Publicat în Reviews

„Bad Romance” de Heather Demetrios (recenzie)


 20180618_144154

Descriere

„Așa începe cel mai groaznic an al vieții mele: într-o mașină Mustang cu geamuri aburite, alături de un băiat superb care plânge.”

Grace vrea să iasă. Să iasă afară din casă, de acolo de unde tatăl ei vitreg tună și fulgeră, paralizând-o de frică, iar mama ei o pune să frece noroi închipuit de pe podele. Să iasă din orășelul ei din California, prea mic pentru a-i cuprinde visurile despre o metropolă cu freamăt neîncetat. Să iasă din propria piele și să intre în cea a unui artist parizian, regizor din New York, orice, orice altceva, numai să nu mai fie speriată și singură.

Și iată-l pe Gavin: fermecător, talentat, adorat. Obsedat de control. Periculos. Atunci când Grace și Gavin se îndrăgostesc, Grace e convinsă că e prea minunat totul ca să mai fie și adevărat. Și totuși, nu are nici cea mai vagă idee că relația lor va deveni o închisoare din care îi va fi imposibil să scape.

De o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii: Bad Romance.

Gândurile mele

“Now I look at that girl who adores you, who thinks she’s safe with you, and I want to scream at her to jump out of that car and run like hell. Because you won’t be her happy place for long.”

„Nu știu cine naiba mai sunt!”

Nu cred că am mai întâlnit până acum un personaj pe care să-l urăsc din tot sufletul meu de cititoare, pe toată durata lecturii, sau să-i doresc ca acel lucru pe care l-a încercat să fi avut un alt rezultat. Au fost nenumărate momentele când mi-am dorit să arunc cartea și să nu mai dau peste un asemenea personaj vreodată. Ba chiar am vrut să-l scot cu forța din carte și să-l strâng cu mâinile mele de gât, poate așa scăpam de el mai repede, numai să stea cât mai departe de Grace. Și nu doar cu el am experimentat această senzație de tristețe, de neputință, de furie. Părinții fetei sunt și ei trecuți pe lista neagră, pentru felul în care își tratează copilul, obligând-o să-i slugărească până când cedează din toate punctele de vedere.

Bad Romance trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă ești prins într-o relație abuzivă, fie ea familială sau o legătură amoroasă. Cea din urmă este inspirată chiar din viața autoarei care cu greu a avut curajul să iasă dintr-o relație de doi ani și jumătate, odată cu finele liceului. Personajele principale, Grace și Gavin, pornesc pe un astfel de drum și se complac într-o legătură ce stă să explodeze oricând. Nefiind de ajuns situația de acasă, întocmită pe reguli rigide și constrângătoare, acesteia i se va lua chiar și puțina libertate de care dispunea de către iubitul mult prea posesiv și gelos.

“Nu o știu acum, dar asta va fi una dintre cele mai fericite amintiri ale noastre. E de dinainte de țipete și lacrimi, înainte de vină și de tăcerile apăsătoare. Dinainte da îmi doresc să nu fi fost eu fata pe care o sărutai la petrecere.” 

Dar să începem cu începutul! Cartea debutează oarecum cu finalul, știm că ea s-a despărțit de el, dar nu știm cum au ajuns cei doi să fie împreună și cum a avut loc ruperea acestei legături bolnave. Acțiunea este redată la persoana a doua, Grace fiind cea care ne înșiră evenimentele și tot ceea ce se întâmplă în jurul ei pe parcursul ultimilor ani de liceu. Am putea spune că povestea e prezentată sub forma unui jurnal, unde aflăm fragmente importante din perioada cea mai frumoasă a unui adolescent. Cel puțin, așa ar fi trebuit să fie. Însă Grace nu a fost una dintre norocoși.

Înainte ca totul să degenereze, erau doar ele trei: Grace, sora ei mai mare, Beth, și mama lor. Tatăl lor le părăsise, între timp, după ce se întorsese de pe front, fiind măcinat de moarte și de pierderea camarazilor, căzând astfel în patima alcoolului și a drogurilor. Indiferent dacă o duceau bine sau nu, cel mai important lucru pentru ele era faptul că erau împreună. Cântau și râdeau până le dureau burțile, mâncau prăjituri la micul dejun și câte și mai câte. Însă fericirea nu a durat mult, iar mama lor s-a recăsătorit. Au fost nevoite să se mute într-un alt oraș și să o ia de la capăt.

“Ești ca un labirint. Nu știu cum să ies din tine, nu pot vedea unde sunt. E ca alergatul pe întuneric atunci când sunt cu tine. Mă simt prinsă într-o capcană. Oriunde întorc privirea, e o fundătură. Mă tot întorc în punctul din care am plecat.” 

Situația nu a devenit una prea roz. Singurul care îi întreținea era tatăl vitreg (Matahala, cum l-au poreclit surorile), mama lor necâștigând mare lucru, având în vedere că ea primea o sumă moderată în fiecare săptămână de la soțul ei. Astfel că bărbatul era cel care conducea în casă și impunea restricții. Iar femeia, ca să intre în grațiile lui și pentru a evita certurile ce se terminau uneori cu lovituri, își punea fiicele să facă majoritatea treburilor casnice. De teamă și neputință, ajunsese să vadă mizerie peste tot, chiar dacă era curat lună. Îi sărea repede țândăra de la o simplă pată pe masa din bucătărie, de la firele mult prea lungi de iarbă din grădină, și chiar de la neîmpachetarea perfectă a hainelor proaspăt spălate. Făcea caz de absolut tot ce se putea lega.

Nici cele două fete nu scăpau de furia Matahalei, alegându-se cu urme și vânătăi pe corp. Nu se mai înțelegeau cu propria mamă, nu o mai recunoșteau pe femeia care era înainte. Între timp, familia s-a mărit cu un frățior, dar chiar și așa, fericirea era departe de casa lor. Pentru ca adolescentele să poată ieși afară cu prietenele sau să primească o amărâtă de înghețată, erau obligate să facă ceva la schimb. Dacă încălcau vreo regulă, erau pedepsite, iar libertatea lor era redusă drastic. Singurul care mai aducea o scânteie de speranță în acea familie plină de probleme era Sam, mezinul. Dar era prea mic pentru a cunoaște cele ce se întâmplau chiar lângă el.

“Când îți cresc aripile, nu simți nicio durere. E ca o furnicătură pe spate, apoi în tot corpul.”

„- Încerc să te apăr de mine.
– Asta ce vrea să însemne?
– Dacă m-ai vedea… pe mine cel adevărat, poate că nu ai vrea… ” 

După ce Beth a plecat la facultate, totul a căzut pe Grace. Sarcinile s-au dublat, a început să lucreze pentru a-și putea cumpăra cele necesare, neprimind mai nimic de la „scumpii” ei părinți și, pe lângă toate astea, încearcă să-și facă timp pentru prietenele sale cele mai bune și pentru pasiunea ei de regizor de teatru, participând constant la activitățile liceului. Însă ca orice adolescentă, începe să simtă și primii fluturi în stomac: Gavin Davis, cel mai cool băiat din liceu, solist și chitarist al formației Evergreen, împreună cu prietenii săi, și actor în piesele de teatru. Acesta nu pare chiar atât de perfect pe cât este la prima vedere. Iubita lui actuală se desparte de el, iar tipul încearcă să se sinucidă. Grace, tare naivă în acel moment, deși o tipă foarte rațională în general, își scrie sentimentele pe o foaie pe care i-o și trimite. Pasionată și veșnic îndrăgostită de operele shakespeariene, credea că e romantic gestul lui dramatic, făcut pentru iubita care l-a părăsit. Dacă ar știi ea care este de fapt adevărul…

De aici, începe cea mai emoționantă, fericită și tumultoasă etapă a vieții ei, totodată și cea mai plină de durere, neîncredere și neputință. Începe să devină ceea ce urăște cel mai mult: mama ei. Pe de o parte, Gavin îi mai ia gândul de la familia nesănătoasă ce o așteaptă acasă și o surprinde mai mereu, de la o aventură în miezul nopții, până la ceva ce ea își dorea foarte mult. Pe de altă parte, semnalele sunt acolo, o alertează de fiecare dată când ceva nu i se pare în regulă, dar Grace le ignoră. Prietenii și sora sa îi atrag atenția că tipul începe să capete control asupra vieții sale, însă se trezește că îi tot ia apărarea, chiar dacă știe că ei au dreptate, că își aude propriile gânduri rostite cu voce tare de către altcineva. Nu-l poate părăsi. Îl iubește. Nu-i așa?!

“Tu, eu și alți oameni venim din stele. Ține minte asta data viitoare când te vei mai simți la pământ.” 

Tânărul îi spune doar ce ar vrea fetele să audă de la tipul de care sunt îndrăgostite, îi compune cântece de dragoste, plânge la comandă pentru a o sensibiliza și a o face să se simtă ea vinovată, îi interzice să se mai lase atinsă de alți băieți (nu mai are voie să-și îmbrățișeze proprii prieteni!), îi mărturisește că a renunțat la facultatea lui de vis pentru că o iubește, așteptând ca ea să facă la fel pentru el, să renunțe la cel mai mare vis al său dintotdeauna, acela de a ajunge un regizor renumit. După ce Gavin se duce la facultate, își pune unul dintre prietenii de liceu să o urmărească, pentru a fi sigur că nu stă prin preajma altui tip. De asemenea, o pândește din umbră chiar și la locul de muncă, acolo unde lucrează împreună cu fostul ei iubit care îi este acum ca un frate mai mare. Nici măcar acasă nu o lasă să respire, spionând-o în miezul nopții atunci când ea doarme.

Spuneți voi că nu e ceva absolut înfricoșător ca tipul care ți-e iubit să-ți facă așa ceva! Și acestea sunt doar o parte. Grace se așteaptă oricând ca el să-i spună că se va sinucide din nou, dacă ea îl părăsește, ceea ce nu e prea îmbucurător. Nu vrei să-l ai pe conștiință, dar nici nu-ți convine ca el să arunce cu asta în tine, să te facă pe tine vinovată de ceea ce i se întâmplă. Speri din tot sufletul ca el să te părăsească sau să existe măcar o altă cale de a termina relația.

„E ceva ce voi învăța cât timp voi fi cu tine – nu acum, ci mai târziu: sunt mai multe felurile în care poți să te îneci.”

Recunosc că au avut și momentele lor bune, dar din păcate au fost puține. Gavin a încercat să pară tipul perfect, care știe cum să-și facă iubita fericită, dar obsesia pentru Grace a câștigat teren și nu a făcut decât să o îndepărteze de el, să o sperie și să o facă să-și dorească înapoi libertatea. A făcut-o să-și dorească să fie din nou ea, nu doar o păpușă, a cărei sfori erau controlate mai tot timpul de către el. Ajunsese să-și aleagă cu grijă cuvintele în preajma lui, de teamă să nu-l supere și să o rănească apoi. Sentimentele pentru el se aflau într-o învălmășeală totală, iar senzația că era urmărită oriunde mergea o termina psihic. O situație extraordinar de tristă pe care nu i-ai dori-o nimănui.

Mi-a plăcut mult prietenia strânsă dintre Grace, Natalie și Lys. Legătura lor puternică a ajutat-o pe tânără să se mențină la suprafață, chiar și atunci când era prea pierdută în mrejele lui Gavin. Faptul că cele două nu au părăsit-o la greu, când ea petrecea mai mult timp cu iubitul și pe ele le lăsa baltă, i-a oferit forța necesară de a-i ține lui piept și de a încerca să scape din ceea ce îi făcea rău și o distrugea puțin câte puțin.

Îndemnul autoarei vine în ideea de a ne impulsiona să avem încredere că va fi mai bine și că nu trebuie să renunțăm la noi, în detrimentul celor care ne rănesc: „Oricine ai fi, fii convinsă că va fi mai bine. Trebuie doar să sari. Să ai încredere în tine.”

Nota mea: 4/5

nota 4

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți găsi aici, dar și în librăriile partenere. ^^

74860_169257519770573_7813986_n

capture-20160928-044054

Reclame
Publicat în Reviews

Război în doi (Război în doi #1) de Mirela B. Florentina (recenzie)


20180606_201506

Descriere

Abygail Smith crede că știe exact ce își dorește de la viață. Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă, lumea ei perfectă este zguduită din temelii.

Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința.

Deși diferiți, pe cei doi îi leagă ceva: haosul din suflete. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. Niciunul nu știe ce vrea, dar ambii își doresc totul.

Gândurile mele

Primul volum ne aduce față în față cu acel clișeu atât de binecunoscut: dragostea dintre fata bună și băiatul rău. Am sperat că o să am parte de o poveste care va aduce ceva nou pe lângă, am sperat că autoarea va oferi un suflu proaspăt lecturii și că va pune în altă lumină acest clișeu universal, am sperat la o poveste care să mă facă să zic: Da, asta e cartea pe care o așteptam! Dar, din nefericire, nu s-a întâmplat mai deloc așa. Am avut așteptări mari, am fost prinsă în capcana copertei și am rămas destul de dezamăgită.

„- Gândește-te puțin la asta și pune lucurile cap la cap! Abygail Smith, meriți să evadezi, măcar pentru câteva ore, din această închisoare care este propria ta viață!”

