Publicat în Apariţii

Editura Nemira: Regina roșie (Seria Regina roșie, partea I) de Victoria Aveyard


victoria-aveyard---regina-rosie---c1Lumea lui Mare Barrow este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din roșii și-și duce traiul de pe o zi pe altă, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în față regelui, a reginei și a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este și roșie, dar și argintie, cu puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o prințesă argintie. Pe măsură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajută pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat, singura certitudine este trădarea.

„O lume volatilă și o eroină fără egal.“ – Booklist

„Un thriller plin de imaginație, în care iubirea și revoluția se ciocnesc, iar puterea și dreptatea sunt într-o luptă pe viață și pe moarte. N-o veți putea lăsa din mână.“ – USA Today

Anunțuri

3 gânduri despre „Editura Nemira: Regina roșie (Seria Regina roșie, partea I) de Victoria Aveyard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s