Publicat în Apariţii

Editura Trei: Expertul seducător – Christina Lauren / Saşenka – Simon Sebag Montefiore


2807_1219db6f

Expertul seducător – Christina Lauren

Al treilea volum al seriei Beautiful Bastard

Bestseller New York Times şi USA Today 

O tocilară ispititoare. Un Casanova incurabil. Şi o lecţie de chimie între doi oameni, prea scandaloasă pentru a fi predată în şcoală.

Certată de fratele ei ultraprotector fiindcă-şi neglijează viaţa socială, Hanna Bergstrom decide să-i urmeze sfatul și să-şi caute un partener. Şi cine altul ar fi mai potrivit să o transforme într-o femeie dorită de toţi bărbaţii decât prietenul cel mai bun al fratelui său, superbul Will Sumner, aventurier şi playboy fără scrupule?

„Scene fierbinţi şi tensiune insuportabilă…” RT Book Reviews

„Practic fiecare nou erou masculin din volumele seriei e fermecător. Nici Will Sumner nu se lasă mai prejos.” Fiction and Fashion Book Blog

„O iubeam pentru că era atât de lipsită de inhibiţii — atât de pasionată, de încrezătoare şi de inteligentă. Şi îmi lipsea să-i simt corpul, să obţin plăcere de la ea şi, la dracu’, să-i ofer plăcere la nesfârşit.”

Christina Lauren este pseudonimul literar al autoarelor Christina Hobbs şi Lauren Billings, care au devenit celebre cu seria Beautiful Bastard, încadrată în categoria adult fiction. Christina Lauren a iniţiat o nouă serie, Wild Seasons, odată cu lansarea romanului Sweet Filthy Boy.

La Editura Trei au apărut Ticălosul seducător şi Străinul seducător.


2804_cdf587ffSaşenka – Simon Sebag Montefiore

De la autorul bestsellerurilor Ierusalim şi Într-o noapte de iarnă

O poveste zguduitoare despre pasiune şi trădare, descoperită în arhivele secrete KGB

Iarna lui 1916: Sankt Petersburg. Rusia e în pragul revoluţiei. În faţa Institutului Smolnîi pentru Fete din Înalta Societate, Saşenka, fiica de doar şaisprezece ani a baronului Zeitlin, este aşteptată de către guvernanta sa, dar şi de poliţia secretă a Ţarului…

Frumoasă şi aprigă, Saşenka este captivată de noua ideologie bolşevică şi intră în jocul periculos al conspiraţiei şi seducţiei.

Douăzeci de ani mai târziu, e căsătorită cu un membru de seamă al partidului comunist şi are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecinţe devastatoare pentru familia sa.

„Această saga surprinde atât zbuciumul unei elite bolşevice căzute în dizgraţie, cât şi paradoxurile istoriei pe care avem impresia că o cunoaştem.” – The Independent

„Cu frumuseţea ireală, cu distincţia care trece dincolo de avere sau clasă socială şi cu idealurile sale sincere care au costat-o atât de mult, Saşenka reuşeşte să ne cucerească definitiv.” – The Spectator

„Montefiore se dovedeşte a fi un povestitor inegalabil, cu un stil precis, care te marchează.” – Wall Street Journal

„Pe coridoarele acestei aripi a închisorii era un du-te-vino continuu: bărbaţi şi femei erau aruncaţi în celulele lor, aduşi la interogatorii, trimişi în lunga călătorie din exilul siberian. Unii plângeau cu sughiţuri, alţii dormeau; întreg spectrul vieţii era adunat aici. Jandarmul din spa­tele ghişeului îşi tot îndrepta privirea către Saşenka, de parcă aceasta ar fi fost un păun într-o cocină de porci.”

Istoricul Simon Sebag Montefiore deţine un doctorat în filosofie şi este profesor la Universitatea Buckingham, dar şi prezentator al seriilor BBC TV Jerusalem (2011), Rome (2012) şi Istanbul/Constantinople – Byzantium: a tale of 3 cities – Bizanţ, povestea celor trei oraşe. Romanele şi volumele sale de nonficţiune sunt traduse în 40 de limbi.

Într-o noapte de iarnă a fost numit Cel mai bun roman politic al anului 2013 şi a fost nominalizat la Premiul Orwell, iar despre Ierusalim. Biografia unui oraş, Bill Clinton a declarat că este „cartea anului”.

capture-20161017-044417

 

Reclame
Publicat în Fragmente

Fragmente #1 | Obsidian (Lux #1) – Jennifer L. Armentrout


f1ae2b2f3f94701d189dd11386684225
„- Am auzit că te duci la dans cu Simon Cutters.
Mi-am aranjat o şuviţă de păr care-mi căzuse pe ochi. Vântul mi-a aruncat-o înapoi.
– Veştile circulă foarte repede.
– Da, aşa se întâmplă pe aici.
S-a întins iar spre mine, de data asta ca să-mi dea după ureche şuviţa aia de păr. Încheieturile degetelor lui mi-au atins uşor faţa. Atingerea aceea uşoară mi-a dat o furnicătură ciudată şi un tremurat care nu avea nimic de-a face cu frigul de afară.
– Credeam că nu-ţi place de el.
– Nu e chiar aşa de rău, am zis eu.
Pe terenul de sport erau acum nişte copii la încălzire, care se pregăteau de alergări.
– În felul lui, e drăguţ, şi m-a invitat să merg cu el.
– Te duci cu el doar fiindcă te-a invitat?
Nu aşa se face? Am dat din cap. Îmi tot învârteam cheile în mână, iar Daemon nu se grăbea să vorbească.
– Tu te duci la dans? l-am întrebat.
Daemon s-a apropiat mai mult de mine, astfel încât genunchiul lui mi-a atins coapsa.
– Are vreo importanţă? a zis.
Mi-am reţinut potopul de înjurături care îmi venea în minte.
– Nu chiar.
S-a aplecat spre mine.
– N-ar trebui să te duci cu cineva la dans doar fiindcă te-a invitat.
Mă uitam în jos, la cheile de la maşină, întrebându-mă dacă aş putea să scot ochii cuiva cu ele.
– Nu văd ce legătură are toată treaba asta cu tine.
– Eşti prietena surorii mele şi de-aia are legătură cu mine.
M-am uitat la el cu gura căscată.
– E cel mai prost raţionament pe care l-am auzit vreodată. M-am îndreptat spre maşină, dar m-am oprit lângă portbagaj. N-ar trebui să te preocupe ce face Ash?
– Ash şi cu mine nu suntem împreună.
O parte idioată din mine s-a bucurat la gândul că ei doi nu sunt împreună. Am clătinat din cap şi m-am dus spre portieră.
– Nu te mai agita, Daemon. N-am de gând să renunţ fiindcă nu-ţi convine ţie.
A tras încet o înjurătură şi a venit după mine.
– Nu vreau să intri în vreo belea.
– Ce fel de belea?
Am deschis portiera maşinii. El s-a prins cu mâna de portieră. Una dintre sprâncene i se arcuise în sus.
– Cunoscându-te, nici măcar nu pot să-mi imaginez în ce-ai putea să intri.
– Da, normal, fiindcă Simon o să lase o urmă pe mine care o să atragă nişte vaci ucigaşe în loc de extratereştri ucigaşi.”


