Publicat în Apariţii

Alianța verii: Proiectul fotografic „IUBESC” și colecția Leda Edge lansează volumul „50 de zile înainte de sinucidere”


Coperta

„Nu ești pisică. Nu ai opt vieți de rezervă. De aceea trebuie să trăiești în așa fel încât lumea să își amintească de tine multă vreme după ce vei fi murit.” – Stace Kramer

Editura Corint lansează vineri, 7 iulie, de la ora 17.00, la Terasa Mega Mall, romanul teenfiction 50 de zile înainte de sinuciderescris de Stace Kramer, în cadrul colecției Leda Edge.

Romanul de debut al lui Stace Kramer este un semnal de alarmă adresat tinerilor: autoarea abordează cu naturalețe și curaj o temă sensibilă și controversată, printr-o analiză psihologică a generației de azi, ilustrând contradicțiile și spiritul liber specific vârstei. Volumul a avut peste 3.5 milioane de cititori online, iar povestea de bază a servit drept sursă de inspirație pentru jocul Balena albastră, denaturând viziunea autoarei.

Alături de partenerii săi, Editura Corint și-a propus să evidențieze puterea internetului, ca factor de manipulare și de influență, unde anonimatul îi protejează pe tineri, oferindu-le posibilități nelimitate. Lansarea își propune să fie o dezbatere și un semnal de alarmă adresat adolescenților care refuză să vorbească despre problemele lor și caută soluții în locuri greșite.

Acest volum beneficiază de expertiza doctorului Andrei Cristian, cel care a scris prefața și notele de subsol. În viitorul apropiat, acesta va organiza o serie de conferințe dedicate adolescenților.

În cadrul evenimentului, îi vom avea alături pe:

  • Marta Popescu, cu proiectul IUBESC, care va desfășura o sesiune fotografică alături de invitați și public;
  • Doctorul Cristian Andrei, care ne va vorbi despre dificultățile întâmpinate de adolescenți și despre percepția lor asupra vieții, fiind influențați și provocați de internet să își demonstreze abilitățile și să își depășească limitele, fără a fi conștienți de consecințe;
  • Irina Stoica, vlogger Irina citește;
  • Nona Rapotan, cadru didactic și coordonatorul site-ului Bookhub.ro din 2016;
  • Irina Ionescu, de la Școala de Valori, partenerii noștri pentru eveniment. Școala de Valori este o organizație non-profit, a cărei viziune este transformarea României într-o societate care generează încredere, echilibru și curaj.
  • Lucia Radu-Simota, trainer in educația nonformală și blogger;
  • Alexandra Predescu-Șarpe, moderatoare și PR la Editura Corint;

Despre autoare

Stace Kramer (nume inspirat din seria de filme horror Saw) este pseudonimul sub care publică tânăra autoare Anastasia Holova. S-a născut în anul 1996, în Rusia. Bestsellerul „50 de zile înainte de sinucidere” l-a scris la 16 ani, vârstă pe care o are și eroina cărții. Povestea adolescentei rebele care încearcă să-și găsească drumul în lumea ei fragilă a devenit imediat cunoscută și a cucerit tinerii cititori.

Parteneri media:

www.andreeaignat.info, www.blogdeparinti.info, www.mamicaautentica.ro, www.bookhub.ro, www.youtube.com/user/irinastoica

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii, Uncategorized

Corint Junior și Felix te provoacă!


Felix 01.jpg

Mărturisește și te premiem!

Sâmbătă, 27 mai, de la ora 10, Editura Corint va lansa romanul grafic Felix, asta-i culmea! de autorul român Răzvan „Franco” Nițoi, la salonul internațional de carte Bookfest.

Cu această ocazie, vrem să lansăm o provocare prietenilor Corint. Tu ai curajul să o accepți?

Așteptăm un videoclip, de cel mult 60 de secunde, în care ne povestești o farsă pe care ai făcut-o sau pe care ai vrea să i-o faci unui prieten. La finalul „mărturisirii”, trebuie să pasezi provocarea altcuiva. Ne-am dori să vedem videoclipul pe Facebook, folosind următoarele hashtag-uri, prin care vom ține evidenţa participanților (#TimpulMărturisirii, #Felixteprovoacă și #nota4laPurtare).

