Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #32 | O fărâmă de rai – Corina Cîndea


„- Mă puteți ajuta?
Mi-am arcuit o sprânceană. Vocea îi era… uluitoare. Joasă și răgușită, se potrivea perfect cu ochii ei, pentru că s-a strecurat în interiorul meu exact ca o gură de whisky.
Arăta destul de speriată, așa că am coborât de pe motor cu mișcări calculate, nedorind să o fac să se teamă de mine. Știam că statura mea înaltă nu mă prea ajuta la partea asta.
– Aveți probleme cu mașina?
Ochii i s-au făcut și mai mari când m-a zărit în toată lungimea și, în timp ce m-am apropiat, am văzut-o înghițind în sec.
– Mi s-a rupt apa.
Am avut impresia că un fel de deznădejde a sunat în vocea ei și mi-am abținut un zâmbet.
Femeile! Niciodată nu se descurcă cu o mașină!
– Dacă e doar furtunul, poate reușesc să încropesc ceva cât să ajungeți în oraș, am încercat s-o liniștesc.
Și-a dat ochii peste cap de parcă spusesem cine știe ce tâmpenie.
– Mi s-a rupt apa, a repetat pe un ton ironic, iar eu m-am încruntat.
Puteam și eu să îmi rostogolesc ochii sau să fiu ironic la nevoie, dar nu era un concurs de așa ceva, așa că m-am îndreptat spre partea din față a mașinii și am ridicat capota. Dacă se spărsese vasul cu apă, nu aveam cum s-o rezolv.
Dar vasul era întreg și plin.
Mai mult, niciun furtun nu părea crăpat sau rupt.
– Nu cred că are vreo legătură cu apa, am încercat să spun în așa fel încât din vocea mea să nu răzbată niciun fel de superioritate sau ironie.
– Nu. Are legătură cu faptul că am rămas fără benzină.
Fără benzină?
Atunci de ce naiba o tot dădea înainte cu apa aia?
Mi-am dat seama că se dăduse jos din mașină pentru că îi auzeam vocea mult mai clar și mai tare. Și, mda, pentru că portiera scosese un scârțâit înfiorător, de parcă plângea metalul din care era făcută.
– Problema cu apa e la mine, nu la mașină. Mi s-a rupt apa, a spus exact când a apărut lângă mine.
Pentru că eram încă aplecat asupra motorului, primul lucru pe care l-am văzut au fost o pereche de balerini albi și atât de mici încât păreau să-i aparțină unei fetițe. Ochii mi-au urcat pe niște picioare frumos conturate și, pe la genunchi, am dat de tivul unei rochii albe, imprimată cu trandafiri mici și roz. Când am ajuns la abdomenul umflat, m-am ridicat brusc, lovindu-mă cu capul de capotă.
Durerea acută aproape că m-a făcut să văd stele verzi.
– Băga-mi-aș!”

6
Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #31 | Triplu H (vol. 3) – Corina Cîndea


„La dracu’!

Înjurătura îmi scapă de pe buze, urmată de alte câteva, mult mai colorate și pentru care trebuie să le mulțumesc fraților și verilor mei că le-am învățat, dar nicio înjurătură, oricât ar fi de grosolonă, nu m-ar putea scoate din necaz. Căci este un necaz! Să schimb roata unui Ferrari, singură, în plin câmp, este ceva imposibil pentru mine și singurul lucru care nu m-au învățat.

Deschizând portiera, îmi iau poșeta de pe bancheta din dreapta și oftez din nou, cu ochii pe telefon. Dacă aș suna acasă, probabil că ar începe nebunia. Garda națională ar fi alertată, poate și FBI-ul, NASA m-ar căuta cu toți sateliții disponibili și o coloană de Ferrari-uri ar porni spre acest loc, riscând o grămadă de accidente, totul pentru a o recupera pe prințesa familiei pierdută la dracu-n praznic. Minunat! Primul meu drum lung făcut singură va deveni și ultimul, pentru cel puțin următorii cincizeci de ani, îmi spun ironică. Și așa a fost nevoie de munca de lămurire a tuturor femeilor din familie pentru a fi lăsată să plec o zi de acasă.

