Quotes #8

„Clipa” de Douglas Kennedy (recenzie)

Descriere

Thomas Nesbitt este scriitor, un bărbat de vârstă mijlocie, proaspăt divorţat, care trăieşte o viaţă foarte retrasă în statul Maine. Solitudinea îi este întreruptă, într-o dimineaţă de iarnă, de sosirea unui pachet din Germania. Numele expeditorului îl bulversează complet: este cel al femeii cu care a avut o pasională poveste de dragoste cu 26 de ani în urmă, în Berlinul divizat şi bântuit de umbrele Războiului Rece.

Refuzând iniţial să afle conţinutul pachetului, Thomas este forţat în cele din urmă să se confrunte cu un trecut despre care nu a discutat cu nimeni vreodată. Retrăieşte acele câteva luni petrecute la Berlin, în timpul cărora a descoperit, pentru prima şi singura dată în viaţă, puterea deplină, extraordinară a iubirii adevărate.

O poveste de dragoste de o intensă forţă emoţională, desfăşurată pe un fundal istoric tulburător, Clipa explorează motivele pentru care ne îndrăgostim şi modul cum o facem, dar şi felul în care proiectăm, asupra persoanei iubite, ceea ce sufletul nostru caută cu disperare.

„Kennedy surprinde Clipa dragostei la prima vedere.” – Vanity Fair

„Tristeţea care învăluie acest roman îl face să fie mai mult decât o recreare autentică a unor vremuri tulburi. Ridicând o serie de probleme etice, Kennedy se întreabă în ce măsură suntem captivii istoriei.” – The Independent

Gândurile mele

Am avut parte de o lectură destul de interesantă, deşi nu sunt o mare fană a romanelor ce pun accent pe istorie şi care tratează aspectele socio-politice. Clipa îşi conduce uşor, uşor cititorii prin Berlinul anilor ’80, când acesta era încă divizat în două (Berlinul de Est – lumea civilizată şi Berlinul de Vest – lumea cenuşie) de simbolul Războiului Rece, anume, Zidul, cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Probabil că, atunci când citeşti titlul romanului, ai tendinţa să te gândeşti imediat la o poveste de dragoste cu happy-end, dar, din păcate pentru mine, poate şi pentru voi, nu este chiar una dintre cele mai fericite. În viaţă, avem parte şi de poveşti cu final trist. Nu toată lumea are parte de ceea ce îşi doreşte.

Romanul ne vorbeşte despre clipă şi despre ce înseamnă să o trăieşti cu adevărat, fără să îţi pese de consecinţe. Ne vorbeşte despre deciziile de moment pe care ni le asumăm, fără a raţiona prea mult asupra lor. Ne vorbeşte despre regrete, dezamăgire, nepăsare, durere. Despre libertate şi despre lipsa acesteia. Despre trădare, umilinţă, control, putere. Despre aspectele cele mai cenuşii ale vieţii, dar şi despre fericire, speranţă şi…dragoste.

Această carte este scrisă din perspectiva personajului principal masculin, dar, spre sfârşit, ne este prezentată sub forma unui jurnal şi o perspectivă feminină. De altfel, tot romanul este împărţit în două jurnale, narate la persoana I, jurnalul lui şi jurnalul ei.

~ prezent ~ 2010 ~

Romanul debutează cu dimineaţa în care Thomas Nesbitt primeşte actele de divorţ, după o căsnicie de mai bine de 20 de ani. Singurul lucru bun, de care a avut parte în urma acestui trai în doi, este fiica sa, Candace, pe care o iubeşte foarte mult.

„Cum putem să ne despărţim de ceva ce cândva consideram că este esenţial?”

Peste alte câteva zile, bărbatul primeşte un colet de la editorii săi, colet ce-i va da viaţa peste cap, fără doar şi poate. Acesta era trimis tocmai de Petra Dussmann, femeia ce l-a bântuit atâta amar de vreme, de la plecarea lui precipitată din Berlin.

„Toţi avem poveşti pe care nu vrem să le spunem.”

Din acest moment, Thomas rememorează toată viaţa sa până în prezent: nefericita copilărie de care a avut parte, lipsa dragostei din partea familiei, singurătatea care l-a însoţit la fiecare pas, singurul său prieten, Stan, numeroasele vizite la bibliotecă şi cinematograf, prima călătorie, prima carte scrisă, prima… dragoste. Fericirea găsită alături de persoana iubită.

~ acum 26 de ani ~ 1984 ~ 

De când se ştie, tânărul a dus o viaţă de solitar, tot continuând să fugă de complicaţiile sentimentale, toate marile declaraţii de inimă. Aveam impresia că el căuta, în mod special, să aibă parte numai de tristeţe, evitând fericirea care se arăta, de fiecare dată, în calea sa.

„Clipa… E un loc mult supraapreciat.”

De mic copil, a fost atras de lumea cărţilor şi de călătorii, iar momentul în care a prins-o pe mama sa scriind o carte, nefiind publicată vreodată, a fost decisiv pentru viitoarea carieră, anume, cea de scriitor. Prima lui carte a fost despre Egipt şi s-a bucurat de mare succes. Astfel că Thomas doreşte ca următoarea carte să fie despre Berlin, despre oraşul care se mândrea cu anarhismul lui, cu recunoscuta lui lume interlopă, cu viaţa decadentă.

„Kreuzbergul era ieftin. Era ordinar. Era pestriţ şi profund eterogen. Era cu adevărat boem — nu unul dintre presupusele cartiere boeme în care se mutaseră muncitorii calificaţi cu bani şi în care singurii artişti care locuiau acum erau cei foarte bogaţi. După această inspecţie scurtă, am înţeles clar că era un cartier în care se adunaseră outsiderii; unde era cu putinţă să găseşti un fel de punct de sprijin întro lume altfel rezervată şi dificilă.”

Pentru a scrie despre Berlin, Thomas s-a hotărât să-i aloce un an din viaţa lui, pentru a afla tot ce este necesar despre acesta şi oamenii lui. Ajuns într-unul din colţurile acestui oraş, Kreuzberg, scriitorul se mută în chirie în apartamentul unui cunoscut pictor invertit, pe numele său, Alastair Fitzsimons – Ross. Deşi la început nu se aveau prea bine, mai mult din cauza atitudinii pictorului, cu timpul cei doi devin buni prieteni.

Pentru a-şi duce traiul şi pentru a afla mai multe informaţii, Thomas se angajează la sediul Radio Liberty, scriind diverse articole pentru ei – unul dintre acestea viza impresiile scriitorului faţă de lumea de dincolo de graniţă. La sediu o întâlneşte pe Petra Dussmann, cea care va fi traducătoarea articolelor sale.

„Deşi privirile ni s-au întâlnit doar câteva secunde, n-am mai putut să-mi iau ochii de la ea…”

Odată cu această primă vedere, un sentiment nemaîntâlnit de ei – dragostea – încolţeşte în inimile amândurora, fiindu-le, totodată, teamă de fericirea care li s-a ivit deodată în drum. Sunt cuprinşi de nesiguranţă şi se gândesc constant la ceea ce îi aşteaptă. Dacă se vor mai întâlni vreodată după această lungă absenţă, unul din viaţa celuilalt, rămâne de văzut.

