Salutare, dragi cititori! Scuzați-mi absența din ultima vreme. Pe măsură ce anii trec, descopăr că în perioada iulie – septembrie nu sunt atât de productivă în ale blogărit-ului, oricât de mult mi-aș dori. Se poate observa că a cam bătut vântul pe aici în ultimele câteva luni, deja trecute. Nici cu lectura nu am stat prea bine. Abia dacă am zece cărți citite în astea trei luni. În schimb, mi-am luat tot ce aveam nevoie pentru desen și pictat și cu asta mi-am ocupat mai mult timpul. Voi cum stați? Ce ați mai citit? De ce alte activități v-ați bucurat în perioada asta?
Astăzi am pentru voi, după mai bine de un an de zile de la ultimul articol de genul, un nou interviu din categoria autorilor români. Sper că vă era dor de unul, pentru că eu una, abia așteptam! ❤
Autoarea Raluca Butnariu a debutat în anul 2016 cu romanele sale historical romance la Editura Celestium (Privilegii, Deziluzii și Regăsire), în anul următor fiind publicat un alt historical romance – Umbra nopții. Tot în 2017, editura s-a desființat, iar Raluca a devenit autor la Librex Publishing, unde și-a (re)publicat primele romane cu hăinuțe noi. Până în prezent, la aceeași editură, autoarea a mai publicat și alte cărți, schimbând chiar și genul, printre care: Când dragostea ucide, Văpaia Soarelui, Fără regrete și Trandafirul scoțian (historical romance), Crepuscul și trilogia Născuți sub zodia tăcerii (fantasy).
Dede (Andreea): Bună, Raluca! Îți mulțumesc mult și mă bucur că ai acceptat invitația de a răspunde întrebărilor mele. Am urmărit cu interes interviurile care ți-au fost luate prin blogosferă și m-am tot gândit cu ce aș putea să te mai surprind. Ceva ce nu a fost spus încă. Sper că am reușit într-o anumită măsură cu întrebările care te așteaptă. 🙂
Raluca: Bine te-am regăsit, Andreea, și-ți mulțumesc pentru invitație. Haide să vedem dacă ai reușit să mă surprinzi. 🙂
Dede: Ai descoperit lucruri noi despre tine, de când cu această situație pandemică? Dacă da, care sunt acelea?
Raluca: N-aș putea spune că am descoperit lucruri noi. Mai mult mi s-au confirmat unele bănuieli pe care le aveam despre mine, una dintre ele fiind aceea că mă pot detașa complet de tot ceea ce mă înconjoară, dacă sunt prinsă de subiectul unei cărți. În luna martie am avut un concediu de trei săptămâni, planificat pe alte meleaguri, pe care l-am amânat… dar n-am stat cu mâinile în sân. Nici pomeneală. În aceste săptămâni am scris aproape două treimi din acțiunea ultimului meu historical, Trandafirul scoțian.
Se pare că inspirația mea nu a fost afectată în niciun fel de criza globală… și mai multe nu vă zic! 🙂
Dincolo de toate sunt o fire calmă, am o minte echilibrată și nu trăiesc cu temeri. Sunt farmacist de profesie și, în plină pandemie, mi-am făcut datoria, așa cum am jurat când mi-am terminat studiile: m-am dus la muncă, cu încredere și optimism, și am încercat să insuflu aceste stări și oamenilor cu care am intrat în contact.
Dede: Povestește-ne despre un moment care ți-a stârnit râsul într-atât de tare, încât nu te mai puteai opri.
Raluca: Dacă te referi la procesul creației, atunci s-a întâmplat în Dulcele sărut al morții, primul volum, când l-am trimis pe Marcus, de fapt, doamna inimii lui l-a trimis să-i cumpere niște chestii pentru situații de criză. Cei care au citit trilogia știu precis la care pasaj mă refer. Un vampir complet depășit de situație, chiorându-se la niște rafturi interminabile, pline cu produse de fetițe. Am râs cu sughițuri în timp ce brodeam decorul și hălăduiam prin mintea vampirului complet confuz, care-și punea niște întrebări simple, existențiale, și încerca să pătrundă misterul etern al femeii.
În viața reală am avut parte de mai multe întâmplări în care am râs până la sufocare. Absurdul poate îmbrăca forme variate și, cum simțul umorului și al ironiei îmi sunt extrem de dezvoltate, iar imaginația îmi este înfiorător de prolifică, poți să îți dai seama cam ce pot să scot pe gură, făcând haz de necaz. De fapt, unul dintre motto-urile mele este: nu speranța moare ultima, ci umorul! În clipa în care un om nu mai are puterea de a râde, atunci sufletul lui este bătrân și trage să moară.