Mai sunt doar două săptămâni până ce liceul se va termina, până când elevii se vor bucura de vacanță și de libertate, pregătiți de un nou început la facultate sau de truda grea pentru un loc de muncă. Abygail Smith, șefă de promoție, pasionată de lectură, dar și caracterizată de ambiția de a învăța foarte bine pentru a ajunge la renumitul Harvard, se trezește convinsă de cea mai bună prietenă, Madison, să participe alături de ea la o petrecere, așa ca de final de an. Însă distracția asta se anunță cu ceva surprize, cea mai mare fiind apariția chipeșului Dylan Turner, cel mai cunoscut și mediatizat tânăr din oraș. Acesta apare în chip de salvator, alungându-l pe tipul beat ce aproape că a violat-o.

Bineînțeles că acest gest eroic nu durează prea mult, iar Turner o invită într-una din camerele mai liniștite pentru a continua ceea ce începuse cel de dinainte, de data asta cu acceptul ei. Aby nu este însă așa ușor de fraierit, de aceea îl refuză și pleacă de lângă el, scopul ei fiind acela de a ajunge cât mai repede acasă. Pentru câteva clipe, chiar se lăsase păcălită de acest Don Juan, plăcându-i sărutările primite și fiorii dulci ce-i traversaseră întreg trupul.

Din acest moment, lucrurile încep să se precipite, iar Abygail nu mai este atât de sigură pe ea. Ceva se schimbă în interiorul ei, inima pare, mai mult ca niciodată, să gândească singură și să fie în totală contradicție cu mintea. Nu știe exact ce simte față de Dylan, dacă e doar atracție, o noutate de moment sau ceva mai profund ia naștere în sufletul său. E hotărâtă să se țină cât mai departe de el, chiar dacă o doare. Însă inimii nu-i poți dicta, deoarece va găsi o cale pentru a-i fi ei mai bine, indiferent ce alegeri va face creierul. Oricât încearcă să-l evite, tot fata e cea care se trezește căutându-l cu privirea, care-l visează nopțile și în timpul zilei sau care se găsește în brațele lui sărutându-l.

„Dylan este doar un băiat pe care îl știu, care mi-a sucit mințile, lucru pe care îl face și cu alte fete și care m-a sărutat. Suntem doi oameni care se știu și care s-au sărutat.

Doar atât.

Între noi nu este nimic și nici nu va fi. Ne leagă un nimic ce mă face să simt furnicături în stomac doar când îi pronunț numele în gând, un nimic care mă face să mă gândesc doar la el.”

Aby este acea fată bună care ajută pe toată lumea, care își petrece mai tot timpul citind, învățând și uitându-se la seriale și Next Top Model, minunându-se de cât de slabe și de frumoase sunt tipele de acolo. Este o fire destul de singuratică și retrasă, singura persoană care o mai scoate din anonimat fiind exuberanta și zăpăcita de Madi, singura ei prietenă bună. Total opuse ca și atitudine, cele două se înțeleg tare bine și petrec suficient timp împreună pentru a se destăinui și pentru a-și ridica moralul una alteia. Au o prietenie strânsă, chiar dacă se mai ciondănesc câteodată. Odată cu apariția lui Turner, ajung chiar să mintă una pentru cealaltă în fața părinților, nu de puține ori putând fi prinse cu minciuna. Mai ales că Aby nu a mințit niciodată în viața ei. Cel puțin nu așa de mult ca acum. Ajunge chiar să se furișeze din casă pentru a fi cu băiatul de care simte că se îndrăgostește.

Dylan este genul de tip care preferă să se distreze, să participe la curse ilegale și să schimbe fetele zi de zi. Iar mai presus de toate astea, vrea să demonstreze că el este cel mai bun și că nu are comparație, putând să câștige la orice oră din zi și din noapte. Încă din prima clipă, Abygail îi trezește interesul și, astfel, experimentează surprinderea tot mai des, datorită faptului că ea îl cam refuză la început, necăzând în plasă la fel de repede ca și celelalte. Însă nu are de gând să o lase să scape, până ce nu va ajunge în brațele sale. Pe tot parcursul lecturii este secretos, primește apeluri necunoscute ce-l fac să se ferească de Aby, o minte pe fată doar pentru a o atrage în patul lui și chiar acceptă să înceapă un fel de… legătură. Însă chiar și așa, tot își petrece timpul în preajma altor fete, atunci când nu e cu ea.

Această așa-zisă relație a lor nu e cunoscută nimănui, în afara celor doi. Lui Aby îi este teamă de cum ar reacționa părinții ei, deși tatăl său și-a cam dat seama că ea e amorezată de un băiat și chiar au avut o mică discuție profundă despre dragoste. Mama ei și-a exprimat deja părerea în legătură cu băieții, ceea ce îi întărește și mai mult decizia de a le ascunde acest aspect. Nici măcar prietena ei cea mai bună nu e în cunoștință de cauză, evitând să i se destăinuie chiar și ei. La fel e și la Dylan. El niciatât nu s-ar fi lăudat în stânga și-n dreapta că e deja luat și că nu va mai umbla cu alte fete.

„- Uite-o pe fiica mea perfectă, fata care m-a făcut să mă simt cel mai mândru tată din univers! tata mă strânge în brațe și mă ridică, învârtindu-mă apoi de câteva ori. […]

– Discursul tău a fost… bun! Doar bun! o aud pe mama spunând, fără să mă privească, în timp ce înconjoară mașina pentru a urca pe locul ei.

Știam că nu este complet mulțumită de mine.

– Dacă nu ai fi avut sfârșitul ăla lacrimogen, ar fi fost excelent. Ai arătat ca un copil sclifosit, nicidecum ca o tânără femeie ce este pregătită să își ia viața în mâini și să plece singură la drum.”

Pe lângă toate acestea, mama lui Aby este creionată ca o scorpie care nu știe cum să aducă fericirea propriului copil, luând asupra sa toate meritele fetei. Pentru ea pare să nu conteze deloc faptul că fiica ei a fost cea care a depus toate eforturile necesare pentru a avea notele mari ce-i vor asigura intrarea garantată la o universitate cunoscută și grea. Iar chestia e că nu se sfiește să-i arunce aceste cuvinte în față, chiar în ziua absolvirii și a balului, când ar fi trebuit să fie una dintre cele mai fericite zile din viața tinerei.

Narată la persoana I, din perspectiva lui Aby, cartea am citit-o relativ repede, în ciuda faptului că personajele și situațiile în care nimereau m-au enervat cumplit. Naivitatea protagonistei și primii fiori ai iubirii pentru un tip care îi spusese verde în față ce așteaptă de la ea, încă de la prima lor „întâlnire”, m-au făcut să-mi dau ochii peste cap de nenumărate ori. În unele momente am fost foarte aproape să abandonez cartea, dar am strâns din dinți și am continuat, sperând că o să fie mai bine, pe măsură ce paginile zburau. Eram curioasă de cum va fi finalul, de ce alegere va face personajul feminin, o decizie pe care o tot așteptam din partea ei și care parcă nu mai venea. A fost tare nehotărâtă fata asta, neștiind nici ea ce vrea cu adevărat. Această trăsătură i-a cam dăunat și sper să fie mai determinată în ceea ce va urma. Mai are multe de descoperit despre ea însăși, înainte să afle dacă ceea ce o așteaptă în viitor, este chiar ceea ce își dorește sau ce-i doresc alții.

” – Nu, Aby. De data asta, chiar nu te mai las.”

***

„- Ești bolnavă? o voce de copil se aude.
Îmi ia câteva secunde bune până să îmi dau seama că vorbește cu mine.
Atunci când în sfârșit deschid ochii văd că în fața mea stă un băiețel cu ochi mari și negri.
– Da, sunt… răspund cu voce stinsă, încercând să schițez un zâmbet.
Copilul se apropie de mine pentru ca mai apoi să se așeze și el pe iarba rece.
– Ce te doare? mă întreabă privindu-mă cu uimire amestecată cu o umbră de îngrijorare.
– Sufletul.”

Recunosc însă că au fost și câteva momente în care m-am regăsit, care au avut o scânteie de mai bine, de aceea încă am speranțe că volumul doi va aduce schimbări semnificative și că poate o să ajung mai aproape de personaje decât am fost acum.

O lectură despre prima iubire, pasiune, suferință, neîncredere, nesiguranță, minciuni și clipe de neuitat. O lectură pe care o recomand mai mult cititorilor adolescenți. Cu siguranță, aceștia vor rezona cu aceasta mai mult decât am făcut-o eu.

Nota mea: 3/5

nota 3

Mulțumesc Editurii Celestium pentru șansa de a citi acest volum! Cartea o puteți comanda de aici

26730779_2029627223731891_6649054974228985108_n.jpg

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Steaua secretă (Stelele din Mithra #3) de Nora Roberts (recenzie)


20180221_113302

Descriere

Stătea față în față cu o femeie moartă… iar ea ținea un pistol îndreptat înspre el.

Investigația locotenentului Seth Buchanan – și inima lui – sunt complet date peste cap când Grace Fontaine, bogata și ireal de frumoasa victimă a unui presupus asasinat se dovedește a fi vie și nevătămată… și în posesia unuia dintre uriașele diamante albastre cunoscute drept Stelele lui Mithra.

Polițistul cel sobru, a cărui calitate de căpătâi este autocontrolul, nu a permis niciodată ca sentimentele lui să stea în calea unei anchete. Și deși tot ce a aflat, din cercetările sale, despre celebra moștenitoare îi dovedește că este o femeie extrem de periculoasă, în prezența ei irezistibilă îi este foarte greu să-și amintească faptul că are de rezolvat un mister mai important decât Grace însăși. Căci Stelele sunt obsesia unui colecționar nebun, care a lăsat în urmă un lung șir de victime, iar acum nu se va da înapoi să facă pasul decisiv pentru a și le însuși… și se pare că o consideră pe Grace cel mai important exponat al colecției sale.

Trădat, decepționat în dragoste, a ales să nu dezvolte sentimente în relațiile lui. Și iată că se găsește o femeie care îl face să vibreze.

Gândurile mele

Asistăm intrigați la așa-zisa moarte a lui Grace Fontaine care a fost ucisă în propria casă. O față desfigurată, o balustradă ruptă, un seif spart, casa răscolită de sus până jos și câteva lucruri furate par să fie singurele elemente ce alcătuiesc acest tablou confuz al crimei sau al sinuciderii?! Cazul este în plină derulare pentru aflarea adevărului ce stă la baza acestui eveniment nefericit, iar locotenentul Seth Buchanan caută să dezlege ițele încurcate ale „jocului” de-a vânătoarea. Totodată, bărbatul se trezește fascinat de portretul tinerei, considerată „răsfățata” familiei în ochii tuturor celor ce nu se riscau să vadă mai departe de un chip frumos. „Un studiu al perfecțiunii frumuseții feminine” sunt cuvintele la care se gândește bărbatul, atunci când fiecare detaliu al portretului i se impregnează în minte.

„… fusese iubită. El subestimase profunzimea la care putea ajunge prietenia. Dar văzuse acea profunzime și acea mâhnire șocată și sfâșietoare pe fețele celor două femei de la care plecase. Existase o legătură între Bailey James, M.J. O’Leary și Grace, care era cea mai puternică din câte văzuse el vreodată. Nu pur și simplu dorită de bărbați, ci iubită și de două femei. Ce era dincolo de acei ochi, ce se ascundea dincolo de chipul acela, care meritase acel sentiment de încredere? Cine naiba ai fost tu? murmură el.”

Protagoniștii primelor două volume, Bailey și Cade (Steaua ascunsă), MJ și Jake (Steaua captivă) îl pun la curent pe Buchanan cu tot ce au avut de îndurat în ultimele zile, de când două dintre diamantele albastre au intrat în posesia lor. Știind că cel de-al treilea era la Grace și că pericolul era mult mai aproape de cât credeau ei, femeile se simt neputincioase în fața veștii îngrozitoare primite. Primul impuls este de a nu crede în spusele polițistului, dar șocul le lovește atât de puternic, încât cu greu reușesc să nu se lase doborâte.

De cealaltă parte, Seth nu se poate opri în a se gândi la Grace Fontaine, oricât s-ar împotrivi. Chipul femeii nu-i dă pace absolut deloc și, astfel, continuă să tot revină la casa acesteia, chiar și în afara orelor sale de muncă. Se simte din ce în ce mai mult ademenit de chipul acela desăvârșit ce a ajuns să-l obsedeze în propriile vise. Însă, într-una din vizitele sale, are parte de o surpriză de proporții. Ajunge să privească direct în ochii tinerei care este mai vie ca niciodată și care-l amenință cu un pistol, crezând că el e băiatul rău. Dar atunci cine e cea care a avut parte de un așa sfârșit tragic? Răspunsul ni-l dă chiar Grace. Femeia era verișoara ei care nu făcuse decât să o copieze pe protagonista noastră, de la purtarea acelorași haine, până la asemuirea aceleiași înfățișări.

„- Ai fi putut pierde perlele, ai fi putut pierde totul. Și totuși nu ți-ai fi pierdut amintirile.”

Grace Fontaine nu este cine pare a fi în ochii presei și a rudelor sale. Moștenitoare a unei familii de renume, în afară de prietenele sale și de personalul spitalului la care ea face vizite constante, nimeni nu a reușit să vadă dincolo de zidul pe care tânăra l-a ridicat în jurul ei. Preferă să arate lumii o față superficială, de pe urma căreia s-au iscat numeroase controverse, dorind să-și păstreze sufletul departe de lumina reflectoarelor. Deși pare imună la realitatea lumii în care trăiește, acceptă să sufere în tăcere, arătând celor care nu știu să vadă, o indiferență și o siguranță de sine covârșitoare.

