Publicat în Tag-uri şi lepşe

Invitație la cină: The Pizza Book Tag


Am fost nominalizată de către Andreea Boitan (Green Girl), căreia îi mulțumesc încă o dată, să savurez alături de ea o pizza, dar nu de orice fel, ci una literară. Fie vorba-ntre noi, nu aș refuza nici pizza adevărată. :)) A durat ceva până am reușit să-mi scotocesc prin minte răspunsurile, pentru că habar nu aveam ce să scriu. Dar acum sunt aici, așa că să-i dăm drumul! ^^

Cașcaval: o lucrare simplă, dar profundă

„Stresul dintre orgasme” de Ana Mănescu – ne prezintă povestea unui tânăr cu probleme existențiale, care ar putea fi oricare dintre noi, un tânăr ce se luptă zi de zi cu stresul de a exista, de a fi, pur și simplu, el însuși.

Pepperoni – o lucrare cunoscută, veșnic populară

„Harry Potter” de J.K. Rowling încă face ravagii printre cititorii înfocați, chiar dacă eu nu am ajuns să îl citesc. :))

Ciuperci – o lucrare obligatorie din școală care ți-a plăcut

Am cam ocolit lecturile obligatorii, iar cele cărora chiar le-am dedicat din timpul meu, au fost așa și-așa. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este o carte care mi-a plăcut, doar pe jumătate, în mod special prima parte a ei. Nu spun că a doua parte, cea dedicată războiului, ar fi fost mai prejos, ci doar că m-a prins mai bine în plasă filozofia de viață a personajelor și dragostea lor la acea perioadă în care am citit-o.

Cârnat – o carte care are doza perfectă dintr-un anumit gen literar

Recent am terminat de citit „Labirintul rozelor” de Titania Hardie și mi-a plăcut mult. În ciuda numărului mare de pagini, consider că este o carte care are exact atât cât trebuie din elementele ce o alcătuiesc: o istorie veche de familie de generații întregi, o moștenire transmisă pe linie feminină, care va ajunge să stea la baza unei frumoase povești de dragoste și a unei conspirații periculoase ce poate trezi un război în toată splendoarea sa.

Extra cașcaval – o carte mai lungă decât trebuia să fie

Moromeții, primul volum, de Marin Preda. Mi-a fost puțin cam greu să trec prin el și să ajung la final. Am apreciat povestea din spate, dar stilul autorului nu m-a atras în mod special. De al doilea volum nu m-am mai atins și nu cred că o voi face vreodată.

Pizza vegetariană. Vegetarianul perfect – personaj sau autor

„Dragostea nu are reguli” de Amanda Quick. Personajul principal feminin are mare grijă ce consumă și, pe lângă fructe și legume, folosește alimente ce nu sunt chiar pe placul tuturor, în special al carnivorilor declarați, dar, chiar și așa, reușește să gătească mâncăruri delicioase.

Pizza rustică – o carte care te face să te gândești la bunicii tăi

Nu cred că am citit prea multe cărți care să-mi inducă sentimentul ăsta. Singurele titluri care îmi trec acum prin minte ar fi cele două volume ale seriei „Triplu H” de Corina Cîndea. Povestea lor mă duce cu gândul la familia mea ce este la fel de numeroasă, iar eu, ca și Hailey, protagonista volumului doi, sunt singura fată printre băieți. Cel puțin, pe linia principală a familiei. :))

Pizza Hawaii – o carte cu atmosferă tropicală

„Inima de foc” de Linda Howard. Alături de protagoniști, pornim spre meleaguri braziliene, extrem de călduroase, străbatem prudenți jungla amazoniană și apele periculoase ale lui Rio Negro, ne întâlnim cu indienii Yanomami și ne bucurăm de o peisagistică luxuriantă acaparantă și imprevizibilă, descoperim istoria minunat de veche a tribului Anzar și, nu în cele din urmă, Inima de Foc ce ne surprinde cu o dragoste care dăinuie de o viață.

Anșoa – o carte pe care nu o agreați

Nu am niciun titlu despre care să spun asta în adevăratul sens al cuvântului. Deocamdată.

Later edit: Lacrimi de îngeri

Crustă umplută – o carte care ți-a atras atenția de la început

Prima carte a trilogiei Endgame de James Frey&Nils Johnson Shelton. Atunci când se iscă multă zarvă în jurul unei cărți, de obicei las să treacă o perioadă destul de lungă de timp, înainte de a o citi. Însă Endgame se numără printre acele cărți cărora le-am acordat o șansă încă de cum au apărut.

Cea mai bună. Pizza preferată

Nu pot să aleg. Mai degrabă, aș adăuga la această pizza câte o felie din fiecare dintre cărțile minunate pe care le-am citit până acum: o felie de mândrie și prejudecată, una cu dhampiri, o felie de viking, una de agent operativ, o felie cu sucub, una cu romantism quickian și kleypasian, o felie cu extratereștrii și vrăjitoare, una cu rephelimi… :))

Pizza party – cui dau acest tag

Ducăi de la Reader’s Republic și Simonei de la Adventures after tea. ^^

capture-20170630-084158

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

2 gânduri despre „Invitație la cină: The Pizza Book Tag

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.