Publicat în Recenzii

Sunt cu ochii pe tine – Teresa Driscoll


20200514_161408

Descriere

Pe tine ce te-ar convinge să intervii?

Când Ella Longfield surprinde doi tineri atrăgători flirtând cu două adolescente într-un tren, nu-și bate prea mult capul cu asta – până în clipa în care află că băieții tocmai au ieșit din închisoare, iar instinctul ei matern o pune în stare de alertă. Dar chiar în momentul în care vrea să ceară ajutor, ceva o oprește. În dimineața următoare află vestea că una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusețe cu ochii verzi – a dispărut. Un an mai târziu, Anna tot nu a fost găsită. Ella este devastată de vina că nu a intervenit, și nu e singura care nu poate uita. Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață. Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete. Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella.

Gândurile mele

Dacă o situație ți s-ar părea ciudată, poate chiar periculoasă, ai interveni? Ai alege să-ți faci simțită prezența pentru a înfrunta persoanele în cauză sau ai renunța la cel mai mic semn care ți-ar fi împotrivă?

Timp de un an, Ella Longfield duce pe umerii săi o povară grea, cu fiecare zi în care tânăra Anna Ballard e dată tot dispărută. Regretul că nu a intervenit atunci când a avut ocazia între cele două adolescente și tinerii bărbați, abia ieșiți din pușcărie, care le-au vrăjit în tren, îi macină sufletul. Se condamnă zi de zi pentru că nu a avut curajul să facă ceva în acel moment. Cu toții o privesc astfel. Chiar și cititorul. Și, pe lângă faptul că ar fi trebuit să rămână un martor anonim, protejat de autorități, numele ei scapă presei și este asaltată de ziariști acasă și de mesaje de la tot felul de oameni. Soțul și fiul ei o susțin cum pot și sunt alături de ea, dar femeia nu se poate opri din a se întreba dacă fata va fi găsită în cele în urmă.

Citește în continuare „Sunt cu ochii pe tine – Teresa Driscoll”

Publicat în Apariţii

Gaudeamus: Herg Benet


Programul evenimentelor:

Editura Herg Benet va participa la ediţia 2019 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din Bucureşti cu stand propriu (Pavilion B2, stand 182) și cu numeroase noutăți editoriale, lansări de carte, întâlniri cu autorii, prețuri speciale, concursuri surpriză și câte o carte cadou pentru fiecare cititor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sâmbătă, 23 noiembrie

ora 12.30 – lansarea romanului “Stele și gheață. Vol. 1” de Alexandru Lamba
ora 13.00 – lansarea volumului de poezii “Bestia obișnuinței” de Radu Gavan
ora 14.00 – lansarea romanului “Copiii pierduți ai anilor roșii” de Delia Oltea Rusu
ora 14.30 – întâlnire cu Laura Nureldin și seria “Demoni”
ora 15.00 – lansarea romanului “Angáraka. Vol. 1” de Lavinia Călina
ora 15.30 – lansarea romanului “Cronicile fetei lup. Vol. 1” de Cristina Nemerovschi
ora 16.00 – lansarea romanului “Dincolo de furtună” de Corina Ozon
ora 17.00 – lansarea textelor album “Sacoșa cu stele” de Iulia Șchiopu
ora 18.00 – lansarea romanului “Ajută-mă să nu dispar” de Petronela Rotar
ora 19.00 – lansarea romanului “Motanul s-a sinucis” de Gabriel Bota

Această prezentare necesită JavaScript.

Duminică, 24 noiembrie

ora 14.00 – prezentarea noilor apariții din colecția Passport

capture-20161017-044417

Publicat în Recenzii

Să nu plângi – Mary Kubica


20191031_184534

Descriere

Mary Kubica se întoarce acum cu o poveste electrizantă despre obsesie și înșelătorie, o poveste care îți dă dependență.

În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei. Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios “Iubirii mele”, lăsând-o pe prietena și colega ei de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că a cunoscut-o.

Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.

În vreme ce Quinn caută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce vrea să ne arate că, oricât de departe și de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă.

Gândurile mele

Este pentru prima dată când iau contact cu unul dintre romanele autoarei, deși este deja la a treia apariție la Editura Herg Benet, după Fata cea bună și Necunoscuta. Mi-a plăcut lectura și totuși nu m-a dat prea tare pe spate (am cam abandonat-o pe parcurs de vreo trei ori, citind altceva între timp). Mi-aș fi dorit să aibă ceva mai multă acțiune și suspans, să mă întărâte și să îmi pună mintea la treabă mult mai mult decât a făcut-o. Chiar dacă am bănuit anumite lucruri de la un moment dat, aș fi vrut ca autoarea să renunțe la o parte din capitole sau să le adauge la final, pentru ca cele două povești să se întrepătrundă mai devreme și să nu se termine „pe repede înainte”. 

Urmând două perspective diferite, Să nu plângi! ni-i aduce în prim plan pe Quinn Collins și pe Alex Gallo, două personaje al căror numitor comun îl descoperim de-abia spre sfârșitul cărții. Ei îi dispare prietena și colega de apartament, iar el este acaparat de noua prezența feminină din micul oraș în care trăiește. Fiecare dintre cei doi tineri se simte ciudat în legătură cu situația în care se găsește, așa că încearcă, cât se poate, să afle mai multe despre ființele ce le-au dat viețile peste cap.

„E ca atunci când dai cu degetul de la picior într-un colț de mobilă sau când elimini o piatră de la rinichi. Doare. Mai rău, e ca atunci când îți prinzi degetele în portieră. Îmi vine să plâng și să țip. Simt că inima îmi e pustiită de informația asta nouă pe care parcă nu o pot înțelege.”

Citește în continuare „Să nu plângi – Mary Kubica”

Publicat în Recenzii

al nostru este cerul – Luke Allnutt


20190119_161111.jpg

Descriere

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.

Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.

Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.

“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.

Gândurile mele

“Nu uiți niciodată, se spune. Nu uiți. Moliciunea degetelor lor mici, zâmbetul dulce și dezarmant, râsul pe care îl auzi prin cameră dintr-o dată atunci când te apuci de curățenie ca să scapi de depresie. Nu uiți niciodată.”

Este greu să-ți aduni cuvintele la un loc după ce ai citit o asemenea carte. al nostru este cerul spune o poveste care îți aduce instant lacrimi în ochi de fiecare dată când te întorci cu gândul la ea. Chiar și acum mă încearcă o tristețe apăsătoare ce mă urmărește de când am dat ultima pagină. al nostru este cerul te face să te simți neputincios la problemele ce nu și-au găsit încă rezolvare în lume și să te întrebi de ce ai fi în stare pentru fericirea și siguranța propriei familii, chiar cu riscul de a o întoarce împotriva ta.

Citește în continuare „al nostru este cerul – Luke Allnutt”

Publicat în Apariţii

Editura Herg Benet la Gaudeamus 2018


Editura Herg Benet va participa la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018 din București, în perioada 14-18 noiembrie 2018, Pavilion Central RomExpo, stand 235, nivel 4.50 (primul inel de la intrarea principală).

Iată programul lansărilor și evenimentelor de la standul propriu:

Sâmbătă, 17 noiembrie:

ora 12.00 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Passport: “Refugiul de la Stillhouse Lake”, de Rachel Caine; “În cel mai întunecat colț”, de Elizabeth Haynes; “Te urăsc, te iubesc”, de Sally Thorne; “Al nostru este cerul”, de Luke Allnutt.

ora 12.30 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Speculativ și Cărțile Arven: “Omul focului”, de Joe Hill; “Magia fetelor Belles”, de Dhonielle Clayton; “Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey”, de Ruth Emmie Lang; “Neamul Corbilor”, de Lavinia Călina.