Bineînțeles că învinovățirile din partea familiei nu catadicsesc să apară nici de data asta. Mătușa o consideră vinovată de moartea fiicei sale și îi pune în cârcă aranjarea înmormântării. Iar ea se supune acestui ordin, nu însă fără a arunca unele cuvinte la schimb, cuvinte ce par să treacă pe lângă persoana în cauză. Ca de obicei.

Pe lângă toate acestea, ceva inexplicabil o atrage spre locotenentul sobru, controlat, care este atât de hotărât să se țină departe de o implicare emoțională, cât mai departe de ea. Însă această atitudine rece n-o face să renunțe, ci continuă să-l ațâțe, să-l împingă spre limitele sale, până când îi va ceda.

„Pentru prima dată în viața lui, o femeie se strecurase și îi apucase inima în mâna ei. Și o strângea foarte tare.”

Visele nu-i ocolesc pe niciunul. O iubire din timpuri străvechi în care Grace și Seth sunt personajele principale, iar cineva îi pândește din umbră pentru a le face rău și a lua ceva ce le aparține, complică lucrurile între cei doi, tulburându-le viețile și-așa destul de fragile. Niciunul nu e pregătit să se lanseze într-o legătură care să dureze, să se dedice jumătății ce i-ar putea completa. Fiecare e decis să nu lase ca atracția dintre ei să atingă cote alarmante, nedorind ca în final să ajungă răniți de propriile decizii luate din instinct. Însă, destinul le-a fost scris cu un scop, iar cei doi vor suferi și mai mult dacă se vor împotrivi unul altuia.

„- Nu-mi place de dumneata.
– Nu ești obligată. Seth deschise portiera și așteptă. Nu mai mult decât trebuie să te plac eu pe dumneata.
Ea făcu un pas spre ușă și, dincolo de ea, îi întâlni privirea.
– Dar diferența este că, dacă eu aș avea energia sau dorința, te-aș putea face să-mi mănânci din palmă.
Intră, strecurându-și picioarele lungi și mătăsoase. „Slabe șanse”, își spuse Seth în timp ce trânti portiera. Dar nu era prea convins de asta.”

În această ultimă carte vom afla cine este colecționarul care dorește cu disperare diamantele zeului Mithra pentru el, cine este bărbatul obsedat de frumusețe și de perfecțiune, de nemurire. Acesta crede cu tărie că stelele îi vor oferi ceea ce-și dorește și continuă să se joace cu viețile oamenilor pentru a pune mâna pe ele. Eroii noștri fac tot ce pot pentru a-l împiedica să-și ducă planurile până la capăt, dar oare cu ce preț?

Un final fascinant, o lectură care mi s-a părut mult mai bună decât celelalte cărți ale trilogiei. Fiecare dintre cele trei a avut acel ceva al ei: Steaua ascunsă a fost mai romantică, ușor mai liniștită și misterioasă, Steaua captivă s-a bucurat de acțiune, (re)cunoaștere și adrenalină din plin, dar Steaua secretă a avut o emoție care cu greu poate fi descrisă și simțită. A fost diamantul generozității totale, a oferit și a luat înapoi în aceeași măsură, făcându-ne părtași la dragostea unică a sufletelor pereche.

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

 

Publicat în Reviews

Steaua captivă (Stelele din Mithra #2) de Nora Roberts (recenzie)


20180209_200806.jpg

Descriere

Când vânătorul de recompense Jack Dakota acceptă să se ocupe de un nou caz, nu crede că va întâmpina vreo dificultate. Tot ce trebuie să facă este să o determine pe femeia care a ieşit din închisoare pe cauţiune să îşi plătească datoria către firma care i-a acordat împrumutul.

Cazul pare cu atât mai simplu cu cât frumoasa femeie nici nu încearcă să se ascundă. Dar Jack va constata în curând că M.J. O’Leary nu este atât de uşor de prins – mai ales că firea ei rebelă şi aprigă o face un adversar pe măsura abilităţilor lui Jack.

În plus, realitatea se dovedeşte a fi cu totul alta faţă de ceea ce credeau la început, când descoperă că, de fapt, amândurora li s-a întins o capcană. Viaţa le este acum ameninţată de doi asasini profesionişti, iar M.J. complică lucrurile când refuză să explice de ce ascunde în geantă un uriaş diamant albastru.

Totul îi spune lui Jack că nu poate avea încredere în această necunoscută care i-a dat viaţa peste cap – totul, în afară de inima lui care a căzut pradă unei pasiuni cum nu a mai cunoscut până atunci.

Gândurile mele

M-a mâncat în cot și iar am pus-o de o provocare marca Prefață de carte & Porția de citit de pe grupul lor de facebook (vă invit să intrați, dacă nu sunteți deja în el). Deși eram în plină sesiune, acest aspect nu m-a oprit; știam că voi pierde mult timp cu învățatul și că sigur nu voi citi prea multe cărți pentru provocare. Dar încă sper să recuperez și să dau gata un număr semnificativ de lecturi pe care le-am cam amânat. Dacă la prima provocare, am făcut parte din echipa fantasy, condusă de Cătălina, luptând cu echipa romance și terminând la egalitate, de data aceasta sunt o albastră de-a Adrianei și trebuie să facem față echipei negre. În ce constă această provocare? Avem de citit cărți care au culoarea respectivă predominantă pe copertă.

Iar prima carte ce mi-a făcut cu ochiul a fost Steaua captivă, al doilea volum al trilogiei Stelele din Mithra a Norei Roberts, o autoare pe care am ajuns să o îndrăgesc. Deși a trecut ceva vreme de când am citit primul volum, mai mult de doi ani chiar, asta nu m-a făcut să uit în mare parte de acțiunea sa. Bailey James, designer de bijuterii, specializată în pietre prețioase, nu stă nicio clipă pe gânduri și are grijă ca două dintre cele trei stele să ajungă la prietenele sale cele mai bune, MJ și Grace, înainte ca frații vitregi să și le însușească și să le vândă pe piața neagră cui oferă mai mult. Își pierde memoria, are asupra sa o geantă plină cu bani și diamantul albastru care reprezintă iubirea, iar nimic din ce are cu ea n-o ajută să-și aducă aminte cine este. Având nevoie disperată de ajutor, ajunge să-l cunoască pe Cade Parrish, detectiv particular, care va face tot ce-i stă în putere să afle adevărul și să o descopere pe ea – îngerul blond ce a „aterizat” pe neașteptate în biroul său.

După cum anunță și descrierea, mai întâi facem cunoștință cu tipul atrăgător, pe numele său Jack Dakota, un vânător de recompense cu simțul dreptății, care își face propriile reguli, pe care tot el le încalcă după bunul plac, fără niciun regret. Niciodată în viața sa nu și-a dorit să fie sub controlul cuiva și să facă lucrurile după voia altora, așa că o pasiune de vechi și adrenalină s-a transformat într-o meserie în toată regula, una care îi face plăcere, indiferent de pericolul ce-l pândește din umbră. Pur și simplu își trăiește viața la intensitate maximă, mai mult în propria mașină, pe drumuri, decât în apartamentul prăfuit.

Lectura ne-o aduce totodată și pe MJ O’Leary, o tipă focoasă, roșcată și cu sânge irlandez în vene, care se ocupă cu administrarea unui bar, pasiune desprinsă din generație în generație în familia ei. Tânăra se trezește cu una dintre stele asupra sa și cu un bilețel în care Bailey o roagă să țină diamantul cu ea tot timpul, ceea ce înseamnă că situația e una dată naibii și că ceva mai mult decât neplăcut s-a întâmplat deja sau urmează să se întâmple. Mai știe și că a treia stea se află la Grace și e foarte posibil ca prietenele sale să fie în pericol, implicit ea.

„… acum era ocupată să îi aplice lovitură după lovitură, scoțând un icnet scurt după fiecare. La început reuși să i le pareze, chestiune deloc ușoară. În mod clar era antrenantă pentru luptă-un mic detaliu pe care Ralph omisese să îl menționeze. Ea sări în poziție ghemuită, gata de un nou atac, iar el o imită.

– Degeaba, n-o să te ajute cu nimic. Nu-i plăcea deloc gândul că trebuia să o doboare la pământ, poate chiar să-i tragă una în bărbia aceea provocatoare și trufașă. Am de gând să te duc la poliție, și aș prefera să o fac fără să te ciufulesc prea tare. Drept răspuns primi un șut în plex pe care și-ar fi dorit să-l admire de undeva de la distanță. Acum însă era prea ocupat să se prăbușească peste o masă. Dumnezeule, era tare.”

Prima întâlnire dintre cele două personaje nu va fi uitată prea ușor. Probabil niciodată. Se va transforma cu siguranță într-o amintire frumoasă, pe care să o spui cu zâmbetul pe buze la bătrânețe nepoților și oricui va dori s-o asculte și să tragă foloase de pe urma ei. Pentru că, să fim sinceri, nu în fiecare zi te trezești acostată de un străin care se oferă să te ajute cu bagajele, dar sfârșești prin a fi asaltată de către acesta în propriul apartament și faci tot ce se poate pentru a-l opri din orice ar încerca asupra ta. Și, deși știi că o s-o pățești sau, cel puțin, așa crezi, inima ta nu se poate opri din a bate cu putere pentru chipeșul atacator care mai mult încearcă să se ferească de loviturile tale și să te țină potolită, ambele acțiuni în același timp, decât să încerce altceva ce te-ar putea răni. Asta nu te împiedică să-l rănești tu pe el, apropo. Unde mai pui faptul că o namilă de om intră peste voi și vă întrerupe jocul de-a șoarecele și pisica, vă aliați ireproșabil în a-l cafti bine de tot și fugiți mâncând pământul de cei care vă urmăresc pentru a vă ucide și pentru a intra în posesia a ceva ce dețineți? Ce să mai! Întâlnirea perfectă sau nebunie curată?! Poate ceva din amândouă?

Iar ceea ce urmează este mai mult decât hilar! Ei bine, asta dacă nu ești chiar tu personajul feminin, fiindcă te asigur, cititorule, că nu mai e așa amuzant să alergați încolo și-ncoace, ascunzându-vă de urmăritori, în timp ce mâinile-ți sunt captive în cătușe, iar neîncrederea partenerului de fugă planează ca un ghimpe în coaste asupra ta. Nici măcar planul de scăpare pe care ți-l faci în toaleta unui local nu te ajută prea mult. Nu face decât să-ți arate că lucrurile au cam luat-o pe arătură, atunci când planul tău prostesc îi atrage pe ucigași și mai aproape de voi. Chestia asta îți bagă frica în oase și te determină să nu mai faci după cum te taie capul, deoarece nu doar tu vei ajunge să o pățești, ci e posibil ca cei dragi ție s-o pățească înaintea ta.

„- E bine atunci. O mușcă de lobul urechii. Pentru că de data asta o s-o iau mai ușor. Știi cum se spune, M.J., cine-i lent și constant câștigă cursa.
– Cred c-am mai auzit vorba asta undeva.
– Ce-ar fi să verificăm? îi sugeră el și o sărută.”

Când Jack descoperă că a fost fraierit de cel care l-a trimis pe o pistă falsă, acesta fiind în cele din urmă ucis cu sânge rece, după cum avea să descopere, și MJ nu e vinovată de absolut nimic, iar ei doi devin ținta unui nebun ce vrea cu disperare diamantul albastru, amândoi ajung să-și dea voie să se încreadă unul în celălalt și să accepte atracția inevitabilă ce i-a acaparat instantaneu, luptând să se salveze de cel care dorește diamantul cu orice preț.

Paralel cu acest joc al morții, legătura celor doi prinde din ce în ce mai mult contur, simțind la celălalt o recunoaștere parcă dintr-un alt timp. Au senzația aceea ciudată, ca și cum s-ar știi unul pe altul, deși nu s-au mai întâlnit niciodată până acum. Iar steaua ce planează asupra lor le amplifică simțurile, făcându-i parte la un sentiment mai presus de atracție, un sentiment ce va pune stăpânire pe ei și le va oferi speranță.

„Porni spre ea, zări licărirea de pe obrazul ei și încremeni, de parcă s-ar fi izbit de un perete de sticlă. – Ce faci? Plângi? O spusese pe un ton acuzator, cu o voce încărcată de teroare abjectă. […] Vreau să încetezi. Imediat. Vorbesc serios. Nu te ajută cu nimic să te smiorcăi. Și cu siguranță nici pe el nu-l ajuta cu nimic. Îl îngrozea, îl făcea să se simtă prost, neputincios și enervat. […] – Plec, M.J. Mârâi spre ea și se întoarse spre ușă. Mă duc să beau ceva și să fac un duș. După ce te liniștești, o să vedem ce facem mai departe.
– Atunci, pleacă. Du-te.
Merse până în prag, apoi se întoarse pe călcâie, înjurând ca la ușa cortului.
– Nu-mi trebuie așa ceva, bombăni el.
N-avea nici cea mai vagă idee cum să procedeze cu o femeie care plângea, mai ales că era o femeie puternică, ajunsă la capătul puterilor. Înjură din nou și o luă în brațe, strângând-o la pieptul lui. Continuă să înjure și atunci când o luă pe sus și se așeză cu ea în brațe într-un fotoliu mare.
– Termină, te rog. O sărută pe tâmplă. Te rog. Mă termini psihic.”

