Publicat în Cuvinte

Nemuritorii (cu dedicație pentru Oana Arion)


immortals

Au fost odată, în legende,
Vikingi și o comoară străveche,
A mai rămas, însă, doar unul,
Putem a-i zice Nemuritorul.

Dar trecutul nu-i prea ușor,
Când vine din spate zâmbitor.

Argintul s-a împrăștiat,
Monezi sunt de recuperat.
În mâna celui ce a picat
Blestemul l-a și însemnat.

De nu întregește comoara
S-a zis cu toată omenirea.

O eroină, ce-o să te mire,
Războinică în devenire,
Curajul o definește,
Iar iubirea o găsește

Cu un vampir ca partener
Și-un prieten bun, berseker,
C-o soră simpatică foc
Și-un polițist la orizont,

Tânăra luptă cu vocea,
Cu forțele ce i-au rămas,
Să mențină tot la ceas
Și-ntre nemuritori pacea.

Și iată-ne ajunși la final,
În cap, un cântec marca Smiley,
Doar că aici este la plural,
O serie… Nemuritorii.

Sursa pozei.

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png

Publicat în Recenzii

Mai presus de timp (Nantucket Brides #2) de Jude Deveraux (recenzie) – Campania Promovăm Literatura #1


mai-presus-de-timp1
Descriere

La petrecerea de nuntă a lui Alix Madsen cu Jared Montgomery, vărul mirelui, Graydon, nu-și poate lua ochii de la domnișoara de onoare, Toby Wyndam. Este fascinat de ea, dar nu numai pentru frumusețea ei discretă sau pentru modul în care îl face să râdă. Toby posedă abilitatea cu adevărat remarcabilă de a-l deosebi pe Graydon de geamănul său identic, Rory, și conform unei legende de familie, un asemenea har o transformă în Adevărata lui dragoste.

Dar Graydon știe că nu există nici o posibilitate ca ei să fie vreodată împreună, căci, în calitate de moștenitor regal, trebuie s-o ia de soție pe femeia cu rang nobil care a fost aleasă pentru el. Cu toate acestea, atras de Toby, o roagă să-l ajute să se ascundă pe insula Nantucket pentru o săptămână, departe de responsabilitățile oficiale. Cum amândoi știu că nu pot avea o relație amoroasă, își promit că nu vor fi decât prieteni.

Dar magia insulei și forțe necunoscute intervin, aruncând asupra lor o vrajă seducătoare, convingându-i că, dacă le este destinat să fie împreună, trebuie să lupte să schimbe trecutul, dar și viitorul.

Gândurile mele

Mulţumesc fetelor de la Literatură pe tocuri, Iasmy și Mili, pentru cele două cărţi ale autoarei Jude Deveraux (Mai presus de timp & Nopți înflăcărate) pe care mi le-au trimis în cadrul campaniei Promovăm Literatura pentru luna noiembrie!


10404187_275299115992333_1360514128482132839_n

Campania ,,Promovăm Literatura” este organizată de blogul Literatură pe tocuriÎn cadrul acesteia, vor apărea recenzii de cărţi, noutăţi editoriale, concursuri, interviuri, articole literare, poezie, creaţie literară.

Vă invităm să vă alăturaţi nouă în promovarea şi susţinerea literaturii – Bloggeri, Autori, Edituri, Cititori, Librării.

,,Literatura este expresia societăţii, aşa cum cuvântul este expresia omului.” – Louis Jaques Maurice Cardinal de Bonald

,,Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găseşti timp să citeşti. Altfel vei capitula în faţa ignoranţei.” – Confucius

„Cărţile: Glasuri eterne în spaţiu.” – Alexandru Vlahuţă

Folosiţi #PromovamLiteratura şi, împreună, poate vom reuși să ridicăm acest univers minunat, să nu capitulăm în faţa ignoranţei.

Cine dorește să ne susțină, dați un share!

Perioada campaniei: 26.08-30.11.2016


Cum ai reacționa dacă te-ai trezi în corpul unei alte tu, cu vreo câteva sute de ani în urmă? Dar dacă ți-aș spune ca ai putea schimba puțin din cursul istoriei, astfel încât să-i fie bine acelei „tu” care ești și nu ești, totodată, tu? Ce ai alege? Să lași totul așa cum s-a consemnat, pentru multă vreme, în cărțile de istorie și jurnale sau să dai un refresh acelei bucăți de timp, pentru ca și acea „tu” să aibă șansa de a gusta din plin fericirea „până la adânci bătrâneți”? 

