Publicat în Books I've Read/Wrap-up

Wrap-up #8 | ianuarie 2019


Deși aveam în plan să citesc mai mult luna aceasta, poate-poate reușeam performanța de anul trecut, nu am avut starea necesară. Am avut parte de două lecturi ce m-au „terminat” emoțional și nu m-am putut concentra pe altceva în unele zile.

20190119_161111

5/5

Recenzie.

„- Pentru că știi, tati, când ești atât de sus, treci de nori și e ca și cum ai fi într-un avion, și poți vedea navele spațiale și soarele și toate stelele…”

Prima carte care mi-a făcut asta a fost al nostru este cerul de Luke Allnutt. O poveste sfâșietoare care m-a făcut să plâng. Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit-o. Te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

img-20190110-wa0003

4/5

Recenzie.

„- OK, zise Shane. Asta… asta n-ar fi trebuit să se-ntâmple.
– Probabil că nu, acceptă ea. Dar plec peste două zile. Ar fi fost o prostie dacă nu te-aș fi sărutat măcar o dată.”

Am căutat ca următoarea lectură să fie total opusă celei de dinainte, așa că am început o serie fantasy pe care voiam să o citesc de mult timp. Vampirii din Morganville de Rachel Caine. Până acum am citit doar primele două volume – Casa de sticlă și Balul fetelor moarte. Ambele mi-au plăcut la fel de mult și sper să continui în februarie cu alte două volume din serie, pentru a urmări peripețiile celor patru adolescenți: Claire, Eve, Shane și Michael. O serie fantasy adolescentină cu un început promițător. Povestea te prinde imediat și devii dependent de fiecare pagină pe care o dai într-un ritm amețitor, din dorința de a descoperi cât mai multe despre vampirii din Morganville și despre istoria străveche țesută în jurul lor.

20190125_143248

3/5

Recenzie.

Nedorind să las provocările deoparte și în acest început de an, m-am înscris cu mare entuziasm la un maraton pentru tot anul 2019. Astfel că mi-am ales pentru ianuarie o carte cu titlul format din două cuvinte și cu mai puțin de 300 de pagini, așa cum ni se cerea. Această carte s-a nimerit să fie Îngerul întunecat de Mihaela Strenc, care deschide seria Orașul îngerilor.

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.”

Povestea a decurs destul de okay, cel puțin până la partea a doua a cărții unde m-am simțit băgată în ceață. Stilul autoarei este ușor de digerat, iar cartea se citește repede. Mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe din lumea Veghetorilor, însă poate următorul volum va fi mai bine ancorat în subiect.

Ana este o Veghetoare și are grijă ca zona ei să fie apărată de creaturile întunericului. Mă așteptam să o văd într-o manifestare de genul, ca să aflăm cum își desfășoară activitatea, dar nu s-a întâmplat așa. Încă tânjind după fostul iubit, tânăra iese să petreacă cu fetele și se trezește prinsă în mrejele lui Alex, atracția dintre cei doi atingând cote maxime. Pe zi ce trece, Ana simte ceva ciudat și întunecat venind dinspre bărbat, iar cheful de viață începe să se evapore, lăsând-o extenuată și cu gânduri negre. Atunci când este lovită din toate părțile, ușile se deschid și se închid singure, iar Alex îi spune că i se pare și că ar trebui să se odihnească, crede că e pe cale să înnebunească. Însă știe că e ceva necurat la mijloc și că iubitul ei îi ascunde lucruri. E hotărâtă să descopere adevărul, chiar de acesta o va face să renunțe la Alex.

49748532_1539594879477304_4404239042196013056_n.jpg

În continuare, pentru o altă provocare, datorată aceluiași grup în care m-am înscris și la cea anterioară, am avut de ales maxim 3 cerințe din 10, iar apoi, după ce ni se dezvăluiau titlurile din spatele lor, trebuia să citesc cel puțin unul din alegerile făcute de mine:

6. Foc și Basm – Aleasa Dragonului – Naomi Novik
7. Dragostea nu iubește ura – Nu veți avea ura mea – Antoine Leiris
8. Vise din spini – Trandafirii din Mexic – Pam Minox Ryan

Am citit, după cum se observă și din poza de mai sus, titlul corespunzător cifrei 7.

„Cu o rafală de mitralieră, ei ne-au stricat puzzle-ul. Și atunci când îl vom reface piesă cu piesă, nu va mai fi același. Cineva o să lipsească din imagine, vom mai fi doar noi doi, dar vom umple tot locul. Ea va fi cu noi, acolo, invizibilă. Prezența ei ni se va ghici în ochi, flacăra ei va arde în bucuria noastră, lacrimile ei ne vor curge prin vene.

Nu ne vom întoarce niciodată la viața noastră dinainte. Însă nu ne vom construi o viață împotriva lor. Vom merge mai departe într-o viață a noastră.”

Cartea este scrisă sub formă de jurnal și începe cu ziua în care soția lui Antoine a căzut victimă atentatului de la Paris. Bărbatul povestește despre zilele ce i-au urmat, despre cât de greu i-a fost să-i spună fiului său că mama lui nu se mai întoarce acasă și despre compasiunea oamenilor din jur care își ofereau ajutorul pentru orice ar fi avut nevoie.

Lectura decurge ușor și nici nu-ți dai seama când ai ajuns la final. Nu am putut oferi o notă poveștii, deoarece autorul nu a reușit să mă facă să fiu acolo cu ei și să empatizez mai mult cu drama ce i-a lovit.

Aceasta este povestea lui Antoine și a familiei sale. Ei suferă cel mai mult de pe urma acestui eveniment nefast pe care nu îl dorești nimănui și ei sunt singurii care au puterea de a-și trăi viața mai departe, cu amintirea femeii ce le-a umplut cândva zilele.

28168194_10160166784680464_2513774018692946008_n

4/5

Pentru o altă provocare, de data asta pe alt grup, am avut de ales o ușă din multe altele. Alegerea mea a fost Mushroom Kingdom, care mi-a dezvăluit două titluri (Aleea cu licurici sau Se numea Sarah), dintre care trebuia să citesc măcar unul. Am mers pe licurici.

Recenzie.

„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici! […] Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună, vedeau locurile unde vor ajunge cândva.”

Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva.

jocurile-foamei-3141-400x400.jpg

4/5

„Îl numesc prietenul meu, dar, în ultimul an, cuvântul a început să pară prea banal faţă de ceea ce înseamnă Gale, cu adevărat, pentru mine. Săgeţi de dor îmi îndurerează pieptul. Măcar dacă ar fi aici, cu mine! Însă fireşte că nu-mi doresc asta. Nu vreau să fie în arena unde ar muri peste câteva zile… Numai că… numai că îi simt lipsa. Şi detest să fiu atât de singură. Oare lui îi e dor de mine? Trebuie să-i fie.”

O altă lectură a lui ianuarie a fost primul volum din trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins, o trilogie care aștepta de mult timp (foarte mult timp!) să o încep. Văzusem deja filmele care mi-au plăcut și era cazul să ofer o șansă și cărților, așa că iată-mă.

Deși cunoșteam o parte din evenimente, povestea a fost totuși interesant de urmărit și m-am bucurat de fiecare moment al ei, mai mult sau mai puțin. M-am atașat de micuța Rue, una dintre jucătoare, și mi-a părut rău pentru că n-a avut parte de un alt final. În schimb, personajul lui Katniss Everdeen m-a enervat la fel de mult la unele faze, așa cum a făcut-o și pe ecran. Stilul autoarei este ușor de parcurs, cartea fiind povestită la persoana I (din perspectiva lui Kat), însă pe alocuri, mi s-a părut cam copilăros. Dacă i-aș fi acordat atenție mai acum ceva ani, sigur aș fi avut o cu totul altă părere. Sau poate că nu. :))

20190131_154841

3.5/5

“Dintotdeauna, întinderea uriașă de apă îi adusese liniște și mângâiere. O făcea să se simtă mică, de parcă n-ar fi fost decât un punct de energie în infinitul Universului, iar acest gând îi aducea, cumva, pace. Cu toate că apa fusese cea care provocase o tragedie în viața ei, nici măcar o dată nu se gândise să urască marea.”