În roman ne este prezentată şi povestea tristă, plină de suferinţă, dar şi de un strop de fericire şi speranţă, a Petrei. Născută de cealaltă parte a graniţei, în Berlinul de Est, şi aceasta a avut parte de o copilărie la fel de nefericită ca a lui Thomas. Aflăm şi detalii despre ce a fost nevoită să îndure, atât în locul natal, cât şi după ce a fost exilată în Berlinul de Vest. O poveste de-a dreptul cutremurătoare!

Mai aflăm şi despre sistemul de dincolo de graniţă, care era unul foarte strict, oamenii fiind privaţi de multe lucruri. Nimeni nu putea să facă nimic, fără ca cei de la putere să nu afle. Vecinii, prietenii, membrii familiei se denunţau între ei, pentru a le fi lor mai bine. Erau implicaţi atât agenţi de la Stasi (securitatea RDG-ului), cât şi agenţi de la CIA. Erau spioni peste tot. Sunt prezentate şi câteva referinţe despre Ceauşescu şi sistemul comunist din România, care coincidea foarte mult cu cel din Berlinul de Est.

Revenind la prezentul prezentului (2015), sper că v-am făcut destul de curioşi şi vă recomand această carte pentru rândurile profunde scrise de Douglas Kennedy, rânduri care te pun pe gânduri (sute de întrebări trecându-ţi prin minte, fără încetare) şi care nu te lasă indiferent, oricât de nepăsător ai fi faţă de viaţă. Autorul creionează, în faţa noastră, personaje realiste, cu tot cu viaţa de toate zilele, atât cu bune, cât şi cu rele, având un mod unic de a mănui cuvintele, încât ştie exact unde să lovească.

***

Mulţumesc mult de tot editurii Trei pentru şansa de a citi acest roman impresionant!

Nota mea: 4/5

Ce mai este nou pe la edituri?

Editura Paladin

Fată înecându-se de Caitlín R. Kiernan

În familia lui Imp, nebunia se aliniază ordonat, ca va­goanele unui marfar: bunica, fiica, fiica fiicei… Imp este schizofrenică şi o ştie. Cu ajutorul medicamentelor şi al psihiatrei, Imp este bine – până când o întâlneşte pe Eva Canning, care seamănă tulburător de mult cu tânăra din Fată înecându-se, un tablou ce o obsedează din copilărie. Sirenă, lup sau fantomă, Eva o bântuie şi o aruncă într-un vârtej de vise şi amintiri care nu au nimic de-a face cu realitatea.

Ca să scape din labirintul obsesiilor, Imp începe să scrie, iar hotarul ce separă închipuirea de realitate şi magia de nebunie dispare cu totul. Treptat, autobiografia ei se transformă într-o poveste cu fantome, sirene şi vârcolaci, într-un fantasy întunecat şi erotic în care nimic nu e ceea ce pare.

Sufletul împăratului de Brandon Sanderson

În urma unui atentat, împăratul Ashravan a rămas doar un trup fără suflet, iar acest lucru a fost ascuns sub pretextul durerii provocate de moartea soţiei sale. Dacă nu-şi va reveni după cele o sută de zile de doliu, imperiul va fi cuprins de haos. Aşa că prizoniera Shai primeşte sarcina aproape imposibilă de a crea prin Falsificare un nou suflet pentru împărat, scopul ei secret fiind însă acela de a-şi recăpăta libertatea.

---

 Editura Humanitas

Din inima Africii de Karen Blixen

O mare povestitoare a secolului XX, nominalizată de două ori la Premiul Nobel pentru literatură, Karen Blixen (pseudonim literar Isak Dinesen) este cunoscută în lume mai ales ca autoarea volumului autobiografic Din inima Africii, inclus de Modern Library în „Cele mai bune 100 de cărți de nonficțiune din toate timpurile“. În 1985, volumul a fost transpus într-un film multipremiat, Out of Africa, purtând semnătura regizorului Sydney Pollack, cu Meryl Streep, Robert Redford și Klaus Maria Brandauer în rolurile principale.

„Am avut o fermă în Africa, la poalele colinelor Ngong… Copacii aveau un frunziș delicat și ușor, a cărui alcătuire arăta diferit de cea a copacilor europeni; el nu creștea în arcuri sau cupole, ci în straturi orizontale, iar această formă le dădea copacilor înalți și solitari aspectul unor palmieri sau aerul eroic și romantic al unor corăbii construite cu toată velatura, având pânzele strânse, iar marginilor pădurii o stranie aparență, de parcă întreaga pădure ar fi vibrat. Pe pajiștile marilor câmpii se întindeau, încâlcite și golașe, tufele de mărăcini, iar iarba mirosea iute, a cimbru și a mirt; pe alocuri mirosul era atât de tare, încât nările te usturau. Toate florile pe care le-ntâlneai pe câmpuri sau răsărind pe plantele târâtoare și lianele din pădurea virgină erau mărunte ca florile ce cresc prin văi – numai la începutul lungului sezon de ploi răsăreau pe câmpuri niște crini înalți, masivi, puternic mirositori. Priveliștile erau infinit de largi. Tot ce vedeai cu ochii respire măreție, libertate și o noblețe fără egal.“ Proprietară a unei plantații de cafea din Kenya care își trăiește apogeul și apoi cunoaște falimentul, Karen Blixen alcătuiește un întins mozaic afectiv unde privitorul descoperă experiențe la limită, episoade marcante, meandrele poveștii sale de iubire cu Denys Finch-Hatton, portrete de prieteni sau servitori, descrieri de naturalist împătimit și de vânător iscusit, pățanii exotice și nenumărate obiceiuri și ritualuri africane.

---

 Editura Rao

Mesagerul de Markus Zusak

Faceţi cunoştinţă cu Ed Kennedy – şofer de taxi, jucător prost de cărţi şi nepriceput la sex. Locuieşte într-o cocioabă, împarte cafeaua cu câinele său, Portarul, şi e îngrozitor de îndrăgostit de Audrey. Viaţa lui este marcată de o rutină paşnică şi de incompetent – asta până când nimereşte din greşeală în plin jaf bancar. Atunci apare şi şansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege să se implice, îşi face traseul prin oraş, ajutând sau rănind (când e cazul) până când mai rămâne o singură întrebare. Cine se află în spatele misiunii lui Ed?

Miniaturista de Jessie Burton

Într-o zi din toamna anului 1686, Nella Oortman, o tânără de 18 ani,
bate la uşa unui case din cel mai bogat cartier al Amsterdamului. A
venit de la ţară ca să înceapă o viaţă nouă ca soţie a lui Johannes
Brandt, un negustor prosper. Acesta îşi face apariţia cu un dar de nuntă
extraordinar: o replică a locuinţei lor de dimensiunea unui dulăpior.
Pentru a o mobila, ea apelează la o miniaturistă, ale cărui creaţii
minuscule oglindesc viaţa lor reală în moduri neaşteptate. Iniţial,
Nella este intrigată de lumea închisă a familiei Brandt, dar, pe măsură
ce-i descoperă secretele, îşi dă seama de pericolele care-i aşteaptă pe
toţi. Oare soarta lor se află în mâinile miniaturistei? Oare ea va fi
cheia salvării lor sau arhitectul căderii lor?