Obișnuită să aibă mereu controlul asupra situației, MJ nu credea că va ajunge într-una căreia să nu reușească să-i facă față prea bine, așa cum se întâmpla în aceste momente. Încăpățânată și cu o mândrie imensă, mai mereu a crezut că se poate descurca singură în orice împrejurare, dar, cumva, Jack a reușit să spulbere zidul ce o înconjura și să pătrundă dincolo de rămășițele lui, ceea ce a determinat-o să-i accepte ajutorul fără să mârâie… prea mult.

Același lucru l-am putea spune și despre Dakota. Cine se aseamănă, se adună. După cum am descoperit, răbdarea nu mai este punctul lui forte de când a dat peste MJ care, pur și simplu, îl scoate din minți mai mult decât orice pe lume. Însă asta nu-l oprește să nu mai se simtă atras de ea, ci din contră, îl îndeamnă să stea și mai mult prin preajma ei. Dacă la început, picioarele lungi, părul roșcat și atitudinea bătăioasă au fost cele care l-au ademenit în plasă, recunoașterea ei ca suflet al său îl face al naibii de sentimental, deși cu greu ar mărturisi unul dintre ei așa ceva. Amândoi sunt oameni de acțiune, ce adoră distracția și glumele bune, iar apropierea de altcineva trebuie să merite cu adevărat atenția lor, pentru a spune direct ce simt.

Asemenea prietenei sale Bailey, și MJ are vise legate de diamantul său (cunoașterea) și de un bărbat căreia îi e destinată, așa cum pare că îi este și el ei. Sufletul și subconștientul îl recunosc ca fiind Jack, cel puțin la înfățișare. Acesta apare ca un cavaler pe calul său, pregătit să o salveze pe domniță de pericolul ce o pândește din întuneric sub forma unui șarpe cu ochi de om. Ar putea fi într-adevăr Jack, bărbatul din vis? Sau să fie de vină oboseala și fuga asta continuă cele care-i induc aceste vise îngrozitoare și atât de reale?

„- Era doar o misiune nenorocită.
– Nu ți-a cerut nimeni să o tratezi altfel.
Își miji ochii și făcu un pas provocator spre ea.
– Da, dar e altfel.
– Da. Își coborî mâinile și își semeți bărbia. Și ce-ai de gând să faci?
– O să mă mai gândesc. Se duse la comodă, luă diamantul și-l puse la loc. Am crezut că de vină au fost doar circumstanțele, dar nu e așa. Se întoarse și îi studie chipul. S-ar fi întâmplat oricum.
Inima ei își încetini ritmul.
– Așa cred și eu.
– Bine. Dădu scurt din cap și-și propti picioarele în podea. Tu prima.
– O-o! Se strâmbă pentru prima dată de când deschisese el ușa de la baie. Ba tu.
– Fir-ar!
Își băgă o mână prin părul ud și se simți ca ultimul fraier. Bine, bine, mormăi el, deși ea nu mai comentase nimic, ci aștepta răbdătoare. Își simțea toate terminațiile nervoase și mușchii încordați la maximum, dar o privi drept în ochi.
– Te iubesc.
Răspunsul ei a fost înlocuit de un hohot de râs care îl făcu să scrâșnească din dinți până îi zvâcni un mușchi.
– Dacă-ți imaginezi că poți să-ți bați joc de mine, dulceață, te sfătuiesc să te mai gândești.
– Scuze, zise ea și mai pufni o dată în râs. Dar mi-ai zis-o atât de încrâncenat și cu capsa pusă… Inima mi-a tresăltat de atâta romantism.
– Doar nu vrei să ți-o zic cântând…
– Poate mai târziu. Râse din nou, iar sunetul acesta de încântare se revărsă din toată ființa ei și umplu camera. De data asta te iert. Și eu te iubesc. Acum este mai bine?”

Față de primul volum (unde romantismul era mai accentuat), acesta mi-a plăcut ceva mai mult, datorită dinamismului și a acțiunii alerte ce izvorăsc dintre paginile ce zboară rapid. Stilul autoarei este cât se poate de cursiv și ușor de străbătut, nedându-ți șansa de a lăsa cartea din mână. Ne bucurăm de atracția stârnită între personaje, o atracție ce are un impact răsunător asupra caracterelor puternice și încăpățânate ce se luptă să stea departe unul de celălalt. Ironia și cinismul sunt prezente la fiecare pas. Chiar și când încearcă să fie romantici (ceva total necaracteristic lor), nu se pot abține să nu râdă unul de altul atunci când situația o cere. Sunt adorabili! :))

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Vampirii Sudului – Charlaine Harris #1


Am început luna ianuarie în forță, cum n-am mai făcut-o niciodată până acum. Deși sesiunea bătea la ușă (în clipa asta, mai e puțin și se duce!), am încercat să citesc cât mai mult posibil, înainte să mă arunc în grămada împrăștiată de cursuri ce trona necruțătoare lângă mine. Totuși, nu am vrut să citesc ceva care să-mi dea bătăi de cap, să mă facă să-ntorc pe toate fețele fiecare pagină întoarsă, ci am vrut ceva ușor, amuzant pe alocuri și, de ce nu, să mă bucur chiar de o poveste de dragoste în viața protagoniștilor.

Astfel că, până în acest moment, am reușit să citesc 11 volume din cele 13 ale seriei Vampirii Sudului, volume care s-au tradus și la noi. De asemenea, am mai citit și Atingerea morții, o nuvelă ce conține 5 povestiri: Praf de zâne și Noaptea lui Dracula (ambele au acțiunea plasată între volumele 4 și 5), Un răspuns simplu (se petrece după vol. 5), Norocul (se desfășoară după cel de-al 7-lea volum) și Cadoul (înainte de vol. 9).

Seria se încadrează în genul urban fantasy, autoarea aducând creaturile supranaturale în zilele noastre, de la vampiri, vârcolaci, teriantropi și vrăjitoare, până la zâne, menade, elfi și goblini. În funcție de cât m-a surprins fiecare carte, le-am acordat 4-5 stele pe goodreads, ceea ce înseamnă că mi-au plăcut destul de mult. Nu se află chiar printre seriile mele preferate, însă tot ocupă un loc bun în clasamentul meu.:))

Personajul central al seriei este Sookie Stackhouse, o tânără blondă voluptoasă, cu ochii albaștri, în vârstă de 26 de ani, ce a primit la naștere puterea de a citi gândurile oamenilor. Până când a reușit să-și stăpânească cât de cât harul, copilăria și adolescența i-au fost marcate de acest „blestem”, deoarece îi făcea pe cei din jur să o privească ciudat, uneori cu teamă, și să o considere nebună, fapt ce nu s-a schimbat prea mult nici acum. De asemenea, la școală nu se putea concentra, atunci când gândurile colegilor se revărsau asupra ei, însă nu s-a dat bătută și a terminat liceul. Nu a dorit să continue pe mai departe și a ales să se angajeze ca și chelneriță la Merlotte’s (un bar mai familist, condus de cel mai bun prieten al ei, Sam).

De câțiva ani, vampirii și-au declarat existența printre oameni și au fost primiți cu sentimente amestecate, de la frică și ură, până la reticență și fascinație, chiar adorare, ca în cele din urmă, să fie priviți ca ceva… normal. De asemenea, s-a creat un sânge artificial, special pentru vampiri, astfel încât să nu fie tentați să se hrănească mai mereu de la oameni, bineînțeles, doar dacă aceștia își vor da acordul.

vampirii-sudului_10-volume_pt-blog1.jpg


Morți până la apus (#1)


„- Ești diferită, mi-a răspuns, atingându-mă cu degetul pe mijlocul frunții. Nu ești ca noi, dar nu semeni nici cu ei.”

„- Ți-a fost dor de mine? m-a întrebat el, deschizându-mi nasturii șortului și trăgându-mi-l în jos.
– Da, i-am răspuns prompt, știind bine că era purul adevăr.
A râs și s-a aplecat să-mi dezlege șireturile de la pantofi.
– Sookie, și ce anume ți-a lipsit cel mai mult?
– Tăcerea ta, i-am zis, fără șovăială.
M-a privit, oprindu-și degetele chiar în momentul în care se pregătea să tragă de unul din capetele șiretului, pentru a desface funda.
– Tăcerea mea, a repetat el.
– Faptul că nu-ți pot auzi gândurile, Bill, nici nu-ți poți imagina cât este de minunat acest lucru.
– Credeam că vei spune cu totul altceva.
– Ah, ei bine, și tu mi-ai lipsit.”


Orășelul (fictiv) Bon Temps din Louisiana are parte de prima vizită „oficială” a unui vampir (Bill Compton), acesta făcându-și apariția la Merlotte’s chiar pe tura lui Sookie. Întâmplător sau nu, tipul pare să aibă un efect benefic asupra ei încă din prima clipă. Tânăra este în culmea fericirii la vederea acestuia, ajungând să se bâlbâie în timp ce-i lua comanda. Nu durează mult că, datorită harului său, descoperă un cuplu de vânători ce dorește să-l secătuiască pe vampir de sânge, cu scopul de a-l vinde pe piața neagră.

Neavând toate țiglele pe casă și nici la cine apela pentru ajutor, Sookie ia legea în propriile mâini și-și riscă viața, pentru a-l salva pe Bill de acei demenți. Din acel moment, lucrurile iau o întorsătură ciudată și periculoasă în viața eroinei. Tinere ce au avut sau au legătură cu vampirii sunt găsite moarte, iar toate privirile par să-l acuze pe Jason, fratele lui Sookie, însă nici vampirul nu pare a fi exclus de privilegiul acestora. Tipa noastră e decisă să descopere cine este adevăratul făptaș, mai ales că bunica sa a căzut pradă aceluiași criminal în serie. Între timp, legătura dintre tânără și vampir începe să evolueze, iar atracția este inevitabilă. O poveste de iubire pare să ia ființă între cele două personaje, deși totul este împotriva lor.

Totodată, facem cunoștință cu vampirul Eric Northman, șeriful Districtului 5, zonă care include toată Louisiana. Un fost viking absolut delicios, irezistibil, inteligent și ironic, care are mai bine de o mie de ani pe acest pământ! A trăit și a văzut multe de-a lungul vieții sale nemuritoare, așa că știe cum să se folosească de atuurile căpătate în tot acest timp îndelungat.

Aflăm că șeful lui Sookie, Sam, este un teriantrop, adică se poate transforma în orice animal dorește, mai ales atunci când este lună plină. De asemenea, încă de când Sookie a captat atenția vampirului, acesta i-a dat de înțeles că este atras de ea, sentiment reciproc și din partea ei, deși îl iubește pe Bill. Nici Eric nu se lasă mai prejos, declarând în mod deschis că o dorește, iar Sookie își abține cu greu gândurile indecente ce duc spre el.


Moartea la Dallas (#2)


“You trust me?” Eric sounded surprised.
„Yes.”
„That’s . . . crazy, Sookie.” 

“You’re lips are bloody.’ He seized my face in both hands and kissed me. It’s hard not to respond when a master of the art of kissing is laying one on you.” 


După ce contribuie la salvarea lui Sookie (otrăvită mortal de o menadă), Eric se folosește de „darul” ei în favoarea lui și o trimite pe tânără, împreună cu Bill, în Dallas, pentru a desluși dispariția mâinii drepte a Regelui Texasului – Stan Davis. Odată descoperit locul în care acesta e prizonier, sunt nevoiți să le facă față oamenilor din Frăția Soarelui, o grupare ce are ca scop eliminarea vampirilor.

Sookie găsește un tânăr (Barry) la fel ca ea, ce se confruntă cu telepatia, ceea ce o bucură că nu e singura ciudată din lume. Eric, face el cum face și apare când te aștepți mai puțin prin preajma tinerei, chiar cu riscul de a se da de gol în fața Regelui. Se pare că Sookie i-a cam pus capac, deși nu ar recunoaște asta nici mort. Dar stai! E deja mort. :))

Pentru a-și mai adăuga încă un venit propriu, Bill vine cu ideea de a crea o bază de date cu toți vampirii din lume și chiar începe să investigheze pentru asta, dedicând multe ore acestei idei. Deși relația cu Sookie mergea spre din ce în ce mai bine, pare că, odată cu aprofundarea acestei faze de către vampir, începe să se cam fisureze sau poate e doar un mic inconvenient care, după ce va dispărea, totul va reveni la normal. Mă rog, cât de normală poate fi o relație între două specii diferite.


Clubul morților (#3)


“I don’t like having feelings,” Eric said coldly, and he left.
That was a tough exit line to top.” 

“- Este a mea, a spus Bill.
Mă întrebam dacă aș putea să-mi mișc mâinile. Am reușit. Le-am ridicat pe amândouă, într-un gest inconfundabil, pentru care nu aveam nevoie decât de un singur deget.
Eric începu să râdă, iar Bill îmi pronunță numele pe un ton șocat și menit să mă admonesteze.
– Cred că Sookie tocmai ne-a spus că nu aparține decât propriei sale persoane, a spus Eric calm.”


