Publicat în Reviews

Un tron întunecat (Trei Coroane Întunecate #2) de Kendare Blake (recenzie)


20190213_130844

Descriere

În lumea lor magică întunecată, Katharine, Arsinoe și Mirabella își continuă lupta. Pe viață și pe moarte. Katharine cea toxică, sora cea mai plăpândă, este acum mai puternică decât oricând. Naturalista Arsinoe, descoperind adevărul despre puterile ei, trebuie să-și dea seama cum să-și folosească talentul secret în propriul interes, fără să îl dezvăluie însă nimănui. Elementala Mirabella se confruntă cu atacuri pe care nu le poate împiedica și care îi pun în pericol pe cei din jurul ei. Mister, intrigi, comploturi, crime, răzbunări și trădări, totul este permis în lupta celor trei surori pentru coroană.

Povestea deja întunecată a lui Blake capătă nuanțe și mai întunecate. Un stil de o austeritate delicată, un ritm echilibrat, o acumulare de numeroase întorsături de situație șocante, care conduc către un punct culminant exploziv. O carte superbă într-un fel dureros și înspăimântător de fascinantă. – Kirkus Reviews

Gândurile mele

Al doilea volum al seriei mi s-a părut a fi cu mult peste primul: mai bun, mai dinamic, mai întunecat. Avem parte de noi dezvăluiri neașteptate, de secrete cutremurătoare și de răsturnări de situație pe măsură. Se varsă mult sânge și sunt sacrificate vieți, doar pentru a le face mai ușoară calea Reginelor spre tron. Iar acestea se simt în continuare constrânse să-și câștige coroana prin orice vicleșug, uneori fără ca ele să știe de intervenția altcuiva decât atunci când este prea târziu, deși erau convinse și încurajate că se vor descurca singure.

„O regină tânără nu are decât o țintă, și aceea este coroana.”

Insula Fennbirn și Zeița își cer nerăbdătoare drepturile și așteaptă ca următoarea Regină să-și facă prezența victorioasă cât mai curând. Surorile se confruntă cu numeroase probleme, atât între ele, cât și amenințări ce vin de la cei din jur. Propria conștiință nu le dă pace, vor să încheie odată pentru totdeauna acest joc macabru și periculos la care sunt supuse și să-i supraviețuiască, rămânând în viață.

Cât despre Anul Ascensiunii, acesta este în plină desfășurare, obligându-și cele trei Regine să-și ducă lupta pe viață și pe moarte până la capăt, până când doar una va mai sta în picioare. Însă generația actuală de triplete nu este la fel ca și celelalte anterioare. Mezina Katherine este singura determinată să se răzbune și să ia ce consideră că îi aparține de drept – Coroana, pe când celelalte două tinere caută să scape cu viață și să găsească o cale prin care să trăiască în siguranță toate trei, ca în copilărie, fără să se teamă de ziua de mâine.

„Ce a rămas din ele e mai oribil decât oasele albe și pielea lor cenușie.
Sunt speranțele lor distruse. Aerul e plin de amărăciunea lor.”

De asemenea, ultimele pagini ale primului volum ne-au dezvăluit că unele Regine au un cu totul alt har decât cel de care se știa. Arsinoe descoperă că este o toxică după ce se înfruptă nestingherită din câteva bomboane otrăvite. Două Regine cu același har într-o singură generație nu este ceva care să se întâmple prea des. Chiar deloc, aș putea adăuga. Katherine nu pare a fi toxica de care să se simtă mândrii ai săi, când abia de este în stare să suporte otrăvurile care-i sunt introduse în corp. Deși ea s-a obișnuit cu toxinele în tot acest timp, cred că, mai mult ca sigur, rolul ei a fost inversat cu al Arsionoei. Oare Regina Mamă nu a știut ce har au de fapt cele două fiice, de le-a trimis în locurile de care nu aparțineau, sau a făcut-o intenționat, cu bună știință, sperând că generația lor avea să schimbe lucrurile în mai bine?

PSXHk97.png

„- Nu-mi vine să cred ce bine te simți, îi șoptește el, uimit.
A fost atâta otravă… suficientă pentru a ucide un om de două ori mai mare ca tine.
– Suficientă pentru a ucide douăzeci de oameni, îl corectează ea. Dar nu-ți face griji, Nicolas. Consum otrăvuri de când eram copil. Practic, acum sunt făcută din otravă.”

Și pentru că tot suntem la Katherine, să vorbim puțin despre ea. Îndrăgostită până peste cap de Pietyr, nepotul Nataliei, tânăra s-a încrezut în el și a ajuns împinsă în abisul prezent pe Domeniul Breccia, inima neagră a insulei, unde sălășluiesc Reginele moarte de generații. Sufletele acestora au pus stăpânire pe fată și au ajutat-o să se ridice mai puternică și mai crudă ca oricând, cu o dorință arzătoare de a se răzbuna. Pentru asta, a fost nevoită să-și sacrifice propriul suflet și să se lase controlată de cele ce n-au reușit să răzbească la timpul lor, devenind astfel o Regină Moartă-Vie, o otravă în stare pură.

eRpgzlr.png

„Nu vreau să le ucid. Și nu cred că ele vor într-adevăr să mă ucidă.

Arsinoe a rămas preferata mea și după acest volum, deși îmi venea s-o cert pentru că a acceptat să folosească magia joasă a lui Madrigal, mama lui Jules, pentru a se apăra de surorile sale. M-am bucurat însă că și-a descoperit propriul har, deși o voiam naturalistă și speram să-și găsească familiarul în cele din urmă. Am fost fericită pentru legătura regăsită cu Mira, ajutându-se una pe alta și sperând că o vor atrage și pe micuța Kate de partea lor, în ideea de a destrama tradiția insulei. Iar legătura cu Billy, unul dintre pețitorii continentali, este pur și simplu adorabilă. Amândoi fac o pereche pe cinste.

4oLM19L.png

„- Tu ai impresia că dacă am fost crescută pentru coroană,
nu pot să gândesc cu capul meu.”

Cea mai mare dintre surori, elementala Mirabella, a început să-mi placă aproape la fel de mult ca Arsinoe. Chiar dacă a avut unele momente de cotitură, i-am înțeles oarecum alegerile și mi-a devenit mai simpatică pe parcurs. Mai ales pentru apropierea și afecțiunea față de sora ei, reciprocitate și din partea Arsinoei. Mi-a părut totuși rău pentru că nu a ajuns să se bucure mai mult de iubirea pe care i-o purta lui Joseph, prietenul lui Jules. Fără intenție, au rănit-o pe naturalistă cu scurta lor idilă dintr-o noapte furtunoasă petrecută cu puțin timp înainte de începerea Ascensiunii. Iar, pe lângă asta, a trebuit să se resemneze și să accepte că tânărul era al fetei cu puma.

8095f142d6b7194f84128568aaab1db3.jpg

Neînfricata Jules Milone, prietena cea mai bună și gardianul Arsinoei, descoperă că harul i-a fost legat la naștere de către mama ei și că aparține de fapt războinicilor din Bastian, purtând blestemul legiunii. Un blestem ce stă sub semnul nebuniei și care ar putea distruge insula și pe ea însăși. Se va antrena din greu să-și stăpânească puterea, pentru a reuși să o ajute pe Arsinoe în lupta necruțătoare împotriva lui Katherine cea întunecată. Îi va ierta lui Joseph „mica” ieșire cu Mira și se va bucura de timpul petrecut cu el, chiar dacă este limitat. O va accepta chiar și pe elementală pe lângă ei, de dragul prietenei sale, descoperind totodată că poate avea o oarecare încredere în ea.

„Pe frunte, coroana ei zgâriată fusese șearsă de sânge, curățată,
și acum se vedea din nou doar banda simplă, neagră.”

Jocurile de culise ale Consiliului Negru și ale Preoteselor le împiedică pe triplete să facă ceea ce își doresc cu adevărat. Fiecare vrea ca propria Regină să ocupe tronul întunecat și sunt în stare să calce pe cadavre pentru ca asta să se întâmple, indiferent cine le va ține calea. Personajele noastre încep să se maturizeze și să observe cu mare atenție ceea ce se petrece în jur. Încearcă să gândească singure și să nu se mai lase controlate de semenii lor care le vor împotrivă.

Întunericul își întinde brațele insinuante în fiecare loc de pe suprafața Fennbirn-ului, profitând de toți cei care îi cad în capcană. Nu se dă în lături de la a-i face martorii evenimentelor nefaste care au loc. Comploturile, trădările și vicleniile sălășluiesc avide de putere, încolțind și mai multă teamă în sufletele oamenilor de pe insulă, iar Reginele se luptă să-și impună propria voință pentru a schimba vrerea Zeiței.

