Publicat în Fragmente, poezii

Iubesc | Marina Costa


Iubesc marea,
care, cu unduirile ei,
îmi istorisește aventurile
celor doi frați corăbieri.

 Iubesc pădurea,
care, cu șoaptele frunzeor,
îmi povestește despre haiduci
și căpitani de pandori.

 Iubesc cerul,
care, cu albastru-i infinit,
mă învață să visez,
să-i cuceresc azurul în avânt.

Iubesc pământul,
pentru că trăiesc odată cu el
și dacă nu ar fi existat
cine mi-ar fi deslușit tainele milenare?

Iubirea e religia ce-o predic
și în care cred.
Iubesc tot ce există pe lume.
Nu știu să urăsc. Iubesc.  

2019-08-30_181104

Publicat în Cuvinte

O lume trasă la indigo


M-avânt spre cerul negru, fără stele,
Ce mă privește gol și făr’ de lună,
Aștept sclipirea nopților de iarnă
În luminițe aurii de stradă.

Oftez când nimeni nu e-n jur să vadă
Cum fulgii mari și albi, în cer se-adună,
Și-și lasă atingerea rece… caldă
S-alunece pe chipul meu pierdută.

O scânteie, de ochi mi se agață;
Un surâs trist se-aude-n densa ceață,
O mână pe umăr, cu greu se-așează,
Mă-ntorc spre ieri, să sperăm împreună.

Sclipiri pentru cer, se aprind nostalgii,
Demult uitate, asemeni unor priviri,
Așteptăm un destin, așezat în toate,
În vieți omenești, cinstit să ne poarte.

8b09a0542c77cb5d407f4ad7fe315e88.png