Publicat în Recenzii

Fata cu toate darurile – M.R. Carey


20190308_175132

Descriere

Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“.

În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc.

Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.

Gândurile mele

Fata cu toate darurile este un SF post-apocaliptic, un thriller distopic care prezintă un sfârșit de lume în lumina unui nou început ce ar putea fi posibil cândva, în viitor.

„Melanie îşi spune: atunci când visele devin realitate, realitatea ta se modifică. Nu mai eşti persoana care a avut acele vise, aşa că ai senzaţia că auzi ecoul unor întâmplări de demult.”

Citește în continuare „Fata cu toate darurile – M.R. Carey”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #18 | Fata cu toate darurile – M. R. Carey


„Și Melanie a fost nouă pe vremuri, dar nu prea-și mai aduce aminte pentru că asta a fost demult. Înainte de apariția cuvintelor; atunci când în lume nu existau decât lucruri fără nume, iar lucrurile fără nume nu-ți pot rămâne în minte. Se estompează și dispar.

Acum are zece ani și pielea ei este asemenea prințesei din poveste: albă ca zăpada. Așa că știe că va fi frumoasă atunci când se va face mare, iar prinții vor face tot posibilul să o salveze din turn.

Presupunând, firește, că va avea un turn. Până atunci, are celula…”

„În poveștile pe care le citesc în clasă, copiii mănâncă alte lucruri – prăjituri, ciocolată, cârnați, piure, cartofi pai, dulciuri, spaghete și chiftele. (Aici) Copiii mănâncă doar viermi și doar o singură dată pe săptămână, pentru că – așa cum a explicat doamna doctor Selkirk atunci când a întrebat-o Melanie – organismul lor metabolizează proteinele într-un mod incredibil de eficient. Așa că nu au nevoie de alt fel de mâncare, nu au nevoie nici măcar de apă. Viermii le oferă tot ce au nevoie.”

„Cea mai frumoasă zi din săptămână este ziua în care la clasă vine domnișoara Justineau. Asta nu se întâmplă mereu în aceeași zi și sunt săptămâni în care nu vine deloc, dar de câte ori Melanie este adusă în clasă și o vede pe domnișoara Justineau acolo, simte cum o inundă un sentiment de fericire pură și are senzația că-i zboară inima din piept, îndreptându-se spre ceruri.”

6

Publicat în Apariţii

Editura Nemira (colecția Nemi)


baiatulcarevorbeacucorbiiBăiatul care vorbea cu corbii (Neîmblânziții #1) de Jacob Grey

Băiatul care vorbea cu corbii este primul volum dintr-o trilogie întunecată (Neîmblânziții), plină de acțiune și suspans, ce aduce aminte, pe de o parte, de Cartea cimitirului, de Neil Gaiman, și, pe de altă, de atmosferă din Batman.

Abandonat de părinți la vârstă de cinci ani, Caw nu s-a întrebat niciodată de ce poate vorbi cu corbii. Dar, după ce salvează o fată pe nume Lydia de un atac primejdios, descoperă că sunt și alții ca el: oameni ce au puterea de a controla și comunica cu animalele. Neîmblânziți. Unii preferă să se ascundă sub aparențele unor oameni obișnuiți, unii aleg o viață solitară, unii sunt proscriși, iar alții… ei bine, alții ar face orice pentru a aduce întunericul înapoi în Blackstone.

Blackstone a fost odată un oraș înfloritor. Dar asta a fost în urmă cu opt ani, înainte de Vara Întunecată, când, sub conducerea maleficului Spinning-Man, neîmblânzitul-păianjen, a fost devastat de un văl de violențe și infracțiuni fără precedent. Și, deși a fost înfrânt, se pare că Spinning-Man vrea să-și recapete puterea, iar Caw, neîmblânzitul-corb, este printre cei care vor fi prinși în pânza sa.

Pe măsură ce amenințarea unei noi Veri Întunecate crește, băiatul descoperă viața ascunsă a neîmblânziților din Blackstone și are ocazia să afle mai multe despre propriul trecut. Însă pentru a salva orașul la timp, Caw trebuie să-și dezvolte cât mai repede abilitățile de neîmblânzit pentru că urmează să înfrunte un rău pe care nu și l-ar fi imaginat nici în cele mai întunecate coșmaruri.