Nota mea: 5/5

nota 5

Photo: pinterest

langit-merah.regular

Reclame
Publicat în Reviews

Îngerul întunecat (Orașul îngerilor #1) – Mihaela Strenc / recenzie


20190125_143248

Descriere

De milenii, Veghetorii îi apără pe oameni de strigoi și de creaturile lumii de dincolo. Ana ignoră regulile ce le obligă pe Veghetoare să-și aleagă tineri la fel ca ele și intră într-o relație cu un bărbat fermecător, dar cu un trecut întunecat. Iubitul ei ascunde însă un secret care o va pune față în față cu cele mai negre coșmaruri ale ei. Acesta este în realitate fiul conducătorului, un Veghetor care a fost izgonit din familie după ce s-a aflat că s-a dedat unor practici interzise. Dar asta nu e cea mai mare problemă a Anei…

Gândurile mele

Deși s-a mișcat lent cu acțiunea, povestea a decurs destul de bine din alte puncte de vedere, cel puțin până la partea a doua a acesteia. Apoi m-am simțit băgată în ceață de evenimentele care se petreceau. Stilul autoarei este unul simplu, fără înflorituri, iar cartea se citește repede. Mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe detalii din lumea Veghetorilor, însă poate următorul volum va fi mai bine ancorat în subiect și va elucida unele mistere.

„– Făpturile demonice sunt împărțite în mai multe categorii: începătorii, cei ascunși, strigoii, stăpânitorii. Dar n-ai de ce să te temi. Câtă vreme în tine e lumină, nu vei păți nimic.”

„Între tărâmuri umblau ființe primejdioase: suflete rătăcite, strigoi, orbiuri. Acestea din urmă erau entități malefice create de oameni înzestrați cu o mare forță mentală; orbiurile, fiind lipsite de conștiință de sine, erau ușor de nimicit, însă nu trebuia să le subestimezi.”

Ana este o Veghetoare (descendentă din Casa Norilor) și are grijă ca zona ei să fie apărată de creaturile întunericului. Mă așteptam să o văd într-o manifestare de genul, ca să aflăm cum își desfășoară activitatea, dar nu s-a întâmplat nicidecum așa. Încă tânjind după fostul iubit, tânăra acceptă să iasă să petreacă cu fetele într-un club și se trezește prinsă în mrejele atrăgătorului Alex, atracția dintre cei doi atingând cote maxime. Seara se termină cu ea acasă la el, pierdută în brațele lui, seară ce va anunța totodată și începutul problemelor ce vor urma.

Pe zi ce trece, Ana se simte tot mai legată de bărbat și nu are puterea de a se îndepărta de acesta, oricât și-ar dori să pună uneori un zid între ei. Totul decurge mult prea repede. Ajung să se mute împreună la scurt timp de când s-au cunoscut, atracția nesănătoasă dintre ei îi ține strâns lipiți unul de celălalt, iar Alex se poartă curtenitor și neașteptat de frumos cu ea. Ana știe însă că ceva se întâmplă, dar nu-și poate da seama care este exact problema. Acel ceva îi acapară total mintea, aruncând un văl de ceață asupra ei, nedorind s-o lase să vadă care este de fapt adevărul. O senzație ciudată și întunecată răzbate dinspre partenerul ei, iar cheful de viață începe să se evapore, lăsând-o extenuată și cu gânduri negre tot mai des.

„Întunericul e frumos. Există frumusețe și într-un copac distorsionat, și într-o casă abandonată, și într-un zid în ruină. Dar oamenii trec pe lângă ele, fără să le vadă cu adevărat.”

Atunci când este lovită din toate părțile, obiectele se mișcă prin casă, ușile se deschid și se închid singure, iar Alex îi spune că doar i se pare și că ar trebui să se odihnească mai mult, crede că este pe cale să înnebunească, imaginația bogată fiind cea care îi joacă feste. Însă cumva știe că este ceva necurat la mijloc și că iubitul ei îi ascunde lucruri. Este hotărâtă să descopere ce se întâmplă, chiar dacă ceea ce va afla o va face să renunțe la Alex, poate pentru totdeauna.

„- Diana l-a prefăcut în asta, l-a devorat pe dinăuntru și i-a luat totul. Ca să se aline, Iustin a început să se hrănească cu lumina oamenilor. Când s-a aflat, a trebuit să îl dau afară din familie.”

„N-avea cui să ceară sfatul, căci dacă se răspândea vestea că o Veghetoare avusese o relație cu unul dintre cei ascunși, problema urma să escaladeze.”

Nu am reușit să empatizez mai deloc cu personajele. Poate doar puțin cu Ana. Personal, cred că a acceptat mult prea ușor să se mute împreună cu Alex, mai ales că îl cunoștea de foarte puțin timp. S-a lăsat pe mâinile lui, crezându-se în siguranță și sperând că avea să-și revină după marea dragoste pierdută, dar s-a înșelat. Clipele de fericire de lângă acesta vor fi umbrite de comportamentul schimbător al bărbatului de care începe să se îndrăgostească. Nu va dura mult până când va afla ce ascunde: este fiul alungat al Conducătorului lor. Va putea ea să-l părăsească, în ciuda iubirii ce i-o poartă?

Un început de serie care mi-a trezit interesul mai curând prin prisma acestor Veghetori ce luptă împotriva întunericului. Sunt curioasă să aflu tot ce ne poate oferi autoarea despre ei și despre puterile lor, dar și de cum va evolua povestea mai departe. De asemenea, sper că voi descoperi și răspunsurile pe care le caut în privința celor petrecute.

Nota mea: 3/5

nota 3

langit-merah.regular

Publicat în Reviews

Aleea cu licurici – Kristin Hannah / recenzie


28168194_10160166784680464_2513774018692946008_n

Descriere

În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea sa, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe strada ei și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție. La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret care o distruge. Ele fac un pact pentru a fi cele mai bune prietene pe vecie, iar până la sfârșitul verii devin de nedespărțit. Timp de treizeci de ani, Tully și Kate se sprijină una pe alta, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia: gelozie, furie, durere, resentimente. Și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții până când un singur act de trădare le va despărți… și le va supune curajul și prietenia la testul final.

Gândurile mele

„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici! […] Pe atunci, fiecare privea realitatea prin ochii celeilalte. Când stăteau împreună, vedeau locurile unde vor ajunge cândva.”

Prima dată când am făcut cunoștință cu stilul autoarei a fost spre final de 2017 și, de atunci, mi-am zis că o să mai citesc și alte cărți de-ale sale. Acest lucru s-a datorat lecturii A doua șansă care mi-a plăcut foarte mult. O femeie, soție și mamă, se dedică familiei trup și suflet, renunțând la ceea ce o făcea fericită. Aceasta primește o nouă șansă de a se (re)găsi pe sine, de a lupta și pentru ea, nu doar pentru cei din jur. Ocazia s-a lăsat așteptată și de-abia zilele acestea am descoperit o nouă poveste – Aleea cu licurici. Așa cum reiese și din descriere, este despre prietenia cu suișuri și coborâșuri a două femei, de-a lungul a peste treizeci de ani, femei care au avut și au grijă una de cealaltă din clipa în care s-au cunoscut.

Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva.

„Asta era special la cei mai buni prieteni. La fel ca în cazul surorilor și al mamelor, puteau să te calce pe nervi, să te facă să plângi și să-ți frângă inima, dar în final, în caz de forță majoră, îți erau alături, făcându-te să râzi chiar și în cele mai grele momente.”

Aleea cu licurici este structurată în patru părți, fiecare reprezentând o etapă importantă din viața celor două prietene, Tully (Tallulah) și Kate (Kathleen). Într-o zi, fetele se întâlnesc pe aceeași stradă, Aleea cu licurici, și devin vecine. Singurătatea ce le marca pe amândouă le aduce împreună și noi speranțe se nasc în sufletele lor. Își promit că vor fi cele mai bune prietene pentru totdeauna, orice s-ar întâmpla.

Anii trec, aspirațiile pentru viitor cresc și prietenia fetelor devine tot mai puternică, cu fiecare obstacol înlăturat. Tully își dorește să ajungă cea mai cunoscută reporteriță din lume, pentru a o face mândră pe mama prietenei sale, iar Kate îi ține isonul, deși visul ei este total diferit. Cu toții se învârt în jurul lui Tully, dar pe ea n-o întreabă nimeni ce vrea cu adevărat.

1548599851839-e1548600364643.jpg

– Nu e bine să stai deoparte, să aștepți ca cineva sau ceva să-ți schimbe viața. Din acest motiv, femei ca Gloria Steinem și-au dat foc la sutiene și au pornit spre Washington.
– Ca să-mi fac eu prieteni?
– Ca să știi că poți fii așa cum îți dorești. Generația ta e foarte norocoasă! Poți fi orice vrei. Dar uneori trebuie să-ți asumi și riscuri. Acționează. Un lucru pe care pot să ți-l spun cu certitudine este că regretăm tot ce n-am făcut în viață.”

Prietenia lor va fi traversată de numeroase emoții, răzvrătiri, tensiuni, gelozii și iubiri trecătoare. În timp ce Kate e cea care face mereu primul pas spre împăcare, ori de câte ori se ceartă, Tully continuă să arunce vina pe ceilalți, deși ea greșește în majoritatea cazurilor. Maică-sa i-a spus, pe vremea când era doar un copil, că doar celor slabi le pare rău, iar această noțiune i s-a întipărit bine în minte și face întocmai chiar și cu prietena ei.

