Publicat în Recenzii

Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka


De mult timp mă aștepta această trilogie să o citesc, iar după ce mi-am achiziționat și celelalte două volume la Gaudeamus-ul de anul acesta, mi-am zis că este cazul să o încep odată. Mai ales că se potrivește tare bine cu acest anotimp.

„A fost odată o fată care a învățat să se teamă.

Poveștile nu încep astfel. Astfel încep alte povești, mai întunecate.”

Am avut așteptări cam mari încă de la primul volum. Poate nu am prins ocazia potrivită de a-l citi și faptul că l-am amânat prea mult m-a prins la înghesuială. Lectura mi s-a părut ciudățică și confuză pe alocuri și, deși am citit-o repede, m-a și plictisit la unele faze, tot așteptând să se întâmple ceva care să mă dea peste cap. Momentul palpitant, ca să-l numesc astfel, ne lovește abia spre final. Mi-a plăcut asemănarea cu basmul Albă ca Zăpada: fuga prin pădure pentru a scăpa de cei răi, așa cum și Albă ca Zăpada a fugit de vânătorul trimis de mama vitregă să o omoare.

Citește în continuare „Trilogia „Albă-ca-zăpada” de Salla Simukka”

Publicat în Uncategorized

Săptămâna PSI


Cât durează iubirea într-un cuplu? Cum poți evita să cazi în capcana persoanelor narcisice? Cum poți folosi exercițiile de meditație pentru a te apăra în fața stresului cotidian? Și care sunt regulile de care trebuie să ții cont pentru a-ți găsi un sens autentic în viață?

Dacă dorești să afli mai multe despre mindfulness și resursele sinelui, despre toxicitatea din relațiile interumane și despre eroii și monștri care locuiesc în fiecare dintre noi, vino în perioada 5-11 noiembrie la atelierele ”Săptămânii psi” organizate de Editura Trei și găzduite de Librăriile Cărturești. Vei avea ocazia să discuți despre iubire, parentaj, descoperirea de sine și multe alte teme psihologice cu experți în psihoterapie din șapte orașe din țară.

Evenimentele din cadrul ”Săptămânii Psi” vor avea intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în rețeaua librăriilor Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe toată perioada evenimentului, cărțile de psihologie ale editurii Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% din librăriile Cărturești din întreaga țară.


PROGRAM BUCUREŞTI  – Librăria Cărtureşti Verona

1. Corpul meu, trauma mea
Invitat: Diana Vasile
Carte recomandată: Corpul meu, trauma mea – Franz Ruppert
5 noiembrie (luni)- ora 18.30

2. Să învățăm să conviețuim cu emoțiile noastre
Invitat: Matei Georgescu
Carte recomandată: Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii – Christophe André, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

3. Relații de iubire. Între frica de dependență și cea de abandon: bucuria de a fi împreună, direct proporțională cu toleranța la separare
Invitați: Violeta Dincă, Costel Popa
Carte recomandată: Iubirea poate dura? –  Stephen A. Mitchell
7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Mindfulness și stres
Invitați: Mugur Ciumăgeanu, Lucian Negoiță
Carte recomandată: 3 Minute de meditație – Christophe André; Mindfulness pentru incepatori – Jon Kabat-Zinn
8 noiembrie (joi) – ora 18.30

5. Emoții: afecte și sentimente
Invitat: Petre Rădescu
Carte recomandată: Voința de sens – Viktor E. Frankl
9 noiembrie (vineri) – ora 18.30


PROGRAM CLUJ NAPOCA  – Librăria Cărtureşti (Platinia)

1. Despre tensiunea dintre a fi autentic și a fi acceptat
Invitat: Andreea Peca
Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell
5 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Ce știu și nu știu despre mine. Integrarea resurselor
Invitat: Adriana Oachiș
Carte recomandată: De ce este eficientă psihoterapia – Louis Cozolino
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

3. Gura-de-aur terapeutică a reflexiei apei asupra lui Narcis
Invitat: Liana Don
Carte recomandată: Capcana narcisismului – Reinhard Haller
7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 

4. Stresul și meditația
Invitați: Szerena Seer, Oltea Cătineanu
Carte recomandată: 3 Minute de meditație – Christophe André
8 noiembrie (joi) – ora 18.30


PROGRAM TIMIŞOARA  – Librăria Cărtureşti –  Mercy

1. Reconstruirea stimei de sine
Invitat: Anca Maftei
Carti recomandate: Cum să-ți întărești încrederea în tine – Marie Haddou; Imperfecti, liberi si fericiti- Christophe Andre
5 noiembrie (luni)- ora 18.30

