Pentru că eu sunt, pentru că tu ești (Nemuritor #5) de Oana G. Arion (recenzie)

Descriere

Pentru că eu sunt, pentru că tu eşti e seria Nemuritor la superlativ. E tandră şi nemiloasă, dulce şi intensă, poetică şi epică. Te lasă fără cuvinte, cu sufletul plin de recunoştinţă de a o fi cunoscut pe autoare şi cărţile ei minunate. (Andreea Băluţeanu – Diva Hair)

Felicitări, Oana, pentru această evoluţie extraordinară şi pentru că ne-ai permis să însoţim personajele – prietenele noastre – în această călătorie uluitoare, cu final epic. (Antoaneta Smaranda – Drumul vieţii)

Iubire. Speranţă. Argint. Îmbinând aceste cuvinte, Oana a creat o serie nemuritoare, veşnică în inimile cititorilor. (Daniela Oţet)

Originală, palpitantă şi amuzantă, seria Nemuritor crează dependenţă de la prima pagină citită. Fanii genului urban fantasy vor savura cu certitudine amestecul reuşit de aventuri, legende, poveşti pasionale de iubire. (Claudia Beian – Îndrăzneşte mai mult)

Frânturi de istorie învăluite în legendă şi mit, pudrate cu fantezie şi unite de imaginaţia Oanei Arion. Un adevărat deliciu asezonat cu mister şi bătăi accelerate de inimă. (Diana Macovei – BookNation)

O serie care o aşază pe O. G. Arion nu doar în rândul celor mai promiţători scriitori români din noua generaţie, dar şi la loc de cinste în inimile cititorilor pe care i-a cucerit. (Ana Băşică – A drop of inspiration)

Gândurile mele

Ca să fiu sinceră, sunt puțin în cumpănă, deoarece sunt prinsă între volumul patru (Prin cenușă de visuri) și acest final colosal ce încheie o serie absolut minunată. Ambele părți mi-au plăcut extrem de mult, iar evenimentele ce au avut loc de-a lungul celor două cărți apasă greu pe umerii mei. Autoarea mi-a oferit niște situații inimaginabile, la care nu pot să nu mă gândesc ori de câte ori ceva îmi va aduce aminte de serie. Nici să vreau, nu aș putea alege între ele, fiindcă ambele volume au fost la înălțime, ca de altfel, întreaga serie! Un urban fantasy absolut de neratat!

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești atinge cote alarmante într-ale suspansului și misterului, iar roșcata noastră pare să nu mai dețină controlul asupra propriei vieți și asupra lucrurilor ce iau amploare în jurul ei. Pierde rapid legătura cu realitatea și sufletul său se găsește în situația neplăcută de a cutreiera o lume goală, limitată de zile care se repetă la nesfârșit. Ne luăm rămas bun, ne aruncăm parcă într-o „altă” viață și încercăm să-i supraviețuim, chiar dacă toate ne sunt împotrivă. Dar, cel mai important, facem asta împreună! N-o lăsăm pe Victoria singură, ci suntem acolo pentru ea (îi suflăm direct în ceafă, ca să fiu mai exactă!), o susținem atât cât putem și avem grijă să nu cadă și mai mult.

„Ce alb era totul. Atât de alb. Și de rece.”

Ceea ce se anunța un început romantic, plin de melancolie, nerăbdare și o ușoară teamă, un început scăldat în sunete de clopoței de nuntă și fulgi de zăpadă glorioși, se duce pe apa sâmbetei atunci când Victoria Grey se prăbușește. Iar odată cu ea, și ei. Iubitul, prietenii, familia. Sufletul „petrecerii” nu mai există. Cel puțin fizic. Nu mai este nimeni care să ridice moralul grupului și care să aducă mici zâmbete amuzate pe chipurile celorlalți. Nu mai este nimeni care să se laude cu replicile ironice din palmares la propria adresă și care să-și dea ochii peste cap ori de câte ori simte nevoia. Nu mai zic de clipele în care se arunca înainte, neștiind ce-o așteaptă de partea cealaltă.

„- Noi doi ne știm de atâta vreme. Am colindat pământul ăsta și nu ne-a păsat de prea multe lucruri sau de prea mulți oameni. Dar ea, ea ne-a învins pe amândoi.”

Odată cu dispariția lui Grey, schimbăm și perspectiva. Privim din ansamblu la eroii noștri, urmărim povestea cum o ia pe două drumuri: unul al Victoriei, care se trezește prinsă în ceva mai presus de ea și rațiune, și unul al lor, al celor care încearcă tot ce se poate pentru a o readuce înapoi. Se formează alianțe dintre cele mai neașteptate, iar trădările nu catadicsesc să lipsească nici ele din peisaj. Ne reîntâlnim cu aproape toate personajele cunoscute pe parcursul seriei și suntem martori la eforturile depuse pentru iubita, sora și prietena lor. Cu toții îi simt acut lipsa și nu se sfiesc s-o recunoască. Durerea și tristețea îi dărâmă, iar secretele ce ies la iveală le tulbură și mai mult starea.

Nimic nu mai e la fel. Pentru că nici ea nu mai este…

Sursa: pinterest.com

Cu siguranță nu doar eu, cât și toți cititorii ce au avut de-a face cu Nemuritor, de-a lungul celor cinci volume, au observat o (re)întoarcere ce mărginește întreaga acțiune, dându-i un suflu proaspăt, mai special, chiar poetic, un aspect pe care nu l-am mai întâlnit până acum în cărțile fantasy citite de mine. Așa cum centrul cercului este întotdeauna la egală distanță de toate punctele aflate la periferia sa, așa și Victoria este personajul central care menține echilibrul între muritori și nemuritori. Indiferent de timp și spațiu, ea este liantul ce reușește să atragă oamenii și ființele supranaturale laolaltă, să-i facă să spere că într-o zi totul va fi bine și că împreună au mai multe șanse să reușească, chiar dacă nu le va fi întotdeauna ușor. Grey este cea optimistă din grup și doza energizantă ce le încarcă bateriile celor de lângă ea, este cea care-i încurajează pe toți și care face haz de necaz în stilul caracteristic, deși răul bate la ușă mai des decât bea ea cafea. Bine, poate nu chiar așa de des!

“Darurile se sting, dar o minune se ridică.”

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești încheie un „cerc” de aventuri nemuritoare, acompaniate de numeroase răsturnări de situație, atât de imprevizibile și de intense, încât tot ce credeai că își găsește loc doar în trecutul de altădată, de fapt te poate păzi din umbră chiar acum, fără ca tu să-ți dai seama. Scrisă în maniera-i simplistă, jucăușă, fără înflorituri și descrieri plictisitoare, presărată cu umor și înțepături la fiecare pas, pentru a nu ne pierde prea ușor în drama momentelor tensionante ce par fără cale de ieșire, Oana Arion ne prezintă genul acela de poveste care te prinde în mrejele sale și nu există nicio șansă în a-ți mai da drumul vreodată. Și, ca să fim sinceri până la capăt, nici nu-ți dorești să scapi.