Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #17 – Marina Costa


59532957_601942726946961_6663497886929518592_n.jpg

A debutat în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul Pribegii mărilor. A urmat, în anul 2017, la aceeași editură, Vieți în vâltoare, ambele romane istorice, iar în anul 2018 romanele pentru adolescenți Prietenii dreptății, la Editura Astralis, și Echipajul, la Editura Amanda Edit. Anul 2019 a început cu apariția volumului de proză scurtă Soarta mercenarului și alte destine, la Editura Hoffmann, urmat de romanul istoric de aventuri Farmecul mării, la Amanda Edit, și de prezentul Alte vâltori ale vieții, la Editura Betta. Mai multe detalii pe Goodreads.


1) Bună, Marina! Vorbește-ne puțin despre tine. De asemenea, cu ce calitate te mândrești și de care defect ai dori să scapi?

Bună! Am 51 de ani, locuiesc în București de o viață și sunt, de profesie, economist. Am lucrat 25 de ani în domeniul managementului de proiecte europene. Am un soț care mă sprijină cu tot ce poate în cariera literară. Am debutat editorial în anul 2016, la editura Betta, cu romanul istoric de aventuri intitulat Pribegii mărilor, care se petrece în vremea vikingilor. Mă mândresc că sunt o persoană pe care te poți baza, o prietenă devotată. Nu mă răzgândesc, dacă depinde de mine. Defectele principale îmi sunt încăpățânarea și impulsivitatea.

2) Când ai descoperit plăcerea de a scrie și de a crea povești?

Mama spune că de a crea povești, încă de la grădiniță. De scris, mostra cea mai… timpurie a fost scrisă în vacanța de iarnă a clasei întâi. Era o povestioară despre o vrăjitoare care a zburat deasupra unui om și l-a prefăcut în iepure. După aceea, din clasa a doua, a început să-mi placă să mă laude învățătoarea că fac propoziții frumoase la gramatică, întotdeauna legate între ele într-o povestioară, și să-mi ajungă compunerile și poeziile la Gazeta de perete a clasei.

59356168_1145711162256123_5887894481956503552_n.jpg

3) Ce te-a inspirat să așterni povestea Echipajului pe hârtie?

Eram în clasa a noua, în timpul anului școlar, și mi-era dor de Brăila, de Dunăre și de echipajul de verișori. Acesta a existat în realitate, nu chiar în aceeași formație, însă în afara numelor și a descrierilor fizice de la momentul acela, romanul nu reflectă nici personalitățile copiilor și adolescenților reali de atunci, nici întâmplări ale acestora. În schimb, am compilat, modificat și îmbogățit diverse întâmplări povestite de alți brăileni, din trei generații diferite, adăugându-le propria mea imaginație și transformându-le în aventurile romanului.

Povestea, inițial un caiet de 48 file dictando, la care mai cususem câteva file în plus, a fost transcrisă ulterior pe calculator și șlefuită în vreo 2 runde, până la publicare.

4) De care dintre personajele romanului te simți mai apropiată și de ce?

Primul răspuns ar fi că de fiecare, în felul propriu! Dar tu vrei ceva mai specific… Am lăsat câte ceva din firea mea adolescentină în Em. Cum să nu fiu apropiată de ea? La fel cum ea se simțea apropiată de Virgil și de Lemoni, până la momentul când distanța și faptul că au luat-o pe drumuri diferite i-a despărțit cumva (deși sângele apă nu se face!) mă simt și eu apropiată de ei. Și tot la fel sunt apropiată de Nastea, cea care i-a fost Emiliei ca o soră mai mică. Dar personajul principal de care sunt apropiată, și care este acolo, printre rânduri și pe copertă, și în gândurile majorității personajelor, e Dunărea mea dragă!

5) Personal, mi-a plăcut mult mai mult de Serioja și mi-aș fi dorit un alt final pentru el. Nu ți-a fost greu să-l lași singur?

Ba mi-a fost greu, numai că unii mai și pierd, nu pot câștiga cu toții. Și, între el și Leftheris, el fusese cel care greșise… Dar mai scriu o continuare în care va avea șansa la fericire. Se va numi A DOUA CURSĂ.

59698688_2160115397404692_4346198825547857920_n.jpg

6) În care dintre poveștile tale consideri că ai lăsat mai mult din tine?

În fiecare am lăsat câte ceva din mine. Cred, totuși, că în Echipajul și în Prietenii Dreptății am lăsat mai mult, fiind singurele din perioada contemporană. Cu toate acestea, eu nu sunt Emilia! Personajul are și aspecte în care mă regăsesc, dar este și diferită de mine. Nu aș fi făcut unele dintre greșelile ei… dar aș fi făcut altele, la vremea respectivă, dacă aș fi fost pusă în situația ei.

7) Te-ai gândit vreodată să scrii o serie? Dacă da, despre ce?

Am deja o serie, Vieți în vâltoare (2 volume) continuată cu Alte vâltori ale vieții. Este istorică, de aventuri, cu puțin western. Se petrece în republicile italiene sfâșiate de războaiele napoleoniene (primul volum – Ținuturi însângerate) în căutarea libertății, egalității, fraternității și democrației. După ce Napoleon se proclamă prim consul, personajele mele văd aceasta ca primul pas spre dictatură, și hotărăsc să emigreze în SUA, singura republică democrată rămasă… În volumul al doilea, intitulat Lumea Nouă, aceștia se duc spre Vest, împreună cu un convoi de emigranți venețieni, fondând, vizavi de Saint Louis, în Illinois, așezarea Venice. În Alte vâltori ale vieții, vedem cum se dezvoltă, în paralel, Venice și Saint Louis, dar și cum fiii venețienilor stabiliți în SUA se întorc, în 1830, în Italia, să lupte de partea carbonarilor, pentru aceleași idealuri de republică democrată pe care le avuseseră, cândva, părinții lor.

În total, seria acoperă perioada 1794-1849. Într-o ediție a doua, care sper să apară în 2020, Vieți în vâltoare va rămâne titlul seriei, și fiecare volum va fi de sine stătător (asta presupune, în primul rând, o reordonare cronologică a unor capitole între volume).
Mai am una în plan, se va intitula Prețul libertății și va fi cu pirați. Va avea 4 sau 5 volume, fiecare de sine stătător. Primul volum, intitulat Îngerul cu sabie, este deja scris în proporție de 70%.

8) Împărtășește cu noi un fragment din noua carte la care lucrezi sau un fragment preferat din oricare alt roman de-al tău.

O declarație de dragoste originală! Însă nu dau spoiler, evitând, din citatul de aici, numele celei care îl ascultă… Ele, însă, din primul dialog, sunt fiicele Marinei, Aliki și Dora.

„- Mă bucur. Acesta este primul pas pentru a lăsa trecutul în urmă și a începe viața nouă pe care ți-o dorești. Am văzut ce bine te înțelegeai cu ele. Când îți vei găsi soția potrivită, vei fi un tată bun.
Îl văzuse cum se purtase și cu cei mici ai Nastei, ai Dașei, ai Murei. Era convinsă de ce spunea.
Cuvintele ei îl surprinseră, deși îl încurajase întotdeauna că era posibilă, cândva, o schimbare a norocului. Înghiți ceaiul pe care abia îl sorbise, spunând pe un ton resemnat, fără să se gândească, uitându-se la ceașca de ceai, de parcă ea ar fi fost subiectul discuției:
– N-am eu norocul acesta, să găsesc o femeie pe potriva mea, să-i câștig inima. Mă uit tot la cele care nu-s pentru mine. În afară de Marina, pierdută demult, sau, de fapt, care n-ar fi fost niciodată iubita mea, singura pe care mi-aș dori-o alături pentru o viață ești tu. Alta ca ea, prea departe de mine!
Se auzi ce spusese și înțepeni. Obrajii îi ardeau, la fel ca la șaptesprezece ani, când îi mărturisise Marinei ce simțea pentru ea. Și atunci se întâmplase brusc, după ce, împreună, puseseră pe fugă trei golani de cartier.
Își ascunse stânjeneala în spatele ceștii de ceai, dorind să-l înghită pământul. N-ar fi trebuit să-și lase slobode gândurile încâlcite din după-amiaza și seara aceasta.”

59788208_475227659881652_5272923936185647104_n.jpg

9) Pe lângă scris, ce alte pasiuni îți mai ocupă din timp?

Ascult muzică, citesc. În ultima vreme, am dat în mintea copiilor și mai și colorez, câteodată. Am primit de Crăciun carioci, semne de carte de colorat și o carte cu păpuși rusești de colorat. (Da, se știa că lucrez la A doua cursă.)

10) O carte care te-a impresionat în ultima vreme?

Mai multe! Mâța Vinerii de Doina Ruști, de un realism magic aproape sud-american, dacă subiectul nu ar fi fost din vremea fanarioților noștri. Livada de mango de Robin Bayley, despre o călătorie în Mexicul revoluției lui Pancho Villa și despre istorii de familie surpriză. Și altele.

11) Îți mulțumesc frumos pentru că ne-ai povestit despre tine și despre cărțile tale. Inspirație și succes în continuare! Câteva cuvinte pe care să le transmiți cititorilor blogului?

În primul rând, să citească literatură contemporană românească, promovându-i astfel pe autori. În al doilea rând, le-aș oferi câteva versuri de Antonio Machado, un poet spaniol care mă reprezintă:

Călătorule, drum nu există,
drumul sunt urmele pe care le laşi.
Călătorule, drum nu există,
drumul se face mergând.


*Pozele aparțin autoarei.

Echipajulfragment + interviu cu personajul principal feminin

Cărțile sunt disponibile pentru a fi comandate online (click pe titluri):

Echipajul

Farmecul mării

Prietenii dreptății

Alte vâltori ale vieții

Soarta mercenarului și alte destine

capture-20170630-084158

Reclame
Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #16 – Theo Anghel [martie 2017]


14212630_10153886776828994_6291509541189290656_n

„Scriu din copilărie când, cucerită de stilul lui Dumas, inventam și eu muschetarii mei bucureșteni, însă niciodată nu mi-a trecut prin cap c-o să ajung să public.

S-a întâmplat, și e fabulos!”