„O aventură plină de suspans pentru fanii seriei Animorphs sau pentru cei cărora le-a plăcut Cartea cimitirului, de Neil Gaiman.” (ALA Booklist)


frumoasaadormitasifusul„Frumoasa adormită și fusul” de Neil Gaiman

O senzațională repovestire a basmelor clasice. Scriitorul Neil Gaiman și ilustratorul Chris Riddell țes împreună un fel de Albă-că-Zăpada și, aproape, o Frumoasă adormită, cu note subtile de magie întunecată, ce-i va ține pe cititori vrăjiți de la început până la sfârșit.

În ajunul nunții sale, o tânără regină pleacă pentru a salva o prințesă din mrejele unei vrăji întunecate. În locul rochiei de mireasă își pune cămașa de zale, își ia sabia și, alături de trei pitici curajoși, străbate tunelurile întunecate de sub munți pentru a ajunge la regatul adormit. Ieșind din tiparele basmelor clasice, regina decide să-și construiască singură destinul, iar tânăra adormită nu este nici ea ceea ce pare.

Elemente familiare ale basmelor clasice se combină cu subtile tușe moderne, iar rezultatul este o poveste savuroasă, captivantă și întunecat-amuzantă. Originali și surprinzători, cei doi autori își cuceresc cititorii prin ceea ce ar putea fi culmea colaborării lor artistice. Prin povestea minunat scrisă și datorită minunatelor ilustrații ale lui Chris Riddell, bogate în detalii prețioase, cartea poate fi un cadou cu adevărat special și rafinat.

S-ar putea să crezi că știi povestea asta. E despre o tânără regină în pragul măritișului; mai sunt și câțiva pitici curajoși și de treabă; un castel acoperit de spini; și, se spune, o prințesă blestemată de o vrăjitoare să doarmă pe vecie.

Dar în această poveste nimeni nu așteaptă un prinț călare pe un armăsar alb. Acest basm a fost țesut cu un fir de magie neagră, ce amestecă și sucește lucrurile, le face să scânteieze și să strălucească într-un mod aparte. Atunci când o prințesă are nevoie să fie salvată, o regină poate să se transforme ea însăși într-un erou.

„Dacă această carte nu este o capodoperă, este, în mod sigur, o comoară. Și asta e mai mult decât suficient.” (Kirkus Review)

„E normal să te aștepți la o capodoperă atunci când Gaiman și Riddell lucrează împreună? Probabil că da.” (Kirkus Review)

„O repovestire necesară și originală a unui basm clasic.” (The Guardian)

„Un adevărat răsfăț.” (Publishers Weekly)

„Chiar dacă nu vă plac poveștile cu zâne, vă recomandăm cu entuziasm această fascinată poveste pentru că este complet diferită de tot ceea ce ați mai citit până acum.” (The Guardian)

„Gaiman are poveștile clasice în sânge, iar basmul său este atât de bine acordat încât se susține singur încă de la prima propoziție. (…) Pe deasupra, uimitoarele ilustrații realizate de Chris Riddell, alb și negru cu inserții de aur, sunt atât de detaliate încât, uneori, basmul lui Gaiman pare nu o poveste, ci mai mult un coșmar inexplicabil de frumos.” (New York Times Book Review)

Prolific și original, Neil Gaiman este autorul bestseller-urilor Coraline, Zei americani, Pulbere de stele sau Cartea cimitirului. Cărțile sale sunt vândute peste tot în lume și au fost distinse cu cele mai prestigioase premii ale literaturii fantasy: Hugo, Nebula, Locus, SFX, Bram Stoker, World Fantasy s.a. Este singurul autor care a câștigat atât medalia Newbery cât și medalia Carnegie pentru aceeași carte (Cartea cimitirului). Considerat un fel de „rock star” al lumii literare, datorită stilului său nonconformist și entuziasmului cu care este urmărit de numeroșii fani împătimiți (site-ul său oficial are mai mult de un milion de vizitatori unici în fiecare lună), Neil Gaiman este, de asemenea, și compozitor. A mai colaborat cu Chris Riddell și pentru alte titluri: Coraline, Noroc cu laptele… și Cartea cimitirului.

