Publicat în Recenzii

„Lacrimi de Îngeri – Dincolo de viață” de Ioana Dumitrăchescu (recenzie)


20180803_200727

Descriere

Crezi că te poţi îndrăgosti nebuneşte de o persoană pe care nu o cunoşti câtuşi de puţin?

Un simplu vis o aruncă pe Alexandra în prea frumoasele braţe ale dragostei. O leagănă pe acordurile sale magice, o mângâie, o mistuie. Îi oferă iubire pură ce o consumă şi reface inima rănită de cel pe care cândva îl iubea. Alexandra se luptă cu propriile trăiri, întrebări, vise şi speranţe. Trăieşte o dramă, o iubire, o aventură plină de peripeţii pe care doar citind le poţi descoperi.

Romanul „Lacrimi de îngeri” este romanul ce îţi va frânge şi reîntregi inima.

„Lacrimi de îngeri” este o dramă despre iubire, despre viață și despre alegerile pe care le facem. O poveste cu numeroase răsturnări de situație, o carte care îl ține pe cititor captiv până la ultima pagină. Este o carte plină de emoții, care te trece prin toate stările posibile și îți smulge și câte o lacrimă.”

Eva Anca, Rândurile Evei

Gândurile mele

*Spre finalul recenziei, aceasta poate conține mici spoilere.

Pe Ioana am descoperit-o deja prin intermediul cărții Visucy și eram tare curioasă să citesc o nouă poveste de-a ei. Voiam să văd dacă stilul i s-a mai schimbat, dacă a ajuns mai profundă în scrierile sale sau dacă a reușit să creioneze situații ceva mai plauzibile. După ce am terminat de citit Lacrimile, pot afirma sincer că Visucy mi-a plăcut mai mult.

În cartea de față, autoarea reușește să creeze o adevărată învălmășeală în ceea ce a dorit să transmită. Au fost prea multe subiecte abordate, iar pentru mine, chestia asta a năruit întreaga poveste. S-a pierdut în multe idei și a acordat prea puțină atenție fiecăreia, când ar fi putut să se lipsească de unele și să se joace armonios cu altele.

„- Unde locuiești, Alexandra?
– Aici în oraș. În lumea asta care te pândește și așteaptă să te înhațe.”

Nu mi s-a mai întâmplat până acum să fiu atât de dezamăgită de o carte. Cuvântul ăsta m-a obsedat pe tot parcursul lecturii. Am tot așteptat ca ceva să se schimbe spre final, dar am sperat degeaba. Deși inspirată din realitate, povestea mi-a părut neverosimilă. A lipsit credibilitatea pe care o așteptam de la ea, multe lucruri nu au avut sens, iar pe alocuri am găsit exprimări aiurea și neconcordanțe între subiect și predicat. Nu știu dacă Ioana a avut vreun editor care să-și arunce o privire peste poveste sau și-a corectat-o singură însă, indiferent de persoana în cauză, ar trebui să aibă mai multă grijă la exprimare, la legarea frazelor și la coerența acestora.

Singurele lucruri care mi-au plăcut la carte au fost nota de jurnal care încheia fiecare dintre cele trei părți și rândurile de la începutul capitolelor. Doar atât. Oricât am căutat și alte plusuri. S-a vrut o dramă emoționantă, despre viață și despre alegerile pe care suntem nevoiți să le facem în diferite circumstanțe, însă nu mi-a părut deloc așa.

„Oare unde se pierd amintirile când nu mai vin înapoi?”

Povestea debutează cu visul Alexandrei, spațiu în care ajunge să-l cunoască pe Florin. Iubirea înflorește neașteptat de repede între ei, ceea ce îi face să-și promită revederea a doua zi. Dimineața, Alexandra se trezește cu gândul la vis. Ideea că acesta ar putea fi real o îndeamnă să evite facultatea și să plece spre casa prietenului ei cel mai bun, Cristian. Voia să-i povestească de vis și să o însoțească în parcul din apropiere pentru a-l aștepta pe Florin. Bineînțeles că el crede că fata a înnebunit (la fel și eu!) însă, ținând prea mult la ea, acceptă totuși să meargă.

La scurt timp după ce au ajuns în parc, apare și Florin. Văzând că băiatul nu reacționează la fel, Alexandra începe să-i reproșeze că el a uitat ce i-a promis, că nu-și mai aduce aminte de ea și că este la fel ca toți ceilalți. În schimb, adolescentul de 17 ani nu are habar cine e tipa, crede că s-a distrat cu ea când era beat și, chiar dacă nu-și amintește, se simte atras de prezența ei, pe când Cristian se amuză de situația creată.

Sensibil la sentimentele fetei, Florin îi cere o întâlnire pentru ziua următoare, iar Alexandra se entuziasmează numaidecât, crezând, în naivitatea și iluziile ei deșarte, că el și-a amintit. Această reacție mi se pare una cam deplasată. Se folosește de ceea ce a visat pentru a proiecta momentul în realitate, iar chestia asta nu o avantajează deloc. Și nu e singura ei reacție de genul!

„Tot ce las în urma mea, este o parte din mine, din ceea ce am fost, din ceea ce am trăit și ceea ce am însemnat pentru ceilalți.”