Nu se putea să nu închei luna fără puțină magie și un strop de iubire supranaturală predestinată încă de la începutul lumii. Voiam de ceva vreme să o descopăr pe Laura Nureldin și ale sale povești, așa că o prietenă mi-a făcut plăcerea de a îmi împrumuta această lectură.

Așa cum veți afla și din descrierea cărții, Lisa, personajul principal, își primește moștenirea la împlinirea celor 16 ani, o moștenire care-i va dezvălui trecutul familiei sale și care-i va da viața peste cap. Demonul Yadiel o va ajuta să învețe ce poate să facă și cine este ea, pentru a putea face față Răului ce o pândește de peste tot.

Mi-ar fi plăcut ceva mai multe pagini, poate chiar și oleacă de mai mult întuneric în jurul poveștii, pentru a amplifica misterul din trecutul vrăjitoarelor și pentru a pune Răul și într-o postură victorioasă în anumite momente. Mi s-a părut că acesta pierdea de fiecare dată când se arunca în luptă cu Lisa. Nu țin cu el, să nu mă înțelegeți greșit, dar nici nu mi s-a părut corect să fie mereu în pierdere.


Ce lecturi ați citit voi luna asta? 🙂

small-3114-5b9951ea49c08

Reclame
Publicat în Reviews

Aleea cu licurici – Kristin Hannah


28168194_10160166784680464_2513774018692946008_n

Descriere

În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea sa, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe strada ei și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție. La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret care o distruge. Ele fac un pact pentru a fi cele mai bune prietene pe vecie, iar până la sfârșitul verii devin de nedespărțit. Timp de treizeci de ani, Tully și Kate se sprijină una pe alta, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia: gelozie, furie, durere, resentimente. Și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții până când un singur act de trădare le va despărți… și le va supune curajul și prietenia la testul final.

Gândurile mele

„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici! […] Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună, vedeau locurile unde vor ajunge cândva.”

Prima dată când am făcut cunoștință cu stilul autoarei a fost spre final de 2017 și, de atunci, mi-am zis că o să mai citesc și alte cărți de-ale sale. Acest lucru s-a datorat lecturii A doua șansă care mi-a plăcut foarte mult. O femeie, soție și mamă, se dedică familiei trup și suflet, renunțând la ceea ce o făcea fericită. Aceasta primește o nouă șansă de a se (re)găsi pe sine, de a lupta și pentru ea, nu doar pentru cei din jur. Ocazia s-a lăsat așteptată și de-abia zilele acestea am descoperit o nouă poveste – Aleea cu licurici. Așa cum reiese și din descriere, este despre prietenia cu suișuri și coborâșuri a două femei, de-a lungul a peste treizeci de ani, femei care au avut și au grijă una de cealaltă din clipa în care s-au cunoscut.

Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva.

„Asta era special la cei mai buni prieteni. La fel ca în cazul surorilor și al mamelor, puteau să te calce pe nervi, să te facă să plângi și să-ți frângă inima, dar în final, în caz de forță majoră, îți erau alături, făcându-te să râzi chiar și în cele mai grele momente.”

Aleea cu licurici este structurată în patru părți, fiecare reprezentând o etapă importantă din viața celor două prietene, Tully (Tallulah) și Kate (Kathleen). Într-o zi, fetele se întâlnesc pe aceeași stradă, Aleea cu licurici, și devin vecine. Singurătatea ce le marca pe amândouă le aduce împreună și noi speranțe se nasc în sufletele lor. Își promit că vor fi cele mai bune prietene pentru totdeauna, orice s-ar întâmpla.

Anii trec, aspirațiile pentru viitor cresc și prietenia fetelor devine tot mai puternică, cu fiecare obstacol înlăturat. Tully își dorește să ajungă cea mai cunoscută reporteriță din lume, pentru a o face mândră pe mama prietenei sale, iar Kate îi ține isonul, deși visul ei este total diferit. Cu toții se învârt în jurul lui Tully, dar pe ea n-o întreabă nimeni ce vrea cu adevărat.

1548599851839-e1548600364643.jpg

– Nu e bine să stai deoparte, să aștepți ca cineva sau ceva să-ți schimbe viața. Din acest motiv, femei ca Gloria Steinem și-au dat foc la sutiene și au pornit spre Washington.
– Ca să-mi fac eu prieteni?
– Ca să știi că poți fii așa cum îți dorești. Generația ta e foarte norocoasă! Poți fi orice vrei. Dar uneori trebuie să-ți asumi și riscuri. Acționează. Un lucru pe care pot să ți-l spun cu certitudine este că regretăm tot ce n-am făcut în viață.”

Prietenia lor va fi traversată de numeroase emoții, răzvrătiri, tensiuni, gelozii și iubiri trecătoare. În timp ce Kate e cea care face mereu primul pas spre împăcare, ori de câte ori se ceartă, Tully continuă să arunce vina pe ceilalți, deși ea greșește în majoritatea cazurilor. Maică-sa i-a spus, pe vremea când era doar un copil, că doar celor slabi le pare rău, iar această noțiune i s-a întipărit bine în minte și face întocmai chiar și cu prietena ei.

Părăsită de mama narcomană (Cloud) și crescută de bunicii ce vor pleca în cele din urmă, Tully simte acut lipsa dragostei în viața sa. Prezența constantă a lui Kate și a familiei acesteia îi aduc un oarecare comfort, însă singurătatea este tot acolo, arzând la foc mic. Nu știe să iubească și nici să se lase iubită cu adevărat, cariera de succes fiind singurul lucru pentru care se dedică trup și suflet. Se are doar pe sine și pe Cloud, femeia ce dispare de fiecare dată când are cea mai mare nevoie de o mamă.

Kate are aproape tot ce își dorește, mai puțin un timp dedicat propriei persoane. Familia pe care și-a întemeiat-o îi aduce fericirea și iubirea de care are nevoie, iar aceste lucruri par suficiente pentru ea, chiar dacă a renunțat la job și a ales să devină o femeie casnică dedicată alor ei. Însă nu se poate abține să nu arunce un ochi în viața televizată a bunei sale prietene Tully și să nu simtă un strop de invidie pentru ceva ce nu va mai veni niciodată pe strada ei.

„- Mă întreb cine a dat numele străzii noastre, spuse Tully. N-am văzut niciun licurici.
Kate ridică din umeri. 
– Dincolo de pod este strada Missouri. Poate cuiva îi era dor de casă. Sau se rătăcise.
– Poate e o magie. E posibil ca asta să fie o stradă magică. Tully se întoarse spre ea. Aceasta ar putea însemna că am fost destinate să fim prietene.
Kate se înfioră la auzul afirmației făcute de Tully.
– Înainte să te muți tu aici, credeam că este doar un drum înfundat, care nu duce nicăieri.
– Acum este drumul nostru.” 

Fiecare dintre cele două femei își dorește puțin din ceea ce are cealaltă, simțindu-se neîmplinite din acest punct de vedere. Tully vrea o familie iubitoare care să o aștepte acasă, iar Kate vrea timp pentru a avea mai multă grijă și de ea. Totuși, destinul nu pare să le ofere prea curând aceste dorințe ce le macină interiorul. Nu fără ca ele să depună efortul necesar spre împlinirea lor.

