Publicat în Recenzii

Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) – Marina Neagu


20190627_220025.jpg

Descriere

Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor, jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută. Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers.

Citește în continuare „Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) – Marina Neagu”

Publicat în Recenzii

Întoarcerea (Am murit, din fericire #1) de Theo Anghel (recenzie)


intoarcerea-am-murit-din-fericire

Descriere

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

Există viață după moarte? Unii vor spune că da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.

Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

Gândurile mele


Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru șansa de a citi acest volum superb!

logo-qp-2


Mă gândesc la faptul că fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puțin o dată, cum o fi de partea cealaltă, în lumea de Dincolo, la granița dintre bine și rău. Acolo, unde ne sunt puse în balanță toate lucrurile pe care le-am săvârșit pe vremea când încă eram în viață. Fie ele, bune sau rele. Oare suntem conștienți cu adevărat de ceea ce ne va rezerva destinul în acel moment decisiv? Ne acceptăm viitorul loc în care sufletul ni se va „odihni”, fără a ne împotrivi, sau considerăm că încă putem alege, indiferent de ceea ce am făcut în viața anterioară? Oare poate exista cu adevărat o cale de mijloc, să nu trecem nici pragul Raiului, nici pe cel al Iadului, și să primim o a două șansă de a ne întoarce înapoi, chiar cu riscul de a ne pierde propria identitate și pe cei dragi nouă?

„Îmi plăcea să fiu fată și aș fi fost în continuare dacă nu aș fi murit. Acum sunt un recuperator. Unul dintre cei mulți. Mă rog, prin cercurile înalte – la propriu – prin care mă învârt, ni se spune recuperatorum, dar nu m-am prăpădit niciodată după latină. Vă întrebați cum de sunt moartă și totuși vă povestesc despre mine? Dacă tot ne-am așezat comozi, s-o iau cu începutul.”

Ei bine, personajul principal ajunge în acel loc, în ziua care trebuia să reprezinte una dintre cele mai minunate momente din viața oricărei femei. Tânăra Oriana, în vârstă de numai 19 ani, își găsește sfârșitul tragic chiar în ziua nunții sale atunci când, rezemându-se de o balustradă din încăperea bisericii, care cedează între timp, cade ca secerată la pământ. Oare Astrid, una dintre bunele sale prietene, să-i fi citit moartea în cărți și să nu fii avertizat-o de primejdia ce o aștepta sau vederea miresei de către viitorul soț, înainte ca ceremonia să înceapă, i-a adus acel ghinion de care se vorbește încă din vremuri străvechi?

ef401f519de3f657ca5e1084b4b14ac3

Oricare ar fi fost însă motivele Celui de Sus, în urma acestei „treceri”, puștoaica noastră rebelă nu mai este aceeași persoană care era înainte ca acest eveniment să se întâmple. Se trezește brusc în fața unui șir lung de oameni „împietriți”, fără vlagă, din care, la fel cum a pățit și ea, viața s-a scurs rapid, fie că erau conștienți de asta sau nu. La unii, chiar înainte ca ea să înceapă.

„…am aflat că urma să mă întorc în Chaos, așa numea Amadeus tărâmul locuit de cei vii, unde voi începe o viață cu totul nouă. Una în care eu voi fi ultima dintre grijile mele, o viață dedicată recuperării sufletelor.”

Astfel că, neavând încotro, se așează repede după ultimul ins, pentru a termina mai repede și să nu-i ia careva locul, deoarece lumea continua să tot vină, fiind parcă pregătită pentru soarta ce o va avea, odată ce va intra pe una dintre cele trei uși. Stânga era pentru Iad, dreapta pentru Rai, iar cea din mijloc, deși părea la fel de banală ca și celelalte, reprezenta mult mai mult de atât. Era destinată celor cu un har special, celor care mai aveau o șansă de a se întoarce în Chaos (lumea noastră) și să facă ceva pentru salvarea lor.

