Publicat în Recenzii

Meduza albastră (Lake & March #2) – Amanda Quick


20200623_143620

Descriere

Celeste, o tânără deosebit de frumoasa și ambițioasă, este hotărâtă să pătrundă în rigida și exclusivista elită londoneză. Căsătoria cu Howward Hudson, un reputat medic, specialist în hipnoză, reprezintă doar primul pas. Însă planurile ei se vor nărui, iremediabil, iar ea va fi asasinată. Mobilul pare să fi fost o minunată brățară, care nu mai este de găsit. Disperat, Howard apelează la ajutorul vechii sale prietene, Lavinia Lake, pentru a-l identifica pe ucigaș. Împotriva sfaturilor detectivului Tobias, iubitul și asociatul ei, aceasta acceptă fără rezerve să se implice în elucidarea cazului. O poveste fermecătoare, plină de mister și romantism, o avalanșă de împliniri neprevăzute ce surprind și captivează.

Citește în continuare „Meduza albastră (Lake & March #2) – Amanda Quick”

Publicat în Recenzii

Meandre (Lake & March #1) – Amanda Quick


th

Descriere

O poveste romantică și tensionată, plasată în Anglia secolului al XIX-lea, în fascinantul decor al înaltei societăți londoneze, dar și în lumea pitorească, imprevizibilă a femeilor ușoare și a personajelor certate cu legea. Lavinia Lake, o tânără inteligentă, frumoasă, cu personalitate puternică, luptă să se impună pe scara socială. Dar soarta îi este potrivnică și nimic nu-i iese așa cum și-ar dori. În plus, aparențe înșelătoare tind să-i compromită reputația. Curând se trezește prinsă într-un vârtej de evenimente pline de dramatism, în care trădarea și tentația joacă un rol important. Intră în scenă și gentlemanul-detectiv Tobias March, de care se îndrăgostește. O pasiune care ar putea deveni extrem de periculoasă pentru ea. Va reuși Lavinia să găsească ieșirea din acest labirint năucitor în care speranțele se spulberă una după alta?

Citește în continuare „Meandre (Lake & March #1) – Amanda Quick”

Publicat în Recenzii

Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka


De mult timp mă aștepta această trilogie să o citesc, iar după ce mi-am achiziționat și celelalte două volume la Gaudeamus-ul de anul acesta, mi-am zis că este cazul să o încep odată. Mai ales că se potrivește tare bine cu acest anotimp.

„A fost odată o fată care a învățat să se teamă.

Poveștile nu încep astfel. Astfel încep alte povești, mai întunecate.”

Am avut așteptări cam mari încă de la primul volum. Poate nu am prins ocazia potrivită de a-l citi și faptul că l-am amânat prea mult m-a prins la înghesuială. Lectura mi s-a părut ciudățică și confuză pe alocuri și, deși am citit-o repede, m-a și plictisit la unele faze, tot așteptând să se întâmple ceva care să mă dea peste cap. Momentul palpitant, ca să-l numesc astfel, ne lovește abia spre final. Mi-a plăcut asemănarea cu basmul Albă ca Zăpada: fuga prin pădure pentru a scăpa de cei răi, așa cum și Albă ca Zăpada a fugit de vânătorul trimis de mama vitregă să o omoare.

Citește în continuare „Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka”

Publicat în Recenzii

Steaua captivă (Stelele din Mithra #2) de Nora Roberts (recenzie)


20180209_200806.jpg

Descriere

Când vânătorul de recompense Jack Dakota acceptă să se ocupe de un nou caz, nu crede că va întâmpina vreo dificultate. Tot ce trebuie să facă este să o determine pe femeia care a ieşit din închisoare pe cauţiune să îşi plătească datoria către firma care i-a acordat împrumutul.

Cazul pare cu atât mai simplu cu cât frumoasa femeie nici nu încearcă să se ascundă. Dar Jack va constata în curând că M.J. O’Leary nu este atât de uşor de prins – mai ales că firea ei rebelă şi aprigă o face un adversar pe măsura abilităţilor lui Jack.