Părăsită de mama narcomană (Cloud) și crescută de bunicii ce vor pleca în cele din urmă, Tully simte acut lipsa dragostei în viața sa. Prezența constantă a lui Kate și a familiei acesteia îi aduc un oarecare comfort, însă singurătatea este tot acolo, arzând la foc mic. Nu știe să iubească și nici să se lase iubită cu adevărat, cariera de succes fiind singurul lucru pentru care se dedică trup și suflet. Se are doar pe sine și pe Cloud, femeia ce dispare de fiecare dată când are cea mai mare nevoie de o mamă.

Kate are aproape tot ce își dorește, mai puțin un timp dedicat propriei persoane. Familia pe care și-a întemeiat-o îi aduce fericirea și iubirea de care are nevoie, iar aceste lucruri par suficiente pentru ea, chiar dacă a renunțat la job și a ales să devină o femeie casnică dedicată alor ei. Însă nu se poate abține să nu arunce un ochi în viața televizată a bunei sale prietene Tully și să nu simtă un strop de invidie pentru ceva ce nu va mai veni niciodată pe strada ei.

„- Mă întreb cine a dat numele străzii noastre, spuse Tully. N-am văzut niciun licurici.
Kate ridică din umeri. 
– Dincolo de pod este strada Missouri. Poate cuiva îi era dor de casă. Sau se rătăcise.
– Poate e o magie. E posibil ca asta să fie o stradă magică. Tully se întoarse spre ea. Aceasta ar putea însemna că am fost destinate să fim prietene.
Kate se înfioră la auzul afirmației făcute de Tully.
– Înainte să te muți tu aici, credeam că este doar un drum înfundat, care nu duce nicăieri.
– Acum este drumul nostru.” 

Fiecare dintre cele două femei își dorește puțin din ceea ce are cealaltă, simțindu-se neîmplinite din acest punct de vedere. Tully vrea o familie iubitoare care să o aștepte acasă, iar Kate vrea timp pentru a avea mai multă grijă și de ea. Totuși, destinul nu pare să le ofere prea curând aceste dorințe ce le macină interiorul. Nu fără ca ele să depună efortul necesar spre împlinirea lor.

Aleea cu licurici este despre familie și prietenie, despre dragostea și obstacolele ce le inundă pe amândouă. Este o poveste mărginită de speranță, de visuri și de șansa de a lupta pentru ceea ce îți dorești. E despre iertare și păreri de rău, e despre puterea de a merge mai departe. Este despre toate acestea la un loc, un întreg care reprezintă însăși viața de toate zilele, cu bucuriile și dezamăgirile ce o însoțesc pas cu pas în trecerea ireversibilă a timpului.

Nota mea: 4/5

nota 4

langit-merah.regular

Publicat în Reviews

al nostru este cerul – Luke Allnutt / recenzie


20190119_161111.jpg

Descriere

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.

Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.

Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.

“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.

Gândurile mele

“Nu uiți niciodată, se spune. Nu uiți. Moliciunea degetelor lor mici, zâmbetul dulce și dezarmant, râsul pe care îl auzi prin cameră dintr-o dată atunci când te apuci de curățenie ca să scapi de depresie. Nu uiți niciodată.”

Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit o asemenea carte. al nostru este cerul spune o poveste care îți aduce instant lacrimi în ochi de fiecare dată când te întorci cu gândul la ea. Chiar și acum mă încearcă o tristețe apăsătoare ce mă urmărește de când am dat ultima pagină. al nostru este cerul te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

Alături de Rob Coates, urmărim viața sa și a celor din jur înainte de a deveni tată și momentele de după. Privim cu drag cum el și Anna experimentează primii fiori ai iubirii și cum promit că își vor fi alături la bine și la rău. Vedem numeroasele obstacole ce le apar în cale și faptul că nu renunță așa ușor din cauza sorții, atunci când fericirea nu le este completă fără un ghemotoc pe care să-l iubească. Însă într-o zi, soarele răsare și pe strada lor. Ca răspuns la strigătele îndurerate ale părinților și la iubirea pe care o au de dăruit, apare micuțul Jack.

„Viața noastră părea acum să fie mereu în așteptare.”

Anii trec, băiețelul crește frumos și moștenește pasiunea tatălui pentru fotografie și locurile înalte, iar familia se bucură de tot ce are viața mai bun de oferit. Dar, deși fiecare moment feeric părea așezat la locul lui, ceva se întâmplă cu Jack, iar Anna observă și vrea să ia măsuri. Rob tot ocolește adevărul, crezând că este doar obosit și că nu are nimic, dar își dă seama că nu poate miza de fiecare dată pe asta, nu atunci când puștiul nu e deloc în apele lui.

Diagnosticul doctorilor este unul crunt și părinții simt cum le cade cerul în cap la propriu. În timp ce Anna încearcă să se resemneze și să ia în seamă sfaturile acestora, dorind să-i facă viața mai ușoară lui Jack și să creeze ultimele amintiri frumoase împreună, Rob caută cu disperare o cale de a-și ajuta fiul. Nu vrea să accepte că băiatul lui nu-și va mai reveni și că ar putea pleca de lângă ei pentru totdeauna. Nu poate înțelege cum soția sa poate să fie atât de rece în ceea ce privește situația lor și de ce nu este de acord cu el, când pare că a găsit soluția ce le-ar putea salva copilul.

„- Pentru că știi, tati, când ești atât de sus, treci de nori și e ca și cum ai fi într-un avion, și poți vedea navele spațiale și soarele și toate stelele…”

Legătura dintre cei doi soți începe să se destrame, catalizatorul fiind vestea ce le-a spulberat viitorul dintr-o singură lovitură. Jack este singurul ce îi mai ține împreună. Prăpastia din relația lor se adâncește pe măsură ce Rob se încăpățânează cu ideea că a găsit tratamentul de care au nevoie, iar Anna îi răspunde cu aceeași monedă, argumentând faptul că nu este de încredere acea sursă și că poate fi o înșelătorie ce vrea doar să le ia banii. Din această cauză, ajung să se certe și să se poarte ca doi străini, de parcă iubirea, încrederea și devotamentul ce-i uneau până în acel moment, dispăruseră în neant.

Să privești un copil cum își pierde de la zi la zi esența vieții, energia și bucuria de a trăi, dorindu-și să nu mai fie bolnav și să se poată urca în cei mai înalți zgârie-nori de pe pământ, nu este o priveliște la care vrei să asiști, nu când știi că singurul lucru pe care-l mai poți face pentru el este de a-i ușura și înfrumuseța timpul rămas. Ai vrea să fii tu în locul lui și toată durerea să fie a ta. Ai vrea să-i strigi Celui de Sus cu ce ai greșit ca această greutate să atârne tocmai pe umerii copilului tău. Dar nu poți. Ai mâinile legate. Poți doar să trăiești prezentul și să dai totul din tine pentru fiecare clipă pe care o mai aveți împreună.

„Uitându-mă pentru ultima oară la grădină, am văzut-o. Cea de-a treia floare a soarelui, legănându-se în vânt.”

Am plâns în timp ce citeam și citeam în timp ce plângeam. La un moment dat, am fost nevoită să las cartea din mâini, pentru că efectiv nu mai puteam să continui. Simțeam cum mi se frânge inima pentru Jack, pentru un copil care a fost obligat să lupte de mic cu ceva atât de rău. M-a impresionat foarte mult povestea lui, a întregii familii de altfel, și nu cred că o voi uita prea curând. Iar faptul că autorul s-a lovit de același obstacol în viața sa, doar că sub o altă formă, aduce un plus de emoție și de realism cărții, deoarece reușește să-și transpună sentimentele și trăirile din acele clipe grele în această poveste devastatoare pe care ne-o oferă nouă.

„Pentru că, uneori, să îți spui povestea este singurul fel în care poți rămâne în viață.”

Motivul florii-soarelui și cel al cerului, pe care Luke Allnutt le-a împletit în carte, te vor lăsa cu un zâmbet trist pe buze, cu lacrimile uscate pe obraji, cu o sclipire în ochii înroșiți și cu nostalgia amintirilor a ceea ce a fost și a ceea ce ar fi putut fi dacă…

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această lectură! O puteți comanda de aici sau din librăriile online partenere.

74860_169257519770573_7813986_n

langit-merah.regular

Publicat în Reviews

Rachel Caine: Vampirii din Morganville (#1, 2) – Casa de sticlă + Balul fetelor moarte / recenzie


img-20190110-wa0003

Descrieri

Bine ați venit în Morganville, Texas!
Nu rămâneți pe afară după ce se lasă întunericul…

I. Casa de sticlă

Morganville este un mic oraș universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, ea descoperă că persoanele cu care împarte locuința nu dau prea multe semne de viață. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale orașului vor ieși la lumină, lacome de sânge proaspăt.

II. Balul fetelor moarte

Claire Danvers nu duce lipsă de provocări: cum ar fi viața printre creaturile nopții. Partea bună este că are un strașnic vecin de cameră (care are obiceiul să dispară odată cu răsăritul soarelui) și un nou iubit (care are talentul de a da veșnic de necazuri).
Între timp, o frăție își organizează anualul Bal al Fetelor Moarte și – surpriză! Claire și prietena ei Eve, proscrisă ca și ea, sunt invitate. Fetele se duc la petrecere, sperând să găsească acolo ajutorul de care au nevoie pentru salvarea lui Shane. Dar când află adevăratul motiv al invitației, întregul iad se dezlănțuie, fiindcă de data aceasta viii și morții deopotrivă sunt gata să sfâșie cortina nopții.

