“- O voce. Asta e tot ce primim.
Nimeni habar n-are ce vrea să spună, dar ea pare perfect mulţumită să ne lase în continuare nedumeriţi şi aşteaptă.
– Ăă, poftim? spune Marc.
– Fiecare avem o singură voce, spune doamna Quenell, iar lumea e incredibil de zgomotoasă. Uneori cred că cei tăcuţi…
Face semn din cap spre băiatul grosolan.
– …şi-au dat seama că cea mai bună modalitate de-a atrage atenţia celorlalţi e să nu strigi, ci să şopteşti. Ceea ce îi face pe toţi să asculte puţin mai atent.”
Praf de stele 