Compton este chemat de Regina Louisianei, iar acesta e obligat să se ducă. Dar după scurtă vreme, Sookie află că Bill a fost răpit și vrea să-l găsească. Cu ajutorul lui Eric, pleacă însoțită de un vârcolac – Alcide Herveaux – spre Jackson. De altfel, află tot de la acesta că vampirul ar putea fi ținut prizonier în casa Regelui Mississippi (Russell Edgington). Împreună cu Alcide, se duce seară de seară în Clubul morții pentru a descoperi dacă este adevărat și cum să ajungă în acea zonă, fără să fie omorâți. Nu durează mult că șansa se arată sub forma unei țepuși ce-și găsește vârful ascuțit înfipt chiar în Sookie, în timp ce salva unul dintre vampirii importanți ai lui Mississippi. Astfel că tânăra este luată sub aripa Regelui și dusă acasă la el, pentru a fi vindecată. Alături de ea, merge și Eric care apăruse deghizat în club și fusese martor la întreaga scenă.

O tensiune palpabilă explodează între Sookie și vârcolac, dar din cauza circumstanțelor în care se găsesc, nu se lasă prea mult duși de val. Însă nu același lucru aș putea să-l spun și despre Eric, care profită de câteva clipe de slăbiciune ale telepatei, bucurându-se puțin de ea, și ea de el, înainte să fie întrerupți. :))

În acest volum îl vom cunoaște pe Bubba (Elvis Presley, care a suferit o transformare nu tocmai plăcută; nu suportă să i se spună pe numele real și cu greu acceptă să cânte pentru cineva), acesta respectându-l mult pe Bill și plăcându-i rapid și de Sookie. Deși o cam speria la început, tânăra s-a obișnuit cu el, chiar dacă se hrănea cu sângele pisicilor. Îhh!

O veste nu prea bună pentru Sookie este faptul că Lorena, creatoarea lui Bill, este cea care îl chemase de fapt. Descopera lucruri destul de șocante despre trecutul celor doi, despre trădarea acestuia, care a mințit-o, și, chiar dacă-l salvează pe vampir, ucigând-o pe tipa scrântită, își simte inima ruptă în două, iar relația cu Bill i-a sfârșit, spre disperarea acestuia.

Încheierea acestei cărți mi-a produs un hohot de râs și mai că n-am căzut pe spate! Pe neașteptate, dar nu fără un motiv neîntemeiat, invitațiile celor doi vampiri (Bill și Eric) au fost retrase, ceea ce lor le-a smuls zâmbetul de pe față!


Moartă pentru toți (#4)


“… dar era un Eric minunat, care mă dorea, care era topit după mine, într-o lume care deseori îmi dă de înțeles că s-ar putea descurca de minune și fără mine.”

“You know, I love you more when you’re cold and heartless.” 


Pentru o perioadă, Bill dispare din peisaj, acesta plecând în Peru pentru a-și mări baza de date la care lucrează. Eric este prins între vrăjitoare și se trezește pe jumătate dezbrăcat alergând spre casa lui Sookie, fără să-și mai aducă aminte nimic din viața lui. Telepata va avea mare grijă de acest nou Eric-o versiune mai caldă (ca și atitudine, că vampirii tot reci îs!), mai încântătoare (nu că nu ar fi fost și înainte! #hahaha ), mai protectoare, mai iubitoare și gata să-și dea viața de nemuritor pentru a o salva pe fata noastră. Este dispus chiar să renunțe la tot pentru ea! Dacă i-ai fi zis cu ceva timp în urmă ce o să ajungă să facă, te-ar fi omorât cu zâmbetul pe buze, înainte ca măcar să apuci să clipești. Ce să mai? Absolut adorabil!

Între timp, Jason dispare fără urmă din Bon Temps, iar Sookie încearcă să-l găsească. Tânăra e bănuiește că noua iubită a fratelui ei, Crystal (teriantrop care se poate transforma în panteră), are ceva de-a face cu asta, dar nu poate să dea năvală pur și simplu peste ea în micul orășel ce abundă în vârcolaci-pantere, fără să-și asigure un minim de protecție. De asemenea, Calvin Norris, liderul panterelor, se simte atras de Sookie și nu se sfiește deloc să-i arate, însă ea nu e interesată, oricât de mult și-ar dori să ducă o viață normală, cu cineva mai aproape de o ființă umană.

Totodată, se bucură cât se poate de mult de Eric, sentiment reciproc. Cel puțin, până acesta își va recăpăta memoria și va uita de ceea ce au avut împreună. Pe lângă aceste creaturi, vom întâlni doua zâne gemene (Claudine și Claude), un adevărat deliciu pentru vampiri, dar și otravă pură. Claudine va fi un fel de înger păzitor pentru Sookie și va apărea în cele mai neașteptate momente pentru a o salva.

Vârcolacii și vampirii se aliază împotriva vrăjitoarelor ce sălășluiesc în Shreveport, reușind să le dea gata. Fosta lui Alcide, Debbie Pelt, teriantrop și ea, o tipă extrem de nebună și posesivă, fiind convinsă că Sookie vrea să-l aibă pe vârcolac, face tot ce poate pentru a-i veni de hac, însă nu se aștepta că ea va fi cea care o va păți. Eroina devine prietena haitei, un statut destul de important pentru vârcolaci, iar Eric revine la normal, dar e măcinat de faptul că nu-și aduce aminte nimic din ce-a făcut în această perioadă atât de frumoasă pentru Sookie.


Mort de-a binelea (#5)


„Did we have sex?” he asked me directly.

For about two minutes, this might actually be fun. „Eric,” I said, „we had sex in every position I could imagine, and some I couldn’t. We had sex in every room in my house, and we had sex outdoors. You told me it was the best you’d ever had…too bad you can’t remember it.”

Eric looked like I’d hit him in the forehead with a mallet…
„Is there anything else I should know?”

„You offered to give up your position as sheriff and come to live with me. And get a job.”

“I hate not knowing what I did.” _Eric” 

„Oricum, se pare că majoritatea ușilor pe care le deschid au ceva înspăimântător ascuns în spatele lor.”


Jason a fost găsit, însă nu fără urmări. Acesta a fost ținut captiv în Hotshot, „casa” panterelor, și a fost mușcat în repetate rânduri de un tip gelos care o iubea pe Crystal. Astfel că sunt șanse mari ca Stackhouse să se transforme și el într-o panteră. Însă lucrurile nu sunt prea roz, când acesta este bănuit în legătură cu seria de crime împotriva celor cu dublă natură.

Nici vârcolacii n-o duc prea bine, când șeful haitei moare într-un accident de mașină, iar aceștia trebuie să-și aleagă un nou conducător. Sookie este tare supărată pe Alcide, deoarece a introdus-o în problemele lor, fără a-i cere măcar părerea, iar harul ei, chiar dacă le-a fost de folos, lucrurile nu au ieșit deloc bine. Tatăl lui Alcide este unul din combatanți, iar lupta se sondează cu moartea sa, deși s-a descoperit că adversarul lui a trișat.

Destul de zdruncinată, Sookie se lasă în grija lui Quinn, cel care fusese angajat ca maestru de ceremonii pentru acest eveniment. Află că bărbatul era un vârcolac-tigru, unul dintre cele mai puternice animale în care se pot transforma cei cu dublă natură. Atracția dintre ei doi este instantă, ca mai toate întâlnirile dintre Sookie și supranaturali.

Alcide cunoaște mult prea bine faptul că Sookie e cea care i-a venit de hac lui Debbie și nu pare supărat. Odată ce a respins-o pe nebună, viața lui parcă a început să nu se mai învârtă doar în jurul ei. Adevărul este că încă speră ca Sookie să fie cu el, însă fata noastră nu este de aceeași părere.

Se pare că barul Fangtasia, bârlogul lui Eric și al fiicei sale, Pam, al cărui creator este, nu o duce prea bine cu barmanii pe care-i angajează, aceștia găsindu-și sfârșitul iminent, ori de câte ori problemele se prind de Sookie. Până în momentul de față, tânăra a fost de multe ori cu un pas în groapă, însă, datorită prietenilor supranaturali și norocului, a reușit să scape de fiecare dată. Dar nici ea nu se lasă mai prejos și-i salvează la rândul său, atunci când situația e în favoarea ei.


Categoric moartă (#6)


„Fusesem atacată cu cea mai dureroasă informație: primul bărbat care îmi spusese vreodată te iubesc, nu mă iubise deloc.
Pasiunea sa fusese artificială.
C
urtea pe care mi-o făcuse, fusese atent regizată.”

“Eric was incensed, to use a good entry from my word of the day Calender. In fact, his eyes were almost throwing sparks he was so angry. „This woman has been mine, and she will be mine” he said in tones so definite I thought about checking my rear end for a brand.” 


Se pare că Sookie s-a ales cu o mică moștenire neașteptată din partea verișoarei ei, având în vedere că nu mai auzise nimic de ea de mulți ani. Dar realul șoc pentru eroină este faptul că Hadley devenise vampir și fusese iubita Reginei Louisianei. Hotărând să vadă care e treaba, tânăra pleacă spre New Orleans împreună cu Bill. Dar și Eric va avea grijă să apară în peisaj. De altfel și Quinn va fi prin preajmă, cu care va încerca o relație, deși acesta e mai mult pe drumuri, datorită muncii sale.

Problema e că legătura lor nu pare că o să aibă vreun final fericit. Ori de câte ori sunt împreună, sunt atacați și cu greu găsesc câteva clipe petrecute în doi. Familia lui Debbie Pelt e decisă să-i răzbune moartea. Planul nu le iese, iar telepata le spune adevărul despre fata lor. Familia decide să o lase în pace în cele din urmă, însă mezina nu pare de aceeași părere, dorindu-i moartea mai mult ca oricând.

Între timp, Sookie o întâlnește din nou pe Regină (Sophie-Anne), pe apărătorul ei (Andre) și alții asemenea, majestatea sa cerându-i o favoare. Regina se căsătorise cu Regele Arkansas-ului și acesta îi dăruise un set de brățări, pe care Hadley le luase și le ascunsese din pură gelozie pe noua relație a iubitei sale. Durează foarte mult până ce doi conducători vampiri pun la cale o căsătorie și, de cele mai multe ori, nu e fundamentată pe iubire, ci pe putere. Regele plănuia să pună stăpânire pe Louisiana, scăpând astfel și de Sophie Anne, dar lucrurile se întorc împotriva sa și el e cel care își găsește sfârșitul tragic.

Pe toată șederea ei în New Orleans, Sookie se împrietenește cu Amelia, vrăjitoare și proprietara apartamentului în care a stat verișoara sa. Odată ce disputa vampirească s-a terminat și noua sa prietenă a greșit o vrajă, transformând un tip în pisică, Sookie le ia pe Amelia și pe felină în Bon Temps, să locuiască împreună cu ea pentru o vreme.

Un alt șoc pentru Sookie (ai zice că s-a obișnuit deja să le primească :)) ) este legat tot de Bill: află că Regina i-a cerut vampirului să o seducă, pentru a se putea folosi în voie de harul ei. Datorită lui Andre, copilul Reginei, mai descoperă ceva: prin venele sale curge sânge de zână, cam o optime dintr-una adevărată – sursa atragerii supranaturalilor asupra ei.


Curând va urma și partea a doua, unde voi continua cu restul volumelor. Voi ați citit seria? 🙂

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești (Nemuritor #5) de Oana G. Arion (recenzie)


20171225_132036.jpg

Descriere

Pentru că eu sunt, pentru că tu eşti e seria Nemuritor la superlativ. E tandră şi nemiloasă, dulce şi intensă, poetică şi epică. Te lasă fără cuvinte, cu sufletul plin de recunoştinţă de a o fi cunoscut pe autoare şi cărţile ei minunate.

Andreea Băluţeanu – Diva Hair

Felicitări, Oana, pentru această evoluţie extraordinară şi pentru că ne-ai permis să însoţim personajele – prietenele noastre – în această călătorie uluitoare, cu final epic.

Antoaneta Smaranda – Drumul vieţii

Iubire. Speranţă. Argint. Îmbinând aceste cuvinte, Oana a creat o serie nemuritoare, veşnică în inimile cititorilor.

Daniela Oţet

Originală, palpitantă şi amuzantă, seria Nemuritor crează dependenţă de la prima pagină citită. Fanii genului urban fantasy vor savura cu certitudine amestecul reuşit de aventuri, legende, poveşti pasionale de iubire.

Claudia Beian – Îndrăzneşte mai mult

Frânturi de istorie învăluite în legendă şi mit, pudrate cu fantezie şi unite de imaginaţia Oanei Arion. Un adevărat deliciu asezonat cu mister şi bătăi accelerate de inimă.

Diana Macovei – BookNation

O serie care o aşază pe O. G. Arion nu doar în rândul celor mai promiţători scriitori români din noua generaţie, dar şi la loc de cinste în inimile cititorilor pe care i-a cucerit.

Ana Băşică – A drop of inspiration

Gândurile mele

Ca să fiu sinceră, sunt puțin în cumpănă, deoarece sunt prinsă între volumul patru (Prin cenușă de visuri) și acest final colosal ce încheie o serie absolut minunată. Ambele părți mi-au plăcut extrem de mult, iar evenimentele ce au avut loc de-a lungul celor două cărți apasă greu pe umerii mei. Autoarea mi-a oferit niște situații inimaginabile, la care nu pot să nu mă gândesc ori de câte ori ceva îmi va aduce aminte de serie. Nici să vreau, nu aș putea alege între ele, fiindcă ambele volume au fost la înălțime, ca de altfel, întreaga serie! Un urban fantasy absolut de neratat!

