– Jake!
Privesc surprinsă la bărbatul din fața mea, neputând să nu observ aceeași stare care-i traversează chipul când mă vede. N-a durat mai mult de o fracțiune de secundă, șocul fiind înlocuit rapid de rânjetul său diavolesc care îmi plăcea și mă enerva în aceeași măsură.
Mi-a spus că va lucra toată ziua, iar acum se afla aici. De ce m-a mințit?
Trebuie să-l fac să plece cumva. Dacă-l vede Colin, o să iasă urât. Din nou. Cei doi nu s-au înțeles din prima clipă în care s-au cunoscut, ceea ce mă distruge lent pe interior. Simt că nu voi mai avea nicio șansă să-l descos de ceea ce-l apasă în ultima vreme pe prietenul meu, dacă el ne va acompania.
E doar vina mea. L-am neglijat și m-am dedicat total relației cu cel ce-mi ocupa fiecare parte din minte și inimă, încât nu mai aveam timp pentru nimeni.
– Iubito!
Ceva din postura sa dominatoare îmi trimitea fiori reci pe șira spinării, ceea ce mi se părea ridicol după atâtea luni de relație. La început, asta era ceva ce mă atrăgea la el, ajungând să-l iubesc pe de-a-ntregul, dar, acum, teama își făcea prezența în mine din ce în ce mai des.
Ceva s-a schimbat. El s-a schimbat, iar eu nu am fost în stare să văd mai departe de acea fațadă atent construită, pe care mi-o arunca nonșalant în față. Toți m-au avertizat, dar nu i-am luat în seamă. Am crezut că doar trece prin niște pase proaste, dar se pare că m-am înșelat.
Nu am crezut în ceea ce mă avertizau.
Nu am crezut în prietenul meu cel mai bun.
– Ce cauți aici? Parcă lucrai. Toată ziua, am specificat, în tonul meu simțindu-se o provocare, ceea ce nu i-a picat prea bine. Nu aveam de gând să mai las de la mine. Dacă voia ca relația noastră să meargă, trebuia să facă și el niște pași, nu numai eu.
– Am avut o întâlnire de afaceri, pisicuțo. Tocmai ce terminasem și mă îndreptam spre birou, răspunse dându-mi o șuviță de păr după ureche. Tu ce faci?
– Niciodată nu ți-a plăcut acest local și, cu siguranță, nu e demn de vreuna din întâlnirile tale de afaceri, declar ironic, fiind hotărâtă să nu-i mai accept scuzele jalnice.
– Partenerii mei l-au ales și n-am avut încotro. Ce-i cu toate înțepăturile astea? Furia din el încerca să preia frâiele, dorind să mă intimideze. Dar n-aveam de gând să-i permit asta.
– Cu cine?
– M-am ocupat de afaceri, pisicuță! De câte ori vrei să-ți repet, ca să-ți intre în căpșorul ăla mic și sec?
Nu putea să nu-mi distragă atenția accentul pus pe „pisicuță”. Cum naiba am acceptat să mă numească astfel? O zice de parcă nu aș fi în stare de nimic singură și că tot ce trebuie să fac, este să-l las pe el să domine fiecare aspect al așa-zisei noastre relații, pe care o întreprindem împreună.
Simt că n-am stare și că, în orice moment, o să clachez și o să-i fac o scenă de toată frumusețea. Deși aproape că i-a reușit, nu poate să mai facă ce vrea din mine. Am și eu demnitatea mea!
– S-a terminat.
O ușurare, cum n-am mai cunoscut până acum, pune monopol pe mine. Credeam că el este tot ce-mi trebuia în viață, dar mă bucur enorm că m-am înșelat. Chiar dacă prea târziu.
– Poftim!?
Nu el este cel de care am nevoie. Nu știu de ce, dar simt că, ceea ce am eu nevoie, este mult mai aproape decât am crezut.
– Ai auzit chiar foarte bine. S-a terminat, Jake.
Îi observ buzele cum vor să spună ceva, dar nu-l aud, continuând să vorbesc. Voiam să știe tot ce mă măcinase în ultima vreme. Nu mai doream să tac și să mă consum pentru ceva ce n-o să meargă nicicând.
– Tu n-ai fost niciodată al meu! Mă amăgeai că mă iubești, când, de fapt, tu nu aveai ochi doar pentru mine, ci pentru întreaga populație feminină. Ți-am oferit o a doua șansă, dar ai dat și cu ea de pământ! Glasul meu începea să prindă putere cu fiecare cuvânt ce-mi ieșea pe gură.
Îl vedeam stând împietrit în fața mea, dar nu-mi mai păsa. Absolut deloc.
– Nici nu ai tupeul să te prefaci că măcar îți pasă de cât de mult m-ai rănit!
– Iubito, te rog, nu…
– Nu vreau să te mai aud! De azi înainte, fiecare își vede de viața lui.
