Publicat în Tag-uri şi lepşe

The Pokemon Go! Book Tag


Here we go! Recunosc, mi-am descărcat și eu jocul, dar am renunțat repede la el. :)) Așa că mai bine mă ocup de tag-ul ăsta simpatic pe care l-am descoperit la Diana pe blog (Dreams Have Wings)! ^_^

1

Trilogia Forțele răului absolut de Kelley Armstrong. Dar și seria Academia vampirilor de Richelle Mead. Fetele Gallagher de Ally Carter.

2

Charlotte Bronte și Jane Austen.

3

Divergent de Veronica Roth. Dar eu încă mai am speranțe că o voi citi până la urmă.

Citește în continuare „The Pokemon Go! Book Tag”

Publicat în Recenzii

Neașteptata iubire & Provocarea – Sandra Brown (recenzii)


A trecut ceva vreme de când am citit ultima dată o carte de-a Sandrei Brown, dar noroc cu o prietenă, care a fost atât de bună să-mi împrumute și mie alte două cărți ale autoarei pe care nu le lecturasem încă.

Prima carte avea altă copertă, dar aceasta e singura peste care am dat. O găsiți aici pe cea care a avut-o cartea împrumutată de mine.

„Romanele Sandrei Brown te fac să crezi în toate lucrurile calde, minunate și sălbatice ale vieții.” Rendezvous

#1 „Neașteptata iubire” de Sandra Brown

Neasteptata iubire

Neașteptata iubire este o poveste romantică, siropoasă pentru unii, dar delicioasă pentru alții, care se citește destul de repede, datorită stilului ușor și cursiv al SB. Cartea ne arată că oricât de răniți și îndurerați am fi, datorită pierderii celui pe care-l iubeam cu toată ființa noastră, viața va avea grijă să ne regăsim pe noi cei de altădată, dacă ne dăm voie să simțim din nou.

„El zâmbi când îi văzu picioarele goale.
– Sunt puține femeile care ar fi la fel de practice. Îmi place de tine, Cyn.
Râse și ea: – Te-ai hotărât, așa brusc, după atâția ani?
– Nu. Te-am plăcut din momentul în care mi te-a prezentat Tim pentru prima oară. Se aplecă spre ea și continuă șicanator: Și nici măcar nu știam atunci că te-nfășori ca un cocon în fiecare noapte.
– Și celălalt poate face la fel, domnule Lansing. Ochii ei deveniră două lame verzi: mata întotdeauna începi noaptea cu o pernă în brațe, pe care pînă dimineață ajungi să o azvîrli la picioarele patului?
– Da’ tu de când ai montul ăla la piciorul stâng?
– Și de când, mă rog, folosești șampon pentru bebeluși?
– Ei, ei. Fii atentă, dacă te legi de șamponul meu pentru bebeluși, va trebui să devin mîrșav.
[…] Izbucniră amîndoi în rîs și se îmbrătișară.
– Și mie-mi place de tine, Worth.”

Worth Lansing și Cyn McCall (Cinthya) sunt cei mai buni prieteni, încă de când s-au cunoscut prima oară. Cei doi, împreună cu Tim care, între timp, devenise soțul lui Cyn și care murise însă la scurtă vreme după căsătorie, aveau o legătură pe care nu le-o putea destrăma nimeni. Chiar dacă Tim a ajuns să-i părăsească într-un final, lăsând-o atât pe Cyn și pe cel mic, cât și pe Worth, singuri, cei doi nu s-au distanțat, ci au continuat să mențină prietenia lor vie. Au continuat să aibă grijă unul de celălalt, chiar dacă o parte din ei a dispărut.

Chiar și după ce prietenul său se însurase, Worth nu renunțase la statutul de celibatar, indiferent de câte femei i se perindau prin fața ochilor. Nu era niciuna care să-l facă să cedeze așa ușor. Era ferm convins că nu o să găsească nici o femeie care să-i pună capac, care să-l facă să-i acorde mai multă atenție decât celorlalte. O femeie care să-l facă să-și dorească propria familie cu ea.