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești atinge cote alarmante într-ale suspansului și misterului, iar roșcata noastră pare să nu mai dețină controlul asupra propriei vieți și asupra lucrurilor ce iau amploare în jurul ei. Pierde rapid legătura cu realitatea și sufletul său se găsește în situația neplăcută de a cutreiera o lume goală, limitată de zile care se repetă la nesfârșit. Ne luăm rămas bun, ne aruncăm parcă într-o „altă” viață și încercăm să-i supraviețuim, chiar dacă toate ne sunt împotrivă. Dar, cel mai important, facem asta împreună! N-o lăsăm pe Victoria singură, ci suntem acolo pentru ea (îi suflăm direct în ceafă, ca să fiu mai exactă!), o susținem atât cât putem și avem grijă să nu cadă și mai mult.

„Ce alb era totul. Atât de alb. Și de rece.”

Ceea ce se anunța un început romantic, plin de melancolie, nerăbdare și o ușoară teamă, un început scăldat în sunete de clopoței de nuntă și fulgi de zăpadă glorioși, se duce pe apa sâmbetei atunci când Victoria Grey se prăbușește. Iar odată cu ea, și ei. Iubitul, prietenii, familia. Sufletul „petrecerii” nu mai există. Cel puțin fizic. Nu mai este nimeni care să ridice moralul grupului și care să aducă mici zâmbete amuzate pe chipurile celorlalți. Nu mai este nimeni care să se laude cu replicile ironice din palmares la propria adresă și care să-și dea ochii peste cap ori de câte ori simte nevoia. Nu mai zic de clipele în care se arunca înainte, neștiind ce-o așteaptă de partea cealaltă.

„- Noi doi ne știm de atâta vreme. Am colindat pământul ăsta și nu ne-a păsat de prea multe lucruri sau de prea mulți oameni. Dar ea, ea ne-a învins pe amândoi.”

Odată cu dispariția lui Grey, schimbăm și perspectiva. Privim din ansamblu la eroii noștri, urmărim povestea cum o ia pe două drumuri: unul al Victoriei, care se trezește prinsă în ceva mai presus de ea și rațiune, și unul al lor, al celor care încearcă tot ce se poate pentru a o readuce înapoi. Se formează alianțe dintre cele mai neașteptate, iar trădările nu catadicsesc să lipsească nici ele din peisaj. Ne reîntâlnim cu aproape toate personajele cunoscute pe parcursul seriei și suntem martori la eforturile depuse pentru iubita, sora și prietena lor. Cu toții îi simt acut lipsa și nu se sfiesc s-o recunoască. Durerea și tristețea îi dărâmă, iar secretele ce ies la iveală le tulbură și mai mult starea.

Nimic nu mai e la fel. Pentru că nici ea nu mai este…

8907d214b6e13651bdf06b8efcf8c626.jpgSursa: pinterest.com

Cu siguranță nu doar eu, cât și toți cititorii ce au avut de-a face cu Nemuritor, de-a lungul celor cinci volume, au observat o (re)întoarcere ce mărginește întreaga acțiune, dându-i un suflu proaspăt, mai special, chiar poetic, un aspect pe care nu l-am mai întâlnit până acum în cărțile fantasy citite de mine. Așa cum centrul cercului este întotdeauna la egală distanță de toate punctele aflate la periferia sa, așa și Victoria este personajul central care menține echilibrul între muritori și nemuritori. Indiferent de timp și spațiu, ea este liantul ce reușește să atragă oamenii și ființele supranaturale laolaltă, să-i facă să spere că într-o zi totul va fi bine și că împreună au mai multe șanse să reușească, chiar dacă nu le va fi întotdeauna ușor. Grey este cea optimistă din grup și doza energizantă ce le încarcă bateriile celor de lângă ea, este cea care-i încurajează pe toți și care face haz de necaz în stilul caracteristic, deși răul bate la ușă mai des decât bea ea cafea. Bine, poate nu chiar așa de des!

“Darurile se sting, dar o minune se ridică.”

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești încheie un „cerc” de aventuri nemuritoare, acompaniate de numeroase răsturnări de situație, atât de imprevizibile și de intense, încât tot ce credeai că își găsește loc doar în trecutul de altădată, de fapt te poate păzi din umbră chiar acum, fără ca tu să-ți dai seama. Scrisă în maniera-i simplistă, jucăușă, fără înflorituri și descrieri plictisitoare, presărată cu umor și înțepături la fiecare pas, pentru a nu ne pierde prea ușor în drama momentelor tensionante ce par fără cale de ieșire, Oana Arion ne prezintă genul acela de poveste care te prinde în mrejele sale și nu există nicio șansă în a-ți mai da drumul vreodată. Și, ca să fim sinceri până la capăt, nici nu-ți dorești să scapi.

Nota mea: 5***/5

plain-white-background-1480544970glP.jpg

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Demonii iubirii (Seria Demonilor #1) de Anne K. Joy (recenzie)


IMG_20171023_181259

Descriere

Jessica Thomas este închisă pentru o crimă pe care nu a comis-o. Într-un mod bizar, probele care-i arătau nevinovaţia dispăruseră. Viaţa ei nu mai avea să fie vreodată la fel. Ian Peterson, un avocat celebru, dar şi o cunoştinţă din copilarie, îi propune un „pact cu diavolul”: îi va reda libertatea, ca mai apoi să i-o răpească din nou într-o căsătorie de convenienţă. Iar Jessica, frumoasa şi inteligenta Jessica, nu are de ales. Se va căsători cu avocatul ei Ian, chiar dacă nu-l iubeşte. Asta, desigur, dacă el găseşte un mod prin care să-i dovedească nevinovăţia.

Însă Ian nu degeaba este puternic şi bogat. A rezolvat multe cazuri celebre şi-l va rezolva şi pe cel al viitoarei soţii. Dispusă să joace teatru până la capăt, pierde un singur detaliu din vedere – că s-ar putea îndrăgosti chiar de diavolul cu care a făcut pactul. Însă nu totul este roz, că doar e teatru pur. El nu o vrea ca soţie „reală” şi nici în viaţa lui. Nu poate, asta pentru că demonii lui interiori îl macină. Îl macină atât de tare încât îi va spulbera viaţa femeii pe care va ajunge s-o iubească.

Gândurile mele

Doresc să-i mulțumesc autoarei, Anne, pentru lectura frumoasă și plină de emoții pe care mi-a oferit-o!


„Am toate motivele să-mi urăsc soțul, dar blestemata mea de inimă continuă să-l iubească. „Blestemata” funcționează greșit. Cu cât el îmi face mai mult rău, cu atât îl iubesc mai tare.”

Jessica Thomas nu a avut întotdeauna o viață roz, fiind mai mereu sub controlul părinților săi care, deși în ochii lumii păreau o familie perfectă, lucrurile în interior stăteau cu totul diferit. Astfel că, atunci când se îndrăgostește de un coleg de facultate, crede că viața ei a luat-o în sfârșit pe drumul cel bun și că a găsit o scăpare în această relație idilică, dar încrederea oarbă în cel de lângă ea o îndepărtează de mama sa și o aruncă într-o situație îngrozitoare ce va lăsa urme adânci în sufletul ei.

Ajutorul vine totuși, în mod neașteptat, de la o cunoștință din copilărie – Ian Peterson, un copil retras și închis în el, care devenise între timp un avocat de succes și un bărbat foarte atrăgător pentru populația feminină. Pentru a se elibera însă de cătușele poliției și pentru a i se dovedi nevinovăția, este nevoită să accepte oferta acestuia. Ian îi propune o căsătorie de formă, în care fiecare va avea numai de câștigat.

Era așa cum nu-și dorea să fi fost vreodată – puțin îndrăgostită și singură.”

Dar pentru Jess, libertatea recent câștigată nu este chiar ceea ce spera. Nu poate să se bucure de avantajele acestei căsătorii, oricât de mult și-ar dori. Iar Ian nu-i poate da ceea ce își dorește cu adevărat. O familie. Fericire. Dragoste. Chiar și planul bine pus la punct al bărbatului scârțâie, noua doamnă Peterson zgâlțâindu-i din primele clipe lumea „perfectă”.

Amândoi vor avea de înfruntat niște demoni și de luptat cu ei înșiși, pentru ca inimile lor să nu aibă și mai mult de suferit. Dar vor fi ei oare pregătiți să-și ofere această șansă de a lupta împreună sau vor continua să se piardă în singurătate și în liniștea obscură a întunericului? Vor reuși să lase încăpățânarea și mândria deoparte, până nu este prea târziu?

„…arăta ca un înger pierdut printre demoni.”

Mi-au plăcut protagoniștii, deși au avut momente în care mi-aș fi dorit cu ardoare să-i dau cap în cap pe amândoi, fiindcă nu erau în stare să pună punctul pe „i”. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine, Ian a fost cel care, din cauza nesiguranței și orgoliului uriaș, a creat cele mai multe probleme pe parcursul legăturii lor, înlăturându-i și rănindu-i pe cei din jur.

Și da, recunosc că l-aș fi lovit de toții pereții, până i-ar fi intrat odată mințile alea în cap!

Și asta doar pentru că nu știa prea bine ce vrea pe plan personal. Jess a știut la scurt timp, dar el? A trecut o veșnicie până și-a dat seama și a fost în stare să conștientizeze cu adevărat ce înseamnă soția sa în viața lui. Ba o dorea pentru că era singura femeie ce reușise să-i răscolească simțurile și să-i îmbie mai mereu gândurile spre ea. Ba o dorea cât mai departe, deoarece credea că lângă el nu ar putea fi niciodată fericită.

„- Ce vrei, Ian? l-a întrebat ea șoptit printre suspine.

– Dacă întrebi demonii din mine, cei cu care te-ai căsătorit, ți-ar răspunde că vor să te folosească, însă dacă îl întrebi pe Ian cel bun cu care trebuia să te căsătorești, ți-ar spune că i-ai lipsit îngrozitor de tare, că s-a gândit constant la tine și că ar fi dat o parte din el ca să uite de demoni și mândrie și să-ți bată la ușa casei tale, doar, doar ca să te îmbrățișeze.”

Cine să-l mai înțeleagă? Jessica are un nesfârșit bagaj de răbdare, de a reușit să-i suporte toanele de fiecare dată când se ciocneau și chiar nu e puțin lucru. O admir pentru asta. A avut puterea să plece de lângă el. Chiar dacă îl iubea și se simțea ruptă în două, a reușit să se îndepărteze de sursa durerii sale și a continuat să se ridice, dând voie rănilor să se vindece în timp. Deși gândul îi era tot la el…

Un alt personaj care s-a remarcat și pe care l-am adorat din prima clipă este Cecile, cea cu suflet de copil și sora mai mică a lui Ian. Pur și simplu te atrage cu personalitatea ei amuzantă, adorabilă și plină de energie pozitivă. Chiar dacă este sora mai sus-numitului, nu se aseamănă mai deloc, aflându-se oarecum la poli opuși. Aceasta va găsi în Jess o prietenă de nădejde, sentiment reciproc și din partea eroinei noastre. Se vor ajuta foarte mult una pe cealaltă, își vor păstra secretele și se vor îndemna în a-și urma inimile spre fericire.

Un prim volum tumultos, romantic, asezonat cu umor și înțepături pe alocuri, o poveste de iubire care aduce cu ea suferințe, regrete și lacrimi, dar și emoții puternice, bucurie și încredere. O iubire care alungă secrete și temeri, îmbătându-ne cu speranța unui viitor luminos.

Nota mea: 4.5/5

nota-4-5

Dacă doriți să achiziționați cartea sau întreaga trilogie, precum și celelalte cărți ale autoarei, o puteți face chiar aici.

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Directorul școlii mele este un șobolan-vampir! de Pamela Butchart (recenzie)


IMG_20171020_164128.jpg

Descriere

Izzy și prietenii ei au un adevărat ȘOC în clipa în care îl întâlnesc pe noul director al școlii lor. Acesta este brunet, poartă o pelerină și are niște buze ciudate, ca două râme. Odată l-au auzit sâsâind în cancelarie, asemenea unui șarpe, iar lumina soarelui îi colorează pielea în roșu aprins!

Gândurile mele

Directorul școlii mele este un șobolan-vampir! face parte din colecția Eu Supererou – Corint Junior, a Grupului Editorial Corint. Este dedicată copiilor care au cel puțin 8 ani împliniți. Deși eu nu m-am potrivit cu ea (sau ea cu mine!?), aceștia vor gusta cu siguranță din aventururile lui Izzy, Jodi, Maisie și Zach.

Poate că sunt deja prea mare pentru a mă mai putea bucura total de o asemenea lectură la vârsta mea, însă mai sunt unele excepții care îmi aduc aminte de copilărie și care reușesc să mă transpună în acea perioadă, în special la năzbâtiile pe care le făceam cu prietenii și colegii mei. De data asta, nu prea am fost chiar pe aceeași lungime de undă, din păcate.