8
Publicat în Tag-uri şi lepşe

Leapșa cinefilă


Am primit această leapşă drăguţă de la Diana de pe Books of Tomorrow. Mulţumesc frumos! ^_^

1. Ce părere ai despre cartea ta preferată transformată în film?

Mândrie şi prejudecată de Jane Austen este una dintre cărţile mele preferate. Serialul realizat după aceasta, anul 1995, mi-a plăcut aproape la fel de mult. Fiecare îşi proiectează în minte propriile personaje, aşa că mi l-am închipuit pe Mr. Darcy altfel. Totuşi, asta nu m-a făcut să renunţ. Recomand vizionarea lui!

capture-20120701-0318541

2.Cu ce personaj negativ ai colabora să distrugeţi lumea?

Sunt o fire pacifistă. Mai degrabă, aş colabora să-l distrug pe cel rău.

3.Ce rol ți-ai dori să joci şi de ce?

Mi-aş dori să fiu o războinică! Cam ca Xena şi Rose Hathaway la un loc. Se poate? Glumesc! La naiba, tre’ să fiu unică! Totuşi, mi-ar plăcea să pot controla şi un element al naturii sau mai multe! Revenind la partea de început, mereu mi-am dorit să învăţ să lupt. Mi-ar plăcea să-i apăr pe cei care nu pot, să ştie că au pe cine se baza la nevoie, să mă descurc cu orice creatură şi cu oricine mi-ar sta în cale pentru a-mi atinge scopul. Bineînţeles că tre’ să am şi un adversar pe măsură, altfel m-aş plictisi! :))

4.Un regizor pe care nu îl suporţi şi unul pe care îl apreciezi. De la ce filme a plecat disputa dintre voi?

N-am ţinut cont de acest aspect până acum şi nu cred că o voi face.

5.Am vazut de curând Ant-Man. Ce părere ţi-a lăsat filmul?

Nu l-am văzut, aşa că îl trec pe listă.

6.Care este actorul tău de suflet?

Nu pot să aleg doar unul. Sandra Bullock, în mod special.

pirates-caribbean-5-spoilers-no-monsters-johnny-depp-starrer-movie-says-producer

7.Îl întâlneşti pe Leonardo DiCaprio sau pe Johnny Depp, iar primul lucru pe care i-l spui este…

Johnny Depp. Deşi nu sunt genul care consumă alcool, l-aş întreba: „Mergem la o băută, căpitane Sparrow?”. Aşa aş putea să mai aflu câte ceva despre el. :p

8.Ce filme/seriale recomanzi unui prieten bun?

tumblr_mq8znsK2pm1rkue7so1_500

Dr. House, pentru cei care vor ceva inteligent, sarcastic sau dau la medicină; poţi învăţa lucruri destul de interesante

tvguide

Teen Wolf, pentru cei care vor acţiune, vârcolaci, secrete cutremurătoare, iubiri adolescentine şi alte fiinţe misterioase

tumblr_m3tezviwpK1qm74e0o1_500

The Vow, pentru cei care vor o poveste de dragoste imprevizibilă, plină de emoţii puternice şi pe Channing Tatum

9.Step Up sau Interstellar?

Step Up

10.Dacă ai putea să te întorci în timp, la ce film ai renunţa din lista ta?

Au fost ceva filme care nu-şi aveau rostul. Nu mi-amintesc numele lor, din păcate. Atât de importante au fost, se pare! :))


Oricine este binevenit să o preia! Dacă sunt persoane care nu dispun de un blog personal, pot să răspundă la întrebări într-un comentariu mai jos. ^_^

small-9469-5b9950760fc50

Publicat în Reviews

Balanţa puterii (Alina Marinescu #3) de Monica Ramirez (recenzie)


PrintDescriere

Ultimii şapte ani au învăţat-o să se resemneze în faţa realităţii. A acceptat în cele din urmă că viaţa în cadrul Organizaţiei Elite nu se măsoară în bine şi rău, ci în rata de supravieţuire. Nu se ştie câţi asasini controlează Elite, dar ea este diferită. Cu toţii sunt instruiţi în arta de a ucide, dar ea a fost antrenată pentru mai mult. În urmă cu şapte ani, era încă Alina Marinescu, nefiind obligată să-şi asume o nouă identitate în fiecare lună. Pe atunci, Alex Therein era încă în viaţă… mentorul ei, prietenul ei, iubitul ei, fundaţia întregii ei distrugeri. Povestea lor de dragoste a fost singurul lucru de care au avut vreodată parte, dar iubirea nu poate supravieţui în lumea lor opresivă. Violenţa, intriga, iubire şi ura, atracţie şi respingere într-o lume întunecată şi complicată, Elite reprezintă opusul societăţii ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenţii operativi devin la fel de fantomatici. Odată intraţi în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează vieţile complet, invadându-le simţurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile.

Gândurile mele

Este clar că lumea în care se învârt eroii noştri nu e prea colorată, nuanţele de gri şi negrul predominând această scenă ce ne este înfăţişată constant în faţa ochilor. Avem parte de emoţii care ne răscolesc până în adâncul sufletului, de situaţii neprevăzute care te surprind şi te îngrozesc în modul lor specific, de personaje realiste, care luptă zi de zi, atât cu ei înşişi şi trecutul ce-i urmăreşte la tot pasul, cât şi să scape de mrejele lumii tenebroase ce îi atrage spre ea cu forţe nesecate de timp. Finalul, într-un asemenea peisaj întunecat, este simplu. Chiar foarte simplu. Ucizi sau eşti ucis. Pui tu capăt drumului sau îl vei găsi chiar pe al tău. Nu prea poţi face o alegere între acestea două, nici dacă ai vrea, deoarece ambele sunt şi vor fi o parte din tine, odată ce ai ajuns într-un univers ce nu te lasă nici măcar să respiri cum trebuie.

„În viaţa noastră nu există finaluri fericite. Doar finaluri.”