„- Tu ce vrei?
-Nu știu. Vreau…
Ce? Căută o explicație pentru posomoreala ei. Nu-i era prea ușor să spună cu exactitate ce-i lipsea în viață. Dacă ar fi știut, ar fi încercat demult să umple acel gol. De luni de zile avea acest sentiment, că funcționa într-un vid uriaș. […] Nici o împlinire, nici o satisfacție de nicăieri. Tinerețea și întreaga ei vitalitate i se scurgeau în monotonie.
-Vreau să se întâmple ceva, spuse în cele din urmă, ceva care să scuture toate lucrurile astea, să-mi răscolească viața.
-Când îți dorești ceva, fii atentă la ce îți dorești, o sfătui Ladonia aproape șoptit.”

Cyn îl iubise din toată inima pe Tim și îi era greu să lase pe altcineva să-i între pe sub piele din nou. Era conștientă că fiul ei avea nevoie de un model masculin în viața sa, pentru a putea să aleagă cu atenție drumul pe care urma să-l parcurgă, dar nu se simțea pregătită deocamdată.

„- Știi ce îmi spunea mereu mama, că să fiu atentă cu ce îmi doresc?
– Pentru că s-ar putea să primești mai mult decât ți-ai propus.”

Toată lumea insista ca ea să înceapă să mai iasă din rutina acasă – serviciu, dar parcă vorbeau la pereți. Femeia nu ceda cu niciun chip în fața lor. Deși își dorea ca ceva neprevăzut să apară în viața ei, totodată, Cyn nu dorea să iasă din monotonia în care se complăcea zi de zi. Mama ei o sfătui să aibă grijă ce își dorește…

altfel nu se știe când dorința i se va împlini.

Nota mea: 4/5

nota 4


#2 Provocarea de Sandra Brown (Astray & Devil #2)

Provocarea - Sandra Brown.

Pentru a reuși să-și ducă misiunea la bun sfârșit, Kerry Bishop are nevoie de cineva destul de în măsură ca să o ajute să traverseze jungla din Montenegro în siguranță, până la avionul ce va aștepta după aceasta. Dar exista o problemă! Nu doar ea trebuia să ajungă de cealaltă parte, ci împreună cu cei nouă orfani cărora le era profesoară.

Astfel că, presată de timp și disperată ca totul să se termine cu bine și mai repede, tânăra se dă drept o prostituată și se încumetă să intre într-o tavernă plină de bărbați periculoși și femei care, într-adevăr, duc o viață de genul celei în care s-a deghizat. Aflându-se înăuntru, Kerry pune deja ochii pe cineva.

„Era bărbatul cel mai frumos şi periculos din tot barul. De-asta îl dorea.”

Nu era genul de mascul la care se așteptase. Bărbatul căruia reuși să-i stârnească interesul, care era mai mult beat decât treaz, se dovedește a fi Lincoln O’Neal, „unul dintre cei mai renumiți și mai prolifici fotoreporteri din lume”, după cum avea să-și dea seama Kerry puțin mai târziu. Acesta își câștigase reputația în timpul evacuării Vietnamului și nu numai. Înregistrase pe peliculă multe războaie și catastrofe, al căror martor nu putea să le fie oricine. Avea deja la activ două premii Pulitzer pentru lucrările sale mult prea realiste și, cu siguranță, mai urmau și altele.

Acum, știind cu cine are de-a face și, mai ales, că l-a făcut să-și piardă singura șansă la libertatea pe care o câștigase destul de greu, Kerry știe că o să aibă de muncă să-l convingă pe Linc să o ajute. Odată ce a aflat despre ce e vorba, bărbatul încă refuza să facă ceva în privința asta, până nu se asigura că are și el ceva de câștigat, dacă va accepta.

„- Într-o bună zi, nepăsarea ei o s-o bage rău de tot în belea.
Cage, ascunzându-și zîmbetul, își spuse că deja Kerry intrase rău de tot în belea. Linc O’Neal era cea mai mare „belea” pe care o văzuse în viața lui. Cage îl plăcea și mai mult din acest motiv. Și el fusese o mare belea și întotdeauna îl încântase reputația de a fi „băiatul rău” din oraș.”

