Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #8 | ianuarie 2019


Aveam în plan să citesc mai mult luna aceasta, sperând că poate reușeam performanța de anul trecut, dar nu am avut starea necesară. Am avut parte de două lecturi ce m-au „terminat” emoțional și nu m-am putut concentra pe altceva în unele zile.

20190119_161111

5/5

Recenzie.

„- Pentru că știi, tati, când ești atât de sus, treci de nori și e ca și cum ai fi într-un avion, și poți vedea navele spațiale și soarele și toate stelele…”

Prima carte care mi-a făcut asta a fost al nostru este cerul de Luke Allnutt. O poveste sfâșietoare care m-a făcut să plâng. Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit-o. Te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

img-20190110-wa0003

4/5

Recenzie.

„- OK, zise Shane. Asta… asta n-ar fi trebuit să se-ntâmple.
– Probabil că nu, acceptă ea. Dar plec peste două zile. Ar fi fost o prostie dacă nu te-aș fi sărutat măcar o dată.”

Am căutat ca următoarea lectură să fie total opusă celei de dinainte, așa că am început o serie fantasy pe care voiam să o citesc de mult timp. Vampirii din Morganville de Rachel Caine. Până acum am citit doar primele două volume – Casa de sticlă și Balul fetelor moarte. Ambele mi-au plăcut la fel de mult și sper să continui în februarie cu alte două volume din serie, pentru a urmări peripețiile celor patru adolescenți: Claire, Eve, Shane și Michael. O serie fantasy adolescentină cu un început promițător. Povestea te prinde imediat și devii dependent de fiecare pagină pe care o dai într-un ritm amețitor, din dorința de a descoperi cât mai multe despre vampirii din Morganville și despre istoria străveche țesută în jurul lor.

20190125_143248

3/5

Recenzie.

Nedorind să las provocările deoparte și în acest început de an, m-am înscris cu mare entuziasm la un maraton pentru tot anul 2019. Astfel că mi-am ales pentru ianuarie o carte cu titlul format din două cuvinte și cu mai puțin de 300 de pagini, așa cum ni se cerea. Această carte s-a nimerit să fie Îngerul întunecat de Mihaela Strenc, care deschide seria Orașul îngerilor.

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.”

Povestea a decurs destul de okay, cel puțin până la partea a doua a cărții unde m-am simțit băgată în ceață. Stilul autoarei este ușor de digerat, iar cartea se citește repede. Mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe din lumea Veghetorilor, însă poate următorul volum va fi mai bine ancorat în subiect.

Ana este o Veghetoare și are grijă ca zona ei să fie apărată de creaturile întunericului. Mă așteptam să o văd într-o manifestare de genul, ca să aflăm cum își desfășoară activitatea, dar nu s-a întâmplat așa. Încă tânjind după fostul iubit, tânăra iese să petreacă cu fetele și se trezește prinsă în mrejele lui Alex, atracția dintre cei doi atingând cote maxime. Pe zi ce trece, Ana simte ceva ciudat și întunecat venind dinspre bărbat, iar cheful de viață începe să se evapore, lăsând-o extenuată și cu gânduri negre. Atunci când este lovită din toate părțile, ușile se deschid și se închid singure, iar Alex îi spune că i se pare și că ar trebui să se odihnească, crede că e pe cale să înnebunească. Însă știe că e ceva necurat la mijloc și că iubitul ei îi ascunde lucruri. E hotărâtă să descopere adevărul, chiar de acesta o va face să renunțe la Alex.

49748532_1539594879477304_4404239042196013056_n.jpg

În continuare, pentru o altă provocare, datorată aceluiași grup în care m-am înscris și la cea anterioară, am avut de ales maxim 3 cerințe din 10, iar apoi, după ce ni se dezvăluiau titlurile din spatele lor, trebuia să citesc cel puțin unul din alegerile făcute de mine:

6. Foc și Basm – Aleasa Dragonului – Naomi Novik
7. Dragostea nu iubește ura – Nu veți avea ura mea – Antoine Leiris
8. Vise din spini – Trandafirii din Mexic – Pam Minox Ryan

Am citit, după cum se observă și din poza de mai sus, titlul corespunzător cifrei 7.

„Cu o rafală de mitralieră, ei ne-au stricat puzzle-ul. Și atunci când îl vom reface piesă cu piesă, nu va mai fi același. Cineva o să lipsească din imagine, vom mai fi doar noi doi, dar vom umple tot locul. Ea va fi cu noi, acolo, invizibilă. Prezența ei ni se va ghici în ochi, flacăra ei va arde în bucuria noastră, lacrimile ei ne vor curge prin vene.

Nu ne vom întoarce niciodată la viața noastră dinainte. Însă nu ne vom construi o viață împotriva lor. Vom merge mai departe într-o viață a noastră.”

