Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #27 | Jocul de-a v-ați ascunselea – Em Madara


„- Povestea, spune-mi povestea!
– De-a noastră?
– Aha!
– Beneee…
Rumeg. Mă lansez:
– A fost odată ca niciodată… O zi în care Mojo (meșterul priceput la reparat orice), pisicuța Jojo (cea curioasă) și cățelușul Dojo (cel curajos) au pornit într-o lungă călătorie împreună, ca să găsească cel mai prețios rubin din lume.
– Era mare și prețios! se entuziasmează Boț. Și era greu de găsit!
– Exact! Mojo dorea să-i facă cea mai frumoasă cutie de sticlă, pentru a-l proteja și a-l expune în atelierul său. Jojo voia foarte mult să-l atinga, să-l admire și să-l studieze. Iar Dojo era pregătit să-l apere cu strășnicie de orice hoț ar fi îndrăznit să încerce un furt.
Mă uit la Boț și fac o pauză. Aștept să văd dacă are ceva de adăugat, dar el stă cu ochii mari cât cepele la mine. Citește în continuare „Fragmente #27 | Jocul de-a v-ați ascunselea – Em Madara”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #26 | Pe strada Londra (#2) – Samantha Young


„Eram în toiul lipitului unei coli de tapet, gândindu-mă că le-ar prinde bine o vopsea nouă dulapurilor din bucătărie, când s-a auzit un ciocănit la uşă. Întorcându-mă pe scara mea mobilă, ţinând mâinile ridicate pentru a depărta tapetul de perete, am strigat:
— Cine-i?
— Cam.
Nu. Nu avea să-mi distrugă calmul. Am inspirat adânc şi m-am uitat în spatele meu la ceea ce realizasem deja. Eram la ultima bucată de tapet şi camera deja arăta mai luminoasă şi mai proaspătă.
— Intră!
Am lipit tapetul şi am folosit pensula pentru a netezi capătul acestuia pe perete. Două secunde mai târziu, l-am auzit în spatele meu:
— Ce faci?
Ignorând efectul vocii lui asupra trupului meu, am continuat să lipesc tapetul uşor, verificându-i poziţia înainte de a netezi o altă porţiune.
— Tapetez pereţii.
— Singură? Citește în continuare „Fragmente #26 | Pe strada Londra (#2) – Samantha Young”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #25 | Malamander – Thomas Taylor


Eerie‑On‑Sea

PROBABIL CĂ AI FOST ȘI TU LA EERIE‑ON‑SEA, fără să știi.
Se poate să fi fost vară când ai mers acolo. Și să fi găsit înghețată, șezlonguri și un pescăruș care îți ciugulea cartofii prăjiți. Probabil te‑ai bălăcit în bălțile dintre stânci, împreună cu mama ta, în timp ce tatăl tău a găsit scoica aia ciudată. Mai ții minte? Și pun pariu că, atunci când v‑ați urcat în mașină ca să plecați acasă, tu te‑ai uitat în sus, la cuvintele scrise cu litere făcute din neoane, deasupra cheiului — CHEERIE‑on‑SEA —, gata să uiți tot ce făcuseși în ziua respectivă, la mare.
Așa e acest loc.
Vara.
Dar trebuie să încerci să vii aici când se pornesc primele furtuni de iarnă, când literele C și H zboară de pe chei, așa cum se întâmplă în fiecare an în noiembrie. Când ceața de pe mare umple străzile asemenea unor tentacule fantomatice și uriașe, iar apa sărată se izbește de ferestrele Hotelului Grand Nautilus. Puțini oameni vin la Eerie‑on‑Sea în acea perioadă. Chiar și localnicii stau departe de plajă când se lasă întunericul și vântul șuieră în jurul Stâncilor Maw și al navei de luptă Leviathan, un loc în care unii spun, chiar și azi, că l‑au văzut pe malamander furișându‑se.
Dar probabil tu nu crezi că malamanderul există. Poate crezi că un om‑pește nu are cum să fie real. Ai tot dreptul. Vezi‑ți de înghețată și de șezlonguri. Oricum, probabil că povestea asta nu este pentru tine. De fapt, fă‑ți un bine și oprește‑te chiar acum din citit. Închide cartea și bag‑o într‑o cutie veche, de tablă. Leagă cutia cu un lanț greu și arunc‑o de pe ponton. Uită că ai auzit vreodată de Eerie‑on‑Sea. Întoarce‑te la viața ta normală — devino adult, căsătorește‑te, fă‑ți o familie. Și când copiii tăi vor crește, du‑i și pe ei o zi la mare. Vara, evident. Plimbă‑te pe plajă și găsește și tu o scoică ciudată. Apleacă‑te și ia‑o. Și descoperă că e prinsă de ceva…
De o cutie veche, de metal.
Balamaua s‑a rupt, iar lanțul a dispărut. Oare marea a făcut asta? Deschizi cutia și descoperi…
… că este goală.
Lipitori și plante, și încă ceva. Ceva care seamănă a… mâzgă?
Auzi un sunet în spatele tău — un zgomot ca de pași —, care se apropie. Ca niște pași lipicioși, alunecoși, care se apropie.
Te întorci.
Ce vezi?
Chiar așa?
Ei bine, poate că, la urma urmei, povestea asta este pentru tine.

