Publicat în Apariţii

Editura Tritonic: Cercul vieţii (Iubire periculoasă #2) de Georgiana Sandu


14563432_1180727411970176_1745335825710987509_n
Kath începe să dezgroape secretele iubitului ei şi asta nu se întâmplă într-un mod plăcut. Harris încearcă să îi ascundă adevărul cât mai mult cu putință, dar dușmanii sunt hotărâți să nu îi dea pace, iar o afacere eşuată a bandei din Seattle o aduce pe iubita lui fix în mijlocul unui război sângeros. Cursele de maşini între adolescenţi se transformă peste noapte într-o luptă de stradă pe viaţă şi pe moarte.
 
Harris Stone e un adolescent orfan, infiltrat prea mult într-o bandă de răufăcători din care nu mai poate ieşi – şi nu vrea să iasă. Kath îl cunoaşte pe adevăratul traficant de arme, şeful lui Harris, iar acesta dezvăluie secrete care o înspăimântă şi o fac să îşi dea seama că nu e suficient de puternică să iubească un asemenea om.
Dragostea pentru el se transformă în condamnarea ei, și fiecare zi devine un dans al morții din care nu mai poate ieși.

Despre autoare:

13516739_949290138502606_2054510046350858899_n

Cât despre mine?… Sunt Georgiana Sandu, am 21 de ani, am absolvit un liceu de economie, dar pasiunea mea a fost mereu literatura. Mult timp am fost indecisă neștiind ce voi alege pentru viitor. Acum lucrez ca editor imagine la o televiziune online. Pasiunea pentru scris și grafică m-a dus spre jurnalism. Am început Dangerous Love pe la 18 ani, într-o perioadă mai dificilă a vieții mele și mi-am creat prin ea o altă lume căreia mă dedicasem în întregime.

Primul volum îl găsiți aici!

iubire-periculoasă-663x1024.png


capture-20161017-044417

Publicat în Recenzii

Abis (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez (recenzie)


23336723Descriere 

„Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorţită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spaţii goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoţie, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât… nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam aşa mă simt şi eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.”

„Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistiţiu între două lumi aflate faţă în faţă, la graniţa dintre alb şi negru.” 

Citește în continuare „Abis (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez (recenzie)”

Publicat în Interviuri

La șuetă cu autorii români #2 – Oana Duşmănescu


11130280_10152633938306568_8219228823318637127_n

Înainte de a fi scriitor, Oana Duşmănescu este mamă, iubită, bloggeriţă, scrimeră. De la 18 ani, aceasta a intrat în presa sportivă, de unde nu a ieşit nici în ziua de azi. A avut câteva evadări în publicitate şi PR, dar dragostea dintâi, pe care o declară, a rămas sportul. În 2007, s-a pus pe scris Urechile pisicii Olga, din dorinţa de a pune pe hârtie, într-o formă artistică, sentimente, locuri, oameni, pisici. Urechile pisicii Olga este primul volum al Oanei. Şi-ar dori să nu fie ultimul.

Citește în continuare „La șuetă cu autorii români #2 – Oana Duşmănescu”

Publicat în Fragmente, poezii

Fragmente #2 | Abis (Alina Marinescu #5) – Monica Ramirez


80fbd644fa1df7ca33a8c57018ccd1b8

„În seara următoare, Jason se ținu de cuvânt și se înființă la ușa apartamentului Alinei. Dinăuntru se auzea muzică. Își lipi urechea de ușă și ascultă, zâmbind mulțumit. Ritmuri normale, nicidecum hărmălaia de genul viața-e-de-căcat-vreau-să-mi-tai-venele pe care o auzise nu cu mult timp în urmă.

Ciocăni și așteptă. Muzica se opri. Jason își schimbă greutatea corpului de pe un picior pe altul, continuând să aștepte. După vreo douăzeci de secunde, ciocăni din nou.

Citește în continuare „Fragmente #2 | Abis (Alina Marinescu #5) – Monica Ramirez”

Publicat în Recenzii

„Urechile pisicii Olga” de Oana Duşmănescu (recenzie)


20181010_122700

Descriere

Urechile pisicii Olga” este o carte despre dragoste şi despre drumul pe care alegem să îl urmăm câteodată, deşi ne este teamă de ceea ce vom găsi când vom ajunge la capătul lui. Cartea vorbeşte despre căutare, despre interacţiune, despre rătăcire, despre duioşie, despre frică, despre prietenie, despre ură, despre moarte, despre pierderi sau despre regăsiri. Mai ales de sine. Este o carte despre curajul pe care îl câştigi de-abia în momentul în care te trezeşti singur, nefericit şi îndepărtat. „Am conturat personajul Olga drept un animal aiurit, care, până în momentul călătoriei, a gândit prea mult şi a făcut prea puţine. E un personaj pe jumătate naiv, pe jumătate supărat pe viaţă, dar în general se comportă ca o pisică descurcăreaţă, care adoră improvizaţia, pe care curiozitatea şi zăpăceala o poartă înspre buclucuri câteodată duioase, câteodată dramatice. Mi-e foarte greu să redau «ce a dorit să spună autorul», de vreme ce eu sunt autorul. Mi se pare că Olga respiră prospeţime şi optimism, că e non-conformistă şi caraghioasă. Că ştie să lupte. Că, dacă apuci să citeşti despre ea, începi să-i ţii pumnii şi să-i faci galerie.”