Alina este de părere că în viaţa pe care o duc ei, agenţii operativi, nu există finaluri fericite, ci doar finaluri. Adevărul este că, în mare parte, chiar are dreptate. Nu o condamn. A văzut, a simţit şi a trecut prin prea multe chestii care au făcut-o să-şi piardă speranţa că într-o zi se va trezi, iar toate acestea vor fi doar un simplu coşmar. Dar, problema este că acest coşmar nu se mai termină, ci prinde viaţă cu fiecare strop de frică, de disperare, de ură şi de durere care încolţesc în sufletele personajelor noastre, un coşmar ce nu te lasă să scapi până ce nu-ţi răpeşte şi ultima suflare de care mai ești capabil. 

Au trecut şapte ani. Şapte ani lungi, grei, dureroşi şi singuratici pentru Alina. Porecla pe care Ford i-a dat-o atunci când a întâlnit-o pentru prima oară, anume Ducesa (de Gheaţă), i s-a potrivit ca o mănuşă în aceşti ani ce au trecut peste ea ca o simplă adiere de vânt. În volumul acesta, vom cunoaşte o altă Alina, o Alina care, dacă ar fi avut parte de acelaşi tratament de nesuportat ca al lui Alex la prima ei recrutare, ar fi fost exact fiinţa de-acum: dură, fără sentimente şi indiferentă la tot ceea ce mişcă. O marionetă ce s-a lăsat moale în mâinile păpuşarului (Elite), lăsându-i libertatea totală de a face ce vrea cu ea.

„Acum înţelegea că cea mai mare dragoste nu era să iubeşti pe cineva pentru ceea ce era, ci tocmai în ciuda a ceea ce era.”

Mi-a părut rău pentru aceasta, pentru tot ce a trebuit să îndure şi pentru tot ceea ce a pierdut pe parcursul drumului iniţiatic, totodată, străbătut atât de SSO, cât şi de Elite, dar, mai ales, de către Alex, prietenul, iubitul, mentorul, chiar soţul ei. Acest înger ce şi-a pierdut aripile şi sufletul, odată intrat în lumea cenuşie ce-i înconjoară, devenise pentru Alina stâlpul întregii ei existenţe. Dar, într-un final, acesta s-a prăbuşit atunci când Alex a dispărut din peisaj. Lacrimi amare, durere, tristeţe, un gol imens în inimă, o nevoie acută de ceva ce numai Alina ştia (sau nu), toate au secat în acel moment teribil pentru multă lume. Zâmbetul luminos care era mereu prezent pe faţa ei a dispărut total şi a fost înlocuit de masca impenetrabilă ce, cândva, era purtată chiar de Alex, cel care i-a dat viaţa peste cap, fără drept de apel. Acum, tot ceea ce face este să-şi ducă misiunile la capăt, nepăsându-i dacă vreuna dintre acestea îi va veni de hac într-o zi. 

Acţiunea din acest roman se concentrează în jurul unei organizaţii teroriste, Al’Qaeda, ce ameninţă să distrugă atât acoperirea societăţii Elite, cât şi cea a celor mai buni agenţi ai CIA-ului. Tot apărând în diverse situaţii cheie ce se învârt în jurul oamenilor care lucrează pentru organizaţia teroristă, Alina intră în vizorul celor de la CIA, care vor cu orice preţ să afle cine este această frumoasă blondă misterioasă. Dar, din păcate pentru ei, nu reuşesc să o identifice, aşa că apelează la cel mai bun agent al lor, Marius Stephano, care o va seduce pe Alina pentru a afla dacă tânără are vreo legătură cu teroriştii. 

„Dintr-un motiv inexplicabil, faptul că se afla atât de aproape de acel bărbat n-o deranja absolut deloc, ci mai degrabă o ameţea.”

Ca şi acum zece ani, Alina pică foarte uşor în plasa împrejmuită cu mister, afecţiune şi senzualitate a lui Marius. Deşi şi-a dat seama de jocul acestuia de a o seduce pentru un scop anume încă de la început, pentru a două oara în viaţa ei, tânăra tot se simte trădată şi deznădăjnuită în faţa unui bărbat, ce i-a furat inima şi i-a zdrobit-o în mii de bucăţele, doar pentru a-şi duce misiunea la îndeplinire. Neîncrederea şi nesiguranţa în faţa momentului iminent au revenit în plină forţă şi o fac să se simtă slabă şi obosită să tot lupte cu acea parte din ea care n-o ascultă, oricât de mult ar încerca s-o controleze. 

Trecutul o acaparează şi îi aminteşte destul de ironic de trădarea lui Alex, care s-a jucat cu ea în acelaşi mod ca şi Marius. Nu poate să nu se gândească la faptul că a cedat atât de uşor, lăsându-se păcălită, manipulată şi atrasă într-un joc înnebunitor, condus de către doi bărbaţi care nu au făcut altceva decât să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Totuşi, de data asta, nu doar Alina a avut de suferit, ci şi partenerul ei, care s-a lăsat dus de val printre tainele delicate ale acestui joc seducător, a fost atins. Marius are de gând să n-o lase pe frumoasa lui să scape prea uşor şi va lupta cu oricine şi orice i-ar sta în cale pentru ca ea să fie a lui. 

Cred că mi-am găsit în sfârşit preferatul în persoana acestui fermecător Don Juan cu inserţii italiene, pentru care iubirea reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa lui! 

Căderea Alinei în capcană îi aduce pe cei de la Elite şi CIA într-o uniune ce le-ar putea fi de folos amândurora. Alina şi Marius vor ajunge să lucreze împreună, iar lumina ce odată o înconjura pe eroina noastră, îşi va face din nou simţită prezenţa prin culoarea rozalie din obrajii ei şi zâmbetele radioase. Toată lumea va observa schimbarea bruscă petrecută în interiorul ei, bucurându-se că, într-un final, aceasta a revenit la Alina lor de altădată. Timpul petrecut împreună îi aduce pe tinerii noştri şi mai aproape unul de altul, încrederea sporind şi dragostea încolţind încet-încet în sufletele lor rănite. Aceştia încep să vadă viaţa lor de agent operativ într-o cu totul altă lumină, iar pacea şi emoţiile unice ce-i învăluie, îşi regăsesc locul mult aşteptat în inimile lor. 

teaser #3 (Balanta puterii)

Totuşi, atât viaţa agenţilor, cât şi a societăţilor implicate în eliminarea organizaţiei teroriste, sunt puse la grea încercare, atunci când cineva din interior furnizează teroriştilor informaţii secrete despre lumea lor şi misiunile puse la cale împotriva acestora. Neîncrederea şi suspiciunile încep să-şi facă uşor loc printre ei, neştiind dacă vreunul dintre prietenii lor, tovarăşi ce împărtăşesc aceeaşi soartă cu ei, este cel care le vrea răul, doar pentru a supravieţui mai mult în această lume infectă. 

