Publicat în Recomandări

De trei ori poezie


Când eram mai mică, erau momente când nu mă înțelegeam cu poezia și o ocoleam de fiecare dată, preferând în schimb poveștile și basmele. Deși în liceu mi-am ales ca profil științele naturale, asta nu m-a scăpat de orele de română care însemnau mai mult literatură. Eu eram adepta gramaticii în generală și așteptam nerăbdătoare doar partea aceasta a limbii române, iar când a venit bac-ul și m-am lovit tot de poezie, deja nu o mai suportam și nu mai voiam să aud de ea pentru tot restul vieții mele. Atât de tare m-a marcat! :))

Ceva s-a schimbat între timp și am revenit asupra ei. Am început prin a scrie propriile versuri (găsiți câteva poezii de-ale mele în categoria Cuvinte), dar asta nu înseamnă că devenisem fană a poeziei peste noapte. Chiar dacă am încercat să creez în acest sens, am început să o citesc din nou abia mai târziu.

Astăzi vreau să vă prezint trei cărți distincte, scrise de trei autoare române contemporane pe care le urmăresc cu drag. Pe toate trei le-am citit anul acesta și abia de suntem la jumătatea lui. Cred că niciodată nu am fost atât de încântată de faptul că am citit atâtea versuri într-un timp atât de scurt. De asemenea, să nu vă așteptați să vorbesc prea mult despre fiecare, deoarece doar atât am reușit să scot din mine. :))

Citește în continuare „De trei ori poezie”

Publicat în Fragmente, poezii

Iubesc | Marina Costa


Iubesc marea,
care, cu unduirile ei,
îmi istorisește aventurile
celor doi frați corăbieri.

 Iubesc pădurea,
care, cu șoaptele frunzeor,
îmi povestește despre haiduci
și căpitani de pandori.

 Iubesc cerul,
care, cu albastru-i infinit,
mă învață să visez,
să-i cuceresc azurul în avânt.

Iubesc pământul,
pentru că trăiesc odată cu el
și dacă nu ar fi existat
cine mi-ar fi deslușit tainele milenare?

Iubirea e religia ce-o predic
și în care cred.
Iubesc tot ce există pe lume.
Nu știu să urăsc. Iubesc.  

2019-08-30_181104

Publicat în Recenzii

Pribegii mărilor – Marina Costa


20190707_160657

Descriere

„… Acum, după sute de ani, există dovezi care atestă faptul că vikingii au ajuns în Golful Mexic. Cronicile aztece, care menționează lupta lui Quetzalcoatl cu Tezcatlipoca și cu Xolotl, precum și cele care consemnează, la jumătatea secolului al XI-lea, un conducător toltec numit Huemac, care a fost înfrânt de dușmani, pot fi privite puțin altfel ca urmare a lecturii documentelor pe care le-am avut în față. Legenda lui Quetzalcoatl, Kukulkan? O căpetenie a vikingilor, destinat să intre în legendă, așa cum este cântată debarcarea pribegilor mării de către triburile din zona Veracruz – poate chiar totonacii despre care povestește cronica… Aceasta, din nefericire, n-o voi putea ști eu, ci aceia care vor avea norocul să descopere mormântul lui Sigurd, dacă există… Sper totuși că voi afla cândva ce s-a mai întâmplat cu pribegii mărilor și căpetenia lor, neînfricatul Sigurd, civilizatorul…”

Citește în continuare „Pribegii mărilor – Marina Costa”

Publicat în De prin blogosferă

Interviurile Cronicarului – Sigurd Olavsson, PRIBEGII MĂRILOR


Un interviu fain cu Sigurd, unul dintre personajele romanului „Pribegii mărilor” de Marina Costa! ❤

Corabia cu gânduri a Marinei Costa - Marina Costa s shipload of thoughts

David Wenham as FaramirThe ScribeCronicarul a fost văzut pe malul Oceanului Atlantic, într-o așezare a totonacilor, în zona ce se va numi mai târziu Veracruz, Mexic. Dede și Anasylvi  l-au trimis să stea de vorbă cu un bărbat de treizeci și ceva de ani, cu păr șaten deschis, ondulat, nesigur dacă să dea în nuanțe blonde sau roșcate, și ochi căprui luminoși, de chihlimbar. Are la cingătoare o sabie de o formă deosebită. Părul îi este prins cu o fâșie de piele de șarpe, și în el se văd podoabele de pene care îl arată că este căpetenia totonacilor.

  1. Spune-mi ceva despre tine. Cine ești, unde ești acum, ce rol ai în romanul PRIBEGII MĂRILOR?

Sunt Sigurd Olavsson Vittfarne, hersir al lui Harald Rholfsson și căpitan al corăbiei “Svartbak”. Sunt conducătorul norvegienilor exilați, care și-au găsit o nouă patrie de cealaltă parte a mărilor calde și marea căpetenie a totonacilor. Trebuie…

Vezi articolul original 1.598 de cuvinte mai mult

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #17 – Marina Costa


59532957_601942726946961_6663497886929518592_n.jpg

A debutat în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul Pribegii mărilor. A urmat, în anul 2017, la aceeași editură, Vieți în vâltoare, ambele romane istorice, iar în anul 2018 romanele pentru adolescenți Prietenii dreptății, la Editura Astralis, și Echipajul, la Editura Amanda Edit. Anul 2019 a început cu apariția volumului de proză scurtă Soarta mercenarului și alte destine, la Editura Hoffmann, urmat de romanul istoric de aventuri Farmecul mării, la Amanda Edit, și de prezentul Alte vâltori ale vieții, la Editura Betta. Mai multe detalii pe Goodreads.


