Publicat în Top-uri

Top 5 | Cupluri romantice preferate


Cum sunt o fire romantică și citesc lecturi ale acestui gen mai des decât altele, sunt multe cupluri care și-au făcut loc în inima mea. Nu știu cum am reușit să aleg doar cinci, deoarece lupta pentru acest top a fost una tare strânsă. ❤

20190707_203830.jpg

1) Quinn & April din Pasiune și satin roșu de Corina Cîndea.

„Un foc pe care l-am văzut cândva în doi ochi verzi și pe care l-am tot căutat de atunci încoace, dar nu l-am mai găsit la nimeni.”

Un extraterestu și o vrăjitoare. A fost nevoie de un orășel aparent vrăjit pentru a le da lumea peste cap. Doi ochi verzi care l-au zăpăcit pe Quinn încă de la prima vedere și care l-au urmărit tot timpul, odată ce a plecat din Salem. Revenirea sa îl găsește însă țintind furios sclipirea de pe mâna femeii care i-a furat inima, iar ideea că ea ar putea fi a altcuiva îl revoltă peste măsură. Deși el a fost cel care a impus distanța între ei după un sărut care-i întorsese pe dos pe amândoi, acum este hotărât să o recucerească definitiv. Nici April nu este imună la farmecul lui Quinn și este din în ce mai amețită și cu capul în nori. Dorul de el o va face ușor, ușor să cedeze și să lupte pentru iubirea lor.

Citește în continuare „Top 5 | Cupluri romantice preferate”

Publicat în Tag-uri şi lepşe

THE ROMANCE READERS BOOK TAG


Și pentru că tot ne învârtim în jurul dragostei, continuăm în aceeași atmosferă feerică: cum altfel, dacă nu printr-o nouă leapșă? :))

2018-12-20_074738.png

What age did you start to read romance novels?

Într-o vară, pe când aveam vreo 16 ani, am început să citesc astfel de cărți și m-am îndrăgostit de romanul Mândrie și prejudecată a lui Austen.

150bc18b939fb9c94aa2ba22c7d212e2-tile.jpg

Pinterest + nonnahs144 – Elizabeth Bennet / Lizzy

If you could pick one hero to meet from your favourite romance novels who would it be and why?

Lizzy/Elizabeth Bennet din romanul de mai sus. Pentru că citește, este sinceră și nu încearcă să fie altcineva, doar de dragul de a câștiga ceva sau pentru a-i impresiona pe cei din jur.

Who are your favourite romance authors and why?

Am mai multe autoare preferate. Chiar prea multe! Amanda Quick, Sarah MacLean, Nora Roberts, Lisa Kleypas, Mary Jo Putney, Jennifer L. Armentrout sunt câteva dintre ele. Iar de pe meleagurile noastre, Corina Cîndea și Raluca Butnariu. De ce? Pentru că știu că nu o să rămân dezamăgită la nicio carte semnată de ele.

What is a favourite romance novel to re-read?

O să numesc trei dintr-un foc! Trilogia Salem a Corinei. ❤

What book would you recommend to a non-romance reader?

I-aș recomanda să înceapă cu orice carte de-a Corinei Cîndea sau de-a Ralucăi Butnariu. Pe lângă partea romantică, se va bucura de un umor delicios, ironii pe măsură, suspans și personaje minunate.

Which is your favourite, contemporary, suspense, or historical and why?

Toate! :)) Indiferent în ce moment al istoriei sau în ce împrejurare se întâmplă povestea romantică, eu sunt acolo, gata să o descopăr. Fiecare subgen din cele enumerate are ceva care mă atrage și nu aș putea alege.


Dacă sunt și alți doritori romantici, vă poftesc să o preluați, cu mențiunea de a spune de unde ați luat-o. Iar cei care nu au un blog, vă aștept comentariile la această postare. ^^

2019-01-12_120446

Publicat în Recenzii

Destine împletite – Corina Cîndea (recenzie)


20181105_191153

Descriere

De o frumusețe uluitoare și cu o inteligență ieșită din comun, Chelsea Reed este concentrată doar pe facultatea proaspăt începută și pe afacerea pe care o are, nefiind pregătită pentru întâlnirea cu Jack Stone, unul dintre cei mai râvniți burlaci din Houston și un afemeiat cunoscut. Iar acesta este doar începutul unor schimbări majore în viața ei.

Obișnuit cu libertatea și un trai fără obligații, Jack nu este pregătit pentru efectul pe care îl au asupra lui doi ochi superbi și nici pentru ceea ce stârnește în el minunata lor posesoare.