Citește în continuare „Fragmente #31 | Triplu H (vol. 3) – Corina Cîndea”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #30 | Regatul sufletelor (Ultima tămăduitoare #1) – Rena Barron


Fiindcă se va ridica din cenușă cuprinsă de flăcări.
 Fiindcă nicio apă nu-i va potoli vreodată durerea.
 Fiindcă nicio mânuire asupră-i nu va pogorî.
 Fiindcă nicicând numele nu i-l vom rostii.”

***

Stai nemișcată, micuță preoteasă!

Tata îngenunchează în fața mea cu un șirag de dinți împletit printre degete. Strălucesc ca niște perle lustruite, iar eu îmi îndrept umerii și stau mai dreaptă, ca să fie mândru de mine. Sunetul îndepărtat al tobelor djembe îi acoperă glasul, dar nu-i domolește sclipirea din ochi când îmi pune șiragul în jurul gâtului. În seara aceasta voi deveni o adevărată fiică a tribului Aatiri.

Magie de toate culorile joacă în aer ca niște bătăi ușoare de aripi. Nu pot rămâne nemișcată când dansează pe pielea întunecată a tatei de parcă ar fi licurici. Îi țâșnește peste falcă și îi sare pe nas. Mâinile mi se reped să prindă tăciunele de aur care-mi scapă printre degete. Chicotesc, și râde și tata.

Celelalte fețe sporovăiesc în timp ce mamele le aranjează caftanele și talismanele din oase. La fiecare fată pe care o atinge magia, sare alte două, de parcă am fi invizibile. Simt o apăsare în piept, privind-o cum se duce la celelalte, când la mine n-a venit niciodată – nici măcar o dată.

Cele câteva fete care vorbesc tamarană mă întreabă cum e să trăiești așa de departe, în Regatul Atotputernic. Îmi spun că nu sunt cu adevărat o Aatiri pentru că mama nu face parte din trib. Simt un junghi în măruntaie, pentru că e adevărat ce spun ele.

Îmi țin capul în sus în timp ce tata îmi îndreaptă gulerul. E singurul bărbat din cort, iar celelalte șușotesc și din cauza asta. Dar mie nu-mi pasă ce spun ele; mă bucur că tata e aici.

– De ce nu vine magia la mine, tată?

Rostesc întrebarea prea tare, iar în cort se lasă tăcerea. Celelalte fete și mamele lor se uită la mine de parcă aș fi zis ceva urât.

– Nu-ți face griji, fata mea, spune tata, îndoind mânecile caftanului meu portocaliu cu albastru, care se asortează cu al lui. O să vină la vremea ei.”

Photo: Utopia State of Mind

6

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #29 | Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți (vol.1) de Holly Jackson


Foto: pinterest

„… acesta nu mai era doar un proiect. Asta era pentru Sal, pentru Ravi. Pentru adevăr. Putea face asta pentru ei.”

***

„Suntem atât de aproape de asta, Pip! Știm că Sal e nevinovat, știm că cineva i-a înscenat totul și că apoi l-a ucis. Nu te poți opri! Mi-ai jurat. Vrei asta la fel de mult ca mine.”

***

„- Te-ai dichisit ca să vii să mă vezi, sergent? a întrebat Ravi, îmbrăcat într-o cămașă verde în carouri, rezemându-se de tocul ușii din față.
– Nu, am venit direct de la școală, a zis Pip. Și am nevoie de ajutorul tău. Hai, pune-ți ceva în picioare, vii cu mine! a adăugat ea și a bătut din palme.
– Mergem într-o misiune? a întrebat Ravi, dându-se înapoi ca să se încalțe cu niște pantofi sport aruncați pe hol. Ar trebui să iau ochelarii cu vedere nocturnă și steluțele ninja?
– Nu de data asta, a zâmbit ea și a pornit-o pe alee, timp în care Ravi a închis ușa, după care i-a luat-o pe urme.
– Unde mergem?
– Spre casa unde au crescut doi potențiali criminali ai lui Andie, i-a explicat Pip. Unul dintre ei tocmai a ieșit din închisoare pentru comiterea unei vătămări corporale, a adăugat ea simulând ghilimelele cu degetele. Vei fi pavăza mea în timpul discuției cu o persoană suspectă și potențial violentă.
– Pavăză? a întrebat el, ajungând-o în sfârșit din urmă.
– Știi tu, i-a explicat Pip, să mai fie cineva acolo care să-mi audă strigătele de ajutor.”