Cartea este scrisă sub formă de jurnal și începe cu ziua în care soția lui Antoine a căzut victimă atentatului de la Paris. Bărbatul povestește despre zilele ce i-au urmat, despre cât de greu i-a fost să-i spună fiului său că mama lui nu se mai întoarce acasă și despre compasiunea oamenilor din jur care își ofereau ajutorul pentru orice ar fi avut nevoie.

Lectura decurge ușor și nici nu-ți dai seama când ai ajuns la final. Nu am putut oferi o notă poveștii, deoarece autorul nu a reușit să mă facă să fiu acolo cu ei și să empatizez mai mult cu drama ce i-a lovit.

Aceasta este povestea lui Antoine și a familiei sale. Ei suferă cel mai mult de pe urma acestui eveniment nefast pe care nu îl dorești nimănui și ei sunt singurii care au puterea de a-și trăi viața mai departe, cu amintirea femeii ce le-a umplut cândva zilele.

28168194_10160166784680464_2513774018692946008_n

4/5

Pentru o altă provocare, de data asta pe alt grup, am avut de ales o ușă din multe altele. Alegerea mea a fost Mushroom Kingdom, care mi-a dezvăluit două titluri (Aleea cu licurici sau Se numea Sarah), dintre care trebuia să citesc măcar unul. Am mers pe licurici.

Recenzie.

„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici! […] Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună, vedeau locurile unde vor ajunge cândva.”

Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva.

jocurile-foamei-3141-400x400.jpg

4/5

„Îl numesc prietenul meu, dar, în ultimul an, cuvântul a început să pară prea banal faţă de ceea ce înseamnă Gale, cu adevărat, pentru mine. Săgeţi de dor îmi îndurerează pieptul. Măcar dacă ar fi aici, cu mine! Însă fireşte că nu-mi doresc asta. Nu vreau să fie în arena unde ar muri peste câteva zile… Numai că… numai că îi simt lipsa. Şi detest să fiu atât de singură. Oare lui îi e dor de mine? Trebuie să-i fie.”

O altă lectură a lui ianuarie a fost primul volum din trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins, o trilogie care aștepta de mult timp (foarte mult timp!) să o încep. Văzusem deja filmele care mi-au plăcut și era cazul să ofer o șansă și cărților, așa că iată-mă.

Deși cunoșteam o parte din evenimente, povestea a fost totuși interesant de urmărit și m-am bucurat de fiecare moment al ei, mai mult sau mai puțin. M-am atașat de micuța Rue, una dintre jucătoare, și mi-a părut rău pentru că n-a avut parte de un alt final. În schimb, personajul lui Katniss Everdeen m-a enervat la fel de mult la unele faze, așa cum a făcut-o și pe ecran. Stilul autoarei este ușor de parcurs, cartea fiind povestită la persoana I (din perspectiva lui Kat), însă pe alocuri, mi s-a părut cam copilăros. Dacă i-aș fi acordat atenție mai acum ceva ani, sigur aș fi avut o cu totul altă părere. Sau poate că nu. :))

20190131_154841

3.5/5

“Dintotdeauna, întinderea uriașă de apă îi adusese liniște și mângâiere. O făcea să se simtă mică, de parcă n-ar fi fost decât un punct de energie în infinitul Universului, iar acest gând îi aducea, cumva, pace. Cu toate că apa fusese cea care provocase o tragedie în viața ei, nici măcar o dată nu se gândise să urască marea.”

Nu se putea să nu închei luna fără puțină magie și un strop de iubire supranaturală predestinată încă de la începutul lumii. Voiam de ceva vreme să o descopăr pe Laura Nureldin și ale sale povești, așa că o prietenă mi-a făcut plăcerea de a îmi împrumuta această lectură.

Așa cum veți afla și din descrierea cărții, Lisa, personajul principal, își primește moștenirea la împlinirea celor 16 ani, o moștenire care-i va dezvălui trecutul familiei sale și care-i va da viața peste cap. Demonul Yadiel o va ajuta să învețe ce poate să facă și cine este ea, pentru a putea face față Răului ce o pândește de peste tot.

Mi-ar fi plăcut ceva mai multe pagini, poate chiar și oleacă de mai mult întuneric în jurul poveștii, pentru a amplifica misterul din trecutul vrăjitoarelor și pentru a pune Răul și într-o postură victorioasă în anumite momente. Mi s-a părut că acesta pierdea de fiecare dată când se arunca în luptă cu Lisa. Nu țin cu el, să nu mă înțelegeți greșit, dar nici nu mi s-a părut corect să fie mereu în pierdere.


Ce lecturi ați citit voi luna asta? 🙂

small-3114-5b9951ea49c08

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.