Însă DESTINUL nu ține cont de ceea ce dorește fiecare dintre ei…

Gândurile mele

Deși am citit și recitit toate cărțile Corinei încă de dinainte de a fi publicate în format fizic, de-abia acum vin oficial cu o primă recenzie pentru una dintre ele. Mi-am promis de multă vreme că o să le recitesc pe fiecare din nou și că o să scriu câte ceva despre poveștile sale, dar am tot amânat momentul. Până acum. S-a nimerit ca prima carte pe care o voi prezenta să fie chiar povestea de debut a autoarei pe platforma Wattpad: Destine împletite.

Încă de la prima carte citită – Triplu Ham fost fascinată de poveștile romantice ce ies din mâinile Corinei, povești pline de speranță și umor care au întotdeauna un final fericit. Astfel că Destine împletite am găsit-o la fel de emoționantă și de minunată ca la prima lecturare. O poveste de dragoste ce te amețește (la propriu) doar cu o privire aruncată printre paginile sale!

“Deși trecuseră doar câteva zile de la începutul cursurilor, reușise să facă rost de invitații la mai multe petreceri, printre care și cea la care ne pregăteam să plecăm. Din câte auzisem, David și Thomas – băieții erau gazdele acestei petreceri – erau un fel de “zei” căzuți pe pământ doar pentru ca noi, bietele muritoare de rând, să-i putem adora. Cel puțin asta a lăsat Gina să se înțeleagă.”

O petrecere studențească aduce în viața personajelor noastre dragostea la prima vedere. Pentru Chelsea Reed, o fire rațională și pasionată de programele făcute pe calculator, un job personal făcut din plăcere încă din liceu, aceste sentimente îi sunt străine, nemaifiind până atunci îndrăgostită. Același lucru îl putem spune și despre Jack Stone, un arhitect cunoscut și de succes, unul dintre cei mai sexy masculi ai Houston-ului și un „veritabil playboy”, apărând în poze cu diverse femei la brațul său.

Când întâlnirea lor predestinată le zguduie pământul de sub picioare, niciunul nu știe exact ce își dorește cu adevărat: să se ignore în continuare unul pe altul până ce are să le treacă sau să încerce să fie împreună? Chelsea este cea mai dată peste cap de situația creată, confruntându-se cu o nesiguranță ce n-o caracterizează atunci când vine vorba despre munca pe care o adoră, pe când Jack caută să se afle mai tot timpul în preajma ei, deși e doar o puștoaică cu ochi de vrăjitoare, total diferită de femeile pe care le cucerește el de obicei.

„Ușor încruntat, Jack părea la fel de uimit ca și mine de modul în care reacționam unul lângă celălalt, ca și cum corpurile noastre aveau o voință proprie, atrăgându-se unul pe altul.”

Începând seara în brațele unui pretendent, tânăra sfârșește în ale bărbatului care o scapă de avansurile prea directe ale acestuia. Însă atingerea lui o lasă amețită și fără cuvinte. Se simte distrasă de cel din fața sa, care numai a student nu arată, și se trezește acceptându-i invitația la cina de a doua zi, după câteva sărutări pătimașe ce i-au zăpăcit pe amândoi de-a binelea.

Nici Jack nu pare să se recunoască atunci când gândurile îi sunt pline de Chelsea. Are un mic acces de gelozie atunci când, fiind la o întâlnire de afaceri, o observă pe tânără luând masa în același local împreună cu gemenii Ryan și Ross, colegii ei de facultate. Furia iscată pe neașteptate din interiorul său îl face să se îndrepte către masa lor și să și-o adjudece pe Chelsea ca iubita lui, deși nu se cunosc nici măcar de o zi. Ieșirea lui nervoasă se alege cu anularea cinei din partea fetei, chiar dacă Jack nu pare să o creadă. Însă va descoperi că ea chiar a vorbit serios atunci când se va trezi așteptând-o de la întâlnirea cu clientul de la ora patru, o situație foarte comică care se transformă rapid în scântei și pasiune, odată ce privirile s-au atins și sentimentele au explodat.

„- Ce a fost asta? […]
– Nimic, doar cineva care crede că reprezintă mai mult decât e adevărat, am răspuns deranjată de situația în care am fost pusă, iar cei doi au făcut un schimb de priviri ironice.
– El știe asta? m-a întrebat râzând Ross. Sau poate era Ryan, pentru că nu îi puteam încă deosebi.
– Nu, dar va afla în curând, le-am răspuns în timp ce o idee îmi trecea prin minte.”