Așa cum se prezintă și în sinopsis, Graydon, un văr îndepărtat al mirelui, pune ochii pe frumoasa domnișoară de onoare, Toby, lăsându-se total vrăjit de aceasta și de capacitatea ei de a-l diferenția de fratele său geamăn. O legendă a familiei lui spune că persoana care va reuși să deosebească doi gemeni între ei, va ajunge adevărata dragoste a unuia dintre frați. O poveste frumoasă care presupune un final fericit, nu-i așa?

„- Cum de ți-ai dat seama? întrebă el. […]

– Ce anume să-mi dau seama?

– Că astă-noapte ai avut de-a face cu fratele meu în bar, și nu cu mine.

Toby abia își înăbuși un hohot de râs. Se părea că-i ardea de glume. Din punctul ei de vedere, cei doi nu se asemănau câtuși de puțin. Își ținu nervii în frâu și îi întoarse privirea, reușind chiar să zâmbească puțin. La urma urmei, era vărul lui Jared.

– Fratele tău se aseamănă cu un pirat, pe când tu arăți… ca un… avocat.”

Odată descoperit acest fapt, Graydon decide spontan, ceva total necaracteristic lui, să rămână pentru o vreme pe insula Nantucket. Convins de fratele său, Rory, care se afla și el pe insulă la acel moment, acesta îi mărturisește lui Toby adevărul despre speța sa. Îi aduce la cunoștintă faptul că este un prinț și că dorește să ia o pauză de la toate oficialitățile pe care este obligat să le facă zi de zi pentru țara sa. Graydon nu ratează ocazia de a se folosi de chestia asta, pentru a ascunde adevăratul motiv din spatele șederii sale acolo pentru câteva zile. Astfel că îi cere ajutorul fetei, rugându-o să-i găsească o locuință provizorie, dar sperând totodată că îl va primi în apartamentul ei și nu-l va trimite în altă parte.

Rory, ca un bun frate ce este, intervine și rezolvă problema, discutând cu prietenul lor, Roger Plymouth, șeful lui Lexie, cea mai bună prietenă a lui Toby, pentru a o ține pe aceasta departe de tânără și pentru ca Graydon să se asigure că Toby este într-adevăr aleasa. Bărbatul dorește să-i străpungă zidul înalt și gros de care ea s-a înconjurat în privința masculilor și să ajungă la inima ei, așa cum s-a întâmplat și în cazul său, deși nu-și dă seama pe moment ce semnificație să atribuie simțămintelor sale.

Negăsindu-i un loc în care să stea, Toby îi permite să preia camera prietenei sale, când află că aceasta va pleca în Franța să aibă grijă de sora mai mică a șefului său. Dar fata nu se lasă așa ușor păcălită de aparențe și știe că e ceva putred la mijloc, altfel nu-și poate explica cum un bărbat care mai e și prinț pe deasupra și care știe să facă aproape orice lucru, de la gătit până la grădinărit, fără niciun pic de ajutor, ar vrea să stea cu ea. Bineînțeles că îi aruncă nervoasă aceste cuvinte în față, dar Graydon nu știe nici el de ce face ceea ce face.

„- În regulă, spuse ea. Vei dormi în camera lui Lexie.

– Ești foarte amabilă. Nici nu m-am gândit că…

– Pe cine vrei să duci de nas? Firește că ți-ai dorit să înnoptezi la mine. Asta urmăreai de la bun început. Aluziile tale sunt la fel de subtile ca o turmă de elefanți.”

Pe măsură ce zilele trec, iar cei doi petrec din ce în ce mai mult timp împreună, apropierea dintre tânără și prinț devine tot mai evidentă pentru cei din jur, chiar dacă aceștia nu au permis legăturii lor să depășească gradul de prietenie.

De asemenea, Victoria, o autoare foarte cunoscută, localnică de-a insulei, presimte că între cei doi ar putea să fie mai mult decât lasă să se vadă la prima vedere, așa că mânuiește lucrurile în așa fel încât Toby să aibă toată săptămâna liberă pentru a-i putea ține de urât lui Graydon.