ora 13.00 – Lansarea romanului “Singurătatea singularității”, de Alexandru Lamba

ora 13.30 – Întâlnire culinară cu Gina Bradea

ora 14.00 – Lansarea romanului “Drumurile amanților”, de Corina Ozon

ora 15.00 – Lansarea romanului “V”, de Laura Nureldin

ora 15.30 – Lansarea volumului “În așteptare”, de Adina Popescu

ora 16.00 – Lansarea volumului “Privind înăuntru”, de Petronela Rotar

ora 17.00 – Lansarea romanului “Nemuritorii de rând”, de Ana Barton

ora 18.00 – Lansarea romanului “Boris”, de Valentina Negoiță

ora 19.00 – Lansarea volumului “La Paris, nimic din toate astea nu contează”, de Andrei Crăciun (in absentia)

Duminică, 18 noiembrie:

ora 12.00 – Lansarea cărții “Caragiale. O lume într-o operă”, de Gheorghe Lăzărescu

ora 13.00-15.00 – Lansarea cărții “50 de rețete de post. Poftă Bună cu Gina Bradea!”


capture-20161017-044417

Publicat în Recenzii

Râurile din Londra (Peter Grant #1) de Ben Aaronovitch (recenzie)


20181021_133010

Descriere

Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă. Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.

Gândurile mele

„— Vrei să fii vrăjitor, a zis.
— Nu ştiu.
— Mincinosule. Vrei să-i fii ucenic şi să înveţi magia şi să călăreşti pe o mătură.
— Nu prea cred că vrăjitorii adevăraţi călăresc mături.”

Deși a durat ceva vreme până am terminat de citit cartea, nu știu pe ce să dau vina mai mult: pe lipsa de chef din unele zile sau pe lectura propriu-zisă la care a fost nevoie să citesc mai pe îndelete pentru a digera ceea ce se întâmpla, în ciuda faptului că stilul autorului e unul simplu și ușor de citit. Chiar și așa, m-a captivat destul de mult povestea, încât să continui să mă las purtată de misterul ce însoțea crimele de pe străzile Londrei.

Mi-a plăcut ideea abordată de Aaronovitch și, până spre final, nu m-am gândit nicio clipă cine e adevăratul făptaș care a orchestrat toată șarada ce le-a dat peste cap investigațiile polițiștilor în legătură cu neobișnuitele „căderi de față”. Printr-o magie puternică, victimelor le cădea fața la propriu, iar dacă nu erau salvate la timp, aceasta se răspândea în tot creierul și îl făcea terci.

„- Ați pus o vrajă pe câine, am spus după ce am plecat.
– Doar una mică, a zis Nightingale.
– Deci magia e reală, am zis. Ceea ce vă face să fiți…ce, mai exact?
– Un vrăjitor.
– Ca Harry Potter?
Nightingale a oftat.
– Nu, a spus, nu ca Harry Potter.
– În ce fel?
– Nu sunt un personaj fictiv, a spus Nightingale.”

Tot ce își dorește ofițerul stagiar Peter Grant, personajul principal al seriei, de la cariera sa, este să devină un detectiv important al Londrei, să aibă parte de aventură și să rezolve cazurile stând în primul rând, nu în spatele cortinei. Norocul nu e de partea lui, atunci când ajunge să lucreze într-un alt departament al poliției decât cel dorit, un loc unde teancurile de hârtii și calculatorul sunt singurele pericole ce i-ar putea amenința viața și l-ar îngropa de viu. Minunat, nu-i așa?

Într-una din serile liniștite ale orașului londonez, de la un bețiv împiedicându-se de un trup pe stradă, ne trezim aruncați într-un caz absolut înfiorător. Peter și amica sa, Lesley May, sunt lăsați să păzească scena crimei, iar în acest timp, tânărul se întâlnește cu prima lui fantomă, descoperind că are darul de a vedea mai mult decât restul lumii. Chiar dacă în gândul său crede că a înnebunit, reacția lui fizică mi se pare cam nelalocul ei. Mă așteptam să fugă și să fie cu adevărat speriat de ceea ce vede, dar el se comporta de parcă discuta cu o persoană reală și nu cu o ciudățenie supranaturală.