Când cei doi tineri se întâlnesc și-i povestește că l-a visat, puștiul o ia în râs. Aceasta vrea să plece, însă el n-o lasă și din acea clipă sunt de nedespărțit. Relația lor îl trezește pe Cristian la realitate și îi arată ce a pierdut, atunci când nu și-a mărturisit sentimentele la timp. Nici Alexandra nu scapă de emoțiile vechi, emoții ce nu fac decât să o obsedeze și să-i tulbure legătura cu Florin. Se minte singură și pe cei din jur că nu-l mai iubește pe Cristian, deși adevărul este altul.

Într-una din zile, se nimeresc toți trei plecând la mare în același timp, iar pe drum li se alătură o domnișoară care prinde imediat drag de Cristian, spre gelozia Alexandrei care, sperând să scape de prezența lui, îi aruncase chiar ea unul în brațele celuilalt. Fapta bună se întoarce însă împotriva ei și vacanța nu se anunță una prea liniștită. Geloziile se iscă din toate părțile, deprimarea îi acapară și băutura le alimentează emoțiile la maximum. Nici la întoarcere situația nu e prea roz: Cristian dispare, Alexandra îl caută disperată, iar Florin se simte abandonat de iubita lui. Despărțirea lor e inevitabilă, atunci când el cedează și se întâlnește cu fosta.

„Nu tot noi inventăm povești pe care apoi le trăim, intimidați de gânduri ce parcă nu se mai termină și speriați de propriile trăiri?”

Lucrurile continuă să se complice în cele mai neașteptate și ciudate moduri. După ceva vreme, nemaisuportând depresia în care a căzut după ce relația s-a terminat, Florin alege calea cea mai ușoară de a uita. Chiar și așa, Alexandra continuă să-l caute pe Cristian, neacceptând ideea că el nu mai este. Coșmarul pe care l-a avut pare să se adeverească atunci când ambii băieți nu mai sunt parte din viața ei. De asemenea, tânăra trece prin multe momente ireale, fiind lovită din toate direcțiile. Coincidențe sau nu, întâlnește persoane cu povești asemănătoare cu a ei și toți băieții care îi ies în cale par să se îndrăgostească de ea la prima vedere.

După câte se întâmplă până la sfârșitul cărții, te aștepți ca Alexandra să nu mai fie în toate facultățile mentale, mai ales că dădea semne de nebunie încă din dimineața cu visul în care l-a cunoscut pe Florin. E curios faptul că scapă ușor de acest titlu și pare să știe ce i se întâmplă, chiar dacă bântuie după Cristian, cel dispărut din nou.

„Nu ştiu ce este mai nedrept, că te caut şi poate nu te voi găsi niciodată sau că sunt nevoită să te uit şi să mă prefac că nu ai existat vreodată?”

Vă spuneam că lipsește credibilitatea. Ei bine, am dat peste niște episoade mult prea departe de adevăr. Unul în acest sens este chemarea în vis a lui Florin care se află prins între lumi. Fata se roagă ca el să o viziteze, adoarme instant și băiatul apare în clipa următoare. Toată treaba se întâmplă așa dintr-odată, când autoarea ar fi putut să lucreze mai mult la această parte. Un alt moment este înscenarea morții unuia dintre personaje. Se presupune că bara de oțel a autobuzului nu a intrat suficient de mult în acesta, deoarece purta vestă antiglonț. Această situație este cam trasă de păr încă de când autobuzul rămâne pe neașteptate într-o singură roată.

Nu mi-a plăcut de Alexandra. Nu mi-a lăsat impresia că ar fi un personaj real, se vede din prima clipă că are probleme pe care nu încearcă deloc să și le rezolve. Este egoistă și exagerat de naivă. Majoritatea alegerilor pe care le face sunt greșite, dar nu se poate opri. Parcă le face intenționat. Ba mai mult, nici nu e conștientă de faptul că este ceva în neregulă cu ea. Trăiește într-o lume doar a ei, transpunându-și iluziile în viața de zi cu zi. Aleargă după ceva ce doar ea știe. Modul în care a fost creionată mă face să cred cu tărie că nu merita pe cineva care să-i ia apărarea sau să riște vreodată ceva pentru ea, deoarece, la rândul ei, nu a făcut nimic special pentru ca asta să conteze, în afară de a-și căuta prietenul.

Lacrimi de Îngeri nu a fost lectura mea. Am încercat să nu am așteptări prea mari, însă nu m-a ajutat cu nimic. Deși nu am fost pe aceeași lungime de undă, nu înseamnă că alți cititori nu vor fi. Poate că, spre deosebire de mine, voi veți găsi mai multă plăcere citind-o.

Nota mea: 1/5

1


Îi mulțumesc autoarei și Editurii Celestium pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți comanda de aici.

26730779_2029627223731891_6649054974228985108_n

capture-20160928-044054

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com.

20 de gânduri despre „„Lacrimi de Îngeri – Dincolo de viață” de Ioana Dumitrăchescu (recenzie)

  1. Felicitări pentru recenzia sinceră și diplomată!
    Îmi place cum ai îmbinat părerea ta cu rezumarea acțiunii romanului. Trecerea de la percepția ta asupra minusurilor și plusurilor ale acțiunii la descrierea concisă a cărții a fost fluidă și elegantă.
    Sunt de acord cu tine la multe aspecte neverosimile ale cărții, dar vreau să le confirm după ce voi fi citit și eu cartea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.