar de noi pentru a le face de neuitat.

text738372624