Salutare, dragi cititori! Iată-ne cu un alt interviu, de data asta cu Theo Anghel care ne-a răspuns la câteva întrebări. Autor și redactor la Editura Quantum, printre cărțile publicate se numără și ale sale: seria Am murit, din fericire, seria Păcatele Fiului și romanul Rochia aurie.


1) Bună, Theo! Spune-ne, te rog, câte ceva despre tine.

Despre mine… Hm! Bineee… Tu ai vrut-o! 🙂 Sunt un om cât se poate de banal. Singura chestie mai interesantă la mine sunt nebuniile pe care le scriu în cărțile mele.

16729287_10154337149778994_1589085404572615211_n

2) De unde dorința pentru scris? Te gândeai că vei ajunge să publici ceea ce lua ușor, ușor contur din mâinile tale?

Nu m-am gândit niciodată la publicare. Scriam pentru că așa îmi venea și pentru că, după aia, mă simțeam ca după o ședință cu ăl mai tare psiholog de pe fața pământului. Se spune că scrisul este terapie; așa este!

3) Ce ne poți spune despre povestea din spatele seriei „Am murit, din fericire”?

Această serie, chiar dacă este fantasy, este despre ceea ce se întâmplă în oameni și între oameni, zi de zi. Vorbesc despre răutate, ipocrizie, ură, nepăsare, despre angelicul și diabolicul ce sălășluiesc laolaltă în fiii Domnului. Multe dintre scenele din carte au fost culese din media zilelor noastre. De exemplu, aceea în care Oriana prinde o adolescentă care își îndesase nou născutul într-o sacoșă de plastic, dorind să-l arunce într-o pubelă de gunoi, este deja clasică, și se tot repetă în realitate.

4) Cum s-au născut cei doi îngerași năzdrăvani, Ama și Abel?

Îngerii reprezintă dualitatea ființei umane. Cu toții avem răul și binele în noi. Ca și Oriana, recuperatorul de suflete, și noi alegem căreia dintre cele două posibilități vom da ascultare. Ama și Abel există în fiecare.

e42f4cf8140bcc2c61e50bd12fd3aea8 (1)

5) În care dintre personajele tale crezi că te regăsești mai mult?

În Oriana, de cele mai multe ori. Și eu am un spirit justițiar care, de cele mai multe ori, mi-a atras numai necazuri. Dar asta nu însemnă că, de dragul tihnei, voi schimba ceva. Sunt a „real pain in the ass” pentru ipocriți, mediocri, răutăcioși sau agresivi, fiindcă devin un Abel în toată regula. Habar nu am de unde am scos-o pe Ama; eu nu am fost niciodată atât de blândă sau… cine știe… o fi și ea pe acolo, pe undeva…

6) Ai planuri pentru un nou roman? O altă idee răzleață care așteaptă s-o așterni pe hârtie?

Ideea răzleață s-a cristalizat deja. După ce termin volumul 5, și, sper eu, ultimul al seriei (aici nu se știe niciodată, credeam c-o să închid după vol. 2, apoi am crezut la fel după vol. 3… 🙂 ), voi scrie despre o poveste pe care am auzit-o chiar din gura protagonistului, dar pe care o voi îmbogăți cu întâmplări imaginare.

7) O carte care te-a marcat, pe care ai dori să o împărtășești cu noi?

M-a marcat Fructele mâniei, de John Steinbeck. De multe ori m-am întrebat dacă aș putea da dovadă de atâta forță câtă aveau personajele romanului. Este foarte interesant să observi cum un om ajuns la capătul puterilor, lovit de soartă în toate felurile posibile, găsește resurse să continue drumul. Iar sfârșitul… wow! Mi-a rămas în memorie ca nimic altceva.

mkj

8) Autori români sau străini? De ce?

Și unii și alții, deși, în ultima vreme înclin tot mai mult spre ai noștri. Sunt unii care scriu genial!

9) Cu ce alte pasiuni îți mai ocupi timpul, atunci când nu citești și scrii?

Din păcate, pasiunile mele sunt agățate în cui de multă vreme. Aș avea nevoie de o zi cu cel puțin 48 de ore pentru a le putea include și pe ele, bietele, în program.

10) Ce reprezintă propria bibliotecă pentru tine?

Un loc unde mă duc de multe ori pentru a mă adăpa. Mi-e sete uneori de o carte sau alta sau de un autor sau altul. De multe ori am fost rugată să donez cărți… Am spus că mai bine mi-ar cere un rinichi, o bucată din ficat, dar nu cărți. Nu mă pot despărți de niciuna dintre cele pe care le am deja.

11) Mulțumesc pentru gândurile împărtășite! Un mesaj pentru cititori? 

Mulțumesc și eu pentru că te-ai gândit la mine. Cititorii și feedbackurile pe care le primesc de la ei sunt combustibilul care alimentează motorașul ăla ce mă tot îndeamnă la scris. Reverențele mele, domnilor și doamnelor!

Cărțile sale le găsiți chiar aici.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #15 – Lavinia Călina [martie 2016]



Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timișoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul că, poate într-o zi, se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firmă (Călina Audio-Video).

De data asta, o vom cunoaște pe Lavinia Călina, o tânără ce s-a remarcat încă de la debutul său literar. Printre romanele apărute la editura Herg Benet, se numără și Copiii întunericului, primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie despre care autoarea ne prezintă câte ceva mai jos.


1. Bună, Lavinia. Te-aș ruga, pentru început, să ne prezinți trei lucruri fără de care n-ai fi tu.

Nu aș fi eu fără persoanele minunate din jurul meu, inclusiv familia, nu aș fi eu fără cărțile din biblioteca mea și jocurile video de care nu mă mai satur. 🙂

2. Când și cum te-ai apucat serios de scris? Care a fost factorul declanșator?

În generală obișnuiam să scriu diverse texte amuzante, aberații despre mine și colegii mei. De obicei cum luptam noi împotriva tiraniei profesorilor, dar m-am apucat serios de scris odată cu Ultimul avanpost. Prin 2013 m-a prins febra distopiilor și m-am enervat că în toate acțiunea se petrecea în alte țări. Așa că am scris una care să se petreacă în România.

3. Prima carte scrisă a fost o distopie. Ce te-a făcut să abordezi și genul fantasy?

Mereu mi-au plăcut poveștile cu vrăjitoare și ființe supranaturale, iar genul fantasy mereu a fost unul din preferatele mele. Mi-a făcut plăcere să dau naștere unei lumi în care diverse neamuri de vrăjitori se luptă pentru supremație.

10382157_745232885513681_8069871619482471592_n.jpg

4. Cum a luat naștere Neamul Corbilor?

Știu că nu sună prea profesionist, dar cartea asta s-a născut de la o simplă glumă. În 2014, la masa de Paște, bunica mea a făcut o glumă la adresa mea. Eu sunt vegetariană, iar ea mi-a spus că nu ar putea renunța niciodată la carne căci e neam de Corb (numele de fată al mamei ei era Corbu). Pe moment am râs, dar mi-a plăcut atât de mult cum sună Neamul Corbilor că am scris o carte… de fapt e o serie. Tot bunica mea a servit drept inspirație și pentru bunica lui Nicol, caracterul ei blând și înțelegător se reflectă în acel personaj.

Din păcate, în septembrie anul trecut, bunica mea a încetat din viață, probabil de asta îmi e atât de greu să scriu volumul 2 din Corbi.

5. Dacă nu sunt prea curioasă, ai putea să ne spui mai multe despre cele 5 neamuri de vrăjitori? În caz că nu dorești să ne dezvălui prea multe și vrei să ne surprinzi pe parcursul seriei, atunci descrie-ne într-un cuvânt fiecare dintre aceste neamuri.

Corbii sunt cei puternici, dar pierduți în întuneric. Lupii sunt cei neînfricați, dar care se lasă conduși de instinctele animalice și de multe ori fac alegeri greșite din impuls. Cerbii cei corecți, cei ce se îngrijesc de respectarea regulilor, dar totodată sunt la fel de nemiloși, precum Corbii, cu cei ce încalcă rânduiala. Roibii sunt cei calmi și sufletiști, dar caracterul lor blând îi împiedică de multe ori să vadă adevărata față a persoanelor din jurul lor. Șoimii nu mai există deoarece toți membrii au fost uciși în războiul dintre neamuri.

pizap.com14580662537671.jpg

6. Ce planuri ai pregătit în continuare pentru fetele noastre, Roxana și Nicol?

Ufff… nu prea e de bine. La începutul noului volum Nicol face tot posibilul să o găsească pe Roxi, chiar dacă asta înseamnă să își ia rolul de Corb în serios și să folosească blestemul zorilor ca să obțină de la alți vrăjitori informațiile necesare (cum funcționează blestemul o să aflați în carte, deși am lăsat câteva indicii și în primul volum).

Își dorește să dea de ea înaintea lui Ștefan, căci și el e pe urmele celor doi fugari (Roxana și Liviu). Evident că o să fie și câteva confruntări între Nicol și Ștefan, mai ales după ce a făcut Nicol (cine a citit Copiii întunericului știe despre ce vorbesc), dar și o întorsătură de situație pe care, recunosc, nu am anticipat-o nici măcar eu. Totodată Roxana realizează că nu poate fugi pentru totdeauna de acest război, iar când situația o constrânge va trebui să aleagă dacă jură credință unui neam sau pierde o persoană dragă ei.

Se întâmplă multe lucruri în acest nou volum și sper ca rezultatul final să fie pe placul cititorilor… bine, rezultatul final al seriei căci Blestemul zorilor se termină cu un cliffhanger.

12743663_952181924818775_2479452199451167092_n.jpg

7. Înafară de scris, citit, bloggerit și booktube, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc și să fac fotografii, dar sunt pasionată și de jocuri video. Acum sunt la un pas de a-mi dezinstala Diablo 3 de pe comp, altfel volumul doi nu o să fie gata la timp :))

8. Pentru că a trecut ceva vreme de când ești în „lumea” asta a booktube-ului, ai putea să ne spui ce reprezintă această activitate pentru tine? Dacă cineva ar dori să încerce, ce l-ai sfătui?

Sfatul meu e să fie naturali și să o facă din pasiune. Știu că sunt mulți cei care nu se apucă de asta din cauză că îi sperie reacțiile negative, dar important e să faci ce îți place, iar restul nu au decât să critice.