Fiindcă nunta a avut un real succes, datorită pregătirilor coordonate de Toby, femeia o roagă pe aceasta (mai degrabă îi cere) să se ocupe și de nunta sa, deoarece ea era în urmă cu romanul pe care-l scria și nu avea timp și pentru acest lucru. Cunoscând prea bine firea extravagantă a Victoriei și nefiind calificată ca organizator de nunți, deși s-a bucurat de multe felicitări în privința primei sale reușite, tânăra încearcă să se sustragă de la această sarcină, dar fără câștig de cauză. Unde mai pui că autoarea vrea ca nunta să fie peste exact două luni?

ckpwutavxbebmzxjuwg

Paralel cu strădaniile prințului și ale lui Toby de a găsi tema perfectă pentru nunta Victoriei, aceștia au parte de unele peripeții neobișnuite. Una din casele de pe Nantucket pare oarecum bântuită: ușa de la intrare se deschide singură ca și cum ar aștepta pe cineva anume, odată ce i-ai pășit pragul, simți că ceva grav s-a petrecut cândva acolo, o stare de acută tristețe te acapară și nu știi cum să te depărtezi mai repede de acea casă, iar visele te poartă cu sute de ani în urmă, în corpul altcuiva care ești tu, dar persoana ți-e cu totul alta pentru cei din jur. Nu mai știi ce este real și ce e doar imaginea creată de amintirile unei case vechi de două sute de ani.

„- Dacă vrei ca bărbatul pe care-l iubești să fie rege, trebuie să te porți ca o regină. O regină nu permite altora să știe ce simte înlăuntrul ei.

– Poate așa o fi în Lanconia, dar…

– Carpathia! spuse Millie pe un ton care o făcu pe Toby să sară în sus.

– Am înteles, Alteța Voastră. Regina din mine va ieși la iveală.”

Atât Toby, cât și Graydon, se trezesc ca fiind Tabby și Garrett. Conștiința le e cea din lumea reală, dar corpurile sunt ale celor de atunci. Amândoi doresc să-i ajute pe Tabby și Garrett să fie împreună, chiar dacă mama fetei și marea le sunt împotrivă. Vor din tot sufletul să le fie bine celor doi și iubirea lor să fie cea care dăinuie peste timp, nu tristețea, durerea și regretele.

Singura familie a Tabithei mai erau mama sa, cumnatele și copii acestora, deoarecea marea i-a răpit tatăl și frații. Tânăra era singura care mai avea o șansă la o căsătorie bună pentru a-și putea întreține familia. Mama sa ținea cu tot dinadinsul ca ea să se mărite cu un bărbat care să nu-și aibă sufletul dăruit mării, așa că îi găsise deja pe cineva „potrivit”, un personaj neagreat de nimeni de pe insulă. Dar inimii nu-i poți dicta pe cine să iubească, iar fata se îndrăgostise de Garrett, exact genul de bărbat pe care mama ei nu îl dorea prin preajma fiicei sale, deoarece acesta iubea mai mult marea decât o iubea pe Tabby.

Empatici față de povestea lor de dragoste care pare că nu va avea un final fericit, Toby și Graydon le influențează acestora gândurile și atitudinea, preluând asupra lor unele decizii, pentru ca celor doi să le fie bine. Dar odată ce cred că au reușit să facă ceva pentru ei, descoperă că totul s-a sondat cu un eșec și că Tabby s-a măritat cu cel ales de mama ei, murind destul de tânără, înecată în propria sa amărăciune, iar Garrett a fost pierdut pentru totdeauna în iubita sa mare.

„Trase cu ambele mâini de lambriu și, când reuși într-un sfârșit să-l dea la o parte, lacrimile-i curgeau pe obraji, iar sângele îi șiroia pe față. „Aici am murit”, își spuse ea în gând.” 

Eroii noștri nu se dau bătuți și așteaptă cu nerăbdare să pătrundă din nou în lumea celor doi, pentru a-l convinge pe bărbat că el nu este un bun navigator și că ar fi mai bine să rămână pe insulă să-și câștige pâinea, astfel luându-o și pe Tabby de nevastă. Dar nici planul acesta nu le reușește, fata murind la naștere, împreună cu copilul, din cauza doctorului chemat de Garrett, iar acesta din urmă își găsește sfârșitul tot în mare.

Toby nu mai știe ce ar trebui să facă pentru ca cei doi să fie fericiți și să nu mai fie loviți de tragediile acestea. Oricâte soluții ar găsi, niciuna nu pare cea mai bună. Asta până într-o zi. Dacă acest ultim plan va reuși, rămâne să descoperiți voi.

