Publicat în Tag-uri şi lepşe

Nemuritor Book Tag


v zxv.jpg

Bună, dragilor! Iată că vin cu primul meu tag pe care abia așteptam să-l împărtășesc cu voi. Mă tot gândeam de ceva vreme la el și zilele astea am reușit să mă „joc” puțin, iar acesta e rezultatul final. Sper să vă placă cel puțin la fel de mult! Am încercat să mă leg de fiecare volum în parte și, cred eu, că am reușit destul de bine să mă asociez cu povestea din spatele lor.

Dacă sunt și alți doritori pe lângă cei pe care-i voi nominaliza la finalul articolului, îi poftesc să preia leapșa, cu condiția de a nu uita să anunțe de unde au luat-o. De asemenea, puteți posta și în secțiunea de comentarii răspunsurile voastre, dacă nu aveți un blog. Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul!

Ultimul viking:
Te afli în cafeneaua preferată, iar în fața ta stă una dintre figurile feminine memorabile întâlnite de-a lungul lecturilor ce ți-au bucurat sufletul. Cu cine împarți cafeaua?

Cu Victoria Grey. Fiind o mare consumatoare de cafea, i-aș ceda ei și cana mea. Bineînțeles că aș percepe un schimb. Jumătate din dulcele ei trebuie să ajungă în stomacul meu. De altfel, aș asculta-o cu drag povestind despre aventurile fascinante și periculoase prin care a trecut de când a ales să rămână în orașul natal. Nu scapă ea cu una, cu două.

***

Te voi găsi:
Ai mare nevoie de un ghid turistic. Ești singură într-un oraș cunoscut ca și „capitala gastronomiei”, din Franța, iar orientarea ta în spațiu e plecată în vacanță. Pe cine alegi să-ți îndrume pașii?

William Stattford din Labirintul rozelor de Titania Hardie. Fotograf și deținătorul unei motociclete, tânărul bărbat a văzut numeroase locuri pe care le-a imortalizat apoi în pozele sale. Cu siguranță s-ar aventura să mă adune de prin cine știe ce loc în care m-am pierdut și să-mi arate tot ce are mai frumos de oferit zona.

***

Dincolo de timp:
Ai șansa de a-ți readuce la viață unul dintre cele mai dragi personaje. De la surse nu prea sigure, se zvonește că există un elixir magic care poate trezi până și un vampir din „morți”, așa că te încumeți să-l găsești orice ar fi. Cine e norocosul sau norocoasa?

Marius Stephano. Preferatul meu cel mai preferat. Un bărbat șarmant, protector și pasional, un brunet posesor a doi ochi verzi minunați, care a demonstrat de nenumărate ori că merită să fie aici. A iubit-o mult pe Alina și a trezit-o din amorțeala rece ce o cuprinsese, readucându-i sclipirea din ochi și din zâmbet. S-a lăsat pe el la urmă, pentru ca sufletul său să poată trăi în pace, iubire și speranță, departe de nuanțele de gri.

***

Prin cenușă de visuri:
Dacă ai rămâne blocat într-un alt timp pentru totdeauna, unde ai dori să poposești și cu cine?

Aș vrea să ajung cu vreo 200 și ceva de ani în urmă, pe Insula Paradisului din Pirații Lindei Lael Miller și să iau parte la aventurile legendarului Duncan Rourke, alături de Pheobe Turlow. Aș vrea să urc pentru prima dată pe o corabie și să mă lupt cu pirații, să urmăresc îndeaproape cum protagoniștii se îndrăgostesc și să asist amuzată la ciorovăielile lor zilnice.

***

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești:
Pui capul pe pernă și adormi. Începi să visezi. Lilith te ține prizonieră într-o lume necunoscută ție. Nu există nici o cale de scăpare, în afară de a adormi la loc și de a visa iar. Însă nu poți. Cafeaua pe care ea ți-o oferă zi de zi te ține treaz/ă și îți creează dependență. După ceva vreme, simți că ceva te îmbie în sfârșit la somn. Oare cine încearcă să te salveze de visul ce te-a prins în plasă?

Georgina Kincaid a lui Richelle Mead. Ea s-ar încumeta să mă salveze, strecurându-se în visul meu și încercând să mă aducă înapoi cu picioarele pe pământ.

***

Bonus: Doar pentru cei care au citit seria fantasy a Oanei Arion! Cici, ai putea răspunde chiar și tu! La întreg tag-ul sau la oricare dintre întrebări. :))

Nemuritor:
Care este nemuritorul tău preferat?

Vampirul Arrio Raul. Încă din primele clipe, acest misterios, sexy și sarcastic personaj mi-a intrat în suflet și nici că a mai ieșit de acolo. Mi-a demonstrat că și o inimă ca a lui poate să se încălzească atunci când apare sufletul potrivit. Și că, sub aparenta răceală și calmul mușcător, poate exista o atitudine protectoare, blândă și plină de iubire.


Le nominalizez pe Andreea Pandelea, pe Oana de la Crâmpeie de suflet și pe Maco de la Lectură pentru suflet.

untitled1

Reclame

7 gânduri despre „Nemuritor Book Tag

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.