Aleea cu licurici este despre familie și prietenie, despre dragostea și obstacolele ce le inundă pe amândouă. Este o poveste mărginită de speranță, de visuri și de șansa de a lupta pentru ceea ce îți dorești. E despre iertare și păreri de rău, e despre puterea de a merge mai departe. Este despre toate acestea la un loc, un întreg care reprezintă însăși viața de toate zilele, cu bucuriile și dezamăgirile ce o însoțesc pas cu pas în trecerea ireversibilă a timpului.

Nota mea: 4/5

nota 4

langit-merah.regular

Publicat în Fragmente

Fragmente #16 | Aleea cu licurici – Kristin Hannah


„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licuricii! Asta a fost cu mult timp în urmă, să tot fie vreo treizeci de ani, dar acum, stând în pat şi ascultând furtuna care făcea ravagii afară, i se părea că totul s-a petrecut ieri.

Săptămâna trecută (care fusese, fără îndoială, cea mai grea din viaţa ei), îşi pierduse capacitatea de a se detaşa de amintiri, în ultimul timp, revenise mult prea des cu gândul la anul 1974; era din nou o adolescentă, care-şi începea viaţa în umbra unui război pierdut, mergând pe bicicletă alături de cea mai bună prietenă, ce părea invizibilă din cauza întunericului. Locul căpăta relevanţă doar ca punct de referinţă, dar şi-l amintea cu detalii vii; o panglică şerpuitoare de asfalt, mărginită pe ambele părţi de bălţi de apă stătută şi smârcuri mari de iarbă. înainte de întâlnirea lor, drumul părea să se înfunde; era doar un drumeag de ţară care purta numele unei insecte, pe care n-o văzuse nimeni în acest colţ sălbatic, albastru şi verde de lume.

Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună la poalele dealului, în loc de copaci ameninţători, băltoace de noroi şi piscuri îndepărtate acoperite de zăpadă, vedeau locurile unde vor ajunge cândva. Noaptea se furişau din casele lor învecinate şi se întâlneau pe acel drumeag de pe malurile râului Pilchuck, fumau ţigări furate, cântau versurile cântecului Billy, n-o face pe grozavul, n-o face pe grozavul şi-şi spuneau una alteia tot ce aveau pe suflet, îngemănându-şi într-atât vieţile, încât, la sfârşitul verii nimeni nu mai ştia unde se termină viaţa uneia şi unde începe a celeilalte. Pentru toţi cei care le cunoşteau erau doar Tully şi Kate şi „timp de peste treizeci de ani, prietenia lor a fost solidă, durabilă”. Poate că de-a lungul vremii muzica s-a mai schimbat, dar promisiunile făcute pe Aleea cu licurici au dăinuit.

Cele mai bune prietene pentru totdeauna.

Pe atunci, credeau că jurămintele lor vor dura, că într-o zi vor îmbătrâni şi vor sta în balansoare pe o duşumea care scârţâie, vorbind despre vieţile lor şi amuzându-se.

Ea ştia asta mai bine acum. De peste un an îşi spunea întruna că totul este în ordine, că va putea trăi în continuare fără o foarte bună prietenă. Uneori chiar ajunsese să creadă acest lucru.

Atunci, asculta muzica. Muzica lor preferată. Goodbye Yellow Brick Road, Material Girl, Bohemian Rhapsody, Purple Rain. Ieri, în timp ce-şi făcea cumpărăturile, o variantă neinspirată a melodiei You’ve got a Friend, a lui Muzak, a făcut-o să izbucnească în plâns chiar lângă raftul cu ridichi.

Dădu cearşaful la o parte şi coborî din pat cu grijă, ca să nu-l trezească pe bărbatul care dormea alături. O clipă rămase acolo, privindu-l prin întuneric. Chiar şi în somn părea încordat. Luă receptorul din furcă şi ieşi din dormitor, pe holul liniştit, care ducea spre ponton. Acolo, privi furtuna de afară şi prinse curaj. în timp ce forma numerele bine cunoscute, se întrebă ce să-i spună celei care-i fusese cea mai bună prietenă odinioară, cum să înceapă, după atâtea luni de tăcere. Am avut o săptămână proastăviaţa mea se destramă… sau simplu: Am nevoie de tine.”

8

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Leapşa curcubeu


Preluată tot de pe blogul lui Sayuki. :))

Se presupune că ar trebui să pun o poză cu mai multe cărți din bibliotecă așezate după culorile curcubeului. Deoarece nu vreau să fie doar o simplă poză și atât, voi vorbi puțin despre fiecare carte. Am ales doar titluri pe care nu am ajuns încă să le citesc, din diverse motive, dar pe care le am în vizor pentru acest an. Unele sunt mai noi în bibliotecă, iar altele staționează de ceva ani, ca să fiu sinceră. Îmi pare rău pentru ele. 🙈

20190104_172412

Roșu – Îmi propusesem să descopăr povestea încă din august (pentru o provocare), însă nu am mai ajuns să o citesc și am tot amânat-o. Sper ca, de data asta, să nu mai fac astfel și să pun piciorul în prag. :))

20190104_171952

Portocaliu – Abia aștept să mă aventurez prin viața lui Sergiu Manta!

20190104_172344

Galben – O carte care mi-a fost recomandată și care mi-a atras atenția de ceva vreme, dar pe care am tot înlăturat-o din calea mea, din dorința de a citi altceva. Ușor-ușor, încerc să pătrund mai mult tainele SF-ului, deși nu e chiar genul meu preferat.

20190104_172239

Verde – Staționează de multă vreme prin bibliotecă și chiar sper să-i fac „botezul” cât de curând. :)) Bineînțeles, ar fi cazul să văd și filmul dacă tot o s-o citesc.

20190104_172112

Albastru – Am citit o singură carte de-a autoarei și știu că mi-a plăcut tare mult, așa că nu m-am putut abține să nu cumpăr și alte cărți de-ale sale, printre care și aceasta.

20190104_172123

Indigo – Primul volum al seriei l-am citit acum o mie de ani. Nu mă întrebați de ce nu am continuat cu al doilea, că nici eu nu știu. De aceea, vreau să remediez situația și mi-am propus să termin de citit seriile începute și la care am restanțe.

20190104_172138

Violet – Că tot vorbeam de restanțe, aceasta este tot o a doua carte (dintr-o trilogie), primul volum citindu-l într-un timp la fel de îndepărtat ca mai sus. Ar trebui să-mi fie rușine și să fac ceva în privința asta, pentru a nu se mai întâmpla pe viitor.


Le provoc pe Ana (A drop of inspiration), pe Anca (Anca și cărțile) și pe Oana (Crâmpeie de suflet) să ne spună ce cărți curcubeu vor ele să citească anul acesta. Dacă sunt și alți doritori, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile aici. Acestea fiind spuse, spor la curcubeie! ^^

small-7330-5b9952211d4eb

Publicat în Reviews

al nostru este cerul – Luke Allnutt


20190119_161111.jpg

Descriere

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.

Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.

Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.

“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.

Gândurile mele

“Nu uiți niciodată, se spune. Nu uiți. Moliciunea degetelor lor mici, zâmbetul dulce și dezarmant, râsul pe care îl auzi prin cameră dintr-o dată atunci când te apuci de curățenie ca să scapi de depresie. Nu uiți niciodată.”

Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit o asemenea carte. al nostru este cerul spune o poveste care îți aduce instant lacrimi în ochi de fiecare dată când te întorci cu gândul la ea. Chiar și acum mă încearcă o tristețe apăsătoare ce mă urmărește de când am dat ultima pagină. al nostru este cerul te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

Alături de Rob Coates, urmărim viața sa și a celor din jur înainte de a deveni tată și momentele de după. Privim cu drag cum el și Anna experimentează primii fiori ai iubirii și cum promit că își vor fi alături la bine și la rău. Vedem numeroasele obstacole ce le apar în cale și faptul că nu renunță așa ușor din cauza sorții, atunci când fericirea nu le este completă fără un ghemotoc pe care să-l iubească. Însă într-o zi, soarele răsare și pe strada lor. Ca răspuns la strigătele îndurerate ale părinților și la iubirea pe care o au de dăruit, apare micuțul Jack.

„Viața noastră părea acum să fie mereu în așteptare.”

Anii trec, băiețelul crește frumos și moștenește pasiunea tatălui pentru fotografie și locurile înalte, iar familia se bucură de tot ce are viața mai bun de oferit. Dar, deși fiecare moment feeric părea așezat la locul lui, ceva se întâmplă cu Jack, iar Anna observă și vrea să ia măsuri. Rob tot ocolește adevărul, crezând că este doar obosit și că nu are nimic, dar își dă seama că nu poate miza de fiecare dată pe asta, nu atunci când puștiul nu e deloc în apele lui.

Diagnosticul doctorilor este unul crunt și părinții simt cum le cade cerul în cap la propriu. În timp ce Anna încearcă să se resemneze și să ia în seamă sfaturile acestora, dorind să-i facă viața mai ușoară lui Jack și să creeze ultimele amintiri frumoase împreună, Rob caută cu disperare o cale de a-și ajuta fiul. Nu vrea să accepte că băiatul lui nu-și va mai reveni și că ar putea pleca de lângă ei pentru totdeauna. Nu poate înțelege cum soția sa poate să fie atât de rece în ceea ce privește situația lor și de ce nu este de acord cu el, când pare că a găsit soluția ce le-ar putea salva copilul.

„- Pentru că știi, tati, când ești atât de sus, treci de nori și e ca și cum ai fi într-un avion, și poți vedea navele spațiale și soarele și toate stelele…”

Legătura dintre cei doi soți începe să se destrame, catalizatorul fiind vestea ce le-a spulberat viitorul dintr-o singură lovitură. Jack este singurul ce îi mai ține împreună. Prăpastia din relația lor se adâncește pe măsură ce Rob se încăpățânează cu ideea că a găsit tratamentul de care au nevoie, iar Anna îi răspunde cu aceeași monedă, argumentând faptul că nu este de încredere acea sursă și că poate fi o înșelătorie ce vrea doar să le ia banii. Din această cauză, ajung să se certe și să se poarte ca doi străini, de parcă iubirea, încrederea și devotamentul ce-i uneau până în acel moment, dispăruseră în neant.

Să privești un copil cum își pierde de la zi la zi esența vieții, energia și bucuria de a trăi, dorindu-și să nu mai fie bolnav și să se poată urca în cei mai înalți zgârie-nori de pe pământ, nu este o priveliște la care vrei să asiști, nu când știi că singurul lucru pe care-l mai poți face pentru el este de a-i ușura și înfrumuseța timpul rămas. Ai vrea să fii tu în locul lui și toată durerea să fie a ta. Ai vrea să-i strigi Celui de Sus cu ce ai greșit ca această greutate să atârne tocmai pe umerii copilului tău. Dar nu poți. Ai mâinile legate. Poți doar să trăiești prezentul și să dai totul din tine pentru fiecare clipă pe care o mai aveți împreună.

„Uitându-mă pentru ultima oară la grădină, am văzut-o. Cea de-a treia floare a soarelui, legănându-se în vânt.”

Am plâns în timp ce citeam și citeam în timp ce plângeam. La un moment dat, am fost nevoită să las cartea din mâini, pentru că efectiv nu mai puteam să continui. Simțeam cum mi se frânge inima pentru Jack, pentru un copil care a fost obligat să lupte de mic cu ceva atât de rău. M-a impresionat foarte mult povestea lui, a întregii familii de altfel, și nu cred că o voi uita prea curând. Iar faptul că autorul s-a lovit de același obstacol în viața sa, doar că sub o altă formă, aduce un plus de emoție și de realism cărții, deoarece reușește să-și transpună sentimentele și trăirile din acele clipe grele în această poveste devastatoare pe care ne-o oferă nouă.

„Pentru că, uneori, să îți spui povestea este singurul fel în care poți rămâne în viață.”

Motivul florii-soarelui și cel al cerului, pe care Luke Allnutt le-a împletit în carte, te vor lăsa cu un zâmbet trist pe buze, cu lacrimile uscate pe obraji, cu o sclipire în ochii înroșiți și cu nostalgia amintirilor a ceea ce a fost și a ceea ce ar fi putut fi dacă…

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această lectură! O puteți comanda de aici sau din librăriile online partenere.

74860_169257519770573_7813986_n

langit-merah.regular

Publicat în Top-uri

Top 10 cărți pe care le-am citit în 2018


Anul trecut am reușit să citesc 54 de cărți, depășind numărul celor pe care mi le propusesem. Unele mi-au plăcut foarte mult, altele mai puțin, însă de la aproape fiecare carte pe care am citit-o am avut de învățat câte ceva.

Nu pot să nu observ că majoritatea lecturilor citite s-au învârtit în jurul poveștilor romantice, gen de la care a pornit și experiența mea de cititor. ❤

dfga.jpg

1) Un tron întunecat (Trei Coroane Întunecate #2) de Kendare Blake – cea mai bună continuare a unei serii pe care am citit-o în 2018! Mi s-a părut mult mai dinamic decât primul volum, cu răsturnări de situație pe măsură. Team Arsinoe! ❤

2) Sinuciderea ielelor de Ana Mănescu (recenzie) – poveștile copilăriei nu au fost nicicând atât de sincere, de poetice și de profunde!

3) Asasinarea lui Roger Ackroyd de Agatha Christie – s-a jucat într-un mod neașteptat de bun cu mintea mea, încât mi-am dat seama care este adevăratul făptaș abia spre final.

4) Fugi! de Oana Arion (recenzie) – ador stilul autoarei de a scrie: simplu, fără înflorituri și care lovește direct la țintă. Să supraviețuiești nu e niciodată ușor, iar personajele fac tot ce se poate pentru a reuși.

5) Anna (Tratament special #1) de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman – nu cred că am mai râs la nicio carte atât de mult cum am făcut-o la aceasta! M-am amuzat copios la năzbâtiile pe care le făcea personajul principal feminin!

lolo.jpg

vampirii-sudului_10-volume_pt-blog1.jpg

sjj.jpg

6) Destine împletite de Corina Cindea (recenzie) – Emoționantă, sensibilă, amuzantă și cu o frumoasă și tulburătoare poveste de iubire la început de drum. O scriitură care creează dependență!

7) Te aștept (Te aștept #1) de J. Lynn (recenzie) – O lectură de care ajungi să te îndrăgostești rapid și irevocabil! În cazul de față, de la sărirea în spatele cuiva până la dragoste este doar un singur pas.

8) Regăsire de Raluca Butnariu – Un trecut ce se vrea uitat este readus în prezentul liniștit și resemnat al protagoniștilor. Un stil minunat care te îndeamnă să cazi în plasa vrăjită a autoarei. Am iubit această carte și am empatizat foarte tare cu cele două personaje principale, Nicolle și John. Povestea creionată în jurul lor este una emoționantă și dulce-amăruie.

9) Tunete și trandafiri (Fallen Angels #1) de Mary Jo Putney – Pasională, încăpățânată și dornică de a ajuta, protagonista se sacrifică pe ea însăși pentru binele celorlalți. M-am bucurat de fiecare carte de-a autoarei pe care am citit-o și nici aceasta nu face excepție! Mi-a plăcut tare mult!

10) Seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris (recenzii: aici și aici) – o lume fantastică plină de creaturi supranaturale și o serie care îți va încânta simțurile! Te va face să râzi și să-ți dai ochii peste cap de nenumărate ori, să te îndrăgostești și să urăști din toată inima, cu aceeași pasiune. O să ai anumiți preferați care poate că n-or să aibă parcursul pe care ți-l dorești pentru ei, însă te vei bucura de fiecare moment al lor la maximum!

dde56

Inspirată de Andreea Chiuaru, am ales să vă prezint și alte lecturi de 5 stele pe care le-am citit, nu doar cele din top. De asemenea, le-am adăugat și pe cele de 4 stele care mi-au plăcut.

Alte lecturi de 5 stele au fost:

aaaa.jpg

Vampire Academy: Graphic Novel #1 de Richelle Mead – ilustrații minunat creionate și colorate, pe măsura primului volum al seriei. Absolut fiecare imagine este frumos redată, personajele fiind foarte aproape de ceea ce mi-am imaginat eu. Evenimentele din carte sunt bine succedate și grafic, pentru a nu pierde din firul poveștii.

Steaua captivă + Steaua secretă de Nora Roberts (recenzii: prima, a doua) – două volume care m-au ținut în suspans pe tot parcursul poveștii! Singurul defect pe care îl găsesc este că au fost prea scurte.

Pentru câteva cuvinte de Nora Roberts – Îmi place tare mult cum scrie NR și nu cred că o să mă satur vreodată să o citesc! Grace se trezește într-o situație asemănătoare romanelor polițiste pe care le scrie, însă realitatea este cu mult mai periculoasă. Și atunci când mai e împletită și cu o doză generoasă de suspans, lunga așteptare te face să o iei razna și să acționezi în consecință.

Lecturile de 4 stele:

a.jpg

Bad Romance de Heather Demetrios (recenzie) – o lecție necesară despre supraviețuirea în relațiile abuzive cu cei din jur. O lectură care merită luată în considerare!

Labirintul rozelor de Titania Hardie – O inimă care bate în locul alteia și secrete străvechi ce ies la iveală. O carte fascinantă pe care nu am crezut că o să ajung s-o citesc vreodată.

Râurile din Londra (Peter Grant #1) de Ben Aaronovitch (recenzie) – o abordare mai altfel legată de magie. O poveste care aduce ceva diferit și fascinant deopotrivă!

dd.jpg

Frumuseți monstruoase de Marina Neagu – O poveste fantasy, presărată cu umor și romance, care te ține aproape de la început până la final. Acțiunea este alertă și nu te lasă să respiri nici măcar o secundă, astfel că dacă ai vrea să iei o pauză, nu poți să nu stai cu gândul la ea și să nu te întrebi oare ce mai urmează.

Jurnal de librar de Anca Zaharia – o realitate amuzantă și tristă în același timp. Nu știi dacă să râzi sau să plângi atunci când dai peste tot felul de oameni ignoranți la ceea ce-i înconjoară.

Milk and honey de Rupi Kaur – un volum de poezii minunat scrise! Ai parte de o călătorie liberă și sinceră spre tine însuți.

uy.jpg

Dragostea nu are reguli de Amanda Quick – O poveste romantică, asezonată cu suspans și cu o crimă ce își caută vinovatul din spatele afirmațiilor motivaționale cu iz de moarte.

Fulgi de iubire de John Green, Lauren Myracle și Maureen Johnson – Mi-a plăcut mult cartea și am empatizat, acolo unde era cazul, cu micile „drame” ale personajelor adolescentine. Trei povestioare simpatice care pornesc pe același drum: iubirea.

Întoarcerea lui Sunny Chandler de Sandra Brown – O lectură relaxantă, molipsitoare și plină de voie bună, atunci când te afli în prezența lui Ty Beaumont!

tjdsj

Numărul fiarei de Sergiu Someșan – Nu aș putea spune că am vreo povestire preferată din cele 8 care se regăsesc în carte. Fiecare are ceva aparte și ireal în ea, ceva care te face să te întrebi ciudățenii la care poate că te-ai mai gândit deja, doar că nu ai lăsat gândul să te ducă mai departe, ca să vezi unde ajungi.

Alb ca zăpada (Albă-ca-Zăpada #2) de Salla Simukka (recenzie trilogie) – cel mai bun volum al trilogiei!


Care sunt cele mai bune cărți citite de voi? 🙂

11

Publicat în Fragmente

Fragmente #15 | al nostru este cerul – Luke Allnutt


„Când sunt pe afară și mă plimb pe dunele de nisip, sau când stau la birou și privesc marea, îmi șoptesc și mie cuvintele misterioase – al nostru este cerul, al nostru este cerul. Mă trezesc cu sunetul lor în minte și înainte să adorm le pot auzi din nou. Patru cuvinte, ca și cum ar fi o mantră, o rugăciune care mi-a fost spusă de mii de ori pe când eram copil.”

jdssks.png

Turnul Gherkin (photo)

am alergat și am intrat în lift, care a zburat în sus imediat, ca o navă spațială, iar apoi ușile s-au deschis într-o uriașă seră de sticlă, iar tu ai spus că era ca și cum ai păși direct pe cer, și cam așa era, Jack, cam așa era, pentru că puteam vedea de sus întreaga londră. ne-am plimbat prin jur, privind în toate direcțiile, ca timothy pope cu telescopul lui, și n-o să uit ziua aia niciodată, jack, cât timp voi mai trăi. râsul tău dens ca ciocolata, în timp ce dansai cu umbrele, răpăitul ploii pe sticlă.”

silhouette-clipping-path-father-son-900484.jpg

„A început să pozeze, iar coapsele lui se contorsionau, se suceau în încercarea de a găsi cea mai bună poziție. Îi plăcea să facă fotografii de la înălțime și printasem câteva dintre cele mai bune, ca să le adauge la colecția lui de lângă pat. Soarele de dimineață, surprins de la fereastra dormitorului său. Un sfârșit de săptămână în Dorset, un far albicios care se profila pe cerul movuliu. Picăturile de ploaie pe geamuri, surprinse din vârful lui Canary Warf.

Apoi s-a oprit și a rămas nemișcat pe umerii mei, și eu m-am gândit că s-a întâmplat ceva. Am privit în sus, și el era doar foarte liniștit, privea peste oraș, ca un fermier bătrân care își admiră recolta.”

jdssks.png

„Simt o nevoie uriașă să fiu din nou cu ea, să o cunosc iarăși, să descopăr cine este persoana care a devenit. Persoana care a fost înainte să o întâlnesc prima oară. Pentru că asta e iubirea. Să te simți trist că nu ai făcut parte din trecutul unei persoane. Să fi fost cu ea când spăla pensulele cu care picta, când alerga prin lanurile de floarea soarelui, când stătea la birou și făcea calcule.

Crăciunul când am mers la Suffolk la părinții ei, atunci m-a dus la locul ei secret. […] Nu cred că o iubisem vreodată mai mult ca atunci. Îmi doream s-o fi cunoscut pe când era copil, când citea cu genunchii strânși la piept, iar părul îi era luminat de razele de soare care se strecurau prin ramuri.”

8

Publicat în Reviews

Rachel Caine: Vampirii din Morganville (#1, 2) – Casa de sticlă + Balul fetelor moarte


img-20190110-wa0003

Descrieri

Bine ați venit în Morganville, Texas!
Nu rămâneți pe afară după ce se lasă întunericul…

I. Casa de sticlă

Morganville este un mic oraș universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, ea descoperă că persoanele cu care împarte locuința nu dau prea multe semne de viață. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale orașului vor ieși la lumină, lacome de sânge proaspăt.