9. Numește trei cărți sau serii preferate și spune-mi primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la ele.

Trei serii care mie îmi plac mult sunt Jocurile foamei (Suzanne Collins), Întoarcerea acasă (Orson Scott Card) și Am murit, din fericire (Theo Anghel). Nu le pot descrie într-un singur cuvânt, sunt prea faine și intense ca să mă limitez la un cuvânt.

11426321_1745486369011601_6689233687799041618_n.jpg

10. În ce lucruri din jur îți găsești inspirația?

Mă inspiră cele mai banale lucruri. De multe ori sunt la volan sau la alimentară și din te miri ce îmi vine o idee în cap, iar atunci e musai să ajung cât mai repede acasă ca să o pun în aplicare. Noaptea, înainte să adorm, mă gândesc cum vor evolua lucrurile în romanele mele, apoi mă trăsnește câte o idee și adio somn!

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația de a ne împărtăși câte ceva despre ține și mult succes în continuare. Așteptăm următorul volum al seriei. Câteva gânduri pentru cititorii noștri?

Mulțumesc și eu. Mă bucur că ți-au plăcut Corbii. 🙂 Cititorilor le doresc numai bine și cât mai mult timp liber să poată citi cât mai mult. Eu duc lipsă de timp. :p

CĂRȚI PUBLICATE LA Editura HERG BENETLibrex Publishing.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #14 – Andreea Ban [august 2015]


Astăzi vom cunoaşte o altă persoană deosebită, autoarea cărţii „Încă o dorinţă”. Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, se întâmplă cu un scop. Cărţile pe care le citim, oamenii pe care îi întâlnim, lucrurile pe care le vedem ne ajută să luăm deciziile potrivite.

Andres e ca marea. Capabilă de o iubire profundă, adâncă, constantă, masivă. Ca adâncimea și robustețea mării. Ca să înțelegi iubirea ei trebuie să cunoști marea. Marea există și atât. E un fenomen în sine, un mister, o lume inaccesibilă muritorilor, un miraj periculos și promisiunea unei alte realități. E ca iubirea. Un soi de esență a noastră pe care nu o putem prinde în forme, nu o putem poseda sau împărți după bunul nostru plac.


  1. Bună, Andreea! Spune-ne, te rog, trei lucruri care te caracterizează şi de ce.

Bună, dragilor!

Să fie trei lucuri pozitive, negative… Voi începe cu încăpățânarea. Ca orice taur care se respectă, îmi port coarnele cu grație. Atunci când e vorba să îl iau pe nu în brațe, păi este nu. Cu greu pot fi scoasă din ale mele (dar nu e imposibil!). Sunt optimistă – oricât de gri mi-ar fi norii, oricât de înecate mi-ar fi corăbiile, găsesc undeva puterea de a mă ridica și a merge mai departe. Entuziasmul. Ce m-aș face fără el? Cu siguranță nu aș fi ajuns unde sunt. Îmi însoțesc pasiunile cu entuziasm și încerc să-l dau mai departe, celor din jur.

11949761_10153534068228771_1893595389_n

  1. De unde a izvorât această pasiune pentru scris? Acum zece ani, îţi imaginai că vei ajunge în postura de a scrie o carte şi de a o dărui lumii?

Pasiunea pentru scris a apărut cu mult timp în urmă. Eram în al treilea an de liceu când profesoara de română mi-a spus că va publica în revista școlii câteva dintre poeziile mele. A fost una dintre micile bucurii care mi-au dat aripi. Am scris mai departe fără a avea vreun gând de a trece la proză. Puneam în cuvinte imagini pe care le-aș fi desenat, erau versuri stângace, cele mai multe fără rimă, și triste. Da. Adolescența e plină de tristețe, de melancolie, de vise deșarte. Cuvintele m-au ajutat să trăiesc intens aceste stări. De aici și până la a scrie o carte a fost cale lungă. Acum zece ani nu visam că voi scrie o carte, asta e clar. Dar ce vorbesc aici, nu visam pe atunci nici că voi avea un jurnal online (blogul) pe care aveam să-l deschid doi ani mai târziu, în noiembrie 2007.

  1. Care este povestea din spatele a „Încă o dorinţă”? Ce sau cine ţi-a dat imboldul necesar de a crea lectura aceasta?

Încă o dorință are în spate o poveste tare frumoasă. Întorcându-mă la întrebarea anterioară, nici atunci când am început să scriu Încă o dorință nu mă gândeam că voi scrie o carte. Plănuisem împreună cu un prieten să scriu o povestioară împărțită în zece articole pe care să le publicăm pe situl lui (un site pentru femei care a fost închis între timp). Începutul a fost greu. Și când spun începutul, mă refer strict la titlul poveștii și la numele personajelor. Am ales unele provizorii la care, culmea, nu am mai putut renunța. Povestea era Încă o dorință și personajele Ana, Giulia, Lisa, Simy și Daria.

După ce am scris primele trei capitole, destul de scurte după cum ai putut observa (pot fi descărcate aici), mi-am dat seama că povestea avea să fie mult mai amplă decât o gândisem. Prinsese viață. Pe atunci, publicam fiecare articol (capitol) lunea. Acele săptămâni au fost absolut minunate. În week-end scriam și lunea, la prima oră, publicam capitolul scris. Primeam feedback de la cititori. Nu mă mai puteam opri. Atunci i-am spus lui Andrei, prietenul de care spuneam mai sus, că povestea nu se va opri la zece capitole. Va merge mai departe. Va ieși un proiect minunat, mi-a spus el, poate chiar o carte… Nu la carte mă gândeam eu, dar proiectul avea să fie, într-adevăr, minunat. Dar nu chiar atunci.

A fost nevoie de încă șase ani pentru ca povestea Încă o dorință să devină cartea Încă o dorință. În acești ani am întâlnit oamenii care au făcut posibilă publicarea cărții, sunt cei care au pus câte un strop de magie în poveste: redactorul, corectorul, tehnoredactorul, designerul, cei care au citit-o, care mi-au dat încredere că povestea merită lăsată să plece în lume, să fie citită. Singură nu aș fi reușit, asta e clar. Universul lucrează la împlinirea dorințelor, se spune. Oamenii care m-au ajutat să dau viață poveștii sunt, cumva, Universul meu.

11949526_10153534065198771_1380126032_n

  1. Tuturor ne place să folosim din când în când pseudonimele. De ce tocmai Andres?

Este o întrebare care mă face să zâmbesc. Andres, cum să spun, a fost o greșeală. E adevărat că prin clasa a 9-a îmi doream foarte mult să mi se spună altfel decât Andreea, dar nu-mi plăcea niciun pseudonim. Andreea mi se părea prea comun (am fost o generație întreagă de Andree). Apoi, într-o zi, o colegă a scris din greșeală Andres în loc de Andreea. Atunci a avut loc declicul. Am aflat mai târziu că în limba spaniolă Andres este nume de băiat. Nu a mai contat. Andres este acum parte din mine. E plin de amintiri, umflat de zâmbete și dorințe împlinite.

  1. Din câte am citit, ai ales ca, prin intermediul cuvintelor ce ţi se desprind din mână, să oferi o nouă şansă sufletelor nevinovate din ţara noastră. Cum a luat naştere ideea asta faină?

Odată cu această idee, cartea a primit o a doua șansă de a ieși în lume, de fi citită. Renunțasem să mai sper că va fi acceptată de vreo editură. Și totuși nu puteam renunța la poveste. Era ca un magnet. Făceam ce făceam și mă întorceam la ea. Când prietenul meu mi-am spus că am putea să publicăm cartea pe un site dedicat (www.incaodorinta.com) și că, în acest fel, putem dona o parte din bani, s-a aprins beculețul. În plus, ideea de a lăsa cititorul să aleagă cât dorește să plătească, cât să doneze și cât să acorde autorului, mi s-a părut genială. Mai departe, am căutat o asociație caritabilă dedicată copiilor – are legătură cu o anumită parte din carte – și, cred eu, am ales-o pe cea mai potrivită. Restul e… o dorință împlinită.

  1. Când romanul a ajuns pe mâinile cititorilor, ce simţeai atunci când aflai părerile lor?

Bucurie. Da, acesta e cuvântul, (câte) o mare bucurie. Încă mi se strânge stomacul atunci când se comandă cartea, căci știu că va fi citită. Undeva acolo e cineva care alunecă în povestea mea. (Oare îi va plăcea? Oare va zâmbi? Oare…?) La fel simt și când primesc o recenzie, o citesc pe nerăsuflate și o recitesc. Am găsit diverse interpretări ale poveștii, tendința de a prefera un personaj sau altul, o parte a cărții sau alta, am primit mustrări pentru anumite întâmplări – încă mai primesc. Astfel am ajuns să mă detașez de poveste. Acum este a cititorilor. Eu nu pot decât să ascult, să notez ce a ieșit bine, ce nu a ieșit bine, pentru că, da, mai am de învățat. Dar, din toate reacțiile primite (comentarii, recenzii) știu că am realizat ceva frumos. Am scris o poveste în care mulți s-au regăsit, o poveste care a adus zâmbete și speranță. Este o poveste care sper să împlinească dorințele cititorilor ei.

11944896_10153534062948771_565367351_n

  1. Cei care am trecut prin lecturarea cărţii tale, suntem foarte curioşi şi entuziasmaţi dacă ne vei mai încânta cu o altă apariţie. Planuri de viitor legate de acest aspect?

Nu aș putea spune că nu visez la o a doua carte. Dacă ai scris o primă poveste, dacă aceasta a fost citită și apreciată, dar și criticată, atunci cu siguranță vei dori să revii cu încă una. Mai bună, mai frumoasă. E ca atunci când scrii un articol, cineva îți spune cât de mult i-a plăcut și că abia așteaptă să citească mai mult. Se declanșează ceva în tine, dorința de a oferi mai mult, de a aduce bucurie.

Mă gândesc la o nouă apariție, da, însă nu aș putea spune când îi voi da drumul în lume și sub ce formă. Fie că va fi la o editură, fie că va fi pe un site dedicat, cartea va fi lansată la momentul potrivit. Dacă Încă o dorință a fost dăruită cititorilor de la primul capitol scris, următoarea va sta cu mine până la capăt. Cel puțin așa îmi doresc.

