Publicat în Apariţii

Editura Epica: „Cu el pentru totdeauna” de Katie McGarry


CU-EL-PENTRU-TOTDEAUNA-de-Katie-McGarry

Titlul original: Crash into You / seria Pushing the Limits

Fată de zece pe linie și cu o viață perfectă: asta așteaptă lumea să fie Rachel. Doar că eleva în penultimul an al unui liceu particular păstrează secrete față de părinții ei bogați și față de frații ei exagerat de autoritari… Iar acum tocmai adaugă încă două pe listă. Unul constă în participarea, cu Mustangul ei GT, la curse de mașini pe trasee periculoase. Iar celălalt… E Isaiah Walker, un tip de șaptesprezece ani cu care ea nici măcar n-ar trebui să stea de vorbă. Numai că băiatul crescut sub tutelă, plin de tatuaje și ochi cenușii pătrunzători, o salvează dintr-o situație delicată, iar ea nu și-l mai poate scoate din minte.

Isaiah are, și el, secrete. Legate de locuința lui și de adevăratele sentimente pentru Rachel. Ultimul lucru care i-ar trebui ar fi să se încâlcească într-o relație cu o fată bogată, dornică să cutreiere prin zone dubioase doar de fantezie… indiferent de cât de îngerească i-ar fi înfățișarea.

Dar atunci când pasiunea lor comună pentru cursele de mașini ajunge să le pună viețile în pericol, au la dispoziție șase săptămâni ca să găsească o ieșire. Șase săptămâni în care să descopere până unde ar fi dispuși să meargă ca să se salveze unul pe celălalt.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Editura Epica: Rămâi cu mine (Te aştept #3) de Jennifer L. Armentrout (J. Lynn)


Ramai-cu-mine-de-Jennifer-L_-ArmentroutLa Editura Epica se află în curs de apariţie cartea Rămâi cu mine” de Jennifer L. Armentrout, vol. 3 din seria Te aştept.

Unele cicatrici nu sunt vizibile cu ochiul liber.

Până la vârsta de 21 de ani, Calla n-a avut parte de multe lucruri. N-a fost sărutată niciodată, n-a văzut niciodată oceanul, n-a ajuns niciodată într-un parc de distracții. În schimb, în timp ce creștea, a fost martora anumitor lucruri pe care un copil n-ar trebui să le vadă. Încă poartă urmele fizice și sufletești ale traiului împreună cu o mamă dependentă de alcool și de droguri, pe nume Mona. Sunt multe lucruri pe care Calla le ține secret față de toată lumea, inclusiv de cercul ei de prieteni apropiați de la facultate.

Însă carapacea pe care și-a construit-o cu atâta grijă se năruie atunci când descoperă că mama ei i-a furat banii pentru plata facultății și a acumulat o uriașă datorie cu un card de credit pe numele ei. Acum, Calla e nevoită să se întoarcă în orășelul pe care crezuse că l-a părăsit pentru totdeauna și să înfrunte din nou harababura creată de mama ei. Evident, când ajunge la barul mamei sale, Mona nu e de găsit. În locul ei, nimerește peste un tip trăsnet, de un metru optezi, pe numele său Jackson James, care toarnă băuturi și face localul să zbârnâie.

Sexy și plin de zel, Jax se amestecă în treburile ei încă din clipa în care se cunosc, oferindu-i o slujbă și ajutând-o s-o caute pe Mona. Iar felul în care o privește îi dă limpede de înțeles că vrea să ajungă la orizontală… și poate chiar ceva mai mult. Cu toate acestea, până să-i permită să se apropie, Calla trebuie să-și înfrunte suferințele trecutului… și pe câțiva băieți răi porniți s-o maltrateze dacă nu le-o predă pe mama ei.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

Editura Epica: E uşor să mă răneşti (E uşor să te iubesc #2) de Tammara Webber


15461214

DIN 1 AUGUST LA EDITURA EPICA

Se simțea singur și își pierduse calea. Apoi, a găsit-o pe ea.

Și viitorul i s-a părut mai nesigur ca niciodată.

În copilărie, Landon Lucas Maxfield credea că are o viață perfectă și se aștepta la un viitor EXTRAORDINAR… până când o tragedie i-a zdruncinat familia şi, astfel, a ajuns să pună la îndoială toate lucrurile în care CREZUSE PÂNĂ ATUNCI.