Gândurile mele

Cine spune că pisicile nu pot gândi dincolo de natura lor? Cine spune că nu sunt şi ele nişte fiinţe delicate care se pot umaniza de-a dreptul, fără să-şi piardă totuşi esenţa specifică? Poate că ar trebui să ne punem când şi când în locul lor şi să vedem „exteriorul” şi din perspectiva acestor feline ingrate, egoiste, chiar dacă se cred mai presus decât orice altă „creatură” de pe pământ. Chiar dacă uneori se cred mai presus şi ca noi, oamenii. Merită şi ele şansa de a ne arăta că nu sunt mereu ceea ce am menţionat mai sus şi că pot avea şi ele un suflet! 

Din casa de cărămidă autentică auzeam vocea stăpânei: “Olga, nu ştiu cum aş putea trăi fără tine!” Olga sunt eu, o pisică obişnuită de tomberon, cu nume şi statut de persoană bipedă. Şi mă infurie vocea ei de clopot spart, şi legătura asta bolnavă, oare ea nu vede că eu sunt un biet animal, iar ea o biată femeie? De-asta am şi învăţat limba oamenilor, ca să mă concentrez o dată şi să-i spun verde în faţă: “Femeie, dacă mă dispuţi, dacă mă ţii cu forţa, o să mă pierzi”. ” 

Povestea de faţă se învârte în jurul unei pisici – Olga – care este, totodată, şi cea care narează acţiunea. Un nume extrem de inspirat pentru ea, pentru bunătatea de care dă dovadă de cele mai multe ori, nume ce semnifică sfinţenie, binecuvântare, faptul că omul este cel mai sfânt lucru făcut de Bunul Dumnezeu. Ei bine, în cazul nostru, pisica este cea luată în vizor. Olga este o „tipă” mai descurcăreaţă ca nimeni altcineva. O „tipă” cu capul pe umeri în majoritatea cazurilor, dar atât de naivă şi atât de visătoare în restul celor rămase. O „tipă” ce gândeşte prea mult şi care face prea puţine pentru binele ei. La un moment dat, chiar aceasta îşi recunoaşte această „calitate”.

În prolog, aflăm că, înainte să plece în lumea largă, felina noastră încă se mai afla în locul natal alături de stăpâna sa aiurită, alături de buna şi singura ei prietenă, Tamara, şi alături de Motanul, cel de care credea că este îndrăgostită până peste cap, înghiţindu-i fiecare cuvânt şi gest cu o naivitate înduioşătoare, ca şi cum el era singurul şi unicul care conta pentru ea cu adevărat dintre toţi masculii existenţi pe pământ.

„Minunile care te schimbă pentru totdeauna nu pot dura, paradoxal, la nemurire. S-ar numi atunci obişnuinţă şi plictiseală”.

Finalul acestui prolog ne prinde cu întrebarea pusă de Olga inamicului numărul unu al oricărei pisici: Top, câine, tu dacă ai vrea să pleci, măcar un timp, unde te-ai duce? Deşi aceste cuvinte au venit dintr-odată, mă gândesc că ea a meditat mult asupra acestui subiect. Iar, acum că s-a ivit ocazia de a-l întreba tocmai pe acest „înţelept” (cum îl numeşte ea), ce i s-a înfăţişat sub forma unui câine, ce o avertiza în privinţa hingherilor ce se perindau prin împrejurimi, a găsit de cuviinţă să pună întrebarea ce o măcina. Bineînţeles că acesta i-a răspuns, dar noi, cititorii, nu putem decât să bănuim care ar fi fost acele cuvinte, deoarece nu ni se dezvăluie deloc. 

Odată ce înaintăm în poveste, luăm parte la drumul pe care felina îl parcurge în căutarea dulcei libertăţi de care a tot auzit de la Motan. În acelaşi timp, acesta este şi un drum al (re)găsirii de sine, un drum pe care suntem tentaţi să îl urmăm uneori, chiar dacă nu ştim ce am putea găsi la capătul său. Astfel că visele Motanului s-au transpus oarecum şi într-ale Olgăi, iar ea nu face altceva decât să trăiască momentul.