11934061_10153534061523771_1467215276_n

  1. Pe lângă lectură, bloggerit şi scris, ce alte hobby-uri te mai încântă?

Îmi place să desenez. De fapt, desenul a fost prima mea iubire. Anul acesta am scris mai putin, e adevărat, dar am desenat mai mult. Redescopăr magia creionului și a foii albe, cuvintele sunt forme, sunt chipuri. Unde voi ajunge cu acest hobby, nu știu. Dar mă relaxează și, momentan, e tot ce contează.

  1. Mulţi avem o muză care să ne inspire. Care e a ta?

Muza. Dacă există așa ceva, a mea e rebelă tare. Vine și pleacă atunci când poftește. Zilele acestea, ca să nu zic lunile, stă la distanță. Lăsând gluma la o parte, inspirația o găsesc în jurul meu. O găsesc în muzică, în filme, în cărțile pe care le citesc. De obicei, distinsa muză mă vizitează atunci când nu am nimic de scris asupra mea, de aici și sfatul meu: să aveți întotdeuna ceva de scris la voi, nu se știe niciodată când apare ideea minune.

11950871_10153534066978771_2019531159_n.jpg

  1. Curioasă din fire, aş dori să ştiu ce reprezintă cărţile pentru tine şi cât de bogată este biblioteca ta în lecturi.

Cărțile. Le iubesc. Sunt cititoare în serie, după cum știi. Foarte rar mi se întâmplă să nu am o carte în curs de citire. Cărțile sunt cele care, nu de puține ori, m-au scos din stările mai puțin colorate. Cred că fiecare carte ne apare în față atunci când avem nevoie de ea. Ți s-a întâmplat, nu-i așa? Să stai în fața bibliotecii și, dintre toate cărțile, una să “strige” la tine: citește-mă! Aceea este cea care are ceva important să-ți spună, care îți va oferi soluția pentru problema ta.

Despre biblioteca mea îți pot spune că este minunată. Ai fi uimită să vezi diversitatea genurilor, de la cărți de dragoste, chick-lit-uri până la SF-uri și thrillere. Nu îmi lipsesc clasicii, nu lipsesc nici vampirii “strălucei” sau vampirii “adevărați” (adevărații aparțin minunatei Anne Rice, să se știe!). Iubesc fiecare carte care este acolo, citită sau necitită. Din păcate nu am reușit să le citesc pe toate din simplul motiv că apar mereu cărți pe care mi le doresc și care își fac drum pe rafturi (au puteri magice!). Soluția e una singură, nu las niciodată pauză între două cărți!

  1. Mulţumim pentru că ai acceptat invitaţia noastră! Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu vă mulțumesc pentru invitație, pentru întrebările frumoase. Ați reușit să mă plimbați prin timp, am retrăit momente pline de bucurie și vă sunt recunoscătoare. 

Cititorilor voștri le doresc să aibă parte de lecturi fascinante, să nu lase să treacă nicio zi fără câteva pagini citite. Și să vorbească despre cărțile citite! Citind, recomandând cărțile pe care le iubim, trăim mai intens, mai frumos și aducem bucurie celor din jur. Și încă ceva, să vă rostiți dorințele, să le scrieți, să credeți în ele. Se vor împlini!

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #13 – Cristina Boncea [iulie 2015]


Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpăţânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puţin nu aşa de tare încât să renunţe). Locuieşte în Bucureşti, îi plac pisicile şi orice ţine de viaţa de noapte.

Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum şi se bucură de fiecare clipă în care îşi aminteşte că a reuşit. Cărţile sunt obiectele pe care le preţuieşte cel mai tare şi nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viaţă este „Munceşte aşa de tare, încât idolii tăi să îşi devină rivali”. Îi place ceaiul negru.

Cărţi publicate: Octopussy, Becks merge la şcoală, Antidot, Mi-ai promis că vom muri împreună

De cumpărat: Herg Benet, Shah Publishing



1. Bună, Cristina! Ai putea să ne dezvălui câteva lucruri esenţiale despre tine?

Bună. În primul rând, consider că zodia mea e un lucru foarte important de ştiut despre mine. Sunt un capricorn tipic; pe lângă asta, îmi plac foarte mult pisicile.

2. Cum a apărut pasiunea aceasta pentru scris? Care a fost factorul ce te-a determinat să mergi pe calea asta?

Scriu de când mă ştiu, am început cu poezii şi apoi am avut diferite bloguri. Pe calea asta m-am decis să merg în continuare doar după ce am reuşit să-mi public primul meu roman, chestie pe care nu am luat-o foarte în serios la început.

3. De unde şi până unde „Octopussy”? Dacă ţin eu bine minte, datorită unor vise, ai desenat o caracatiţă şi o fată, iar acestea te-au ajutat într-o anumită măsură în privinţa cărţii.

Da, le-am visat pe cele două gemene din carte, Becks şi Hyena. De acolo am continuat să scriu şi pe parcurs mi-a venit ideea de a mă folosi de desenul Hyenei pentru a structura restul romanului în jurul său. Deci da, la început nu aveam în minte decât să descriu câteva scene cât mai şocante şi apoi să le leg cumva între ele. Vă dezvălui un secret… înainte să desenez caracatiţa şi să am o idee clară asupra romanului, mă gândisem la titlul de „Carnivore Sweets”.

4. Ne-ai putea vorbi mai mult, dacă se poate, despre legătura ciudată dintre cele două surori, Becks şi Hiena? De unde au apărut ele?

Legătura lor a fost ciudată încă de la începutul romanului, când Hyena vine acasă, iar lui Becks îi e teamă de această întâlnire. Apoi se obişnuiesc una cu alta, nu chiar cu uşurinţă… după ce se judecă puţin reciproc, ajung însă la un consens. Când lucrul acesta se întâmplă, şi natura legăturii lor se schimbă. Dar sugerez că treaba asta să nu fie luată prea în serios. Cel mai important lucru în legătură dintre cele două va fi poate relevat în cel de-al doilea volum.

11330017_976813025691979_8141883780836736230_n

5. Când romanul tău a ajuns pe rafturile librăriilor şi apoi în mâinile cititorilor, ce impact a avut asupra ta acest aspect?

M-am bucurat foarte tare, în special de primele reacţii ale cititorilor. Îmi era teamă că nimeni nu-mi va înţelege ideea, aveam dubii în privinţa ei eu însămi, însă lucrurile au fost ok în final. Acum am multe recenzii pozitive şi mă bucur că din ce în ce mai mulţi oameni mă citesc. Consider că e un privilegiu să-ţi găseşti cartea în cele mai mari librării din ţară, nu toţi scriitori au această posibilitate şi bineînţeles, sunt recunoscătoare pentru acest lucru în fiecare zi – în primul rând mamei mele, care m-a susţinut financiar, cât şi celor de la editură.

6. Ce alte subiecte doreşti să tratezi pe viitor? Ce alte surprize ai pregătit pentru noi, cititorii?

Sinceră să fiu, am o idee pentru un fel de distopie sau ceva fantasy, care să poată fi citit la orice vârstă. Înafară de asta, mai am câteva lucrări terminate, dar toate la timpul lor. În principiu, îmi doresc să abordez cât mai multe subiecte, însă momentan sunt în vacanţă pe toate planurile.

7. Pe lângă scris, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să cânt, dar nu fac mare caz din asta. De asemenea, ador să fac orice legat de cărţi, de la filmatul videoclipurilor pentru canalul meu de YouTube până la cumpăratul lor online sau din anticariate.

11223323_834718366576070_8197454760888367522_n.jpg

8. Din câte am observat, eşti o mare fană a Cristinei Nemerovschi, dar îţi plac şi autobiografiile şi cărţile ce sunt destinate mai mult copiilor şi preadolescenţilor. Ai putea să ne faci câte o recomandare din fiecare categorie şi să ne spui de ce ar trebui să le citim?

Sigur, chiar îmi plac autobiografiile. Cel mai mult mi-a plăcut cartea „Dear Dad: Letters from an Adult Child” scrisă de Louie Anderson. Vorbeşte despre traumele din copilăria sa şi drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge un comediant de succes. Nu-mi plac aşa de mult cărţile YA sau middlegrade, le prefer mai degrabă pe cele contemporane şi new adult, însă aş putea recomanda trilogia „Scoala Fricoşilor” de Gitty Daneshvari – o trilogie foarte amuzantă şi perfectă pentru cei care sunt încă în şcoala generală sau chiar mai mici.

9. Ce te inspiră atunci când scrii? Muzica, liniştea, o plimbare în aer liber sau alte activităţi?

Niciuna din astea. Nu trebuie să fac nimic ca să am vreo idee nouă, genială. Mă inspiră visele mele, în special coşmarurile. Poate vreo ştire auzită la TV sau poveştile de viaţă ale altor oameni. Am o grămadă de lucruri în minte pe care trebuie să am grijă cum le „extirp”, pentru a le păstra esenţa. Aici apare greul, atunci când eşti scriitor.

11071614_1804146659809450_9099207164977407568_n.jpg

10. Dacă nu sunt prea indiscretă, ai putea să ne spui cam câte cărţi numără biblioteca ta şi ce reprezintă acestea pentru tine?

În jur de 300 şi sunt ca o comoară pentru mine… o comoară care trebuie să se extindă mult pe parcursul vieţii mele, până la numărul miilor. Nu sunt doar un cititor, sunt şi colecţionar; vreau o bibliotecă imensă pe viitor.

11. Mulţumesc că ai acceptat să ne dezvălui câte ceva despre tine. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Mulţumesc şi eu pentru interviu. Nu le pot ura decât vacanţă plăcută, dacă e cazul; dacă nu, spor în toate! Stay cool 🙂

capture-20170630-084158

 

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #12 – Simona Stoica [mai 2015]


11210172_10205681428626361_913742249_n.jpg

Simona Stoica s-a născut în noiembrie 1991. După ce studiile de economie începute s-au dovedit împotriva unei direcţii creative, decide să urmeze cursurile Facultăţii de Jurnalism şi ştiinţele Comunicării. Alumna AIESEC Bucuresti – 3 ani de voluntariat pe Comunicare si Alumni Development. 