Povestea de față ne prezintă mentalitatea specifică puștilor de 8-11 ani, când tot ce vor aceștia, este să vorbească despre toate lucrurile prin care trec și pe care le fac, exagerând pe alocuri. Dacă se poate, să vorbească chiar despre toate în același timp. Orice gest mărunt sau schimbare ciudată, le activează instantaneu rotițele și îi îndeamnă la găsirea unor planuri care mai de care mai nebunești, în speranța că vor ajunge la un deznodământ fericit. Chiar dacă ideile lor le par victorioase, pe parcurs cineva are de suferit din cauza asta, însă totul e bine când se termină cu bine.

IMG_20171020_165748-tile.jpg

„A fost cel mai ÎNFRICOȘĂTOR moment din istorie, pentru că a implicat sute de șobolani-vampiri, brioșe cu usturoi – iar celălalt prieten al nostru, Zach, era cât pe-aci să fie secătuit de sânge de noul nostru director!

Așa cum obișnuiește Jodi să spună: atunci când am pătruns în biroul directorului ca să luăm de acolo sicriul, am fi putut sfârși, cu toții, mâncați de vii!”

Alături de cei 4 eroi ai noștri, ne aventurăm într-o situație foarte ciudată! Diferite locuri din incinta școlii încep să fie interzise din cauză că unele încăperi s-ar fi crăpat și era pericolul ca acestea să pice pe ei. Dar Izzy, Jodi, Maisie și Zach nu cred nici în ruptul capului asta, fiind supărați că ai lor, 4J, trebuie să împartă o clasă cu cei de la 6B până când se vor rezolva „reparațiile”. De asemenea, în locul domnului Murphy apare subit un nou director, domnul Graves. Copiii sunt hotărâți să descopere care este de fapt adevărul din jurul acestor evenimente neașteptate. 

Auzindu-i pe cei mari, de după perdeaua ce delimitează cele două clase, puștii află că școala ar fi invadată de șobolani. Acum, că o fi sau nu adevărat, ei vor să cerceteze terenul și, astfel rezolvate odată lucrurile, să se întoarcă mai repede în clasa lor. Dar noile indicii descoperite îl aruncă pe noul director într-o umbră nu prea prietenoasă.

IMG_20171020_165627-horz.jpg

Acesta, dorind să-și cunoască elevii, îi invită pe copii, doi câte doi, pentru a afla mai multe unii despre alții. Primii care îi trec pragul biroului întunecat sunt Izzy și Zach care nu știu cum să plece mai repede de-acolo. O cutie imensă și extrem de „fragilă” staționează într-o parte și o poză din spatele directorului le atrage atenția și-i înțepenește în loc: domnul Graves purta o pelerină împreună cu alții asemenea lui. Odată aflați de cealaltă parte a ușii, se trezesc cu Maisie și Jodi în fața lor, dar nu îndrăznesc să le lase să intre, așa că, pentru binele lor, le trag cât mai departe de ceea ce se află înăuntru.

Tot ce se întâmplă arată că directorul este un șobolan-vampir: pelerina, numele acestuia care trimite la morminte, tenul palid, întunericul din birou, înfățișarea la fel de tânără ca în poza de „demult”, interzicerea usturoiului la cantină, expresia terifiantă de pe fața acestuia la vederea sângelui, liliecii-vampiri, apariția șobolanilor în școală odată cu domnul Graves. Toate aceste SEMNE demonstrează clar cu ce au de-a face și nu se vor lăsa până ce nu vor arăta lumii cine le conduce școala.

IMG_20171020_164818-horz.jpg

Brioșa cu usturoi are efect asupra directorului, dar nu chiar cel așteptat de copii, însă tot nu au de gând să renunțe. Asta e chestia atunci când ești mic. Nu te gândești prea mult care ar putea fi consecințele faptelor tale, ci dai înainte crezând că este bine ceea ce faci. Într-un fel este de apreciat, dar nu întotdeauna.

Fontul este destul de mare, astfel că lectura decurge rapid și ne putem bucura, totodată, și de ilustrațiile alb-negru ce însoțesc aproape fiecare pagină din carte. De asemenea, mi-a plăcut faptul că, de fiecare dată când intrau în biroul directorului, paginile erau întunecate, pentru a accentua misterul ce-l înconjoară pe acesta, dar și temerile copiilor cu privire la el.

Dacă se va termina cu bine și aici,
Vă invit să descoperiți singuri, dragi pitici.

Cartea mi-a fost oferită de Editura Corint (Leda Edge), căreia îi mulțumesc pentru exemplar! O puteți achiziționa de aici.

12717389_483643395152187_3172202317149822884_n

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Prin cenușă de visuri (Nemuritor #4) de Oana G. Arion (recenzie)


IMG_20171008_153305

Descriere

Dragoste, suspans, aventură și umor eliberator. O carte pe care nu o poți lăsa din mână, o serie pe care literatura română o aștepta de multă vreme. „Prin cenușa de visuri” e regina seriei „Nemuritor”, iar Oana Arion își poartă din nou cu talent cititorii din abisul disperării pe culmile extazului și înapoi. Un must read!

Andreea Baluteanu, DivaHair.ro

Prin seria Nemuritor, Oana Arion ne-a dezvăluit o lume nu foarte cunoscută în literatura contemporană – cel puțin nu în cea românească. Mitologia nordică ne-a fost adusă în fața ochilor prin prisma unor personaje mistice, supranaturale, încărcate cu o istorie tumultoasă, dar cu o forță inimaginabilă de a face față tuturor obstacolelor. De îndată ce ați pășit în această poveste magică și greu de uitat, îmbrățișând atmosfera alertă, precum un leac de care aveați nevoie cu disperare, nu vă veți mai dori să reveniți la realitatea care nu vă va mai satisface cu nimic.

Andreea Pandelea

În stilul ei caracteristic, Oana ne poartă prin aventuri încărcate de suspans și mister. Intensitatea crește pe măsură ce avansăm printre paginile Seriei „Nemuritor”, iar intriga și personajele ne creează o dependență de care nu avem cum scăpa – și nici nu vrem. Sarcasmul fin al autoarei se îmbină surprinzător de bine cu povestea creată în jurul unor lumi și personaje fantastice, legendare. Seria „Nemuritor” este un must-read, pentru oricine care se declară cititor. Consider că indiferent de preferințele literare, orice cititor va găsi în această serie ceva care să îl atragă, să îl surprindă și să îl impresioneze.

Eva Anca,  Rândurile Evei

Mulțumesc Oanei și echipei Librex pentru exemplarul oferit!

Gândurile mele

Speechless!

Nu știu cum face, nu știu ce face autoarea (o fi de vină cafeaua?!), dar fiecare volum este mai minunat și mai addicted decât cel anterior și, oricât de tare am încerca noi să găsim o portiță prin care să ne dăm seama de ce va mai urma în aventura eroinei noastre printre nemuritori, ni se dă peste nas cu cele mai surprinzătoare și neașteptate evenimente la care poate lua parte un om normal în viață.

Și, Dumnezeule, de câte avem parte în această carte!

Cu siguranță că ultimul volum ne va toca la propriu!

Mai știți că vă spuneam data trecută că s-a găsit leacul pentru vampirism? Ei bine, pentru asta, vom călători alături de Victoria în trecut, într-o Spanie magică, cu iz de timpuri vechi, unde vom încerca să găsim cel mai prețios lucru al lui Arrio, pentru ca ritualul să se împlinească, iar cei doi să fie împreună, fericiți până la adânci bătrâneți. Alternând câte un capitol a cărții pentru copii pe care o scrie, cu micile „mari” detalii ale nunții ce bate la ușă, protagonista este decisă să ducă până la capăt această călătorie, indiferent ce o așteaptă de partea cealaltă, dincolo de timp.

În decursul ultimului an trecusem prin situaţii incredibile, cunoscusem creaturi pe care în mod normal le găseşti doar în cărţi, luptasem pentru cauze îndoielnice sau juste, privisem moartea în ochi. Pierdusem mult, oameni la care am ţinut sincer, locuri care îmi fuseseră dragi. Şi, cel mai important, pierdusem o bucăţică din mine.

Mă schimbasem. Dobândisem puteri extraordinare. Letale. Eram temută în lumea secretă şi întunecată a supranaturalilor. În urmă cu un an, Victoria era doar o femeie normală cu multe visuri şi planuri de viitor. Astăzi era stăpâna argintului, cea atinsă de blestem. Puteam ucide sau reda viaţa dupa bunul plac. Puteam intra în mintea creaturilor şi vizualiza, controla şi schimba toate trăirile, impulsurile şi dorinţele lor.”

Pregătirile sunt în toi, nerăbdarea atinge cote maxime, iar teama că lucrurile nu vor merge și toată treaba se va termina cu un eșec, plutește acut în aer. Vampirul nu-și amintește prea multe din trecutul său de muritor, astfel că totul cade pe umerii Victoriei care, odată ce va păși într-o altă epocă, cu regulile și concepțiile aferente, nu va mai avea la cine să apeleze pentru ajutor. Va fi nevoită să se descurce singură și să aibă grijă ce alegeri va face, altfel prezentul/viitorul ar putea avea de suferit, iar prețul va fi unul pe măsură.

b0dda4cc4dbf25e20524500d233249b4-horz.jpg

Mai mult de atât, n-o să scoateți de la mine. Nț, nț, e ceva ce sunteți nevoiți să aflați singuri. Dar să știți că nu e pentru orișicine! Dacă nu sunteți în tandem cu aventurile eroinei, nu aveți voie să deschideți acest volum. Nici măcar să nu vă treacă prin cap să-l răsfoiți! Dăunează grav sănătății (mai ales inimii voastre!), dacă săriți peste momentele care se întrepătrund mai ceva ca un roller coaster ce se învârte la nesfârșit. Nu de alta, dar s-ar putea să nu mai reușiți să reveniți înapoi de unde ați plecat! Niciodată!

Și asta chiar e ceva! Nu multe cărți/serii au darul de a-ți zăpăci mințile și de a-ți trage palme așa de sănătoase, încât vei ajunge să vezi numai stele verzi în toate culorile curcubeului.

„- Am înțeles că ți-ai ales un nume, zâmbi el, privind către ferestrele prin care razele unui soare palid pătrundeau în cameră, făcând obiectele din jur să capete o strălucire stranie, de parcă s-ar fi aflat sub o peliculă subțire de apă. 

– Da, am răspuns cu mândrie. Hope.

Eram absolut încântată de acest nume. Ba chiar exersasem în fața oglinzii diferite feluri în care mă puteam prezenta, schimbându-mi tonul și mimica feței.

– Hope, repetă el, tresărind imperceptibil. 

– Lady de Dunbar, am completat.

Vikingul mă privi drept în ochi. Avea expresia inconfundabilă a unui om care încerca din răsputeri să-și amintească ceva… un anumit detaliu dintr-un trecut îndepărtat. În cazul lui Ian, un trecut foarte îndepărtat, de vreo mie și ceva de ani.

– Ce este?

– Nimic, se scutură el parcă trezit dintr-un somn ciudat. Nimic. Am avut doar senzația că am mai auzit numele ăsta.”

Dacă ne gândeam vreodată că Victoria nu poate să se remarce mai mult decât a făcut-o deja în celelalte volume, ei bine, vă spun sincer că ne-am fi înșelat amarnic cu toții. Această femeie are o energie exorbitantă și o forță interioară atât de extraordinare, de ar putea să facă față unui întreg popor de nemuritori și tuturor chestiilor posibile care vin la pachet cu el, în același timp! Pentru că, ceea ce se întâmplă în acest penultim volum, e mai mult decât mi-aș fi putut imagina în toată viața asta și-n toate celelalte.

Hotărâtă să meargă până-n pânzele albe după ceea ce îndrăgește cel mai mult iubitul său vampir, Victoriei nu-i pasă deloc că își riscă astfel viața și că are mari șanse de a nu se mai întoarce nicicând. Nu după câte a fost nevoită să îndure până acum. Nu după câte au fost ceilalți nevoiți să îndure din cauza ei. Atâtea pierderi și clipe… mult prea puține fericite. Într-o vreme în care ea însăși va fi unicul său sprijin, tânăra femeie va face orice îi stă în putință să aducă înapoi soarele și pe strada ei.

„Îmi ridică poalele rochiei murdare de noroi și-mi desfăcu panglicile pantofului. Am simțit o gheară de fier strângându-mi brusc inima. Într-o seară, Arrio cel din prezent îmi desfăcuse în același fel pantoful, zâmbind amuzat de stângăcia mea. Părea că trecuseră ani de atunci. O viață.”

c7a1d44c7ac87d9df489d589394282cd-horz.jpg

Deși în ochii noștri este o adevărată eroină, având în vedere gradul ei de „rezistență” în privința evenimentelor ireale ce au lovit-o din toate părțile, Victoria este totuși o femeie absolut normală, în care ne vom regăsi fiecare dintre noi, cititoarele, în anumite situații. N-a fost născută să aibă un destin măreț sau să contribuie la salvarea lumii, ci, pur și simplu, s-a găsit la momentul (ne)potrivit, în locul (ne)potrivit, iar astfel a început o nouă poveste pentru ea. Una care i-a adus marea dragoste, prieteni de nădejde, dar și pericole neașteptate.

S-a adaptat nesperat de bine și a primit totul, de parcă era atât de firesc ce i se întâmpla, că mai că ai fi vrut să fii chiar tu în locul ei. Hai, spuneți voi acum, cine mai ia în ziua de azi lucrurile ca atare și se comportă de zici că nimic rău nu mai poate veni, deși adevărul este altul?