Frumos scris şi documentat, plin de suspans, minunatul roman de debut al
lui Jessie Burton este o poveste despre dragoste şi obsesie, trădare şi
răzbunare, aparenţă şi adevăr.

---

Editura Trei

Vina de Camelia Cavadia

„Greu este să fii bun”. Aşa suna verdictul unui filozof presocratic la care mă încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, după ce am învăţat de la aceiaşi înţelepţi că „toţi oamenii sunt răi”, dar că „nu trebuie să-i judeci”, nu mă mai grăbesc cu încruntarea. Doar zâmbesc puţin ofilit, în dulce resemnare.
Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îngăduitor şi compătimitor totodată – trebuie întâmpinat (şi fără îndoială iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar eşuat lamentabil. Vinovat inocent şi egofil culpabil. Şi totuşi înseninat, dureros de triumfător în final, după ce altruismul învinge mizantropia, iar dăruirea de sine absolvă vinovăţia. În fond, ce ar fi vina fără ispăşire?

Un roman despre povara fericirii (chiar aşa!) şi chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei şi nobila condiţie de părinte.

Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative şi siguranţa rotirii caruselului cu multe şi subtile relaţii psihologice. În plus, îmbucurător prin opţiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism şi etică în răspăr. Dan C. Mihăilescu

„De când mă ştiu am vrut să devin scriitoare. PR de meserie, am scris poveştile altora, dar mi-am dat seama că am înăuntrul meu propriile poveşti care aşteaptă să le dau viaţă. Tot ceea ce am făcut pînă acum a roit în jurul cuvintelor. Prin prisma meseriei mele, am scris sute de comunicate, am luat zeci de interviuri, m-am trezit cu zeci de fraze construite-n cap şi am adormit cu altele bâzâindu-mi în ureche. Am hotărât ca e timpul să-mi urmez visul şi să devin ceea ce m-am simţit mereu.” Camelia Cavadia

Despre arta fericirii. 25 de lecţii pentru a învăţa cum să trăieşti fericit de Christophe André

Pentru a fi fericit ai nevoie de bunăstare, de sănătate, de iubire, şi de câte şi mai câte, spunem adesea. Aşteptăm ca fericirea să ne fie dată din afară, de ceilalţi, de circumstanţe. Fericirea pare să fie astfel un viitor promis, o aspiraţie, niciodată o realitate. De aceea, o conştientizăm adesea de-abia după ce ne-a părăsit, mai mult ca pe un regret al volatilităţii sale.
Christophe André ne arată însă că fericirea este o artă, şi chiar o „ştiinţă”, fericirea se învaţă. În „lecţiile” sale despre fericire, fiecare având drept pretext un tablou celebru, autorul ne ajută să pătrundem calitatea ei simplă, ce se regăseşte în viaţa de zi cu zi. De la primii paşi ai copilului care descoperă lumea şi pentru care fiecare moment este un început de drum şi până la împăcarea cu sine de dinaintea morţii, nestematele fericirii se află la îndemâna noastră şi ţine numai de noi să le vedem şi să le culegem.

• 25 DE TABLOURI PENTRU A ÎNŢELEGE FERICIREA
• 25 DE LECŢII PENTRU A ÎNVĂŢA SĂ TRĂIEŞTI FERICIT

Nu ştiu să spun ce m-a atras către pictură: poate profesia mea de psihiatru, poate înclinaţia mea spre intimitate, poate interesul meu faţă de psihologie. Însă aş dori să vă provoc la această experienţă: uitaţi-vă la un tablou, priviţi-l în tăcere, lăsaţi pictura să vă vorbească, să-şi facă sălaş în voi. – Christophe André

„Fericit de a fi. De a fi ce? De a fi, pur şi simplu.” – Julien Green

Christophe André este medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris şi profesor la Universitatea Paris X, psihoterapeut. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile; Imperfecţi, liberi şi fericiţi; Seninătatea.

Oona & Salinger de Frédéric Beigbeder

Încercând să explice retragerea lui Salinger din viaţa publică în anul 1953, Frédéric Beigbeder imaginează o poveste de dragoste sortită eşecului între romancierul emblematic al Americii, J.D. Salinger şi Oona, fiica unui dramaturg nu mai puţin celebru, Eugene O’Neill.

Legătura lor va înflori doar pentru scurtă vreme, chiar înainte de atacul de la Pearl Harbor. Oona va pleca să-şi încerce norocul la Hollywood, iar Salinger va fi înrolat. Experienţa războiului îl va schimba complet, făcându-l incompatibil cu spiritul rebel şi însetat de viaţă al Oonei.

Nu vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Aceste două comete nu-şi vor mai intersecta căile niciodată, însă aura Oonei va continua să-l urmărească pe Salinger, chiar şi în cele mai întunecate clipe ale sale.

Visul american nu se împlineşte nici pentru J.D. Salinger, nici pentru Oona – sau este, mai degrabă, un vis pervertit, sfărâmat de cruzimea războiului şi a vieţii.

Există o vreme când oamenii par să aştepte o catastrofă care să le şteargă toate problemele. Sunt anii dinainte de război. Nu e perioada cea mai prielnică pentru a te îndrăgosti.
Frédéric Beigbeder

Beigbeder scrie magistral despre război şi dragoste, demitizând figuri ca Hemingway, Capote sau Chaplin şi creionând un portret sensibil şi emoţionant al lui Salinger. – Le Figaro

„A fost momentul în care Oona a surâs pentru a doua oară în acea seară. Când Oona surâdea, cu pleoapele pe jumătate închise, nici rumoarea nu se mai auzea. Era ca şi cum cineva ar fi scăzut volumul zgomotului lumii. În orice caz, Jerry asta simţea: gura Oonei, contrastul dintre buzele-i roşii şi dinţii albi, pomeţii înalţi, lacul de unghii de culoarea vinului, asortat buzelor sale cireşii, această perfecţiune de fată din înalta societate îl făcea să surzească.”

Frédéric Beigbeder a primit în 2003 premiul Interallié pentru Windows on the World şi, în 2009, premiul Renaudot pentru Un roman francez. În anul 2000, romanul său 99 francs a înregistrat un succes uriaş, fiind ecranizat, şapte ani mai târziu, de regizorul Jan Kounen. Dragostea durează trei ani a fost ecranizat în 2012, în regia lui Beigbeder. De acelaşi autor, la Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, au apărut: Dragostea durează trei ani, 29,99 RON, Un roman francez, Windows on the World, Memoriile unui tânăr ţicnit, Shitter’s Club, Nuvele sub ecstasy, Egoistul romantic, Iartă-mă!… Ajută-mă!…

Nou la Editura Trei

Fata din tren de Paula Hawkins

#1 New York Times Bestseller – Bestseller absolut în Marea Britanie
Tu nu o cunoşti.
Dar ea te cunoaşte.

Peste 1,8 milioane de exemplare vândute în doar patru luni, în Statele Unite.