Această tânără scriitoare cu mare potenţial şi pasionată de cărţi a debutat cu prima ei carte la Editura Herg Benet, anume Provocarea, care face parte din seria Rephelimii şi care s-a bucurat de un real succes în rândurile cititorilor. Aşa că, dragii mei, vă invit să o cunoaştem mai bine pe don’şoara noastră talentată!

11000136_862980523745306_3472223750704998248_n.jpg


1. Bună, Simona! Spune-ne trei lucruri esenţiale despre tine, care consideri că te reprezintă.

Bună, Andreea, şi mulţumesc pentru interviu! Sunt tentată să dau răspunsul clasic. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Dar voi încerca să găsesc alte trei elemente care să mă reprezinte, fără să trişez şi să mă folosesc de pasiunea mea arzătoare pentru aceşti misterioşi prieteni necuvântători.

Fire_from_brazier.jpg

Focul. Este un element foarte important în seria Rephelimii, nu doar pentru protagonişti, ci şi pentru mine. Mă defineşte. Mă consumă. Mă tentează. Focul este simbolul pasiunii, al firii rebele şi al riscului. A devenit o parte din mine înainte de a lua decizia de a mă face roşcată şi de a recunoaşte că sunt fascinată de foc şi că îmi place să urmăresc flăcările, cum ard şi distrug totul din jur. Nu sunt o piromană, dar dacă ai privi cu atenţie puterea văpăilor, vei înţelege sentimentele contradictorii care mă învăluie, când ceva care distruge poate să aibă un impact atât de copleşitor asupra unui suflet mereu în căutare de răspunsuri.

Cerul. Pentru că refuz să îmi caut limitele, pentru că întodeauna îmi doresc mai mult, pentru că iubesc să călătoresc, să văd, să simţ şi să gust ceva nou, care devine o parte din fiinţa mea şi formează o nouă amintire.

Încăpăţânarea. Am tendinţa de a face ce vreau, când vreau. Îmi susţin cu patimă părerile şi le schimb cu greu, dar asta nu înseamnă că nu accept sfaturi sau reacţionez urât la feedback. Zodia e de vină, aşa sunt Scorpionii. E greu să te înţelegi cu ei.

2. Din câte ştiu, eşti ploieşteancă de-a mea. Mărturisesc că îmi place cum sună asta! Nu ştiu câţi cititori se pot mândri cu faptul că unul din autorii săi preferaţi locuieşte în acelaşi oraş cu ei. Aşa că, întrebarea mea este: care loc te atrage mai mult, cel natal sau Bucureştiul, unde stai în prezent?

Permite-mi întâi să mă înroşesc: „autori preferaţi”. Fiecare oraş mă atrage, dar în mod diferit, nu aş putea să aleg. Prima mea reacţie a fost niciunul, dar mi-am dat seama că răspunsul potrivit e amândouă. În Ploieşti e mereu linişte, nu este aglomerat şi nu miroase că metroul din Bucureşti, când leşini pe timp de vară şi te sufoci iarna, când îţi dai seama că şi sardinele au mai mult loc într-o conservă. Aici se află familia mea, prieteni vechi, care m-au urmărit crescând şi mereu făceau mişto de mine că eram minoră (eram mereu cea mai mică din grupuri), pisicile şi câinii, pe care îi iubesc enorm de mult, comoara mea cea mai de preţ, biblioteca şi o curte demnă de un conac, cu hamac, balansoar, leagăn şi o magnolie de 4m. Dar în Bucureşti e mereu activitate. Teatru, evenimente, cinema (urăsc să merg în Ploieşti), AIESEC, seri de remi (doar de canastă în Ploieşti), cafenele şi CLANul, acel grup de prieteni care a devenit o parte importantă din familia şi alături de care am lansat şi site-ul pălărisme.ro.

11245268_10205681428666362_1798042953_n

3. De unde a izvorât toată această pasiune pentru scris? Acum zece ani, credeai că vei ajunge într-un asemenea moment?

Acum zece ani scriam doar compuneri scurte, câteva poezii şi descopeream pasiunea pentru citit. Am vrut întodeauna să scriu, dar mereu găseam o scuză pentru a nu aşterne pe hârtie/calculator (da, atunci existau!), ceea ce ochii mei vedeau când ascultam muzică. Îmi era teamă că am să dezamăgesc, că voi scrie prost, aşa că am ales să fug de scris câţiva ani, până când am decis să mă opresc şi să îmi înfrunt propria frică. Îmi place să cred că am furat din talentul părinţilor: mama a început să scrie un roman, dar nu l-a finalizat, iar tata scria poezii (nici până în ziua de azi nu am reuşit să citesc una dintre ele).

Jack-Harper

4. Cum a luat naştere seria „Rephelimii”? De unde s-au ivit aceste fiinţe misterioase şi letale?

S-au ivit din dorinţa de a crea ceva nou, unic, inedit şi misterios. Fiinţe periculoase. Fiinţe aflate la graniţa dintre Bine şi Rău, care iubesc şi urăsc, ucid şi trăiesc, cu o dorinţă nefirească de a sluji o Soartă potrivnică, doar pentru a curma Viaţa celor care trebuie să devină spirite şi să părăsească pământul pe care Rephelimii l-au transformat în lumea lor, dar şi într-un teren de vânătoare. Sunt prădători, luptători şi asasini. Firea lor o să fie dezvoltată în următoarele volume, când voi pune într-o ipostază incertă cititorul: vei trece de partea lor, le vei accepta harul, sau te vei alia împotriva lor?

Cât despre inspiraţie, revin la serialul Tru Calling şi la enigmaticul Jack Harper, care m-a fermecat din prima clipă şi pe care am vrut să-l cunosc mai bine, alegând, într-un semn de revoltă, să îi fur calităţile şi defectele şi să creez o personalitate nouă, care va putea să seducă şi să iubească, să plângă şi să rănească, cu o simplă privire, fără ca victima să aibă puterea de a riposta. E privit drept un personaj pozitiv, în ciuda trecutului său necunoscut şi a mâinilor pătate de sânge, dar când adevăratul lui caracter va ieşi la iveală, rămâne de văzut dacă fanele lui îl vor accepta sau îşi vor schimba părerea despre Rephelim.

5. Spuneai că muzica te ajută foarte mult, atunci când dai frâu cuvintelor să se aştearnă pe foaie, iar imagini în contrast cu acestea, îţi învăluie mintea. Ai putea să ne povesteşti mai multe despre acest aspect?

Mă las purtată de muzică. Renunţ la legăturile pe care le am cu realitatea, mă separ de lumea care mă înconjoară şi mă predau versurilor care îmi ating mintea. Rephelimii pot să lase Elementele să îi domine, să renunţe la orice urmă de control pentru a preda trupul lor unei forţe necunosute, care îi poate distruge. Puterea este incredibilă, dar totul are un preţ. Le urmez paşii. Mă las învăluită de ficţiune şi fug de prezent, alegând o lume pe care eu o creez, de la personaje şi poveste, până la modul în care frunzele alunecă în bătaia vântului pentru a se aşterne la picioarele mele. Muzica este declanşatorul, dar, faţă de Rephelimi, eu o controlez şi deţin puterea. Eu modelez melodia, astfel încât gândurile mele să devină imagini. Frica mea este să nu mă pierd în ceva ireal, nu pentru că nu aş putea să găsesc calea de întoarcere, ci pentru că aş fi tentată să nu mai plec.

s560x316_Intelienta_muzicala,_muzica

6. Dacă tot suntem la capitolul muzică, ne-ai putea dezvălui numele unor melodii ce te-au ajutat să pui în scenă şi să conturezi lumea fascinantă a rephelimilor?

Hmm… cele mai importante, în prezent, sunt: In The Air Tonight – Full Blown Rose, One Way Or Another (Until the Ribbon Breaks), All The Kings Horses (Karmina), Cities in Dust (The Everlove), A Call To Arms (Laura Jansen), Do You Feel Alive (Extreme Music), Wonderful Life (Hurts), Paradise/Pale/A Dangerous Mind/Stairway To The Skies/Stand My Ground/All I Need (cam toate melodiile de la Within Temptation), Before The Dawn/Bring Me Back To Life (Evanescence), In The End/What I’ve Done (Linkin Park), Invincible (Epic Rock), Wolf’s Law (The Joy Formidable) şi multe altele… (unele versuri descriu ce se întâmplă în următoarele volume).

7. Ne-ai putea detalia, atât cât se poate, despre firul invizibil care-i leagă pe eroii noştri, pe Jack şi Desiree?

Cred că îl las pe Azazeal să vă spună mai multe şi vă ofer un mic teaser, după.
„- În momentul de faţă nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă Oracolul are sau nu dreptate. Ceva sau cineva îl va forţa pe Harper să o transforme pe sora ta într-un Rephelim.

– Dar el nu are puterea să facă aşa ceva, ţipă Bowen. Doar tu ai şi…

– Ei întodeauna au fost diferiţi, îl întrerupse Azazeal. Încă de la naştere.

– Nu ai de unde să ştii asta. Nu l-ai cunoscut pe Jack când era copil.

Azazeal se aşeză din nou pe tron, înainte ca Bowen să-şi ducă la bun sfârşit gândul. Îşi puse mâinile de o parte şi de alta a corpului, apoi îşi ridică privirea şi îşi fixă ochii cenuşii şi reci în cei blânzi şi albaştri ai nepotului său, conştient de impactul pe care cuvintele sale o să le aibă asupra lui. Asupra tuturor.

– I-am urmărit pe Jack şi Desiree din momentul în care s-au născut, până în clipa în care destinele lor s-au contopit într-o singură Soartă. La baza legăturii dintre suflete lor se află cea mai periculoasă formă de magie, puternică, dar întunecată. Legământul a fost făcut prin sacrificiu: stropit cu sânge şi închis prin lacrimi. Sentimentele care s-au născut între ei nu sunt naturale, nu sunt fireşti. Ea este tulburată din cauza asta. Ştie că trebuie să se ferească de el, dar e atrasă de Rephelim. El o influenţează, o manipulează, îî trimite o parte din gândurile şi emoţiile sale, astfel încât Desiree nu ştie dacă tot ceea ce simte sunt trăirile lui sau ale ei. Demonul i-a ales şi i-a legat, dar voi face orice ca să distrug conexiunea dintre ei. Nu le voi risca vieţile.”