Răsturnări de situații incendiare, acțiune cât cuprinde, locuri de poveste, mister, dramatism, umor delicios, pierderi, răni sufletești, trădări, toate aceste elemente fac din penultimul volum al seriei, un zumzet de trăiri prin timp și spațiu, un caleidoscop de amintiri ferecate „prin cenușă de visuri” și speranță.

Nota mea: 5***/5

nota-5

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Trei Coroane Întunecate (Trei Coroane Întunecate #1) de Kendare Blake (recenzie)


IMG_20170924_162133.jpg

Descriere

În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.

Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete.

Katharina este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic.

Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei.

Dar pentru a deveni Regina Încoronată, nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.

ULTIMA REGINĂ RĂMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.

three-dark-crowns-which-cover-banner.png

Gândurile mele

O lectură mai mult decât plăcută! Unică, genială și cu o poveste bine plasată în spate, mi-a dat nenumărate bătăi de cap și mi-a vânturat gândurile în toate direcțiile posibile. Însă, a făcut asta într-un mod pozitiv și cât se poate de spectaculos. Abia aștept continuarea și ce vor fi dispuse să facă tripletele pentru tronul lor.

Pentru că, de-abia atunci va începe adevărata luptă!

♛♛♛

„Fiecare har are lumină și întuneric.”

Ne lăsăm purtați de magia unei insule ascunse sub ceață, în inima albastră a oceanului. O insulă legendară, căreia doar puțini continentali îi mai cunosc „astăzi” secretul. O nouă generație de regine pregătesc Fennbirn pentru eterna luptă, în care o singură regină va triumfa. După 6 ani petrecuți împreună, tripletele sunt despărțite și trimise în zonele specifice harului primit prin naștere de la Zeiță: Wolf Spring – Orașul naturaliștilor, Rolanth – Orașul elementalilor și Prynn – Orașul toxicilor. Dar, datorită ultimelor trei generații, ce au adus victoria de partea toxicilor, capitala Indrid Down a devenit reședința celei mai puternice familii otrăvite – Arron, asta până ce va fi ocupată de o altă Regină.

„Noi, naturaliștii, putem face plantele să crească, dar putem și să convingem un homar să intre în oală, iar familiarii noștri fac praf iepurii pe câmp. Elementalii ard pădurile la fel de simplu cum le udă cu ploaia. Harul războiului poate fi folosit pentru protecție, dar și pentru măcel. Chiar și cei care au harul viziunii sunt de multe ori blestemați să-și piardă mințile. Chiar și toxicii pot fi vindecători. Sunt celebrii pentru cruzimea lor. Toate execuțiile lor sunt oribile, cei executați sunt uciși cu otrăvuri așa de sinistre, încât le țâșnește sângele prin ochi și li se frânge spatele din cauza spasmelor.”

Tinerele ajung în cele mai de seamă familii, unde sunt educate și pregătite pentru a deveni Regine. Mezina Katharine este preluată de Arroni – conducătorii Consiliului Negru – și este nevoită să înghită numeroase otrăvuri pentru a căpăta imunitate. De asemenea, se descurcă minunat la prepararea acestora. Mirabella și-a dovedit harul elementelor la vârsta de doar 6 ani, furioasă fiind din cauză că a fost separată de surorile sale, și pare a fi cea mai puternică din generația sa, oferindu-le speranțe Preoteselor și familiei Westwood că anul acesta va fi al lor. Iar Arsinoe ajunge în sânul familiei Milone și se prezintă ca fiind cea mai slabă dintre surori, neavând nicio putere de partea sa. Familiarul ei nu a apărut încă și nu poate face să înflorească nici măcar un boboc.

1ce2fc87165bbd4ecb46c069bc20ae80-horz.jpg

Până când vor împlini frumoasa vârstă de 16 ani, fetele sunt ținute departe una de cealaltă și de-abia la Festivalul Beltane, care anunță începerea Anului Ascensiunii, vor putea sta față-n față și își vor revela harurile magice, demonstrând tuturor de ce sunt în stare.

„Eu aș fi zis că toată lumea vrea asta – să fie iubit pentru propria persoană, nu pentru rang.”

Însă anul acesta vine cu unele schimbări. Două dintre surori se întâlnesc întâmplător înainte de festival. Cea mai puternică naturalistă, din ultimii zeci de ani, nu este regina Arsinoe, ci buna ei prietenă, Jules Milone, cu a sa pumă Camden, unul dintre cei mai puternici familiari care au existat până acum. Mirabella are vise de pe vremea când era încă împreună cu surorile sale și gândul că le-ar putea face vreodată rău, o macină pe dinăuntru. Arsinoe încearcă să evadeze, dar este oprită de fiecare dată, ca și cum insula are voință proprie și o (a)trage mereu spre ea. Chiar dacă reginelor li s-a impus un anume scop, dragostea tot găsește o cale de a se strecura neinvitată printre aceste comploturi și jocuri de culise.

Cu toții încep să observe aceste „amănunte”, iar îndoielile își fac simțită prezența în inimile oamenilor. Deși nimeni nu o spune cu voce tare, întrebarea „ce se va alege de această generație?” plutește pe buzele tuturor.

♛♛♛

268cf1b73d61074d847c9aac43c3c085

„Reginele mărunte nu inspiră prea multă încredere.”

„- O să fac față, așa cum trebuie, spune ea.”

Deși este cea mai mică dintre surori și cea mai firavă, cu o constituție mult prea delicată, care cu greu reușește să supraviețuiască otrăvurilor ce-i dansează nonșalante prin toate colțurile trupului, Katharine este cea mai determinată să ajungă regină. Ajunsă pe mâna Nataliei Arron, cea mai puternică dintre toxici, mezina a avut de îndurat mult mai multe decât surorile sale. Apăsată de greutatea ultimelor generații de regine toxice, tânăra trebuie să demonstreze că și locul ei este tot pe tron, pentru a continua ce au început cele dinaintea ei. La aniversarea de 16 ani, ceea ce trebuia s-o ridice pe Kat în ochii toxicilor, să le crească respectul și admirația la persoana ei, s-a transformat într-un eșec rușinos. Însă, odată cu apariția nepotului preferat al Nataliei, Pietyr, fata începe să înflorească sub privirile otrăvite și să capete încrederea și alura unei viitoare regine.

2927b9c28967e1bbde2435d8d260c282

„Arsinoe nu prea arată a regină.”

„- Ai auzit ce se spune, că reginele nu sunt de fapt oameni, replică ea. Așa că atunci când ne omorâm între noi, nu omorâm o persoană în carne și oase. Se uită în jos și adaugă: Așa se spune. Nu mai sunt atât de sigură că e și adevărat.”

Ne mutăm la Wolf Spring, unde o cunoaștem pe isteața, amuzanta și rebela Arsinoe, a doua dintre surori și cea căreia nu-i pasă de felul în care arată. Fără har și fără un familiar care s-o păzească din umbră, fata este cea mai subestimată din generația ei. Și nu doar de către cei din afara orașului său, ci și de localnicii ce o privesc cu ură, pentru că nu e în stare de nimic. Dar familia Milone are încredere în ea, în harul ei care nu s-a manifestat deocamdată, în rezistența ei și în faptul că are dinaintea ochilor un drum predestinat. Poate că Arsinoe e departe de ceea ce numim regalitate, nepăsându-i prea mult de semnificația acestui statut, dar asta nu înseamnă că nu are cel puțin o șansă de a arăta că este mult mai mult de atât. Și, cu siguranță, Fennbirn este de aceeași părere, altfel i-ar fi adus moartea de la prima ieșire în largul oceanului.

02ee7d83a61d49b7883a850e1805933b

„Reginele nu trebuie să-și iubească surorile. A știut asta dintotdeauna, chiar și când erau împreună la Black Cottage, când le iubea chiar dacă nu trebuia.

Sunt regine. Trebuie să moară.”

„Le iubesc.”

Puternică, frumoasă, devotată și plină de compasiune, Mirabella are toate atuurile de a-și lua în primire tronul mult așteptat de elementali. Mănuind foarte bine preferatele sale, furtuna și focul, tânăra ar putea să scape destul de ușor de celelalte regine, dar iubirea pentru ele și nostalgia amintirilor încă îi persistă în interior, ca să le dorească ceva rău. Prietenele sale, Bree Westwood și Elizabeth, o novice a Templului, sunt de partea ei, însă Preotesele au grijă să le înăbușe orice tentativă de scăpare din acest joc crud al morții. Înafară de casa familiei Westwood, în oricare alt loc din Rolanth pașii îi sunt urmăriți de Templu și nu poate face absolut nimic, fără ca acesta să afle în cele din urmă. Nu e o noutate pentru nimeni că Preotesele au ales-o pe Mira. Au ales să urmeze regina care va câștiga. Dar oare chiar așa va fi?

c8bf0cc71960f5cde580a5211541d1e3

♛♛♛

„M-am îmbarcat pe o corabie în golf, am navigat prin ceață și am ajuns la Fennbirn, deși de câte ori am navigat pe direcția aceea, Fennbirn nu era acolo. Iar acum sunt aici și iau parte la toată nebunia asta.”

După cum se observă, femelele sunt cele care guvernează pe insula Fennbirn, bărbații neavând prea multe drepturi de a interveni în bunul mers al lucrurilor. Ele conduc insula, Consiliul Negru și Templul, cuvântul lor fiind lege. Nici măcar continentalii nu au șanse să schimbe ceva în acest loc ascuns de lume. De aceea, le este destul de greu să găsească insula, dacă aceasta nu le permite înaintarea prin ceața deasă ce se lasă în jurul ei.

♛♛♛

„Nimeni nu își dorește cu adevărat să fie regină.”

Cine zice că istoria se va repeta la nesfârșit, că reginele nu vor putea supraviețui jocului și că nu își vor putea trăi fiecare viața așa cum dorește, după ce totul se va termina? Fără implicația Consiliului, a Preoteselor și a tuturor celor care le vor despărțite? Fără ca ura și alte gânduri negre să le întunece mintea? Pentru că, mai presus de tot, indiferent de ce se va întâmpla, încă au o legătură foarte puternică ce le ține pe loc. Încă sunt surori.

Și asta ar putea fi oare îndeajuns pentru ele, ca să arate insulei de ce sunt în stare? Că sunt mai mult decât simpli pioni pe o tablă veche de șah? Vor putea demonstra că sunt mai mult decât Trei Coroane Întunecate?

♛♛♛

„- Pe insula asta există și surori care să se iubească?”

Narat la persoana a treia, acest prim volum împletește armonios cele trei povești ale reginelor, dinainte ca lupta pentru tron să înceapă. Petrecem alături de ele la aniversarea de 16 ani, căutăm haine întunecate dintre cele mai frumoase pentru festivalul Beltane și ne pregătim de revelarea celor mai puternice haruri magice, în timp ce curtezanii de pe continent caută atenția viitoarei Regine. Nu avem parte de prea multă acțiune, decât spre final, când se dă startul Anului Ascensiunii. Până la următorul Beltane, tripletele sunt forțate și îndemnate să facă tot ce le stă în puteri pentru a scăpa una de cealaltă și, la final, doar una trebuie să mai rămână în picioare. Cel puțin până ce se va naște următoarea generație.

Deși, la început, a fost ușor enervant să rămân în pom cu poveștile, alternând când cu una, când cu alta, m-am pierdut totuși rapid în lumea fascinantă a lui Blake și acest aspect n-a mai contat deloc pentru mine. Am empatizat cu toate cele trei surori încă de la primele zeci de pagini, dar recunosc ca Arsinoe este printre preferatele mele. De asemenea, Jules și puma ei Camden. Toate personajele ce se perindă prin carte sunt frumos conturate, încăpățânate și în stare de orice, pentru ca cei apropiați să fie bine.

„Harurile contează tot mai puțin. Acum coroanele nu se mai câștigă, se construiesc prin politici și alianțe.”

Aș vrea ca generațiile de triplete să înceteze să se mai lupte între ele, să se maturizeze mai mult și să se axeze pe cei care le vor împotrivă. Să conducă împreună insula și nu prin vărsare de sânge. Să aducă o schimbare care să smulgă din rădăcini aceste obiceiuri străvechi. Dar până acolo, e cale lungă și, cu siguranță, vom trece prin multe evenimente neașteptate.

În așteptarea celui de-al doilea volum, haideți să ne bucurăm de un playlist pe măsura unor Regine Întunecate. Indiferent care este preferata voastră (elementala, naturalista sau toxica) sau poate chiar toate trei, muzica este remediul perfect pentru a ne apropia mai mult de tripletele noastre.

Un joc de putere convingător, extrem de periculos și controlat de alții, pentru așa-zisul bine pe care se presupune că ei îl fac reginelor. Dar poate că cele trei se vor dovedi mai mult decât își vor da vreodată seama cei din jur. Chiar dacă la fiecare generație, rămânerea unei singure regine este un fel de lege nescrisă, poate că, în cele din urmă, lucrurile nu vor mai sta chiar așa.

Nota mea: 4.5/5

nota-4-5

Cartea mi-a fost oferită de Editura Corint (Leda Edge), căreia îi mulțumesc tare mult pentru această poveste magică! O puteți achiziționa de aici.

12717389_483643395152187_3172202317149822884_n

*Imaginile cu Reginele sunt luate de pe Pinterest.

capture-20160928-044054