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.
I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă.
Până când într-o zi vede ceva ce o şochează.
Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

Interesanţii de Meg Wolitzer

În stilul narcisist şi autoironic al adolescenţilor privilegiaţi, Ethan, Jonah, Cathy, Ash şi fratele ei Goodman îşi iau numele de Interesanţii în tabăra artistică din Berkshire Mountains, locul lor de întâlnire în fiecare vară. Jules Jacobson e flatată şi uluită când e primită în mica lor enclavă, unde îşi foloseşte spiritul sarcastic pentru a compensa lipsa frumuseţii, a banilor sau a avantajelor sociale.

După ce o tragedie îi îndepărtează pe doi dintre membrii grupului, cei rămaşi încep durerosul proces al maturizării, îmbrăţişând cariere şi construind relaţii de pe urma cărora ies mai mult sau mai puţin învingători.

Cufărul lui Skye de Cathy Cassidy

Al doilea volum al seriei Clubul fetelor dependente de ciocolată

În această serie senzaţională, fiecare dintre surori are o poveste de spus – care e preferata ta?
Skye şi Summer Tanberry sunt surori gemene şi cele mai bune prietene.
Fac totul împreună, dar de curând Skye a început să simtă că e pe locul doi. Iar când Alfie îi mărturiseşte că nu de ea s-a îndrăgostit, ci de sora ei, Skye suferă şi mai mult.
Va putea oare Skye să iasă din umbra surorii sale atât de grozave şi să se facă remarcată?

Găseşti aici o mulţime de reţete delicioase, teste de personalitate şi multe altele!
Citește și Pasiunea lui Cherry, primul volum din seria Clubul fetelor dependente de ciocolată.

Editura Trei la Bookfest!

Noutăţile Grupului Editorial Trei la

Salonul Internaţional de Carte BOOKFEST

20 – 24 mai 2015

Click pe imagine!

---

Noutăţi editoriale!

 

La Editura Leda din 22 mai!

Four. O antologie Divergent de Veronica Roth

O SINGURĂ ALEGERE

ÎL SALVEAZĂ DE TRECUTUL SĂU

O SINGURĂ ALEGERE

ÎI MARCHEAZĂ VIITORUL

O SINGURĂ ALEGERE

SCOATE LA IVEALĂ PRIMEJDIILE

O SINGURĂ ALEGERE

ÎL SCHIMBĂ PENTRU TOTDEAUNA

O SINGURĂ ALEGERE

IL VA ELIBERA

Cu doi ani înainte ca Tris Prior să facă alegerea care avea să-i schimbe viaţa, fiul de şaisprezece ani al liderului Abnegaţiei a trecut prin acelaşi lucru. Transferul lui Tobias către Neînfricare reprezintă şansa de a o lua de la capăt. Aici, el nu va fi strigat pe numele dat de părinţi. Aici, el nu va permite ca teama să îl transforme într-un copil înspăimântat.

Proaspăt botezat „Four”, el află în timpul iniţierii că va izbândi în Neînfricare. Însă iniţierea este doar începutul, iar Four trebuie să-şi revendice locul în ierarhia Neînfricaţilor. Deciziile lui îi vor afecta pe viitorii novici şi vor scoate la iveală secrete care ar putea să-i pună în primejdie propriul viitor – şi viitorul întregului sistem de facţiuni.

Doi ani mai târziu, Four este pregătit să acţioneze, dar cursul lucrurilor este încă neclar.

Totuşi, prima novice care sare în plasă ar putea schimba totul. Alături de ea, calea de a salva lumea ar putea deveni limpede. Alături de ea, el ar putea fi din nou Tobias.

Veronica Roth completează seria DIVERGENT cu un volum adiacent palpitant, relatat din perspectiva îndrăgitului şi celebrului personaj Tobias. Cele patru povestiri incluse în această ediţie – TRANSFERATUL, NOVICELE, FIUL şi TRĂDĂTORUL –, alături de trei scene inedite, oferă cititorilor o privire electrizantă asupra trecutului şi sentimentelor lui Tobias, pregătind totodată terenul către saga trilogiei DIVERGENT.

---

Din 20 mai la Editura Corint!

Tărâmul viselor de Millie Marotta

Scapă de stres și exprimă-ți creativitatea!

Tărâmul viselor este populat cu o mulțime de animale și plante răsărite din imaginația și talentul ilustratoarei Millie Marotta, cea supranumită de ziarele britanice „regina cărților de colorat pentru adulți”. Millie a crescut într-o fermă micuță din vestul Țării Galilor și, acolo, a devenit obsedată de universul necuvântătoarelor, flora și fauna fiind sursele de inspirație pentru toate ilustrațiile ei. Acum ai ocazia să personalizezi ilustrațiile ei astfel încât să se potrivească propriilor tale vise – ai nevoie doar de câteva creioane colorate și de un pic de imaginație pentru a insufla viață acestor creaturi minunate: exprimă-ți creativitatea și scapă de stres creând o casă acvatică pentru un grațios monstru marin sau adăugând detalii fine cărăbușului strălucitor.

Nu există reguli, nu există limite, așa că dă frâu liber imaginației tale și bucură-te de beneficiile terapiei prin artă!

Piatra lunii de Wilkie Collins

Carte poliţistă care întemeiază romanul britanic modern de gen, Piatra Lunii este povestea unui diamant excepţional care ajunge, printr-un testament, în posesia tinerei lady Rachel Verinder. Dincolo de zidurile casei ei din Yorkshire pândesc preoţi hinduşi, veniţi să recupereze piatra sfântă, pradă de război a colonizatorilor britanici. De aceea, când Piatra Lunii dispare din camera lui Rachel, explicaţia cazului pare la îndemână. Însă ancheta detectivului Cuff descoperă o istorie mult mai complicată şi un număr neobişnuit de mare de suspecţi: o cameristă complexată, îndrăgostită fără speranţă de logodnicul lui Rachel, vărul lui Rachel, Franklin Blake, sau chiar tânăra moştenitoare în persoană.

 

Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas

„Contele de Monte-Cristo este deseori trecut printre cele mai bune zece romane ale tuturor  timpurilor. […] Portretul psihologic al răzbunării fascinează și respinge în același timp. Personajul Monte-Cristo nu stârnește simpatii, totuși, cumva, acțiunile sale sunt justificate. Este aproape un erou mitologic. Aura sa supranaturală creează o poveste de aventuri căreia cu greu îi poți rezista.” Classic Notes, University of Harvard

„Romanul este un «exerciţiu literar în care te foloseşti de o povestire pentru a exprima altceva». Definiţia de mai sus convine tot atât de bine romanului moral, estetizant sau filosofic, cât şi romanului «tradiţional», care foloseşte şi el povestirea în vederea frescei sociale sau psihologice… Cât priveşte «povestirea pură», «punctul de plecare al romanului», s-ar părea că Alexandre Dumas oferă cel mai elocvent exemplu.” R-M. AlbÉrÈs

„«Ce este istoria? Un cui de care îmi atârn romanele» [spunea Dumas], dar prin forța lor, prin strălucirea şi viaţa cu care sunt înzestraţi, eroii săi sunt de neuitat. Alături de ei, nu ne-am plictisit niciodată. Poate fi o laudă mai mare pentru un scriitor de romane de aventuri? Poate mai mult decât oricine, Athos, Porthos, Aramis, d’Artagnan, cu deviza lor «Toţi pentru unul, unul pentru toţi», Milady şi Constance Bonacieux, valetul Planchet şi abatele Faria şi contele de Monte-Cristo au fost însoţitorii nopţilor copilăriei noastre.” Jean d’Ormesson

---

Din 25 mai la Editura Epica!

Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson

JANDY NELSON este autoarea momentului, laureată a premiului Michael L. Printz, 2015, pentru excelență în literatura destinată tinerilor

Captivantă și fascinantă de la primul rând până la ultimul. The Guardian

O lectură perfectă pentru fanii romanelor lui John Green, David Levithan și Rainbow Rowell.

Ar fi trebuit să mor de atâta suferință, nu să mă îndrăgostesc…

Lennie este o tânără de 17 ani, cântă la clarinet și iubește foarte mult cărțile. Își duce viața, liniștită și mulțumită, în umbra expansivei sale surori mai mari, Bailey. Însă, când Bailey moare subit, Lennie e catapultată in mijlocul scenei propriei sale vieți – și, în pofida experienței sale nule în privința băieților, se trezește dintr-odată oscilând între doi. Toby este fostul iubit al lui Bailey; durerea pierderii din sufletul lui o oglindește perfect pe cea a lui Lennie. Joe este sosit recent în orașul lor, tocmai din Paris, și este posesor al unui zâmbet atât de magic precum talentul lui, fiind un foarte bun interpret la chitară clasică. Pentru Lennie, unul e soarele, iar celălalt luna. Unul încearcă să o scoată din suferința cruntă, iar celălalt o consolează în aceasta. Dar când cei doi se intersectează, universul lui Lennie e pe cale să explodeze…

„Plină de sentiment, de farmec neobişnuit şi minunat  scrisă, această carte pur şi simplu străluceşte.”

— Deb Caletti, finalistă la National Book Award

„Okay. Recunosc. M-am îndrăgostit nespus de cartea asta — este extraordinară, pasionantă, amuzantă, sexy şi profundă”.

— Sonya Sones, autoarea romanului What My Mother Doesn’t Know

„Uau. Am plâns de mi-au secat ochii şi apoi am râs printre lacrimi. De multă vreme nu m-am mai îndrăgostit într-atât de o poveste şi de personajele sale. Uluitoare, sfâşietoare, amuzantă. O poveste care cutremură Pământul.”

— An Na, laureată a Printz Awards şi finalistă la National Book Award

„Cerul e pretutindeni evocă intensitatea dorinţei şi a agoniei mâhnirii cu o claritate care îţi taie respiraţia. Această poveste frumos scrisă o să lase o impresie de neşters în sufletele voastre.”

— Susane Colasanti, autoarea romanului When It Happens

„Cartea mâhnirii adânci, scrisă de Jandy Nelson, reuşeşte să fie, totodată, o încântare, o celebrare şi o poveste romantică — fără să abandoneze adevărurile tari ca stânca ale pierderii unei persoane dragi.”

— Sara Zarr, finalistă a National Book Award şi autoarea romanelor Story of a Girl şi Sweethearts

„O poveste captivantă, romantică, emoţionantă şi pătrunzătoare a dramaticei pierderi a unei persoane dragi suferite de o tânără – şi a la fel de dramaticei sale autodescoperiri. Serios, nu mai citiţi prezentarea asta, începeţi şi citiţi cartea!”

— Gayle Forman, autoarea romanului Dacă aş rămâne, bestseller NYT

JANDY NELSON (www.jandynelson.com) este licențiată a Universității Cornell, deține un master în poezie de la Universitatea Brown şi încă un master în literatură pentru copii şi tineri de la Vermont College Of Fine Arts. Cerul e pretutindeni, romanul ei de debut, s-a aflat pe numeroase liste de bestselleruri, a fost nominalizat la YALSA Best Fiction for Young Adults, a avut parte de recenzii entuziaste în publicații celebre, a fost tradus în multe limbi și continuă să se bucure de un mare succes internațional. În anul 2015, al doilea roman al său, Îți voi dărui soarele, a fost distins cu Michael L. Printz Award pentru excelență în literatura destinată tinerilor și va fi publicat în curând la Editura Epica. Jandy locuieşte în San Francisco, California, și se dedică în întregime scrisului.

Romanele de dragoste din luna iunie!

Romanele de dragoste pe care le veți putea citi în luna IUNIE în colecția IUBIRI DE POVESTE, romane publicate sâmbăta, pe care le găsiți la chioșcuri împreună cu ziarul Libertatea:

♫ 6 iunie AVENTURI COMPROMIȚĂTOARE de Victoria Alexander
Volumul al treilea al seriei „Conacul Millworth”, continuarea romanelor ȘARADA și AVANTAJUL DE A FI PĂCĂTOS.

♫ 13 iunie AMĂGIREA de Meredith Duran
Volumul al doilea al seriei „Reguli pentru nesăbuiți”, continuarea romanului ANOTIMPUL PASIUNII (care va apărea pe 23 mai).

♫ 20 iunie PROVOCAREA DRAGOSTEI de Lorraine Heath
AL doilea volum al seriei „Escroci și trandafiri”, continuarea romanului DOAMNA DE COMPANIE (care a apărut pe 16 mai).

♫ 30 iunie O CERERE ÎN CĂSĂTORIE de Vanessa Kelly
Al doilea volum al seriei „Prinți renegați”, continuarea romanului FARMECUL UNEI RELAȚII INTERZISE, publicat în luna martie.

Gelozie (Altfel de îngeri #3) de Lili St. Crow (recenzie)

Descriere

Dru Anderson.

Întunecată, periculoasă şi sexy.

Dragostea este un camp de luptă.

Lumea Reală este un loc înspăimântător.

Lumea Reală este un loc înspăimântător. Întrebaţi-o despre asta pe Dru Anderson, o fată dură care a pus la pământ un număr destul de mare de tipi răi. E înarmată, periculoasă, şi gata să lupte mai întâi şi abia pe urmă să stea la discuţii. Aşa că o să dureze ceva timp până să-şi dea seama în cine se poate încrede.

Dru a ajuns în sfârşit la Schola Prima — căminul Ordinului şi locul unde se pregătesc djamphirii din Lumea Reală —, dar viaţa ei devine încă şi mai agitată. Pe firmament a apărut o nouă svetocha, o roşcată vicleană numită Anna, care joacă Ordinul pe degetele ei drăgălaşe şi care mai degrabă ar omorî-o pe Dru decât să împartă cu ea lumina reflectoarelor. Şi se pare că Dru are ceva ce Anna îşi doreşte. Iar numele acelui „ceva” se întâmplă să fie Christophe Reynard…

Cum poate crede Dru că Ordinul o va proteja, când conducătoarea lui o vrea dispărută?

Dru Anderson nu se teme de întuneric. Deşi ar trebui.

Gândurile mele

Cel de-al treilea volum este de-a dreptul explozibil! La acesta a durat ceva mai mult să-mi găsesc cuvintele, pentru că, încă de la început, am cam rămas fără ele. Declar cu mâna pe inimă, că aceasta a devenit una din seriile mele preferate, mai ales, această carte!