Ajungând, într-un final, la un consens, cei doi au pornit la drum, sperând să ajungă la capăt în aceeași formație în care au și plecat. Nu le era suficient că drumul era și-așa greu de traversat și plin de obstacole că, între cei doi încăpățânați, deja izbucnise un foc lăuntric pe care amândoi încercau să-l oprească încă de la primele scântei.

Oare avea să reușească misiunea? Dar ei? Aveau să se comporte ca doi străini, după ce aceasta lua sfârșit, sau continuau să meargă pe același drum împreună?

Nota mea: 3.5/5

nota-3,5

text90455842

Publicat în Top-uri

Top 5 cărţi/serii #2015


Nu pot să închei aceste ultime zile, fără să clarific situația mea în privința celor mai bune cărți / serii citite pe anul acesta. Mă uit în spate și observ că m-am bucurat de destule lecturi pe care să le țin minte o lungă perioadă de-acum încolo și, cu siguranță, pe unele le voi reciti pentru a-mi reîmprospăta amintirile legate de ele.

De cele mai multe ori, evit să fac top-uri de genu’ ăsta, deoarece chiar nu vreau să aleg. Majoritatea ocupă un loc de onoare în inima mea și nu doresc să le discriminez în vreun fel. Fiecare carte a avut acel ceva al ei (fie că m-au făcut să râd în hohote, să plâng, să vreau să bat pe cineva, să meditez, să arunc cu obiecte în pereți, să țip sau să fiu străbătută de emoții de care nu mă credeam în stare) și, pur și simplu, n-ai cum să vrei să alegi.

Nu-i așa? Poate și voi vă aflați în aceeași situație ca mine și chiar nu vreți să alegeți.

Așa că acest top va fi, oarecum, aleatoriu.

Citește în continuare „Top 5 cărţi/serii #2015”

Publicat în Recenzii

Provocarea (vol. 2) (Rephelimii #1) – Simona Stoica (recenzie)


Provocarea-vol_2Descriere

Trădări. Minciuni. Secrete. Nu poţi scăpa de trecut.

Legătura neobişnuită dintre Jack Harper, conducătorul Rephelimilor, şi Desiree, a Treia Cheie a Havenului, îl îngrijorează pe Azazeal, care alege să o trimită pe Eliza Harper dincolo de Voal, pentru a testa încrederea dintre ei şi a-şi ajuta fratele să-şi îndeplinească misiunea. Coşmarurile lui Desiree au revenit, dar amintirile refuză să dispară. Atenţia ei este distrasă de persoanele nou apărute în oraş, dar şi de Umbre, fiinţe aflate la graniţa dintre Viaţă şi Moarte, care o urmăresc în permanenţă şi ucid fără milă. Numărul Rephelimilor din Wolfcraft creşte.

Însă cine spune adevărul şi cine încearcă să o manipuleze?

Gândurile mele

Spuneam data trecută că primul volum al celui dintâi roman din seria Rephelimii m-a lăsat fără suflare. Ei, bine, ăstalalt m-a terminat TOTAL! După ce am dat gata şi ultimele rânduri, am rămas meditând la finalul cărţii, în timp ce mă treceau fiori reci din cap până-n picioare (şi acum îi mai simt). Dacă intenţia Simonei a fost să se joace cu sentimentele noastre, să ne zăpăcească până vom uita de noi, dându-ne viaţa de tot peste cap, atunci, cu mâna pe inimă, vă spun că a reuşit.

Dacă doar un simplu cuvânt are o mare influenţă asupra noastră, ce am mai putea să spunem despre timp, despre „cel mai mare duşman” pe care o fiinţă îl poate avea, ce se joacă cu Soarta noastră fără milă?

timpul

Sunt sigură că multă lume se întreabă ce este cu adevărat acesta. Chiar şi eu o fac.