Atunci când Toby și prințul pătrund în bucățica aceea de trecut, putând fi liberi să-și arate dragostea, neconstrânși de nimeni și nimic, cei doi parcă ar vrea să rămână acolo pentru totdeauna și să nu mai revină înapoi. Dar știu amândoi că asta nu este posibil și că prezentul are nevoie de ei. Inconștient, consideră că, dacă reușesc să-i aducă pe Tabby și Garrett împreună, aceștia putând să-și trăiască viața până la adânci bătrâneți, astfel, într-o anumită măsură, ei își vor trăi iubirea prin ei, chiar dacă în trecut. 

Dar, pentru dragostea lor, cine va lupta?

Mai presus de timp este mai mult decât o simplă poveste de dragoste, este o poveste de viață trăită la intensitate maximă de către personajele noastre, o poveste desprinsă parcă din timpuri străvechi. Aceasta ne demonstrează că sufletele pereche există cu adevărat și ne arată că ele se vor (re)găsi, indiferent de obstacolele pe care li le aruncă în față destinul necruțător. Dragostea va avea întotdeauna sorți de izbândă în fața timpului, oricât va trece până ce aceasta își va lăsa amprenta veșnică peste el. 

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

Publicat în Apariţii

Să păşim spre trecut sau să petrecem câteva nopți la Monaco!? De ce nu amândouă?


Încă puțin și ziua de sâmbătă va fi aici! Abia aștept! Poate, dragi cititori, ne găsim pe acolo și o să putem schimba câteva vorbe. Sper că sunteți la fel de entuziasmați ca și mine! Sau poate că nu? :))

Am auzit multe lucruri de bine despre autoarele Lina Moacă și Natașa Alina Culea și despre cărțile lor, atât fragmentele postate de acestea, cât și recenziile complexe ale cititorilor, tentându-mă fără nerușinare. Dar încă nu sunt sigură cu ce carte să încep de la fiecare tânără autoare, așa că, dacă aveți sugestii, nu ezitați să lăsați un comentariu pe acilișea.

pasi-in-trecut-4314-2

Până una, alta, Editura Librex ne tentează și ei, altfel nu se putea! ❤ Ne vedem cu ambele autoare la Gaudeamus, tot pe 19 noiembrie (va fi o zi plină și frumoasă, presimt asta!). Lina ne va vorbi despre al treilea ei roman, Pași în trecut, iar Natașa despre ultimele două cărți ale sale: Lupii trecutului. Sofia și Nopți la Monaco.

Dacă nu reușiți să ajungeți la târg, cartea Linei o puteți comanda de pe site-ul editurii. Primul roman al Natașei îl găsiți aici, cu 10% reducere, iar Nopți la Monaco îl puteți precomanda de aici. De asemenea, primele 1000 de precomenzi vin cu autograful personalizat al autoarei. Librex vă pune la dispoziție și un pachet de autor care conține cele 4 cărți ale Natașei, cu 12% reducere și transport gratuit, iar primele 1000 de precomenzi au parte și ele de un autograf personalizat.

lupii-trecutului-sofia-4296-2-tile.jpg

Mai multe detalii aici.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Secrete şi tratament special în… anotimpul iubirii!?


Mai este puțin și Gaudeamus-ul bate la ușă! Yeeey! Sunteți la fel de nerăbdători? Mi se pare doar mie sau, anul acesta, târgul este mai bogat că oricând în lecturi ale autorilor români contemporani? Un lucru care mă bucură tare mult și sper să fie așa mulți ani de-acum încolo!

Astăzi, vi le aduc în primul rând pe Rodica Mijaiche, Davine M. Vesco și Lexi B. Newman! Dacă la Oana și Corina am citit deja mare parte din cărțile acestora, la aceste trei tinere domnișoare nu am citit prea multe. Am aruncat un ochi prin ceea ce a publicat Rodica pe wattpad și m-a prins tare mult scrierea ei! Iar, la Davine și Lexi, am mai citit din fragmentele pe care acestea le postau pe pagina și grupul lor de facebook. Sper să remediez situația cât mai curând și să citesc tot ce au aceste fete talentate de oferit!

Până atunci, abia aștept să le întâlnesc în persoană la Gaudeamus pe data de 19 noiembrie și să mă bucur de moment! De altfel, puteți găsi cărțile acestora pe site-ul Editurii Librex!

secrete-4283-2-tile

Rodica ne așteaptă să-i cunoaștem minunatele personaje din Secrete și Anotimpul iubirii. Dacă nu ajungeți la târg, stați liniștiți, Librex are o soluție și pentru asta! Primele 1000 de precomenzi ale fiecărei cărți vor veni la pachet cu un autograf personalizat din partea autoarei!