Chris Riddell este un foarte talentat ilustrator și caricaturist politic. În 2013 a câștigat Costa Children’s Book Prize pentru Goth Girl și, de asemenea, premiul Nestlé Gold Award și două medalii Kate Greenaway pentru alte cărți ilustrate. Este co-autorul seriei de success The Edge Chronicles (scrisă împreună cu Paul Steward).

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Editura Nemira: Regina roșie (Seria Regina roșie, partea I) de Victoria Aveyard


victoria-aveyard---regina-rosie---c1Lumea lui Mare Barrow este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din roșii și-și duce traiul de pe o zi pe altă, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în față regelui, a reginei și a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este și roșie, dar și argintie, cu puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o prințesă argintie. Pe măsură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajută pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat, singura certitudine este trădarea.

„O lume volatilă și o eroină fără egal.“ – Booklist

„Un thriller plin de imaginație, în care iubirea și revoluția se ciocnesc, iar puterea și dreptatea sunt într-o luptă pe viață și pe moarte. N-o veți putea lăsa din mână.“ – USA Today

capture-20161017-044417

Publicat în About

Dorinţe pentru 2016


Voi începe această postare prin a va ura un sincer “La mulți ani!” și bine ne-am (re)găsit în noul an! Sper că ați petrecut frumos alături de ai voștri, așa cum am făcut-o și eu, și că anul 2015 v-a îndeplinit mare parte din dorințele gândite, dar și altele la care nu v-ați așteptat. Cel puțin, la mine așa a fost!

43c6b0379f925e389f275a93736d2da1

Anul trecut, m-am prezentat, pentru prima dată, la târgul de carte Gaudeamus și am avut parte de o zi minunată, alături de niște oameni frumoși. Mi-am întâlnit o parte dintre prietenele virtuale și, în sfârșit, am putut schimba o îmbrățișare, câteva cuvinte și față-n față, nu doar pe rețelele de socializare. Am cunoscut și câteva dintre autoarele noastre: Lavinia Călina, Simona Stoica (pe care o mai întâlnisem și în orașul natal) și Oana Arion. Așa că sunt destul de hotărâtă să vizitez târgul și anul acesta, pentru a le revedea și pentru a le cunoaște oficial și pe restul prietenelor! Predomină fetele, așa că n-am ce face, decât să vorbesc la genul lor. *smile*

Citește în continuare „Dorinţe pentru 2016”

Publicat în Apariţii

Editura Nemira: „Magicienii: Regele magician” de Lev Grossman


lev-grossman---regele-magician-latime-1024pxDoi ani dupa intamplarile din Magicienii, Quentin si prietenii lui au ajuns regi si regine in Fillory, dar viata lor magica nu este paradisul care pare a fi. Zilele si noptile de bucurii regale incep sa isi piarda gustul iar intr-o dimineata, cand o vanatoare ia o turnura tragica, Quentin si Julia sunt nevoiti sa se imbarce pe o barca fermecata cu vele care ii va duce intr-o calatorie departe de regatul lor.

Regele Magician este un al doilea De veghe in lanul de secara pentru amatorii de universuri alternative… Grossman a creat un rar, straniu si minunat roman… La jumatatea cartii, atunci cand Quentin se teme ca va fi exilat din Fillory pentru totdeauna, vei simti ce-a simtit si el: panica si groaza. Ca si Quentin, si tu vei face totul pentru a te reintoarce acolo.“
The Chicago Tribune

„O privire noua asupra literaturii fantasy – un roman intunecat, cu personaje de o adanca complexitate psihologica.“
The Daily Beast

Publicat în Apariţii

Editura Nemira: „Suliţa deşertului” de Peter V. Brett / „Distanţa dintre noi” de Jhumpa Lahiri / „Parfumul iubirii” de Cristina Caboni


nemiraA doua parte din seria Demon

Odinioară, erau puternici. Pe timpul Izbăvitorului, au învins demonii. Dar vremurile acelea, dacă au existat vreodată, au apus demult.