În plus, realitatea se dovedeşte a fi cu totul alta faţă de ceea ce credeau la început, când descoperă că, de fapt, amândurora li s-a întins o capcană. Viaţa le este acum ameninţată de doi asasini profesionişti, iar M.J. complică lucrurile când refuză să explice de ce ascunde în geantă un uriaş diamant albastru.

Totul îi spune lui Jack că nu poate avea încredere în această necunoscută care i-a dat viaţa peste cap – totul, în afară de inima lui care a căzut pradă unei pasiuni cum nu a mai cunoscut până atunci.

Gândurile mele

M-a mâncat în cot și iar am pus-o de o provocare marca Prefață de carte & Porția de citit de pe grupul lor de facebook (vă invit să intrați, dacă nu sunteți deja în el). Deși eram în plină sesiune, acest aspect nu m-a oprit; știam că voi pierde mult timp cu învățatul și că sigur nu voi citi prea multe cărți pentru provocare. Dar încă sper să recuperez și să dau gata un număr semnificativ de lecturi pe care le-am cam amânat. Dacă la prima provocare, am făcut parte din echipa fantasy, condusă de Cătălina, luptând cu echipa romance și terminând la egalitate, de data aceasta sunt o albastră de-a Adrianei și trebuie să facem față echipei negre. În ce constă această provocare? Avem de citit cărți care au culoarea respectivă predominantă pe copertă.

Iar prima carte ce mi-a făcut cu ochiul a fost Steaua captivă, al doilea volum al trilogiei Stelele din Mithra a Norei Roberts, o autoare pe care am ajuns să o îndrăgesc. Deși a trecut ceva vreme de când am citit primul volum, mai mult de doi ani chiar, asta nu m-a făcut să uit în mare parte de acțiunea sa. Bailey James, designer de bijuterii, specializată în pietre prețioase, nu stă nicio clipă pe gânduri și are grijă ca două dintre cele trei stele să ajungă la prietenele sale cele mai bune, MJ și Grace, înainte ca frații vitregi să și le însușească și să le vândă pe piața neagră cui oferă mai mult. Își pierde memoria, are asupra sa o geantă plină cu bani și diamantul albastru care reprezintă iubirea, iar nimic din ce are cu ea n-o ajută să-și aducă aminte cine este. Având nevoie disperată de ajutor, ajunge să-l cunoască pe Cade Parrish, detectiv particular, care va face tot ce-i stă în putere să afle adevărul și să o descopere pe ea – îngerul blond ce a „aterizat” pe neașteptate în biroul său.

După cum anunță și descrierea, mai întâi facem cunoștință cu tipul atrăgător, pe numele său Jack Dakota, un vânător de recompense cu simțul dreptății, care își face propriile reguli, pe care tot el le încalcă după bunul plac, fără niciun regret. Niciodată în viața sa nu și-a dorit să fie sub controlul cuiva și să facă lucrurile după voia altora, așa că o pasiune de vechi și adrenalină s-a transformat într-o meserie în toată regula, una care îi face plăcere, indiferent de pericolul ce-l pândește din umbră. Pur și simplu își trăiește viața la intensitate maximă, mai mult în propria mașină, pe drumuri, decât în apartamentul prăfuit.

Lectura ne-o aduce totodată și pe MJ O’Leary, o tipă focoasă, roșcată și cu sânge irlandez în vene, care se ocupă cu administrarea unui bar, pasiune desprinsă din generație în generație în familia ei. Tânăra se trezește cu una dintre stele asupra sa și cu un bilețel în care Bailey o roagă să țină diamantul cu ea tot timpul, ceea ce înseamnă că situația e una dată naibii și că ceva mai mult decât neplăcut s-a întâmplat deja sau urmează să se întâmple. Mai știe și că a treia stea se află la Grace și e foarte posibil ca prietenele sale să fie în pericol, implicit ea.

„… acum era ocupată să îi aplice lovitură după lovitură, scoțând un icnet scurt după fiecare. La început reuși să i le pareze, chestiune deloc ușoară. În mod clar era antrenantă pentru luptă-un mic detaliu pe care Ralph omisese să îl menționeze. Ea sări în poziție ghemuită, gata de un nou atac, iar el o imită.