4dfe43a99440e56e784c947fcb3ced63-tile

” ‘Ce le-o trebui gândacilor ăstora aripi?’ m-am pomenit întrebându-mă.

Abel a pufnit către mine.

– Gândacii au aripi așa cum voi aveți creier. Nu le folosesc la nimic.

Era prost dispus și n-aveam deloc chef de toanele lui. L-am ignorat. M-am trezit de-a binelea și m-am întrebat cât o fi ceasul.

– E nouă, mi-a răspuns Ama, prompt.

Am înclinat capul spre ea, a admirație.

– De ce nu poți fi și tu ca ea? l-am tachinat pe drăcușor.

– Oh, geez! Mă întreb de ce? mi-a întors-o afurisitul, zâmbind sarcastic.”

Odată aflată de partea cealaltă a ușii din mijloc, Oriana îi cunoaște pe Amadeus, unul din reprezentanții Binelui, și pe Malorum, la polul opus. Personajul din urmă nu face decât să se joace cu mintea fetei, zăpăcind-o și deviindu-i gândul de la explicațiile și instructajul prezentate de cel dintâi. Singurele frânturi de cuvinte pe care tânăra reușește să le prindă atestau că ea este un recuperatorum acum, adică un recuperator de suflete, și că va reveni în lumea ei.

De asemenea, nu se va întoarce singură, ci împreună cu doi îngeri: Ama, partea bună de Sus, care o va sfătui și o va atenționa când o va lua pe căi greșite, și Abel, unul din drăcușorii celui de Jos, acesta influențându-i gândurile spre lucruri rele, îndemnând-o, de multe ori, chiar să le pună în aplicare. Cei doi salvatorem o vor îndruma în așa fel încât să aleagă calea cea corectă: lumina sau întunericul. Dar dacă există și o altă variantă, una mult mai de temut care poate aduce sfârșitul și mai aproape, una în care nici binele, nici răul să nu îi guverneze pașii, va pleca pe acest drum sau va lupta pentru un echilibru între părțile implicate?

5b732f276ca1141601fe5c17f46937a8-tile

„Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiții ăștia se cunosc încă de pe când erau în viață și se pare că au multe de împărțit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanți. Dar să nu trag concluzii pripite.”

Găsindu-se aruncată înapoi în București, într-un apartament sărăcăcios, murdar, nearisit și infect, fără mâncare, cu o saltea ruptă și plină de vietăți pe post de pat, îmbrăcată doar în niște zdrențe, neavând alte haine la dispoziție și fără nimeni la care să apeleze pentru ajutor, Oriana este nevoită, pentru prima dată în viața ei, să facă față singură tuturor lucrurilor de care se îngrijeau până în acel moment cei din jur. Orfană de ambii părinți și toată viața răsfățată, fire năzdravană și plină de egoism, aceasta nu se gândea vreodată că va ajunge aici.

Tot ce avea cândva pare acum doar un vis frumos și fantezist, fiind în plină antiteză cu acest coșmar, îngrozitor de real, ce o încearcă în aceste momente de cumpănă. Unde mai pui că, dacă vrea să-și trăiască viața ca recuperator de suflete și să nu dispară subit nici din aceasta, de data asta, pentru totdeauna, îi este interzis să spună cuiva ce este cu adevărat și să ia legătura cu cei pe care-i cunoștea odată.

b11387336dd6fdab46e9c64a4f1c0671

Pe lângă toate astea, Oriana primește și un ceas special care se activează doar atunci când o misiune este pe cale să înceapă. Mai puternică decât un om obișnuit, dar încă o începătoare, aceasta trebuie să se folosească de abilitățile primite și de instinct, pentru a putea salva sufletele celor care sunt pe muchie de cuțit și să aibă grijă ca autoritățile să nu-i descopere adevărata identitate, iar totul să se termine pentru ea, mai repede decât a început. De altfel, ceva nou se naște în sufletul ei, un altruism și o compasiune față de aproapele său, de care nu dispunea înainte, acum simțindu-se oarecum datoare să aibă grijă de toți din jur, nu doar de cei pe care este nevoită să-i salveze.