Desiree şi Jack sunt doi pioni pe o tablă de joc care nu are graniţe. Nu există iubire între ei, cel puţin nu încă. Tot ceea ce simt în momentul de faţă este fals, indus de o putere pe care ei nu o cunosc şi pe care nu o pot controla. Demonul i-a unit cu un motiv, însă legătura îl implică şi pe Malek, care a trădat Rephelimii şi este de partea Celor Zece Orori. Au fost aleşi cu un scop, însă pentru a obţine răspunsuri trebuie să nu mai fugă. Jack vrea să o protejeze, dar ştie că Soarta Rephelimilor depinde de deciziile ei. E conştient că nu poate să îi devină mentor, însă nici nu vrea ca altcineva să o înveţe să îşi dezvolte puterile. Este şi el confuz: e atras de ea pentru că o înţelege şi sunt la fel de încăpăţânaţi şi imprevizibili în acţiunile lor sau este la rândul lui manipulat, de un demon fără chip, care o urmăreşte pe Desiree în coşmaruri?

Demonul are un nume: Ukrasna. Legendele vorbesc despre crime şi durere. Hope a întâlnit creatura. Azazeal a înfruntat-o. Helen i-a auzit vocea. Însă toţi sunt manipulaţi şi nu au încredere în propriile simţuri. Refuză să vorbească despre Trecut, ignoră Prezentul şi se gândesc doar la Viitor.

8. Am înţeles că anul acesta vom avea parte de o surpriză dublă. La ce să ne aşteptăm din partea celor două cărţi, având în vedere finalul celei dintâi?

Încă mă gândesc dacă voi finaliza următoarele două volume din seria Rephelimii, Capcana şi Alegerea, sau voi lansa primul roman dintr-o altă serie, în toamnă, iar Capcana la vară. Pot să spun că următorul volum o să fie neaşteptat. Am învăţat din greşelile făcute cu Provocarea, o să observaţi o schimbare (bună) în stilul meu şi… multe surprize. Veţi afla cum au fost creaţi Rephelimii şi de ce. Cine sunt Cele Zece Orori, cunoscute şi ca Nagazi şi de ce au traversat Voalul. Detalii despre cei doi Rephelimi căzuţi, ale căror nume nu sunt rostite. Cine sunt ceilalţi Rephelimi şi poveştile lor. Jurnalul Elestei este găsit… ne întoarcem în trecut şi descoperim ce s-a întâmplat cu familia Rockner. Iar finalul de la Capcana… am avut probleme mari cu el. Oameni, Umbre, Nagazi şi Rephelimi se întâlnesc într-o înfruntare de câteva zeci de pagini, într-un oraş subteran, aflat sub conacul Wolfmaner. V-am atras atenţia?

Bonus: Un fragment din volumul 3, Alegerea. O să facem un salt în timp: 4 ani. Abia aştept.

9. Ce ai simţit când, în sfârşit, ţi-ai văzut cărţile pe rafturile librăriilor şi în mâinile cititorilor tăi?

Emoţii din belşug şi un gol în stomac. Eram încântată şi speriată: încântată când vedeam sau aflam că o persoană îmi citeşte cărţile, dar, în acelaşi timp, speriată de părerea finală. Oare i-a plăcut? S-a enervat? Va arunca romanul? A fost intrigat? Mereu îmi pun întrebări, sunt curioasă din fire, însă după prima lună m-am liniştit şi doar m-am bucurat să îmi văd cărţile în librării sau alături de cei care mi-au oferit o şansă să arăt ce pot şi mi-au acceptat Provocarea. O să fiu sinceră: am în minte 3 serii, 13 romane. Sper să reuşesc să le scriu pe toate, pentru că ideile sunt trecute, rămâne doar să găsesc cuvintele potrivite pentru a atrage cititorul în meleagurile pe care urmează să le creez. 

11195418_10205681428786365_1184907275_n.jpg

10. Pe lângă faptul că eşti scriitoare, eşti şi o cititoare pe măsură. Cam câte cărţi se află în micul tău paradis, numit bibliotecă? Ce reprezintă acestea pentru tine?

Cred că am aproape 5 000 de cărţi în bibliotecă, iar numărul lor creşte săptămânal. Nu mă pot abţine. Sunt tot timpul reduceri şi atâtea serii care îmi fac cu ochiul. Îmi place să îmi admir cărţile, să le miros, să le şterg de praf şi să îmi completez lista de pe laptop, mândră de paradisul pe care am reuşit să-l creez. Baza am primit-o de la părinţii mei, care îmi împărtăşesc pasiunea. Au citit fiecare mii de cărţi. Eu mă simt ca un ucenic în preajma lor, dar într-o zi voi deveni şi eu Maestru!

11221013_10205681428746364_1093809980_o.jpg

Cărţile reprezintă lumea mea, îmi sunt atât prieteni, cât şi duşmani (cred că toţi ştim autori şi personaje care ne-au făcut să suferim). Sunt o parte din mine, din sufletul meu şi asta nu se va schimba vreodată. Biblioteca mea este vrăjită. Am văzut asta când a venit CLANul la mine să petrecem Revelionul împreună. Am văzut uimirea de pe chipurile prietenilor mei şi curiozitatea care îi controla, acea curiozitate care îi îndemnă să răsfoiască romane şi să facem schimb de recomandări şi autori preferaţi. A fost un moment foarte special pentru mine: atunci i-am primit în lumea mea, lumea cuvintelor.

11. Mulţumesc mult pentru că ai acceptat să împărtăşeşti cu noi mici fragmenţele din viaţa ta. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu îţi mulţumesc, Andreea! Mă bucur să am o fană ca tine!

Mesajul meu o să fie simplu: le mulţumesc tuturor celor care au citit tot interviul („vorbesc mult”, sunt conştientă de asta), sper că am reuşit să vă atrag atenţia asupra seriei şi să vă fac curioşi, apreciez din suflet sprijinul şi încurajările voastre, pentru că fără voi, dragi fani şi viitori cititori, un autor devine o persoană singuratică, pierdută printre propriile gânduri. Tot ceea ce creez este o invitaţie pentru voi, într-o lume cu reguli nescrise, pe care vă încurajez să o descoperiţi. Sunteţi o forţă care nu are graniţe, care formează autorul şi îi oferă tot ce are nevoie pentru a scrie din pasiune, pe aripile creaţiei!

Citiţi cu drag şi din plăcere!

10417619_853060971391850_2525785694378522633_n

 

capture-20170630-084158

Publicat în About

Behind the blog cu Praf de Stele


Maco de la Lectură pentru Suflet m-a prins la înghesuială cu un minunat interviu la care am răspuns cu tot dragul. Vreau să-i mulțumesc încă o dată pentru originalitatea de a mânui acele citate în concordanță cu întrebările și pentru umorul ce reiese pe alocuri, încât mă amuzam și eu căutând să-i răspund ei! :)) 😍😍 Așa că, dacă sunteți curioși, vă invit să cunoașteți câte ceva despre mine. 😀

Lectură pentru Suflet

„-Ceea ce contează (…) nu sunt doar ideile pe care le ai, ci ceea ce faci cu ele.” spune Ellis Weiner în povestea Gemenii Templeton au o idee.

Pe acest principiu am dat startul unor interviuri inedite ce, momentan, vizează o parte dintre bloggeri. Cel ce sparge gheaţa şi fură startul este Praf de Stele. Am luat-o pe Andreea (Dede, pentru cunoscători), am aşezat-o la masa de interogare, am aprins lanterna şi drept urmare „a ciripit” următoarele:

  1. „Da, pe scurt, asta sunt eu: Elizabeth Taylor (nu începeţi, fiindc-am auzit toate poantele!), singură, cu o slujbă fără viitor (de fapt, n-o mai am nici pe aia) şi locuiesc doar cu pisica mea. Sunt atât de plicticoasă, încât până şi nesuferitul ăla de animal fuge de-acasă de trei ori pe lună ca să se mai distreze puţin. ” Maryjanice Davidson în Nici moartă,  nici măritată…

Cine/ce este Praf…

Vezi articolul original 1.236 de cuvinte mai mult

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #10 – Anne K. Joy


IMG_9263.JPG

Astăzi facem cunoștință cu Anne, o autoare de cărți romantice, pline de emoții puternice, pasiune, umor, suspans și adrenalină, în care fericirea și speranța ajung să se lege armonios în final, eroii poveștilor trăindu-și viețile așa cum le-a fost predestinat.

Debutând pe cont propriu în 2015 cu Demonii iubirii, acest volum formează împreună cu Demonul ucis și Demonii trecutului, trilogia Demonilor. De asemenea, până în prezent autoarea a mai scris trilogia Identități false (Descoperă-mă!, Ascunde-mă! și Recunoaște-mă!), dar și cărţi standalone: Dragoste în 30 de zile, Azi, mâine și pentru totdeauna, Ciocolată, dragoste și Crăciun.


  1. Bună, Anne. Spune-ne trei lucruri fără de care nu ai fii tu.

Bună, Andreea! Salutări calde şi ţie, cititorule!

Nu o să fac referire la lucrurile materiale, căci sunt efemere. Categoric o să pun pe primul loc dragostea. N-aş putea concepe să trăiesc fără să mă înconjor de iubire şi să o ofer la rândul meu. Este urmată de sinceritate şi corectitudine, mergând pe premisa că mai devreme sau mai târziu mi se va plăti cu aceeaşi monedă. Las pe ultimul loc tinereţea interioară. O să ne mai citim şi peste şaptezeci de ani şi atunci o să mă simt ca la douăzeci.

  1. Citești de mică sau te-ai apucat mai târziu? Dacă ar fi să ne recomanzi două dintre romanele de dragoste preferate, care ar fi acelea?

Nu pot să zic că am citit mult în copilărie, în principiu doar ce ni se cerea la şcoală. Au contribuit o serie de factori, dar asta este altă poveste. Lucrurile s-au schimbat când am găsit genurile care să mă atragă şi am avut acces cu uşurinţă la ele – romantic, erotic, suspans.