Pe 1 iunie, Editura Corint va alege 3 câștigători, care vor primi un volum din Felix, asta-i culmea! cu autograf personalizat + un pachet de 3 cărți (la alegere, din orice colecție de la Editura Corint).

„Înscrierile” se vor termina pe 31 mai.

Timpul Mărturisirii a sosit!

Felix, asta-i culmea! îl are în miezul poveştii pe un puşti deştept şi cu multă imaginaţie, care va închipui o succesiune de farse care de care mai amuzante şi trăsnite, alături de prietenii lui.  Romanul este conceput ca o serie de povești și întâmplări haioase, sută la sută bazate pe poante sau peripeții reale și constituie o confesiune umoristică, scrisă și desenată pentru copii, dar și pentru oamenii mari care încă se simt copii!

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Lansare de carte: „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu


Lansare-Alina-Pavelescu-Cismigiu.jpg

Sâmbătă, 4 martie, Editura Herg Benet și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită la lansarea romanului „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu. Evenimentul va avea loc de la ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.

Alături de autoare, vor vorbi despre carte Ana Barton și Cristian Pătrășconiu, iar moderator va fi Alexandru Voicescu.

Romanul „Moștenirea babei Stoltz – psihanaliza unei secretare de primărie” a apărut la Editura Herg Benet, în colecția Radical din 7, și este debutul scriitoarei Alina Pavelescu.

În mijlocul Bărăganului, viața are propriile reguli, căpătate de întreaga suflare a satului prin ani și ani de obiceiuri, mai mult sau mai puțin potrivite unui trai liniștit, așezat pe făgașul istoriei și al credinței. Însă când secretara primăriei se îndrăgostește, lucrurile nu pot rămâne la fel, desigur. Pornită pe un drum al schimbării, ea întâlnește pe bătrâna Stoltz, deținătoarea unui număr impresionant de acareturi ancestrale, ca orice babă la casa ei, dar și de miraculoase soluții pentru o întrebare fundamentală: ce rost poartă sufletul omului?

„Cartea de debut a Alinei Pavelescu transformă debutul într-o mai mult decât frumoasă realizare personală a autoarei. […] Psihanaliza, autopsihanaliza e miezul acțiunii; deci, aparent, n-ar trebui să avem de-a face cu foarte multă acțiune, ci doar cu lungi, prea lungi dialoguri cu Sinele, în speranța unei prea bune îndreptări; să citești și să nu crezi – nimic din toate acestea! Ironia devine cu adevărat o armă de foc în mâinile scriitoarei Alina Pavelescu, autoironia vine și ea la pachet, dimpreună cu realismul mult prea bine concretizat în fapte pline de ridicol.” (Bookhub.ro)

„Visele oamenilor au oase de sticlă, atât de fragile, încât adeseori nici înşişi visătorii nu au curajul să şi le pipăie, atât de transparente, încât, atunci când le visezi, nu pe ele le vezi, ci doar pe tine prin ele. Dar hultanii, cei consacraţi şi cei în devenire, reuşesc întotdeauna să prăduiască visele altora. Le dau obsesiv târcoale, nu pentru că i-ar interesa cum arată scheletul transparent al viselor, nici pentru că, atunci când rămân singure, visele se aprind şi îşi strigă pe nume stăpânii rătăciţi, nici măcar dintr-o poftă sadică, fiindcă le-ar plăcea sunetul cristalin al osului de vis fărâmat, ci, pur şi simplu, pentru că orice carieră de hultan are nevoie de o cauză fondatoare. Chiar dacă n-au învăţat-o nicăieri – n-am auzit să existe vreo şcoală care dă doctorate în hultanism, asta e mai degrabă o vocaţie, hultanul e artist în felul lui – ei ştiu din instinct că la fundaţia oricărei opere din lumea noastră, fie şi a uneia mediocre, trebuie să îngropi un vis.”

*

Alina Pavelescu s-a născut pe la 19…, în mitologica mahala Giuleşti, unde mai trăieşte şi în zilele noastre. Ca profesie declarată, e arhivistă, adică o creatură suficient de exotică încât să i se poată ierta toate extravaganţele. În vieţile ei anterioare, a trecut prin diverse rătăciri, în urma cărora s-a ales cu un doctorat în ştiinţe politice, luat de la Paris. Din păcate, nevindecabil.