Dede: Ți-ai dorit dintotdeauna să ajungi să dai viață unor povești sau s-a întâmplat pur și simplu fără să vrei?
Raluca: Știu că sună ciudat, dar m-am pomenit pur și simplu în fața tastaturii, în timp ce mintea-mi era cuprinsă de o febră fără nume. Nu făcusem niciun curs de scriere creativă, habar n-aveam unde anume avea să mă ducă povestea din Privilegii, nici cum o să se termine, însă nevoia era acolo, fierbinte și de neoprit. Cuvintele se revărsau din suflet, din minte, din vârful degetelor. Personajele se ridicau din neant, dialogurile curgeau de la sine, decorul mă fascina. Eram fascinată de epoca respectivă și, prin intermediul scrisului, am ajuns să respir acolo.
Dede: Ai un moment al zilei pe care-l dedici mai mult scrisului? Încerci să scrii în fiecare zi sau doar atunci când simți nevoia și nu te forțezi, doar ca să fie ceva scris?
Raluca: Și asta o să sune ciudat, dar nu am un moment anume al zilei în care mă simt mai inspirată și nici nu am blocaje în scris. Scriu când și dacă am chef. Și am chef aproape în permanență. Câteodată mă așez în fața tastaturii fără nicio idee în cap și îmi arunc un ochi peste ultimele trei-patru pagini, ca să mai corectez din greșelile de viteză, și mă pomenesc scriind mai departe.
De regulă, când lucrez la o carte, rar trec trei zile legate în care să nu scriu nimic. Dar asta nu înseamnă că lenevesc. În perioada asta de pauză fac muncă de cercetare și culeg date, le sortez, jonglez cu ele. Și îmi vin alte idei. 😉
Dede: Care parte a creației te sperie cel mai tare: povestea pe care urmează să o scrii, documentarea sau verificarea și editarea de după?
Raluca: Niciuna. Nu știu cum să definesc exact ce anume mă împinge să scriu, pentru că nu este doar pasiune și febră, ci și un fel de auto-terapie. Mă liniștește, mă umple de energie, de entuziasm și mă face fericită. Mă provoacă să scot o altă lume la iveală, pe care o creez după… chipul și asemănarea mea, cred. Îmi face plăcere să mă documentez, pentru că mereu descopăr lucruri noi și interesante despre una, despre alta. Partea de editare revine exclusiv editorului.
Dede: Cam cât de critică ești față de ceea ce așterni pe hârtie (bați la calculator)? Dacă, de exemplu, o scenă nu iese așa cum îți dorești sau un personaj îți dă bătăi de cap, de câte ori e nevoie să revii asupra lor?
Raluca: Sunt o perfecționistă și asta spune totul despre mine. Există o singură circumstanță în care revin asupra unui pasaj sau a unui personaj: corelarea informațiilor / trăsăturilor de caracter cu ceea ce se întâmplă de-a lungul firului nartiv. De exemplu, lui Marcus din trilogia Tărâmul Tăcerii i-am conferit la început 2000 de ani, ca apoi să descopăr anumite mituri, a căror vechime m-au forțat să-i mai pun câteva mii de ani în spate. Cu toate că am un stil de a scrie destul de haotic, fiindcă niciodată nu am un plan al cărții de la început până la sfârșit, mă străduiesc să nu las niciun fir în aer și să le leg pe toate până la final.
Dede: Atunci când vine vorba despre imagine, în cazul de față, coperțile cărților tale, te implici în crearea lor sau aștepți să fii surprinsă de cei care se ocupă de acest aspect al poveștii? Sau amândouă?
Raluca: În principiu, știu cum vreau să arate coperta următorului roman, câteodată chiar înainte de a-l scrie. Întotdeauna mă sfătuiesc cu editorul meu, Ionuț Radu, și căutăm împreună. Uneori îl surprind eu pe el, alteori mă surprinde el pe mine. La trilogia cu vampiri am schimbat imaginea primelor două volume fiindcă vechile prezentări nu se potriveau cu cele ale ultimei părți, Dulcele sărut al morții.
Dede: Dacă ai putea să trăiești într-unul din romanele tale historical romance, pe care l-ai alege și de ce? Dar din cele fantasy?
Raluca: Dintre romanele historical, aș alege Trandafirul scoțian, poate și pentru că povestea Rosalindei de Roseberry și a lui Braxthon de Kensinghton încă mai continuă să vibreze în adâncul meu. Mi-a făcut o deosebită plăcere să gestionez înfruntarea temperamentală dintre cei doi, să mă minunez de individualitatea și cutezanța lor, de mintea fiecăruia, de replicile necruțătoare, care fac deliciul dialogului dintre ei.