Iar fetele și tratament(ul) lor special vă așteaptă să-l întâlniți pe Jay Davis. Doar atât vă zic! :)) Primele două volume ale seriei se pot precomanda, atât separat (Tratament special – Anna și Tratament special – Îmblânzirea scorpiei), cât și la pachet + transport gratuit. Și aici, ca mai sus, primele 1000 de precomenzi la fiecare carte în parte, dar și la pachet, vine cu un autograf personalizat!

Așa că, ce mai așteptați? Săriți pe ele! ^_^

pachet-tratament-special-vol-i-ii-4311-2

Mai multe detalii chiar aici.

capture-20161017-044417

Publicat în Recenzii

Întoarcerea (Am murit, din fericire #1) de Theo Anghel (recenzie)


intoarcerea-am-murit-din-fericire

Descriere

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

Există viață după moarte? Unii vor spune că da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.

Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

Gândurile mele


Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru șansa de a citi acest volum superb!

logo-qp-2


Mă gândesc la faptul că fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puțin o dată, cum o fi de partea cealaltă, în lumea de Dincolo, la granița dintre bine și rău. Acolo, unde ne sunt puse în balanță toate lucrurile pe care le-am săvârșit pe vremea când încă eram în viață. Fie ele, bune sau rele. Oare suntem conștienți cu adevărat de ceea ce ne va rezerva destinul în acel moment decisiv? Ne acceptăm viitorul loc în care sufletul ni se va „odihni”, fără a ne împotrivi, sau considerăm că încă putem alege, indiferent de ceea ce am făcut în viața anterioară? Oare poate exista cu adevărat o cale de mijloc, să nu trecem nici pragul Raiului, nici pe cel al Iadului, și să primim o a două șansă de a ne întoarce înapoi, chiar cu riscul de a ne pierde propria identitate și pe cei dragi nouă?

„Îmi plăcea să fiu fată și aș fi fost în continuare dacă nu aș fi murit. Acum sunt un recuperator. Unul dintre cei mulți. Mă rog, prin cercurile înalte – la propriu – prin care mă învârt, ni se spune recuperatorum, dar nu m-am prăpădit niciodată după latină. Vă întrebați cum de sunt moartă și totuși vă povestesc despre mine? Dacă tot ne-am așezat comozi, s-o iau cu începutul.”

Ei bine, personajul principal ajunge în acel loc, în ziua care trebuia să reprezinte una dintre cele mai minunate momente din viața oricărei femei. Tânăra Oriana, în vârstă de numai 19 ani, își găsește sfârșitul tragic chiar în ziua nunții sale atunci când, rezemându-se de o balustradă din încăperea bisericii, care cedează între timp, cade ca secerată la pământ. Oare Astrid, una dintre bunele sale prietene, să-i fi citit moartea în cărți și să nu fii avertizat-o de primejdia ce o aștepta sau vederea miresei de către viitorul soț, înainte ca ceremonia să înceapă, i-a adus acel ghinion de care se vorbește încă din vremuri străvechi?

ef401f519de3f657ca5e1084b4b14ac3

Oricare ar fi fost însă motivele Celui de Sus, în urma acestei „treceri”, puștoaica noastră rebelă nu mai este aceeași persoană care era înainte ca acest eveniment să se întâmple. Se trezește brusc în fața unui șir lung de oameni „împietriți”, fără vlagă, din care, la fel cum a pățit și ea, viața s-a scurs rapid, fie că erau conștienți de asta sau nu. La unii, chiar înainte ca ea să înceapă.

„…am aflat că urma să mă întorc în Chaos, așa numea Amadeus tărâmul locuit de cei vii, unde voi începe o viață cu totul nouă. Una în care eu voi fi ultima dintre grijile mele, o viață dedicată recuperării sufletelor.”

Astfel că, neavând încotro, se așează repede după ultimul ins, pentru a termina mai repede și să nu-i ia careva locul, deoarece lumea continua să tot vină, fiind parcă pregătită pentru soarta ce o va avea, odată ce va intra pe una dintre cele trei uși. Stânga era pentru Iad, dreapta pentru Rai, iar cea din mijloc, deși părea la fel de banală ca și celelalte, reprezenta mult mai mult de atât. Era destinată celor cu un har special, celor care mai aveau o șansă de a se întoarce în Chaos (lumea noastră) și să facă ceva pentru salvarea lor.