Mă întreb dacă timpul are gen, dacă este un el sau o ea. Sau este o combinaţie între? Oare nu oboseşte să tot meargă înainte? Nu s-o fi plictisit să facă la infinit acelaşi drum? De ce nu se opreşte măcar o clipă, să se uite în urmă şi să vadă ce a săvârşit? Chiar nu-i pasă pe cine a bucurat sau pe cine a întristat? Atât de mândru(ă) este, încât să nu vadă mai departe de lungimea nasului (asta, dacă are unul :)) )?

Sau, poate, că îi place tare mult să se distreze pe seama noastră. Probabil că urmăreşte cu amuzament fiecare mişcare pe care o facem şi aşteaptă să facem o greşeală cât de mică pentru a putea acţiona, în timp ce nelipsitul bol cu floricele de porumb ce se află prin preajma sa, se reumple instantaneu. Zic şi eu. 

Dacă vom continua să ne gândim, vom găsi multe „nuanţe” ale timpului, acesta fiind pretutindeni şi, totodată, nicăieri. Dar, noi, ştim una şi bună, anume că timpul trece, indiferent de ceea ce vom încerca să facem pentru a-l opri. Trece, pur şi simplu.

Acest fapt îl accentuează Simona în romanul ei, atât prin avertismentul pe care ni-l adresează nouă, cititorilor, în prima parte a acestuia, cât şi prin cuvintele personajului masculin, Jack Harper, o parte dintre acestea regăsindu-se în nota autoarei:

„Timpul este cel mai complet spectator. Ia parte la toate evenimentele din viaţa ta, îţi e mereu alături, chiar şi când încerci să rămâi singur cu propriile gânduri. Priveşte şi aşteaptă o clipă, un moment potrivit în care să acţioneze şi să-ţi fure tot ce ai realizat..”

Al doilea volum al romanului „Provocarea” ne prezintă „Tabloul blestemat”.

Haven

În primul volum al Provocării, între Desiree şi Jack s-a format o legătură destul de neobişnuită, care în acest volum, devine ceva mai profundă, fiecare simţind ce simte şi celălalt. Din această cauză, pentru a fi sigur că Desiree va trece dincolo de Voal şi că Harper nu va împiedica acest lucru, Azazeal o trimite pe Eliza, sora lui Jack, în lumea oamenilor pentru a-i câştiga încrederea Desireei, zdrucinându-o pe cea pe care fata o manifesta faţă de Jack.

„- Dar de ce ai vrea să faci asta?
Azazeal se opri câteva secunde, înainte de a-i răspunde.
– Fiindcă legătura ar putea să ne omoare.”

Wolfcraft

castelul%20bran%20shutter1

Desiree este străbătută de o senzaţie stranie, ce o aruncă direct în imensa bibliotecă din conacul Wolfmaner. Acolo dă peste Viola, prietena trădătoare, şi constată că aceasta n-o poate vedea. Des îi studiază fiecare mişcare pentru a afla ce mai pune la cale, dar simte şi că este urmărită, deşi nu vede pe nimeni altcineva prin preajma lor.

„Stăteam la câţiva paşi depărtare de ea şi o studiam cu atenţie, poate chiar cu puţină frică. […] Am crescut împreună ca două surori şi iată-ne acum duşmani.”

Este „lovită” de aceeaşi senzaţie ciudată şi se trezeşte înapoi în camera ei, cu lacrimile şiroindu-i pe faţă. Are parte de o scurtă vizită din partea Violei, ce nu iese prea bine pentru Desiree, în urma căreia află că, de fapt, ea a fost pentru câteva momente în mintea ei.

„- Te avertizez, dacă o singură dată mai intri în mintea mea, nu o să vin după tine, ci după prietenii tăi.”

Se pare că numărul Rephelimilor se măreşte considerabil. Pe lângă venirea Elizei, îşi fac simţită prezenţa şi alte personaje destul de neobişnuite. Un alt Rephelim ce se perindă prin micul oraş şi o nouă familie se mută recent cu fata lor, Hope, care nu este ceea ce pare a fi. La un moment dat, aflăm o parte din mica ei poveste.

