Publicat în Ce am citit/Wrap-up

Wrap-up #1 ~ ianuarie/februarie [2018]


vampirii-sudului_10-volume_pt-blog1.jpg

sdf.jpg

vs11capcanamortala-horz.jpg

Luna ianuarie a fost cea mai productivă din punct de vedere al lecturii, deoarece am reuşit să citesc zece volume din seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris, urmând să continui cu cel de-al unsprezecelea şi cu povestirile lui Sookie Stackhouse în luna februarie. Încă am rămas restantă la cititul ultimelor două cărţi ale acestei serii, dar poate că le voi citi cândva sau poate că nu. Aruncând un ochi peste unele recenzii de pe goodreads, s-ar putea să nu mă prea bucur de finalul ei, aşa că amân cât pot de mult momentul respectiv.

Fiecare volum al seriei m-a aruncat într-o intrigă captivantă, mi-a oferit acțiune și un deznodământ la care nu m-am așteptat, oricât a părut de previzibil uneori, și, bineînțeles, nu a lipsit nici doza de erotism. M-am bucurat de o întreagă arie de răsturnări de situație care m-a ținut în suspans și cu sufletul la gură, așteptând curioasă ce avea să se mai întâmple în final cu anumite personaje. Găsiţi câte ceva despre fiecare volum al seriei aici şi aici.

20180920_122319-e1537436311129.jpg

5/5

De asemenea, tot în februarie, odată cu participarea la o nouă provocare de pe grupul Prefață de carte&Porția de citit, am citit continuările trilogiei Norei Roberts, Stelele din Mithra, care mi-au plăcut mai mult decât primul volum. Al doilea volum a fost mai alert, pe toată durata lecturii m-a ținut în priză și nu am avut timp nici măcar să respir de ușurare că protagoniștii au scăpat, că se ivea un alt obstacol în calea lor. Pe când ultimul volum, acesta a avut ca principal atu emoția. Autoarea s-a pliat tare bine pe sentimentele protagoniștilor și a știut cum și ce să transmită.

Recenziile: aici pentru Steaua Captivă, iar aici pentru Steaua Secretă.

[Cum spuneam și într-una din recenziile de prin primăvară, provocarea a constat în împărțirea participanților, în mod egal, în două echipe: cea albastră și cea neagră. Echipa albastră trebuia să citească titluri ale căror coperți/coperte erau albastre sau aveau această culoare predominantă pe ele, iar echipa neagră citea titluri negre. Eu m-am numărat printre colegii albăstrii. Câștiga echipa care avea cele mai multe cărți citite la sfârșit. Scorul a fost destul de strâns, iar provocarea s-a terminat la egalitate. ^^ ]

dc30b480a9dc607cb6ef832887a4b988.jpg

4/5

O altă carte pe care am citit-o, de data asta, în afara provocării, a fost un volum de poezii pentru suflet – Milk and Honey de Rupi Kaur, un volum care mi-a plăcut nesperat de mult. Versuri dedicate femeilor de orice vârstă. Femeilor care și-au pierdut încrederea în ele, care nu se mai iubesc. Femeilor care se lovesc de cuvintele urâte ale celor din jur, de nedreptățile pe care acestea sunt nevoite să le suporte în anumite circumstanțe. Sunt tratate diverse sentimente, etape prin care autoarea a trecut și în care oricine se poate regăsi: durerea, iubirea, ruptura și vindecarea.

20180920_122347

5/5

Am mai citit pentru provocare primul volum din trilogia Tratament Special de Davine M. Vesco & Lexi B. Newman, Anna, o carte care mi-a plăcut tare mult și care mi-a stârnit râsul sau, cel puțin, m-a lăsat cu un zâmbet pe față la fiecare moment în care protagonista mai făcea o boacănă și se împiedica în probleme.

20180920_122303

3.5/5

O ultimă carte, începută pe final de februarie și terminată în primele zile ale lui martie, este Năluca și Năucul de Stacey Kade. A fost o lectură simpatică, destul de amuzantă în unele clipe și mi-a plăcut ideea cu fantome abordată de autoare. Începutul mi s-a părut cam greoi sau poate nu m-a prins pe mine într-o pasă bună atunci când am început să o citesc. Pe parcurs însă, această stare a dispărut și am citit-o mai ușor.


V-aș întreba acum ce lecturi ați citit voi în primele două luni ale lui 2018, dar probabil o să credeți că am înnebunit. Numai eu mă puteam trezi să fac un wrap up trecut lejer de jumătatea anului, iar chestia e că am de gând să vin și cu restul lunilor peste voi. Nu scăpați de mine așa ușor. Anul ăsta nu am fost prea activă, având în vedere cât de rar am postat, și vreau să recuperez acum spre final. :))

small-3114-5b9951ea49c08.png

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

5 gânduri despre „Wrap-up #1 ~ ianuarie/februarie [2018]

  1. Încă îmi amintesc cât de mult te uram la începutul anului pentru că aveai posibilitatea să citeşti atât de mult, în timp ce eu îmi consumam energia cu sesiunea :)) Dar am recuperat şi eu pe parcursul anului, deci suntem chit 😀 Parcă am citit şi eu primele 2 volume din Vampirii Sudului, însă nu am putut continua seria deoarece aveam prea multe prejudecăţi cu privire la modul în care erau priviţi şi acţionau vampirii (mulţumesc VA pentru asta :)) )

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu am citit doar „Năluca și Năucul” din lista de mai sus și nu mi-a plăcut deloc. E adevărat că aveam și vreo 18-19 ani la vremea respectivă și încă visam la iubiri nemuritoare (mulțumesc „Jurnalele vampirilor”), iar ideea că un muritor ar face o pasiune pentru o fantomă mi se părea oricum, numai romantică nu.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.