„Nu înţeleg cum se nasc ele, răspunsurile astea. Dormitează criogenate în cutiile de pantofi de sub pat? Adică, întreb şi eu ca fraiera, unde locuiesc soluţiile de obicei? Sunt statice sau ambulante? Ţi le livrează cineva la uşă, trebuie să dai cu subsemnatul ca să intri în posesia lor? Le visezi? Trebuie să moară cineva apropia ca să ţi le lase moştenire? Se pot cumpăra? Dacă da, nu-s oare prea scumpe? Te împiedici de ele pe stradă? Dacă da, le recunoşti? Sunt închise sub cheie în vreun seif din vreo bancă elveţiană? Care bancă? Care cheie?”

Drumul parcurs de eroina noastră este unul care a început destul de neaşteptat pentru ea şi tot la fel de neaşteptat a luat şi sfârşit. Nu aşa se întâmplă de fiecare dată? Oricât am dori noi să o apucăm pe calea mult aleasă, aceasta nu se va materializa decât atunci când aproape că ne-am pierdut speranţa şi se va termina atunci când ne este lumea mai dragă?

În hoinăreala sa, Olga are parte de multe abateri pe căile lăturalnice ale vieţii, dar şi de mult noroc la câte păţanii i s-au ivit dinaintea ochilor. Are momente acute de rătăcire, de nefericire, de uitare, de teamă, de ură, de moarte, sentimente ce n-au mai încercat-o până atunci niciodată. Totodată, prietenia, speranţa, curajul, optimismul, afecţiunea şi regăsirea (de sine) contenesc a o lăsa singură, alungându-i, atunci când credea că totul s-a terminat, negativismul ce o cuprindea haotic.

Totul e să nu bată vândul pe acolo, pe interior, pentru că atunci lumina mea, şi aşa fragilă şi bezmetică, o ia razna şi-mi luminează nişte căi pe care nu ţin neapărat să le cunosc. Dar, din inerţie şi din teamă, urmez dârd bântuindă haotic şi mă întreb unde în mine voi ajunge şi de data aceasta.”

Uşor-uşor, pătrundem în profunzimile de netăgăduit ale sufletului pisicii şi urmărim fascinaţi cum Olga devine mai încrezătoare în propriile forţe, cum se luptă cu vehemenţă împotriva vieţii, dar şi împotriva ei înseşi, cum se maturizează treptat şi categoric în urma situaţiilor prin care trece şi a celor pe care ajunge să-i cunoască şi să-i lase în urmă.

Se (re)descoperă pe sine, o nouă Ea, de care nu a crezut că poate dispune vreodată, ce îi aminteşte în acelaşi timp că, indiferent unde o va purta viaţa, sufletul ei o va conduce tot acolo de unde a plecat. Numai că, de data asta, nu va mai fi la fel. Tot ce a întâlnit pe drum, a lăsat „urme” adânci în interiorul ei şi a schimbat-o complet şi irevocabil.

Acum ştiu că a iubi este şi rămâne o chestiune de alegere. Pentru a mă exprima precum pruncul vecinilor, şcolar în clasa a II-a, alegerile sunt de două feluri: bune şi rele. Nici nu se mai pune problema să-ţi asumi decizia, ea vine natural, ca o pocnitură din degete; diferenţa apare când îţi dai seama că drumul pe care ai hotărât s-o apuci este un curcubeu dublat de un câmp de trifoi sau o periferie a Kabulului, înţesată de mine antipersoană. Dacă ai tras lozul norocos, iubirea te răsplăteşte. Dacă ai mers în Kabul, în schimb, pregăteşte-te să sari în aer.”

Oana Duşmănescu are un stil foarte lejer în a reda gândurile, sentimentele şi emoţiile care o însoţesc la tot pasul pe Olga, pisicuţa noastră zglobie. Nu se foloseşte de înflorituri sau alte chestii ce nu-şi au rostul, ci scrie atât de sincer, încât n-ai cum să te împotriveşti delicioasei contopiri cu însăşi felina.

O lectură despre (re)găsire şi despre a demonstra că poţi mai mult decât te fac alţii să crezi că eşti în stare. O lectură despre dragoste, despre prietenie şi nu numai. O lectură despre siguranţă, despre curaj şi despre viaţă. N-ai cum să nu o îndrăgeşti pe această pisicuţă delicios de naivă uneori şi atât de stăpână pe sine alteori, care reuşeşte, pe tot parcursul poveştii, să ne înduioşeze, să ne binedispună, să ne întristeze, să ne facă să cugetăm serios la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar şi în noi înşine. Şi, nu în ultimul rând, aşa cum spune şi autoarea:Mi se pare că Olga respiră prospeţime şi optimism, că e non-conformistă şi caraghioasă. Că ştie să lupte. Că, dacă apuci să citeşti despre ea, începi să-i ţii pumnii şi să-i faci galerie.”.