Des numai ştie în cine să se încreadă şi în cine nu. Faţă de Eliza, noua colegă, ce a venit când anul şcolar e pe terminate, o încearcă un sentiment de încredere, dar, totuşi, i se pare ceva ciudat la mijloc, mai ales când descoperă că şi aceasta e un Rephelim.

În preajma prietenilor şi a surorii ei, unde plutesc mai mult gândurile negative, Desiree nu prea se mai simte în largul ei, preferând mai mult singurătatea. De aceea, atunci când se află în prezenţa lui Jack, simte nevoie să se destăinuie, chiar dacă o dor cuvintele rostite.

„- Când sunt în preajma lor sunt agitată, nervoasă şi mă gândesc doar la clipa în care vor pleca şi mă vor lăsa în pace. Mă simt vinovată pentru că asta simt faţă de ei. Încă speră că tot ce s-a întâmplat a fost ireal, dar eu ştiu că n-a fost aşa.”

Finalul cărţii este cel mai #fărăcuvinte final pe care l-am citit vreodată. Te dă complet peste cap, fără doar şi poate. Este un final care promite şi ascunde multe alte provocări în spatele lui!

Personajele create de Simona sunt unele foarte complexe, care evoluează treptat din toate punctele de vedere, de la o provocare la alta. Sincer, la început, nu prea ştiam cu cine să ţin, deşi aveam o mică afinitate pentru anumite personaje. Dar, acum, după ce am citit şi cea de-a doua parte, ştiu cine şi-a găsit un locşor în inima mea.

citat Desiree

Desiree este o tânără de aproape 17 ani, care, de la un timp – mai precis, după aventura neobişnuită de la conacul Wolfmaner -, preferă şi mai mult singurătatea şi liniştea pe care i-o poate oferi întunericul, decât prezenţa surorii ei şi cea a prietenilor. Este o fire încăpăţânată, cu o personalitate puternică şi cu un simţ al ironiei de invidiat. Este genul care se aruncă cu capul înainte, fără a gândi de două ori şi fără a ţine cont de consecinţe (o chestie ce m-a cam enervat). Totuşi, pe parcurs, a învăţat cât de cât să-şi stăpânească acest impuls prostesc. Fata aceasta atrage pericolul ca un magnet!

Desiree a devenit uşor, uşor unul dintre personajele mele preferate, deşi au fost momente când doream s-o strâng de gât pentru excesiva încăpăţânare (sau prostie) de care dădea dovadă uneori. Nu mi-o pot închipui pe fata aceasta fără, cel puţin, o replică sarcastică la îndemână. Dacă e lipsită de ele, atunci e grav! Mi-a plăcut că n-a renunţat (au fost momente când ar fi putut să clacheze, dar a rezistat) şi că a luptat să-şi ţină prietenii în viaţă, indiferent dacă aceştia îi puneau, sau nu, judecata la îndoială.

#2 - Jack HarperJack Harper este, pur şi simplu, Jack Harper. Este liderul Rephelimilor şi mâna dreaptă a lui Azazeal. Acesta este un tânăr cam „întunecat”, ce a trecut prin multe situaţii neplăcute, pentru ca cei dragi să fie în siguranţă. Despre el, aş putea spune că este varianta masculină a lui Desiree, dar, o variantă mult mai evoluată. Este foarte stăpân pe sine, dar, în preajma fetei, această stăpânire a început să se cam zdruncine! Replicile tăioase şi pline de sarcasm nu lipsesc nici ele din peisaj. Nu trebuie ca Des să fie contracarată şi în vorbe, de un adversar pe măsură? Aşa zic şi eu.

Michael este cel mai mare din grupul Desireei, fiind ca un frate pentru aceasta. Este genul de tip care gândeşte, înainte de a lua o decizie importantă. Dintre toţi din micul grup, Michael mi-a dat impresia că ţine cu adevărat şi sincer la Des, „micuţa” lui, fiind cel mai bun prieten pe care-l poate avea cineva. Este atent, blând şi doreşte tot ce-i mai bun pentru prietenii săi, fără a-i forţa să facă ceea ce nu vor, chiar dacă, uneori, nu este de acord cu deciziile lor.

