Publicat în Recenzii

Triplu H (#3) – Corina Cîndea | partea întâi


20200605_085136-01

Descriere

Uneori, lucrurile se întâmplă când te aștepți mai puțin…

Aflată la primul ei drum lung făcut de una singură, Heather Bennett are parte de o surpriză care îi va schimba viața cu totul.

Însă surpriza ei, întocmai ca un bulgăre care crește când e rostogolit prin zăpadă, va duce la o adevărată avalanșă de întâmplări pentru întreaga familie Morgan-Bennett.

Gândurile mele

Mi-a fost un dor nebun de membrii familiei Morgan, acum devenită Morgan-Bennett datorită căsătoriei lui Cameron Bennett cu Hailey Morgan, singura fată din a doua generație, alături de frații ei, Hunter/Aria (soția) și Hudson/Dakota (copiii lui Kim și ai lui Hayden), și cei patru veri, Scott/Raven și Stuart/Devon (băieții Samanthei și ai lui Heaton), Michael/Nadine și Matt/Rachel (băieții Marlenei și ai lui Holden).

După cum se observă, numele copiilor încep cu inițiala mamei, tradiție adoptată și de aceștia când devin părinți la rândul lor. Pe când, bunica Kim a ales să ducă mai departe triplu H, născând trei copii al căror nume să înceapă cu aceeași literă ca a primei generații, așa cum a făcut apoi și fiica sa, Hailey. Iar acestea, pe lângă înfățișarea (majoritatea: bruneți superbi cu ochii verzi) și trăsăturile de caracter atât de specifice lor (nebuni, posesivi, încăpățânați) nu sunt singurele obiceiuri ciudate care se transmit nepoților. Mai ales când nimic nu are loc prea repede pentru ei!

Desigur că bucuria de a da peste cea de-a treia generație (care este și mai numeroasă!) de Triplu H a fost la fel de mare ca și reîntâlnirea cu primele două în acest ultim volum ce încheie o trilogie la care voi reveni mereu cu drag. Pentru a nu ne pierde printre personaje și pentru a ne fi mai ușor în deslușirea lor, Corina ne lasă la final de carte un arbore genealogic al întregii familii.

– Ce zici, corespund? […]
– Nu știu la ce te gândești tu, dar corespunzi pentru ce am eu nevoie, spun cât pot de detașată și sper ca vocea să nu îmi sune sugrumată. Ai pe cineva care să te înlocuiască la bar?
– Vrei acum? mă întreabă uluit.
– Da, acum ar fi perfect. Dacă te miști repede, dimineață pot pleca acasă.”

Când am început prima dată să citesc ceva scris de autoare, a fost pe Wattpad și a fost chiar primul volum din Triplu H (Hayden, Heaton și Holden), așa cum v-am menționat și data trecută. Știți deja că sunt o romantică incurabilă și că printre lecturile mele, cel mai des se remarcă astfel de povești. Dacă mai au și un final fericit, atunci fii sigur că nu mă mai dezlipești de ele, până ce nu le devorez. Iar poveștile Corinei au mereu un final fericit, chiar dacă până acolo e drum lung și personajele au de trecut multe obstacole pentru ceea ce își doresc. În plus, așa cum mi-a semnat și ea pe carte, viața nu e întotdeauna roz, măcar în cărți să fie perfectă.

A treia generație a fost împărțită în două volume, deoarece, acum că familia s-a mărit (două fete și 13 băieți), avem nevoie de mai mult pentru a-i cunoaște mai bine pe toți. Astăzi am să vă vorbesc despre prima parte care este dedicată în special fetelor: Heather, fiica lui Hailey și Cam, și Angel, fiica lui Matt și a lui Rachel, ambele având aproape 24 de ani. Odată ce Heather dă startul fără să știe ce a declanșat, fiecare dintre ei își va întâlni sufletul pereche și va fi pus, pentru prima dată, în fața unor sentimente pe care nu le-au mai experimentat niciodată atât de intens.

„- Din cauză că întotdeauna obțin ceea ce doresc. Am răbdare atunci când trebuie, dar nu dau niciodată înapoi.”

Viitoare arhitectă, pasiune desprinsă de la bunică și mamă, Heather pleacă la primul ei drum mai lung cu mașina, departe de casă și fără protecția excesivă a bărbaților Morgan-Bennett care erau mai tot timpul pe urmele sale, oriunde s-ar fi dus. Condiția ca ea să plece singură era doar dacă se întorcea acasă în aceeași zi. Atât erau dispuși aceștia să negocieze, nici mai mult, nici mai… Mai puțin, da (a se traduce chiar deloc), dar nu mai mult, să fie clar!

Întâmplarea face ca, la întoarcere, o roată să explodeze. Neavând încotro, deoarece ai ei nu au învățat-o să schimbe și roata la mașină, nu doar s-o conducă, le trimite mesaj că va ajunge acasă a doua zi, adăugând o mică minciună pe lângă. Știa prea bine ce s-ar întâmpla, dacă ar spune adevărul: n-ar mai ieși din casă singură pentru tot restul vieții ei.