Odată intervievat personajul animat în legătură cu crima ce a avut loc, Peter se lipește de o divizie mai puțin polițienească, una în care supranaturalul își adjudecă cea mai mare parte din cazurile însoțite de ființe nelumești. Astfel că se trezește sub aripa protectoare a Inspectorului Thomas Nightingale, maestrul care îl va conduce pas cu pas spre ceea ce înseamnă magia în viața reală. Cu ajutorul acestuia, învață primele sale vrăji, însă este nevoit să studieze și latina pentru a înțelege mai bine ceea ce face și, de ce nu, pentru a crea noi vrăji pe viitor.

„Dacă ți se pare că acum ești în conflict cu tine însăți, am spus, gândește-te cum o să fie după ce Nightingale o să afle că m-ai păpat la cină.”

Peter este invitat de Nightingale să locuiască cu el într-o clădire în stil georgian, numită Bizareria, având la dispoziție trei biblioteci uriașe de care să se bucure în vederea studiului său. Acolo o întâlnește și pe Molly, un fel de slujnică a casei, una destul de ciudată (dacă mă întrebați pe mine), care mi-a amintit, în mod special, de o anume „tanti” dintr-un film de groază. Pare destul de inofensivă la prima vedere, dar te asigur că nu ai vrea să rămâi singur cu ea în aceeași cameră. Chestie ce poate fi confirmată și de Peter.

Misteriosul Nightingale a fost un personaj interesant de urmărit care, în ciuda sau poate chiar datorită vârstei înaintate (foarte înaintate, deși nu arată), are niște aptitudini intrigante. Uneori aveam impresia că-i citește gândurile lui Peter și că știe ce vrea acesta să facă, iar alteori, îl lăsa, voit sau nevoit, pe tânăr să preia anumite părți din caz de unul singur, simțind că va reuși și fără ajutorul lui. Nu conta dacă Grant se lovea cu fruntea de pragul de sus, important era să se descurce și să învețe din greșeli.

ade3cae73c22080d111a3c8b6a3fdc56.jpg

Un alt personaj care mi-a atras atenția a fost Lesley May, una din femeile pentru care Peter are o pasiune. Mi-a plăcut modul în care gândește și rezolvă problemele, faptul că e o tipă încrezătoare în forțele proprii și cu capul pe umeri, spre deosebire de colegul ei. Aș fi vrut o lumină în plus pe ea, dar poate că o vom cunoaște mai bine și mai mult în volumele ce vor urma.

Peter mi s-a părut defel cam aerian și imatur. Pe de-o parte, nu acorda prea multă atenție și importanță anumitor chestii. Pe de altă parte, a câștigat, prin șiretenie și firea-i băgăcioasă, informații care să-l ajute să deslușească cazul ce provoca atâtea probleme tuturor. De la o simplă întâlnire cu o fantomă, a devenit ucenicul unui „vrăjitor” și a ajuns să lucreze într-o divizie mai specială, secție ce i-a adus în cale râurile Londrei și alte creaturi ce mișună în lume.

„Pe măsură ce m-am apropiat, am putut mirosi apă sărată și cafea, diesel și banane, ciocolată și intestine de pește. Nu aveam nevoie de Nightingale ca să îmi spună că simțeam ceva supranatural, o vrajă atât de puternică, încât era ca și cum ai fi aruncat la mal de un flux. Aflându-mă în prezența ei, n-am găsit nimic ciudat în faptul că Zeița Râului era nigeriană.”