Continuare fragment: Malamander

2019-09-24_214549.png

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #24 | Ești prea frumoasă (Splendid #3) – Julia Quinn


„- Se pare că timpul nostru s-a terminat. Cît mai avem? Două săptămîni?

Ea aprobă dînd din cap.

– Nu te bucuri că te-am convins să ne căsătorim în patru săptămîni, nu în cinci?

– Mai mult decît îți pot spune, iubirea mea.

Se aplecă și îi sărută mîna.

– Am încredere că ne vedem diseară, la balul lui lady Hampton.

– Dacă tu o să fii acolo, o să fiu și eu.

Citește în continuare „Fragmente #24 | Ești prea frumoasă (Splendid #3) – Julia Quinn”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #23 | Te văd (Urlet în tăcere #2) – Marina Neagu


„Întunericul continua să mă înconjoare. Mă aflam doar în compania coșmarului ce vorbise cu mine. Durerea încă îmi pulsa în coaste și orice mișcare, chiar și cea făcută de o simplă respirație, părea că o intensifică și trimitea ace în corpul pe jumătate amorțit de poziția în care mă aflam.

– O să încerc să te ajut, să îți anunț prietenii unde te afli, dar am nevoie de timp. Ești conștientă că nu toți mă vor primi cu brațele deschise, a spus în timp ce mi-a scos legătura ce îmi acoperise ochii.

Mi-am mișcat capul, încercând să-i găsesc privirea. Schimbarea bruscă a poziției a făcut ca gâtul să îmi trosnească, mi-a trimis o arsură în ceafă, amintindu-mi de locul în care am fost lovită și a început să transmită unde fierbinți de șoc pe un umăr, ca și cum ceva îmi ardea carnea din interior.

– De ce mă ajuți? am întrebat, în timp ce încercam să îmi schimb poziția, căutând să mă ridic în șezut.

Citește în continuare „Fragmente #23 | Te văd (Urlet în tăcere #2) – Marina Neagu”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #22 | Aleea întunericului (Vampirii din Morganville #3) – Rachel Caine


„Era o prostie. Ei nu-i plăcea de Myrnin, nu putea să-i placă de el. Era înspăimântător și ciudat și mai încercase s-o omoare, nu o dată, ci de cel puțin două ori. Și-atunci, de ce simțea că-i vine să plângă?

– Dacă ne-am folosi de cristale? se repezi ea.

Ochii lui Myrnin se îngustară.

– Doar am învățat, insistă ea, atunci când m-ai pus să le iau. Dacă ne-am folosi de ele acum? Amândoi? Nu ne-ar ajuta?

Până să-și termine ea tirada, el deja clătina din cap.

– Claire, asta-i o nebunie. Chiar dacă ne-am continua cercetările pentru găsirea leacului, nu avem suficient timp.

– Leacul pentru boala voastră! strigă ea, simțind un brusc val de speranță, în timp ce scotocea prin rucsac în căutarea recipientului cu cristale. Nu astea sunt ce ai obținut până acum?

Citește în continuare „Fragmente #22 | Aleea întunericului (Vampirii din Morganville #3) – Rachel Caine”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #19 | Balanța puterii (Alina Marinescu #3) – Monica Ramirez


„Dintr-o dată, ceva o făcu să se oprească pe loc, un sentiment ciudat că cineva o privea cu atenție. Putea simți o pereche de ochi analizând-o din celălalt capăt al camerei de parcă ar fi vrut să-i pătrundă prin piele. Întoarse capul și privi peste umăr, stabilind contact vizual. Rămase captivă în acei ochi ce păreau că oglindesc toate licăririle lumânărilor din încăpere.