6

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #28 | Anna și sărutul franțuzesc (#1) de Stephanie Perkins


“So what do I wish for? Something I’m not sure I want? Someone I’m not sure I need? Or someone I know I can’t have? Screw it. Let the fates decide.
I wish for the thing that is best for me.”

Anna

„… pieptul mi se strânge atât de tare, atât de dureros, că nici nu mai pot respira.

Pentru că el e acolo.

E cufundat în lectura unei cărți uriașe, aplecat deasupra ei și complet absorbit. O briză îi ciufulește părul șaten, iar el își roade unghiile. Josh stă ceva mai departe, cu blocul de desen deschis și creionul muncind de zor. Mai sunt câteva alte persoane care se bucură de soare, dar de îndată ce le trec în revistă, le și uit. Din cauza lui.

Mă apuc cu mâna de o masă a unei cafenele din trotuar, ca să nu cad. Clienții se uită la mine alarmați, dar nu-mi pasă. Mă clatin și fac eforturi să respir.

Cum de am putut fi atât de proastă? Cum de am putut să cred chiar și un singur moment că nu eram îndrăgostită de el?

Citește în continuare „Fragmente #28 | Anna și sărutul franțuzesc (#1) de Stephanie Perkins”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #21 | Un tron întunecat (Trei Coroane Întunecate #2) – Kendare Blake


„- Nu a trimis ursul acela după tine, idioato! spune el.

– Poftim?

– Nimic. N-are importanță.

– Ba da. Ce vrei să spui? E clar că l-a trimis!

Mirabella își aruncă privirea spre preotesele de lângă casă și coboară vocea.

– Cine altcineva i-ar fi putut controla familiarul?

– Tu cine crezi? întreabă Billy, la fel de încet. Un alt naturalist puternic, eventual? Unul care ar fi fost la fel de motivat să-ți facă rău după ce i l-ai furat pe băiatul pe care îl iubea? Unul pentru care Arsinoe ar fi întotdeauna dispusă să mintă, adaugă el, dar când Mirabella deschide gura să vorbească, el o întrerupe. Nu îi rosti numele cu voce tare. Nici n-ar fi trebuit să-ți spun. Arsinoe o să mă omoare.

Citește în continuare „Fragmente #21 | Un tron întunecat (Trei Coroane Întunecate #2) – Kendare Blake”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #20 | Hanoracul tău – Cristina Oțel


„Ca un prunc tatonând podeaua, eu învăț unde se află punctele mele de interes. Furnicăturile din vârfurile degetelor se intensifică, apoi ramificațiile lor taie bezna în două. Necunoscutul devine clar, cu secțiuni din amintiri și, înainte să le pot stăvili, revin furtunos.

O balerină; prizoniera unei cutii muzicale. Cioplită în poziția melodioasă, vârful poantelor pișcând scena în miniatură. Membrele superioare întinse într-un gest cutremurător de cuprindere a aerului. Constelații țâșnesc pe suprafața delicată a brațelor ca de porțelan, agățând-o de stele și de Lună, iar cerul e doar un biet spectator. Performanța grațioasă e încununată de silueta silfidă, plete vălurind în briza nocturnă. În timp ce spectacolul toarnă încântare pe corpurile cerești, fața micuței dansatoare e ferită de orice fel de emoție, o inexpresivitate imuabilă conturându-i delicatețea. Pendulează. Tălpile nu-i sunt aduse pe pământ, mâinile nu-i ating cerul.