Tot ceea ce voia era să lase trecutul în urmă. Când a întâlnit-o pe Jacqueline Wallace, dorința de a fi el tot ceea ce ea ar fi avut nevoie a prins contur ATÂT DE UȘOR… Atât de ușor cât poate un om care a aflat pe pielea lui că sufletul poate fi RĂNIT cu ușurință și că toate speranțele pe care le-a avut vreodată se pot risipi CÂT AI CLIPI.

Tammara Webber, autoarea bestsellerului New York Times E UȘOR SĂ TE IUBESC, propune cititorilor un roman sfâșietor și impecabil scris, oferind o nouă perspectivă asupra sentimentului și farmecului de a fi îndrăgostit, care, după părerea autoarei, exclude întotdeauna latura rațiunii.  

Publicat în Apariţii

Epica | GIRL ONLINE – Zoe Sugg


11535786_1023137224364863_3583934666589594433_n„Penny are un secret.

Cunoscută sub numele de GirlOnline, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieți, familia ei țicnită și despre atacurile de panică ce au început să-i domine viața. Când lucrurile încep să se înrăutățească, familia ei o ia pe sus și o duce la New York, unde îl întâlnește pe Noah, un american chipeș care cântă la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgostește și surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrie pe blog.

Dar Noah are și el un secret. Unul ce amenință să distrugă lui Penny anonimatul și cea mai strânsă relație de prietenie… pentru totdeauna.”

Visul meu a fost să scriu o carte, iar acum nu-mi vine să cred că mi s-a împlinit. GIRL ONLINE este primul meu roman și sunt tare emoționată că îl citiți. – Zoe

Zoe Sugg, zisă și Zoella, scrie povești de când era mică. Postările sale și clipurile video cu sfaturi despre frumusețe, modă și stil de viață sunt extrem de citite și vizionate pe internet, iar canalul său YouTube are milioane de abonați.

capture-20161017-044417
Publicat în Apariţii

Noutăţi editoriale!


 

four_micLa Editura Leda din 22 mai!

Four. O antologie Divergent de Veronica Roth

O SINGURĂ ALEGERE

ÎL SALVEAZĂ DE TRECUTUL SĂU

O SINGURĂ ALEGERE

ÎI MARCHEAZĂ VIITORUL

O SINGURĂ ALEGERE

SCOATE LA IVEALĂ PRIMEJDIILE

O SINGURĂ ALEGERE

ÎL SCHIMBĂ PENTRU TOTDEAUNA

O SINGURĂ ALEGERE

IL VA ELIBERA

Cu doi ani înainte ca Tris Prior să facă alegerea care avea să-i schimbe viaţa, fiul de şaisprezece ani al liderului Abnegaţiei a trecut prin acelaşi lucru. Transferul lui Tobias către Neînfricare reprezintă şansa de a o lua de la capăt. Aici, el nu va fi strigat pe numele dat de părinţi. Aici, el nu va permite ca teama să îl transforme într-un copil înspăimântat.

Proaspăt botezat „Four”, el află în timpul iniţierii că va izbândi în Neînfricare. Însă iniţierea este doar începutul, iar Four trebuie să-şi revendice locul în ierarhia Neînfricaţilor. Deciziile lui îi vor afecta pe viitorii novici şi vor scoate la iveală secrete care ar putea să-i pună în primejdie propriul viitor – şi viitorul întregului sistem de facţiuni.

Doi ani mai târziu, Four este pregătit să acţioneze, dar cursul lucrurilor este încă neclar.

Totuşi, prima novice care sare în plasă ar putea schimba totul. Alături de ea, calea de a salva lumea ar putea deveni limpede. Alături de ea, el ar putea fi din nou Tobias.

Veronica Roth completează seria DIVERGENT cu un volum adiacent palpitant, relatat din perspectiva îndrăgitului şi celebrului personaj Tobias. Cele patru povestiri incluse în această ediţie – TRANSFERATUL, NOVICELE, FIUL şi TRĂDĂTORUL –, alături de trei scene inedite, oferă cititorilor o privire electrizantă asupra trecutului şi sentimentelor lui Tobias, pregătind totodată terenul către saga trilogiei DIVERGENT.