Noi personaje nu lipsesc din peisaj nici în această a treia carte, dar nici cei cu care am făcut cunoştiinţă deja şi am împărtăşit prietenii şi emoţii puternice, nu ne lasă să le ducem dorul pentru prea mult timp. Agent al filialei Elite din Grecia, Kosmas este un personaj interesant de urmărit, care şi-a însuşit, intenţionat sau nu, o mică parte din inima mea. Acesta este un tip şarmant, care, la prima vedere, poate părea genul arogant şi cu prea multă ironie în vocabularul său, dar, odată ce-l cunoşti, nu ştii cum să te afli mai mult prin preajma sa. Este un personaj ce ne încântă cu prezenţa sa carismatică şi cu replicile amuzante, ori de câte ori apare în scenă.

„Sub perne mai descoperi un Glock şi deasupra lor o foaie de hârtie împăturită. O despături, ridicând din sprâncene când recunoscu scrisul îngrijit al lui Marius.
Am fost nevoit să aleg între ciocolată şi o chestie mare, neagră şi practică din metal. Te-am impresionat cu latura mea romantică?”

Alte personaje care s-au lăsat remarcate fac parte din echipa CIA-ului: Roger, şeful acestora, a cărui impozanţă îţi impune respect şi admiraţie de cum dai ochii cu el, Webb, prietenul cel mai bun al lui Marius, un tip plăcut, chiar simpatic, ce-şi ia munca în serios, dar care ştie şi să se binedispună şi Oliver, tipul inteligent, care le are pe partea tehnologică şi tot ce ţine de aceasta, totodată, un tip tare drăguţ şi super de gaşcă. 

Ford, Jason, Vallis, Ramon şi Scott. Cum aş putea să uit tocmai de ei? Este o adevărată plăcere să-i urmăresc cum se perindă prin peisaj şi cum participă fiecare, în modul său propriu şi original, la bunăstarea Alinei noastre. Glumele, ironia, grija frăţească, sfaturile şi prezenţa de spirit de care dau dovadă şi în cele mai nepotrivite momente, îţi aduc un mic zâmbet pe faţă, iar pentru ei este suficient chiar şi atât. 

„Fantomele nu sunt înfricoşătoare dacă le cunoşti numele.”

Alex. Despre el nu aş putea să vă spun prea multe, deoarece nu şi-a făcut prezenţa pentru prea mult timp. Aş minţi dacă aş zice că nu i-am dus lipsa, deşi, în trecut, au fost momente când mă îndemna să-l strâng de gât, fără să am parte de niciun regret. Totuşi, atât cât a fost prezent, a fost suficient pentru mine, deoarece Alina trebuia să se maturizeze mai mult, iar durerea şi golul imens din suflet, pricinuite de aşa-zisa lui pierdere, din volumul precedent, au ajutat-o într-o foarte mare măsură să evolueze. Am o bănuială că în următoarea carte, voi avea parte de prezenţa lui constantă şi mult renumitul „autocontrol” de care dispun agenţii noştrii, va avea ceva mai multe fisurări. 

„De ce să cerem luna de pe cer, când ne putem mulţumi doar cu stelele?”

Nu pot să închei fără a-l menţiona şi pe Brett care, pentru nişte clipe extrem de minuscule, ne-a lăsat să vedem puţin din ce se află dincolo de zidul de gheaţă ce-l înconjoară. Nu m-am aşteptat la asta! Sper că, până la finalul seriei, vom afla mai multe despre povestea din spatele acestui zid. 

Un volum surprinzător şi trăibil, în care misterul şi nuanţele subtile ale vieţii se întrepătrund într-un mod unic şi fascinant. Când ai crede că nimic imprevizibil nu se mai poate întâmpla, autoarea are mare grijă să te lovească exact acolo unde trebuie şi să-ţi reteze din rădăcini acele gânduri irelevante care începuseră să-ţi încolţească în minte. Cum am preconizat şi data trecută, jocul de şah i-a prins pe eroii noştri pe căi diferite. Dar, pentru ca unul dintre ei să nu se piardă în sobra singurătate şi liniştita suferinţă, aşa cum o făcuse celălalt, le-a mai adus un tovarăş. Un tovarăş, al cărui drum se va intersecta cu cel care încă mai este pavat cu speranţe, vise şi dorinţe pentru un posibil viitor. 

Nota mea: 5+/5

nota 5

Dede

Publicat în Reviews

Identităţi secrete (Alina Marinescu #2) de Monica Ramirez (recenzie)


PrintDescriere

Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică şi lumânări când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichida un om în mai puţin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimişi. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existenţă fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizaţie ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constransă de lege, fără a aparţine niciunui serviciu de informaţii. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruţi sunt remodelaţi şi reprogramaţi într-o nouă identitate cu un trecut fals.

„Drama interioară a personajelor continuă să te bântuie mult timp după ce ai terminat de citit acest roman magnific.” – Spy Magazine

Gândurile mele

„Nimic cu adevărat real, nu moare niciodată…”

Cât adevăr în doar câteva simple cuvinte, nu-i aşa? Sentimentele, emoţiile şi trăirile sunt cele mai reale şi cele mai intense senzaţii din viaţa noastră. Durerea, tristeţea, fericirea, iubirea, pasiunea, furia, neputinţa, nesiguranţa, trădarea, supravieţuirea, dorinţa aprigă pentru libertate…sunt REALE. Nu vom putea scăpa niciodată de ele, oricât de mult am încerca. Oricât am crede noi că am trecut peste vreuna din ele, tot va mai exista o mică fărâmă ascunsă în vreun colţ întunecat dinăuntrul fiinţei noastre neînţelese. Aceste simple cuvinte, spuse chiar de Alex spre sfârşitul romanului, cuprind într-un întreg povestea plină de nuanţe a personajelor noastre şi ne trezesc emoţii pe care nu credeam că le putem trăi într-o viaţă.

Lacrimi amare şi zâmbete ambigue. Emoţie ştirbă şi aroganţă fără sens. Sensibilitate dureroasă şi putere absolută. Blândeţe diafană şi mândrie veninoasă. Fericire întunecată şi tristeţe orbitoare. Minciuni mascate şi secrete cutremurătoare. Avem parte de tot ce „mişcă” în acest roman. Nici că se putea mai bine. Un roman care te răscoleşte până în adâncul sufletului şi dincolo de el, dacă aşa ceva este posibil, de parcă acest fapt ar fi ceva destul de obişnuit, chiar banal, pentru el şi pentru autoare.

