Publicat în Recenzii

Jocul Final. Cheia Cerului (Endgame #2) de James Frey&Nils Johnson Shelton (recenzie)


2826_898830ad

Descriere

Regatul Aksum, Etiopia
Hilal ibn Isa al-Salt a supravieţuit la limită unui atac care l-a lăsat desfigurat. Dar trăieşte şi ştie ceva ce Jucătorii ceilalţi nu ştiu: keplerii au intervenit în desfăşurarea Jocului.
Şi n-ar fi trebuit să facă asta.

Londra, Anglia
Sarah Alopay a găsit prima cheie. Şi – împreună cu Jago – câştigă.
Dar găsirea Cheii Pământului a însemnat un preţ prea mare pentru Sarah.
Nu se poate ierta pentru ceea ce a făcut.

Cheia Cerului – oriunde şi orice ar fi ea – este următoarea.
Şi toţi cei nouă Jucători nu se vor da în lături de la nimic ca s-o găsească.

Jocul Final e aici.

James Frey s-a născut în Cleveland. Toate cărţile lui – O mie de fărâme, Prietenul meu Leonard, Dimineaţă însorită şi Testamentul Final al Sfintei Biblii – au fost bestselleruri internaţionale.

Nils Johnson-Shelton este coautorul succesului editorial Niciun înger. Chinuitoarea mea călătorie incognito în Cercul Secret al Îngerilor Iadului. Este şi autorul seriei pentru adolescenţi Cronici din lumea de dincolo, publicată de Full Fathom Five.

Endgame este un fenomen mondial, primul proiect interactiv carte-joc, apărut în 30 de ţări. Cu aplicaţia mobilă creată de Niantic Labs de la Google poţi să joci în viaţa reală o versiune a Jocului Final, fiind liber să alegi o seminţie şi să lupţi cu ceilalţi. Află mai multe detalii pe http://www.endgamerules.com.

Citește în continuare „Jocul Final. Cheia Cerului (Endgame #2) de James Frey&Nils Johnson Shelton (recenzie)”

Publicat în Recomandări

Se poartă cărţile. Întotdeauna.


Pentru că tot suntem în vacanţă (unii dintre noi – eu mai am vreo 3 zile până voi fi) şi pentru că, în mai puţin de o săptămână, este şi Crăciunul, m-am gândit să vă fac câteva recomandări de carte, în caz că nu ştiţi ce să mai citiţi sau să oferiţi cadou în perioada aceasta. Aşa că, să-i dăm bătaie!

hyperliteratura-ce-ne-spunem-recenzie

Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion

„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim. Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit.”

Cartea este structurată sub formă de corespondenţă prin email-uri, datorită acestei structuri citindu-se destul de repede chiar. Acest lucru a conferit şi o oarecare frumuseţe lecturii şi chiar m-a făcut să vreau cu ardoare să aflu ceea ce simt şi trăiesc cele două personaje, floarea_soarelui şi zmeul_albastru, atunci când au fost împreună şi acum că nu mai sunt.

Romanul ne vorbeşte despre veşnicul conflict dintre raţiune şi inimă, dintre ceea ce trebuie să faci şi ceea ce simţi cu adevărat. Nu este chiar uşor să digeri tot ceea ce-ţi transmite această carte, dar, cu răbdare şi atenţie, vei putea reuşi să vezi dincolo de suprafaţă, vei descoperi alte înţelesuri, într-un final, rămânând cu senzaţia aceea că ai purtat o discuţie irevocabil de sinceră, chiar cu tine însuţi.

Citește în continuare „Se poartă cărţile. Întotdeauna.”