II. Balul fetelor moarte

Claire Danvers nu duce lipsă de provocări: cum ar fi viața printre creaturile nopții. Partea bună este că are un strașnic vecin de cameră (care are obiceiul să dispară odată cu răsăritul soarelui) și un nou iubit (care are talentul de a da veșnic de necazuri).
Între timp, o frăție își organizează anualul Bal al Fetelor Moarte și – surpriză! Claire și prietena ei Eve, proscrisă ca și ea, sunt invitate. Fetele se duc la petrecere, sperând să găsească acolo ajutorul de care au nevoie pentru salvarea lui Shane. Dar când află adevăratul motiv al invitației, întregul iad se dezlănțuie, fiindcă de data aceasta viii și morții deopotrivă sunt gata să sfâșie cortina nopții.

*Cele două poze ale volumelor sunt făcute de prietena mea, Duca, căreia îi mulțumesc tare mult! ❤

Gândurile mele

Claire Danvers este tocilara tipică: eminentă (absolvă mai devreme cu un an liceul), timidă, fără prieteni, ignorată și batjocorită de ceilalți, care aspiră să ajungă la una dintre cele mai bune facultăți din State. Însă părinții o vor cât mai aproape de ei și nu sunt dispuși să o lase să-și ia zborul din cuib prea departe. Astfel că adolescenta de șaisprezece ani (aproape șaptesprezece) aterizează în ciudatul orășel texan – Morganville. Planul e simplu: să reziste doi ani acolo, iar apoi să se transfere la facultatea dorită.

O să descopere că nu este chiar atât de simplu cum a crezut că o să fie. Nu când hainele ei sunt făcute zdrențe și aruncate la gunoi, nu când se trezește învinețită și îmbrâncită pe scări sau când este amenințată cu moartea de Monica Morell, fiica primarului și cea mai populară tipă din campus. Ideea de a supraviețui, din toate punctele de vedere, în căminul care-i va fi casă timp de doi ani de zile nu e tocmai ceea ce și-a dorit. Preferând să fie certată de părinți și dornică de a scăpa de Morell, Claire își caută cazare înafara campusului și descoperă Casa de sticlă, o impozantă și străveche locuință ce ascunde multe secrete.

morganville___claire_x_shane_poster_by_jeminabox-d7735nm.jpg

Claire & Shane (sursa)

Deși cei trei prieteni (Eve Rosser, Shane Collins și Michael Glass), care locuiau acolo, i-au refuzat prima dată cererea, aceștia au acceptat-o în cele din urmă. Este avertizată încă din primele clipe că nu are voie să stea pe afară după ce s-a lăsat întunericul și că o parte a populației orașului nu este umană. Bineînțeles că adolescenta nu-i crede la început, dar atunci când aproape că o mierlește, nu-i mai pare așa o nebunie. Iar dacă puștoaica consideră că a scăpat de Monica și de „monicistele” ei, va avea parte de multe surprize neplăcute.

Vampirul Brandon nu dă semne că ar renunța la ideea de a o răni pe Claire. Shane, cel care se bagă mereu în necazuri, încheie un târg cu acesta pentru a o salva, spre enervarea tuturor. Tânăra, împreună cu noua sa prietenă goth, Eve, și cu responsabilul Michael, caută o cale de scăpare, nedorind ca prietenul lor să fie rănit. Cunosc faptul că vampirii au nevoie de o carte anume, iar Claire se oferă chiar să facă unele cercetări pentru a o găsi. Însă, odată cartea aflată în posesia ei, tânăra face greșeala de a apela la cine nu trebuieOliver, șeful lui Eve și al cafenelei Common Grounds din zonă. Chiar dacă bărbatul părea un tip de treabă, reprezentând un intermediar între oameni și vampiri, cei din urmă ascultând oarecum de el, nu se gândea niciodată că, de fapt, acesta era unul dintre ei. Un vampir foarte bătrân și important, de altfel.

„- OK, zise Shane. Asta… asta n-ar fi trebuit să se-ntâmple.
– Probabil că nu, acceptă ea. Dar plec peste două zile. Ar fi fost o prostie dacă nu te-aș fi sărutat măcar o dată.”

Astfel că fata noastră se trezește prinsă într-o luptă pe viață și pe moarte în care nu vrea să fie părtașa nimănui. Dar nu are încotro. Noii săi prieteni au riscat foarte multe pentru că au primit-o la ei acasă, iar ea nu va accepta să-i lase să se descurce singuri împotriva răului ce pândește din orice colț întunecat, chit că-i zi sau noapte. Și aceștia au ajutat-o când a avut nevoie, așa că este decisă să facă la fel, chiar dacă îi este îngrozitor de frică de tot ceea ce se întâmplă.

Al doilea volum al seriei îi găsește pe Claire, Eve și Shane sub protecția celui mai bătrân vampir din Morganville, Amelie (Michael era deja apărat de propria casă). Asta nu înseamnă că vor reuși să scape de Oliver care continuă să se joace cu mințile lor, băgându-i în sperieți de fiecare dată când prinde ocazia. O singură greșeală, iar înțelegerea cu Amelie s-ar putea duce pe apa sâmbetei. Din disperare și crezând că nu mai au scăpare din evenimentele trecute care aproape că au distrus Casa de sticlă cu ei patru înăuntru, Shane îl sunase pe tatăl său. Apel care va conduce la eliminarea protecției primite, începând chiar cu tânărul Shane.

Frank Collins este hotărât să se răzbune pe vampiri pentru pierderile suferite (fiica și soția), așa că atunci când băiatul l-a sunat pentru a-i cere ajutorul, și-a luat gașca de bikeri și a năvălit în oraș, pregătit să-și pună planul în aplicare. Lucrurile se vor complica foarte tare, iar cei care cad victime acestei viitoare altercații sunt cei patru tineri. Prezența tatălui lui Shane nu face decât să-i înfricoșeze mai rău ca vampirii flămânzi și cu ai lor colți ascuțiți.

„… în Morganville prietenii sunt singurii care te mențin în viață.”

Împrejurările nefericite îl aruncă pe Shane în mâinile vampirilor, fiind găsit vinovat pentru moartea lui Brandon, deși părintele său era adevăratul făptaș. Prietenii tânărului sunt în stare să-și riște propriile vieți pentru a-l salva, fiecare venind cu câte o idee, una mai sinucigașă ca alta. Fetele se costumează și pleacă spre Balul fetelor moarte la care a fost invitată Claire. Știind că-l vor găsi acolo, doresc să-i ceară ajutorul lui Sam, cel mai tânăr vampir din zonă, a cărui creatoare era Amelie care refuza să i se mai arate.

Invitația colegului simpatic se dovedește a avea un cu totul alt înțeles atunci când Claire începe să amețească brusc după sticla de apă băută. Așa se întâmplă dacă ai încredere într-un chip drăguț care încearcă să se dea bine pe lângă tine. Cu greu se mai ține pe picioare, iar dacă Eve nu apare la timp să o salveze, Ian și prietenii săi vor avea mare grijă de ea…

„Shane îi zisese că este o eroină, însă ea nu se simțea astfel. Se simțea ca o adolescentă înfricoșată, cu foarte multe de piedut. Nu pot să stau să-l privesc cum suferă, se gândi. Nu și dacă există o cale prin care să împiedic asta. Michael… Eve… Nu pot să risc. Cât de rău poate să fie?