Cum spuneam și mai sus, mi-a luat ceva timp să citesc această carte (mai mult de jumătate de lună), ceea ce mi se întâmplă destul de rar. Pe alocuri am găsit-o ușor plictisitoare, datorită pasajelor întregi de detalii cu care ne-a învrednicit autorul, iar acțiunea a înaintat destul de lent, bătând pasul pe loc, din punctul meu de vedere. Acest lucru nu m-a distras așa de mult, încât să nu vreau să descopăr și finalul, ci doar mi-a îngreunat puțin lectura până am ajuns în acel punct. Spre a doua parte a cărții, această senzație a dispărut sau, pur și simplu, am ajuns să mă obișnuiesc cu ea și să nu mă mai deranjeze ca la început.

Acest prim volum a fost ușor altfel de ceea ce citesc de obicei și mi-a plăcut această diferență. Aparținând de sfera urban fantasy, cu note accentuate ale genului polițist, am pătruns într-o capitală modernă, bântuită de un trecut propriu și de un spirit neliniștit în căutarea răzbunării. M-a atras, de asemenea, și ideea personificării râurilor londoneze în trupurile unor persoane care erau, de fapt, niște zeități locale cu puteri nebănuite aflate în conflict. Ca și în cazul lui Lesley, abia aștept să le cunosc mai bine și să le descopăr secretele.

O lectură amuzantă în care realul se bate parte în parte cu supranaturalul, iar veșnica luptă dintre bine și rău continuă să se reverse și pe străzile prezentului. O poveste care aduce ceva diferit și fascinant deopotrivă.

Nota mea: 4/5

nota-4

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru șansa de a descoperi o lectură mai altfel! O puteți comanda de aici sau din librăriile online partenere.

74860_169257519770573_7813986_nFoto: pinterest (de la stânga la dreapta: Frank Caffrey, Sergent Detectiv Stephanopoulos, DCI Seawoll, Lesley May, Dr. Walid, Molly, Thomas Nightingale, Peter Grant, Beverley, mama Tamisa, Tyburn, Isis, tata Tamisa, Oxley)

capture-20160928-044054

 

 

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #13 | Râurile din Londra (Peter Grant #1) – Ben Aaronovitch


„Nu îi spui patronului tău că ai nevoie de o conexiune bună, de preferință prin cablu, pentru că vrei să te uiți la fotbal. Îi spui că ai nevoie de internet ca să poți accesa direct HOLMES, în loc să fie nevoie să te bazezi tot timpul pe Lesley May. Programul de fotbal, filmele și consolele de jocuri multiplayer sunt simple beneficii întâmplătoare și colaterale.
– Asta ar implica trecerea fizică a unui cablu prin Bizarerie? a întrebat Nightingale atunci când am adus în discuție subiectul, în timpul unei ore de practică în laborator.
– D-asta i se zice cablu, am spus.
– Mâna stângă, a zis Nightingale, iar eu m-am conformat cu diligență, producând o luminență cu mâna mea stângă.
– Menține-o, a zis Nightingale. Nu putem permite ca ceva fizic să intre în clădire.
Citește în continuare „Fragmente #13 | Râurile din Londra (Peter Grant #1) – Ben Aaronovitch”

Publicat în Recenzii

„Sinuciderea ielelor” de Ana Mănescu (recenzie)


20180626_110513.jpg

Descriere

Și dacă destinul său era tocmai cel de care încercase să fugă? Și dacă nu avea, de fapt, de ales?

Ana Mănescu nu scrie pentru oricine, fiindcă în cuvintele ei nu sunt povești despre simpla devenire a omului, ci mai mult despre zbuciumul sufletesc pe care preferăm să nu îl vedem. Poveștile Anei nu sunt despre ce e urât în viața noastră, ci despre negura care ne face deosebiți. Scriitura Anei expune o lume pe care deseori evităm să o explorăm, o lume în care lucrurile sunt cu susul în jos și nimeni nu are o problemă cu asta.

