Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #20 | Hanoracul tău – Cristina Oțel


„Ca un prunc tatonând podeaua, eu învăț unde se află punctele mele de interes. Furnicăturile din vârfurile degetelor se intensifică, apoi ramificațiile lor taie bezna în două. Necunoscutul devine clar, cu secțiuni din amintiri și, înainte să le pot stăvili, revin furtunos.

O balerină; prizoniera unei cutii muzicale. Cioplită în poziția melodioasă, vârful poantelor pișcând scena în miniatură. Membrele superioare întinse într-un gest cutremurător de cuprindere a aerului. Constelații țâșnesc pe suprafața delicată a brațelor ca de porțelan, agățând-o de stele și de Lună, iar cerul e doar un biet spectator. Performanța grațioasă e încununată de silueta silfidă, plete vălurind în briza nocturnă. În timp ce spectacolul toarnă încântare pe corpurile cerești, fața micuței dansatoare e ferită de orice fel de emoție, o inexpresivitate imuabilă conturându-i delicatețea. Pendulează. Tălpile nu-i sunt aduse pe pământ, mâinile nu-i ating cerul.

Cu orele bătând în retragere, nu există început, ori sfârșit.”

Sursă foto.

6