Dacă nici acum nu v-am convins să citiţi cartea, nu ştiu ce aş mai putea face şi spune. Dacă ar fi după mine, v-aş pune cărţile în braţe şi n-aş pleca de lângă voi până n-aţi termina de citit. Aşa că, luaţi-vă Soarta în mâini şi acceptaţi Provocarea! E singura şansă pe care o aveţi.

Nota mea: 5+/5

nota 5

Publicat în Recenzii

Provocarea (vol. 1) (Rephelimii #1) – Simona Stoica (recenzie)


Provocarea-vol_1Descriere

Foc şi Cenuşă. Lumină şi Întuneric. Pasiune şi Obsesie. Foc

În străvechea cetate din Haven, Rephelimii, un grup de asasini conduşi şi instruiţi de Azazeal Vellenhall, încearcă să împiedice declanşarea unui război cu Cele Zece Orori. Jack Harper, liderul lor, este trimis dincolo de Voal, pentru a o găsi pe nepoata lui Azazeal – tânăra Desiree, cea de a Treia Cheie a Havenului. Însă când descoperă misterele care înconjoară conacul Wolfmaner şi cine e răspunzator pentru crimele săvârşite în urmă cu 150 de ani, Desiree refuză să îşi accepte moştenirea şi să înfrunte trecutul. Jack nu are de gând să renunţe şi ar face orice ca să salveze Havenul. Îi va câştiga încrederea, o va minţi şi o va seduce pentru a-şi îndeplini misiunea. 

Provocarea a fost acceptată.

Gândurile mele

Vreau să-i mulţumesc mult  Simonei pentru şansa de a pătrunde în lumea Rephelimilor! Aproape că îmi doresc să fac parte din ea cu adevărat. 

colajAceastă carte a fost o provocare. O provocare în adevăratul sens al cuvântului. A trecut destulă vreme de când am citit ceva care să-mi menţină simţurile în alertă pe toată durata lecturii. Şi acesta este de-abia începutul. Nici nu vreau să mă gândesc la ce urmează şi ce greu îmi va fi să fac ordine în haosul din mintea mea. 

Cum poate o carte să te răvăşească în halul acesta, să se joace cu sentimentele tale, încât să nu mai fii în stare să formulezi o amărâtă de frază? M-am luptat mult cu literele, pentru a scoate câteva cuvinte despre ceea ce am simţit şi simt în legătură cu acest roman. Până la urmă, sper eu, am scos-o la capăt şi am reuşit să aştern câteva rânduri.

„La început era Cuvântul…”

Nimic mai adevărat. Dumnezeu a ştiut ce face când a dat glas oamenilor, nu doar să se exprime şi să comunice între ei, dar şi pentru simplul fapt că, prin cuvintele rostite, noi, oamenii, am căpătat o unealtă, o armă chiar, prin intermediul căreia putem reda sau distruge vieţi, fără să lăsăm urme vizibile ochiului. 

Poate vă întrebaţi ce m-o fi apucat de l-am băgat şi pe Dumnezeu în toată treaba asta. Ei, bine, nu El efectiv, ci „cuvântul” în sine are legătură cu această carte, cu personajele, cu atitudinea lor, unul faţă de altul, care se schimbă la fiecare pas făcut. Un simplu cuvânt îţi poate schimba Soarta, fără a i te putea împotrivi.  

Ca şi în realitate, şi în lumea creată de Simona, personajele (toţi suntem nişte personaje, indiferent dacă este vorba de lumea reală sau cea fictivă) au tendinţa de a se cataloga unele pe altele datorită cuvintelor rostite. Cuvântul este la putere, având o influenţă destul de mare asupra noastră. Nişte simple cuvinte ne pot răni sau ne pot reda o speranţă de mult pierdută. Nişte simple cuvinte ne pot face să ne pierdem încrederea unii în alţii. Nişte simple cuvinte ne împing de la spate, pentru a face lucruri de care ne este teamă şi nu avem curajul necesar de a le duce la capăt. Nişte simple cuvinte ne pot provoca să ne avântăm cu capul înainte, fără a ţine cont de consecinţe.