Nu mă așteptam să-mi placă așa de mult cele două volume. Avem parte de acțiune din plin și pericole la tot pasul, de adrenalină și tensiune la cote alarmante, de răsturnări de situații neașteptate și de nelipsitele personaje enervante: Claire. În Casa de sticlă, nu-mi ajung degetele pe care le dețin ca să număr toate belele în care s-a băgat adolescenta. Dacă Shane este, de cele mai multe ori, un magnet pentru prostii și idei tâmpite, Claire îl depășește detașat.

Mă bucur însă că începe să se maturizeze pe parcurs (volumul 2) și nu mai e chiar așa de nesăbuită. Ba nu, mint. Dacă nu ar fi fost prea „lovită” în unele momente, ar fi acționat la fel de impulsiv. Noroc cu prietenii ei care o mai astâmpără din când în când. Totuși, se vede o mică îmbunătățire la ea. Timiditatea dă semne de estompare și încrederea în sine pare să-i ia locul ușor-ușor. Încăpățânarea și dorința de a nu lăsa pe nimeni în urmă o fac să sară în ajutorul tuturor, nu doar în apărarea celor pe care îi iubește, ceea ce-i va aduce unele beneficii, dar și pierderi.

d67e3m2-6d01e337-6c87-41f8-b6b1-073298a0b76a

Eve & Michael (sursa)

Relația cu Shane, pe lângă prieteniile legate cu Eve și Michael, un alt cuplu format, sunt singurele lucruri fericite din noua ei viață și nu are de gând să renunțe la ele. Poate că, la urma urmei, nu e chiar așa de rău că planul bine pus la punct a deraiat ceva mai mult de la drumul inițial. Da, încă urăște orașul cu toată ființa ei, însă acum este legată de el și mai are de luptat până ce va putea avea parte de un viitor așa cum își dorește.

Chiar dacă m-a enervat destul de mult personajul ei, începe să-mi placă oarecum de noua Claire. Nici Shane, Eve și Michael nu sunt mai prejos. Cei trei sunt majorii grupului, însă, chiar și așa, mai au și ei parte de momentele lor de slăbiciune. Cu toții o iau pe calea maturizării și încearcă să se folosească de orice au la îndemână pentru a se apăra de orașul blestemat. Au grijă unul de celălalt și se susțin reciproc, indiferent dacă sunt împotriva ideilor nebunești ce le trec prin cap sau dacă secretele întunecate ce se ascund în trecutul lor ies la iveală. Sunt acolo, unii pentru alții, iar asta contează cel mai mult pentru ei.

O serie fantasy adolescentină cu un început promițător. Povestea te prinde imediat și devii dependent de fiecare pagină pe care o dai într-un ritm amețitor, din dorința de a descoperi cât mai multe despre vampirii din Morganville și despre istoria străveche țesută în jurul lor. 

Nota mea: 4/5

nota 4

langit-merah.regular

Publicat în Tag-uri şi lepşe

Leapșa: 2018 review


Ghanda (Jurnalul unei cititoare) m-a provocat să fac o scurtă revizuire a anului ce tocmai a trecut, așa cum am făcut și pentru 2017. Mulțumesc tare mult! ❤ Nu refuz niciodată o leapșă! :))

1) Câte cărţi ai citit în 2018?

Am reușit să citesc cu patru cărți mai mult față de cele 50 pe care mi le propusesem. Din ce în ce mai bine, deși mă așteptam serios să nu-mi iasă.

Anul meu 2018 în cărți pe goodreads – aici.

2) Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?

Un tron întunecat de Kendare Blake. Plină de emoții și imprevizibilă.

Asasinarea lui Roger Ackroyd de Agatha Christie. Surprinzătoare și bine gândită.

Sinuciderea ielelor de Ana Mănescu. Basmele copilăriei sub forma a ceva mai bun.

3) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2018?

O să aleg citatE! :))

„Oamenii care nu iubeau cărțile nu aveau cum să înțeleagă pasiunea altora pentru ele.” – Onix de Jennifer L. Armentrout (redescoperit în 2018)

„Ce viață fără de chicoteli trebuie să fi avut nefericitul care a aruncat luna pe cer…” – Sinuciderea ielelor de Ana Mănescu

„- Tu dând peste mine, eu aproape dând peste tine, explică mai departe Cam. Parcă am fi o catastrofă pândind prilejul să se întâmple.” – Te aștept de J. Lynn

„Oare unde se pierd amintirile când nu mai vin înapoi?” – Lacrimi de Îngeri. Dincolo de viață de Ioana Dumitrăchescu

4) Ce carte citită în 2018 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Lacrimi de Îngeri – Dincolo de viață de Ioana Dumitrăchescu.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul trecut (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Am participat pentru a patra oară consecutiv la Gaudeamus și în zilele petrecute cu acea ocazie, am luat parte și la o ieșire cu alți bloggeri pe care îi știam mai mult sau mai puțin. O experiență frumoasă pe care sper să o mai repet!

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2018?

Anul acesta am vizionat mai multe comedii cu una din prietenele mele și m-am bucurat de fiecare clipă. Nu aș putea alege unul care să fie cel mai bun.

7) Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2018 pentru tine?

Bucurie. Cred că această emoție a predominat cel mai mult 2018.

8) E vreun moment de anul trecut pe care nu vrei să-l uiţi?

Sunt mai multe momente de care îmi amintesc cu drag, printre care: zilele petrecute la mare cu „nașii” și întâlnirea cu fetele mele! #elitegirls*

*PS. Sper să ne mai revedem, iar, de data asta, să fim toate! ❤

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2018?

Vezi răspunsul de mai sus. 😉

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2019.

Este timpul să devin mai responsabilă pentru viața mea și să scap de aparatul dentar. :))


Le provoc pe Simo (Adventures after tea) și pe Geo (Just reading my books) să ne spună cum a fost anul lor 2018. Dacă sunt și alți doritori, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile la această postare.

Photo: pinterest

small-7330-5b9952211d4eb

Publicat în Books I've Read/Wrap-up

Wrap-up #7 – decembrie [2018]


Așa cum v-am obișnuit tot anul 2018, mi-am băgat din nou nasul în provocările de prin blogosferă: un maraton de sezon și niște #zurgălăi. Pentru maraton, a trebuit să citesc cărți legate de iarnă și, în funcție de pragurile trecute, eram elf începător (3 cărți), spiriduș avansat (6 cărți) sau mâna dreaptă a Moșului (cel puțin 10 cărți). Nu prea aveam eu multe cărți iernatice, o parte citindu-le deja în anii trecuți, așa că m-am trezit răscolind biblioteca după ele. Am reușit să citesc doar 5 cărți de sezon, fiind doar la un pas de a atinge pragul al doilea.

Pentru zurgălăi, aveam de bifat 6 cerințe (am notat titlurile citite în dreptul fiecăreia) și am rămas cu una restantă:

1. Globulețul tricolor – o carte scrisă de un autor român. // Povestiri fantastice și SF

2. Globulețul vechi – citește o carte care stă de mult în biblioteca ta și pe care o amâni lună după lună. // Roșu ca sângele

3. Bezea și ciocolată caldă – Veche sau nouă, condimentată sau relaxantă, citește o carte de dragoste. // Magia dragostei

4. O, brad frumos! – dacă nu citim cărți tematice acum, apoi când? // Un Crăciun de neuitat

5. Cadouri sub brad – ai o carte pe care ai primit-o cadou, dar nu i-a venit momentul? //

6. Albul iernii – citește o carte cu copertă/titlu de iarnă. // Alb ca zăpada

47379808_2047099165333430_5915599842809217024_n

3/5

Un Crăciun de neuitat întrunește două povestioare simpatice care se petrec în preajma Crăciunului. Personal, mi-aș fi dorit să fie o poveste cap-coadă și să fiu alături de personaje mai multe pagini, nu doar câte o jumătate de carte. Stilul autoarelor este unul asemănător de ambele părți. Dai pagină după pagină și nici nu știi când ai ajuns la final. Povestirile se citesc destul de ușor și nu întâmpini dificultăți pe „drum”. Amândouă au parte de un Crăciun fără zăpadă.