*Cele două poze ale volumelor sunt făcute de prietena mea, Duca, căreia îi mulțumesc tare mult! ❤

Gândurile mele

Claire Danvers este tocilara tipică: eminentă (absolvă mai devreme cu un an liceul), timidă, fără prieteni, ignorată și batjocorită de ceilalți, care aspiră să ajungă la una dintre cele mai bune facultăți din State. Însă părinții o vor cât mai aproape de ei și nu sunt dispuși să o lase să-și ia zborul din cuib prea departe. Astfel că adolescenta de șaisprezece ani aterizează în ciudatul orășel texan – Morganville. Planul e simplu: să reziste doi ani acolo, iar apoi să se transfere la facultatea dorită.

O să descopere că nu e chiar atât de simplu cum pare la prima vedere. Nu când hainele ei sunt făcute zdrențe și aruncate la gunoi, nu când se trezește învinețită și îmbrâncită pe scări sau când este amenințată cu moartea de Monica Morell, fiica primarului și cea mai populară tipă din campus. Ideea de a supraviețui, din toate punctele de vedere, în căminul care-i va fi casă timp de doi ani de zile nu e tocmai ceea ce și-a dorit. Preferând să fie certată de părinți și dornică de a scăpa de Morell, Claire își caută cazare înafara campusului și descoperă Casa de sticlă, o impozantă și străveche locuință ce ascunde multe secrete.

morganville___claire_x_shane_poster_by_jeminabox-d7735nm.jpg

Claire & Shane (sursa)

Deși cei trei prieteni (Eve Rosser, Shane Collins și Michael Glass), care locuiau acolo, i-au refuzat prima dată cererea, aceștia au acceptat-o în cele din urmă. Este avertizată încă din primele clipe că nu are voie să stea pe afară după ce s-a lăsat întunericul și că o parte a populației orașului nu este umană. Bineînțeles că adolescenta nu-i crede la început, dar atunci când aproape că o mierlește, nu-i mai pare așa o nebunie. Iar dacă puștoaica consideră că a scăpat de Monica și de „monicistele” ei, va avea parte de multe surprize neplăcute.

Vampirul Brandon pare să nu renunțe la ideea de a o răni pe Claire. Shane, cel care se bagă mereu în necazuri, încheie un târg cu acesta pentru a o salva, spre enervarea tuturor. Tânăra, împreună cu noua sa prietenă goth, Eve, și cu responsabilul Michael, caută o cale de scăpare, nedorind ca prietenul lor să fie rănit. Cunosc faptul că vampirii au nevoie de o carte anume, iar Claire se oferă să facă unele cercetări pentru a o găsi. Însă, odată cartea aflată în posesia ei, tânăra face greșeala de a apela la cine nu trebuieOliver, șeful lui Eve și al cafenelei Common Grounds din zonă. Chiar dacă bărbatul părea un tip de treabă, reprezentând un intermediar între oameni și vampiri, cei din urmă ascultând oarecum de el, nu se gândea niciodată că, de fapt, acesta era unul dintre ei. Un vampir foarte bătrân și important, de altfel.

„- OK, zise Shane. Asta… asta n-ar fi trebuit să se-ntâmple.
– Probabil că nu, acceptă ea. Dar plec peste două zile. Ar fi fost o prostie dacă nu te-aș fi sărutat măcar o dată.”

Astfel că fata noastră se trezește prinsă într-o luptă pe viață și pe moarte în care nu vrea să fie părtașa nimănui. Dar nu are încotro. Noii săi prieteni au riscat foarte multe pentru că au primit-o la ei acasă, iar ea nu va accepta să-i lase să se descurce singuri împotriva răului ce pândește din orice colț întunecat, chit că-i zi sau noapte. Și aceștia au ajutat-o când a avut nevoie, așa că este decisă să facă la fel, chiar dacă îi este îngrozitor de frică de tot ceea ce se întâmplă.

Al doilea volum al seriei îi găsește pe Claire, Eve și Shane sub protecția celui mai bătrân vampir din Morganville, Amelie (Michael era deja apărat de propria casă). Asta nu înseamnă că vor reuși să scape de Oliver care continuă să se joace cu mințile lor, băgându-i în sperieți de fiecare dată când prinde ocazia. O singură greșeală, iar înțelegerea cu Amelie s-ar duce pe apa sâmbetei. Din disperare și crezând că nu mai au scăpare din evenimentele trecute care aproape că au distrus Casa de sticlă cu ei patru înăuntru, Shane îl sunase pe tatăl său. Apel care va conduce la eliminarea protecției primite, începând chiar cu tânărul Shane.

Frank Collins este hotărât să se răzbune pe vampiri pentru pierderile suferite (fiica și soția), așa că atunci când băiatul l-a sunat pentru a-i cere ajutorul, și-a luat gașca de bikeri și a năvălit în oraș, pregătit să-și pună planul în aplicare. Lucrurile se vor complica foarte tare, iar cei care cad victime acestei viitoare altercații sunt cei patru tineri. Prezența tatălui lui Shane nu face decât să-i înfricoșeze mai rău ca vampirii flămânzi și cu ai lor colți ascuțiți.

„… în Morganville prietenii sunt singurii care te mențin în viață.”

Împrejurările nefericite îl aruncă pe Shane în mâinile vampirilor, fiind găsit vinovat pentru moartea lui Brandon, deși părintele său era adevăratul făptaș. Prietenii tânărului sunt în stare să-și riște propriile vieți pentru a-l salva, fiecare venind cu câte o idee, una mai sinucigașă ca alta. Fetele se costumează și pleacă spre Balul fetelor moarte la care a fost invitată Claire. Știind că-l vor găsi acolo, doresc să-i ceară ajutorul lui Sam, cel mai tânăr vampir din zonă, a cărui creatoare era Amelie care refuza să i se mai arate.

Invitația colegului simpatic se dovedește a avea un cu totul alt înțeles atunci când Claire începe să amețească brusc după sticla de apă băută. Așa se întâmplă dacă ai încredere într-un chip drăguț care încearcă să se dea bine pe lângă tine. Cu greu se mai ține pe picioare, iar dacă Eve nu apare la timp să o salveze, Ian și prietenii săi vor avea mare grijă de ea…

„Shane îi zisese că este o eroină, însă ea nu se simțea astfel. Se simțea ca o adolescentă înfricoșată, cu foarte multe de piedut. Nu pot să stau să-l privesc cum suferă, se gândi. Nu și dacă există o cale prin care să împiedic asta. Michael… Eve… Nu pot să risc. Cât de rău poate să fie?

Nu mă așteptam să-mi placă așa de mult cele două volume. Avem parte de acțiune din plin și pericole la tot pasul, de adrenalină și tensiune la cote alarmante, de răsturnări de situații neașteptate și de nelipsitele personaje enervante: Claire. În Casa de sticlă, nu-mi ajung degetele pe care le dețin ca să număr toate belele în care s-a băgat adolescenta. Dacă Shane este, de cele mai multe ori, un magnet pentru prostii și idei tâmpite, Claire îl depășește detașat.

Mă bucur însă că începe să se maturizeze pe parcurs (volumul 2) și nu mai e chiar așa de nesăbuită. Ba nu, mint. Dacă nu ar fi fost prea „lovită” în unele momente, ar fi acționat la fel de impulsiv. Noroc cu prietenii ei care o mai astâmpără din când în când. Totuși, se vede o mică îmbunătățire la ea. Timiditatea dă semne de estompare și încrederea în sine pare să-i ia locul ușor-ușor. Încăpățânarea și dorința de a nu lăsa pe nimeni în urmă o fac să sară în ajutorul tuturor, nu doar în apărarea celor pe care îi iubește, ceea ce-i va aduce unele beneficii, dar și pierderi.

d67e3m2-6d01e337-6c87-41f8-b6b1-073298a0b76a

Eve & Michael (sursa)

Relația cu Shane, pe lângă prieteniile legate cu Eve și Michael, un alt cuplu format, sunt singurele lucruri fericite din noua ei viață și nu are de gând să renunțe la ele. Poate că, la urma urmei, nu e chiar așa de rău că planul bine pus la punct a deraiat ceva mai mult de la drumul inițial. Da, încă urăște orașul cu toată ființa ei, însă acum este legată de el și mai are de luptat până ce va putea avea parte de un viitor așa cum își dorește.

Chiar dacă m-a enervat destul de mult personajul ei, începe să-mi placă oarecum de noua Claire. Nici Shane, Eve și Michael nu sunt mai prejos. Cei trei sunt majorii grupului, însă, chiar și așa, mai au și ei parte de momente de slăbiciune. Cu toții o iau pe calea maturizării și încearcă să se folosească de orice au la îndemână pentru a se apăra de orașul blestemat. Au grijă și se susțin reciproc, indiferent dacă sunt împotriva ideilor nebunești ce le trec prin cap sau dacă secretele întunecate ce se ascund în trecutul lor ies la iveală. Sunt acolo, unii pentru alții, iar asta contează cel mai mult pentru ei.