Atracția dintre ei începe să ia amploare, iar lucrurile se precipită rapid, ajungând să se mute împreună, să se logodească și să aștepte copilul ce le va bucura viețile împreună. Mult prea repede pentru Chelsea și nu suficient pentru Jack. Încrederea ei inexistentă în el îi dărâmă pe amândoi atunci când se așteaptă mai puțin și îi lovește exact unde doare mai tare: în inimă. Și nu o dată!

Având în vedere reputația de Don Juan a lui Jack, femeile ce roiesc în jurul său și piperul presărat de ziariști, Chelsea nu poate avea încredere deplină în el, așa cum acesta are în ea. Se aruncă să creadă tot ce e mai rău și nu acceptă explicații, lăsând zvonurile și aparențele înșelătoare să o rănească de fiecare dată, deși se iubesc mai presus de toate acestea. Însă Jack nu se va lăsa cu una, cu două, ci va lupta să-i arate adevărul. Chiar dacă e posesiv, protector și gelos pe fiecare bărbat care o atinge, o iubește ca pe ochii din cap și nu ar putea trăi știind că ea nu l-ar mai vrea.

„M-aș fi dus până la capătul pământului după ea.”

”— Ești o gâsculiță! m-a întrerupt Gina ușor amuzată. Chiar mă întreb, la cât ești de deșteaptă, unde mai are loc și prostia! a chicotit ea. Jack e bărbat în toată firea, cu capul pe umeri. Este tânăr, foarte bogat și arată bestial. Cine nu și-ar dori să fie în locul lui? Cred că ar putea avea orice femeie și-ar dori. Cu toate astea, de când te-a cunoscut, găsește tot felul de scuze ca să fie lângă tine.”

Mi-a plăcut mult de Jack, deoarece știa ce își dorește, odată ce puștoaica a intrat în viața lui ca un vârtej amețitor. Cu siguranță că diferența de vârstă dintre cei doi a fost un mic impediment la început, fiecare având planuri diferite în ceea ce privea prezentul și viitorul, însă iubirea i-a cam deviat puțin de pe loc și i-a adus în situația de a privi viața cu alți ochi. Chelsea nu a știut cum să facă față și, de fiecare dată când lucrurile mergeau prost, alegea calea cea mai ușoară – fugea de responsabilități, în loc să le rezolve. Toată lumea era de partea ei, până când și-au dat seama că Jack chiar o iubește și că nu ar face nimic intenționat care să o rănească. Cunoșteau cu toții faptul că mass media nu spune întotdeauna adevărul care trebuie, iar Chelsea va afla pe propria piele atunci când va inversa rolurile cu Jack și ea va fi cea vizată de bliț-urile ziariștilor.

O poveste plină de emoții, umor și pasiune, în centrul căreia doi încăpățânați, posesivi și îndrăgostiți până peste cap, luptă pentru iubirea lor împotriva tuturor obstacolelor și suferințelor apărute de-a lungul drumului pe care au pornit împreună. Le va fi oare destinul prielnic, astfel încât să ajungă acolo unde au cel mai mult nevoie să fie: unul în brațele celuilalt?

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Corinei și Editurii Hathor pentru povestea vrăjită de care m-am bucurat la maximum! Cartea o puteți găsi aici, alături de celelalte romane ale autoarei. Lecturi frumoase să aveți! ^^

Poza de profil 1

capture-20160928-044054

Publicat în Recenzii

Vampirii Sudului – Charlaine Harris #1


Am început luna ianuarie în forță, cum n-am mai făcut-o niciodată până acum. Deși sesiunea bătea la ușă (în clipa asta, mai e puțin și se duce!), am încercat să citesc cât mai mult posibil, înainte să mă arunc în grămada împrăștiată de cursuri ce trona necruțătoare lângă mine. Totuși, nu am vrut să citesc ceva care să-mi dea bătăi de cap, să mă facă să-ntorc pe toate fețele fiecare pagină dată, ci am vrut ceva ușor, amuzant pe alocuri și, de ce nu, să mă bucur chiar de o poveste de dragoste în viața protagoniștilor.

Astfel că, până în acest moment, am reușit să citesc 11 volume din cele 13 ale seriei Vampirii Sudului, volume care s-au tradus și la noi. De asemenea, am mai citit și Atingerea morții, o nuvelă ce conține 5 povestiri: Praf de zâne și Noaptea lui Dracula (ambele au acțiunea plasată între volumele 4 și 5), Un răspuns simplu (se petrece după vol. 5), Norocul (se desfășoară după cel de-al 7-lea volum) și Cadoul (înainte de vol. 9).