Nota mea: 4/5

nota 4coollogo_com

Publicat în Recenzii

Bariere de fum (Alina Marinescu #4) de Monica Ramirez (recenzie)


bariere-de-fum_monica-ramirezDescriere

Realitatea lor se află de cealaltă parte a oglinzii… o lume întunecată, unde fiecare umbră poate deveni o ameninţare.

„Alex mi-a murit în braţe după o misiune dezastruoasă în Irak, sau cel puţin aşa am crezut timp de şapte ani. Acum ştiu că n-a fost decât o altă înscenare, ceea ce înseamnă că vom lucra din nou împreună. îmi şi imaginez… eu, Alex şi Marius împreună sub acelaşi acoperiş. Mi se face rău numai când mă gândesc la asta. Nu-l iubesc pe Alex. Nu l-am iubit niciodată. Între noi n-a fost nimic altceva decât o pasiune primejdioasă născută din disperarea unei vieţi care nu ne aparţinea. Dar îl iubesc pe Marius. Ba nu, rectific. Sunt îndrăgostită de Marius. Tot ce ştiu despre dragoste, am învăţat de la el. Câteodată mă trezesc îngrozită în mijlocul nopţii. Până la urmă, într-un fel sau altul, îl voi pierde şi pe el. Singura certitudine pe care o avem este doar moartea, dar am decis să rămânem împreună, chiar dacă relaţia noastră are margini ascuţite. De fiecare dată când sună telefonul şi trebuie să ne asumăm adevăratele noastre identităţi, e foarte posibil ca unul dintre noi să nu se mai întoarcă.“

Citește în continuare „Bariere de fum (Alina Marinescu #4) de Monica Ramirez (recenzie)”

Publicat în Recenzii

Balanţa puterii (Alina Marinescu #3) de Monica Ramirez (recenzie)


PrintDescriere

Ultimii şapte ani au învăţat-o să se resemneze în faţa realităţii. A acceptat în cele din urmă că viaţa în cadrul Organizaţiei Elite nu se măsoară în bine şi rău, ci în rata de supravieţuire. Nu se ştie câţi asasini controlează Elite, dar ea este diferită. Cu toţii sunt instruiţi în arta de a ucide, dar ea a fost antrenată pentru mai mult. În urmă cu şapte ani, era încă Alina Marinescu, nefiind obligată să-şi asume o nouă identitate în fiecare lună. Pe atunci, Alex Therein era încă în viaţă… mentorul ei, prietenul ei, iubitul ei, fundaţia întregii ei distrugeri. Povestea lor de dragoste a fost singurul lucru de care au avut vreodată parte, dar iubirea nu poate supravieţui în lumea lor opresivă. Violenţa, intriga, iubire şi ura, atracţie şi respingere într-o lume întunecată şi complicată, Elite reprezintă opusul societăţii ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenţii operativi devin la fel de fantomatici. Odată intraţi în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează vieţile complet, invadându-le simţurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile.

Citește în continuare „Balanţa puterii (Alina Marinescu #3) de Monica Ramirez (recenzie)”

Publicat în Recenzii

Identităţi secrete (Alina Marinescu #2) de Monica Ramirez (recenzie)


PrintDescriere

Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică şi lumânări când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichida un om în mai puţin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimişi. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existenţă fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizaţie ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constransă de lege, fără a aparţine niciunui serviciu de informaţii. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruţi sunt remodelaţi şi reprogramaţi într-o nouă identitate cu un trecut fals.

„Drama interioară a personajelor continuă să te bântuie mult timp după ce ai terminat de citit acest roman magnific.” – Spy Magazine

Citește în continuare „Identităţi secrete (Alina Marinescu #2) de Monica Ramirez (recenzie)”

Publicat în Recenzii

Asasin la feminin (Alina Marinescu #1) de Monica Ramirez (recenzie)


PrintDescriere

O iubire imposibilă, interzisă, din altă lume…

Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ şi rămâne o rebelă şi după. Acum însă, moartea face parte din viaţa ei de zi cu zi. Secţiunea Operaţiuni Speciale o recrutează împotriva voinţei ei şi Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubeşte, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noţiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat şi o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supravieţui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, aşa că o atrage în mod intenţionat în lumea lui misterioasă şi plină de senzatii, prăbuşindu-se emoţional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar şi cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morţii. Cu toate acestea, cei doi sunt atraşi unul către celălalt şi relaţia paradoxală ură-iubire devine şi mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubeşte Alex pe Alina cu adevărat?

Citește în continuare „Asasin la feminin (Alina Marinescu #1) de Monica Ramirez (recenzie)”