În prima carte a seriei, eroii noştri reuşesc să scape de organizaţia teroristă SSO, mulţumită lui Alex, care, înainte de apariţia Alinei în lumea lui întunecată, juca rolul de agent dublu, lucrând atât pentru SSO, cât şi pentru Elite. Odată cu această „libertate” de moment, aceştia ajung să lucreze pentru Elite, o societate anti-teroristă inexistentă, neatestată documentar în lumea reală. Alina are parte de prima ei misiune adevărată, deşi ar fi făcut orice numai să nu treacă printr-o experienţă de genul acesta. Dar nu totul este aşa cum ne dorim, din păcate. În lumea lor plină de umbre tenebroase, trebuie să acţioneze rapid, eficient şi să facă tot ce este necesar, dacă vor să scape cu viaţă.

„Dragostea nu putea supraviețui în lumea lor fantomatică.

Relaţia dintre ea şi Alex devine tot mai evidentă pentru cei din jur, care nu au nimic de comentat în privinţa asta, înafară de Brett Taylor, şeful absolut al organizaţiei Elite. Deşi cei doi acţionau excelent în misiuni, fiind una dintre cele mai bune echipe văzute vreodată de societatea lor, acesta nu prea era de acord cu legătura amoroasă dintre ei, ordonându-le să înceteze şi să se dedice în totalitate activităţii lor de agenţi operativi.

În cea de-a doua carte, apariţia unui nou personaj în peisaj, care serveşte şi el ca agent operativ la filiala din Monaco a organizaţiei Elite, aduce multe zâmbete şi veselie în întunericul în care trăiesc cu toţii şi puţină lumină în viaţa Alinei. Acesta nu este nimeni altul decat Ford, un prieten bun de-al lui Alex. Prima întâlnire dintre el şi Alina este una foarte amuzantă, făcând abstracţie de rolul lor de agenţi mereu în gardă. Pe bune! N-ai cum să nu-i iubeşti când vezi cât de bine se înţeleg cei doi, deşi, nu ştiau exact la ce să se aştepte unul de la celălalt. Abia aştept ca, în următoarele volume, să aflu ceva mai multe detalii despre Ford, despre acest personaj ştrengăresc, care îţi insuflă un sentiment de bine, de cum îl simţi prin preajma ta.

„- Lasă arma jos, spuse străinul cu voce de gheaţă.
– Las-o tu primul, răspunse Alina pe acelaşi ton.
– Sunt al naibii de bun la asta.
– Şi eu la fel.
Străinul oftă iritat şi lăsă arma jos.
– Bine, hai să fiu eu un gentleman. […]
– …Cine eşti?
– Versiunea lungă, sau cea scurtă?
Ea îi puse ţeava armei la tâmplă.
– Cea care are un sens, ar fi suficientă. Sunt obosită şi mă enervezi.
– Numele meu e Ford. Sunt prieten cu Alex. Iar tu eşti…
– Nu atât de uşor de fraierit.”

Alte personaje care îţi fură ochii şi câte puţin din inimă, sunt Scott, Jason, Ramon şi Antonio (chiar dacă apare prea puţin în peisaj). Sunt adorabili! Jason este prietenul care are grijă de tine fără să ceară ceva în schimb. Ai nevoie de câteva replici ironice în palmares, Ramon este cel mai potrivit. Scott este cel cu tehnologia şi pe care poţi conta atunci când te afli pe teren. Fiecare are ceva special al lui şi n-ai cum să-i treci cu vederea.

„– Asta-i slujba mea, să ştiu fără să mi se spună.
– Ai mereu grijă de mine, nu-i aşa, Jason? îi zâmbi cu căldură.
– Păi… ce să zic? Eşti plăcută la vedere, răspunse Jason, arătând cu capul spre celălalt agent operativ. Ceea ce n-aş putea spune şi despre Roman aici de faţă.
– Da, m-am retras din concursurile de frumuseţe, spuse Roman în timp ce-şi termina de verificat armamanetul. Am înţeles de curând că n-am nicio şansă…”

Tensiunea, nesiguranţa şi neîncrederea care se adună treptat, se intensifică ca niciodată, iar eroii noştri, sau cel puţin unul dintre ei, nu mai este sigur de ceea ce simte pentru celălalt. Sentimentele contradictorii şi trecutul îi urmăresc la tot pasul şi nu mai ştiu ce să facă unul cu altul, aşa că decizia de a se îndepărta de tentaţia de a fi împreună, se prezintă ca fiind cea mai bună alegere pe care o pot face în aceste circumstanţe destul de neobişnuite pentru ei…sau poate că nu.

„Cu toate că trecuseră opt luni de când nu mai lucraseră împreună, legătura invizibilă dintre ei era mai puternică ca niciodată. Erau conectaţi ca şi când s-ar fi ţinut de mână.”

Totuşi, Alina este cea care pune capăt de tot acestei legături dintre ei şi se avântă să facă o schimbare. Aşa că cere un transfer la filiala din Franţa, ştiind că aceasta are mare nevoie de agenţi. Bănuind mult prea bine adevăratul motiv al tinerei, Brett acceptă ca ea să plece pentru o perioadă la Paris. Dar, oricât de departe ar fugi, demonii sunt peste tot.

În ciuda a ceea ce a devenit şi a lumii tenebroase care o ţine prizonieră în mrejele sale, Alina nu şi-a pierdut principiile, nu şi-a pierdut sentimentele de bine, speranţele, visele, inocenţa, umanitatea…sufletul. Acestea încă sunt prezente înăuntrul ei, fiind mai vii ca niciodată, iar moartea, care predomină în preajma ei, nu i le va răpi niciodată, oricât de devastatoare ar fi, ci doar i le va ascunde până când ceva sau cineva le va scoate din nou la lumină.

„Câteodată, la granița dintre supraviețuire și moarte se afla numai o atitudine pozitivă.”

La Paris, îl vom cunoaşte pe Robert Keam, un profesor universitar de filozofie, la ale cărui cursuri, va participa şi Alina. Astfel că, între cei doi, începe să se lege ceva frumos, dulce şi aproape de realul căutat cu atâta ardoare de Alina, faţă de ceea ce a avut parte alături de Alex. Nu zic că alături de acesta n-ar fi trăit momente de neuitat, dar, cu Robert a fost altceva, oarecum la polul opus. A fost genul de relaţie obişnuită, de care se bucură oamenii normali, care nu sunt nevoiţi să se gândească la faptul că ziua de mâine nu va mai putea exista pentru ei.