O serie fantasy adolescentină cu un început promițător. Povestea te prinde imediat și devii dependent de fiecare pagină pe care o dai într-un ritm amețitor, din dorința de a descoperi cât mai multe despre vampirii din Morganville și despre istoria străveche țesută în jurul lor. 

Nota mea: 4/5

nota 4

langit-merah.regular

Publicat în Reviews

Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka (recenzie)


De mult timp mă aștepta această trilogie să o citesc, iar după ce mi-am achiziționat și celelalte două volume la Gaudeamus-ul de anul acesta, mi-am zis că este cazul să o încep odată. Mai ales că se potrivește tare bine cu acest anotimp.

„A fost odată o fată care a învățat să se teamă.

Poveștile nu încep astfel. Astfel încep alte povești, mai întunecate.”

Am avut așteptări cam mari încă de la primul volum. Poate nu am prins ocazia potrivită de a-l citi și faptul că l-am amânat prea mult m-a prins la înghesuială. Lectura mi s-a părut ciudățică și confuză pe alocuri și, deși am citit-o repede, m-a și plictisit la unele faze, tot așteptând să se întâmple ceva care să mă dea peste cap. Momentul palpitant, ca să-l numesc astfel, ne lovește abia spre final. Mi-a plăcut asemănarea cu basmul Albă ca Zăpada: fuga prin pădure pentru a scăpa de cei răi, așa cum și Albă ca Zăpada a fugit de vânătorul trimis de mama vitregă să o omoare.

Fire singuratică, Lumikki Andersson a învățat să se bazeze doar pe ea și pe nimeni altcineva, nici măcar pe părinții săi. Prieteni nu avea, preferând să-și trăiască viața așa cum dorea, fără să-și bată capul cu altcineva. Însă atunci când descoperă în camera obscură a liceului bancnote de câte 100 de euro atârnând la uscat și care aduceau cu mirosul sângelui, știe că ceva s-a întâmplat. Fără să vrea, se trezește implicată în probleme care nu țin de ea, deși își jurase să nu se mai amestece în ce n-o privește direct.

Trei puștani din liceu (Tuuka – fiul directorului, Elisa – fiica unui polițist de la antidrog și Kasper – un coleg care cunoștea o parte din colțurile întunecate ale orașului) găsesc un sac de bani pătați de sânge în curtea Elisei, după ce petrecerea s-a terminat, și decid să-i împartă, deși fata voia să apeleze la poliție. Sacul era destinat cuiva din zonă și cumva a ajuns în posesia lor. Odată implicată în această situație ce pare fără ieșire, Lumikki îi va ajuta să descopere adevărul și, totodată, va câștiga și o prietenă, oricât s-a împotrivit la început.

Ajunși la finalul cărții, mai avem multe piese de puzzle lipsă pe care trebuie să le punem la loc, printre care familia tăcută a lui Lumikki, cine a ajutat-o în final să scape din pădurea înghețată și cum de au fost prinși cei pe care ea îi urmărise.

743973-84

„Brusc, își amintea foarte bine povestea și jocul. În poveste, un prinț transformat în urs le ajutase pe fete. Îi plăcuse acest joc, deși nu îl înțelegea pe deplin. Tovarășa ei de joc era mai mare ca ea și îi spunea povestea, pe toată durata jocului. Albă-ca-Zăpada și Roșie-ca-Trandafirul erau mereu împreună și se protejau una pe alta, întocmai ca prințesele din teatrul de umbre. Zelenka o salvase pe Lumikki.”

Curioasă de cum va evolua mai departe povestea, am trecut imediat la al doilea volum. Alb ca zăpada continuă aventurile lui Lumikki, cu aceasta luându-și o pauză după evenimentele petrecute anterior. Tânăra descoperă la Praga că are o soră mai mare și cum s-a obișnuit să nu se mai încreadă în nimeni prea ușor, la început este suspicioasă în privința Zelenkăi. Pe parcurs însă, va fi acaparată de unele vise din timpul nopților petrecute acolo, iar acest fapt pare tot mai aproape de adevăr.

Zelenka îi povestește că a fost „salvată”, după ce mama ei a sfârșit înecată, de Familia Albă, o sectă de așa-ziși credincioși care se încred în liderul lor ce îi aburește spunându-le că primește mesaje direct de la Dumnezeu. Acesta le-a inoculat în minte faptul că Cel de Sus vrea ca ei să trăiască simplu, fără tentații în jurul lor și doar cu strictul necesar. În casa dărăpânată în care stau, nu dispun de tehnologie, nu au voie să păstreze lucrurile personale, iar ceea ce mănâncă nu are gust. Sunt obligați să nu se mai gândească la trecut și să uite de familiile adevărate pe care le-au avut cândva. Acum sunt slujitorii lui Dumnzeu și trebuie să se sacrifice pentru acesta, atunci când El le-o va cere.

Crezând că acum va avea parte de o vacanță liniștită, problemele apar când te aștepți mai puțin, iar Lumikki se trezește într-o nouă situație pe viață și pe moarte, luptând pentru a o salva, de data asta, pe sora sa. Alături de reporterul Jiri, tânăra va desluși ițele încurcate ale acestei Familii care are de gând să acționeze mai devreme decât și-a propus inițial.

Povestea are nevoie de un erou, dar se știe că cei mai mulți care ajung să primească acest titlu, sfârșesc rău. Oare acesta să fie finalul și aici?

743976-84.png

„Tu mi-ai întors spatele, și-a spus Lumikki. Însă nu vreau să mă răzbun. Eu nu-ți fac nimic. Eu mă pedepsesc mai mult pe mine decât pe tine, îmi interzic să fiu fericită pentru că mi-e prea teamă. Pur și simplu nu pot să păseșc iar în beznă și să mă prăbușesc. O să mor. O să înnebunesc.”

Ultimul volum al trilogiei o găsește pe Lumikki cu iubit și pregătindu-se pentru rolul său de Albă ca Zăpada din piesa de teatru a liceului – Mărul negru. Nimic rău nu pare că o să se întâmple, iar toată lumea „este” fericită.

Însă adolescenta nu-l iubește pe Sampsa. Ține la el, se simte bine în preajma lui, dar tânărul nu este Blaze, cel de care s-a îndrăgostit acum două veri și care a părăsit-o. Iar când fostul revine în viața ei, pasiunea care îi mistuie pe amândoi, atunci când sunt împreună, scânteiază din nou în jur.

Pe lângă asta, cineva o urmărește și îi cunoaște fiecare mișcare. Îi dă senzația că știe totul despre ea prin mesajele pe care i le trimite și o amenință că se va sfârși rău, dacă spune cuiva. De teamă ca vreunul din cunoscuții ei să nu pățească ceva, Lumikki se lasă pe mâna individului necunoscut și ajunge să descopere secretele familiei sale tăcute. Ceea ce va afla o va transporta înapoi în trecut, iar amintiri demult pierdute vor reveni în prezent, mai vii ca niciodată.

Cu iubitul actual de o parte și cu fostul de cealaltă, cu un obsedat amorezat pe urmele sale și cu un trecut ce-i va zgudui viața din temelii, Lumikki va învăța să se regăsească pe sine și să afle dacă ceea ce are acum este și ceea ce își dorește cu adevărat.

743973-84

O trilogie polițistă potrivită pentru tineret care prezintă valențe din unul din basmele copilăriei: Albă ca Zăpada. Personajul principal nu este perfect, însă are o minte sclipitoare și știe să se descurce, chiar și când nu există cale de ieșire. Nu este o profesionistă în ceea ce face, ci este doar o adolescentă obișnuită și curajoasă care nu poate să stea cu mâinile în sân și să privească cum lumea se întoarce cu fundul în sus, atunci când ea e prin preajmă. Nu vă așteptați să-i iasă lucrurile întotdeauna bine, fiindcă uneori mai dă și greș.

Însă, chiar și așa, alături de Lumikki, veți avea parte de aventuri periculoase, pe muchie de cuțit, și veți cădea în capcanele celor care sunt pe urmele voastre. Șansele nu vor fi întotdeauna egale, însă voința, o mână de ajutor și un strop de noroc or să vă scoată din impas exact atunci când vă așteptați cel mai puțin. Veți fugi pentru a scăpa cu viață și veți lupta pentru ca cei dragi să nu fie răniți. Veți iubi și vă veți lăsa iubiți, iar acceptarea oamenilor din jur, ca prieteni, nu vă va mai speria atât de mult ca înainte.

A fost odată o fată singuratică care nu se apropia de nimeni. Așa a început povestea Lumikkăi. Acum este tot ea și totuși alta.


Notele mele:

Roșu ca sângele – 3 stele
Alb ca zăpada – 4 stele
Negru ca abanosul – 3.5 stele

langit-merah.regular

Publicat în Reviews

Opal (Lux #3) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)


20181216_170832

Descriere

Daemon Black este unic.

Când s-a hotărât să-şi dovedească sentimentele pentru mine, a făcut-o într-un mod foarte serios. N-o să mă mai îndoiesc niciodată de el, iar acum, că am trecut de momentele dificile, ei bine… e multă combustie spontană între noi!

Dar nici măcar el nu poate să-şi protejeze familia de pericolul de a încerca eliberarea celor dragi.