După ce a experimentat cu o realitate acută în romanele „alter.ego.” și „Stresul dintre orgasme” și a făcut câțiva pași în lumea fantasticului prin volumul de proză scurtă „Quasar”, Ana Mănescu trece de-a binelea granița fantasticului cu noul său volum de povestiri, „Sinuciderea Ielelor”. Incluzând teme și motive populare, precum și personaje familiare din basmele copilăriei noastre, „Sinuciderea Ielelor” cuprinde un univers matur construit, plin de emoții și răsturnări neașteptate de situație.

(Ana-Maria Anghelescu)

Gândurile mele

Nu e prima lectură de-a autoarei pe care o citesc și cu siguranță nu va fi nici ultima, deoarece scrierea Anei Mănescu se simte ca fiind întotdeauna o parte importantă din ea. Aceasta scrie cu sufletul, curat, armonios, fără să se ascundă și cu înțelesuri neașteptate ce te urmăresc chiar și când ai dat ultima pagină. Are o blândețe anume în stil, o imaginație cameleonică și un condei care nu stă locului.

Cochetând deja cu fantasticul încă de la Quasar, și în Sinuciderea Ielelor avem parte de magie, de căderi de cortină și de sinceritate. Ne plimbăm prin locuri de poveste și ne aducem aminte de copilărie prin intermediul tinerei autoare, care ne provoacă să ne pierdem printre flori de nu-mă-uita și stele, ne îndeamnă să alergăm după mâțe și ghivece, să zburăm fără teamă pe balauri, alături de zâne, să înotăm cu sirenele și să dansăm cu fascinantele iele.

„Ce viață fără de chicoteli trebuie să fi avut nefericitul care a aruncat luna pe cer…”

Fiecare (re)povestire în parte te hipnotizează, te aruncă în visare și îți arată o altă față a basmelor feerice ce îți luminau nopțile în frageda pruncie, unde binele câștiga întotdeauna la final, oricât de grea era lupta împotriva forțelor răului. Prințesa care aștepta să fie salvată de prințul pe cal alb sau de cavalerul în armură strălucitoare rămâne în urma tinerei ce își ia viața în propriile mâini și caută să se salveze singură, dar și pe cei de lângă ea, trasându-și un destin al ei. Nu doar binele, dar și răul are acum câștig de cauză. Dorințele pot lua o altă turnură, dacă nu le rostesți corect, iar cântul sirenelor te îmbie să te pierzi pentru totdeauna cu zâmbetul pe buze, mut la frumusețea valurilor ce-și întind brațele alunecoase pentru a te cuprinde în abisul lor înecăcios.

În comparație cu personajele clasice de basm, ale Anei au esență, au o uriașă putere interioară și pot alege să facă altceva, nu doar ceea ce se așteaptă mereu de la ele. Gândesc singure în privința a tot și toate, se frământă, se întreabă lucruri de care altora le este teamă și caută răspunsuri pe măsură, optând pentru ce este mai bine pentru ele. Se pun pe primul loc și abia apoi au grijă de restul.

„- Ai grijă ce-ți dorești.

– Și cît de clar o rostești.”

Lumile magice creionate de autoare oglindesc realitatea din jurul nostru, doar că personajele ei au alte chipuri. Întâlnim oameni care devin acei monștrii de sub pat, ce ne speriau în copilărie, atunci când noaptea se lăsa aievea și pe care-i alungam, aprinzând lumina. Aici, razele luminoase nu îi fac nici măcar să clipească, cu atât mai puțin să dispară. Nimic nu le poate face rău. Cu cât îi alungi mai mult, cu atât mai aprig își fac drum înapoi spre tine. Și te găsesc, oriunde te-ai ascunde.

ace410daf5c69e181352dfd600cc1b13.jpg

Photo: pinterest

Pe parcursul lecturii, îți dai seama de elementele specifice și atât de cunoscute pe care le-ai întâlnit deja în basmele dragi copilăriei tale, iar ceea ce aduce nou Ana, amprenta ei unică și de necontestat, te dă peste cap cu schimbările nuanțate de situație la care nu te-ai fi așteptat în veci. Unele povești își găsesc în cele din urmă finalul fericit, marcat de speranțele și visurile unui nou început, pe când altele se aleg cu varianta urâțită a fericirii altora, fericirea monștrilor de sub pat.