Dintre poveștile fantasy, categoric aș alege Tărâmul Tăcerii și m-aș reîncarna, dacă pot să mă exprim așa, într-unul dintre vampirii bătrâni ai Refugiului. Îți închipui cum ar fi să parcurgi secole de istorie, să fii martorul unor evenimente cruciale în destinul omenirii, să știi că ți se oferă o eternitate pentru citit? MI-NU-NAT!
Dede: Ai vreun personaj (sau cuplu) lângă care ai dori să-ți bei cafeaua de dimineață? Ați discuta despre ceva anume, v-ați tachina puțin (mai mult) sau doar v-ați bucura unul de prezența celuilalt, privind la grădina minunată oferită de fereastră deschisă sau, de ce nu, la cascada din mijlocul pădurii?
Raluca: Oh, da! Mi-aș bea cafeaua de dimineață, alternativ, cu Marcus, Guido, Sofia, Mal, Kay și Shawn. Cei care au citit trilogia ar înțelege de ce. În mod sigur ne-am tachina, dar, cel mai probabil, i-aș asculta fascinată povestind despre experiențele lor și despre evenimentele la care au asistat de-a lungul timpului. M-ar interesa teribil să știu adevărul despre istoria omenirii din ultimele două-trei milenii.
Dede: În care dintre personajele tale te regăsești cel mai mult? Care e mai aproape de sufletul tău?
Raluca: Sunt un amestec format din toate personajele mele principale feminine, cele care există deja și cele care urmează să fie, însă cea care mă definește cel mai bine este, cred, Leah din Crepuscul.
Dede: Pentru viitor, plănuiești să mai abordezi genul fantasy? Poate să mai scrii o serie sau doar romane de sine stătătoare?
Raluca: Oh, da, categoric! Am în vedere o serie fantasy, de cel puțin cinci cărți, care se va intitula Fiicele Stelei. Va fi un proiect extrem de complex, care-mi va răpi extrem de mult timp în ceea ce privește partea de cercetare. Intenționez să adaug și câteva spin-off-uri trilogiei cu vampiri și să o continui cu o altă trilogie, care se va numi Cronicile lui Tristan. Deci am destul material cu care să-mi umplu următorii zece ani de carieră scriitoricească.
Dede: Care este autorul preferat pe partea de historical romance? Ultima lectură citită care a ajuns rapid printre preferatele tale?
Raluca: Autoarea mea preferată rămâne Jane Austen, de departe. Îmi place mult și cum scrie Amanda Quick, Julie Garwood și Judith Mc`Naught.
Ultima carte care s-a lipit de sufletul meu este de fapt o serie fantasy, scrisă de Nora Roberts, pe care am citit-o în germană și nu știu dacă s-a tradus în română. Cuprinde trei volume, versiunea în limba engleză este: Stars of Fortune, Bay of Sighs și Island of Glass.
Dede: Ai dori să împărtășești ceva cititorilor care ne urmăresc?
Raluca: În primul rând, un mare MULȚUMESC și o îmbrățișare din străfundurile inimii, dragi cititori de pretutindeni, pentru că ne dăruiți nouă, făuritorilor de povești, cel mai neprețuit lucru din acest univers: timpul vostru!
În al doilea rând: trăiți fără temeri! Trăiți cu bucurie, cu iubire, cu bunătate, cu seninătate și cu înțelegere. Alegeți în fiecare zi să fiți fericiți. Acordați-vă în fiecare zi cinci minute, în care să fiți doar cu voi. Ascultați-vă inima, întrebați-vă ce anume v-ar produce bucurie, ce v-ar face să zâmbiți. Și faceți acel lucru.
Și nu în ultimul rând: citiți și citiți orice. Cunoașterea este ceva ce nimeni nu vă poate lua, vă conferă putere și este singura voastră bogăție reală.
Andreea, te felicit pentru originalitatea întrebărilor, care chiar că m-a luat prin surprindere în cel mai plăcut mod. Îți mulțumesc călduros pentru acest interviu inedit.
Vă cuprind cu dragoste pe toți,
a voastră mereu și necondiționat,
Raluca Butnariu.
Cărțile autoarei le găsiți pe Librex, chiar aici, iar pe ea o puteți găsi pe pagina de autor.
Pozele cu Raluca sunt preluate de pe pagina ei, iar celelalte îmi aparțin.
Praf de stele 
Încă nu am citit nimic de la această autoare, dar am în plan două cărți: Refugiul și Deziluzii. Sper să citesc măcar una dintre ele până la sfârșitul anului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți doresc lectură plăcută și sper să-ți placă! ❤
ApreciazăApreciază