După tot ce s-a întâmplat, eu nu mai sunt aceeaşi Katy. Sunt cu totul alta… Şi nu prea ştiu ce o să însemne asta până la urmă. Când fiecare pas pe care îl facem pentru a descoperi adevărul ne aduce mai aproape de organizaţia secretă responsabilă pentru torturarea şi testarea hibrizilor, îmi dau seama cât de uriaşe sunt capacităţile mele. Amintirea celor morţi încă mai dăinuie, ajutorul vine din cel mai improbabil loc, iar prietenii vor deveni cei mai nemiloşi duşmani – dar noi nu vom da înapoi. Chiar dacă rezultatul ne va spulbera pentru totdeauna lumea.

Împreună suntem mai puternici…. şi ei ştiu asta.

Gândurile mele

Acțiunea din cel de-al treilea volum începe să se precipite și mai tare. Ne maturizăm și încercăm să nu mai picăm în aceeași capcană și a doua oară. Blake dispare pentru o perioadă din peisaj, iar Katy suferă pentru tot ceea ce s-a întâmplat, atunci când a ales să se lase pe mâna lui. Relația cu Daemon începe să o ia pe drumul cel bun, însă prietenia ce o lega de sora lui, Dee, se lovește de niște obstacole generate de evenimentele trecute. Au pierdut pe unul de-al lor și, chiar de ar vrea să repare prostia de care a dat dovadă, timpul nu mai poate fi dat înapoi.

29b1510014ff994b6fcd29989ebccc5e

De parcă ar fi făcut un schimb de vieți, Dawson, fratele dispărut, se întoarce, iar tripleții familiei Black sunt din nou împreună. Tânărul nu mai este cel care era înainte, plin de viață și de energie pură, ci este acaparat de amărăciune și de o tristețe apăsătoare, cauzate de lipsa iubitei sale Bethany care, la fel ca și Katy, s-a ales cu ceva în plus în ADN-ul ei. Din nefericire, fata se află tot pe mâinile MA-ului, iar Dawson vrea să o salveze, chiar de n-are niciun plan pregătit pentru asta.

De parcă aștepta momentul potrivit, Blake revine în oraș, aparent cu gândul de a-i ajuta, șantajându-i și doar dacă îl vor salva și pe prietenul său luxen, Chris. Nimeni nu mai are încredere în acesta după ceea ce s-a întâmplat, însă el este singurul ce îi poate conduce direct la Bethany, spre nemulțumirea lor. Singurul care pare să-l accepte pe nemernic prin preajmă este Dawson care nu se vede trăind fără sufletul său pereche.

Pentru a se infiltra în sediul în care Beth și Chris sunt captivi, tinerii nu au încotro și sunt nevoiți să accepte ajutorul pe care nu-l doresc, simțind că în orice clipă ar putea fi trădați din nou. Prin intermediul cunoștințelor lui Blake, aceștia reușesc să pătrundă în sediul guvernamental Daedalus, însă luxenii sunt dați înapoi de onixul care este toxic pentru ei. Deși Blake este imun la efectele pietrei, el singur nu are șanse să-i salveze pe cei doi. Astfel că, în următoarea perioadă, se vor antrena cu toții pentru a le crește rezistența la onix. Mai au o singură șansă de a pătrunde în sediu și nu își doresc să o rateze și pe aceasta. 

„…s-a aplecat şi m-a sărutat apăsat pe obraz. Buzele lui erau calde-calde.
— Dar a fost distractiv, nu? Acum… M-a întors spre omul de zăpadă. Hai să-ţi terminăm omul ăsta de zăpadă. Nu poate să rămână aşa. Nu când sunt şi eu aici.
Inima îmi bătea tare. De atâtea ori mă întrebasem dacă Daemon putea să citească gândurile. Putea să fie uimitor de atent atunci când voia. Mi-am rezemat capul de umărul lui, întrebându-mă cum a putut să evolueze de la nesimţitul ieşit din comun care a fost la acest… tip, care încă mă mai înfuria, dar care de asemenea mă surprindea şi mă uimea mereu.
La tipul ăsta de care mă îndrăgostisem nebuneşte.”

Relația dintre Kat și Daemon înflorește de la zi la zi, bucurându-se în sfârșit unul de celălalt, fără să mai încerce să ridice ziduri între ei. Însă pericolul pândește ocazia de a le distruge și această fărâmă de momente în doi, spre disperarea tuturor. Daemon nu o vrea deloc implicată în povestea asta pe Kitten. Simte că ceva nu este în regulă și vrea ca ea să fie în siguranță, departe de tot ce se întâmplă. Încăpățânată cum este mai mereu, Katy nu are de gând să asculte nici de data asta de ceea ce îi îndrugă Daemon și continuă să ia parte la antrenamente, crezând că va reuși să-i ajute în salvarea celor doi. Dar oare cu ce preț?

b217521e27a8e97505d20b6c29e9392d

Tensiunea crește constant și atinge cote alarmante spre final. Mai că poate fi tăiată cu un cuțit. Toți se tem de ce îi va aștepta de partea cealaltă, odată aruncați într-o ultimă încercare, și totuși nu vor să dea înapoi. Vor să se întoarcă acasă cu Bethany și Chris, fără ca niciunul dintre ei să rămână în urmă.

Ce vor face dacă antrenamentele nu vor da roade? Dacă nici acum nu vor putea să ajungă mai aproape de ei? Sunt câteva din întrebările ce li se învârt haotic prin minte. Sunt conștienți că nu vor mai prinde o altă ocazie, dacă eșuează și de data asta. Trebuie să facă tot ce le stă în putere ca să reușească, pentru ca toată această alergătură să nu fie în zadar, altfel i-ar putea costa viețile și chiar nu e un gând prea plăcut.

„— Te iubesc, Katy. Te-am iubit mereu. Te voi iubi mereu, a spus el, cu vocea îngroşată şi răguşită de frică. O să vin după tine.”

Dacă obsidianul este letal pentru arumi, iar onixul este la fel de toxic pentru luxeni, ei bine, opalul le va crește puterile luxenilor și hibrizilor, îmbunătățindu-le simțitor capacitatea de a refracta lumina. Katy și Daemon vor primi o asemenea piatră și se vor folosi de ea, fără ca altcineva să mai știe.

O lectură emoționantă care nu te va lipsi de fiorii reci ce-ți vor traversa întregul trup. Vei da peste acțiune din plin, clipe pasionale printre picături și un umor umbrit de problemele ce par să se înmulțească cu fiecare pagină dată. Minciunile continuă să își facă loc în aerul greu de respirat, neîncrederea este la ordinea zilei, iar suspansul îți face pulsul să o ia razna. Finalul intens îți va frânge inima fără niciun regret, lăsându-te cu ochii umeziți de lacrimi și de speranța că povestea nu se termină aici.

Nota mea: 5/5

nota-5

langit-merah.regular

Publicat în Reviews

Onix (Lux #2) de Jennifer L. Armentrout (recenzie)


20181216_132338.jpg

Descriere

O miză uriaşă, o chimie perfectă

E foarte greu să fiu conectată cu Daemon Black…

Prin magia sa extraterestră, Daemon este hotărât să-mi demonstreze că ceea ce simte pentru mine e mai mult decât urmarea bizarei conexiuni dintre noi. Aşa că încerc să-l ţin la distanţă, deşi e mai aprins ca niciodată în aceste zile reci de iarnă. Dar noi avem probleme mai mari.

Ceva mai rău decât arumii se află în oraş…

MA-ul este aici. Dacă descoperă ce poate face Daemon şi că există o conexiune între noi doi, atunci sunt terminată. La fel şi el.

Iar la şcoala noastră a venit un băiat nou, care are un secret. Ştie ce s-a întâmplat cu mine şi mă poate ajuta, dar pentru asta trebuie să-l mint pe Daemon şi să stau departe de el. De parcă aş putea! Căci, în ciuda raţiunii, simt că mă îndrăgostesc de Daemon. Rău de tot.

Dar apoi totul se schimbă…

Am văzut pe cineva care nu ar trebui să mai fie în viaţă. Şi trebuie să-i spun lui Daemon, chiar dacă ştiu că nu va înceta să caute până ce nu va afla adevărul. Ce s-a întâmplat cu fratele lui? Cine l-a trădat?

Şi ce vrea MA-ul de la ei – de la mine?

Nimeni nu este cine pare a fi.

Şi nu toată lumea va supravieţui minciunilor…

Gândurile mele

În Onix, lucrurile încep să ia amploare, iar acțiunea alertă și suspansul predomină mai mult ca niciodată. Deși toate par să fi revenit pe un făgaș cât de cât normal, nu este chiar așa. Apariția unui nou tip în oraș generează probleme destul de mari între Katy și Daemon, unul dorind să-și ia înapoi viața obișnuită și monotonă de zi cu zi, iar celălalt căutând să descopere adevărul din spatele minciunilor și îndoielilor ce-l acapară în prezența noului venit.

„Oamenii care nu iubeau cărțile nu aveau cum să înțeleagă pasiunea altora pentru ele.”