– Degeaba, n-o să te ajute cu nimic. Nu-i plăcea deloc gândul că trebuia să o doboare la pământ, poate chiar să-i tragă una în bărbia aceea provocatoare și trufașă. Am de gând să te duc la poliție, și aș prefera să o fac fără să te ciufulesc prea tare. Drept răspuns primi un șut în plex pe care și-ar fi dorit să-l admire de undeva de la distanță. Acum însă era prea ocupat să se prăbușească peste o masă. Dumnezeule, era tare.”

Prima întâlnire dintre cele două personaje nu va fi uitată prea ușor. Probabil niciodată. Se va transforma cu siguranță într-o amintire frumoasă, pe care să o spui cu zâmbetul pe buze la bătrânețe nepoților și oricui va dori s-o asculte și să tragă foloase de pe urma ei. Pentru că, să fim sinceri, nu în fiecare zi te trezești acostată de un străin care se oferă să te ajute cu bagajele, dar sfârșești prin a fi asaltată de către acesta în propriul apartament și faci tot ce se poate pentru a-l opri din orice ar încerca asupra ta. Și, deși știi că o s-o pățești sau, cel puțin, așa crezi, inima ta nu se poate opri din a bate cu putere pentru chipeșul atacator care mai mult încearcă să se ferească de loviturile tale și să te țină potolită, ambele acțiuni în același timp, decât să încerce altceva ce te-ar putea răni. Asta nu te împiedică să-l rănești tu pe el, apropo. Unde mai pui faptul că o namilă de om intră peste voi și vă întrerupe jocul de-a șoarecele și pisica, vă aliați ireproșabil în a-l cafti bine de tot și fugiți mâncând pământul de cei care vă urmăresc pentru a vă ucide și pentru a intra în posesia a ceva ce dețineți? Ce să mai! Întâlnirea perfectă sau nebunie curată?! Poate ceva din amândouă?

Iar ceea ce urmează este mai mult decât hilar! Ei bine, asta dacă nu ești chiar tu personajul feminin, fiindcă te asigur, cititorule, că nu mai e așa amuzant să alergați încolo și-ncoace, ascunzându-vă de urmăritori, în timp ce mâinile-ți sunt captive în cătușe, iar neîncrederea partenerului de fugă planează ca un ghimpe în coaste asupra ta. Nici măcar planul de scăpare pe care ți-l faci în toaleta unui local nu te ajută prea mult. Nu face decât să-ți arate că lucrurile au cam luat-o pe arătură, atunci când planul tău prostesc îi atrage pe ucigași și mai aproape de voi. Chestia asta îți bagă frica în oase și te determină să nu mai faci după cum te taie capul, deoarece nu doar tu vei ajunge să o pățești, ci e posibil ca cei dragi ție s-o pățească înaintea ta.

„- E bine atunci. O mușcă de lobul urechii. Pentru că de data asta o s-o iau mai ușor. Știi cum se spune, M.J., cine-i lent și constant câștigă cursa.
– Cred c-am mai auzit vorba asta undeva.
– Ce-ar fi să verificăm? îi sugeră el și o sărută.”

Când Jack descoperă că a fost fraierit de cel care l-a trimis pe o pistă falsă, acesta fiind în cele din urmă ucis cu sânge rece, după cum avea să descopere, și MJ nu e vinovată de absolut nimic, iar ei doi devin ținta unui nebun ce vrea cu disperare diamantul albastru, amândoi ajung să-și dea voie să se încreadă unul în celălalt și să accepte atracția inevitabilă ce i-a acaparat instantaneu, luptând să se salveze de cel care dorește diamantul cu orice preț.

Paralel cu acest joc al morții, legătura celor doi prinde din ce în ce mai mult contur, simțind la celălalt o recunoaștere parcă dintr-un alt timp. Au senzația aceea ciudată, ca și cum s-ar știi unul pe altul, deși nu s-au mai întâlnit niciodată până acum. Iar steaua ce planează asupra lor le amplifică simțurile, făcându-i parte la un sentiment mai presus de atracție, un sentiment ce va pune stăpânire pe ei și le va oferi speranță.