1) Bună, Marina! Vorbește-ne puțin despre tine. De asemenea, cu ce calitate te mândrești și de care defect ai dori să scapi?

Bună! Am 51 de ani, locuiesc în București de o viață și sunt, de profesie, economist. Am lucrat 25 de ani în domeniul managementului de proiecte europene. Am un soț care mă sprijină cu tot ce poate în cariera literară. Am debutat editorial în anul 2016, la editura Betta, cu romanul istoric de aventuri intitulat Pribegii mărilor, care se petrece în vremea vikingilor. Mă mândresc că sunt o persoană pe care te poți baza, o prietenă devotată. Nu mă răzgândesc, dacă depinde de mine. Defectele principale îmi sunt încăpățânarea și impulsivitatea.

Citește în continuare „La șuetă cu autorii români #17 – Marina Costa”

Publicat în Recenzii

Echipajul – Marina Costa


20190331_133020

Descriere

În acest roman, acțiunea se petrece în perioada contemporană, în orașul Brăila, iar temele generale adaptate la specificul de vârstă al adolescenților, precum diferența dintre bine și rău, iubiri, fericiri, judecăți, prietenii, formează un amalgam de diversități și profunzimi ale poveștii propuse pe piața literară de carte românească de către Marina Costa.


Mulțumesc mult autoarei pentru povestea frumoasă pe care mi-a oferit-o! ❤


Gândurile mele

Echipajul este o poveste plină de culoare, curaj, ambiții, visuri, entuziasm și tinerețe, alăturând oameni de tot felul, tradiții și obiceiuri de când lumea, legături pământești și o atmosferă de vis încântătoare. Mai că mi-am dorit și eu să ies împreună cu echipajul pe apele Dunării și să mă bucur de ceea ce îmi oferă vasta întindere.

Citește în continuare „Echipajul – Marina Costa”

Publicat în Book Haul

Unboxing | Marina Costa


20190227_131230.jpg

O primăvară frumoasă și plină de bucurii, dragi cititori! ^^

Plecând de la una dintre lepșele romantice pe care le-am postat luna trecută, autoarea Marina Costa a realizat și o versiune legată de poveștile sale, articol pe care vă invit să-l lecturați, dacă nu ați făcut-o. Mie m-a atras deja atenția prin personajele fascinante pe care le-a (creat) ales pentru a exemplifica cerințele lepșei și, prin urmare, frumusețile din poză au poposit și în biblioteca mea. Pe această cale, doresc să-i mulțumesc din nou Marinei pentru aceste povești pe care abia aștept să le descopăr! ❤

  • Soarta mercenarului și alte destine – „O lume fascinantă, eroică, dură, în care poezia rimează cu dragostea, iată ce ne oferă Marina Costa, o împătimită de cultura și civilizația spaniole. Aceasta este mai mult decât o carte cu subiect de capă și spadă, este o incursiune într-un univers care începe cu don Quijote, trece prin imperiul inca și se sfârșește acolo unde dorește cititorul care se lasă legănat de visul eroinei.” Gabriela Banu
  • Pribegii mărilor – „Acum, după… sute de ani, există dovezi care atestă faptul că vikingii au ajuns în Golful Mexic. Cronicile aztece, care menționează lupta lui Quetzalcoatl cu Tezcatlipoca și cu Xolotl, precum și cele care consemnează, la jumătatea secolului al XI-lea, un conducător toltec numit Huemac, care a fost înfrânt de dușmani, pot fi privite puțin altfel ca urmare a lecturii documentelor pe care le-am avut în față. Legenda lui Quetzalcoatl, Kukulkan? O căpetenie a vikingilor, destinat să intre în legendă, așa cum este cântată debarcarea pribegilor mării de către triburile din zona Veracruz – poate chiar totonacii despre care povestește cronica… Aceasta, din nefericire, n-o voi putea ști eu, ci aceia care vor avea norocul să descopere mormântul lui Sigurd, dacă există… Sper totuși că voi afla cândva ce s-a mai întâmplat cu pribegii mărilor și căpetenia lor, neînfricatul Sigurd, civilizatorul…” // Mai multe detalii aici.
  • Echipajul – În acest roman, acțiunea se petrece în perioada contemporană, în orașul Brăila, iar temele generale adaptate la specificul de vârstă al adolescenților, precum diferența dintre bine și rău, iubiri, fericiri, judecăți, prietenii, formează un amalgam de diversități și profunzimi ale poveștii propuse pe piața literară de carte românească de către Marina Costa.
  • Prietenii dreptății – Este un roman fictiv împărțit în două volume. Autoarea cărții, Marina Costa, Lelia-Elena Vasilescu pe numele său real, a mai scris și Pribegii mărilor (carte de debut) și Vieți în vâltoare. Narațiunea ei captivează prin maniera dinamică în care se îmbină cunoștințele aprofundate despre luptele cu tauri, muzica mexicană, toreadori și mariachi cu destinul unei tinere românce, care a condus-o în acea parte a lumii pentru a lăsa amprenta unor fapte bune, a unui suflet sensibil, iubitor de oameni. Prima variantă a acestui roman datează din anii 1985-1986.

Sursa descrierilor: bibliocarti.com și Goodreads

small-7330-5b9952211d4eb