4dfe43a99440e56e784c947fcb3ced63-tile

” ‘Ce le-o trebui gândacilor ăstora aripi?’ m-am pomenit întrebându-mă.

Abel a pufnit către mine.

– Gândacii au aripi așa cum voi aveți creier. Nu le folosesc la nimic.

Era prost dispus și n-aveam deloc chef de toanele lui. L-am ignorat. M-am trezit de-a binelea și m-am întrebat cât o fi ceasul.

– E nouă, mi-a răspuns Ama, prompt.

Am înclinat capul spre ea, a admirație.

– De ce nu poți fi și tu ca ea? l-am tachinat pe drăcușor.

– Oh, geez! Mă întreb de ce? mi-a întors-o afurisitul, zâmbind sarcastic.”

Odată aflată de partea cealaltă a ușii din mijloc, Oriana îi cunoaște pe Amadeus, unul din reprezentanții Binelui, și pe Malorum, la polul opus. Personajul din urmă nu face decât să se joace cu mintea fetei, zăpăcind-o și deviindu-i gândul de la explicațiile și instructajul prezentate de cel dintâi. Singurele frânturi de cuvinte pe care tânăra reușește să le prindă atestau că ea este un recuperatorum acum, adică un recuperator de suflete, și că va reveni în lumea ei.

De asemenea, nu se va întoarce singură, ci împreună cu doi îngeri: Ama, partea bună de Sus, care o va sfătui și o va atenționa când o va lua pe căi greșite, și Abel, unul din drăcușorii celui de Jos, acesta influențându-i gândurile spre lucruri rele, îndemnând-o, de multe ori, chiar să le pună în aplicare. Cei doi salvatorem o vor îndruma în așa fel încât să aleagă calea cea corectă: lumina sau întunericul. Dar dacă există și o altă variantă, una mult mai de temut care poate aduce sfârșitul și mai aproape, una în care nici binele, nici răul să nu îi guverneze pașii, va pleca pe acest drum sau va lupta pentru un echilibru între părțile implicate?

5b732f276ca1141601fe5c17f46937a8-tile

„Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiții ăștia se cunosc încă de pe când erau în viață și se pare că au multe de împărțit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanți. Dar să nu trag concluzii pripite.”

Găsindu-se aruncată înapoi în București, într-un apartament sărăcăcios, murdar, nearisit și infect, fără mâncare, cu o saltea ruptă și plină de vietăți pe post de pat, îmbrăcată doar în niște zdrențe, neavând alte haine la dispoziție și fără nimeni la care să apeleze pentru ajutor, Oriana este nevoită, pentru prima dată în viața ei, să facă față singură tuturor lucrurilor de care se îngrijeau până în acel moment cei din jur. Orfană de ambii părinți și toată viața răsfățată, fire năzdravană și plină de egoism, aceasta nu se gândea vreodată că va ajunge aici.

Tot ce avea cândva pare acum doar un vis frumos și fantezist, fiind în plină antiteză cu acest coșmar, îngrozitor de real, ce o încearcă în aceste momente de cumpănă. Unde mai pui că, dacă vrea să-și trăiască viața ca recuperator de suflete și să nu dispară subit nici din aceasta, de data asta, pentru totdeauna, îi este interzis să spună cuiva ce este cu adevărat și să ia legătura cu cei pe care-i cunoștea odată.

b11387336dd6fdab46e9c64a4f1c0671

Pe lângă toate astea, Oriana primește și un ceas special care se activează doar atunci când o misiune este pe cale să înceapă. Mai puternică decât un om obișnuit, dar încă o începătoare, aceasta trebuie să se folosească de abilitățile primite și de instinct, pentru a putea salva sufletele celor care sunt pe muchie de cuțit și să aibă grijă ca autoritățile să nu-i descopere adevărata identitate, iar totul să se termine pentru ea, mai repede decât a început. De altfel, ceva nou se naște în sufletul ei, un altruism și o compasiune față de aproapele său, de care nu dispunea înainte, acum simțindu-se oarecum datoare să aibă grijă de toți din jur, nu doar de cei pe care este nevoită să-i salveze.