Sus-numita nu ştie dacă va reuşi vreodată să devină scriitoare, dar asta nu o împiedică să rămână o încăpăţânată cititoare de literatură. Până în prezent, singurele sale încercări de a ieşi în spaţiul public cu literatura proprie au fost textele de pe blogul savonarolawho (de care între timp s-a plictisit). Nu posedă opere de sertar, preferă să le trăiască. Nu deţine averi personale, cu excepţia unui bărbat, a unui căţel şi a unei armate de pisici indiscrete.

Pentru edificare, listăm aici singurele asemănări dintre ea şi naratoarea din romanul său: fumează mult, îi plac maidanezii şi obişnuieşte să gândească neîntrebată.

capture-20161017-044417

Publicat în Uncategorized

Eveniment caritabil: CRUXmas Fair & Party


Editura Crux Publishing rămâne fidelă misiunii sale de a investi în comunitatea din care face parte și de a îi sprijini pe cei mai puțini norocoși dintre noi. Nu putem să stăm deoparte și să ne bucurăm de sărbători știind că există copii care și le petrec pe ale lor țintuiți pe patul vreunui spital, fără o șansă reală de a se bucura cum se cuvine de spiritul Crăciunului. De aceea, în pragul sărbătorii nașterii Domnului, editura Crux Publishing în parteneriat cu Epic Bar organizează pe data de 17 decembrie 2016, la Epic Bar din București, (Str. Colței nr. 50, București) între orele 12.00 și 20.00 evenimentul caritabil CRUXmas Fair & Party – târg de cadouri completat de activități interactive din sfera literară și artistică.

Un procent de 10% din fondurile obținute de Crux Publishing în cadrul târgului va fi donat Asociației Taxiul cu Bomboane în vederea derulării de către aceasta din urmă a proiectului „Ciorăpelul cu bomboane” – acțiune caritabilă ce vizează peste 1000 de copii cu probleme medicale severe internați în secțiile de pediatrie generală, oncologie, boli cardiovasculare, boli locomotorii, chirurgie reparatorie și ortopedie din Centrul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Curie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și Copilului.

afis-targ-caritabil-cruxmas-fair-and-party

În cadrul CRUXmas Fair & Party veți găsi cadouri de Crăciun la prețuri promoționale oferite de:

  • Editura Crux Publishing: cărți semnate de autori români consacrați și autori străini clasici, bookbags croșetate, sacoșe pânză personalizate și tricouri inscripționate, semne de carte pictate, bijuterii hand-made, figurine, felicitări personalizate
  • Epi’s Parlour: bijuterii handmade victoriene / rock / goth
  • Librăria Books Express: cărți și cadouri pentru toate vârstele
  • GameArt: tricouri pictate manual pentru copii și adulți, tablouri, cadouri haioase
  • Pancake Planet: clătite proaspete și dulciuri artizanale
  • Vlady Un Vampir Simpatic: benzi desenate, stickere, postere
  • Aventurile lui Sărăcel: benzi desenate
  • Maria Bumbar: sculpturi lut
  • Braidy: coafuri împletite (rezervări la 0752 705 810 – 20/30 lei)

În paralel cu târgul de Crăciun, editura Crux Publishing îi invită pe toți cei prezenți și la o serie de evenimente culturale oferite de scriitori și artiști români consacrați:

afis-evenimente-culturale

În cadrul târgului vor fi organizate și tombole cu premii oferite de Crux Publishing, Books Express și alții.

Peste 1000 de copii se vor bucura de dulciuri și cadouri oferite de Asociația Taxiul cu Bomboane și sperăm ca prin acest eveniment cultural caritabil să contribuim și noi pentru ca cei mici să aibă parte cu adevărat de sărbători mai luminate și mai vesele.

Așadar, vă invităm pe toți, cu mic, cu mare, la Târgul de Crăciun CruxMas Fair & Party pentru a vă bucura de lectură, artă, cultură, dar și distracție și cadouri inedite pentru cei dragi, sprijinindu-i în același timp și pe micuții care nu își vor putea petrece sărbătorile în sânul cald al familiei. Intrarea este liberă!

Pentru mai multe informații despre eveniment puteți accesa www.cruxed.ro.

Vă așteptăm!

capture-20161017-044417