„Porni spre ea, zări licărirea de pe obrazul ei și încremeni, de parcă s-ar fi izbit de un perete de sticlă. – Ce faci? Plângi? O spusese pe un ton acuzator, cu o voce încărcată de teroare abjectă. […] Vreau să încetezi. Imediat. Vorbesc serios. Nu te ajută cu nimic să te smiorcăi. Și cu siguranță nici pe el nu-l ajuta cu nimic. Îl îngrozea, îl făcea să se simtă prost, neputincios și enervat. […] – Plec, M.J. Mârâi spre ea și se întoarse spre ușă. Mă duc să beau ceva și să fac un duș. După ce te liniștești, o să vedem ce facem mai departe.
– Atunci, pleacă. Du-te.
Merse până în prag, apoi se întoarse pe călcâie, înjurând ca la ușa cortului.
– Nu-mi trebuie așa ceva, bombăni el.
N-avea nici cea mai vagă idee cum să procedeze cu o femeie care plângea, mai ales că era o femeie puternică, ajunsă la capătul puterilor. Înjură din nou și o luă în brațe, strângând-o la pieptul lui. Continuă să înjure și atunci când o luă pe sus și se așeză cu ea în brațe într-un fotoliu mare.
– Termină, te rog. O sărută pe tâmplă. Te rog. Mă termini psihic.”

Obișnuită să aibă mereu controlul asupra situației, MJ nu credea că va ajunge într-una căreia să nu reușească să-i facă față prea bine, așa cum se întâmpla în aceste momente. Încăpățânată și cu o mândrie imensă, mai mereu a crezut că se poate descurca singură în orice împrejurare, dar, cumva, Jack a reușit să spulbere zidul ce o înconjura și să pătrundă dincolo de rămășițele lui, ceea ce a determinat-o să-i accepte ajutorul fără să mârâie… prea mult.

Același lucru l-am putea spune și despre Dakota. Cine se aseamănă, se adună. După cum am descoperit, răbdarea nu mai este punctul lui forte de când a dat peste MJ care, pur și simplu, îl scoate din minți mai mult decât orice pe lume. Însă asta nu-l oprește să nu mai se simtă atras de ea, ci din contră, îl îndeamnă să stea și mai mult prin preajma ei. Dacă la început, picioarele lungi, părul roșcat și atitudinea bătăioasă au fost cele care l-au ademenit în plasă, recunoașterea ei ca suflet al său îl face al naibii de sentimental, deși cu greu ar mărturisi unul dintre ei așa ceva. Amândoi sunt oameni de acțiune, ce adoră distracția și glumele bune, iar apropierea de altcineva trebuie să merite cu adevărat atenția lor, pentru a spune direct ce simt.

Asemenea prietenei sale Bailey, și MJ are vise legate de diamantul său (cunoașterea) și de un bărbat căreia îi e destinată, așa cum pare că îi este și el ei. Sufletul și subconștientul îl recunosc ca fiind Jack, cel puțin la înfățișare. Acesta apare ca un cavaler pe calul său, pregătit să o salveze pe domniță de pericolul ce o pândește din întuneric sub forma unui șarpe cu ochi de om. Ar putea fi într-adevăr Jack, bărbatul din vis? Sau să fie de vină oboseala și fuga asta continuă cele care-i induc aceste vise îngrozitoare și atât de reale?

„- Era doar o misiune nenorocită.
– Nu ți-a cerut nimeni să o tratezi altfel.
Își miji ochii și făcu un pas provocator spre ea.
– Da, dar e altfel.
– Da. Își coborî mâinile și își semeți bărbia. Și ce-ai de gând să faci?
– O să mă mai gândesc. Se duse la comodă, luă diamantul și-l puse la loc. Am crezut că de vină au fost doar circumstanțele, dar nu e așa. Se întoarse și îi studie chipul. S-ar fi întâmplat oricum.
Inima ei își încetini ritmul.
– Așa cred și eu.
– Bine. Dădu scurt din cap și-și propti picioarele în podea. Tu prima.
– O-o! Se strâmbă pentru prima dată de când deschisese el ușa de la baie. Ba tu.
– Fir-ar!
Își băgă o mână prin părul ud și se simți ca ultimul fraier. Bine, bine, mormăi el, deși ea nu mai comentase nimic, ci aștepta răbdătoare. Își simțea toate terminațiile nervoase și mușchii încordați la maximum, dar o privi drept în ochi.
– Te iubesc.
Răspunsul ei a fost înlocuit de un hohot de râs care îl făcu să scrâșnească din dinți până îi zvâcni un mușchi.
– Dacă-ți imaginezi că poți să-ți bați joc de mine, dulceață, te sfătuiesc să te mai gândești.
– Scuze, zise ea și mai pufni o dată în râs. Dar mi-ai zis-o atât de încrâncenat și cu capsa pusă… Inima mi-a tresăltat de atâta romantism.
– Doar nu vrei să ți-o zic cântând…
– Poate mai târziu. Râse din nou, iar sunetul acesta de încântare se revărsă din toată ființa ei și umplu camera. De data asta te iert. Și eu te iubesc. Acum este mai bine?”