Ce aş recomanda? În primul rând întreaga trilogie „Cincizeci de umbre” scrisă de E. L. James şi „Atracţie periculoasă” de Judith McNaught, ca să nu zic toate cărţile autoarei. A scris puţine, dar memorabile.

  1. De când cochetezi cu scrisul? Te gândeai că aveai să ajungi să publici într-o zi?

Îmi amintesc că în copilărie m-am încăpăţânat să pun pe hârtie o poveste şi chiar am reuşit să scriu mai mult decât m-aş fi aşteptat. Sunt un om de cuvânt, iar dacă îmi pun ceva în minte sau zic că o să fac acel lucru, atunci nu mai există cale de întoarcere. Tot pe atunci am mai scris şi câteva poezii, însă n-am păstrat nimic din acea perioadă. Dar la modul serios, m-am apucat de scris în prima zi a anului 2013. Atunci a luat naştere „Demonii iubirii”, o carte pe care am terminat-o după aproape doi ani. Nici nu am pus problema să o public, căci nu cunoşteam acest domeniu, aşa că am postat-o online şi chiar şi astăzi mai poate fi citită de cei care doresc. Am avut nişte emoţii devastatoare şi mi-am asumat că s-ar putea să dau mâna cu ruşinea, întrebându-mă cu teamă şi disperare „ce mă fac dacă nu o să placă nimănui?”. Dar cu fiecare părere primită, inima creştea în mine şi prindeam curaj să continui. A urmat „Demonul ucis”, undeva prin februarie 2015, iar în aprilie am luat taurul de coarne şi am ţinut în mâini, ambele cărţi tipărite. Nu este uşor să publici o carte, dar vreau să-i sfătuiesc pe cei care au acest vis, să creadă în ei. Nimic nu este imposibil!

24991028_1513100385443128_1572026855041769317_n

  1. Cum te-ai simțit în momentul în care ți-ai ținut pentru prima dată cartea de debut în mâini? Dar atunci când romanele tale au ajuns pe mâinile citiorilor?

Emoţionată şi stresată în primele zile. Am simţit că dorinţele mele au devenit reale, palpabile, că totodată mă aflam pe un nor mare, pufos şi roz. Este un sentiment aparte, nu-ţi vine să crezi şi este ca atunci când îţi cumperi prima pereche de pantofi cu toc de 10 – 15 cm… faci ce faci şi mai mergi să-i scoţi din cutie şi să-i probezi în faţa oglinzii.  Aşa şi în cazul cărţilor, deseori le luam şi mă uitam la ele.

Când am început să primesc de la cititori fotografii cu cărţile scrise de mine, din nou m-am confruntat cu două stări: entuziasm şi încordare. Este minunat să primesc mesaje de la cititori şi să văd cărţile mele în bibliotecile lor, dar mă implic în fiecare proiect al meu şi-mi doresc să nu dau greş. Cred că fiecare cititor investeşte timp şi energie într-o carte, iar datoria mea ca autor este să fac ca opera respectivă să merite ofranda cititorului, timpul şi energia acestuia.

  1. Este vreuna dintre poveștile tale căreia i te-ai dedicat mai mult, în care ai lăsat mai mult din tine în timpul scrierii ei?

Nu aş zice că m-am dedicat mai mult, doar că îmi sunt un pas mai apropiate de suflet, „Dragoste în 30 de zile” – prin mesajul ei, şi „Demonii iubirii” – prin acţiunea aleatorie şi schimbătoare.

  1. În care dintre personajele feminine din literatură te regăsești cel mai mult?

Nu ştiu cum este în cazul altor autori, poate se regăsesc în personaje din alte cărţi decât ale lor, însă eu „las” bucăţi din sufletul meu în fiecare dintre personajele cărora le dau viaţă. Că vreau sau nu, trebuie să creez legături puternice, să intru în pielea lor şi cum altfel dacă nu dându-le câte ceva din personalitatea mea.

  1. Ce citești zilele astea?

Tocmai am început „The Billionaire’s kisses” scrisă de Julie Farrell.

  1. Te-a dezamăgit vreo carte anul acesta? Așteptările în privința ei/lor au fost prea mari?

Am criticat multe cărţi de-a lungul anilor, ceea ce mi-a adus şi o serie de discuţii. Cu toate acestea, am continuat să susţin că fiecare are dreptul la o părere, că nu trebuie să le placă şi celorlaţi ceea ce-mi place mie. Ulterior, am tipărit cărţile şi am încetat să-mi mai dau cu părerea despre alte cărţi. Cumva, acum mi se pare nedrept să critic munca altui autor şi cred că are dreptul să scrie ce vrea, cum vrea, să transmită cititorului ce simte şi doreşte.

Totuşi, o să satisfac curiozitatea celor care doresc să afle un răspuns concret –  „Finding pride” de Jill Sanders. N-am avut aşteptări de la această carte, atâta tot că ador cărţile de dragoste, siropoase, cu răsturnări de situaţie şi acţiune alertă. A nu se înţelege că nu este o carte bună, doar că nu ne-am aflat pe aceeaşi lungime de undă.

20171210_192755

  1. Lucrezi deja la o nouă idee pe care să o aduci la viață? Dacă da, ne-ai putea împărtăși un fragment? Dacă nu, ne poți oferi câteva dintre rândurile tale preferate din tot ce ai scris până astăzi?

Da, am scris câteva pagini, însă povestea este departe să-şi merite titulatura de „conturată”. Nici măcar nu ştiu încotro să mă îndrept cu firul acţiunii, lăsând totul pe spontaneitate. Iată şi câteva rânduri:

Brandon s-a ridicat şi el. I-a luat mâinile între ale lui, apoi a îmbrăţişat-o, aşa cum o făcuseră de un milion de ori în copilărie.

Îmi este dor să fim din nou noi, i-a mărturisit el, amintindu-şi de anii petrecuţi împreună.

Şi mie.

Atunci, brusc i s-a năzărit o idee lui Brandon Miller Carter. Era convins că era o nebunie, însă putea să fie salvarea tuturor.

Fugi cu mine, Grace!

Pot doar să mai adaug că cele două personaje dau dovadă de un strop de nebunie. Poate chiar puţin mai multă, pentru că momentul ales de cei doi să fugă, nu este tocmai cel mai indicat.

  1. Ce alte hobby-uri mai ai? Cum reușești să te împarți între ele?

Îmi place să merg la teatru, însă pentru încă un an sau doi o să stau departe de el, să călătoresc, să mă uit la filme – mai ales în perioada Crăciunului, să citesc cărţi de dragoste. Nimic ieşit din comun.

Cum reuşesc să mă împart între ele? În ultimul an, cu dificultate. Timpul meu liber a încetat să fie doar al meu, însă nu mă vait, căci îl petrec mai plăcut decât poate că am făcut-o vreodată, bucurându-mă realmente de viaţă.

  1. Mulțumesc pentru că ai împărtășit o parte din gândurile tale cu noi. Câteva cuvinte pentru cititori?

Draga mea, eu îţi mulţumesc pentru că m-ai provocat cu acest interviu. Mi-a făcut plăcere să răspund la fiecare dintre întrebările tale.

Iar vouă, dragi cititori, vă mulţumesc pentru că v-aţi rupt din timp pentru a-l petrece cu noi. Mulţumesc şi tuturor celor care au citit cel puţin o carte scrisă de mine, sperând că nu v-am înşelat aşteptările, iar celor care nu au făcut-o încă, vă invit să citiţi una.

Sărbători fericite!

Vă îmbrăţişez cu drag,

Anne K. Joy


IMG_9268.JPG

Dacă doriți să achiziționați cărțile autoarei, o puteți face chiar aici.

Recenzie Demonii iubiriiaici.

*Poze preluate de la Anne, din arhiva personală şi de la un cititor al autoarei.

capture-20170630-084158

 

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #9 – Ioana Dumitrăchescu


21754194_10214517127106589_1659385628_n

Ioana Dumitrăchescu este o tânără scriitoare din Nord-Vestul țării și anume Oradea. Scrie de la vârsta de zece ani, dar abia acum își începe cariera propriu-zisă. Romanele la care lucrează acum sunt: Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), ce urmează să fie publicat în luna Octombrie a acestui an, Crimă în poziție de ofsaid, Visucy, Războiul Trezirii: Clarvăzătoarea, seria Lyceum și Vorbește-mi când taci. Toate vor apărea la Editura Celestium în perioada octombrie 2017 – octombrie 2018.


1) Bună, Ioana. Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Îți mulțumesc din suflet pentru acest minunat interviu. Despre mine? Sincer, nu sunt multe de spus. Sunt pasionată de citit, de scris, îmi place să creez site-uri web, să socializez, să ajut tinerii autori. Sunt o fire deschisă, prietenoasă, nu îmi place să mă cert absolut deloc, prefer să tac și să țin în mine decât să mă cert. Sunt sensibilă și plâng foarte ușor, atât la filme cât și la cărți. Dar cam așa sunt toți artiștii, nu? În rest, vreau să scriu tot mai bine, să ajung la sufletul cititorilor și să fac din scris o carieră. Mi-ar plăcea enorm!

img_20170411_171622

2) Ți-ai dorit dintotdeauna să scrii sau a fost ceva spontan, la care nu te așteptai?

Da! Cred că așa am venit pe lume 🙂 fiindcă de mic copil m-au atras cărțile și nu altceva. Majoritatea fetelor abia așteaptă să primească haine, machiaje, iar eu sunt cea mai fericită când primesc cărți. Când eram micuță, am început să scriu versuri. La vârsta de zece ani. Bine, atunci îmi doream să fiu scriitoare, cântăreață și actriță, ceea ce era cam imposibil. Oricum, tot ce ține de artă (mai puțin desenul, la care din păcate nu am talent). Revenind la scris, de atunci tot scriu, citesc și cel mai mult visez cu ochii deschiși. Chiar anul ăsta mi-am spus că renunț la scris. Nu am rezistat decât câteva luni. Nu cred că am să mai fac prostia asta! A fost ca și cum aș fi renunțat la mine.

3) Ce te inspiră?

Sincer, mă inspir din foarte multe teme. Mie nu îmi place să fiu o scriitoare de un singur gen. Cred că de asta am încercat mai multe. Am scris poezii, versuri de melodii, articole, proză scurtă, dar sincer, romanele mă încântă cel mai mult. Mă inspiră oamenii din jur, frumusețea, poveștile nespuse, viața în totalitatea ei.