Acest lucru îl păţeşte şi eroina noastră, Desiree. 

Este pentru prima dată când întâlnesc la o carte, o altă abordare de început, şi anume, o notă a autoarei prin care ne avertizează că ceea ce urmează să descoperim, ar fi trebuit să rămână ascuns ochilor noştri. Dar, cum noi, cititorii, suntem nişte fiinţe curioase de fel, nu putem fi speriaţi aşa uşor, indiferent de ce ne aşteaptă. Am dreptate? 

Şi prologul mi s-a părut unul interesant, aşa cum este el conceput. Prima parte a acestuia este prezentată în versuri, urmate apoi de rândurile în proză.

Primul volum al romanului „Provocarea” ne prezintă „Misterul celor 7 oglinzi”.

Haven

Povestea începe cu cererea pe care Azazeal Vellenhall i-o emite lui Jack Harper, aceea de a o aduce cu orice preţ pe tânăra Desiree în lumea lor, pentru a-şi lua în primire „moştenirea” şi pentru a-i salva pe cei ca ea. Bineînţeles că acesta acceptă provocarea.

„Viitorul tuturor stă în mâinile tale şi ale acelei fete, pe care trebuie să o câştigi de partea noastră, îi repetă cu înflăcărare Azazeal. E singura şansă pe care o mai avem. Fă-o să se îndrăgostească de tine, adăugă cu prudenţă, urmărind reacţia Rephelimului. Îndepărteaz-o de cei de care este apropiată şi arată-i de ce eşti capabil, însă nu o speria. Las-o să se obişnuiască cu prezenţa ta şi de-abia atunci ajut-o să-şi descopere puterile.”

Wolfcraft

11001863_918368138194466_7623488974303954721_n

Plictisiţi de monotonie, Sarah, Viola, Derek şi Michael vor să mai iasă din rutină şi se gândesc să facă ceva aventuros, ceva neobişnuit. Adolescenţii îi împărtăşesc ideea lor şi Desireei (Des), „micuţa” grupului, aşa cum o alintă Michael, iar aceasta vine cu propunerea de a intra în conacul Wolfmaner, pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea balului dat de familia Rockner, în urmă cu 150 de ani.

După o scurtă vizită la vrăjitoarea Miranda, ce n-a ieşit prea bine, Des are impresia că fiecare pas îi este urmărit, dar starea de siguranţă pe care o simte, o face, pentru câteva momente, să uite de acea prezenţă stranie.

„Nu îndrăzneam să-mi întorc privirea, dar aveam din nou impresia că eram urmărită, doar că acest lucru nu părea să mă mai deranjeze. La fel ca în parc, mă simţeam ocrotită şi în siguranţă.”

Odată cu pătrunderea în conac, neîncrederea, teama, minciunile şi îndoiala îşi fac încet, încet loc în sufletele tinerilor. Secrete întunecate şi misterul din jurul oglinzilor se lasă descoperite, iar prietenia lor este pusă la grea încercare, cu fiecare obstacol întâmpinat.

„Te-ai gândit vreodată că unii vor să te vadă moartă pentru simplul motiv că exişti?”

Vor reuşi aceştia să afle cu adevărat ce s-a întâmplat în noaptea din urmă cu 150 de ani? Dacă da, vor împărtăşi acest secret cu cei din oraş sau îl vor ţine pentru ei? Ce a speriat-o pe Des în urma întâlnirii cu vrăjitoarea Miranda? Şi cine este această misterioasă „creatură” care o pândeşte din umbră?

Cartea este, aşa cum am spus ceva mai sus, o provocare în sine. Este o „lume” care te prinde în mrejele ei şi te lasă fără suflare. O recomand tuturor iubitorilor de acest gen şi nu numai. Oricine este binevenit să ia parte la o asemenea provocare, ce se va juca cu minţile voastre până nu veţi mai şti de voi.

Nota mea: 5/5

nota 5