Alte două personaje care mi-au atras atenţia, au fost Vallis şi Etienne. Doi tipi tare simpatici. Deşi, la început, Vallis părea o variantă nu chiar atât de întunecată de-a lui Alex, acesta s-a dovedit a fi un bun prieten pentru Alina, oscilând puţin între caracterul lui Ford şi cel al lui Alex. Pe când, Etienne, care se ocupă tot de arme şi echipamente ca Jason, pare o versiune mai tânără de-a acestuia. O versiune la fel de caldă şi prietenoasă.

Trebuie să vă spun că l-am agreat mai mult pe Grant, şeful filialei franţuzeşti. Acesta este un personaj mult mai plin de candoare şi simţire decât enigmaticul şi gheţarul de Brett. Grant are ceva mai aparte decât „cub de gheaţă” şi se poartă ca un părinte pentru subordonaţii săi, dându-le, când şi când, sfaturi atunci când totul pare că se prăbuseşte. Ca şi în cazul eroilor noştri.

Nereuşind s-o aducă înapoi şi nemairezistând să stea departe de ea, Alex se transferă şi el la Paris, pentru a o avea cât mai aproape cu putinţă de el. Această perioadă în care au fost despărţiţi nu prea i-a ajutat să uite de legătura invizibilă ce-i uneşte, ci doar i-a apropiat atât de tare încât, în sfârşit, cei doi, să-şi deschidă cu adevărat sufletul, unul în faţa celuilalt.

teaser #2 (Identitati secrete)

Păstrându-şi încă firea prietenoasă, oferind afecţiune şi energie celor din jur, Alina are parte de noi prieteni peste tot unde ajunge, alături de care simte că viaţa ei a intrat pe un făgaş cât de cât mai normal. Iar iubirea nu ezită nici ea să-i bată la uşă, deşi, aici, este ceva mai complicat. Oare va reuşi aceasta să găsească un drum în viaţa ei, presărat de ceva mai multă lumină şi culoare, sau va înnota la nesfârşit într-o mare întunecată?

Finalul este unul la care lacrimile îşi vor face simţită prezenţa, curgând şiroaie chiar şi după ce ai terminat de citit cartea. Îţi va face inima bucăţi, bucăţele şi n-ai cum să eviţi asta. Simţeam că va veni şi un asemenea moment, dar speram să mai dureze ceva. Chiar nu eram pregătită. Nici acum nu cred că aş putea fi la un asemenea impact emoţional. Iar eu nu plâng la cărţi. Aproape deloc. Dar, iată că această carte mi-a pus capac şi mi-a dat lovitura de graţie.

Jocul de şah al personajelor, atât cu lumea cenuşie care-i constrânge din toate părţile, cât şi cu ei înşişi, nu s-a terminat, ci continuă cu şi mai multă rigoare. Depinde numai de eroii noştrii să dezlege iţele atât de încurcate ce-i va conduce spre libertate şi să descopere finele acestuia, indiferent de consecinţele ivite pe drumul anevoios pe care îl vor parcurge împreună..sau separat.

Nota mea: 5/5

nota 5Dede

Publicat în Reviews

Asasin la feminin (Alina Marinescu #1) de Monica Ramirez (recenzie)


PrintDescriere

O iubire imposibilă, interzisă, din altă lume…

Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ şi rămâne o rebelă şi după. Acum însă, moartea face parte din viaţa ei de zi cu zi. Secţiunea Operaţiuni Speciale o recrutează împotriva voinţei ei şi Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubeşte, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noţiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat şi o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supravieţui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, aşa că o atrage în mod intenţionat în lumea lui misterioasă şi plină de senzatii, prăbuşindu-se emoţional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar şi cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morţii. Cu toate acestea, cei doi sunt atraşi unul către celălalt şi relaţia paradoxală ură-iubire devine şi mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubeşte Alex pe Alina cu adevărat?

Gândurile mele

De când am citit „Fetele Gallagher”, mi-am dorit să mai am parte de asemenea lecturi, care au la bază spionajul. Deşi sunt destule cărţi ce vizează acest subiect, multe dintre ele sunt cu puternice accente istorice, care nu prea sunt pe gustul meu şi care, sunt sigură că, vor aştepta mult şi bine până mă voi apuca să le citesc.

Adevărul este că sunt o fire care se plictiseşte foarte uşor, aşa că întotdeauna mă refugiez într-o carte care să mă ţină permanent cu simţurile în alertă, care să mă captiveze complet şi să mă lase fără pic de suflu, care să mă facă să simt şi să trăiesc odată cu personajele, care să mă zăpăcească în aşa fel, încât să nu mai fac diferenţa dintre realitate şi ficţiune. Asasin la feminin este una dintre acele cărţi, care-mi răpesc, fără drept de apel, câte o respiraţie cu fiecare pagină citită şi nu am niciun dubiu că aşa se va întâmpla şi cu restul cărţilor din serie.

Concluzia!? M-am ars! Mulţumesc, Monica! Mulţumesc pentru „arsura” aceasta dulce şi minunată. Abia aştept să ard în continuare (asta chiar a sunat ciudat :)) ).

Romanul acesta m-a făcut să-l iubesc şi să-l urăsc în acelaşi timp! Mi-a transmis atâtea sentimente contradictorii, încât cu greu reuşesc să le mai fac faţă, chiar şi acum. Acţiunea alertă şi antrenantă nu m-a lăsat nicio clipă să mă relaxez şi m-a îndemnat să pătrund în cruda şi nemiloasa lume a spionajului. Pasajele descriptive şi narative nu mi-au conferit acea stare de plictiseală, de somnolenţă aşa cum mă aştept uneori, ci doar m-au îmbiat să mă pierd într-o cu totul altă lume. O lume întunecată, plină de mister, de secrete cutremurătoare şi de durere, o lume a aparenţelor, în care puterea, influenţa şi manipularea sunt la ordinul zilei. O lume de-a dreptul „cenuşie”, chiar macabră. Dacă evenimentele din Clipa lui Douglas Kennedy din perioada comunismului mi-au transmis fiori reci pe şira spinării, aici, totul a fost mult mai intens. Am avut o legătură atât de strânsă cu personajele noastre, încât am simţit aproape pe pielea mea, tot ceea ce au avut de îndurat şi de trăit acestea.

Un alt aspect care mi-a plăcut mult, a fost faptul că în prima parte a cărţii, autoarea a alternat momentele din trecut (recrutarea lui Alex, antrenamentele sale groaznice, recrutarea Alinei, relaţia contradictorie şi tensionantă dintre cei doi, transformarea necruţătoare de care au parte, faţă de oamenii ce erau odată) cu cele din prezent (misiunile la care iau parte amândoi, ca o echipă, relaţia cu suişuri şi coborâşuri dintre cei doi, care nu se prea îmbunătăţeşte nici acum). Le-a modelat în aşa fel, încât să nu te pierzi printre ele şi să-ţi fie uşor să le separi.