„…Amadeus […] Mi-a pus mâna pe creștet și mi-a zâmbit pentru prima oară de când îl cunoscusem. N-aș putea să redau senzația de bine pe care am simțit-o când m-a atins. Era armonie, împăcare cu sine și cu ceilalți. Acceptare. Din palma lui se scurgea în trupul meu încordat însăși viața. Viața, așa cum probabil ar fi trebuit să fie dacă n-am fi pervertit-o noi, oamenii, și n-am fi redus-o la starea de simplă existență.”

Bineînțeles că și cei ca Oriana trebuie să-și ducă cumva traiul, având nevoi ca orice om normal. Așa că, datorită vecinei sale, Mati, pe care o ajută să scape pentru ceva vreme de iubitul abuziv, obține un job la barul – restaurant unde lucra și aceasta. Între cele două începe să înflorească o prietenie frumoasă, bazată pe încredere reciprocă și afecțiune, deși la început părea să nu ducă nicăieri această legătură.

În plus, apariția unui nou personaj în viața ei, client fidel al barului, recuperator de suflete și el, îi trezește sentimente contradictorii, uneori dorindu-i prezența în preajma sa și încercând să-i atragă atenția, alteori sperând ca Marc să se țină la distanță de ea, chiar dacă îi simțea lipsa. Din spusele salvatoremilor ei, acesta s-a dat de partea răului, nemaifiind în stare să-și vadă nici propriul înger bun, datorită lucrurilor rele pe care le-a săvârșit.

O lectură care-ți captivează iremediabil atenția, fiind scrisă într-o manieră cât se poate de originală, plină de mister și momente amuzante, datorate atât spiritului sălbatic al Orianei, cât și celor doi îngerași neastâmpărați ce se ciondănesc cu fiecare ocazie, uneori exasperând-o la culme pe tânără. O lectură pe care n-o vei putea lăsa din mână, acțiunea desfășurându-se într-un ritm alert, ce nu-ți oferă șansa de a te plictisi vreo clipă. Lucrurile mici pot conduce spre ceva măreț, atunci când crezi în tine și te dăruiești pentru alții, fără nici o urmă de egoism.

Nota mea: 5/5

nota-5

*Recenzia se regăsește și pe blogul Shattering Words.

capture-20160928-044054

Publicat în Apariţii

Cărți la puterea a patra!


Salutare din nou! ^_^

Astăzi ne auzim cu o altă autoare, de ale cărei cărți sunt realmente îndrăgostită, încă de când am descoperit-o pe platforma Wattpad! Este vorba despre Corina Cîndea! Sunt atât de încântată că, în sfârşit, o voi cunoaşte şi că o voi strânge în brațe, încât număr zilele până atunci. Am nişte amenințări mai vechi de pus în aplicare (ştie ea despre ce vorbesc), dar cred mi se vor şterge cu totul din minte, atunci când ne vom afla față-n față. De altfel, de-abia aştept ca Maddox şi Jay să le țină de urât bărbaților din neamul Morgan, în biblioteca mea, în momentele când fetele sunt atente la meci! :))

Tot pe 19 noiembrie, de data asta la ora 12:00, la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Librex, autoarea ne aşteaptă să ne bucurăm împreună cu ea de lansarea volumelor Micuţa balerină & Măști și secrete.

Deja ştiti că mă voi perinda şi eu pe acolo. Cel mai probabil, cam toată ziua de sâmbătă! :)) Dar nu e vina mea, este a Editurii Librex care ne tentează fără ruşine cu autoarele şi cărțile pe care le iubim! ❤

Dacă nu reuşiți să ajungeți, Librex are deja pregătite nişte surprize pentru voi, încă de pe-acum! Primele 1000 de precomenzi, atât ale Micuței balerine, cât şi ale cărții Măşti şi secrete, vor ajunge în mâinile voastre cu un autograf personalizat de la autoare. Dar asta nu e tot! Aceştia oferă un pachet format din cele două volume ale seriei Triplu H + un semn de carte adorabil. De asemenea, dispunem şi de un pachet de autor format din cele 4 cărți ale Corinei cu autograf personalizat. La ambele pachete avem 10% reducere + transport gratuit.

V-am tentat şi pe voi, nu-i aşa? 😀

15032780_10209894219225487_8550345804830478792_n.jpg

Pentru mai multe detalii, intraţi pe pagina de facebook dedicată evenimentului.

Interviul luat autoarei – aici.

