Publicat în About

10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă


Am dat ieri peste un articol de-al Dorinei Dănilă care mi-a dat imboldul necesar de a face și eu ceva de genu’. Sunt autori foarte cunoscuți pe care nu am ajuns să-i citesc nici în ziua de astăzi, fie pentru că nu m-au atras suficient de mult pentru a-i încerca, fie din cauza acestui tam-tam care s-a iscat în jurul lor și care m-a dat înapoi, fie că au fost alți autori ce le-au luat fața. Însă tot sper să mai bifez unele nume de pe listă și să le ofer o șansă celor pe care i-am cam ocolit.

1. J.K. Rowling – Cred că nu mai este nimeni care să nu știe de binecunoscuta serie Harry Potter care a adunat milioane de fani în întreaga lume. Adolescentul vrăjitor atrage cititori de toate vârstele și nu pare să se oprească aici.

La un moment dat, am încercat să pătrund în universul creat de autoare, dar nu am reușit. Am de gând să mai încerc o dată în viitorul apropiat. În schimb, am văzut și revăzut o parte din filmele realizate după serie, care m-au atras de la bun început.

2. Jojo Moyes – Am început cu vizionarea filmului Me before you care mi-a plăcut la nebunie. Imediat după aceea mi-am achiziționat și cartea, dar nu am ajuns să o citesc nici până în clipa de față. Nu știu ce mă reține. Probabil toate laudele la adresa cărților autoarei peste care am tot dat.

3. Suzanne Collins – Da, recunosc! Nu am citit Jocurile foamei. Am văzut toate filmele, dar de cărți nu m-am atins deloc. Poate voi ajunge să le citesc cândva.

4. Stephanie Meyer – Mda, am văzut Twilight, toate părțile. Au fost simpatice la acea vreme. Nu cred că voi citi însă și cărțile. Lor, chiar nu mă simt tentată să le ofer o șansă.

5. Veronica Roth – Ca și la punctele anterioare, am văzut filmele trilogiei Divergent, dar cărțile nema. Încă mai aștept acel ceva care să mă arunce în direcția lor.

6. Irina Binder – Nu.

7. Nicholas Sparks – Un autor despre care tot am auzit, dar nu am ajuns să-l citesc. Doar am vizionat o parte din filmele care au la bază scriitura sa.

8. Stephen King – Am câteva cărți în bibliotecă, dar nu am reușit să le citesc încă.

9. Dan Brown – La fel ca la majoritatea celor de mai sus, am văzut filmele care s-au făcut după cărțile sale. Aplauze! :)) Sper să ajung să le și citesc.

10. Cristina Nemerovschi – Mi-am propus să nu las și anul acesta să treacă fără să citesc măcar una dintre cărțile autoarei.

La voi cum stă treaba? Ce autori populari nu ați ajuns încă să-i citiți?

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png

Autor:

O găsiți la andreea.ilie17@yahoo.com

11 gânduri despre „10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă

  1. Nu am citit nimic scris de Cristina si imi doresc enorm dar nu reusesc . Anul acesta sper sa o fac. Aceeasi situatie si cu Mirela Oprea, Nicoleta Tudor, Georgiana Sandu, Nieves F.Joy.
    Scriitori straini in lista nu sunt. Aaa, exceptie Gabriel Sylvain cu a lui celebra seria Gabriel 😉 ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pot spune că am citit Stephen King tot ceea ce a scris inclusiv sub pseudonimul Richard Bachman. Unele cărți le-am citit o singură dată și atât, altele le-am recitit de 2-3 ori și parcă nu mă mai satur!
    În ceea ce privește restul, le-o veni și lor rândul!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.