Seria se încadrează în genul urban fantasy, autoarea aducând creaturile supranaturale în zilele noastre, de la vampiri, vârcolaci, teriantropi și vrăjitoare, până la zâne, menade, elfi și goblini. În funcție de cât m-a surprins fiecare carte, le-am acordat 4-5 stele pe goodreads, ceea ce înseamnă că mi-au plăcut destul de mult. Nu se află chiar printre seriile mele preferate la superlativ, însă tot ocupă un loc bun în clasamentul meu. :))

Citește în continuare „Vampirii Sudului – Charlaine Harris #1”

Publicat în Book Haul

Book Haul #3 – ianuarie & februarie 2016


Salutare, dragilor! Ce mai faceți? Ce mai citiți? Cum a fost vacanța voastră? La mine, sincer să vă spun, a fost una destul de relaxantă. M-am bucurat mai mult de pătuțul meu și ieșirile cu prietenii, imediat după ce am terminat și cu ultimul examen. De citit, nu prea am citit așa cum mi-am propus. În schimb, mi-am mai luat câte ceva sau le-am primit, deși am o mulțime de cărți încă necitite care mă așteaptă nerăbdătoare.

 #ianuarie

De fiecare dată, când dau iama prin Afi, mă duc în Cora direct la raionul de cărți pentru a vedea ce mai este nou pe rafturi. V-am mai menționat deja că sunt o împătimită a poveștilor de dragoste, așa că n-am ratat ocazia de mă delecta cu unele titluri ce îmi lipseau din colecția Iubiri de poveste, dar și Romantic Suspense.

12665700_1032023953507628_1224812565_n-horz

De la chioșcurile de ziare, mi-am cumpărat Un viconte pentru o lady de Joanna Shupe (se dă cu ziarul Libertatea) și Grădina amăgirilor de Amanda Quick (cu revista Libertatea pentru femei).

kk-horz
Am participat la concursul pentru bloggeri 12 cărti pe care dorești să le citești în 2016, organizat de Librăria online Librex & blogul Literatură pe tocuri, unde am câștigat un voucher de 50 de lei. Pe această cale, doresc să le mai mulțumesc o dată pentru această surpriză minunată! Printre cărțile pe care doresc să le citesc anul acesta, se află și Urzeala tronurilor de George R. Martin, așa că n-am mai stat pe gânduri și am ales-o pe aceasta.

12674642_1033075236735833_1933331998_n
La Hop-ul de Crăciun, organizat de blogul Bibliophile Mystery, am câștigat Nesfârșita goană după elefant de Gillian Cross. Am încadrat-o aici, deoarece a sosit spre sfârșitul lunii ianuarie.

12650242_1032024036840953_1090709479_n

#februarie

Tot de la chioșcuri, mi-am cumpărat Subjugarea lui Shane MacKade de Nora Roberts, volumul 4 și ultimul din seria Frații MacKade. Trebuie să le achiziționez și pe primele trei. Nu este prima dată când mă trezesc că iau nu știu care volum dintr-o serie.

12735722_1034869613223062_645186196_n
Împreună cu revista Click pentru femei, mi-am luat Răzbunarea și Fără milă, ambele scrise de Arlette Geneve, dar și Ultimul viking, primul volum al seriei Nemuritor de Oana G. Arion. 

12666365_1034869603223063_1854704338_n-horz
La o tarabă de cărți, am găsit Fericirea mea ești tu de Jamie McGuire, așa că mi-am cumpărat-o. Păcat că n-am găsit și primul volum. Asta e, data viitoare.

12767684_1037955919581098_1446276835_n
De la Andreea, care are blogul My bookish world, am luat Logodnă de conveniență de Amanda Quick și Te doresc de Jennifer L. Armentrout.

12516319_1037954769581213_959747993_n

De la o altă fată de pe un grup de facebook cu vânzare/schimburi de cărți, am luat trilogia Infernul lui Gabriel de Sylvain Reynard. În sfârșit, se află și în mâinile mele!

12767673_1037954742914549_1647030138_n
Acum, să mă laud puțin cu un suport absolut încântător pentru cărți, pe care l-am câștigat pe blogul Dianei, O carte pentru fiecare. Concursul a fost sponsorizat de cei de la FanDecor. Mulțumesc încă o dată! Vă invit să le faceți o vizită. Vă asigur că nu o să regretați!

12746462_1037447056298651_921588896_n
Voi, cu ce cărți v-ați mai îmbogățit biblioteca?

Dede