Asasin la feminin ne prezintă în prim plan povestea Alinei şi a lui Alex, două personaje complexe din toate punctele de vedere. Două personaje atât de diferite şi, totuşi, uşor asemănătoare, care au avut „norocul” de a ajunge într-un univers ce îi monitorizează la fiecare pas făcut, la fiecare şoaptă lăsată în aer, la fiecare gest ce le-ar putea trăda gândurile. Înger şi demon, lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, cam aceste cuvinte, aparent banale, dar cu numeroase înţelesuri ascunse, i-ar putea descrie perfect pe eroii noştri. Unul încă simte, încă trăieşte, ţinându-şi sufletul mai viu ca niciodată, chiar dacă împrejurările în care se află îi interzic cu desăvârşire acest lucru, pe când celălalt, a uitat că în interiorul său mai bate o inimă, fiind, mai mult sau mai puţin, un mort viu, o mască umblătoare.

O Ea, un El, două suflete sângerânde, care joacă la nesfârşit aceeaşi piesă de teatru rece şi lipsită de nuanţe, ce se desfăşoară într-un cadru ireal, fără culoare. Aceştia trebuie să-şi joace la perfecţie rolurile pentru a putea supravieţui în lupta crâncenă împotriva morţii.

teaser #1 (Asasin la feminin)

La vârsta de 18 ani, Alex ajunge să fie recrutat împotriva voinţei sale de către SSO, o societate secretă şi teroristă din perioada comunismului. Înainte să cadă pe mâna lor, acesta a fost prizonier într-una din închisorile politice ale României, fiind condamnat la moarte datorită acţiunilor săvârşite împotriva regimului. Pentru a mai avea o şansă la viaţă şi pentru ca familia lui să fie în siguranţă, acesta se vede nevoit să accepte intrarea sa în SSO, altminteri moartea va fi singura lui prietenă. Abilităţile promiţătoare de care dădea dovadă înainte de recrutarea sa şi perfecţionarea lor, plus a altora noi, datorită antrenamentului terorizant şi lipsit de scrupule la care este supus, fac din Alex o maşină de ucis determinată, calculată, rece şi fără sentimente din cap până-n picioare. Tânărul care era odată, a dispărut complet din peisaj, lăsând în urma sa doar durere, tristeţe şi moarte. S-a supus rapid şi eficient normelor vieţii pe care o duce acum, eliminând, rând pe rând, tot ce ar putea fi o slăbiciune şi tentaţie pentru el.

„Ochii ei frumoşi, odinioară atât de plini de pasiune şi de poftă de viaţă, erau acum goi şi opaci. Aproape morţi. Avea sentimentul că priveşte prin el.”

Totuşi, într-o zi, se trezeşte că are parte de o misiune ce i-ar putea schimba viaţa radical, din toate punctele de vedere. Devenit deja agent operativ pentru SSO, unul dintre cei mai de încredere agenţi ai societăţii lor, Alex Ştefănescu, acum, Alex Therein, primeşte misiunea de a recruta şi antrena un nou membru pentru ei, mai precis, o tânără de o frumuseţe răpitoare, în vârstă de numai 17 ani. Acesta acceptă cu greu, nedorind să-i distrugă viaţa tinerei inocente. Când întâlnirea are loc, zidurile de gheaţă din jurul său încep să cadă, dar agentul din el începe deja să lucreze la ceea ce trebuie să facă, nepermiţându-şi să simtă ceva în privinţa puştoaicei. Alina cade în plasa ţesută cu atâta senzualitate şi afecţiune de către Alex, iar povestea de dragoste atât de reală dintre cei doi, se transformă, într-o clipă, într-una mărginită de ură şi durere.

„Bărbatul pe care-l cunoscuse fusese doar o mască.”

Crezând că n-o va revedea prea curând după tot răul ce i l-a pricinuit, Alex este ales ca mentor al Alinei. Punându-şi veşnica mască impenetrabilă, acesta îşi pune în gând să n-o lase să aibe parte de acelaşi tratament cutremurător de care a dispus el. Se pare că povestea unică de care s-au bucurat amândoi, i-a afectat în aceeaşi măsură sau…poate că nu. Oare pentru Alex, totul a fost doar o misiune ca oricare alta sau chiar a simţit ceva?

Doi pioni pe o tablă de şah, doar că aici, jocul este mult mai periculos, având ca premiu dulcea libertate. Ar putea fi amândoi câştigători. Sau poate doar unul singur va avea tăria şi forţa necesare să ducă la bun sfârşit lupta. Dar există şansa ca aceasta să fie pierdută de ambii, chiar dinainte să înceapă. Un thriller contrastant, care te va întoarce pe dos, demonstrându-ţi că nimic în viaţă nu se obţine uşor, mai ales libertatea.

Recomand, recomand, recomand! ❤

Nota mea: 5/5

nota 5

coollogo_com

Publicat în Apariţii

„Un joc de noroc” de Linda Howard


11873707_815166538580949_3779872752600117848_nDupă o copilărie mizeră și violentă, Chance a căpătat o nouă viață datorită familiei Mackenzie, care l-a primit în mijlocul ei, oferindu-i un cămin şi o dragoste necondiţionată. Devenit șef al unei companii de securitate, Chance a avut succes în toate misiunile în care a fost implicat. Excepţia este Crispin Hauer, un terorist cu nenumărate victime la activ, care a reuşit mereu să-i scape. Singurul punct slab al lui Hauer pare să fie Sunny, fiica lui, pe care Chance intenționează s-o folosească drept momeală pentru a-l face să iasă din ascunzătoare. Primul pas: seducerea lui Sunny, o misiune uşoară şi plăcută pentru Chance. Planul nebunesc funcţionează perfect când Chance și Sunny rămân captivi într-un canion câteva zile, timp în care manevra de seducție are efectul scontat.

Totuşi, Chance nu a luat în calcul propriile sentimente pe care fermecătoarea tânără i le trezeşte şi motivul pentru care ea preferă să se ascundă de propriul tată. Acum, planul ingenios îi aduce la un pas de dezastru, iar plasa de minciuni pe care Chance a ţesut-o ar putea să-l facă să-și piardă nu doar viaţa, ci şi o dragoste aşa cum nu spera să întâlnească vreodată.