După ce își localizează poziția pe GPS, o ia la pas spre cel mai apropiat oraș. La marginea acestuia, îl descoperă pe Tiger/Rhys și barul lui fără nume, atrăgând atenția tuturor bărbaților care au ochi să vadă. Propunerea neașteptată pe care i-o face îi pune în încurcătură pe amândoi pentru câteva momente, când își dă seama ce a putut să scoată pe gură. Deși ea avea nevoie doar de cineva care să-i schimbe roata la mașină, Heather a cerut un bărbat. Probabil că drumul lung pe care l-a parcurs până acolo, prin caniculă și praf, la care se adaugă libertatea nulă de până în acea zi, i-au afectat rău neuronii, dar i-au adus în schimb dragostea și posesivitatea pe care o simte pentru Tiger, aceleași sentimente pe care le vede și în privirea și gesturile lui, ori de câte ori se caută unul pe altul.

„- Andrew cred că e… prietenul ei, spune privindu-mă atentă.
Dintr-o dată, datorită privirii ei extrem de directe, am impresia că femeia mă supune unui fel de test. Nu stau să mă gândesc însă prea mult la asta, pentru că sunt surprins de gelozia puternică care mă răscolește pe interior.
– Singură? exclamă îngrozit bărbatul.
Încercând să inspir adânc și să nu las să mi se citească pe față gelozia care a pus stăpânire pe mine, observ totuși disperarea din glasul bărbatului.
Cum adică… singură? Cine mai merge în ziua de azi însoțită la întâlnire?
– S-au dus la film. E singură cu el între celelalte o sută de persoane din sală.”

Despărțirea de a doua zi și faptul că știu că n-o să se mai vadă niciodată îi supără pe amândoi la fel de mult. Au noroc când un drăcușor blond cu nume de înger își bagă coada și testează terenul din preajma bărbatului ce a fascinat-o pe verișoara sa. Obținând rezultatul dorit, îl ajută pe Tiger s-o găsească pe Heather. Prima dată când ajunge la adresa primită, tânărul o confundă pe Hailey cu fiica sa, holbându-se fără nerușinare la fundul ei, și mai că ia bătaie de la tatăl celei care l-a amețit cu o singură privire.

Pățania face înconjurul întregii familii, iar a doua oară când revine acasă la Heather, Tiger se trezește încolțit din toate părțile de frații și verii acesteia. Mârâielile și amenințările care curg nu-l fac să dea înapoi însă. Din contră, se găsește în postura de a o apăra cu  propriul trup chiar de familia ei. În special, față de geamănul fetei care este cel mai pornit să-i tragă una. Și ăsta e doar începutul! Habar n-are ce-l așteaptă în continuare.

„- Cum te cheamă?
Nu doar întrebarea ne face să ne oprim, ci și mâna care o oprește și o întoarce brusc pe Angel, făcând-o să izbucnească de surprindere. […] Încă purtând echipamentul, dar fără cască, bărbatului nu pare să-i pese că se află între fanii echipei pe care tocmai a învins-o și nici de privirile dezaprobatoare sau furioase care îl fixează. Așa cum nu pare să-i pese absolut deloc nici de faptul că treisprezece zdrahoni îl încercuiesc imediat. Nu, el este concentrat strict asupra blondei micuțe care nu-i ajunge nici până la umăr. […]
– De ce? întreabă ea pe un ton ironic. Vrei să te învețe cineva cum să arunci mingea? Sau cum s-o prinzi?

Nici Angel nu se lasă mai prejos, atunci când la un meci NFL, unul dintre jucătorii echipei adverse este fascinat de dansul ei al victoriei și-i aruncă o minge, pe care ea o trimite înapoi, cu obrajii roșii. La finalul meciului, jucătorul o caută în mulțime, iar schimbul de replici îi amuză pe toți, la fel de tare pe cât îi enervează. La scurt timp, cu ajutorul unei brunete deja luate, Carter, după cum apucă el să se prezinte, îi cere o întâlnire drăcușorului blond, dar ea acceptă doar dacă acesta se va muta în Houston și se va transfera la echipa ei de suflet, fiind sigură că asta nu se va întâmpla niciodată. Dar ca să vezi, surprizele se țin lanț atunci când dragostea își face de cap printre ei. Acum e rândul fratelui ei, Rafe, să mârâie amenințător spre jucătorul de fotbal, în timp ce Angel nu cedează cu una, cu două în fața lui Carter, ținându-l să ardă la foc mic.

Așa cum ne-a obișnuit autoarea, avem parte de umor cât cuprinde și de pățanii pe măsură. Pariurile au început să curgă și e doar o chestiune de timp până ce fiecare se va trezi amețit de febra dragostei. Adunările familiale ale acestor nebuni frumoși îți încălzesc sufletul, fiind la fel de încântătoare și de amuzante de fiecare dată când se întâlnesc. N-ai cum să ajungi să nu-i iubești. Vă asigur că toată lumea va fi zăpăcită de ei și va dori să ia unul acasă sau, de ce nu, chiar pe toți!

Nota mea 5*/5

nota 5

Mulțumesc mult Corinei și Editurii Hathor pentru lectura oferită! Prima parte a volumului trei poate fi comandată de aici, ca toate romanele autoarei. Lecturi frumoase să aveți! ^^

Poza de profil 1

langit-merah.regular

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

5 gânduri despre „Triplu H (#3) – Corina Cîndea | partea întâi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.