Arlen Bales a crescut într-o lume când coşmarurile bântuiau oamenii, care se ascundeau ca şobolanii. A ales să lupte şi astfel a devenit salvatorul neamului său.

Numai că acela care apare din deşert şi-şi spune Izbăvitorul Însuşi nu este Arlen.

Ahmann Jardir poarta coroana Izbăvitorului şi a fost cândva prietenul lui Arlen, însă acum îşi conduce marea oaste spre nord, într-un război sfânt împotriva ciumei demonilor… şi împotriva oricui îi stă în cale. Alianţele vechi sunt puse la încercare, cele noi sunt măsluite şi o nouă specie de demoni trece neobservată…

Peter V. Brett e unul dintre scriitorii nou afirmaţi care se număra printre preferaţii mei. – Patrick Rothfuss

Primul volum aici!


jhumpa-lahiri---distanta-dintre-noi-site_1_Doi fraţi, o singură tragedie. Două civilizaţii, o singură viaţă. Un trecut de coşmar, o revoluţie, o iubire ce trece dincolo de moarte, un roman despre distanţa dintre oameni şi lumi şi despre imposibila apropiere.

Din anii ’60 şi până în prezent, din India în America, de la o generaţie la alta, povestea unei familii se scrie într-o carte ce poartă amprenta inconfundabilă a scriitoarei Jhumpa Lahiri, câştigătoare a Premiului Pulizer.

Cea mai bună carte a lui Lahiri. Neliniştitoare şi generoasă. Tulburătoare şi, de asemenea, satisfăcătoare. – The New York Review of Books

Un roman memorabil şi puternic… Cu Distanţa dintre noi, literatura lui Lahiri ajunge la mare înălţime. ” – USA Today

Inclusă în: Top TIME cele mai bune romane, Top USA Today cele mai bune cărţi; Top People cele mai bune zece cărţi; Top Good Reads cele mai bune cărţi; Top 10 Apple


cristina-caboni---parfumul-iubirii-siteElena are un talent rar: descoperă ingredientele unui parfum imediat ce-l miroase. Parfumul a făcut parte întotdeauna din viaţa ei. Se simte acasă numai atunci când o învăluie esenţele mirifice ale florilor, al plantelor şi ale mirodeniilor.

Datorită harului ei, ajunge de la Florenţa la Paris şi se iniţiază în străvechea artă a aromei. În Oraşul Luminilor descifrează enigmatica reţetă străveche a unui parfum fără egal, conceput de străbunica ei. În călătoria ei spre o nouă viaţă, în care prind contur emoţii tari ca esenţele, îl întâlneşte pe Cail, bărbatul care cultivă soiuri rare de trandafir. Împreună, cei doi merg pe calea mirosurilor secrete, a amintirilor îndepărtate şi a speranţei de a descoperi iubirea de neuitat.

Parfumul este calea. S-o străbaţi înseamnă să-ţi găseşti propriul tău suflet.” – Cristina Caboni

Publicat în Apariţii

Outlander: Călătoarea de Diana Gabaldon (Editura Nemira)


diana-gabaldon---calatoarea-l-1024px_1

Prima parte din seria OUTLANDER

Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER

Anul 1945. Claire Randall, fostă soră medicală, se întoarce din război și pleacă cu soţul într-o a doua lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp, care se trezește brusc într-o Scoţie măcinată de luptă, în Anul Domnului… 1743.

Azvârlită într-un alt secol de forţe pe care nu le înţelege, protagonista trebuie să înfrunte conspiraţii și primejdii care îi ameninţă viaţa… și îi pun la încercare inima. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Frazer şi Claire trebuie să aleagă între fidelitate şi dorinţă, între doi bărbaţi, între două vieţi.

„O carte captivantă şi emoţionantă… care evocă impresionant ţinutul şi legendele Scoţiei.Publishers Weekly

„Gabaldon nu doar că stăpâneşte arta detaliului, ci are şi talentul de a crea personaje memorabile sau de a scrie incredibile scene de sex.“ Locus

capture-20161017-044417