„Ard pentru tot ce nu voi face, pentru sutele de ani pe care nu îi voi trăi şi pentru miile de lecţii pe care nu le voi învăţa, ard pentru iubirile pe care nu le voi simţi, pentru cascadele dulci sub care nu voi înota, pentru monştrii pe care nu îi voi găsi şi pentru toate incendiile din oraşe, din păduri şi din apocalipse, ard pînă cînd se va instala răceala unei morţi mult prea apropiate, ard pînă cînd mă voi stinge în spuma stelelor.”

Am observat că, deși fiecare (re)povestire tratează un anumit basm sau mit, acestea au continuitate, chiar dacă nu se leagă prea mult între ele. Destinul este oarecum singurul element comun în jurul căruia se adună personajele. Acestea sunt fie legate de apă, fie de înaltul cerului, pământul fiind doar o punte de legătură a celor două. O punte care le aduce fericire, siguranță, liniște, chiar iubire, dar de care nu se simt însă legate pe interior, oricât și-ar dori să conviețuiască departe de casă. Ceva le trage înapoi spre adevărata lor natură, și nu toate au privilegiul de a scăpa sau puterea de a alege în a-și urma inima… și nu sufletul.

Nota mea: 5/5

nota-5

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru plăcerea acestei lecturi! O puteți comanda de aici sau din librăriile online partenere.

74860_169257519770573_7813986_n

capture-20160928-044054

Publicat în Recenzii

„Bad Romance” de Heather Demetrios (recenzie)


 20180618_144154

Descriere

„Așa începe cel mai groaznic an al vieții mele: într-o mașină Mustang cu geamuri aburite, alături de un băiat superb care plânge.”

Grace vrea să iasă. Să iasă afară din casă, de acolo de unde tatăl ei vitreg tună și fulgeră, paralizând-o de frică, iar mama ei o pune să frece noroi închipuit de pe podele. Să iasă din orășelul ei din California, prea mic pentru a-i cuprinde visurile despre o metropolă cu freamăt neîncetat. Să iasă din propria piele și să intre în cea a unui artist parizian, regizor din New York, orice, orice altceva, numai să nu mai fie speriată și singură.

Și iată-l pe Gavin: fermecător, talentat, adorat. Obsedat de control. Periculos. Atunci când Grace și Gavin se îndrăgostesc, Grace e convinsă că e prea minunat totul ca să mai fie și adevărat. Și totuși, nu are nici cea mai vagă idee că relația lor va deveni o închisoare din care îi va fi imposibil să scape.

De o intensitate emoțională apăsătoare și cu o neîndurătoare sinceritate, aceasta este povestea alunecării în întuneric și a revenirii în forța luminii: Bad Romance.

Citește în continuare „„Bad Romance” de Heather Demetrios (recenzie)”

Publicat în Top-uri

Top cele mai citite 5 recenzii [2017]


M-am gândit serios la chestia asta, așa că i-am „furat” ideea Cătălinei de la Porția de citit, pentru a vedea care sunt cele mai citite recenzii de anul acesta de pe blog. După cum se observă ceva mai jos, top-ul este invadat de autorii români. 😀

Praf de stele #4

1. „Poezii pentru văduve” de Marcica Beleartă (Herg Benet)

Deși îmi plac tare mult poeziile, rar se întâmplă să le acord toată atenția mea, fără ca nimic altceva să mă distragă de la ele. Însă cartea a reușit să pună monopol pe mine. Lectura a decurs foarte ușor și mult prea rapid, încât abia dacă-mi dădeam seama când paginile îmi zburau nerăbdătoare prin fața ochilor, una după alta. Speram totuși să nu se termine prea curând, însă nu se întâmplă mereu așa cum ne dorim, nu?

Citește în continuare „Top cele mai citite 5 recenzii [2017]”