Cu orele bătând în retragere, nu există început, ori sfârșit.”

Sursă foto.

6

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #16 | Aleea cu licurici – Kristin Hannah


„Li se spunea fetele de pe Aleea cu licuricii! Asta a fost cu mult timp în urmă, să tot fie vreo treizeci de ani, dar acum, stând în pat şi ascultând furtuna care făcea ravagii afară, i se părea că totul s-a petrecut ieri.

Săptămâna trecută (care fusese, fără îndoială, cea mai grea din viaţa ei), îşi pierduse capacitatea de a se detaşa de amintiri, în ultimul timp, revenise mult prea des cu gândul la anul 1974; era din nou o adolescentă, care-şi începea viaţa în umbra unui război pierdut, mergând pe bicicletă alături de cea mai bună prietenă, ce părea invizibilă din cauza întunericului. Locul căpăta relevanţă doar ca punct de referinţă, dar şi-l amintea cu detalii vii; o panglică şerpuitoare de asfalt, mărginită pe ambele părţi de bălţi de apă stătută şi smârcuri mari de iarbă. înainte de întâlnirea lor, drumul părea să se înfunde; era doar un drumeag de ţară care purta numele unei insecte, pe care n-o văzuse nimeni în acest colţ sălbatic, albastru şi verde de lume.

Citește în continuare „Fragmente #16 | Aleea cu licurici – Kristin Hannah”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #14 | Pentru că eu sunt, pentru că tu eşti (Nemuritor #5) – Oana Arion


„Pe la ora trei Sonja se înfiinţă în apartamentul meu, cărând vreo trei sacoşe pline cu tot felul de bunătăţi, spre încântarea Serenei care se dedică în totalitate plăcutei îndeletniciri de a le aşeza frumos în frigider.
– Ce-i cu toate astea?
– Sor-ta m-a sunat şi mi-a spus că e cod roşu.
– Cod…ce?
– Întâlnire între fete.
– Ok… .
Serena se întoarse spre noi, ronţăind o bucată de caşcaval. Arăta de parcă tocmai primise cel mai frumos cadou din viaţa ei. Sincer, îmi venea să îi spun că era doar o simplă bucată de brânză, dar nu voiam să îi stric cheful.
– Ascultă, tu te-ai mutat în Wind’s Cross? am întrebat-o eu pe Sonja.
– Nu, dar am concediu, iar Ian m-a invitat să rămân la Trei Stejari.
– Şi ai rămas? am făcut eu ochii mari, gândul zburându-mi intantaneu la Anais, iubita vikingului.
– Ei, vrei să mă omoare vrăjitoarea în somn? râse Sonja. Nu, mi-am luat o cameră la President. Citește în continuare „Fragmente #14 | Pentru că eu sunt, pentru că tu eşti (Nemuritor #5) – Oana Arion”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #13 | Râurile din Londra (Peter Grant #1) – Ben Aaronovitch


„Nu îi spui patronului tău că ai nevoie de o conexiune bună, de preferință prin cablu, pentru că vrei să te uiți la fotbal. Îi spui că ai nevoie de internet ca să poți accesa direct HOLMES, în loc să fie nevoie să te bazezi tot timpul pe Lesley May. Programul de fotbal, filmele și consolele de jocuri multiplayer sunt simple beneficii întâmplătoare și colaterale.
– Asta ar implica trecerea fizică a unui cablu prin Bizarerie? a întrebat Nightingale atunci când am adus în discuție subiectul, în timpul unei ore de practică în laborator.
– D-asta i se zice cablu, am spus.
– Mâna stângă, a zis Nightingale, iar eu m-am conformat cu diligență, producând o luminență cu mâna mea stângă.
– Menține-o, a zis Nightingale. Nu putem permite ca ceva fizic să intre în clădire.
Citește în continuare „Fragmente #13 | Râurile din Londra (Peter Grant #1) – Ben Aaronovitch”