Cu Ministerul Apărării pe urmele lor, odată ce legătura dintre cei doi s-a format și fata a devenit un mutant, întorsăturile de situație revin cu și mai multă forță. Kat descoperă că și colegul cel nou, Blake, este la fel ca ea: un om ce a fost salvat de un extraterestru la un moment dat și care s-a ales cu ceva puteri uimitoare. Acesta se oferă, ca un bun prieten ce „nu” e, să o ajute să le controleze, antrenând-o pentru ce avea să urmeze, iar ea acceptă pe principiul că astfel o să poată lupta alături de ceilalți împotriva tuturor celor care le doresc răul.

De aici, treaba se complică și mai tare, de parcă nu era suficient ceea ce se întâmpla. Pe lângă antrenamente, Black și Kat petrec timp împreună, fiecare cu motivele lui. Băiatul doar se folosește de ea, iar tânăra vrea să fie o adolescentă obișnuită, preocupată doar de școală și de lecturile sale. Legătura lor îi trezește suspiciuni lui Daemon și naște o gelozie în el, de care nu se credea în stare. Kitten este a lui și nu o să stea cu mâinile în sân, așteptând ca tipul cel nou să o rănească și mai mult decât o face.

”Eu voiam ceea ce avuseseră parinții mei. Iubire eternă. Puternică. Adevărată. O legătură extraterestră sonată nu era pentru mine.”

a0c000cfafb2b0b79f15e1436d2e7bc2.jpg

S-a observat o evoluție însemnată a personajelor, fie ele principale sau secundare, ceea ce m-a bucurat. În schimb, fata noastră m-a enervat foarte tare pe parcursul acestui volum. Așa cum ne dezvăluie și descrierea, a preferat să-l mintă pe Daemon, dar și pe ceilalți, crezând că așa este cel mai bine pentru toată lumea. Și asta doar pentru că Blake a știut să profite de șansa lui, oferindu-i câteva momente de respiro, de normalitate, exact ceea ce își dorea. A greșit mult, a luat decizii pripite și s-a încrezut în cine nu trebuia, deși cei care îi voiau binele se aflau chiar acolo lângă ea. A ignorat cu bună știință avertizările lui Daemon în privința celuilalt, iar toate acestea adunate au generat consecințe grave ce vor conduce la evenimente neașteptate în final.

„- Nu te urăsc, Kat…
– Ce… ce înseamnă asta?
– Chiar nu știu, a zâmbit slab și mi-a șters cu degetul o lacrimă. Nu știu ce o să aducă ziua de mâine, cum o să fie anul care a început. Dar singurul lucru pe care îl știu sigur e că ceea ce simt pentru tine nu se va schimba.
– Cum poți să mă mai vrei după toate astea?
Daemon și-a lipit fruntea de fruntea mea.
– O, tot mai vreau să te strâng de gât. Dar sunt nebun. Și tu ești nebună. Poate tocmai de-asta. Suntem amândoi nebuni…”

Poate că Daemon a fost un nemernic (unul drăguț) în prima carte, cu glumele nelalocul său și cu atitudinea arogantă, de băiat rău, dar acum și-a luat revanșa și a fost mai mult decât mă așteptam. Tandru, protector, drăgăstos și… foarte gelos. Cu mult peste Katy cea imatură și încăpățânată, al cărei orgoliu era uriaș. Îi purta de grijă și atunci când fata îl evita și încerca să-l țină la distanță. Sentimentele lui pentru adolescentă erau reale și sincere, indiferent de ce se petrecuse după lupta cu arumii. Dorea să fie împreună cu ea și ar fi fost în stare de orice pentru asta.

Însă Katy continua să se mintă singură că nu simte la fel și prefera să dea vina pe „atingerea” lui extraterestră ce i-a salvat viața, în loc să lupte pentru relația lor. Naivitatea ei și deciziile idioate au costat-o mult, fiind un impediment în interacțiunile cu cei din jur, iar cine a știut să profite, a făcut-o fără niciun regret. Faptul că și-a dat seama de greșeli doar după ce ele își loveau ținta, n-a ajutat-o cu nimic, iar urmările au fost pe măsură.

Aceasta mi s-a părut o lectură mult mai captivantă, mai amuzantă, mai imprevizibilă, mai plină de emoții și de mister, comparativ cu primul volum. Drama și momentele încărcate de tensiune animă personajele într-un vârtej de pierderi și senzații neașteptate ce te țin cu sufletul la gură, iar pericolul planează din toate direcțiile, încât nici nu știi în cine să te mai încrezi. Minciunile ies într-un ritm răvășitor, prinzându-te într-o plasă bine țesută din care nu o să ai scăpare prea curând. Și orice ai face, răul are deja rădăcinile adânc ancorate în realitate și continuă să te tragă în lumea lui.  

Nota mea: 5/5

nota-5

langit-merah.regular

 

Publicat în Reviews

Descendența – Cristina Zegheru (recenzie)


20181119_172401.jpg

Descriere

Jessica află că este șaman și că are darul de a vedea spiritele.
Acuzată de vandalism pe nedrept, este trimisă la Institutul psihiatric K.E.I. unde va cunoaște și alți adolescenți cu puteri supranaturale.

Se leagă prietenii, se crează divergențe și înflorește o poveste de dragoste între două persoane aparent opuse. O poveste care va dăinui dincolo de realitatea umană în care suntem obișnuiți să credem.

Două lumi, un singur suflet.

Gândurile mele

Încă de când a apărut cartea, am fost intrigată de copertă și de ceea ce scrie pe spatele ei. N-am mai întâlnit șamani în nicio lectură citită de mine până acum, așa că, de cum am văzut-o la târg, n-am stat prea mult pe gânduri și am luat-o.

Mi-a plăcut ceea am citit, chiar dacă am întâmpinat anumite lipsuri pe parcurs. De aceea, cred că ar fi necesară o continuare, deoarece ar mai fi destul loc pentru dezvoltarea ideii. În plus, avem nevoie de răspunsuri. Unele evenimente importante nu au fost elucidate și am rămas cu multe întrebări de pe urma lor. Totodată, finalul poate fi luat drept un nou început pentru personajul principal care abia ce și-a acceptat menirea. Drumul Jessicăi nu s-a terminat încă și mai are multe de descoperit și de învățat pentru a ajunge un șaman puternic, așa cum au fost părinții ei.

„- Trebuie să intru, altfel nu voi afla niciodată nimic, răspund…
– Încă te poți opri, șoptește.”

Așa cum reiese și din descrierea de mai sus, tânăra ajunge să fie judecată pe nedrept de ceva ce știe cu siguranță că n-a făcut, însă directorul liceului este de neînduplecat în privința asta, iar bunica pare să fie de acord cu acesta, fără să-i acorde nicio clipă prezumția de nevinovăție nepoatei sale. Probe necunoscute atât ei, cât și nouă, conduc spre laboratorul unde Jessica își susținea meditațiile. Se presupune că există o filmare ce arată că locul a fost vandalizat de ea și alți doi colegi. Pentru a nu fi exmatriculată, tânăra este trimisă la Institutul psihiatric K.E.I, fără să aibă șansa de a se apăra.

Înainte de plecare, aceasta descoperă că este un șaman și că poate vedea spirite, unul anume conducând-o spre câteva lucruri de-ale mamei sale, printre care un lănțișor și o scrisoare ce-i mai ridică puțin din vălul de secrete de pe ochi. Visele urâte de-a lungul vieții, care începuseră să pară din ce în ce mai reale în ultima vreme, lăsându-i urme pe corp, au legătură cu ceea ce a aflat, iar acum că ușa a fost deschisă, nu mai poate da înapoi. Cineva o vrea pentru puterea ei, iar fire invizbile din jur par să o conducă chiar în gura lupului.

„Dacă aș spune cuiva că văd spirite, cine m-ar crede?”

Șederea la Institut nu e una prea măgulitoare, iar serviciile pe care le oferă tinerilor cu probleme sunt limitate, impunându-li-se anumite reguli stricte și sarcini obligatorii de dus la bun sfârșit, fără a le oferi prea mult timp liber de gândit. Un loc care ar trebui să-i ajute să se îndrepte, nu face decât să le urmărească fiecare mișcare și să le interpreteze fiecare cuvânt după bunul plac, prelungindu-le și mai mult agonia în acel sanctuar uitat de lume.

Puștoaica încearcă să se țină la distanță de noii colegi, crezând că aceștia chiar ar putea avea probleme, deși poate că au ajuns acolo din același motiv ca și ea. Însă nu se poate detașa să fie mai prietenoasă, nu când unii o vor moartă, alții o urăsc și Institutul nu pare să vrea a-i da drumul prea curând. Se simte încolțită și cu greu reușește să iasă din carapace, atunci când neîncrederea este la ordinea zilei, iar gândurile că s-ar putea să fie nebună îi cutreieră prin cap.

„Să pot dormi, șoptesc în sinea mea și mă gândesc când a fost ultima dată când am avut o noapte liniștită, fără coșmaruri.

– A trecut atât de mult timp…”

Jessica mi s-a părut o fire slabă și cam plângăcioasă. Nu prea am empatizat cu ea și nu o condamn pentru asta. Coșmarele pe care le-a avut și încă le mai are au contribuit suficient de mult la acest aspect și nimeni nu a fost la capătul patului ca să o liniștească, să-i spună că o să fie bine și că nimic rău din ce a visat n-o să se întâmple. Însă, chiar și așa, speram de la ea la ceva mai multă tărie de caracter, fapt insuflat de replicile schimbate cu prietena sa, înainte ca totul să o ia razna. Se pare că a fost doar o mască sub care se ascundea, sperând că nimeni nu avea să vadă cât e de speriată pe interior.