Față de primul volum (unde romantismul era mai accentuat), acesta mi-a plăcut ceva mai mult, datorită dinamismului și a acțiunii alerte ce izvorăsc dintre paginile ce zboară rapid. Stilul autoarei este cât se poate de cursiv și ușor de străbătut, nedându-ți șansa de a lăsa cartea din mână. Ne bucurăm de atracția stârnită între personaje, o atracție ce are un impact răsunător asupra caracterelor puternice și încăpățânate ce se luptă să stea departe unul de celălalt. Ironia și cinismul sunt prezente la fiecare pas. Chiar și când încearcă să fie romantici (ceva total necaracteristic lor), nu se pot abține să nu râdă unul de altul atunci când situația o cere. Sunt adorabili! :))

Nota mea: 5/5

nota-5

capture-20160928-044054

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #10 | Nemuritoarea Starling (Emblema eternității #1) – Angela Corbett


„- Îmi place compania, a spus el. Mulțumită aventurilor tale cu ATV-ul pe apă, mă voi bucura din nou de prezența ta săptămâna viitoare.

Fusese atât de hotărât în ceea ce privea pariul, încât eram curioasă ce plănuise.

– Îmi spui ce facem sâmbăta viitoare? am insistat eu.

– Nu, a răspuns el cu un zâmbet șiret.

– Nu-mi dai niciun indiciu? am întrebat.

El s-a gândit puțin, apoi m-a tachinat.

– Până la final, probabil că vei fi deja îndrăgostită de mine.

Citește în continuare „Fragmente #10 | Nemuritoarea Starling (Emblema eternității #1) – Angela Corbett”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #7 | „Cealaltă faţă a lui Aaron Manson” – Davine M. Vesco & Lexi B. Newman (prima parte)


911a845bfde9036392f14b78cf646ecb

„Nu ştiu cum ajung în curtea liceului, însă ştiu cum intru în sala de curs. Dau buzna, fără să bat la uşă. Profesoara Monte se opreşte din predat şi mă priveşte dur. Am cam dat de belea. Cred. Sper să nu.
— Domnişoară White, mă bucur că te-ai hotărât să ne încânţi cu prezenţa ta întârziată, îmi spune ironică.
Nu am ce să îi răspund. Da, azi sunt o întârziată. Am ajuns acasă cu o oră înainte să înceapă cursurile, apoi am adormit instant. Nici măcar nu am ajuns în pat, am adormit ca un soţ pedepsit pe canapea, imbrăcată. Noroc cu tata care s-a trezit înaintea mamei şi mi-a dat deşteptarea, însă prea târziu. Am ajuns abia la a treia oră. Astăzi am trei ore cu domnişoara Monte – o domnişoară, care nu e prea domnişoară, în vârstă de vreo cincizeci şi ceva de ani – iar eu am ajuns la jumătatea ultimului curs cu ea.
— Îmi pare rău, doamnă Monte.
Felul în care se uită în momentul acesta la mine, îmi trimite şocuri în tot corpul. Pot spune că deja am gafat-o.