2. Conflictele și arta reconectării emoționale
Invitat: Ileana Carmen Rogobete
Carte recomandată: Arta de a făuri oameni – Virginia Satir; Când părinții se enervează – Carl Semmelroth
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

3. Expresii care ne ascund sensul vieții
Invitat: Ali Baeram
Carte recomandată: Voința de sens – Viktor E. Frankl
7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. De ce psihoterapie?
Invitat: Lucian Ile
Carte recomandată: Psihoterapiile cognitive și comportamentale în tulburările de personalitate – Cosmin Popa, Florin Alin Sava, Daniel David
8 noiembrie (joi) – ora 18.30


PROGRAM IAŞI – Librăria Cărtureşti – Palas

1. Starea de bine
Invitați: Magda Luchian, Livia Silvestru
Carte recomandată: ; Imperfecti, liberi si fericiti- Christophe Andre
5 noiembrie (luni)- ora 18.30

2. Distorsiunea relației părinte-copil
Invitat: Cristian Petrescu
Carte recomandată: De ce copiii noștri se transforma in tirani – Michael Winterhoff
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

3. Stresul și meditația
Invitat: Alina Silvestru
Carte recomandată: : 3 Minute de meditație – Christophe André
7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Regăsirea sinelui în relațiile toxice
Invitat: Ramona Doloi
Carte recomandată: 10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău – Lillian Glass
8 noiembrie (joi) – ora 18.30

5. Iubirea așa cum a fost și cum este
Invitat: Angelica Sirețchi
Carte recomandată: Anatomia iubirii – Helen Fisher
9 noiembrie (vineri) – ora 18.30


PROGRAM BRAŞOV – Librăria Cărtureşti

1. Relațiile interumane – ingredientul magic al fericirii
Invitat: Ana-Maria Cazan
Carți recomandate: Manualul abilităților sociale superioare – Henrik Fexeus; Transformă-ți adversarii în aliați – Bob Burg
5 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Punând lumină în haos: Reguli de viață pentru descoperirea sensului
Invitat: Camelia Truța
Carți recomandate: 12 Reguli de viață – Jordan B. Peterson; Prizonierii gândurilor noastre – Alex Pattakos, Elaine Dundon
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

3. Presiunea de a corespunde aşteptărilor: când mintea și corpul nostru suferă
Invitat: Laura Teodora David
Carți recomandate: Corpuri –  Susie Orbach; Voi fi vreodată suficient de bună? –  Karyl McBride
7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Eroii și monștii care trăiesc în noi
Invitat: Ramona Henter
Carți recomandate: Trezirea eroului interior – Carol S. Pearson; Vrăjitoare, giganți și oameni înspăimântători – Joseph H. Berke
8 noiembrie (joi) – ora 18.30

5. Mereu ajungem la iubire
Invitat: Mariela Pavalache – Ilie
Carți recomandate: Iubirea poate dura? –  Stephen A. Mitchell; Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie – Irvin Yalom
9 noiembrie (vineri) – ora 18.30


PROGRAM SUCEAVA – Librăria Cărtureşti

1. Cum ne influentează comportamentul tiparele din familia noastră?
Invitat: Alina Ciupercovici
Carte recomandată: Exercitii practice de psihogenealogie – Anne Ancelin Schützenberger
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

2. Cum tratam depresia postnatală?
Invitat: Alexandra Pașa
Carte recomandată: Acasa nu te aude nimeni – Cara Aiken
7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

3. Mari mituri despre relatiile intime
Invitat: Călin Bârleanu
Carte recomandată: Mari mituri despre relatiile intime – Matthew D. Johnson
8 noiembrie (joi) – ora 18.30


PROGRAM ARAD – Librăria Cărtureşti

1. Ieșirea din matrixul relațiilor toxice
Invitat: Angela-Carmen Placintar
Carte recomandată: 10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău – Lillian Glass
5 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Reconstruirea stimei de sine
Invitat: Anca Maftei
Carti recomandate: Cum să-ți întărești încrederea în tine – Marie Haddou; Imperfecti, liberi si fericiti – Christophe Andre
6 noiembrie (marţi) – ora 18.30

3. Narcisismul nostru cel de toate zilele sau când reacționăm narcisic?
Invitat: Alina Natalia Topor
Carte recomandată: Capcana narcisismului – Reinhard Haller
8 noiembrie (joi) – ora 18.30


capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Lumina unui nou început cu Agnès Martin-Lugand


Putem fi fericiți când ne mințim pe noi înșine?

La aproape 40 de ani, Hortense trăiește la Paris, are o școală de dans și iubește un bărbat căsătorit. Se amăgește că este fericită până într-o zi, când o accidentare o forțează să se retragă în Provence, pentru odihnă.
Va profita de acest răgaz pentru a-și face ordine în viață și pentru a-și revitaliza pasiunea?