Din 20 mai la Editura Corint!taramul_viselor_mic

Tărâmul viselor de Millie Marotta

Scapă de stres și exprimă-ți creativitatea!

Tărâmul viselor este populat cu o mulțime de animale și plante răsărite din imaginația și talentul ilustratoarei Millie Marotta, cea supranumită de ziarele britanice „regina cărților de colorat pentru adulți”. Millie a crescut într-o fermă micuță din vestul Țării Galilor și, acolo, a devenit obsedată de universul necuvântătoarelor, flora și fauna fiind sursele de inspirație pentru toate ilustrațiile ei. Acum ai ocazia să personalizezi ilustrațiile ei astfel încât să se potrivească propriilor tale vise – ai nevoie doar de câteva creioane colorate și de un pic de imaginație pentru a insufla viață acestor creaturi minunate: exprimă-ți creativitatea și scapă de stres creând o casă acvatică pentru un grațios monstru marin sau adăugând detalii fine cărăbușului strălucitor.

Nu există reguli, nu există limite, așa că dă frâu liber imaginației tale și bucură-te de beneficiile terapiei prin artă!

piatra_lunii_mic

Piatra lunii de Wilkie Collins

Carte poliţistă care întemeiază romanul britanic modern de gen, Piatra Lunii este povestea unui diamant excepţional care ajunge, printr-un testament, în posesia tinerei lady Rachel Verinder. Dincolo de zidurile casei ei din Yorkshire pândesc preoţi hinduşi, veniţi să recupereze piatra sfântă, pradă de război a colonizatorilor britanici. De aceea, când Piatra Lunii dispare din camera lui Rachel, explicaţia cazului pare la îndemână. Însă ancheta detectivului Cuff descoperă o istorie mult mai complicată şi un număr neobişnuit de mare de suspecţi: o cameristă complexată, îndrăgostită fără speranţă de logodnicul lui Rachel, vărul lui Rachel, Franklin Blake, sau chiar tânăra moştenitoare în persoană.

 

Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumasmonte_cristo_1&2

Contele de Monte-Cristo este deseori trecut printre cele mai bune zece romane ale tuturor  timpurilor. […] Portretul psihologic al răzbunării fascinează și respinge în același timp. Personajul Monte-Cristo nu stârnește simpatii, totuși, cumva, acțiunile sale sunt justificate. Este aproape un erou mitologic. Aura sa supranaturală creează o poveste de aventuri căreia cu greu îi poți rezista.” Classic Notes, University of Harvard

„Romanul este un «exerciţiu literar în care te foloseşti de o povestire pentru a exprima altceva». Definiţia de mai sus convine tot atât de bine romanului moral, estetizant sau filosofic, cât şi romanului «tradiţional», care foloseşte şi el povestirea în vederea frescei sociale sau psihologice… Cât priveşte «povestirea pură», «punctul de plecare al romanului», s-ar părea că Alexandre Dumas oferă cel mai elocvent exemplu.” R-M. AlbÉrÈs

„«Ce este istoria? Un cui de care îmi atârn romanele» [spunea Dumas], dar prin forța lor, prin strălucirea şi viaţa cu care sunt înzestraţi, eroii săi sunt de neuitat. Alături de ei, nu ne-am plictisit niciodată. Poate fi o laudă mai mare pentru un scriitor de romane de aventuri? Poate mai mult decât oricine, Athos, Porthos, Aramis, d’Artagnan, cu deviza lor «Toţi pentru unul, unul pentru toţi», Milady şi Constance Bonacieux, valetul Planchet şi abatele Faria şi contele de Monte-Cristo au fost însoţitorii nopţilor copilăriei noastre.” Jean d’Ormesson


cerul-e-pretutindeni_copertaDin 25 mai la Editura Epica!

Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson

JANDY NELSON este autoarea momentului, laureată a premiului Michael L. Printz, 2015, pentru excelență în literatura destinată tinerilor

Captivantă și fascinantă de la primul rând până la ultimul. The Guardian

O lectură perfectă pentru fanii romanelor lui John Green, David Levithan și Rainbow Rowell.