Autoarea are un stil ușor de urmărit, încât nici nu simți când ai ajuns deja la final. Mi-aș dori să mai citesc cărți de-ale ei pe viitor, dar, în mod special, mi-aș dori ca Descendența să devină o serie. Povestea chiar are potențial și ar fi păcat să rămână doar un volum de sine stătător.

Nota mea: 3.5/5

nota-3,5

capture-20160928-044054

Publicat în Reviews

Destine împletite – Corina Cîndea (recenzie)


20181105_191153

Descriere

De o frumusețe uluitoare și cu o inteligență ieșită din comun, Chelsea Reed este concentrată doar pe facultatea proaspăt începută și pe afacerea pe care o are, nefiind pregătită pentru întâlnirea cu Jack Stone, unul dintre cei mai râvniți burlaci din Houston și un afemeiat cunoscut. Iar acesta este doar începutul unor schimbări majore în viața ei.

Obișnuit cu libertatea și un trai fără obligații, Jack nu este pregătit pentru efectul pe care îl au asupra lui doi ochi superbi și nici pentru ceea ce stârnește în el minunata lor posesoare.

Însă DESTINUL nu ține cont de ceea ce dorește fiecare dintre ei…

Gândurile mele

Deși am citit și recitit toate cărțile Corinei încă de dinainte de a fi publicate în format fizic, de-abia acum vin oficial cu o primă recenzie pentru una dintre ele. Mi-am promis de multă vreme că o să le recitesc pe fiecare din nou și că o să scriu câte ceva despre poveștile sale, dar am tot amânat momentul. Până acum. S-a nimerit ca prima carte pe care o voi prezenta să fie chiar povestea de debut a autoarei pe platforma Wattpad: Destine împletite.

Încă de la prima carte citită – Triplu Ham fost fascinată de poveștile romantice ce ies din mâinile Corinei, povești pline de speranță și umor care au întotdeauna un final fericit. Astfel că Destine împletite am găsit-o la fel de emoționantă și de minunată ca la prima lecturare. O poveste de dragoste ce te amețește (la propriu) doar cu o privire aruncată printre paginile sale!

“Deși trecuseră doar câteva zile de la începutul cursurilor, reușise să facă rost de invitații la mai multe petreceri, printre care și cea la care ne pregăteam să plecăm. Din câte auzisem, David și Thomas – băieții erau gazdele acestei petreceri – erau un fel de “zei” căzuți pe pământ doar pentru ca noi, bietele muritoare de rând, să-i putem adora. Cel puțin asta a lăsat Gina să se înțeleagă.”

O petrecere studențească aduce în viața personajelor noastre dragostea la prima vedere. Pentru Chelsea Reed, o fire rațională și pasionată de programele făcute pe calculator, un job personal făcut din plăcere încă din liceu, aceste sentimente îi sunt străine, nemaifiind până atunci îndrăgostită. Același lucru îl putem spune și despre Jack Stone, un arhitect cunoscut și de succes, unul dintre cei mai sexy masculi ai Houston-ului și un „veritabil playboy”, apărând în poze cu diverse femei la brațul său.

Când întâlnirea lor predestinată le zguduie pământul de sub picioare, niciunul nu știe exact ce își dorește cu adevărat: să se ignore în continuare unul pe altul până ce are să le treacă sau să încerce să fie împreună? Chelsea este cea mai dată peste cap de situația creată, confruntându-se cu o nesiguranță ce n-o caracterizează atunci când vine vorba despre munca pe care o adoră, pe când Jack caută să se afle mai tot timpul în preajma ei, deși e doar o puștoaică cu ochi de vrăjitoare, total diferită de femeile pe care le cucerește el de obicei.

„Ușor încruntat, Jack părea la fel de uimit ca și mine de modul în care reacționam unul lângă celălalt, ca și cum corpurile noastre aveau o voință proprie, atrăgându-se unul pe altul.”

Începând seara în brațele unui pretendent, tânăra sfârșește în ale bărbatului care o scapă de avansurile prea directe ale acestuia. Însă atingerea lui o lasă amețită și fără cuvinte. Se simte distrasă de cel din fața sa, care numai a student nu arată, și se trezește acceptându-i invitația la cina de a doua zi, după câteva sărutări pătimașe ce i-au zăpăcit pe amândoi de-a binelea.

Nici Jack nu pare să se recunoască atunci când gândurile îi sunt pline de Chelsea. Are un mic acces de gelozie atunci când, fiind la o întâlnire de afaceri, o observă pe tânără luând masa în același local împreună cu gemenii Ryan și Ross, colegii ei de facultate. Furia iscată pe neașteptate din interiorul său îl face să se îndrepte către masa lor și să și-o adjudece pe Chelsea ca iubita lui, deși nu se cunosc nici măcar de o zi. Ieșirea lui nervoasă se alege cu anularea cinei din partea fetei, chiar dacă Jack nu pare să o creadă. Însă va descoperi că ea chiar a vorbit serios atunci când se va trezi așteptând-o de la întâlnirea cu clientul de la ora patru, o situație foarte comică care se transformă rapid în scântei și pasiune, odată ce privirile s-au atins și sentimentele au explodat.

„- Ce a fost asta? […]
– Nimic, doar cineva care crede că reprezintă mai mult decât e adevărat, am răspuns deranjată de situația în care am fost pusă, iar cei doi au făcit un schimb de priviri ironice.
– El știe asta? m-a întrebat râzând Ross. Sau poate era Ryan, pentru că nu îi puteam încă deosebi.
– Nu, dar va afla în curând, le-am răspuns în timp ce o idee îmi trecea prin minte.”

Atracția dintre ei începe să ia amploare, iar lucrurile se precipită rapid, ajungând să se mute împreună, să se logodească și să aștepte copilul ce le va bucura viețile împreună. Mult prea repede pentru Chelsea și nu suficient pentru Jack. Încrederea ei inexistentă în el îi dărâmă pe amândoi atunci când se așteaptă mai puțin și îi lovește exact unde doare mai tare: în inimă. Și nu o dată!

Având în vedere reputația de Don Juan a lui Jack, femeile ce roiesc în jurul său și piperul presărat de ziariști, Chelsea nu poate avea încredere deplină în el, așa cum acesta are în ea. Se aruncă să creadă tot ce e mai rău și nu acceptă explicații, lăsând zvonurile și aparențele înșelătoare să o rănească de fiecare dată, deși se iubesc mai presus de toate acestea. Însă Jack nu se va lăsa cu una, cu două, ci va lupta să-i arate adevărul. Chiar dacă e posesiv, protector și gelos pe fiecare bărbat care o atinge, o iubește ca pe ochii din cap și nu ar putea trăi știind că ea nu l-ar mai vrea.

„M-aș fi dus până la capătul pământului după ea.”

”— Ești o gâsculiță! m-a întrerupt Gina ușor amuzată. Chiar mă întreb, la cât ești de deșteaptă, unde mai are loc și prostia! a chicotit ea. Jack e bărbat în toată firea, cu capul pe umeri. Este tânăr, foarte bogat și arată bestial. Cine nu și-ar dori să fie în locul lui? Cred că ar putea avea orice femeie și-ar dori. Cu toate astea, de când te-a cunoscut, găsește tot felul de scuze ca să fie lângă tine.”

Mi-a plăcut mult de Jack, deoarece știa ce își dorește, odată ce puștoaica a intrat în viața lui ca un vârtej amețitor. Cu siguranță că diferența de vârstă dintre cei doi a fost un mic impediment la început, fiecare având planuri diferite în ceea ce privea prezentul și viitorul, însă iubirea i-a cam deviat puțin de pe loc și i-a adus în situația de a privi viața cu alți ochi. Chelsea nu a știut cum să facă față și, de fiecare dată când lucrurile mergeau prost, alegea calea cea mai ușoară – fugea de responsabilități, în loc să le rezolve. Toată lumea era de partea ei, până când și-au dat seama că Jack chiar o iubește și că nu ar face nimic intenționat care să o rănească. Cunoșteau cu toții faptul că mass media nu spune întotdeauna adevărul care trebuie, iar Chelsea va afla pe propria piele atunci când va inversa rolurile cu Jack și ea va fi cea vizată de bliț-urile ziariștilor.

O poveste plină de emoții, umor și pasiune, în centrul căreia doi încăpățânați, posesivi și îndrăgostiți până peste cap, luptă pentru iubirea lor împotriva tuturor obstacolelor și suferințelor apărute de-a lungul drumului pe care au pornit împreună. Le va fi oare destinul prielnic, astfel încât să ajungă acolo unde au cel mai mult nevoie să fie: unul în brațele celuilalt?

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Corinei și Editurii Hathor pentru povestea vrăjită de care m-am bucurat la maximum! Cartea o puteți găsi aici, alături de celelalte romane ale autoarei. Lecturi frumoase să aveți! ^^

Poza de profil 1

capture-20160928-044054