Puteți citi primele 11 capitole la Triplu H, vol. 1 – aici.

Primele 15 capitole la Triplu H, vol. 2aici.

Primele 10 capitole la Măști și secreteaici.

Primele 10 capitole la Micuţa balerinăaici.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Ultimul viking te va găsi nemuritor…dincolo de timp!


Bună, dragilor! Nu ne-am mai citit de mult. Știu că nu prea am mai postat mare lucru în ultima vreme, și nu cred că se va remedia situația prea curând. Deși am deja niște idei pe care să le pun în aplicare, timpul nu-mi permite și, atunci când am puțin liber, aleg să-l petrec altcumva decât să scriu pe aici. Chiar îmi pare rău! Am cam neglijat blogul și nu-mi place când se întâmplă asta.

Dar să nu dăm voie tristeții să ne acapareze! Așa cum zice și titlul postării, cam indirect ce-i drept, ne vom bucura de cel de-al treilea volum al seriei Nemuritor de Oana G. Arion. Nu știu de voi, dar eu una abia aștept să continui povestea de unde am rămas și să mă pierd (din nou) în aventura pricinuită de personajele noastre ilegal de sexy!

Citește în continuare „Ultimul viking te va găsi nemuritor…dincolo de timp!”

Publicat în Apariţii

Programul evenimentelor Editurii Herg Benet la Gaudeamus, ediția 2016!


10372516_1032905206739129_7227419923062691711_n

Editura Herg Benet va participa în perioada 16-20 noiembrie 2016 la Târgul de carte Gaudeamus București, Pavilion Central RomExpo (Bulevardul Mărăști 65-67).

Programul evenimentelor (care se vor desfășura la standul propriu – nr. 221, nivel 4.50) este următorul:

Sâmbătă, 19 noiembrie:

 

– ora 13.00 – Lansarea romanului „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” de Cristina Nemerovschi
– ora 14.00 – Lansarea romanului „Jurnalul primei mele morți” de Ioana Duda
– ora 15.00 – Lansarea romanului „Tentații” de Corina Ozon
– ora 16.00 – Lansarea volumului „Poezii pentru văduve” de Marcica Belearta
– ora 16.30 – Lansarea romanului „Antidotul” de Cristina Boncea
– ora 17.00 – Lansarea romanului „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu
– ora 18.00 – Lansarea volumului de proză „Sfîrșitul nopții” de Petronela Rotar

Duminică, 20 noiembrie:

 

– ora 12.30 – Prezentarea romanului „Noumenoir” de Flavius Ardelean
– ora 13.00 – Lansarea romanului „Fata de la nord de ziuă” de Alexandru Voicescu
– ora 13.30 – Lansarea volumului de proză „Pădurea lui Joaquin Phoenix” de Celestin Cheran
– ora 14.00 – Lansarea ediției a doua a volumului „Camere de hotel” de Anda Docea
Sursa aici!
capture-20161017-044417
Publicat în Apariţii

Gaudeamus: Editura Quantum Publishers


Quantum Publishers Logo.png

Nu rata evenimentele Editurii Quantum Publishers care vor avea loc la standul de la nivelul 7.70!

Vei întâlni autorii cărților care te-au făcut să dai pagină după pagină plin de nerăbdare, vei putea sta de vorbă cu ei și vei obține autografe.

Sâmbătă: 19 noiembrie 2016

Ora 14, lansare Eu împotriva mea, autor Daniel Botea
Invitată: Drăgan Milica (Literatura pe tocuri)

Ora 15, lansare Felinare Stinse, de Cristina Oțel
Invitată: Simona Stoica

Ora 16, lansare I. R. En., autor Sandra Coroian
Invitată: Theo Anghel

Duminică 20 noiembrie 2016

Ora 13:30, lansare Seria Orașul Îngerilor, volumele 1, Îngerul întunecat și 2, Valentina, autor Mihaela Strenc
Invitați : Simona Stoica, Raluca Andreea Chiper

Ora 14:30: lansare Între pământ și apă, autor Raluca Andreea Chiper
Invitați: Mihaela Strenc, Theo Anghel

Ora 16: lansare seria Am murit, din fericire, volumele 1 – Întoarcerea, 2 – Chaos, 3 – Dincolo și 4 – Purgatorio (la standul Radio București, inelul 1), autor Theo Anghel
Invitați: Simona Stoica, Andreea Pandelea, Cristina Toma

Sursa aici.

capture-20161017-044417