– Imbecilul ăla de prieten al tău te-a instigat împotriva mea, nu? Știam că trebuia să-l înlătur din calea mea de la început, deși nu părea că ar fi fost în stare de prea multe. Recunosc, l-am subestimat. Dar o să mi-o plătească. Să nu crezi că vei putea scăpa de mine, pisicuță.
Nu-mi pot stăpâni tremurul ce mi-a acaparat trupul, gândindu-mă la cât de tare m-am înșelat în privința nemernicului din fața mea. Cum am putut să fiu atât de idioată? De ce am ignorat ceea ce alții au văzut la el încă de la început?
– Ți-a mărturisit sentimentele sale și acum alergi la el să te apere? Spune-mi!
– Cum?
– Mica și naiva Sam. În unele privințe, chiar te duce căpățâna, iar, în altele, ești total paralelă. Dobitocul ăla te iubește și tu ești singura care nu a fost în stare să vadă asta.
– Nu se poate… nu are cum să… Colin nu…
Mă smuci spre el, imobilinzându-mi mâinile cu ale sale.
– De la cine ți-e aproape, te aștepți cel mai puțin, fetițo.
Și mă sărută. Apăsat. Violent. Cu furie.
Nu-mi oferea nicio șansă de a scăpa din strânsoarea sa, rânjind de neputința mea de a mă zbate să ies. După câteva clipe, se desprinse răsuflând amândoi greoi, șoptindu-mi că nu se termină aici.
– Ești a mea!
Îmi dădu drumul, aproape împiedicându-mă în propriile picioare. Zâmbetul răutăcios nu-i dispăru de pe buze, nici atunci când se întoarse spre intrare. Dimpotrivă, acesta se mări și mai mult, semănând cu ceva demonic.
Îmi întorc privirea năucită spre direcția în care privește, descoperindu-l pe Colin foarte aproape de noi. O expresie rănită îi traversă chipul, dar fu rapid înlocuită de dezamăgire, furie și încă ceva ce nu puteam să deslușesc. Toate aceste emoții erau îndreptate spre mine. Nu mă puteam stăpâni să nu fac un pas înapoi, când ceva sălbatic îi sclipi în ochi.
– Colin…
– Eu am plecat, iubito. Vă las să discutați, rânji acesta la noi.
Dori să mă sărute, dar i-am întors obrazul. Se încruntă la mine și se duse în fața prietenului meu, șoptindu-i ceva doar de ei știut. Expresia de pe fața lui Colin se schimbă într-una impasibilă.
Simțeam cum ochii mă înțeapă, lacrimile încercând să scape din sălașul lor. Nu era nimic nou în asta. În ultima vreme, am plâns pentru o viață întreagă. Pur și simplu, nu mă puteam controla. Îl priveam pe prietenul meu și mă întrebam cum de nu mi-am dat seama că el… Nu puteam nici să pronunț cuvintele.
– Îmi pare rău, mă trezesc spunând. Colin, n-am știut că tu…
– Nu mai contează acum. Ești a lui.
Se întoarce pe călcâie și pleacă. Nu știu de ce, dar aveam impresia că n-aveam să-l mai văd vreodată, dacă-l voi lăsa.
– Stai! Alerg spre el, oprindu-l. Nu sunt a lui! îi strig în față.
Se smucește, eliberându-și brațul pe care i-l strângeam cu disperare. Dă să spună ceva, dar nu-l las. Vreau să vorbesc. Vreau să mă audă. Îmi întoarce spatele și începe să se deplaseze cât mai departe de mine.
– Te rog, ascultă-mă! țip după el. Am fost o proastă și nu mi-e rușine să recunosc. N-am fost în stare să văd ceea ce toată lumea vedea, complăcându-mă într-o relație care mă distrugea.
Câțiva adolescenți se opriseră să se holbeze la mine, dar el se îndepărta tot mai mult.
– E doar vina mea și îmi pare rău că am ajuns așa. Am crezut că-l iubesc! L-am crezut pe el, când voi știați care e adevărul. Am fost atât de oarbă, scâncesc neputincioasă. Nu-mi voi găsi scuze pentru asta. Sunt doar un simplu om și îmi dau seama că am greșit. Te rog, doar nu pleca. N-aș rezista, dacă te-aș pierde și pe tine, șoptesc îndurerată.
L-am rănit și era numai vina mea. Dacă nu mă va ierta niciodată?
M-am întors și am alergat în cealaltă direcție, cu gândul de a mă duce acasă, departe de orașul ăsta. Departe de tot ce mă rănea.
~~~
Știa că trebuia să stea departe de ea pentru o vreme, dar inima, fir-ar ea să fie, nu-l lăsa. Se întoarse înapoi, observând-o alergând în sens opus. Cât mai departe de el.
Știa unde se ducea. Mereu fugea acasă, când dădea de necaz.
~~~
Trenul se puse în mișcare. Un tânăr își zărise prietena plângând într-unul dintre vagoane. O strigă pe nume, în timp ce alerga spre ea. Dar fata nu-l auzi. Nici de data asta…
Praf de stele 
Un gând despre „Să fie azi (II)”