„…Amadeus […] Mi-a pus mâna pe creștet și mi-a zâmbit pentru prima oară de când îl cunoscusem. N-aș putea să redau senzația de bine pe care am simțit-o când m-a atins. Era armonie, împăcare cu sine și cu ceilalți. Acceptare. Din palma lui se scurgea în trupul meu încordat însăși viața. Viața, așa cum probabil ar fi trebuit să fie dacă n-am fi pervertit-o noi, oamenii, și n-am fi redus-o la starea de simplă existență.”

Bineînțeles că și cei ca Oriana trebuie să-și ducă cumva traiul, având nevoi ca orice om normal. Așa că, datorită vecinei sale, Mati, pe care o ajută să scape pentru ceva vreme de iubitul abuziv, obține un job la barul – restaurant unde lucra și aceasta. Între cele două începe să înflorească o prietenie frumoasă, bazată pe încredere reciprocă și afecțiune, deși la început părea să nu ducă nicăieri această legătură.

În plus, apariția unui nou personaj în viața ei, client fidel al barului, recuperator de suflete și el, îi trezește sentimente contradictorii, uneori dorindu-i prezența în preajma sa și încercând să-i atragă atenția, alteori sperând ca Marc să se țină la distanță de ea, chiar dacă îi simțea lipsa. Din spusele salvatoremilor ei, acesta s-a dat de partea răului, nemaifiind în stare să-și vadă nici propriul înger bun, datorită lucrurilor rele pe care le-a săvârșit.

O lectură care-ți captivează iremediabil atenția, fiind scrisă într-o manieră cât se poate de originală, plină de mister și momente amuzante, datorate atât spiritului sălbatic al Orianei, cât și celor doi îngerași neastâmpărați ce se ciondănesc cu fiecare ocazie, uneori exasperând-o la culme pe tânără. O lectură pe care n-o vei putea lăsa din mână, acțiunea desfășurându-se într-un ritm alert, ce nu-ți oferă șansa de a te plictisi vreo clipă. Lucrurile mici pot conduce spre ceva măreț, atunci când crezi în tine și te dăruiești pentru alții, fără nici o urmă de egoism.

Nota mea: 5/5

nota-5

*Recenzia se regăsește și pe blogul Shattering Words.

capture-20160928-044054

Publicat în Apariţii

Gaudeamus: Editura Quantum Publishers


Quantum Publishers Logo.png

Nu rata evenimentele Editurii Quantum Publishers care vor avea loc la standul de la nivelul 7.70!

Vei întâlni autorii cărților care te-au făcut să dai pagină după pagină plin de nerăbdare, vei putea sta de vorbă cu ei și vei obține autografe.

Sâmbătă: 19 noiembrie 2016

Ora 14, lansare Eu împotriva mea, autor Daniel Botea
Invitată: Drăgan Milica (Literatura pe tocuri)

Ora 15, lansare Felinare Stinse, de Cristina Oțel
Invitată: Simona Stoica

Ora 16, lansare I. R. En., autor Sandra Coroian
Invitată: Theo Anghel

Duminică 20 noiembrie 2016

Ora 13:30, lansare Seria Orașul Îngerilor, volumele 1, Îngerul întunecat și 2, Valentina, autor Mihaela Strenc
Invitați : Simona Stoica, Raluca Andreea Chiper

Ora 14:30: lansare Între pământ și apă, autor Raluca Andreea Chiper
Invitați: Mihaela Strenc, Theo Anghel

Ora 16: lansare seria Am murit, din fericire, volumele 1 – Întoarcerea, 2 – Chaos, 3 – Dincolo și 4 – Purgatorio (la standul Radio București, inelul 1), autor Theo Anghel
Invitați: Simona Stoica, Andreea Pandelea, Cristina Toma

Sursa aici.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Editura Quantum – noutăți editoriale!