21741374_10214517118346370_1449359475_n

4) Cum a apărut „Visucy”? Putem spera la o continuare sau rămâne pe seama noastră să ne imaginăm ce se va întâmpla mai departe cu Karina?

Ah, Visucy. Este o poveste foarte hazlie. Prima dată cartea s-a numit Războiul Trezirii: Clarvăzătoarea. Nu eram însă mulțumită de ea. Voiam pentru acea carte un alt subiect, mai diferit, mai palpitant. Am scris peste jumătate din el și apoi am zis că renunț. Am fost și tristă din cauza asta. Mai ales că mă atașasem de personajul Delia (așa era la început). Apoi am zis că Războiul Trezirii va fi altă poveste. Am aruncat manuscrisul printre foldere și am scris altceva. La un moment dat, după câteva zile, mi-a venit ideea ca această poveste să fie un roman diferit. Așa s-a născut VISUCY. Bine, denumirea era deja în carte și nu mi-a fost greu să îi dau titlul. Cam asta a fost povestea ei. Din păcate, nu va mai avea o continuare. Visucy e subiectul unui roman de sine stătător. În schimb, voi rescrie cartea și voi adăuga și alte scene, o voi face mai vie.

5) Noi proiecte pe viitor? Ce alte teme vei mai aborda în cărțile tale?

Am foarte multe proiecte. 6 cărți pe care vreau să le scot anul ăsta și sper să reușesc! În primul rând să termin cu romanele pe care le am de rescris, Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), Crimă în poziție de ofsaid și Visucy. Apoi pregătesc 3 romane noi și diferite. Un YA distopic SF și fantasy care sunt Războiul Trezirii :Clarvăzătoarea, un roman pentru adolescenți (de fapt o serie, fiindcă va avea 5 volume) numită Lyceum și o minunată poveste de iubire din trei timpuri diferite, Vorbește-mi când taci. Lucrez la fiecare în paralel. De asta îmi doresc să le pot termina anul acesta fiindcă mai am o listă lungă de cărți pentru anul următor. Îmi place să abordez teme diferite, fiindcă nu mă văd scriind un singur gen și pe acela să-l abordez mereu. Am în plan să scriu și horror, dar mai am până acolo.

6) În care dintre personajele tale te regăsești mai mult?

În toate! Însă nu în totalitate. Personajele mele de obicei sunt exact contrariul meu. Adică exact așa cum mi-ar plăcea mie să fiu. Dar cel mai mult și cel mai mult mă regăsesc în Alexandra din Lacrimi de îngeri (dincolo de viață) și în Karina din Visucy. Restul personajelor împrumută puține calități din mine, însă tot sunt acolo, părticele. Cel mai mult, precum spuneam din ceea ce îmi doresc să fiu.

21744670_10214517144147015_402966678_n

7) Unde te vezi peste 10 ani?

Peste 10 ani mă văd scriind și făcând din asta o carieră. Poate chiar o carieră internațională, căci spre asta tânjesc. M-aș bucura să îmi văd poveștile în întreaga lume. Însă până acolo este mult de muncă. Atât creativă, cât și financiară. Dar ca să-ți răspund la întrebare, peste 10 ani voi fi tot aici, scriind diverse povești și ajutând autorii să publice.

8) Care este cartea care te-a marcat cel mai mult până în acest moment? Cum te-a influențat aceasta?

Cel mai mult m-a marcat Singur pe lume de Hector Malot. Dar mai sunt câteva care merită menționate. De exemplu, scriitorul meu preferat, Mihail Sebastian. De mică i-am citit cărțile și profunzimea lui m-a cucerit. La cartea lui Hector Malot m-a surprins tot ce se întâmplă în roman, prin ce trece Remi și câte are de înfruntat. Am plâns la ea. Fiindcă eu nu m-aș putea vedea singură pe lume, iar el, un băiețel, a trecut prin astfel de situații și le-a înfruntat, ieșind învingător.

9) Fantasy sau thriller?

Ambele. Sunt pasionată atât de fantasy, cât și de thriller. Iubesc aceste genuri și îmi doresc să le pot aprofunda. Inclusiv când mă uit la filme, aceste genuri sunt preferatele mele. Abia aștept să citesc Harry Potter (pe care n-am apucat să-l citesc încă, spre rușinea mea!), dar și Stăpânul Inelelor. Iar legat de thriller, sunt curioasă să citesc Fata din tren și În ape adânci de Paula Hawkins, Înainte să adorm de S.J. Watson. Am început să citesc Îngeri și Demoni de Dan Brown și mi-a plăcut. De asemenea, un autor pe care-l ador este Guillaume Musso și cărțile lui foarte ispititoare! Deja am citit patru din cărțile lui și încă mai vreau, nu mă pot sătura de el!

21741790_10214517121226442_875278082_n

10) Alte pasiuni pe care ai dori să le împărtășești cu noi?

Sunt multe pasiuni pe care le mai am, însă n-am timp să mă ocup de ele. Îmi place să cânt și chiar pot spune că nu sunt afonă, dar ar trebui să lucrez mai mult la asta. Îmi place să vizionez filme și cred că aș fi reușit să fiu inclusiv actriță (dacă ăsta era drumul meu). Îmi place să învăț în domeniul webului, să fac site-uri, să citesc manuscrise și să ofer sfaturi autorilor la început de drum. Cam toate pasiunile mele fac parte din domeniul artistic. Și mai îmi place, de fapt, nu, nu îmi place, ci ador să călătoresc. Dacă aș putea, aș fi într-un alt oraș în fiecare zi. Din păcate, trebuie să cobor cu picioarele pe pământ, fiindcă sunt cam printre norișori. (râde).

11) Mulțumesc pentru faptul că ai acceptat să ne răspunzi la întrebări! Un mesaj pentru cititorii blogului?

Mulțumesc și eu din tot sufletul! Doresc tuturor lecturi cât mai frumoase și le propun să citească și autori români contemporani. Este foarte important atât pentru noi, cât și pentru ei. Sunt autori care pur și simplu scriu genial. Nu mă apuc să îi enumăr, fiindcă sunt mulți, dar descoperind și cărțile noastre, autohtone, vor vedea că nu au nimic de pierdut.

capture-20170630-084158

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #8 – Corina Ozon


20668166_1629806817053256_1760797058_n.jpg

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1) şi un update de 2 ani în producţie TV (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mamă de studentă, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reușitele din plan literar.

În 2014, debutează cu Zilele amanţilor, carte începută pe blogul personal. În scurt timp, aceasta a avut un succes fenomenal, devenind un must have al cititorilor, inspirând în același timp evenimente din domeniul fashion și business, iar o linie de parfumuri primind numele personajelor principale din carte. În 2015, romanul are parte de două continuări, Nopțile amanților și Amanții 3.0, receptate de către public la același nivel de entuziasm. Campania de promovare a trilogiei Amanții a fost recompensată cu Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015.

Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul Până când mă voi vindeca de tine. În noiembrie 2016 a lansat la Târgul de carte Gaudeamus romanul Tentații. (Prezentare autor, editura Herg Benet)

Luna mai 2017 aduce cu ea Divorțurile amanților. Astfel că trilogia se transformă într-o serie, având 4 volume în prezent.


20644034_1629807023719902_1985073208_n.jpg

1) Bună, Corina. Îmi pare bine să te cunosc, chiar dacă prin intermediul cuvintelor deocamdată. Care consideri că sunt cele 3 lucruri care te definesc cel mai bine?

Tenacitate, disciplină, empatie.

2) Ceea ce îți doreai atunci când erai mică se apropie de ceea ce ești astăzi?

Da, aproape în totalitate și chiar mai mult. 🙂

3) Ce te-a inspirat să scoți la suprafață „tentațiile” oamenilor?

Experiența de jurnalist și interacțiunea cu oamenii, care își doresc să se cunoască pe sine.

4) Ziua sau noaptea? Care moment te reprezintă cel mai bine?

Ambele, depinde de proiectele la care lucrez. Mă echilibrează faptul că încă am un serviciu de opt ore, care îmi organizează timpul liber. De obicei, scriu în weekend, atât ziua, cât și noaptea.

20684529_1629807597053178_1877705418_o

5) Dacă ar fi să alegi o melodie sau mai multe care să redea cât mai fidel ceea ce se întâmplă în romanul „Tentații”, care ar fi aceea/acelea?

Exact cele despre care se vorbește și în carte: „One of us”- Joan Osborne, „Groovie kind of love”- Phil Collins, „Always”, „It’s My Life”- Bon Jovi.

6) Cum crezi că a evoluat literatura contemporană de azi?

Evoluția, în orice domeniu, este strâns legată de gusturile oamenilor și de stilul lor de viață, dar și de condițiile socio-economice. Cred că cititorii de azi preferă frânturi din realitate, mai multe răspunsuri la propriile întrebări și povești de viață, pe care, fie le-au trăit, fie ar fi vrut să le trăiască.

7) Despre ce este vorba în următoarea ta carte? Ne-ai putea oferi câteva rânduri?

Nu aș dori să dau detalii, deocamdată.

8) Care este autorul preferat? 

Nu am doar un autor preferat, consider că preferințele se schimbă în diverse etape ale vieții.

9) Cum ai descrie în 3 cuvinte viața ta de acum?

Liniște, libertate, iubire.

20706750_1629807083719896_522967475_n

10) În afară de pasiunea pentru scris, cu ce alte hobby-uri îți mai ocupi timpul?

Sinceră să fiu, îmi rămâne foarte puțin timp. Dar, atât cât îmi rămâne, îmi place să ies cu prietenii, merg la film, citesc mult, cărți și articole diverse, stau de vorbă cu fiica mea, îmi vizitez părinții, îngrijesc motanul din dotare. Călătoresc mult, dar este legat de evenimentele cu cărțile, și găsesc că este o armonizare minunată.

11) Mulțumesc pentru gândurile tale! Un mesaj pentru cititorii blogului?

Mulțumesc și eu. Le doresc cititorilor să facă ceea ce le place în viață și le aduce bucurii.

Recenzia romanului Tentații o găsiți aici, iar cărțile autoarei le puteți comanda chiar de aici.

capture-20170630-084158