Un roman impresionant despre alegerile care ne pun în situații paradoxale și despre puterea vindecătoare a introspecției.

“În al șaselea ei roman, Agnès Martin-Lugand face portretul unei femei talentate care, în urma unei întâmplări nefericite, ajunge să-și reconsidere viața și să iubească din nou. Lumina unui nou început e o invitație călduroasă la descoperirea de sine și la o viață împlinită.” – Lire

“Scrisul lui Agnès Martin-Lugand e o forță descătușată.” – Le Parisien

“Talentul de povestitoare al lui Agnès Martin Lugand este incontestabil cunoaște în profunzime alfabetul complicat al iubirii.” – Le Figaro

După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș, fiind tradus în mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de o casă de producție de la Hollywood.

Agnès Martin-Lugand se numără printre primii zece cei mai bine vânduți autori francezi. Cărțile ei s-au vândut în Franța și în lume în peste 2 milioane de exemplare și au fost traduse în 32 de limbi.

La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Oamenii fericiți citesc și beau cafeaViața e ușoară, nu-ți face grijiÎmi pare rău, sunt așteptată…Fericirea îmi scapă printre degete și Încă aud muzica noastră în gând.

Lumina unui nou început
Agnès Martin-Lugand
Nr. de pagini: 352
ISBN: 978-606-400-552-6
Preț: 39.00RON
Traducere din franceză de Claudiu Constantinescu
Anul apariţiei: 2018
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Cumpără  Cuprinsul volumului
De aceeași autoare


capture-20161017-044417

Publicat în Tag-uri şi lepşe

The Summer Book Tag


Salutare, tuturor! Știu că în ultima vreme, nu am mai fost prezentă pe aici, dar sper să remediez această situație și să postez mai des. Și care este cel mai bun mod de a reveni în forță, dacă nu cu o leapșă? Mulțumesc mult pentru nominalizare echipei Three Raven Feathers! Chiar îmi era dor de una.  ^_^

1. O copertă care te face să te gândești la vară.

nemuritoarea_starling-angela-corbett-leda-edge-corint-2017

 

Citește în continuare „The Summer Book Tag”

Publicat în Apariţii

Editura Trei: Atracție fatală (Hacker #2) de Meredith Wild


3034

Al doilea volum din seria Hacker: relația dintre Erica și Blake este pusă la încercare.

Deși îi place să dețină con¬trolul, atrăgătorul hacker Blake Landon a reușit să câștige încrederea femeii pe care o iubește. Erica și-a depășit reținerile și și-a des¬chis inima în fața lui.

Dornică să înceapă o viață nouă, e hotărâtă să nu lase nimic să le afecteze relația, chiar dacă asta înseamnă să-i ofere lui Blake controlul după care acesta tânjește – atât în dormitor, cât și în afaceri.

Însă atunci când demonii din trecutul ei le amenință viitorul, Erica ia o decizie care le-ar putea schimba viețile pentru totdeauna.

„O carte plină de pasiune, dramă, intrigi, inimi frânte, înflăcărare, mister și dragoste.“ – Kiss and Tell Reviews

„Te lasă cu gura căscată și nu vrei decât să dai paginile mai repede.“ – Busy Mom of 3 Blog

„Nu cred că vreo altă carte a avut un asemenea impact asupra mea precum Atracție fatală.“ – Made for You Book Reviews

Meredith Wild este o autoare de bestselleruri romance New York Times și USA Today. Locuiește pe coasta Floridei, împreună cu soțul și cei trei copii. Spune despre sine că este dependentă de tehnologie, că-i place whisky-ul și că e o romantică incurabilă.

Când nu trăiește în lumea imaginară a personajelor sale, poate fi găsită pe http://www.facebook.com/ meredithwild.

De aceeași autoare, la Editura Trei a apărut Întâlnire periculoasă.

„Meredith își construiește personajele cât mai aproa¬pe de realitate. Emoțiile, reacțiile și relațiile dintre ele sunt cu totul autentice.“ – Obsession is a Book Blog

capture-20161017-044417

Publicat în Recenzii

Jocul Final. Cheia Cerului (Endgame #2) de James Frey&Nils Johnson Shelton (recenzie)


2826_898830ad

Descriere

Regatul Aksum, Etiopia
Hilal ibn Isa al-Salt a supravieţuit la limită unui atac care l-a lăsat desfigurat. Dar trăieşte şi ştie ceva ce Jucătorii ceilalţi nu ştiu: keplerii au intervenit în desfăşurarea Jocului.
Şi n-ar fi trebuit să facă asta.