valentina-vol
Din ascunzișul ei aflat în Casa Spiritelor, Diana plănuiește să-i ia viața Anei, în timp ce Iustin pare din ce în ce mai hotărât să pună capăt poveștii de iubire care l-a readus la viață. Riscând să fie dat afară din familie pentru a doua oară, el își urmează propriul drum, la granița dintre lumină și întuneric. În același timp, prietenia cu Valentina – ucenica lui Gabriel -, aruncă o umbră de îndoială asupra intențiilor lui. Pentru a o salva, va fi nevoit să se pună în pericol, căci Valentina are propriile secrete.
Despre autoare:

mihaela-strenc-autor-qp

M-am născut în 1983 şi am urmat cursurile Facultăţii de Geografie. Mi-a plăcut să scriu încă din copilărie, când visam ca poveştile mele să apară în librării. După ce mi-am încercat norocul pe internet, publicând o carte în format electronic, am ajuns la editura Quantum, cu romanul „Îngerul Întunecat”, primul volum al seriei „Oraşul Îngerilor”.

Primul volum îl găsiţi aici!

ingerul-intunecat-front-cover-4


coperta-1-i-r-en

Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?

Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile.

Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.

O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem.

I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.

Fragment din I. R. En., de Leila Sandra Coroian:
„Așadar, pentru că Mediatorii au constatat că posed o inteligență cu mult peste cea a copiilor de vârsta mea, s-au decis să îmi contacteze părinții. În acea toamnă i-am văzut pentru ultima oară. Într-o noapte am părăsit Huei-ul și nu m-am mai întors niciodată. De ce, dacă tot am accesul necesar?, vă întrebați. Uite așa, deoarece în momentul în care eu am părăsit acel oraș, s-au făcut niște acorduri, s-au semnat acte confidențiale și, din câte am aflat eu pe parcurs, părinții mei au primit o sumă destul de frumușică pentru a „nu crea probleme”. Pe scurt, să se facă nevăzuți și să uite de existența mea.”
capture-20161017-044417
Publicat în Apariţii

Editura Quantum Publishers – noutăţi


Frumuseti-monstruoase-qFrumuseți monstruoase de Marina Neagu

Lara ştie că, pentru ea, tentaţiile întunecate sunt foarte mari. Crescută şi protejată de un preot–gardian, reuşeste până la vârsta de 18 ani să îşi ţină în frâu pornirile demonice. Dar când se mută în Valea Îngerilor, Lara află că existenţa ei nu este întâmplătoare.
Gardienii, soldaţi ai îngerilor, sunt crescuţi şi instruiţi să distrugă toate umbrele, fiice ale demonilor.

Şi Lara este una dintre ele.

Cu toate că a reuşit să se ascundă de gardieni timp de 18 ani, odată cu noua ei mutare, se trezeşte nu numai înconjurată de aceştia, dar şi nevoită să accepte o legătură specială cu unul dintre ei.

Noua alianţă îi oferă Larei prima dragoste, dar şi riscul de a plăti cu propria viaţă şansa de a elimina definitiv umbrele.

Cartea o găsiţi aici.


12642519_422886087920897_1879393507802277694_nRochia aurie de Theo Anghel

Ana Simion este fiica unor imigranți români pe tărâmul tuturor posibilităților. În urma unei întâlniri pe nevăzute, aranjată de o prietenă, cunoaște un bărbat pe care îl antipatizează, fără drept de apel, încă din primele minute. Dorind să pună capăt serii dezastruoase, îl refuză categoric. Însă individul face parte din tagma celor ce nu acceptă un NU din partea sexului slab. Rănit în orgoliu, își iese din fire, și o atacă pe Ana în toaleta localului. Țipetele ei atrag atenția unui necunoscut care o salvează în ultimul moment.

Mason Hart face parte dintr-o familie bună, însă puțin cam ciudată. Atrasă în mijlocul acestui grup pestriț de sentimentele pe care începe să le aibă față de Mason, viața banală a Anei este dată peste cap.

Cartea o găsiţi aici.

capture-20161017-044417