Romanul UN JOC DE NOROC de Linda Howard apare vineri la chioșcuri împreună cu revista Libertatea pentru Femei!

capture-20161017-044417

Publicat în Reviews

„Octopussy” de Cristina Boncea (recenzie)


Coperta_OctopussyDescriere

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absenţă din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm şi scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relaţia lor şi să recupereze toţi acei ani pierduţi. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg şi ale ambelor fete sunt ameninţate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, eşti obligat să laşi deoparte toate clişeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopţi în cluburi, haine de fiţe? Pentru Becks şi Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecţii şi raportări faţă de viaţă – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă şi ameţitoare, cu umor sumbru şi, în acelaşi timp, o atentă celebrare a individualităţii extreme.

Gândurile mele

Înainte să încep, aş dori să-i mulţumesc Cristinei pentru trimiterea unui exemplar al cărţii ei, în schimbul unei recenzii sincere din partea mea. Vreau să o felicit pentru debutul ei şi pentru că, la vârsta ei, a avut curajul de a aborda un subiect atât de realist, prezent, mai mult sau mai puţin, în zilele noastre.

Dacă înainte mă axam mai mult pe romanele poliţiste, de dragoste, fantasy şi YA, în prezent, orizonturile mele, în materie de cărţi, s-au mai lărgit, având parte şi de lecturi mai „altfel”, unele mai plăcute, altele nu. Romanul autoarei se află cam pe la jumătate, cu o tindere spre lecturile neplăcute. Da, recunosc, deşi sunt o fire deschisă şi îmi place să abordez stiluri noi, această carte n-a fost tocmai pe gustul meu, făcând abstracţie de numeroasele greşeli peste care am dat.

Octopussy ne aduce în prim plan o familie aparent normală. Chiar banală, aş putea adăuga. O familie care îşi duce obişnuitul trai de zi cu zi ca oricare alta. Dar, nu este chiar aşa cum pare. Sub acest înveliş de familie „perfectă”, membrii acesteia debordă de numeroase secrete, lucrurile absolut normale pentru ei, fiind considerate „bolnave” de către ceilalţi.

„Lacrimile sunt frumoase şi spun poveşti.”

Povestea debutează cu Becks, una dintre fiicele familiei Sugar, care ia parte (doar cu auzul! nefiind martoră la acţiunea propriu zisă) la scena de sex dintre mama ei şi tatăl vitreg. Din cauza zgomotelor şi a interjecţiilor ce reverbă dinspre camera părinţilor ei, aceasta nu poate dormi şi se gândeşte cum ar fi să-şi revadă sora mai mare cu doar cincisprezece minute faţă de ea. Deşi a încercat să-şi alunge acest gând, se pare că dorinţa i se îndeplineşte, iar sora sa se reîntoarce acasă. Amândouă îşi vor petrece împreună, pentru prima dată după o vreme îndelungată, aniversarea de 14 ani.

Toată familia se comportă ca şi când Hyena ar fi fost mereu prezentă în preajma lor. Numai Becks îşi pune întrebări în legătură cu ce s-a întâmplat şi care a fost cauza ce a determinat lipsa Hyenei din sânul familiei. Aşa că, de fiecare dată când se iveşte ocazia, puştoaica încearcă să deschidă acest subiect cu mama sa, dar, fără nicio izbândă, deoarece Candy vrea să evite cât mai mult mărturisirea adevărului.

„Se ştie că cel mai frumos cadou pe care-l poate face o femeie este viaţa.”

Hyena, geamăna lui Becks, a lipsit o perioadă destul de lungă de acasă, mai precis 7 ani, datorită unor probleme de natură psihică, deşi ea se considera ca orice copil normal. La un moment dat, aflăm adevărul chiar de la aceasta, în legătură cu trimiterea ei într-un plasament de boli psihice. Până să ajung la acea fază, trebuie să recunosc că, prima dată, m-am gândit că Hyena ar lua prea în serios faptul de a avea prieteni imaginari, aşa cum tind mai toţi copiii să aibă, dar problema asta minoră n-ar fi ţinut-o atâta vreme departe de casă, ci, în cel mai rău caz, ar fi avut parte de câteva întâlniri cu un psiholog. Aşa că am regândit cauza problemelor ei, dar nu puteam găsi altceva, până când, în timp ce lecturam mai departe, am aflat ceva ce m-a cam şocat. Da, copiii mici pot fi foarte curioşi în legătură cu orice lucru, dar, la aşa ceva, nu mă aşteptasem absolut deloc. Tocmai de la o fetiţă de doar patru anişori!

„Normal că nu eşti nebună. Eşti la fel de normală ca restul familiei.”

În ziua aniversării fetelor, liniştea şi pacea din casă este umbrită, oarecum, de venirea lui Philip, unchiul din America şi fratele mai mare al lui Garrison, tatăl vitreg al gemenelor. Părerile membrilor familiei despre acesta sunt împărţite. Becks îl consideră o persoană plină de mister, care o înţelege mai bine decât restul lumii, pe când, Hyena crede tot ce este mai rău despre el, fără să fi schimbat nici măcar un cuvânt cu acesta. Candy este total nepăsătoare, deşi nu-i prea convine că va trebui să gătească în plus, iar Gary mocneşte de sentimente, ce-i sunt necunoscute chiar şi lui.

Philip este psiholog de profesie, iar, pe parcursul şederii lui în casa rudelor sale, începe să descopere fiecare secret al acestora, ţesând un plan care ar putea să-i aducă recunoaştere profesională în toată lumea. Acesta urmăreşte cu mare atenţie fiecare gest şi cuvânt spus de membrii familiei Sugar, iar, în urma acestor detalii, foarte importante pentru el, ne aduce în vedere Octopussy, o boală psihică, nume provenit de la desenul făcut de Hyena de când era mai mică. Dar, din păcate pentru el, totul se duce pe apa sâmbetei. Sau nu.

„Nimeni din familia Sugar nu trăieşte în prezent. Toţi îşi aleg un moment al timpului pe care-l retrăiesc la infinit.”

Cartea, în sine, nu mi-a transmis nimic. Aş fi vrut ca autoarea să pună mai mult accent pe sentimentele personajelor, pe descrieri şi pe partea psihologică care reiese dintre rândurile romanului. Unele englezisme peste care am dat, nu prea îşi aveau rostul pe acolo, aşa că le-am trecut cu vederea, deoarece era mai importantă ideea firului narativ, modul în care se derula povestea acestei familii ciudate. Cu limbajul vulgar n-am prea avut treabă, fiindcă îl aud zilnic la mine în cartier, deci, nu este ceva care să mă şocheze.

În altă ordine de idei, cartea a fost destul de bună, deşi se cam sărea rapid de la unele faze la altele, fără să ni se ofere prea multe amănunte între ele. O lectură, care se citeşte uşor şi rapid, datorită numărului de aproximativ 200 de pagini. O recomand persoanelor care vor ceva relaxant şi nonconformist.

Nota mea: 2.5/5

nota 2.5