Prima poveste, Un Crăciun tropical, mi s-a părut ceva mai amuzantă decât cea de-a doua. Nu prea are cum să nu te amuze boacănele copilărești pe care Tara le face, de la a da o mică petrecere în cinstea ei, deși colegilor le spusese că e pentru bucătarul șef, la a ajunge cu toții încuiați în frigider, până la a fi mușcată de un ren, moment luat în râs de toată lumea, chiar dacă era adevărat. :))

La cei 30 de ani ai săi, e singură, își pierde singurii prieteni pe care-i avea și locul de muncă, iar soră-sa cea mică o bate la cap să vină acasă de Crăciun și să-și găsească și ea odată pe cineva. Întâmplarea cu renul îi aduce însă o vacanță gratuită în Maui, departe de haosul din viața ei, ceea ce o bucură nespus de mult. Dar atunci când și familia apare în urma ei, pare că, pentru moment, ceea ce și-a propus se duce pe apa sâmbetei.

În a doua poveste, Un Crăciun magic, facem cunoștință cu Josie care a renunțat la facultate pentru a-și crește fiica. Nedorind prea mult să apeleze la ajutorul familiei și al tatălui copilei, aceasta s-a încăpățânat să se descurce de una singură, lucrând cu mai multe job-uri deodată, mai ales în perioada Crăciunului.

Un eveniment ce va zdruncina puțin viețile oamenilor din mica zonă va aduce cu sine un grup necunoscut care vrea să-l trimită la azil pe cel mai bătrân vecin al lor și să-i vândă totodată și casa. Printre aceștia se află și nepotul acestuia care crede că așa ar fi mai bine, deși nu l-a cunoscut niciodată cu adevărat pe unchiul său. Orli, fiica Josiei, împreună cu alți copii sunt primii care pun piciorul în prag și încep operațiunea de salvare a bătrânului. Curând, părinții lor vor continua treaba celor mici, dar oare vor reuși să găsească un final fericit și pentru acesta?

49118458_280530349321256_740581584511434752_n.jpg

Trilogia Albă-ca-Zăpada de Salla Simukka (recenzie)

De mult timp mă aștepta această trilogie să o citesc, iar după ce mi-am achiziționat și celelalte două volume la Gaudeamus-ul de anul trecut, mi-am zis că este cazul să o încep odată. Mai ales că se potrivește tare bine cu acest anotimp.

O trilogie polițistă potrivită pentru tineret care prezintă valențe din unul din basmele copilăriei: Albă ca Zăpada. Personajul principal nu este perfect, însă are o minte sclipitoare și știe să se descurce, chiar și când nu există cale de ieșire. Nu este o profesionistă în ceea ce face, ci este doar o adolescentă obișnuită și curajoasă care nu poate să stea cu mâinile în sân și să privească cum lumea se întoarce cu fundul în sus, atunci când ea e prin preajmă. Nu vă așteptați să-i iasă lucrurile întotdeauna bine, fiindcă uneori mai dă și greș.

Însă, chiar și așa, alături de Lumikki, veți avea parte de aventuri periculoase, pe muchie de cuțit, și veți cădea în capcanele celor care sunt pe urmele voastre. Șansele nu vor fi întotdeauna egale, însă voința, o mână de ajutor și un strop de noroc or să vă scoată din impas exact atunci când vă așteptați cel mai puțin. Veți fugi pentru a scăpa cu viață și veți lupta pentru ca cei dragi să nu fie răniți. Veți iubi și vă veți lăsa iubiți, iar acceptarea oamenilor din jur, ca prieteni, nu vă va mai speria atât de mult ca înainte.

49137999_2083107305065949_3900909058818834432_n.jpg

2/5

Magia dragostei de Lisa Dale. Povestea începe prin iunie și se termină cu un miracol de Crăciun.

Lana și Eli sunt cei mai buni prieteni de la începutul facultății, însă prietenia lor a luat cursul firesc al dragostei într-o noapte de acum zece ani. O noapte pe care amândoi au ajuns s-o nege. Teama Lanei de a fi părăsită și de Eli a forțat-o să-i frângă inima acestuia, pentru a-l putea păstra ca prieten. Însă nu doar el a fost afectat, ci și ea, deși nu voia să recunoască. Chiar dacă prietenia lor a rezistat în timp, trecând oarecum peste acel moment, relațiile romantice cu cei din jur erau de scurtă durată. Inconștient, acaparată de gelozie, Lana intervenea în legăturile lui Eli cu femeile, îndepărtându-le de el, iar ea nu simțea decât o pasiune trecătoare față de bărbații care se perindau prin viața sa.

Pasionat de meteoriți, Eli se întoarce dintr-o călătorie de opt luni de cercetare, sperând să-i facă o surpriză prietenei sale. Așteptând-o acasă la ea, se trezește cu Lana însoțită de un bărbat. Supărat și „bântuit” de amintiri, Eli ajunge în brațele unei tinere dornice de aventură. Amândoi vor încerca să se țină la distanță, dar, inevitabil, se vor ciocni în cele din urmă. Lana reînvie trecutul și luptă în continuare pentru prietenie, în schimb ce Eli vrea mai mult de la ea, vrea iubire.

Personajele m-au enervat maxim, mai ales Lana și sora ei Karin. Lana este prea nehotărâtă și se dă precum bate vântul, lăsându-se condusă de cei din jur, iar Karin disperă din cauză că nu poate rămâne însărcinată, ajungând să-și pună în pericol căsnicia și relațiile cu restul lumii prin deciziile iraționale pe care le ia.

Finalul cărții este printre singurele aspecte care mi-au plăcut. Un altul ar fi pasiunea surorilor pentru plante și faptul că, la fiecare lună a anului prezentată în carte, autoarea a scris câteva cuvinte despre florile sălbatice care cresc în respectivele perioade.

18405205.jpg

3.75/5 (atât a ieșit la calcul :)) )

Povestiri fantastice și SF de Sergiu Someșan. V-am spus data trecută că o să mai citesc și alte cărți de-ale autorului, așa că exact asta am și făcut. Am regăsit o parte dintre povestirile din Aproape îngeri (3 stele) și Numărul fiarei (4 stele) și aici, printre care: Apă vie, apă moartă, Poiana îngerilor și Cel din urmă unicorn.

Cartea prezintă zece povestiri, iar cel mai mult mi-au plăcut Apă vie, apă moartă, Tăietorul de lemne, O cască albă și un copil în ploaie și Mica mea contribuție la sfârșitul lumii. Aș vrea să vă povestesc despre ele, însă aș spune prea multe și vreau să vă las pe voi să le descoperiți. Tot ce vă pot spune este că unele povestiri sunt destul de triste și, într-un fel, atât de adevărate. Fără să vrem, din pur egoism si disperare, nu ne gândim că, uneori, faptele noastre pot avea urmări neașteptate, inevitabile, și că toți cei din jurul nostru ar putea avea de suferit, nu numai noi.

„Simt că aici, în cărțile astea, sunt multe mistere care, atunci când le voi dezlega, în mod sigur vor schimba lumea…Dacă voi fi lăsat să le spun…Pentru că multe forțe ar dori ca aceste taine să rămână pe veci îngropate în beznă și uitare…”


Ce lecturi v-au ținut de cald pe final de an? ^^

small-3114-5b9951ea49c08