În volumul trecut (recenzia aici), Dru a avut parte de multe peripeţii. Graves a început să se integreze în colectiv şi să petreacă mai mult timp cu noii săi prieteni vârcolaci. La şcoală şi-a făcut apariţia o altă svetocha, Anna, care a încercat s-o îmboldească pe Dru împotriva lui Christophe. 

Au avut loc mai multe atacuri ale vampirilor, care au fost informaţi că o svetocha se află acolo. Cineva trădase locul secret al şcolii, dar Dru reuşeşte să scape atât cu ajutorul prietenilor săi, cât şi cu cel al lui Ash, vârcolacul care-l muşcase pe Graves.

În sfârşit, puştoaica şi prietenii ei, împreună cu Ash, ajung în locul care trebuia, Schola Prima, unde se antrenează djamphirii şi vârcolacii, după ce ultimul atac al vampirilor a incendiat şcoala în care se aflau. De data asta, Christophe a avut grijă să-i conducă până la uşa şcolii, iar, apoi, şi-a luat tălpăşiţa, fără prea multe explicaţii.

Aici, Dru întâmpină şi mai multe obstacole şi face cunoştinţă cu membrii Consiliului, care conduc şi Ordinul. Are parte de propria gardă de corp, desemnată chiar de Christophe. În acest Ordin există un trădător, iar Dru trebuie să descopere cine o vrea moartă.

Tânăra este nevoită să se ducă la unele întalniri ale Consiliului, iar acolo dă de câteva ori peste Anna, amândouă încercând să se poarte cât mai “frumos” una cu cealaltă. Între cele două svetocha încep să iasă scântei, având parte şi de ceva vânătăi. Anna are ceva de împărţit cu puştoaica, la fel cum a avut şi cu mama lui Dru.

„În faţa clasei, am verificat, încărcat şi ochit cu fiecare armă; am pus magazia în AK 47 şi încărcam puştile când profesorul şi-a dres glasul şi a spus:
— Ei bine, cred că ştiu cine va fi asistentul meu semestrul ăsta.”

Se pare că şcoala nu e chiar atât de sigură cum se spune, vampirii reuşind să pătrundă în incinta ei. Avem parte de foarte multe surprize, unele plăcute (care o vor face pe Dru confuză în legătură cu sentimentele ei), altele nu (un singur cuvânt: Anna; bine! e mai degrabă un nume ).

„Nu puteam să mă abţin. Tot acidul îmi venea înapoi şi un râgâit. Am râgâit zdravăn. […] Leon izbucni în râs, cu mâna la gură […] Christophe schiţă un zâmbet.”

Şi aici există un “triunghi amoros”, care îşi face simţită prezenţa mai mult decât în celelalte volume. Acum, fiecare ţine cu cine vrea: cu Graves, prietenul ei cel mai bun, loup-garou, care a acceptat, cu bune şi rele, să rămână alături de Dru sau cu Christophe, djamphirul care a devenit “îngerul ei păzitor”, luptând cu oricine o vrea moartă.

„— Bineînţeles că am vorbit serios. […] Tu eşti singurul lucru bun care mi s-a întâmplat de când tata a fost transformat în zombi, Graves. Vrei să pun un afiş pe care să scriu asta?”

„Zâmbetul lui Christophe era larg şi dulce. Când zâmbea aşa, arăta mai chipeş ca niciodată. Inima oricărei fete era în pericol să stea în loc.”

Va descoperi Dru care este trădătorul, care o vrea cu orice preţ moartă? Christophe se va întoarce după ea? Dar Anna, de ce este atât de pornită împotriva lui Dru? Ce va face Dru în legătură cu cei doi băieţi?

Personajele

Benjamin şi Leon fac parte din garda lui Dru, alături de alţi doi băieţi (George şi Thomas), până ea îşi va alege singură garda personală. Aceştia sunt djamphiri şi sunt unii dintre cei mai de treabă, pe care i-am întâlnit de-alungul seriei până acum.

„- Hei, Graves, vrei să te duci să cumperi şampon, pastă de dinţi, lucruri de genul ăsta? […] Ia-mi şi nişte Midol, bine?
Benjamin aproape se înecă. Leon studie tavanul foarte interesat şi un zâmbet îi apăru la colţurile gurii. Avea buze subţiri. În timp ce Benjamin părea gata să intre în pământ, Leon părea foarte amuzat. Am ajuns la concluzia că-mi plăcea de el.
— Cred că ar trebui să-ţi iei singură Midolul, spuse Graves serios, dar un zâmbet îi mijea pe buze.
[…] De vreme ce Graves crede că ar trebui să-mi cumpăr singură Midolul. Voi aveţi nevoie de ceva, dacă tot suntem aici?
Leon râse cu poftă.
— Au sucuri cu fulgi de gheaţă în faţă.
— Isuse Hristoase, mormăi Benjamin. […] Mă aşteptam la nişte zboruri transatlantice.
M-am gândit că era cel mai bine pentru toţi cei în cauză să mă fac că n-am auzit ce-a spus.
[…] Doar că noi am crezut că o svetocha are să fie, ei bine, mai dificilă. Leon se strâmbă. Eu chiar vreau un suc cu fulgi de gheaţă.
Am schiţat un zâmbet. Acum clar îmi plăcea de el.
— Nici eu n-am mai băut aşa ceva de nu mai ştiu când. Poate tipii de afară – cei doi blonzi – vor şi ei unul?
Nu ştiu de ce, dar lui Leon i se păru că spusesem ceva de-a dreptul amuzant. Pufni şi chicoti cât am trecut prin Articole de Menaj spre raionul de Sănătate şi Frumuseţe, şi chiar şi Benjamin se înmuie destul cât să zâmbească larg.”

Hiro şi Bruce sunt membrii ai Consiliului, cât şi cei care conduc Ordinul. Aceştia sunt tot djamphiri. După cum v-aţi dat seama sau nu, vârcolacii n-au ce căuta în Consiliu, Ordin sau în gărzile personale ale svetochei. Şi de cei doi îmi place!

„Dacă ar fi venit Bruce să mă ia, aş fi fost nerăbdătoare să schimbăm câteva cuvinte.”

„- Kir. Milady. Buza i se arcui şi cuvintele lui erau pline de sarcasm. Apoi se întoarse pe jumătate şi se uită la mine. Când deschise din nou gura, murmură cu respect. – Milady. Nu reuşeam să înţeleg cum putea să rostească acelaşi cuvânt atât de diferit de fiecare dată. Se aplecă uşor, făcu o reverenţă şi eu nu m-am abţinut şi am făcut la fel.”

Kir este un alt djamphir şi membru al Consiliului. Din acesta mai fac parte încă 3 băieţi djamphiri (Alton, Ezra şi Marcus). Nu-mi place deloc persoana lui. Încă de la început, mi s-a părut un tip ciudat. Mai ales că se ţine după Anna, exact ca un „căţeluş”.

„Djamphirul roşcat zâmbi. Era un rânjet larg, ca de animal, şi era cât pe ce să mă dau un pas în spate. […] Am luat brusc hotărârea să nu rămân niciodată singură cu Kir dacă aveam de ales.”