Era înalt și suplu, dar extrem de bine făcut. Părul brunet îi ajungea până la guler, dat după urechi. Bărbatul era extrem de atrăgător, cu pomeți înalți și buze pline, bine definite, ochii de un negru strălucitor conturați de gene dese. Era îmbrăcat într-un smoching negru croit impecabil ce-i scotea în evidență bazinul îngust și umerii lați. Pielea bronzată îi strălucea ușor în lumina caldă a sutelor de lumânări. Oare era conștient de felul în care o privea? Pentru că ea era extrem de conștientă de focul concentrat în privirea aceea întunecată. Necunoscutul era interesant și ademenitor, dar intuia ceva mai mult de atât. Ceva ce-ar fi putut fi. Ridică din umeri în sinea ei. N-avea timp de romantisme în mijlocul unei misiuni, nu-și putea permite să fie distrasă. Și cu toate astea, în ciuda voinței, se întrebă cine era străinul acela misterios.”

Citește în continuare „Fragmente #19 | Balanța puterii (Alina Marinescu #3) – Monica Ramirez”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #18 | Fata cu toate darurile – M. R. Carey


„Și Melanie a fost nouă pe vremuri, dar nu prea-și mai aduce aminte pentru că asta a fost demult. Înainte de apariția cuvintelor; atunci când în lume nu existau decât lucruri fără nume, iar lucrurile fără nume nu-ți pot rămâne în minte. Se estompează și dispar.

Acum are zece ani și pielea ei este asemenea prințesei din poveste: albă ca zăpada. Așa că știe că va fi frumoasă atunci când se va face mare, iar prinții vor face tot posibilul să o salveze din turn.

Presupunând, firește, că va avea un turn. Până atunci, are celula…”

„În poveștile pe care le citesc în clasă, copiii mănâncă alte lucruri – prăjituri, ciocolată, cârnați, piure, cartofi pai, dulciuri, spaghete și chiftele. (Aici) Copiii mănâncă doar viermi și doar o singură dată pe săptămână, pentru că – așa cum a explicat doamna doctor Selkirk atunci când a întrebat-o Melanie – organismul lor metabolizează proteinele într-un mod incredibil de eficient. Așa că nu au nevoie de alt fel de mâncare, nu au nevoie nici măcar de apă. Viermii le oferă tot ce au nevoie.”

„Cea mai frumoasă zi din săptămână este ziua în care la clasă vine domnișoara Justineau. Asta nu se întâmplă mereu în aceeași zi și sunt săptămâni în care nu vine deloc, dar de câte ori Melanie este adusă în clasă și o vede pe domnișoara Justineau acolo, simte cum o inundă un sentiment de fericire pură și are senzația că-i zboară inima din piept, îndreptându-se spre ceruri.”

6

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #17 | Te aștept – J. Lynn/Jennifer L. Armentrout


„Culese o foaie de hârtie și își ridică privirile.
– Introducere în astronomie? Și eu tot acolo mă duceam. Grozav. Tot semestrul aveam să-l văd pe tipul pe care aproape îl omorâsem pe hol.
– Ai întârziat, am zis eu neinspirată. Îmi pare foarte rău.
Cu toate cărțile și pixurile la loc în geanta mea, el se ridică și mi-o înapoie.
– E în regulă.
Zâmbetul acela arcuit se lărgi, dând la iveală o gropiță în obrazul stâng, dar nu și pe cel drept, totuși.
– Sunt obișnuit ca fetele să se arunce pe mine.
Am clipit des, crezând că nu l-am auzit bine pe frumosul cu ochi albaștri, pentru că sigur nu spusese ceva atât de stupid. Ba spusese și nu terminase.
– Încercarea de a-mi sări în spate e nouă, totuși. Oarecum, mi-a plăcut.
Simțindu-mi obrajii în flăcări, l-am repezit brusc:
– N-am încercat să-ți sar în spate, nici să mă arunc pe tine.
– Nu? Rânjetul într-o parte rămase. Ei, ce păcat. Ar fi făcut să fie cea mai bună primă zi de școală din istorie.”

Citește în continuare „Fragmente #17 | Te aștept – J. Lynn/Jennifer L. Armentrout”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #15 | al nostru este cerul – Luke Allnutt


„Când sunt pe afară și mă plimb pe dunele de nisip, sau când stau la birou și privesc marea, îmi șoptesc și mie cuvintele misterioase – al nostru este cerul, al nostru este cerul. Mă trezesc cu sunetul lor în minte și înainte să adorm le pot auzi din nou. Patru cuvinte, ca și cum ar fi o mantră, o rugăciune care mi-a fost spusă de mii de ori pe când eram copil.”

jdssks.png

Citește în continuare „Fragmente #15 | al nostru este cerul – Luke Allnutt”