— Domnişoară Monte, neobrăzato! se răsteşte la mine, aproape pocnind de nervi. Treci în banca ta. Acum!
Ei, dacă o spune cu o aşa hotărâre, nu mai comentez. Trec ca vântul pe lângă ea şi mă duc spre ultima bancă, la singurul loc liber care a mai ramas. Lângă cea mai ciudată, enervantă şi idioată fată din clasă. Nu-mi vine să cred!
Mă aşez cu tragere de inimă lângă ea şi încerc să îmi feresc privirea de a ei.
— În sfârşit stau şi eu cu cineva în bancă, îmi spune entuziasmată pe o voce ciudată, de parcă e nebună.
O privesc cu groază, mărindu-mi ochii. După ce că sunt obosită, acum mai sunt şi speriată. Îmi vine să mă ascund sub bancă şi să mă pun pe bocit. Preferam să stau cu Mel, tocilara clasei, care nu vorbeşte prea mult. Tot ce face ea e să îşi facă temele în pauze, să deseneze şi să repete lecţiile de la fiecare materie, ca nu cumva să uite vreun cuvânt important, din cine ştie ce lecţie deja uitată de 99,9% din colegi.
— Datorită colegei voastre foarte conştiincioase, astăzi vom da un test fulger din ultimele lecţii de anul trecut.
Ce? Cred că îşi bate joc de mine! Eu nu mai ştiu ce a predat ora trecută, dar anul trecut! Toţi îşi pironesc ochii pe mine şi îmi îndeasă în frigider injurii la adresa mea, a neamului şi a strămoşilor strămoşilor pe care nici măcar eu nu îi cunosc. Doar Mel bate entuziasmată din palme. Am dat de naiba!
Citește în continuare „Fragmente #7 | „Cealaltă faţă a lui Aaron Manson” – Davine M. Vesco & Lexi B. Newman (prima parte)”

Publicat în Apariţii

Astăzi, cu Libertatea pentru femei: ”Inima lui Devin MacKade”


inima-lui-davin

La 20 de ani, brunetul cu ochi verzi nu a știut cum să o abordeze pe Cassie Dolan , de care era îndrăgostit de când se știe. Credea că are tot timpul din lume. Însă, după terminarea liceului, ea s-a căsătorit repede cu Joe Dolin. Devin și-a spus că mai există și alte femei pe lume și a plecat la facultate. Întors în oraș ca șerif, își dă seama că încă o mai iubește pe Cassie. Ea este deja divorțată și are doi copii. Fostul ei soț e în închisoare, acuzat de infracțiuni grave, inclusiv de atac asupra propriei soții căreia îi ”administrase” o bătaie soră cu moartea. Însă Joe ar putea ieși curând de la pușcărie și e hotărât să se răzbune. De data asta nu îl vor prinde. Între timp, Devin ar dori să se așeze și el la casa lui. Îi privește pe frații lui mai mari și vede prin ochii lor fericirea de a avea o familie. Chiar și Shane, cel mic, se ocupă de ferma MacKade și are drept companie doi câini rasa Golden Retriever. Doar el este cu desăvârșire singur. Oare va mai rămâne mult timp așa? Cassie se va îndrăgosti de el sau vor rămâne aceeași amici buni din copilărie? O va putea salva de Joe, care are legături puternice în lumea interlopă?

capture-20161017-044417

Publicat în Top-uri

Top 5 cărţi/serii #2015


Nu pot să închei aceste ultime zile, fără să clarific situația mea în privința celor mai bune cărți / serii citite pe anul acesta. Mă uit în spate și observ că m-am bucurat de destule lecturi pe care să le țin minte o lungă perioadă de-acum încolo și, cu siguranță, pe unele le voi reciti pentru a-mi reîmprospăta amintirile legate de ele.

De cele mai multe ori, evit să fac top-uri de genu’ ăsta, deoarece chiar nu vreau să aleg. Majoritatea ocupă un loc de onoare în inima mea și nu doresc să le discriminez în vreun fel. Fiecare carte a avut acel ceva al ei (fie că m-au făcut să râd în hohote, să plâng, să vreau să bat pe cineva, să meditez, să arunc cu obiecte în pereți, să țip sau să fiu străbătută de emoții de care nu mă credeam în stare) și, pur și simplu, n-ai cum să vrei să alegi.

Nu-i așa? Poate și voi vă aflați în aceeași situație ca mine și chiar nu vreți să alegeți.

Așa că acest top va fi, oarecum, aleatoriu.

Citește în continuare „Top 5 cărţi/serii #2015”