Anna este cealaltă svetocha şi este conducătoarea Consiliului, implicit a Ordinului. Poreclită Regina Roşie, nu toţi au onoarea de a o vedea în persoană, pentru ei fiind un fel de mit. Are parte de o gardă personală, aleasă chiar de ea (exact cum va face şi Dru, când va ajunge la maturizare) şi este tratată exact ca o prinţesă, pentru statutul ei.

„Era oficială treaba. Nu-mi plăcea de ea. Probabil că şi ea simţea la fel.”

„Am zărit o frântură de ceva roşu, de mătase, o cascadă de păr roşcat şi creţ şi nişte cizme cu toc care aveau nasturi pe toată partea din faţă. Se opri brusc. Exact ca o felină care te vede că te uiţi la ea şi încremeneşte locului, cu o labă în aer.”

Nota mea: 5/5

Trădări (Altfel de îngeri #2) de Lili St. Crow (recenzie)

Descriere

DRU ANDERSON

Departe de a fi vreun înger

Gata! Până aici cu fetiţa drăguţă!

Lumea Reală e un loc înspăimântător. Întrebaţi-o despre asta pe Dru Anderson, o fată dură care a pus la pământ un număr destul de mare de tipi răi. E înarmată, periculoasă, şi gata să lupte mai întâi şi abia pe urmă să stea la discuţii. Aşa că o să dureze ceva timp până să-şi dea seama în cine se poate încrede.

Sărmana Dru… Părinţii ei au dispărut cu multă vreme în urmă. Graves, prietenul ei cel mai bun (şi singurul!), a fost muşcat de un vârcolac. Şi tocmai a aflat că sângele care îi circulă şi ei prin vene nu este în totalitate uman. Christophe, misteriosul şi chipeşul ei salvator, o ţine ascunsă la o şcoală secretă pentru djamphiri şi vârcolaci adolescenţi. O problemă ar fi că Dru este singura fată de acolo. Vestea proastă: instinctul ucigaş îi spune că unul dintre colegi vrea să o vadă moartă.

Cu toţi ochii aţintiţi asupra ta, să descoperi un trădător în Ordin nu e tocmai un lucru care poate rămâne fără urmări…

Gândurile mele

Aici avem parte de mai multă acţiune şi toate momentele te ţin în priză, nedându-ţi posibilitatea de a lua o pauză, oricât de mică ar fi. Am devenit dependentă de acest volum şi n-am mai avut stare pană nu l-am terminat!

Viaţa lui Dru este dată rău peste cap, în urma evenimentelor petrecute şi a ceea ce a aflat. Prietenul ei, Graves, a devenit un loup-garou din cauza muşcăturii vârcolacului, pe nume Ash. A devenit doar pe jumătate, deoarece el este pur din punct de vedere fizic, dacă înţelegeţi unde bat. Acesta a dobândit toate aptitudinile unui vârcolac, mai puţin partea în care se transformă într-unul. E destul de tare, dacă mă întrebaţi pe mine! Graves este, datorită a ceea ce a devenit, un fel de „prinţ” printre vârcolaci.

La orizont a apărut un personaj, despre care v-am pus în tema data trecută (recenzia aici). Mere şi scorţişoară! Sigur v-aţi dat seama! Este vorba chiar despre Christophe Reynard. Acesta va fi un fel de „înger păzitor” pentru Dru. Nu-l are la inimă pe Graves mai deloc, deoarece djamphirii şi vârcolacii nu se au prea bine de multă vreme, după cum bine ştiţi, dar trebuie să aibă grijă şi de el, din cauza lui Dru, care nu pleacă nicăieri fără prietenul ei. În volumul trecut, au fost foarte puţine momente cu Chris, dar aici avem parte de ceva mai multe, deşi aş fi vrut să fie prezent de la început până la sfârşit, dar nu toate dorinţele noastre se împlinesc, nu-i aşa? Totuşi, dacă ar fi fost prezent în fiecare moment, unde ar mai fi misterul care-l înconjoară?

Un alt eveniment petrecut în prima carte, este apariţia surpriză a lui Sergej, cel mai bătrân şi mai puternic nosferatu, într-unul din locurile ascunse ale Ordinului (membrii săi luptă împotriva acestui vampir şi a Supuşilor lui). Acesta a aflat de Dru, care, se pare că este o svetocha (echivalentul feminin al djamphirilor), exact cum a fost şi mama ei, care a fost ucisă de acest nosferatu. Tatăl lui Dru a fost ucis tot de acesta şi apoi transformat în zombie.

O svetocha este foarte rară. Ea se naşte o dată la o mie de djamphiri. Cine reuşeşte să omoare una înainte ca ea să se maturizeze, devine foarte puternic, iar Dru n-ajunsese încă la stadiul de maturizare.

Astfel că, puştoaica se trezeşte singură, fără tatăl ei, doar cu Graves şi Chris, urmărită de acest nosferatu şi de toate creaturile nopţii care vor s-o omoare.

„Am citit undeva odată că praful putea să fie chiar particule de stele care au explodat şi care cad pe pământ.”

După ce reuşesc să scape de Sergej, al cărui nume era doar şoptit sau foloseau sintagma „ştii-tu-cine” (ca in Harry Potter) atunci când vorbeau despre el, Chris le spune că îi va trimite la o scoală secretă de djamphiri şi vârcolaci, unde vor fi în siguranţă pentru o vreme. Puştoaica acceptă, numai dacă Graves va veni cu ea.

„Poate că dacă frecam bine, puteam să înlătur toată frica pe care o înduram. Frica densă şi siropoasă care se lipea de mine ca o glazură de ciocolată, numai că nu era nici dulce, nici caldă.”

Dar, se pare că, ei nu ajung în locul care trebuie, ci la o şcoală de corecţie, unde erau trimişi doar cei care făceau probleme. Se presupune că puştoaica ar trebui să se antreneze, dar nimeni nu face nimic în legătură cu asta. Graves începe să se integreze destul de bine în noul colectiv, dar Dru deloc. Poate e din cauză că e singura fată din şcoală sau poate e din cauză că cineva de acolo, o vrea moartă.

„N-oi fi eu frumoasă, deşteaptă sau alte o grămadă de lucruri, dar sunt încăpăţânată şi dură. Şi venise timpul să mă folosesc de ce aveam.”

Iar instinctul ei nu o înşală nici de data asta. Şcoala nu este atât de sigură, pe cât i s-a promis. Cineva, din interior sau care a avut contact cu scoala, trădează locul în care se află aceasta.

„Şi, totuşi, între băieţii ăştia doi era altceva. Un sentiment maliţios şi ostil care stătea să iasă la suprafaţă. Probabil că avea de-a face cu fierbinţeala care mă cuprindea şi care-mi păta obrajii cu roşu sângeriu.”

Anna, o altă svetocha, îi aduce nişte dovezi care o derutează şi mai mult. Dru nu mai ştie în cine poate avea încredere şi în cine nu. În plus, ceea ce descoperă, o fac să se îndoiască de loialitatea lui Christophe.

Ce va face Dru? Oare Chris este cel care o trădează? Mai poate avea încredere în el? Va alege între, a fugi de acolo singură sau împreună cu Graves, care petrece mai mult timp cu noii săi prieteni, decât cu ea? Cealaltă svetocha, Anna, ce are de gând? Este de partea lui Dru sau împotriva ei?