Londra, Anglia
Sarah Alopay a găsit prima cheie. Şi – împreună cu Jago – câştigă.
Dar găsirea Cheii Pământului a însemnat un preţ prea mare pentru Sarah.
Nu se poate ierta pentru ceea ce a făcut.

Cheia Cerului – oriunde şi orice ar fi ea – este următoarea.
Şi toţi cei nouă Jucători nu se vor da în lături de la nimic ca s-o găsească.

Jocul Final e aici.

James Frey s-a născut în Cleveland. Toate cărţile lui – O mie de fărâme, Prietenul meu Leonard, Dimineaţă însorită şi Testamentul Final al Sfintei Biblii – au fost bestselleruri internaţionale.

Nils Johnson-Shelton este coautorul succesului editorial Niciun înger. Chinuitoarea mea călătorie incognito în Cercul Secret al Îngerilor Iadului. Este şi autorul seriei pentru adolescenţi Cronici din lumea de dincolo, publicată de Full Fathom Five.

Endgame este un fenomen mondial, primul proiect interactiv carte-joc, apărut în 30 de ţări. Cu aplicaţia mobilă creată de Niantic Labs de la Google poţi să joci în viaţa reală o versiune a Jocului Final, fiind liber să alegi o seminţie şi să lupţi cu ceilalţi. Află mai multe detalii pe http://www.endgamerules.com.

Citește în continuare „Jocul Final. Cheia Cerului (Endgame #2) de James Frey&Nils Johnson Shelton (recenzie)”

Publicat în Recenzii

„Arta visării” de Lucy Keating (recenzie)


2889

Descriere

Viaţa e un vis
Apoi te trezeşti.

Eu l-am inventat pe Max. Cel puţin asta mi-am spus întotdeauna. Toţi bărbaţii pe care i-am adorat încă din copilărie, combinaţi într-un singur tip perfect. Problema e că m-am înşelat.
Pentru că în uşa clasei, uitându-se direct la mine, stă Max.
Max al meu.
Max cel din visele mele.
Max al meu care nu există în realitate.

De când se ştie, Alice îl visează pe Max, un băiat pe care nu l-a întâlnit niciodată.
Împreună au călătorit prin toată lumea, au călărit pe elefanţi roz, s-au bătut cu biscuiţi în Muzeul Metropolitan de Artă şi s-au îndrăgostit nebuneşte, iremediabil, unul de celălalt. Max e băiatul viselor ei (şi doar al viselor ei) până în dimineaţa în care îl descoperă stându-i alături la oră, cât se poate de viu. Dar el habar nu are cine e Alice.

Când te îndrăgosteşti în vis, mai poate realitatea să-ţi fie de ajuns?

Citește în continuare „„Arta visării” de Lucy Keating (recenzie)”

Publicat în Apariţii

Aerul pasiunii (Elemente #1) de Brittainy C. Cherry


aerulpasiunii

Vor mai putea oare să regăsească bucuria de a trăi?

Stai departe de el, mi s-a spus. E crud. E lipsit de sentimente. Are mari probleme.
E ușor să judeci un om după trecu­tul lui. Să te uiți la Tristan și să vezi un monstru.
Dar eu n-am putut să fac asta. A trebuit să accept că e un om distrus pentru că și eu eram la fel.
Eram amândoi goi pe dinăuntru. Amândoi căutam altceva. Ceva diferit. Amândoi voiam să lipim la loc bucățile din trecutul nostru sfărâmat. Și apoi aveam poate să învățăm din nou să respirăm.

Elizabeth și-a pierdut iubirea vieții ei, dar când îl întâlnește pe Tristan Cole își dă seama că acesta a suferit o pierdere mult mai mare. Într-un accident de mașină, Tristan și-a pierdut atât soția, cât și copilul.

Impresionată și dornică să-l ajute, Elizabeth îl urmărește pe vecinul ei misterios, încercând din răsputeri să doboare zidul pe care acesta l-a ridicat în jurul său, să afle mai multe despre trecutul și despre sentimentele lui cele mai ascunse.

Tristan se deschide ușor-ușor în fața lui Elizabeth și își dă seama că două suflete rănite se pot lega mai ușor atunci când pierderile suferite sunt atât de asemănătoare.

Brittainy C. Cherry a fost dintot­deauna îndrăgostită de cuvinte. A absolvit Carroll University cu o diplomă în arta teatrului și în scriere creativă. Adoră să scrie scenarii, să interpreteze diverse roluri și, desigur, să danseze. Crede că toată lumea trebuie să se bucure de trei lucruri: cafea, ceai și vin! Locuiește în Milwaukee, Wisconsin, cu fami­lia ei. Când nu se ocupă de un milion de treburi sau inventează povești, probabil se joacă împre­ună cu animăluțele ei adorabile.

capture-20161017-044417