Ar fi trebuit să mor de atâta suferință, nu să mă îndrăgostesc…

Lennie este o tânără de 17 ani, cântă la clarinet și iubește foarte mult cărțile. Își duce viața, liniștită și mulțumită, în umbra expansivei sale surori mai mari, Bailey. Însă, când Bailey moare subit, Lennie e catapultată in mijlocul scenei propriei sale vieți – și, în pofida experienței sale nule în privința băieților, se trezește dintr-odată oscilând între doi. Toby este fostul iubit al lui Bailey; durerea pierderii din sufletul lui o oglindește perfect pe cea a lui Lennie. Joe este sosit recent în orașul lor, tocmai din Paris, și este posesor al unui zâmbet atât de magic precum talentul lui, fiind un foarte bun interpret la chitară clasică. Pentru Lennie, unul e soarele, iar celălalt luna. Unul încearcă să o scoată din suferința cruntă, iar celălalt o consolează în aceasta. Dar când cei doi se intersectează, universul lui Lennie e pe cale să explodeze…

„Plină de sentiment, de farmec neobişnuit şi minunat  scrisă, această carte pur şi simplu străluceşte.”

— Deb Caletti, finalistă la National Book Award

„Okay. Recunosc. M-am îndrăgostit nespus de cartea asta — este extraordinară, pasionantă, amuzantă, sexy şi profundă”.

— Sonya Sones, autoarea romanului What My Mother Doesn’t Know

„Uau. Am plâns de mi-au secat ochii şi apoi am râs printre lacrimi. De multă vreme nu m-am mai îndrăgostit într-atât de o poveste şi de personajele sale. Uluitoare, sfâşietoare, amuzantă. O poveste care cutremură Pământul.”

— An Na, laureată a Printz Awards şi finalistă la National Book Award

„Cerul e pretutindeni evocă intensitatea dorinţei şi a agoniei mâhnirii cu o claritate care îţi taie respiraţia. Această poveste frumos scrisă o să lase o impresie de neşters în sufletele voastre.”

— Susane Colasanti, autoarea romanului When It Happens

„Cartea mâhnirii adânci, scrisă de Jandy Nelson, reuşeşte să fie, totodată, o încântare, o celebrare şi o poveste romantică — fără să abandoneze adevărurile tari ca stânca ale pierderii unei persoane dragi.”

— Sara Zarr, finalistă a National Book Award şi autoarea romanelor Story of a Girl şi Sweethearts

„O poveste captivantă, romantică, emoţionantă şi pătrunzătoare a dramaticei pierderi a unei persoane dragi suferite de o tânără – şi a la fel de dramaticei sale autodescoperiri. Serios, nu mai citiţi prezentarea asta, începeţi şi citiţi cartea!”

— Gayle Forman, autoarea romanului Dacă aş rămâne, bestseller NYT

JANDY NELSON (www.jandynelson.com) este licențiată a Universității Cornell, deține un master în poezie de la Universitatea Brown şi încă un master în literatură pentru copii şi tineri de la Vermont College Of Fine Arts. Cerul e pretutindeni, romanul ei de debut, s-a aflat pe numeroase liste de bestselleruri, a fost nominalizat la YALSA Best Fiction for Young Adults, a avut parte de recenzii entuziaste în publicații celebre, a fost tradus în multe limbi și continuă să se bucure de un mare succes internațional. În anul 2015, al doilea roman al său, Îți voi dărui soarele, a fost distins cu Michael L. Printz Award pentru excelență în literatura destinată tinerilor și va fi publicat în curând la Editura Epica. Jandy locuieşte în San Francisco, California, și se dedică în întregime scrisului.

capture-20161017-044417

Publicat în Apariţii

În curând la Editura Epica!


10426148_950282784983641_2180670158596933186_nDin 20 februarie!

ÎNDRĂZNEȘTE SĂ IUBEȘTI de Katie McGarry,

volumul #2 al seriei DESTINE LA LIMITĂ

Dac-ar ști cineva adevărul despre viața pe care o duce acasă Beth Risk, mama ei ar fi trimisă la închisoare, iar Beth, adolescenta de șaptesprezece ani, cine știe unde. Așa că ea își protejează mama cu orice preț. Până în ziua în care unchiul ei își face brusc apariția, forțând-o pe Beth să aleagă între libertatea mamei și propria fericire. Așa se întâmplă că Beth se pomenește locuind împreună cu o mătușă care n-o vrea și frecventând o școală care n-o înțelege. Deloc. Cu excepția unui băiat care n-ar trebui s-o înțeleagă, și totuși…

Citește în continuare „În curând la Editura Epica!”