Personajele

Samuel Dibs este un tânar vârcolac, foarte emotiv. Acesta o abordează pe Dru din cauza unei provocări. Din păcate, nu aflăm prea multe despre acest fapt. Încet, încet, acesta devine un prieten de încredere pentru Dru si Graves. Mi-a plăcut că, în ciuda emotivităţii pe care o avea la început (nu că ar fi scăpat de tot de ea), Dibs începe să aibă ceva mai multă încredere în el. Menţionez că le are cu partea medicală. Dacă aveţi nevoie de o injecţie, nu ezitaţi să-l contactaţi!

Robert sau Bobby sau Lunganul este tot un vârcolac de aceeaşi vârstă cu Dru, pe care o urăşte fără motiv. Sau poate are unul, dar nu ni se dezvăluie. Să nu mai punem la socoteală faptul că şi-a luat bătaie de la o fată (Dru). Dar, în final, comportamentul lui faţă de ea se schimbă şi ajunge să o considere prietenă.

Dylan este un djamphir şi este unul dintre profesorii şcolii, cât şi o persoană de încredere, chiar un prieten, pentru Christophe. Pe tot parcursul cărţii, acesta se comportă ciudat, dar este singurul din şcoală care se îngrijeşte cel mai mult de Dru şi are grijă ca ea să fie în siguranţă.

Nota mea: 4.5/5

Altfel de îngeri (Altfel de îngeri #1) de Lili St. Crow (recenzie)

Descriere

DRU ANDERSON

Nimeni nu îi poate spune ce să facă.

NU SE TEME DE ÎNTUNERIC, DEŞI AR TREBUI.

Lumea Reală e un loc înspăimântător. Întrebaţi-o despre asta pe Dru Anderson, o fată dură care a pus la pământ un număr destul de mare de tipi răi. E înarmată, periculoasă, şi gata să lupte mai întâi şi abia pe urmă să stea la discuţii. Aşa că o să dureze ceva timp până să-şi dea seama în cine se poate încrede. Dru Anderson a fost dintotdeauna o „ciudată”, călătorind dintr-un oraş în altul împreună cu tatăl ei pentru a vâna lucrurile care mişună şi te atacă în noapte. E o viaţă stranie, dar plăcută — totul însă se schimbă într-un oraş prăpădit şi îngropat în zăpadă din Dakota, când un zombi flămând dă buzna în casă spărgând uşa de la bucătărie. Singură, îngrozită şi simţindu-se ca prinsă în cursă, Dru va trebui să-şi pună mintea la contribuţie şi să se folosească de toată pregătirea ei pentru a rămâne în viaţă. Monştrii s-au hotărât să plece şi ei la vânătoare — şi de data asta, Dru e pe meniul lor. Şansele de supravieţuire? Aproape nule. Dacă Dru nu poate rezista până la ivirea zorilor, atunci jocul e pierdut…

„Întunecată, periculoasă, sexy! Dru Anderson este o nouă eroină dură, a cărei poveste o veţi citi dintr-o suflare.” — RICHELLE MEAD, AUTOAREA BESTSELLERULUI ACADEMIA VAMPIRILOR

Gândurile mele

Trebuie să recunosc că, deşi mi-am dorit mult această carte, începutul m-a cam plictisit, luându-mi ceva mai mult să o termin decât de obicei. Mă bucur că n-am renunţat şi am continuat să o citesc.

„A fronte praecipitium, a tergo lupi.”

Cartea debutează cu povestea unei puştoaice de şaisprezece ani, aparent normală, Dru Anderson, care trăieşte împreună cu tatăl ei, singura rudă rămasă în viaţă. Până aici, totul pare destul de banal, dar nu este chiar aşa.

Tatăl ei este, mai degrabă, era un vânător de fiinţe supranaturale. Sigur vă întrebaţi de ce am schimbat imediat timpul verbului, nu-i aşa? Păi, să vă lămuresc puţin atunci. Dwight Anderson va fi transformat într-un zombie, chiar de creatura pe care el o vâna de multă vreme şi va încerca să-şi omoare propria fiică.

„No problem. First one’s free.”

Dru trebuie să gândească fiecare mişcare pe care o va face pentru a scăpa cu viaţă, fiind nevoită să-şi omoare tatăl sau ce mai rămăsese din acesta.

„Why can’t I have a normal girlfriend?” he asked the air over his head. „I finally meet someone I like and she turns out to be crazy.” (Graves)

Puştoaica fuge de acasă şi, ajutată de colegul ei de clasă, Graves, ajunge să stea într-un mall alături de el. Dar, când „prietenul” ei este muşcat de un vârcolac şi acesta se vede aruncat în mrejele Lumii Reale, nu mai este nicio cale de întoarcere. Absolut niciuna.

„I don’t need an invitation to step over your threshold.” (Cristophe)

Dru vrea doar să ştie ce s-a întâmplat cu tatăl ei, dar, ceea ce află, o conduce la ceva ce nu şi-ar fi putut imagina vreodată. Nici ea nu este ceea ce pare a fi…

Oare ce fel de „creatură” este Dru? Dar prietenul ei? Se va transforma acesta, oare, într-un vârcolac? Vor reuşi cei doi să afle ce s-a întâmplat cu tatăl ei?

Personajele

Dru Anderson este o tânără cu puteri paranormale, ce încearcă să pară puternică, chiar dacă toţi cei pe care-i iubeşte, mor o părăsesc, iar creaturile ce mişună noaptea îi pândesc fiecare pas. Puştoaica a fost asemănată de multe ori cu Rose Hathaway din „Academia vampirilor”, dar, spre deosebire de ea, Dru îşi gândeşte fiecare mişcare înainte de a acţiona. Iar când o face, ai face bine să te fereşti din calea ei. Tânăra duce lipsă de prieteni din cauză că ea şi tatăl ei călătoresc dintr-un oraş în altul pentru a vâna creaturile nopţii.

Graves este un puştan „orfan” de aceeaşi vârstă cu Dru, fiind colegi de clasă. În ciuda vestimentaţiei sale goth, acesta este un tip foarte isteţ, care doreşte să fie profesor universitar de fizică. Graves devine, într-un timp scurt, un prieten adevărat pentru Dru. Deşi e speriat de toate aceste „lucruri” ciudate, cât şi de ceea ce a devenit, acesta rămâne alături de fată. Este un tip curajos!

Christophe Reynard. „Mere cu scorţişoară!” (o să vedeţi la ce mă refer, dacă citiţi cartea 😉 ) Acesta este un djamphir – rezultatul uniunii dintre o femeie umană şi un nosferatu (vampir). Deşi pare de aceeaşi vârstă cu Dru si Graves, acesta ştie mult mai multe decat spune. Chris este genul de tip misterios, arogant şi sexi, care dă pe spate orice persoană de gen feminin. Acesta încearcă să-i ajute pe cei doi, în special pe Dru, să lupte împotriva întunericului.

Dwight Anderson, tatăl lui Dru, este un vânător amator de fiinţe supranaturale. De când soţia lui a murit, acesta lipseşte din ce în ce mai mult de acasă pentru a vâna monştrii ce mişună noaptea, lăsându-şi fiica în grija mamei sale sau a altor vânători.

Nota mea: 4/5